Manual de drept european privind nediscriminarea.
Dreptul european privind nediscriminarea, aşa cum a fost constituit prin directivele UE privind nediscriminarea şi prin articolul 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prin Protocolul nr. 12 la respectiva convenţie (CEDO), interzice discriminarea într-o serie de contexte şi pentru o gamă largă de criterii. Prezentul manual analizează dreptul european privind nediscriminarea rezultat din aceste două surse cu titlu de sisteme complementare, făcând referire la oricare dintre acestea în măsura în care se suprapun şi semnalând diferenţele, acolo unde există. Având în vedere volumul impresionant de jurisprudenţă al Curţii Europene a Drepturilor Omului şi al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul nediscriminării, ni s-a părut util să prezentăm în mod accesibil un manual cu CD-ROM pentru uzul profesioniştilor în drept din statele membre ale UE şi ale Consiliului Europei, precum şi din alte state, cum ar fi judecătorii, procurorii, avocaţii şi ofiţerii de poliţie.
Manual de drept european privind nediscriminarea
AGENŢIA PENTRU DREPTURI FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE
Schwarzenbergplatz 11 - 1040 Viena, Austria
Tel +43 (1) 580 30-60 - Fax +43 (1) 580 30-693
fra.europa.eu - info@fra.europa.eu
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
CONSILIUL EUROPEI
67075 Strasbourg Cedex - Franţa
Tel +33 (0) 3 88 41 20 18 - Fax +33 (0) 3 88 41 27 30
echr.coe.int - publishing@echr.coe.int
MANUAL
10.2811/14604 TK-30-11-003-RO-C
ISBN 978–92–871–9991–1
© Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 2010
Consiliul Europei, 2010
Acest manuscript a fost finalizat în iulie 2010.
Reproducerea parţială sau totală a informaţiilor este permisă, cu exceptia
uzului comercial şi cu
menţionarea sursei.
Cum vă puteți procura publicațiile Uniunii Europene?
Publicații gratuite:
• prin EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu);
• la reprezentanțele sau delegațiile Uniunii Europene.
Puteți obține datele de contact ale acestora vizitând http://ec.europa.eu
sau trimițând un fax la +352 2929-42758.
Publicații contra cost:
• prin EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu).
Abonamente contra cost (de exemplu, la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau
la
repertoriile jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene):
• contactând direct unul dintre agenții de vânzări ai Oficiului pentru
Publicații al Uniunii
Europene (http://publications.europa.eu/others/agents/index_ro.htm).
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene
Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Consiliul Europei
Manual de drept european privind nediscriminarea
2011 — 162 p. — 14,8 × 21 cm
ISBN 978-92-871-9991-1 (Consiliul Europei)
ISBN 978-92-9192-673-2 (FRA)
doi:10.2811/14604
Mai multe informaţii cu privire la Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a
Uniunii Europene
este disponibil pe site-ul FRA (fra.europa.eu).
Informaţii suplimentare referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului
sunt disponibile pe site-ul internet al Curţii: www.echr.coe.int. Baza de date
HUDOC
asigura accesul la hotărâri şi decizii în engleză şi/sau franceză, traduceri în
alte limbi, note
informative lunare legate de jurisprudenţă, comunicate de presă şi alte
informaţii despre
activitatea Curţii.
Foto (copertă & interior): © iStockphoto
Numeroase alte informaţii despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet
pe serverul Europa (http://europa.eu)
Conţinutul se află la sfârşitul prezentei publicaţii.
Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2011
ISBN 978-92-871-9991-1 (Consiliul Europei)
ISBN 978-92-9192-673-2 (FRA)
doi:10.2811/14604
Printed in Luxembourg by Imprimerie Centrale
Tipărit pe hârtie înălbită fără clor elementar (ecf)
Acest manual a fost redactat în limba engleză. Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO) și Agenția
pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) nu îşi asumă nicio
responsabilitate cu privire la
calitatea traducerilor efectuate în alte limbi.
Poziţiile exprimate în manual nu creează nicio obligaţie în sarcina CEDO.
Manualul conţine o selecţie de
comentarii şi materiale referitoare la Conventia Europeană a Drepturilor Omului.
CEDO nu îşi asumă nicio
responsabilitate pentru conţinutul acestora. De asemenea, inculderea acestora în
manual nu reprezintă
o formă de susţinere a acestor publicaţii. Alte manuale cu privire la Convenţie
sunt listate pe paginile
Internet ale librăriei CEDO (www.echr.coe.int/Library/).
Europe Direct este un serviciu care vă ajută să găsiţi răspunsuri
la întrebările pe care vi le puneţi despre Uniunea Europeană.
Un număr unic gratuit (*):
00 800 6 7 8 9 10 11
(*) Unii operatori de telefonie mobilă nu permit accesul la numerele 00800
sau pot factura aceste apeluri.
Cum se pot obţine publicaţii ale Consiliului Europei
Editura Consiliului Europei produce lucrări referitoare la toate sferele de
referinţă ale Organizaţiei,
incluzând drepturile omului,ştiinţe juridice,sănătate, etică, afaceri sociale,
mediu, educaţie, cultură,
sport, tineretşi patrimoniu arhitectural. Cărţişi publicaţii în format
electronic din catalogul extensiv al
acesteia pot fi comandate online (http://book.coe.int/). O sală de lectură
virtuală permite utilizatorilor
să consulte gratuit extrase din lucrările principale nou publicate sau texte în
integralitate ale anumitor
documente oficiale.
Informaţii despre Convenţiile Consiliului Europei, precum şi textele integrale
ale acestora, pot fi obţinute
de pe site-ul internet al Biroului Tratatelor: http://conventions.coe.int/.
Manual de drept european
privind nediscriminarea
3
Cuvânt înainte.
În ianuarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene au decis să colaboreze la elaborarea prezentului.
Manual de drept european privind nediscriminarea. Ne bucurăm că avem
posibilitatea de a prezenta rezultatele concrete ale acestui efort comun.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene a devenit obligatorie din punct de vedere legal.
În plus,
Tratatul de la Lisabona prevede aderarea UE la Convenţia europeană a drepturilor
omului. În acest context, o mai bună cunoaştere a principiilor comune elaborate
de
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului
este nu numai dezirabilă, ci şi esenţială pentru punerea în aplicare
corespunzătoare la nivel naţional a unui aspect-cheie al legislaţiei europene a
drepturilor omului:
standardele privind nediscriminarea.
2010 a marcat cea de-a şaizecea aniversare a Convenţiei europene a drepturilor
omului, care prevede, la articolul 14, o interdicţie a discriminării, precum şi
cea de-a
zecea aniversare a adoptării a două texte fundamentale în domeniul combaterii
discriminării la nivelul UE – Directiva privind egalitatea de tratament între
persoane,
fără deosebire de rasă sau origine etnică şi Directiva de creare a unui cadru
general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în
muncă şi
ocuparea forţei de muncă. Având în vedere volumul impresionant de jurisprudenţă
al Curţii Europene a Drepturilor Omului şi al Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene în
domeniul nediscriminării, ni s-a părut util să prezentăm în mod accesibil un
manual
cu CD-ROM pentru uzul profesioniştilor în drept din statele membre ale UE şi ale
Consiliului Europei, precum şi din alte state, cum ar fi judecătorii,
procurorii, avocaţii
şi ofiţerii de poliţie. Aflându-se în centrul activităţilor pentru apărarea
drepturilor
omului, aceştia, în special, trebuie să cunoască principiile nediscriminării
pentru a le
putea pune în practică în mod eficient, tocmai pentru că la nivel naţional sunt
puse
în aplicare efectiv dispoziţiile privind nediscriminarea şi tocmai pentru că
aici, la faţa
locului, provocările devin vizibile.
Erik Fribergh
Referent la Curtea Europeană
a Drepturilor Omului
Morten Kjaerum
Director al Agenţiei pentru Drepturi
Fundamentale a Uniunii Europene
5
Cuprins
CUVÂNT ÎNAINTE
.........................................................................................................................................................................3
ABREVIERI
..........................................................................................................................................................................................9
1. INTRODUCERE ÎN DREPTUL EUROPEAN PRIVIND NEDISCRIMINAREA: CONTEXT,
EVOLUŢIE ŞI PRINCIPII-CHEIE
...............................................................................................................................11
1.1. Contextul şi istoricul dreptului european privind nediscriminarea
...............12
1.1.1. Consiliul Europei şi Convenţia europeană a drepturilor omului
......................... 12
1.1.2. Uniunea Europeană şi directivele privind
nediscriminarea....................................14
1.2. Evoluţii prezente şi viitoare ale mecanismelor
de protecţie europene
................................................................................................................................15
1.2.1. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene................................................... 15
1.2.2. Tratatele ONU privind drepturile
omului..............................................................................16
1.2.3. Aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană privind
drepturile
omului...................................................................................................................................18
Puncte-cheie
.....................................................................................................................................................................19
Bibliografie suplimentară
.....................................................................................................................................19
2. CATEGORII DE DISCRIMINARE ŞI MECANISME DE PROTECŢIE
ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII
.................................................................................................................................23
2.1. Introducere
............................................................................................................................................................23
2.2. Discriminarea directă
.................................................................................................................................24
2.2.1. Tratament nefavorabil
.....................................................................................................................25
2.2.2. Termen de comparaţie
.....................................................................................................................25
2.2.3. Criteriul protejat
...................................................................................................................................
28
2.3. Discriminarea indirectă
.............................................................................................................................31
2.3.1. O regulă, un criteriu sau o practică neutră
........................................................................32
2.3.2. Efecte pronunţat nefavorabile asupra unui grup protejat
.....................................33
2.3.3. Termen de comparaţie
....................................................................................................................
34
2.4. Hărţuirea şi instigarea la discriminare
......................................................................................34
2.4.1. Hărţuirea şi instigarea la discriminare
în baza directivelor UE privind
nediscriminarea............................................................ 34
2.4.2. Hărţuirea şi instigarea la discriminare în baza CEaDO
...............................................37
2.5. Măsuri speciale sau
specifice..............................................................................................................38
Puncte-cheie......................................................................................................................................................................46
2.6. Mecanisme de protecţie împotriva unui tratament mai puţin
favorabil în temeiul legilor europene privind nediscriminarea
...................... 47
2.6.1. Introducere
...............................................................................................................................................47
6
2.6.2. Prezentarea mijlocului general de
protecţie....................................................................48
2.6.3. Aplicarea mecanismului general de
protecţie................................................................ 50
2.6.4. Mecanisme specifice de protecţie în baza dreptului
UE......................................50
2.6.4.1. Exigenţa profesională
veritabilă..........................................................................51
2.6.4.2. Instituţiile religioase
.....................................................................................................55
2.6.4.3. Excepţii pe criterii de
vârstă...................................................................................
56
Puncte-cheie.......................................................................................................................................................................59
Bibliografie
suplimentară......................................................................................................................................60
3. DOMENIUL DE APLICARE A DREPTULUI EUROPEAN
PRIVIND NEDISCRIMINAREA
..............................................................................................................................63
3.1. Introducere
............................................................................................................................................................63
3.2. Cine beneficiază de protecţie în baza dreptului european
privind
nediscriminarea?.........................................................................................................................64
3.3. Domeniul de aplicare al Convenţiei Europene:
articolul 14 şi Protocolul nr.
12............................................................................................................66
3.3.1. Natura interdicţiei de a practica discriminarea
în sistemul Convenţiei
......................................................................................................................66
3.3.1.1. Drepturi reglementate prin Convenţie
........................................................... 67
3.3.1.2. Domeniul de aplicare al drepturilor
acordate prin
convenţie.............................................................................................68
3.3.1.3. Protocolul nr. 12
...............................................................................................................70
3.4. Domeniul de aplicare al directivelor UE privind
nediscriminarea...................71
3.4.1. Încadrarea în muncă
...........................................................................................................................71
3.4.1.1. Accesul la încadrarea în
muncă............................................................................
