www.isbn.ro/06330

ISBN 978-606-31-0633-0 / 9786063106330

Pagina 3.

RELIGIE CLASA a 3-a.
CUVÂNT ÎNAINTE.
Bun venit în noul an școlar.
În acest an, la orele de Religie, vom continua să Îl descoperim pe Dumnezeu și iubirea lui faţă de oameni. Viaţa fiecărui om este un dar de la Dumnezeu si trebuie s-o trăim cu bucurie
Să ne bucurăm aşadar de creația lui Dumnezeu, pe care oamenii o numesc natură, îngrijind-o și folosindu-ne de darurile pe care ni le oferă. Cel mai mare dar însă, făcut omenirii de Dumnezeu Tatăl, este viaţa veşnică pe care o putem primi crezând în Fiul Său, Domnul Isus.
Atunci când un om primeşte iertarea de la Dumnezeu, prin Isus Hristos, el devine creștin. În viaţa fiecărui om sunt mai multe persoane care îi poartă de grijă. Acestea au fost rânduite de Dumnezeu să ne ajute. Ele sunt: părinţii, frații, colegii de școală, profesorii, pastorul bisericii, credincioșii din biserică.
Un copil creștin este dator să aleagă întotdeauna binele în viaţă, ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să spună întotdeauna adevărul, să asculte sfaturile bune, să fie blând și să aibă răbdare cu cei din jur. Trebuie de asemenea să aibă respect, în primul rând față de sine și apoi, față de cei din jur. Participarea la slujbele din biserică îl ajută pe fiecare copil să se dezvolte și spiritual, odată cu dezvoltarea lui fizică.
Marile sărbători creştine sunt prilejuri binecuvântate de a ne aminti de principalele evenimente din viața Mântuitorului nostru, Isus Hristos.
Sperăm că veți parcurge cu drag toate lecțiile din manualul clasei a III-a și, făcând aceasta, veți fi binecuvântaţi de Dumnezeu. Părinții, profesorii voştri, dar mai ales Dumnezeu se vor bucura de voi.

Pagina 6.
Să ne amintim din clasa a II-a.
Acum la început de an școlar, dorim să ne reamintim despre ceea ce am învățat la ora de religie în clasa a II-a.
În primul capitol, am discutat despre faptul că omul este ființa creată de Dumnezeu, fiind coroana creațiunii. Dumnezeu iubește foarte mult toți oamenii, nu doar la nivel verbal, ci și faptic. Modul suprem al iubirii divine s-a concretizat atunci când Domnul Isus a murit pe cruce în locul nostru. Minunile, demonstrează și ele faptul că iubirea lui Dumnezeu nu poate fi cuprinsă și înțeleasă pe deplin de omul mărginit.
În cel de-al doilea capitol, am putut învăța despre faptul că omul trebuie să reacționeze la iubirea lui Dumnezeu. Acest lucru este un răspuns la dragostea Lui. Avându-L pe Dumnezeu în minte și inimă pot să meditez mai adânc la dragostea Lui față de mine. Prin rugăciune și dărnicie pot să-I mulțumesc și să-L laud pe El pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, oamenii. Ajutorul pe care-l ofer celorlați, este un mod de a-mi exprima dragostea pe care o am față de semeni și față de Creator.
În cel de-al treilea capitol, am putut observa faptul că iubirea noastră trebuie să se manifeste și pe orizontală (față de ceilalți oameni), nu doar pe verticală (față de Dumnezeu). Trebuie să-i ajutăm pe cei săraci, singuri, neajutorați, bolnavi. Față de cei care ne-au făcut bine, trebuie să fim recunoscători, iar celor care ne-au greșit trebuie să le oferim iertare.
În ultimul capitol, ne-am reamintit de cele mai importante sărbători creștine: Nașterea Domnului Isus, intrarea Domnului Isus în Ierusalim, moartea și Învierea Domnului Isus și Pogorârea Duhului Sfânt. Sărbătoarea este un moment de bucurie și ne arată prețul nespus de mare plătit de Tatăl pentru omul păcătos, prin oferirea Singurului Său Fiu ca plată pentru păcatele noastre.