72
3.4.1.2. Condiţii de încadrare în muncă, inclusiv concedieri
şi remuneraţie
..................................................................................................................
72
3.4.1.3. Accesul la orientare şi formare
profesională............................................. 74
3.4.1.4. Organizaţii sindicale şi
patronale.........................................................................75
3.4.1.5. Convenţia europeană şi contextul încadrării în
muncă.......................75
3.4.2. Accesul la asistenţă socială şi la alte forme de securitate
socială...................76
3.4.2.1. Protecţia socială, inclusiv securitatea socială
şi asistenţa
medicală...................................................................................................77
3.4.2.2. Avantaje
sociale..............................................................................................................78
3.4.2.3.
Educaţie.................................................................................................................................79
3.4.2.4. Convenţia Europeană şi contextul asistenţei sociale
şi al
educaţiei.....................................................................................................................79
3.4.3. Accesul la bunuri şi servicii, inclusiv
locuinţe..................................................................80
7
3.4.3.1. Convenţia europeană şi contextul bunurilor
şi serviciilor, inclusiv al
locuinţelor....................................................................83
3.4.4. Accesul la
justiţie..................................................................................................................................85
3.4.4.1. Convenţia europeană şi contextul
accesului la
justiţie........................................................................................................85
3.5. Aplicarea convenţiei cu depăşirea legislaţiei
UE.............................................................86
3.5.1. Sfera „personală”: viaţa privată şi de familie, adopţia,
domiciliul şi
căsătoria........................................................................................................................87
3.5.2. Participarea politică: libertatea de exprimare, de întrunire
şi asociere şi alegerile
libere.......................................................................................................89
3.5.3. Aplicarea legii
.........................................................................................................................................90
3.5.4. Chestiuni de drept
penal.................................................................................................................
92
Puncte-cheie.......................................................................................................................................................................92
Bibliografie suplimentară
....................................................................................................................................94
4. CRITERII PROTEJATE
....................................................................................................................................................97
4.1. Introducere
...........................................................................................................................................................
97
4.2.
Sexul............................................................................................................................................................................98
4.3. Orientarea
sexuală......................................................................................................................................106
4.4.
Handicapul...........................................................................................................................................................108
4.5.
Vârsta.........................................................................................................................................................................111
4.6. Rasa, originea etnică, culoarea şi apartenenţa
la o minoritate
naţională........................................................................................................................112
4.7. Cetăţenia sau originea
naţională...................................................................................................115
4.8. Religia sau
convingerile.........................................................................................................................120
4.9.
Limba.........................................................................................................................................................................123
4.10. Originea socială, naşterea şi
averea...........................................................................................125
4.11. Opiniile politice sau de altă
natură.............................................................................................126
4.12. „Alt statut”
.........................................................................................................................................................
127
Puncte-cheie....................................................................................................................................................................128
Bibliografie
suplimentară....................................................................................................................................129
5. ASPECTE PROBATORII ÎN DREPTUL PRIVIND NEDISCRIMINAREA
................................133
5.1. Introducere
..........................................................................................................................................................133
5.2. Repartizarea sarcinii probei
...............................................................................................................134
5.2.1. Factori care nu trebuie
probaţi.................................................................................................
137
5.3. Rolul datelor statistice şi de altă
natură................................................................................139
Puncte-cheie....................................................................................................................................................................144
Bibliografie
suplimentară....................................................................................................................................144
8
LISTA CAUZELOR
....................................................................................................................................................................147
Jurisprudenţa Curţii Internaţionale de
Justiţie................................................................................147
Jurisprudenţa Curţii Europene de
Justiţie.............................................................................................147
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului.................................................................149
Jurisprudenţa Comitetului european pentru drepturi
sociale...........................................153
Jurisprudenţa Comitetului pentru Drepturile
Omului................................................................153
Jurisprudenţa instanţelor
naţionale...........................................................................................................153
LISTA TEXTELOR JURIDICE
.............................................................................................................................................155
Instrumente
internaţionale................................................................................................................................155
Instrumente
UE..............................................................................................................................................................156
DOCUMENTE SUPLIMENTARE DISPONIBILE PE CD-ROM
.................................................................157
SURSE ONLINE
..........................................................................................................................................................................159
NOTĂ PRIVIND CITATELE
..................................................................................................................................................161
9
Abrevieri
CDC Convenţia cu privire la drepturile copilului
CDO Comitetul pentru Drepturile Omului
CE Consiliul Europei
CEaDO Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale sau Convenţia europeană a drepturilor omului
CEDAW Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva
femeilor
CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CEDR Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării rasiale
CEJ Curtea Europeană de Justiţie (în prezent Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene)
CETS Seria Tratatelor Consiliului Europei
CIEFDR Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială
CIJ Curtea Internaţională de Justiţie
CRPD Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap
ECRI Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei
ETS Seria Tratatelor Europene
FRA Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene
JO Jurnalul Oficial (UE)
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
PIDCP Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice
PIDESC Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale
RTT Resortisant al unei ţări terţe
UE Uniunea Europeană
11
Acest capitol introductiv explică originile dreptului privind nediscriminarea în
Europa, precum şi schimbările curente şi viitoare survenite atât în dreptul
material, cât şi
în procedurile de protecţie.
Este important de reţinut încă de la început că atât judecătorii, cât şi
procurorii au
obligaţia de a aplica măsurile de protecţie prevăzute de Convenţia europeană
pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEaDO) şi de
directivele
Uniunii Europene (UE) privind nediscriminarea, indiferent dacă o parte la
proceduri
le invocă sau nu. Instanţele naţionale şi persoanele şi instituţiile implicate
în administrarea justiţiei nu se limitează la argumentele legale avansate de
către părţi, însă
trebuie să determine legea aplicabilă pe baza situaţiei de fapt transmise de
către
părţile implicate; aceasta înseamnă, în principal, că părţile la un caz aleg în
mod
efectiv dacă să intenteze o plângere pe probleme de nediscriminare prin
argumentele şi dovezile pe care le înaintează. Aceasta este consecinţa
principiilor juridice de
bază evidente în cadrul fiecărui sistem, de exemplu, efectul direct al dreptului
UE în
cele 27 de state membre care alcătuiesc UE şi aplicabilitatea directă de care se
bucură CEaDO, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie respectată în toate statele
membre
ale UE şi ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, există o constrângere
semnificativă în legătură cu această cerinţă, care se referă la orice perioadă
de prescripţie
aplicabilă. Înainte de a lua în considerare aplicarea măsurilor de protecţie în
vederea
nediscriminării, practicienii vor trebui să se familiarizeze cu orice perioadă
relevantă
de prescripţie care se aplică jurisdicţiei luate în considerare şi să
stabilească dacă
instanţa în cauză poate soluţiona problema.
Introducere în dreptul european
privind nediscriminarea: context,
evoluţie şi principii-cheie
1
Manual de drept european privind nediscriminarea
12
Consecinţele practice ale acestui aspect constau în faptul că practicienii,
acolo unde
este cazul, au posibilitatea de a invoca instrumentele de nediscriminare
respective
şi jurisprudenţa pertinentă în faţa instanţelor şi a autorităţilor naţionale.
Din acest motiv, este imperativ necesar ca practicienii să înţeleagă sistemele
instituite în prezent în domeniul nediscriminării, aplicarea acestora, precum şi
modul în
care sunt aplicate în situaţii date.
1.1. Contextul şi istoricul dreptului european
privind nediscriminarea
Termenul „drept european privind nediscriminarea” sugerează existenţa unui
sistem unic de norme la nivel european referitor la nediscriminare; de fapt,
acesta este
alcătuit dintr-o varietate de contexte. Prezentul manual se bazează în principal
pe
cadrul general de implementare a CEaDO şi a legislaţiei UE. Aceste două sisteme
au origini separate în ceea ce priveşte momentul în care au fost create şi
motivele
pentru aceasta.
1.1.1. Consiliul Europei şi Convenţia europeană
a drepturilor omului
Consiliul Europei este o organizaţie interguvernamentală (OIG) care a fost
înfiinţată
după al doilea război mondial cu scopul de a promova, printre altele, statul de
drept,
democraţia, drepturile omului şi dezvoltarea socială (a se vedea Preambulul la
Statutul Consiliului Europei şi articolul 1 din acesta). În vederea atingerii
acestor obiective, statele membre ale Consiliului Europei au adoptat CEaDO,
primul dintre tratatele
moderne de drepturile omului bazate pe Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului
a Organizaţiei Naţiunilor Unite. CEaDO prevede obligaţia legală a tuturor
membrilor
săi de a garanta o listă a drepturilor omului tuturor persoanelor (nu numai
cetăţenilor) aflate în jurisdicţia lor. Punerea în aplicare a CEaDO este
(examinată) de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (iniţial asistată de Comisie), care audiază
acţiunile
intentate împotriva statelor membre. Consiliul Europei are în prezent 47 de
membri
şi orice stat care doreşte să adere la acesta trebuie să adere şi la CEaDO.
CEaDO a fost modificată şi completată de la data intrării în vigoare în 1950
prin aşanumitele „Protocoale”. Cea mai importantă modificare procedurală adusă
CEaDO a fost
Protocolul nr. 11 (1994), care a transformat Curtea Europeană a Drepturilor
Omului
(CEDO) într-un organism permanent şi a desfiinţat Comisia. Protocolul menţionat
a fost
Introducere în dreptul european privind nediscriminarea: context, evoluţie şi
principii-cheie
13
conceput pentru a ajuta mecanismele prevazute de CEaDO să facă faţă creşterii
numărului de cazuri în eventualitatea aderării statelor din Europa de Est la
Consiliul Europei
după căderea zidului Berlinului şi prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice.
Interdicţia discriminării este garantată prin articolul 14 din CEaDO,1
care garantează tratamentul egal în ceea ce priveşte exercitarea celorlalte
drepturi prevăzute de
Convenţie. Protocolul nr. 12 (2000) la CEaDO, care nu a fost încă ratificat de
toate
statele membre ale UE,2
extinde sfera interdicţiei de discriminare prin garantarea
tratamentului egal în ceea ce priveşte exercitarea oricărui drept (inclusiv a
drepturilor ce revin în baza legii naţionale). Conform Raportului Explicativ la
Protocol, acesta
a fost creat din dorinţa de a întări protecţia împotriva discriminării, care era
considerată un element de bază în garantarea drepturilor omului. Protocolul a
reprezentat
consecinţa unor dezbateri cu privire la modul de consolidare a egalităţii între
sexe şi
a celei rasiale în special.
Deşi principiul nediscriminării nu constituie obiectivul principal al
prezentului manual, cititorul trebuie să reţină că acesta reprezintă un
principiu fundamental al mai
multor documente ale Consiliului Europei. Este important de menţionat că
versiunea
din 1996 a Cartei Sociale Europene cuprinde atât dreptul la egalitate de şanse,
cât şi
dreptul la tratament egal în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea
forţei
de muncă, asigurând protecţie împotriva discriminării pe criterii de sex.3
O protecţie
suplimentară împotriva discriminării poate fi identificată în Convenţia-cadru
pentru
protecţia minorităţilor naţionale,4 în Convenţia Consiliului Europei privind
lupta împotriva traficului de fiinţe umane,5
precum şi în Convenţia Consiliului Europei privind
accesul la documente oficiale. De asemenea, protecţia împotriva promovării
discriminării este prevăzută în cuprinsul Protocolului la Convenţia privind
criminalitatea
informatică. Problema nediscriminării a avut în mod evident o influenţă
deosebită în
redactarea documentelor legislative emise de Consiliul Europei şi este
considerată
o libertate fundamentală care trebuie protejată.
1 Un ghid practic sub forma unei prezentări în Powerpoint care oferă orientare
în ceea ce priveşte aplicarea
articolului 14 din CEaDO poate fi găsit pe site-ul internet al Consiliului
Europei Human Rights Education for
Legal Professionals [Educaţie în domeniul drepturilor omului pentru jurişti] :
www.coehelp.org/course/
view.php?id=18&topic=1.
2 Pentru a cunoaşte numărul efectiv de state membre care au ratificat Protocolul
nr. 12, a se vedea:
www.conventions.coe.int/Treaty/Commun/ChercheSig.asp?NT=177&CM=7&DF=16/07/2010&CL=ENG.
3 A se vedea articolul 20 şi articolul E din partea a V-a a Cartei Sociale
Europene.
4 A se vedea articolele 4, 6 alineatul (2) şi 9 din Convenţia-cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale.
5 A se vedea articolul 2 alineatul (1) din Convenţia Consiliului Europei privind
lupta împotriva traficului de
fiinţe umane.
Manual de drept european privind nediscriminarea
14
1.1.2. Uniunea Europeană şi directivele privind
nediscriminarea
Uniunea Europeană (UE) a fost iniţial o organizaţie interguvernamentală, iar în
prezent este o organizaţie cu statut juridic separat. UE este alcătuită în
prezent din
27 de state membre. Aceasta a evoluat de la trei organizaţii interguvernamentale
(OIG) separate înfiinţate în anii ‘50 care se ocupau cu securitatea energetică
şi
libertatea comerţului (denumite împreună „Comunităţile Europene”). Obiectivul
principal al Comunităţilor Europene îl constituia stimularea dezvoltării
economice
prin libera circulaţie a bunurilor, capitalului, persoanelor şi serviciilor.
Pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile între statele membre,
Tratatul iniţial de instituire a Comunităţii Economice Europene (1957) cuprindea
o dispoziţie prin care
se interzicea discriminarea pe criterii de sex în contextul ocupării forţei de
muncă.
În acest mod se prevenea situaţia în care unele state membre ar fi putut dobândi
un avantaj concurenţial asupra altora prin oferirea unor salarii mai scăzute sau
a unor condiţii de muncă mai puţin favorabile femeilor. Deşi acest ansamblu de
legi a înregistrat o evoluţie considerabilă, ajungând să reglementeze domenii
precum pensiile, graviditatea şi regimurile juridice de securitate socială, până
în 2000
legile privind nediscriminarea în UE se aplicau numai în contextul ocupării
forţei de
muncă şi al securităţii sociale şi reglementau numai criteriul sex.
Pe parcursul anilor ‘90, intense activităţi de lobby au fost desfăşurate de
unele grupuri pentru apărarea intereselor publice care militau pentru extinderea
interdicţiei privind discriminarea la nivelul dreptului UE pentru a reglementa
şi alte aspecte,
cum ar fi rasa sau originea etnică, orientarea sexuală, credinţa religioasă,
vârsta şi
handicapul. Teama faţă de reizbucnirea naţionalismului extremist în rândul
anumitor
state membre a generat suficientă voinţă politică în rândul conducătorilor
acestora
pentru a conduce la modificarea Tratatului de instituire a Comunităţii Europene,
atribuind Comunităţii competenţa de a legifera în aceste domenii.
În 2000 au fost adoptate două directive: Directiva de creare a unui cadru
general în
favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi
ocuparea forţei de muncă interzicea discriminarea pe baza orientării sexuale, a
credinţei
religioase, vârstei şi handicapului în domeniul ocupării forţei de muncă;
Directiva
privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau
origine etnică interzicea discriminarea pe criterii de rasă sau origine etnică
în contextul
ocupării forţei de muncă, dar şi în domeniul accesului la sistemul de asistenţă
socială şi de asigurări sociale şi al accesului la bunuri şi servicii. Aceasta a
reprezentat
o extindere semnificativă a sferei dreptului privind nediscriminarea la nivelul
UE,
Introducere în dreptul european privind nediscriminarea: context, evoluţie şi
principii-cheie
15
care a recunoscut faptul că, pentru ca persoanele fizice să-şi poată atinge
potenţialul deplin pe piaţa muncii, era esenţial ca acestora să li se garanteze
accesul egal
în domenii precum sănătatea, învăţământul şi locuinţele. În 2004, Directiva de
aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind
accesul la
bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii a lărgit sfera
discriminării pe criterii de sex către domeniul bunurilor şi al serviciilor. Cu
toate acestea, măsurile de
protecţie pe criterii de sex nu corespund în totalitate sferei protecţiei
acordate prin
Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă
sau
origine etnică, întrucât Directiva privind egalitatea de tratament între bărbaţi
şi femei în domeniul securităţii sociale garantează tratamentul egal numai în
legătură
cu securitatea socială şi nu cu sistemul mai larg de asistenţă socială, cum ar
fi protecţia socială şi accesul la asistenţă medicală şi educaţie.
Deşi orientarea sexuală, credinţa religioasă, handicapul şi vârsta constituie
criterii
protejate numai în contextul ocupării forţei de muncă, la nivelul instituţiilor
UE se
dezbate în prezent o propunere de extindere a protecţiei pentru aceste criterii
şi în
domeniul accesului la bunuri şi servicii (cunoscută drept „Directiva
orizontală”).
1.2. Evoluţii prezente şi viitoare ale
mecanismelor de protecţie europene
1.2.1. Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene
Tratatele iniţiale ale Comunităţilor Europene nu conţineau nicio referire la
drepturile omului sau la modul de protecţie a acestora. Nu se considera că
înfiinţarea unei
zone destinate comerţului liber în Europa ar putea avea un impact semnificativ
asupra drepturilor omului. Cu toate acestea, pe măsură ce Curtea Europeană de
Justiţie
(CEJ) a fost sesizată în legătură cu diverse încălcări ale drepturilor omului
cauzate de
dreptul comunitar, aceasta a elaborat un corp de jurisprudenţă, cunoscut sub
denumirea de „principiile generale” ale dreptului comunitar.6 Potrivit CEJ,
aceste principii
generale ar reflecta conţinutul măsurilor de protecţie a drepturilor omului
prevăzute
6 Curtea Europeană de Justiţie este denumită în prezent „Tribunalul”, după
modificările aduse prin Tratatul
de la Lisabona. Cu toate acestea, manualul face în continuare referire la CEJ
pentru evitarea confuziilor,
deoarece cea mai mare parte din literatura pe care practicienii doresc să o
consulte a fost publicată
înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în decembrie 2009.
Manual de drept european privind nediscriminarea
16
de constituţiile naţionale şi de tratatele privind drepturile omului, în special
CEaDO.
CEJ a susţinut că va asigura conformitatea dreptului comunitar cu aceste
principii.
Recunoscând că aceste politici ar putea avea un impact asupra drepturilor omului
şi
în efortul lor de a-i face pe cetăţeni să se simtă „mai aproape” de UE, UE şi
statele
membre au promulgat Carta drepturilor fundamentale a UE în 2000. Carta conţine
o listă a drepturilor omului inspirată de drepturile prevăzute de constituţiile
statelor
membre, de CEaDO şi de tratatele universale de drepturile omului, cum ar fi
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Carta, adoptată în 2000, era
doar o „declaraţie”, ceea ce înseamnă că nu era obligatorie din punct de vedere
legal, deşi
Comisia Europeană (principalul organism abilitat să propună noi acte legislative
ale
UE) a afirmat că propunerile sale vor fi conforme.
În momentul în care Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, în 2009, acesta
a modificat statutul Cartei pentru a o transforma într-un document obligatoriu
din
punct de vedere legal. Ca urmare, instituţiile UE au obligaţia de a o respecta.
Statele membre sunt de asemenea obligate să respecte Carta, însă numai dacă
aplică
dreptul UE. S-a convenit un protocol la Cartă cu privire la Republica Cehă,
Polonia
şi Regatul Unit care reafirmă această limitare în mod expres. Articolul 21 din
Cartă
conţine o interdicţie a discriminării pe diverse criterii care va fi reanalizată
ulterior
în prezentul manual. Aceasta înseamnă că persoanele fizice pot adresa plângeri
în
legătură cu legislaţia UE sau cu legislaţia naţională de punere în aplicare a
dreptului
UE în cazul în care consideră că respectiva Cartă nu a fost respectată.
Instanţele
naţionale pot solicita CEJ să îi ofere consiliere în legătură cu interpretarea
corectă
a dreptului UE prin intermediul procedurii întrebărilor preliminare prevăzute la
articolul 267 din TFUE.
1.2.2. Tratatele ONU privind drepturile omului
Evident, mecanismele de protecţie a drepturilor omului nu se limitează la
teritoriul Europei. La fel ca alte mecanisme regionale din cele două Americi,
Africa şi
Orientul Mijlociu, există un ansamblu semnificativ de legi internaţionale
referitoare la drepturile omului care a fost creat prin intermediul Organizaţiei
Naţiunilor Unite (ONU). Toate statele membre ale UE sunt parte la următoarele
tratate
ale ONU privind drepturile omului care interzic discriminarea: Pactul
Internaţional
cu privire la drepturile civile şi politice (PIDCP),7
Pactul Internaţional cu privire la
7 999 UNTS 171.
Introducere în dreptul european privind nediscriminarea: context, evoluţie şi
principii-cheie
17
drepturile economice, sociale şi culturale (PIDESC),8 Convenţia privind
eliminarea
tuturor formelor de discriminare rasială (CIEFDR),9 Convenţia privind eliminarea
tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDIF),10 Convenţia
împotriva
torturii11 şi Convenţia cu privire la drepturile copilului (CDC).12 Cel mai
recent tratat
privind drepturile omului adoptat la nivelul ONU este Convenţia Naţiunilor Unite
privind drepturile persoanelor cu handicap din 2006 (CRPD).13 În mod
tradiţional,
doar statele puteau adera la tratatele privind drepturile omului. Cu toate
acestea,
pe măsură ce statele cooperează din ce în ce mai mult prin intermediul
organizaţiilor interguvernamentale (OIG-uri) cărora le delegă prerogative şi
responsabilităţi
semnificative, există o nevoie imperativă de a se asigura că OIG-urile se
angajează
să pună în practică obligaţiile privind drepturile omului pe care şi le-au
asumat
statele lor membre. CRPD este primul tratat la nivel ONU privind drepturile
omului
la care pot adera şi organizaţiile regionale de integrare şi pe care UE l-a
ratificat în
Decembrie 2010.
CRPD conţine o listă cuprinzătoare de drepturi pentru persoanele cu handicap,
care
are ca scop asigurarea egalităţii de exercitare a drepturilor acestora şi care
impune,
de asemenea, statului respectiv, o serie de obligaţii de luare a unor măsuri de
discriminare pozitivă. Precum Carta, aceasta angajează instituţiile UE şi va
angaja şi statele membre atunci când acestea aplică dreptul UE. În plus, statele
membre individuale se află în prezent în curs de aderare la CRPD, fapt care le
va impune în mod direct
unele obligaţii. Este posibil ca CRPD să devină un punct de referinţă în
interpretarea
dreptului UE şi al CEDO referitor la discriminarea pe criteriul handicapului.
8 993 UNTS 3.
9 660 UNTS 195.
10 1249 UNTS 13.
11 1465 UNTS 85.
12 1577 UNTS 3. În plus, unele state membre sunt şi parte la Convenţia ONU
privind drepturile persoanelor
cu handicap (Doc. ONU A/61/611, 13 decembrie 2006) şi la Convenţia
Internaţională privind protecţia
tuturor persoanelor împotriva dispariţiilor forţate (Doc. ONU A/61/488, 20
decembrie 2006); cu toate
acestea, niciunul nu este încă parte la Convenţia internaţională privind
protecţia drepturilor tuturor
lucrătorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora (Doc. ONU A/RES/45/158,
1 iulie 2003).
13 Doc. ONU A/61/611, 13 decembrie 2006.
Manual de drept european privind nediscriminarea
18
1.2.3. Aderarea Uniunii Europene la Convenţia
europeană privind drepturile omului
În prezent, dreptul UE şi CEaDO sunt strâns legate. Toate statele membre ale UE
au
aderat la CEaDO. După cum s-a observat mai sus, CEJ se bazează pe CEaDO atunci
când trebuie să determine sfera măsurilor de protecţie a drepturilor omului în
baza
dreptului UE. De asemenea, Carta drepturilor fundamentale reflectă (deşi nu se
limitează la) întreaga serie de drepturi din CEaDO. În mod corespunzător,
dreptul UE,
chiar dacă UE nu este de fapt membră a CEaDO, este în mare măsură conform cu
CEaDO. Cu toate acestea, în cazul în care o persoană doreşte să înainteze o
plângere referitoare la UE şi la eşecul acesteia în garantarea drepturilor
omului, aceasta
nu are dreptul de a aduce UE, ca atare, în faţa CEDO. În schimb, aceasta trebuie
fie
să înainteze o plângere în instanţele naţionale, care pot ulterior deferi cauza
către
CEJ prin intermediul procedurii întrebărilor preliminare sau pot formula o
plângere
referitoare la UE în mod indirect în faţa CEDO, intentând, în acelaşi timp, o
acţiune
împotriva unui stat membru.
Tratatul de la Lisabona cuprinde o dispoziţie care abilitează UE să adere la
CEaDO în
calitate de parte de sine stătătoare, iar Protocolul nr. 14 la CEaDO aduce
modificări la
aceasta pentru a permite realizarea acestui lucru. Nu este încă clar ce efect va
avea
aceasta în practică şi în special care va fi relaţia viitoare dintre CEJ şi
CEDO, deoarece
negocierile în vederea aderării la UE ar putea dura câţiva ani. Cu toate
acestea, va
permite, cel puţin, persoanelor fizice să formuleze o acţiune împotriva UE în
mod
direct, la CEDO, pentru nerespectarea CEaDO.
Introducere în dreptul european privind nediscriminarea: context, evoluţie şi
principii-cheie
19
Bibliografie suplimentară
Bamforth, Malik şi O’Cinneide, Discrimination Law: Theory and Context [Dreptul
discriminării: Teorie şi context] (Londra, Sweet and Maxwell, 2008), capitolul 1
„Key issues and questions in discrimination law” [Probleme şi întrebări-cheie în
domeniul discriminării] şi capitolul 2 „Sources and scope of domestic
discrimination
law” [Sursele şi domeniul de aplicare al dreptului intern al discriminării].
Barnard, EC Employment Law [Dreptul încadrării în muncă la nivelul CE] (a 3-a
ediţie,
Oxford, Oxford University Press, 2006), capitolul 1 „The Evolution of «EC»
Social
Policy” [Evoluţia politicii sociale a „CE”].
Besson, „The European Union and Human Rights: Towards a Post-National Human
Rights Institution?” [Uniunea Europeană şi drepturile omului: către o instituţie
a drepturilor omului postnaţională?], Human Rights Law Journal, nr. 6 (2006), p.
323.
Puncte-cheie
• Protecţia împotriva discriminării în Europa se regăseşte atât în dreptul UE,
cât şi
în CEaDO. Deşi aceste două sisteme sunt în mare măsură complementare şi se
consolidează reciproc, există totuşi unele diferenţe pe care practicienii ar
trebui
să le cunoască.
• CEaDO protejează toate persoanele aflate în jurisdicţia celor 47 de state care
sunt parte la CEaDO, în timp ce directivele UE privind nediscriminarea oferă
protecţie numai cetăţenilor din cele 27 state membre.
• În baza articolului 14 din CEaDO, discriminarea este interzisă numai în
legătură
cu exercitarea unui alt drept garantat prin tratat. În baza Protocolului nr. 12,
interdicţia discriminării devine de sine stătătoare.
• În baza dreptului UE privind nediscriminarea, interdicţia discriminării este
de
sine stătătoare, dar se limitează la anumite contexte, cum ar fi ocuparea forţei
de muncă.
• Instituţiile UE au obligaţia legală de a respecta Carta drepturilor
fundamentale a
UE, inclusiv dispoziţiile acesteia privind nediscriminarea. Statele membre ale
UE
trebuie, de asemenea, să respecte Carta atunci când pun în aplicare dreptul UE.
• UE va adera la CRPD şi CEaDO. Acest lucru va plasa UE sub supravegherea
organismelor externe de monitorizare, iar persoanele fizice vor putea formula
plângeri referitoare la încălcări ale CEaDO de către UE direct în faţa CEDO.
Manual de drept european privind nediscriminarea
20
Butler, „A Comparative Analysis of Individual Petition in Regional and Global
Human
Rights Protection Mechanisms” [O analiză comparativă a plângerii individuale
în cadrul mecanismelor regionale şi globale de protecţie a drepturilor omului],
University of Queensland Law Journal, nr. 23 (2004), p. 22.
Chalmers (et al), European Union Law: Text and Materials [Dreptul Uniunii
Europene:
texte şi materiale] (a 2-a ediţie, Cambridge, Cambridge University Press, 2010),
capitolul 1 „European integration and the Treaty on European Union” [Integrarea
europeană şi Tratatul Uniunii Europene], capitolul 2 „EU institutions”
[Instituţii
europene] şi capitolul 6, „Fundamental rights” [Drepturi fundamentale].
Costello, „The Bosphorus Ruling of the European Court of Human Rights:
Fundamental
Rights and Blurred Boundaries in Europe” [Hotărârea Bosphorus a Curţii Europene
a Drepturilor Omului: drepturile fundamentale şi ştergerea graniţelor în
Europa],
Human Rights Law Review, nr. 6 (2006), p. 87.
Craig şi de Burca, EU Law: Text, Cases and Materials [Dreptul UE: text, cauze şi
materiale] (a 4-a ediţie, Oxford, Oxford University Press, 2008), capitolul 1
„The Development of European integration” [Dezvoltarea integrării europene]
şi capitolul 11 „Human rights in the EU” [Drepturile omului în UE].
Eicke, „The European Charter of Fundamental Rights – Unique Opportunity or
Unwelcome Distraction” [Carta europeană a drepturilor fundamentale –
oportunitate unică
sau distragere nedorită], European Human Rights Law Review, nr. 3 (2000), p.
280.
Ellis, EU Anti-Discrimination Law [Dreptul antidiscriminare al UE] (Oxford,
Oxford
University Press, 2005), capitolul 1 „Introduction” [Introducere].
Equinet, Dynamic Interpretation: European Anti-Discrimination Law in Practice
[Interpretarea dinamică: dreptul european antidiscriminare în practică],
volumele I-IV,
disponibil pe: www.equineteurope.org/equinetpublications.html.
Fitzpatrick (et al), „The 1996 Intergovernmental Conference and the Prospects of
a Non-Discrimination Treaty Article” [Articol privind Conferinţa
interguvernamentală
din 1996 şi perspectivele unui tratat de nediscriminare], Industrial Law
Journal,
nr. 25.4 (1996), p. 320.
Introducere în dreptul european privind nediscriminarea: context, evoluţie şi
principii-cheie
21
Guliyev, „Interdiction générale de la discrimination: droit fondamental ou droit
de
«second rang»? CourEDH, Gde Ch., Sejdić et Finci c. Bosnie-Herzégovine,
22 décembre 2009, L’Europe des libertés: revue d’actualité juridique, nr. 31
(2010).
Heringa şi Verhey, „The EU Charter: Text and Structure” [Carta UE: text şi
structură],
Maastricht Journal of European and Comparative Law, nr. 8 (2001), p. 11.
Llorente, „A Charter of Dubious Utility” [O cartă cu o utilitate dubioasă],
International Journal of Constitutional Law, nr. 1.3 (2003), p. 405.
Martin, „Strasbourg, Luxembourg et la discrimination: influences croisées ou
jurisprudences sous influence?”, Revue trimestrielle des droits de l’homme, nr.
69
(2007).
Quesada Segura, „La no discriminación, la igualdad de trato y de oportunidades,
en
el ordenamiento europeo. Del Convenio Europeo de Derechos Humanos del Consejo
de Europa, a los Tratados y a la Carta de los Derechos Fundamentales de la Unión
Europea”, Revista del Ministerio de Trabajo y Asuntos Sociales (2008).
Royer, The Council of Europe/Le Conseil de l’Europe [Consiliul Europei]
(Strasbourg,
Consiliul Europei, 2010/2009).
Sadurski, „Partnering with Strasbourg: Constitutionalisation of the European
Court
of Human Rights, the Accession of Central and East European States to the
Council
of Europe, and the Idea of Pilot Judgments” [În parteneriat cu Strasbourg-ul:
constituţionalizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, aderarea statelor din
Europa
Centrală şi de Est la Consiliul Europei şi ideea hotărârilor-pilot], Human
Rights Law
Review, nr. 9.3 (2009), p. 397.
Syrpis, „The Treaty of Lisbon: Much Ado ... But About What?” [Tratatul de la
Lisabona:
mult zgomot... dar pentru ce?], Industrial Law Journal, nr. 37.3 (2008), p. 219.
Tulkens, „L’évolution du principe de non-discrimination à la lumière de la
jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme”, în Carlier (ed.),
L’étranger face
au droit (Bruxelles, Bruylant, 2010).
23
Categorii de discriminare
şi mecanisme de protecţie
împotriva discriminării
2
2.1. Introducere
Scopul dreptului privind nediscriminarea este de a asigura tuturor persoanelor
perspective egale şi echitabile de acces la oportunităţile disponibile în
societate. Facem
alegeri în fiecare zi atunci când decidem cu cine socializăm, unde ne facem
cumpărăturile şi unde lucrăm. Preferăm anumite lucruri şi anumiţi oameni în
locul altora.
Chiar dacă exprimarea preferinţelor noastre subiective este un lucru comun şi
normal, este posibil ca în unele momente să exercităm funcţii care ne plasează
într-o
poziţie de autoritate sau care ne permit să luăm decizii ce pot avea un impact
direct
asupra vieţilor altora. Este posibil să fim funcţionari publici, comercianţi,
angajatori,
proprietari de imobile sau medici şi să decidem cu privire la modul în care
facem uz
de prerogativele publice sau de modul în care oferim bunurile şi serviciile
private. În
aceste contexte impersonale, dreptul privind nediscriminarea intervine în
alegerile
pe care le facem în două moduri.
În primul rând, acesta prevede că persoanele aflate în situaţii similare trebuie
să beneficieze de tratament similar şi să nu fie tratate mai puţin favorabil
numai din cauza unei anumite caracteristici „protejate” pe care o deţin. Aceasta
este cunoscută
ca discriminare „directă”. Atunci când este plasată în contextul CEaDO,
discriminarea
directă intră sub incidenţa unui mecanism general de protecţie bazat pe
justificarea
obiectivă; cu toate acestea, în baza dreptului UE, mecanismele de protecţie
împotriva discriminării directe sunt oarecum limitate.
Manual de drept european privind nediscriminarea
24
În al doilea rând, dreptul privind nediscriminarea prevede că acele persoane
care se află în situaţii diferite
trebuie să beneficieze de tratament diferit în măsura în care acesta este
necesar pentru a le permite să
profite de anumite oportunităţi în acelaşi mod ca şi
celelalte persoane. Astfel, aceleaşi „criterii protejate”
trebuie luate în considerare atunci când se derulează practici concrete sau se
creează norme concrete.
Aceasta este cunoscută sub denumirea „discriminarea indirectă”. Toate formele de
discriminare indirectă
intră sub incidenţa unui mecanism de protecţie bazat
pe justificare obiectivă, indiferent dacă acţiunea este
întemeiată pe CEaDO sau pe dreptul UE.14
În acest capitol se analizează în detaliu sensul termenilor discriminare directă
şi indirectă, unele dintre manifestările specifice ale acestora, cum ar fi
hărţuirea sau instigarea la discriminare, precum şi modul în care operează în
practică prin intermediul
jurisprudenţei. Ulterior se analizează modul în care operează mecanismele de
protecţie legate de discriminare.
2.2. Discriminarea directă
Discriminarea directă este definită în mod similar
în CEaDO şi în dreptul UE. Articolul 2 alineatul (2)
din Directiva UE privind egalitatea de tratament
între persoane, fără deosebire de rasă sau origine
etnică prevede că discriminarea directă apare „atunci
când o persoană este tratată mai puţin favorabil
decât este, a fost sau ar fi o altă persoană, într-o
situaţie comparabilă, pe baza rasei sau originii
etnice”.15 CEDO utilizează formularea potrivit căreia
trebuie să existe „o diferenţă în tratamentul unor
14 A se vedea, de exemplu, CEDO, Hoogendijk/Ţările de Jos (dec.) (58641/00), 6
ianuarie 2005.
15 În mod similar: articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva de creare
a unui cadru general în favoarea
egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea
forţei de muncă; articolul 2
alineatul (1) litera (a) din Directiva privind punerea în aplicare a
principiului egalităţii de şanse şi al
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă
şi de muncă (reformată);
articolul 2 litera (a) din Directiva de aplicare a principiului egalităţii de
tratament între femei şi bărbaţi
privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii.
Se consideră că există discriminare
directă atunci când:
· o persoană este tratată în mod
nefavorabil;
· prin comparaţie cu modul în
care au fost sau ar fi tratate alte
persoane aflate într-o situaţie
similară;
· iar motivul acestui tratament
îl constituie o caracteristică
concretă a acestora, care se
încadrează în categoria „criteriu
protejat”.
Dreptul privind nediscriminarea
interzice situaţiile în care
persoanele sau grupurile de
persoane aflate într-o situaţie
similară sunt tratate diferit, precum
şi situaţiile în care persoanele sau
grupurile de persoane aflate în
situaţii diferite sunt tratate în mod
identic.14
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
25
persoane aflate în situaţii analoage sau sensibil similare”, care „se bazează pe
o caracteristică identificabilă”.16
2.2.1. Tratament nefavorabil
Esenţa oricărei forme de discriminare directă o constituie diferenţa de
tratament
care se aplică unei persoane. În consecinţă, prima caracteristică a
discriminării directe este dovada tratamentului nefavorabil. Aceasta poate fi
relativ uşor de identificat
în comparaţie cu discriminarea indirectă, care necesită adesea date statistice
(a se
vedea mai jos). Exemplele oferite sunt preluate din cauzele menţionate în
prezentul
manual: refuzul de a permite intrarea într-un restaurant sau magazin, primirea
unei
pensii mai mici sau a unei remuneraţii mai mici, abuzuri verbale sau acte de
violenţă
îndreptate împotriva persoanei, refuzul accesului la un punct de control, vârsta
de
pensionare mai mare sau mai mică, interzicerea practicării unei anumite
profesii,
incapacitatea de a revendica drepturi de moştenire, excluderea din sistemul de
învăţământ de bază, expulzarea, interzicerea purtării simbolurilor religioase,
refuzul sau
revocarea în privinţa plăţilor de asigurări sociale.
2.2.2. Termen de comparaţie
Tratamentul nefavorabil va fi un factor relevant la stabilirea discriminării
atunci când
este nefavorabil prin comparaţie cu cel aplicat unei alte persoane aflate într-o
situaţie similară. O plângere referitoare la un salariu „mic” nu reprezintă o
plângere
pe motive de discriminare decât dacă se poate demonstra că salariul este mai mic
decât cel al unei alte persoane angajate în vederea îndeplinirii unei sarcini
similare
de către acelaşi angajator. Prin urmare, este necesar un „termen de comparaţie”,
respectiv o persoană aflată în circumstanţe foarte similare, diferenţa
principală dintre
cele două persoane fiind „criteriul protejat”. Cauzele discutate în prezentul
manual
ilustrează faptul că asigurarea unui termen de comparaţie constituie frecvent o
problemă controversată, iar uneori nici părţile la litigiu, nici instanţa nu
discută termenul de comparaţie în mod explicit. Prezentăm mai jos câteva exemple
de cauze în
care furnizarea unui termen de comparaţie a reprezentat o problemă semnalată ca
atare de către organul decizional.
16 CEDO, Carson şi alţii/Regatul Unit [GC] (42184/05), 16 martie 2010, punctul
61. În mod similar, CEDO,
D.H. şi alţii/Republica Cehă [GC] (57325/00), 13 noiembrie 2007, punctul 175;
CEDO, Burden/Regatul Unit
[GC] (13378/05), 29 aprilie 2008, punctul 60.
Manual de drept european privind nediscriminarea
26
Exemplu: în cauza Moustaquim/Belgia, un resortisant marocan fusese
condamnat pentru mai multe infracţiuni şi urma să fie expulzat.17 Resortisantul
marocan a susţinut că decizia de expulzare menţionată constituie tratament
discriminatoriu. Persoana a invocat discriminarea pe motive de cetăţenie,
afirmând că resortisanţii belgieni nu fac obiectul expulzării în urma unor
condamnări pentru infracţiuni. CEDO a susţinut că acesta/aceasta nu se afla
într-o situaţie similară cu resortisanţii belgieni, întrucât un stat nu îşi
poate expulza propriii
cetăţeni în baza CEaDO. Prin urmare, expulzarea acestuia/acesteia nu constituia
tratament discriminatoriu. Cu toate că CEDO a acceptat că acesta/aceasta
se afla într-o situaţie similară cu resortisanţii non-belgieni care erau din
alte
state membre (care nu puteau fi expulzaţi datorită prevederilor dreptului UE
referitoare la libertatea de circulaţie), s-a concluzionat că diferenţa de
tratament
a fost justificată.
Exemplu: în cauza Allonby, reclamantei, care lucrase la un colegiu în calitate
de
lector, nu i s-a reînnoit contractul.18 Aceasta a început să lucreze ulterior la
o societate care asigura lectori pentru instituţiile de învăţământ. Această
societate a trimis-o pe reclamantă să lucreze la fostul colegiu al acesteia,
îndeplinind
aceleaşi sarcini ca înainte, dar pentru o remuneraţie mai mică decât cea care îi
fusese plătită de către colegiu. Reclamanta a invocat discriminarea pe motive
de sex, afirmând că lectorii de sex masculin care lucrau pentru colegiu primeau
o remuneraţie mai mare. CEJ a stabilit că lectorii de sex masculin nu se aflau
într-o situaţie comparabilă. Aceasta, deoarece colegiul nu era răspunzător
pentru
stabilirea nivelului remuneraţiei nici pentru lectorii de sex masculin pe care
îi
angaja în mod direct, nici pentru reclamantă, care era angajată de o societate
externă. Prin urmare, aceştia nu se aflau într-o situaţie suficient de similară.
Exemplu: în cauza Luczak/Polonia, un fermier francez care locuia şi practica
agricultura în Polonia a formulat plângere deoarece nu a fost acceptat într-un
regim specializat de securitate socială, înfiinţat special pentru a acorda
sprijin
agricultorilor polonezi, deoarece acesta nu era accesibil şi persoanelor
neresortisante.19 CEDO a fost de acord că reclamantul se afla într-o situaţie
similară cu
cea a agricultorilor polonezi care beneficiau de acest regim, deoarece acesta/
aceasta era rezident permanent, plătea impozite la fel ca cetăţenii polonezi şi
17 CEDO, Moustaquim/Belgia (12313/86), 18 februarie 1991.
18 CEJ, Allonby/Accrington & Colegiul Rossendale şi alţii, cauza C-256/01 [2004]
RJ I-873, 13 ianuarie 2004.
19 CEDO, Luczak/Polonia (77782/01), 27 noiembrie 2007; a se vedea, de asemenea,
CEDO, Gaygusuz/
Austria (17371/90), 16 septembrie 1996.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
27
contribuia, prin aceasta, la finanţarea regimului de securitate socială şi a
apartinut regimului general de securitate socială.
Exemplu: în cauza Richards, reclamanta suferise o operaţie de schimbare de
sex din bărbat în femeie.20 Aceasta dorea să-şi ridice pensia cu ocazia
aniversării vârstei de şaizeci de ani, vârsta la care femeile aveau dreptul la
pensie
în Regatul Unit. Guvernul a refuzat să acorde pensia pe motiv că reclamanta
nu beneficiase de tratament nefavorabil prin comparaţie cu persoane aflate
într-o situaţie similară. Guvernul a susţinut că termenul de comparaţie corect,
în acest caz, erau „bărbaţii”, deoarece reclamanta trăise ca bărbat. CEJ a
stabilit că, deoarece legea naţională permitea unei persoane schimbarea de sex,
termenul de comparaţie corect erau femeile. În consecinţă, reclamanta a fost
tratată mai puţin favorabil faţă de alte femei, impunându-i-se o vârstă de
pensionare mai înaintată.
Exemplu: în cauza Burden/Regatul Unit, două surori locuiseră împreună timp de
31 de ani.21 Acestea deţineau o proprietate în comun şi fiecare lăsase
celeilalte
prin testament partea sa din proprietate. Reclamantele au susţinut că deoarece
valoarea proprietăţii depăşea pragul ? what threshold, la moartea uneia dintre
ele, cealaltă va trebui să plătească impozitul pe moştenire. Ele au susţinut că
aceasta reprezenta o ingerinţă discriminatorie în dreptul lor de proprietate,
deoarece cuplurile căsătorite şi cuplurile care încheiaseră parteneriate civile
erau
scutite de impozitul pe moştenire. Cu toate acestea, CEDO a stabilit că
reclamantele, fiind surori, nu se puteau compara cu cuplurile ai căror membri
locuiau
în concubinaj, având statutul de persoane căsătorite sau de parteneri civili.
Căsătoria şi parteneriatele civile constituie relaţii speciale încheiate în mod
liber şi deliberat în vederea creării unor drepturi şi responsabilităţi
contractuale.
În schimb, relaţia reclamantelor se baza pe consangvinitate şi, ca atare, era
fundamental diferită.
Exemplu: în cauza Carson şi alţii/Regatul Unit reclamanţii susţineau că guvernul
Regatului Unit nu aplicase pentru pensionarii care locuiau în străinătate
aceeaşi
majorare pe care o aplicase pensiilor celor care erau pensionaţi şi locuiau în
Regatul Unit.22 Potrivit legii din Regatul Unit, majorările erau aplicate numai
persoanelor rezidente în Regatul Unit, cu excepţia cetăţenilor Regatului Unit
care
20 CEJ, Richards/Secretarul de stat pentru muncă şi pensii, cauza C-423/04
[2006] RJ I-3585, 27 aprilie 2006.
21 CEDO, Burden/Regatul Unit [GC] (13378/05), 29 aprilie 2008.
22 CEDO, Carson şi alţii/Regatul Unit [GC] (42184/05), 16 martie 2010.
Manual de drept european privind nediscriminarea
28
ieşiseră la pensie în statele cu care Regatul Unit încheiase un acord reciproc
privind asigurările sociale. Reclamanţii, care nu locuiau într-un stat care
încheiase un astfel de acord, au susţinut că făcuseră obiectul discriminării pe
motivul
locului de rezidenţă. CEDO nu a fost de acord cu reclamanţii care au argumentat
că se aflau într-o situaţie similară cu pensionarii care locuiau în Regatul Unit
sau
cu cetăţenii Regatului Unit care ieşiseră la pensie în ţări cu care Regatul Unit
încheiase un acord reciproc. CEDO a stabilit că, deşi toate aceste grupuri
diferite
contribuiseră la venitul guvernamental prin plata asigurării naţionale, aceasta
nu constituia un fond de pensii, ci, mai degrabă, venit general public în
vederea
finanţării diferitelor aspecte ale cheltuielilor publice. Mai mult, datoria
guvernului de a aplica majorări s-a bazat pe luarea în considerare a creşterii
costului vieţii în Regatul Unit. Prin urmare, reclamanţii nu se aflau într-o
situaţie comparabilă cu aceste alte grupuri şi în consecinţă nu existase
tratament discriminatoriu.
O excepţie evidentă de la obligaţia de a găsi un „termen de comparaţie” adecvat,
cel puţin în contextul dreptului UE referitor la încadrarea în muncă, o
constituie
situaţia în care discriminarea suferită se datorează faptului că persoana este
gravidă. Volumul considerabil de jurisprudenţă a CEJ, începând cu extrem de
importanta cauză Dekker, a stabilit destul de clar că, în situaţia în care
prejudiciul suferit de o persoană se datorează faptului că este însărcinată,
aceasta va fi clasificată
ca discriminare directă pe motive de sex, nemaiexistând necesitatea de a avea un
termen de comparaţie.23
2.2.3. Criteriul protejat
În capitolul 4 se vor discuta „criteriile protejate” care există în dreptul
european privind nediscriminarea, respectiv: sexul, orientarea sexuală,
handicapul, vârsta, rasa,
originea etnică, naţionalitatea şi religia sau convingerile. Această secţiune se
va axa
pe necesitatea existenţei unei legături cauzale între tratamentul mai puţin
favorabil
şi criteriul protejat. Pentru a îndeplini acest criteriu, nu trebuie decât să ne
punem
o întrebare simplă: ar fi fost persoana în cauză tratată mai puţin favorabil
dacă ar
fi fost de sex diferit, de rasă diferită, de vârstă diferită sau în orice
situaţie opusă
conform fiecăruia dintre celelalte criterii protejate? Dacă răspunsul este da,
atunci
tratamentul mai puţin favorabil este în mod clar cauzat de criteriul respectiv.
23 CEJ, Dekker/Stichting Vormingscentrum voor Jong Volwassenen (VJV-Centrum)
Plus,
cauza C-177/88 [1990] RJ I-3941, 8 noiembrie 1990. În mod similar, CEJ, Webb/EMO
Air Cargo (UK) Ltd,
cauza C-32/93 [1994] RJ I-3567, 14 iulie 1994.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
29
Nu este necesar ca regula sau practica aplicată să facă referire în mod explicit
la
„criteriul protejat”, atâta timp cât se referă la un alt factor care este
indisociabil
de „criteriul protejat”. În principal, atunci când se analizează existenţa
discriminării directe, se evaluează în ce măsură tratamentul mai puţin favorabil
se datorează unui „criteriu protejat” care nu poate fi separat de factorul
concret ce constituie
obiectul plângerii.
Exemplu: în cauza James/Eastleigh Borough Council, dl James a trebuit să
plătească o taxă de acces pentru a fi acceptat la o piscină din Eastleigh, în
timp
ce soţia sa, dna James, nu a trebuit să plătească această taxă.24 Ambii erau în
vârstă de 61 de ani. Numai dna James beneficia de acces gratuit, fiind
pensionară, în timp ce dl James nu ieşise încă la pensie, deoarece în Regatul
Unit
vârsta de pensionare pentru bărbaţi este de 65 de ani, iar pentru femei, de 60
de ani. Deşi regula admiterii gratuite la piscină se baza pe existenţa
statutului
de pensionar, eligibilitatea pentru pensionare se baza pe criteriul de sex.
Camera Lorzilor din Regatul Unit a concluzionat că dacă dl James ar fi fost de
sex opus, ar fi fost tratat la fel ca soţia sa. În plus, s-a stabilit că
intenţia şi motivaţia care au stat la baza tratamentului nu au fost relevante,
accentul fiind pus
pe tratamentul în sine.
Exemplu: în cauza Maruko, un cuplu homosexual încheiase un „parteneriat de
viaţă”.25 Partenerul reclamantului murise, iar reclamantul dorea să solicite
„pensie de supravieţuitor” de la societatea care gestiona planul de pensii al
partenerului decedat. Societatea a refuzat să-i plătească reclamantului, pe
motivul că
pensiile de supravieţuitor erau plătibile numai soţilor, iar acesta nu fusese
căsătorit cu decedatul. CEJ a acceptat faptul că refuzul de a plăti pensia
constituie
tratament nefavorabil şi că acesta era mai puţin favorabil în raport cu termenul
de comparaţie „cupluri căsătorite”. CEJ a decis că instituţia „parteneriatului
de
viaţă” în Germania crea pentru partenerii de viaţă multe dintre drepturile şi
responsabilităţile pe care le aveau şi soţii, în special în ceea ce priveşte
planurile
publice de pensii. Aceasta a fost, aşadar, pregătită să stabilească faptul că,
în
sensul acestei cauze, partenerii de viaţă se aflau într-o situaţie similară cu
soţii.
CEJ a mai susţinut că tratamentul constituia discriminare pe motiv de orientare
sexuală. Astfel, faptul că aceştia nu se puteau căsători nu putea fi disociat de
orientarea lor sexuală.
24 Regatul Unit Camera Lorzilor, James/Eastleigh Borough Council [1990] UKHL 6,
14 iunie 1990.
25 CEJ, Maruko/Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen, cauza C-267/06 [2008] RJ
I-1757, 1 aprilie 2008.
Manual de drept european privind nediscriminarea
30
Exemplu: în cauza Aziz/Cipru, reclamantul a susţinut că a fost privat de dreptul
de vot din cauza originii sale etnice, respectiv turc cipriot.26 Legea cipriotă
în
vigoare în acel moment permitea turcilor ciprioţi şi grecilor ciprioţi să voteze
numai pentru candidaţii la alegerile parlamentare care erau din rândul
propriilor
comunităţi etnice. Cu toate acestea, din momentul în care Turcia a ocupat nordul
Ciprului, marea majoritate a comunităţii turce a părăsit teritoriul respectiv,
iar
participarea lor în parlament a fost suspendată. În consecinţă, nu mai exista
o listă de candidaţi pentru care reclamantul putea să voteze. În timp ce
guvernul
a susţinut că incapacitatea de a vota se datora faptului că nu mai existau
candidaţi disponibili pentru care acesta/aceasta să poată vota, CEDO a fost de
părere
că legătura strânsă dintre regulile privind alegerile şi calitatea de membru al
comunităţii turco-cipriote, împreună cu neamendarea de către guvern a
regulamentelor electorale, având în vedere situaţia dată, duceau la o situaţie
de
discriminare directă pe criterii de origine etnică.
Instanţele au dat o interpretare generică domeniului de aplicare al „criteriului
protejat”. Acesta poate include „discriminarea prin asociere”, atunci când
victima discriminării nu este însăşi persoana având caracteristica protejată. De
asemenea, ar
putea include o situaţie în care respectivul criteriu este interpretat într-o
manieră
abstractă. De aceea, este imperativ necesar ca practicienii să iniţieze o
analiză detaliată a raţionamentului aflat în spatele tratamentului mai puţin
favorabil şi să caute
dovezi potrivit cărora criteriul protejat cauzează respectivul tratament, în mod
direct
sau indirect.
Exemplu: în cauza Coleman/Attridge Law şi Steve Law, o mamă a susţinut că
i s-a aplicat tratament nefavorabil la locul de muncă, deoarece fiul său era
o persoană cu handicap.27 Din cauza handicapului fiului, aceasta întârzia
ocazional la serviciu şi solicita programarea concediului în funcţie de nevoile
fiului
său. Solicitările reclamantei au fost respinse, iar aceasta a fost ameninţată cu
concedierea şi a fost ţinta unor comentarii abuzive referitoare la starea
copilului
său. CEJ a acceptat drept termen de comparaţie pe colegii acesteia care aveau
copii şi ocupau posturi similare, constatând că aceştia beneficiau de tratament
flexibil atunci când adresau solicitări. De asemenea, CEJ a constatat că acest
tratament constituia discriminare şi hărţuire pe motiv de handicap al fiului
său.
26 CEDO, Aziz/Cipru (69949/01), 22 iunie 2004.
27 CEJ, Coleman/Attridge Law şi Steve Law, cauza C-303/06 [2008] RJ I-5603, 17
iulie 2008.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
31
Exemplu: în cauza Weller/Ungaria, o femeie româncă era căsătorită cu un bărbat
maghiar, cei doi având patru copii.28 Femeia nu era eligibilă pentru acordarea
indemnizaţiei de maternitate după naştere, deoarece nu era cetăţean maghiar.
Soţul său a încercat să solicite indemnizaţia, dar a fost refuzat de guvern,
care
a afirmat că aceasta se plăteşte numai mamelor. CEDO a constatat existenţa
unei discriminări împotriva acestuia pe motivul calităţii de tată (şi nu pe
motive
de sex), întrucât părinţii adoptivi de sex masculin sau tutorii de sex masculin
aveau dreptul de a solicita indemnizaţia, în timp ce taţii naturali, nu. Copiii
au
formulat la rândul lor plângere, invocând discriminare pe baza refuzului de
plată
a indemnizaţiei către tatăl lor, plângere acceptată de către CEDO. Astfel,
copiii
au făcut obiectul discriminării pe motivul statutului părintelui lor de tată
natural.
Exemplu: în cauza P./S. şi Consiliul comitatului Cornwall, reclamanta se afla în
cursul unui proces de schimbare de sex din bărbat în femeie, atunci când a fost
concediată de către angajatorul său. CEJ a stabilit că respectiva concediere
constituie tratament nefavorabil.29 În ceea ce priveşte termenul de comparaţie
relevant, CEJ a afirmat că „în cazul în care o persoană este concediată pe
motivul
că acesta sau aceasta intenţionează să se supună sau s-a supus unui proces de
schimbare de sex, acesta sau aceasta este tratată în mod nefavorabil prin
comparaţie cu persoanele având sexul căruia acesta sau aceasta era considerată
ca
aparţinând înainte de a se supune schimbării de sex.” În ceea ce priveşte
motivele, deşi nu s-a putut demonstra că reclamanta a fost tratată diferit
deoarece
era bărbat sau femeie, s-a putut demonstra că tratamentul diferenţiat s-a bazat
pe criteriul sexului acesteia.
2.3. Discriminarea indirectă
Atât dreptul UE, cât şi dispoziţiile CEaDO recunosc că discriminarea poate
rezulta nu
numai din aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii
similare,
ci şi din aplicarea aceluiaşi tratament unor persoane aflate în situaţii
diferite. Ultima
dintre cele două este denumită discriminare „indirectă” deoarece nu tratamentul
este cel care diferă, ci efectele acestuia, care vor fi resimţite în mod diferit
de către
oameni având caracteristici diferite. Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din
Directiva
privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau
origine
etnică afirmă că „se consideră că are loc o discriminare indirectă atunci când o
dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană de o
anumită rasă
28 CEDO, Weller/Ungaria (44399/05), 31 martie 2009.
29 CEJ, P./S. şi Consiliul comitatului Cornwall, cauza C-13/94 [1996] RJ I-2143,
30 aprilie 1996.
Manual de drept european privind nediscriminarea
32
sau origine etnică într-o situaţie specială dezavantajoasă, în comparaţie cu
alte persoane”.30 CEDO s-a
bazat pe această definiţie a discriminării indirecte în
unele dintre hotărârile sale recente, susţinând că „un
tratament diferenţiat poate lua forma unor efecte
disproporţionat negative ale unei politici sau măsuri
generale care, deşi este formulată în termeni neutri,
practică discriminarea împotriva unui grup”.31
2.3.1. O regulă, un criteriu sau
o practică neutră
Prima cerinţă identificabilă este existenţa unei reguli, a unui criteriu sau a
unei practici aparent neutre. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o cerinţă de un
anumit fel care
se aplică tuturor. Prezentăm mai jos două cazuri în scop ilustrativ. Pentru mai
multe
exemple, a se vedea capitolul 5 referitor la aspecte doveditoare şi rolul
statisticii.
Exemplu: în cauza Schönheit, pensiile lucrătorilor cu jumătate de normă au fost
calculate folosind o rată diferită de cea utilizată pentru lucrătorii cu normă
întreagă.32 Această rată diferită nu s-a bazat pe diferenţa de timp petrecută la
locul de muncă. Astfel, lucrătorii cu jumătate de normă au primit o pensie mai
mică decât lucrătorii cu normă întreagă, chiar dacă s-au luat în calcul
diferitele
vechimi în muncă, ceea ce înseamnă că lucrătorii cu jumătate de normă au fost
efectiv plătiţi mai puţin. Această regulă neutră privind calculul pensiilor s-a
aplicat în egală măsură tuturor lucrătorilor cu jumătate de normă. Cu toate
acestea,
pentru că aproximativ 88 la sută din lucrătorii cu jumătate de normă erau femei,
efectul regulii a fost în mod disproporţionat mai nefavorabil pentru femei decât
pentru bărbaţi.
30 În mod similar, articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva de creare
a unui cadru general în favoarea
egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea
forţei de muncă; articolul 2
alineatul (1) litera (b) din Directiva privind punerea în aplicare a
principiului egalităţii de şanse şi al
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă
şi de muncă (reformată);
articolul 2 litera (b) din Directiva de aplicare a principiului egalităţii de
tratament între femei şi bărbaţi
privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii.
31 CEDO, D.H. şi alţii/Republica Cehă [GC] (57325/00), 13 noiembrie 2007,
punctul 184; CEDO, Opuz/Turcia
(33401/02), 9 iunie 2009, punctul 183. CEDO, Zarb Adami/Malta (17209/02), 20
iunie 2006, punctul. 80.
32 CEJ, Hilde Schönheit/Stadt Frankfurt am Main şi Silvia Becker/Land Hessen,
cauze conexate C-4/02 şi
C-5/02 [2003] RJ I-12575, 23 octombrie 2003.
Elementele discriminării indirecte
sunt următoarele:
· o regulă, un criteriu sau o
practică neutră;
· care afectează un grup definit
de un „criteriu protejat” într-o
manieră pronunţat nefavorabilă;
· în comparaţie cu alte grupuri
aflate într-o situaţie similară.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
33
Exemplu: în cauza D.H. şi alţii/Republica Cehă, s-a utilizat o serie de teste în
vederea stabilirii inteligenţei şi a gradului de adecvare a elevilor, pentru a
se
determina dacă aceştia ar trebui scoşi din sistemul de învăţământ obişnuit şi
mutaţi în şcoli speciale.33 Aceste şcoli speciale au fost concepute pentru
persoanele cu deficienţe intelectuale şi alte surse de dificultăţi de învăţare.
Acelaşi
test a fost aplicat tuturor elevilor luaţi în considerare în vederea plasării în
şcoli
speciale. În practică însă, testul fusese conceput luând ca bază populaţia cehă
obişnuită, deci era inevitabil ca elevii romi să aibă rezultate mai slabe – după
cum s-a şi întâmplat, consecinţa fiind că între 80 şi 90 la sută din copiii romi
au fost educaţi în afara sistemului de învăţământ obişnuit. CEDO a constatat că
acesta reprezintă un caz de discriminare indirectă.
2.3.2. Efecte pronunţat nefavorabile asupra unui
grup protejat
A doua cerinţă identificabilă a fost ca dispoziţia, criteriul sau practica
aparent neutră
să plaseze un „grup protejat” într-o situaţie specială dezavantajoasă. Aceasta
este
şi caracteristica prin care discriminarea indirectă diferă de discriminarea
directă, respectiv faptul că deplasează accentul de pe tratamentul diferenţiat
pentru a analiza
efectele diferenţiate.
Atunci când se iau în considerare dovezi statistice potrivit cărora grupul
protejat este
afectat în mod disproporţionat prin comparaţie cu cei aflaţi într-o situaţie
similară,
CEJ şi CEDO vor căuta dovezi care să indice că un procent relativ mare dintre
cei
afectaţi este reprezentat de persoane din „grupul protejat” respectiv. Acest
aspect
va fi analizat în detaliu în capitolul 5 privind aspectele doveditoare. Pentru
moment,
facem referire la setul de sintagme utilizate de CEJ, menţionate în Opinia
avocatului
general Léger în cauza Nolte, atunci când abordează discriminarea pe motive de
sex:
„Pentru a fi prezumată discriminatorie, măsura trebuie să afecteze „un număr
mult mai mare de femei decât de bărbaţi” [Rinner-Kühn34] sau „un procent
33 CEDO, D.H. şi alţii/Republica Cehă [GC] (57325/00), 13 noiembrie 2007,
punctul 79.
34 CEJ, Rinner-Kühn/FWW Spezial-Gebäudereinigung, cauza 171/88 [1989] RJ 2743,
13 iulie 1989.
Manual de drept european privind nediscriminarea
34
semnificativ mai mic de bărbaţi decât de femei” [Nimz,35 Kowalska36] sau
„mult mai multe femei decât bărbaţi” [De Weerd, fostă Roks, şi alţii37]”.38
2.3.3. Termen de comparaţie
Ca şi în cazul discriminării directe, este în continuare necesar ca instanţa să
găsească
un termen de comparaţie pentru a stabili dacă efectul regulii, al criteriului
sau al
practicii respective este semnificativ mai nefavorabil decât cele resimţite de
alte
persoane aflate într-o situaţie similară. Abordarea instanţelor nu diferă, în
această
privinţă, de cea adoptată în cazul discriminării directe.
2.4. Hărţuirea şi instigarea la discriminare
2.4.1. Hărţuirea şi instigarea
la discriminare în baza
directivelor UE privind
nediscriminarea
Interdicţia hărţuirii şi a instigării la discriminare ca
parte din dreptul UE privind nediscriminarea reprezintă evoluţii relativ noi,
care au fost introduse pentru
a permite o protecţie mai cuprinzătoare.39
35 CEJ, Nimz/Freie und Hansestadt Hamburg, cauza C-184/89 [1991] RJ I-297, 7
februarie 1991.
36 CEJ, Kowalska/Freie und Hansestadt Hamburg, cauza C-33/89 [1990] RJ I-2591,
27 iunie 1990.
37 CEJ, De Weerd, fostă Roks, şi alţii/Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor de
Gezondheid, Geestelijke en
Maatschappelijke Belangen şi alţii, cauza C-343/92 [1994] RJ I-571, 24 februarie
1994.
38 Opinia avocatului general Léger din 31 mai 1995, punctele 57 şi 58 în CEJ,
Nolte/
Landesversicherungsanstalt Hannover, cauza C-317/93 [1995] RJ I-4625, 14
decembrie 1995. Pentru un
exemplu al unei abordări similare adoptate în baza CEaDO, a se vedea CEDO, D.H.
şi alţii/Republica Cehă
[GC] (57325/00), 13 noiembrie 2007 (discutată la capitolul 5 secţiunea 2.1).
39 A se vedea: articolul 2 alineatul (3) din Directiva privind egalitatea de
tratament între persoane, fără
deosebire de rasă sau origine etnică; articolul 2 alineatul (3) din Directiva de
creare a unui cadru general
în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi
ocuparea forţei de muncă;
articolul 2 alineatul (c) din Directiva de aplicare a principiului egalităţii de
tratament între femei şi bărbaţi
privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii;
articolul 2 alineatul (1) litera (c) din
Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al
egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformată).
În conformitate cu directivele privind
nediscriminarea, hărţuirea este
considerată discriminare atunci când:
· este manifestată o conduită
indezirabilă referitoare la un
criteriu protejat;
· scopul sau efectul avut în vedere
constă în lezarea demnităţii unei
persoane;
· şi/sau este creat un mediu
intimidant, ostil, degradant,
umilitor sau ofensator.39
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
35
Hărţuirea reprezintă un tip specific de discriminare în temeiul directivelor UE
privind
nediscriminarea. Aceasta fusese tratată anterior ca o manifestare concretă a
discriminării directe. Abordarea sa ca subiect separat în cadrul directivelor se
bazează
mai degrabă pe importanţa pe care o are faptul de a atrage atenţia asupra
acestei
forme deosebit de nocive de tratament discriminatoriu decât pe o schimbare
a gândirii conceptuale.
Directivele privind egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei prevăd, de
asemenea, că hărţuirea sexuală este un tip specific de discriminare, în cadrul
căreia conduita indezirabilă „verbală, nonverbală sau fizică” are „conotaţie
sexuală”.40
Potrivit acestei definiţii, nu este necesar un termen de comparaţie pentru a
dovedi
hărţuirea. Acest lucru reflectă în principal faptul că hărţuirea în sine este
greşită din
cauza formei pe care o îmbracă (abuz verbal, nonverbal sau fizic) şi a efectului
potenţial pe care îl poate avea (încălcarea demnităţii umane).
O mare parte din orientările privind hărţuirea la nivelul UE sunt derivate din
Declaraţia Consiliului din 19 decembrie 1991 privind punerea în aplicare a
Recomandării
Comisiei referitoare la protecţia demnităţii femeilor şi bărbaţilor la locul de
muncă,
inclusiv codul de bune practici în vederea combaterii hărţuirii sexuale.41
Dreptul UE
adoptă o abordare obiectivă/subiectivă flexibilă. În primul rând, se ia în
considerare
percepţia pe care o are victima asupra tratamentului respectiv pentru a se
stabili
dacă a avut loc un act de hărţuire. În al doilea rând, chiar dacă victima nu
resimte
efectiv urmările hărţuirii, se poate trage o concluzie, atâta timp cât
reclamantul constituie ţinta conduitei respective.
Problemele de fapt referitoare la măsura în care comportamentul respectiv poate
fi
considerat hărţuire se determină, în general, la nivel naţional înainte ca
respectivele
cauze să fie deferite CEJ. Următoarele cazuri ilustrative sunt preluate, aşadar,
din
jurisdicţiile naţionale.
40 Articolul 2 litera (d) din Directiva de aplicare a principiului egalităţii de
tratament între femei şi bărbaţi
privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii;
articolul 2 alineatul (1) litera (d) din
Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al
egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformată).
41 Declaraţia Consiliului din 19 decembrie 1991 privind punerea în aplicare a
Recomandării Comisiei
referitoare la protecţia demnităţii femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă,
inclusiv Codul de Bune Practici
în vederea combaterii hărţuirii sexuale ( JO C 27, 4 februarie 1992);
Recomandarea 92/131/CEE a Comisiei
privind protecţia demnităţii femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă ( JO L 49,
24 februarie 1992).
Manual de drept european privind nediscriminarea
36
Exemplu: într-o cauză judecată în faţa Curţii de Apel suedeze, reclamantul
încercase să cumpere un căţel.42 Atunci când a realizat că respectivul
cumpărător
este homosexual, vânzătorul a refuzat să efectueze vânzarea, invocând binele
căţelului, afirmând că homosexualii practică acte sexuale cu animale. Refuzul de
a vinde căţelul a fost considerat ca reprezentând discriminare directă în
contextul accesului la bunuri şi servicii, Curtea de Apel suedeză stabilind în
mod
expres că refuzul reprezintă hărţuire pe motive de orientare sexuală.
Exemplu: într-o cauză adusă în faţa Autorităţii maghiare pentru egalitatea de
tratament s-a formulat o plângere împotriva unor profesori care le-au spus
elevilor romi că „Garda Maghiară”, o organizaţie naţionalistă cunoscută pentru
comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva populaţiei rome, fusese
informată despre comportamentul lor inadecvat la şcoală.43 S-a constatat că
profesorii apăraseră în mod implicit vederile rasiste ale Gărzii, creând astfel
o atmosferă de frică şi intimidare care constituia hărţuire.
În plus, toate directivele privind nediscriminarea prevăd că „ordinul de a
discrimina” constituie „discriminare”.44 Cu toate acestea, niciuna dintre
acestea nu prevede o definiţie a termenului respectiv. Pentru a fi de folos în
combaterea practicilor discriminatorii, aceasta nu ar trebui să se limiteze la
ordinele care au caracter
obligatoriu, ci ar trebui să se extindă pentru a surprinde şi situaţiile în care
există
o preferinţă expresă sau o încurajare de a trata persoanele mai puţin favorabil
din
cauza unuia dintre criteriile protejate. Acesta este un domeniu care poate
evolua
prin jurisprudenţa instanţelor.
Cu toate că directivele privind nediscriminarea nu obligă statele membre să
recurgă la legea penală pentru a soluţiona actele de discriminare, există o
decizie-cadru
42 Curtea de Apel Svea (Suedia), Ombudsmanul împotriva discriminării pe criterii
de orientare sexuală/A.S.,
cauza nr. T-3562-06, 11 februarie 2008. Rezumat în limba engleză disponibil la
Reţeaua europeană
a experţilor juridici în domeniul nediscriminării, European Anti-Discrimination
Law Review, nr. 8
(iulie 2009), p. 69.
43 Autoritatea pentru egalitate de tratament (Ungaria), decizia nr. 654/2009, 20
decembrie 2009. Rezumat
în limba engleză disponibil via: Reţeaua europeană a experţilor juridici în
domeniul nediscriminării,
„News Report” [Raport nou]:
www.non-discrimination.net/content/media/HU-14-HU_harassment_of_
Roma_pupils_by_teachers.pdf.
44 Articolul 2 alineatul (4) din Directiva de creare a unui cadru general în
favoarea egalităţii de tratament în
ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; articolul 4
alineatul (1) din Directiva
de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi
privind accesul la bunuri şi servicii
şi furnizarea de bunuri şi servicii; articolul 2 alineatul (2) litera (b) din
Directiva privind punerea în aplicare
a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi
şi femei în materie de încadrare
în muncă şi de muncă (reformată); articolul 2 alineatul (4) din Directiva
privind egalitatea de tratament
între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
37
a Consiliului European care obligă toate statele membre să prevadă sancţiuni
penale
pentru incitarea la violenţă sau ură pe criterii de rasă, culoare, ascendenţă,
religie
sau convingeri, naţionalitate sau origine etnică, precum şi pentru diseminarea
unor
materiale rasiste sau xenofobe şi tolerarea, negarea sau banalizarea
genocidului,
a crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii îndreptate împotriva
acestor
grupuri.45 Statele membre sunt de asemenea obligate să considere intenţia
rasistă
sau xenofobă drept o circumstanţă agravantă.
Prin urmare, este foarte probabil ca actele de hărţuire şi actele de instigare
la discriminare, pe lângă faptul că reprezintă discriminare, să intre sub
incidenţa legii penale
naţionale, în special atunci când au legătură cu originea rasială sau etnică.
Exemplu: într-o cauză judecată în faţa instanţelor bulgare, un membru al
parlamentului a făcut mai multe declaraţii prin care a atacat verbal
comunităţile romă, ebraică şi turcă, precum şi „străinii” în general.46
Acesta/aceasta
a afirmat că respectivele comunităţi îi împiedicau pe bulgari să îşi conducă
propriul stat, comiteau delicte fără teama de a fi pedepsiţi şi îi privau pe
bulgari de
o asistenţă medicală adecvată şi i-a îndemnat pe oameni să împiedice
transformarea statului într-o „colonie” a acestor grupuri diverse. Tribunalul
regional
din Sofia a constatat că aceste declaraţii constituiau atât hărţuire, cât şi
instigare la discriminare.
2.4.2. Hărţuirea şi instigarea la discriminare
în baza CEaDO
Deşi CEaDO nu interzice în mod expres hărţuirea sau instigarea la discriminare,
aceasta conţine anumite drepturi concrete care au legătură cu acest domeniu.
Astfel, hărţuirea poate intra sub incidenţa dreptului la respect pentru viaţa
privată şi familială, protejat la articolul 8 din CEaDO, sau a dreptului de a nu
fi supus la tratamente sau pedepse inumane sau degradante, în baza articolului
3, în timp ce instigarea
la discriminare poate fi reglementată de alte articole, cum ar fi libertatea de
religie
sau de întrunire, în baza articolului 9 sau 11, în funcţie de context. Acolo
unde aceste
acte evidenţiază un motiv discriminatoriu, CEDO va examina pretinsele încălcări
ale
articolelor relevante în coroborare cu articolul 14, care interzice
discriminarea. Mai
45 Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind
combaterea anumitor forme şi
expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal ( JO L
328, 6 decembrie 2008, p. 55).
46 Tribunalul regional din Sofia (Bulgaria), decizia nr. 164 privind cauza
civilă nr. 2860/2006, 21 iunie 2006.
Rezumat în limba engleză disponibil la InfoPortal-ul FRA, cauza 11-1.
Manual de drept european privind nediscriminarea
38
jos prezentăm o selecţie de exemple care ilustrează cauze având ca obiect fapte
similare cu cele discutate mai sus, considerate în contextul CEaDO.
Exemplu: în cauza Bączkowski şi alţii/Polonia, primarul Varşoviei a făcut
anunţuri publice cu caracter homofob, afirmând că nu va permite ţinerea unui
marş pentru creşterea gradului de conştientizare a discriminării pe motive de
orientare sexuală.47 Atunci când decizia a trebuit să fie luată de către organul
administrativ competent, permisiunea de a ţine marşul a fost refuzată pe baza
altor motive, cum ar fi nevoia de a preveni confruntările dintre demonstranţi.
CEDO a constatat că este posibil ca afirmaţiile primarului să fi influenţat
decizia
autorităţilor în cauză şi ca decizia să se fi bazat pe motivul orientării
sexuale,
constituind astfel o încălcare a dreptului la liberă întrunire coroborat cu
dreptul
de a nu fi supus discriminării.
Exemplu: în cauza Paraskeva Todorova/Bulgaria, instanţele naţionale, în
momentul în care au emis o sentinţă împotriva unei persoane de origine romă,
au refuzat în mod expres recomandarea procurorului pentru o sentinţă cu
suspendare, afirmând că în rândul minorităţii rome exista o cultură a
impunităţii şi
sugerând implicit că trebuia să se dea un exemplu prin intermediul acelei
persoane.48 CEDO a constatat că acest fapt încălca dreptul reclamantului la un
proces echitabil coroborat cu dreptul de a nu fi supus discriminării.
2.5. Măsuri speciale sau specifice
După cum s-a observat mai sus, în cazurile de discriminare indirectă, se
consideră
că a avut loc discriminare deoarece aceeaşi regulă se aplică tuturor, fără
luarea în
considerare a diferenţelor relevante. Pentru a corecta şi preveni acest tip de
situaţie, guvernele, angajatorii şi furnizorii de servicii trebuie să se asigure
că iau măsuri
pentru a-şi ajusta regulile şi practicile în aşa fel încât să ţină seama de
aceste diferenţe – respectiv că întreprind ceva pentru a ajusta politicile şi
măsurile curente. În
contextul ONU, acestea sunt denumite „măsuri speciale”, în timp ce dreptul UE se
referă la „măsuri specifice” sau „acţiune pozitivă”. Prin luarea unor măsuri
speciale,
guvernele pot asigura „egalitate materială”, respectiv, şanse egale pentru a
profita
de oportunităţile de acces la beneficii, oferite de societate, mai degrabă decât
„egalitate formală”. Guvernele, angajatorii şi furnizorii de servicii care nu
ţin seama de
47 CEDO, Bączkowski şi alţii/Polonia (1543/06), 3 mai 2007.
48 CEDO, Paraskeva Todorova/Bulgaria (37193/07), 25 martie 2010.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
39
necesitatea luării unor măsuri speciale sporesc riscul ca regulile şi practicile
lor să
constituie discriminare indirectă.
CEDO a afirmat că „dreptul de a nu face obiectul discriminării în cadrul
exercitării
drepturilor garantate prin CEaDO este, de asemenea, încălcat atunci când statele
[...]
nu tratează diferenţiat persoanele ale căror situaţii sunt semnificativ
diferite”.49 În
mod similar, directivele UE privind nediscriminarea prevăd în mod expres
posibilitatea unei acţiuni pozitive, afirmând: „în vederea punerii în practică a
egalităţii depline, principiul egalităţii de tratament nu trebuie să împiedice
un stat membru să
menţină şi să adopte măsuri specifice pentru prevenirea sau compensarea
dezavantajelor legate de [un criteriu protejat]”.50
Articolul 5 din Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii
de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă
conţine exprimări specifice ale regulii generale a măsurilor specifice pentru
persoanele
cu handicap, care le impun angajatorilor să efectueze „amenajări
corespunzătoare”
pentru a le oferi persoanelor cu handicapuri fizice sau mentale oportunităţi
egale în
ceea ce priveşte încadrarea în muncă. Acestea sunt definite ca „măsuri
corespunzătoare în funcţie de nevoi, într-o situaţie concretă, pentru a permite
unei persoane
cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze,
sau să
aibă acces la formare, cu condiţia ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină
disproporţionată pentru angajator.” Aceasta ar putea include măsuri cum ar fi
instalarea unui lift, a unei rampe sau a unei toalete pentru persoanele cu
handicap la locul
de muncă, pentru a permite accesul scaunelor rulante.
Exemplu: în cauza Thlimmenos/Grecia, legea naţională interzicea persoanelor
care avuseseră o condamnare penală să exercite profesia de contabili autorizaţi,
întrucât o condamnare penală implica lipsa onestităţii şi caracterului de
încredere, absolut necesare pentru exercitarea acesteia. În acest caz,
reclamantul fusese condamnat penal pentru refuzul de a purta uniforma militară
în timpul serviciului militar. Refuzul său se datora faptului că era membru al
grupării
49 CEDO, Thlimmenos/Grecia [GC] (34369/97), 6 aprilie 2000, punctul 44. În mod
similar, CEDO, Pretty/
Regatul Unit (2346/02), 29 aprilie 2002, punctul 88.
50 Articolul 5 din Directiva privind egalitatea de tratament între persoane,
fără deosebire de rasă sau
origine etnică; articolul 7 din Directiva de creare a unui cadru general în
favoarea egalităţii de tratament
în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; articolul 6
din Directiva de aplicare
a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la
bunuri şi servicii şi furnizarea
de bunuri şi servicii; şi, de asemenea, într-o formulare uşor diferită:
articolul 3 din Directiva privind
punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în
materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformată).
Manual de drept european privind nediscriminarea
40
Martorii lui Iehova, un grup religios care susţine pacifismul. CEDO a stabilit
că nu
exista niciun motiv pentru a interzice unor persoane exercitarea profesiei, în
cazul în care condamnările penale ale acestora nu aveau legătură cu aspecte cum
ar fi caracterul de încredere sau onestitatea. Guvernul practicase discriminarea
împotriva reclamantului deoarece nu crease o excepţie de la regulă pentru
situaţiile de acest fel, încălcând dreptul de manifestare a convingerilor
religioase
(conform articolului 9 din CEaDO), precum şi interdicţia discriminării.
Exemplu: într-o cauză judecată în faţa Organismului pentru egalitate de
tratament din Cipru, reclamantul, care suferea de un handicap vizual, a
participat la un examen pentru a se califica pentru serviciul militar.51
Reclamantul
solicitase un timp suplimentar pentru finalizarea examenului şi i s-au acordat
30 de minute în plus, însă acestea au fost scăzute din pauza la care aveau
dreptul toţi candidaţii. Organismul pentru egalitate de tratament a constatat
că nu exista o procedură standard pentru examinarea situaţiilor în care trebuie
efectuate amenajări corespunzătoare pentru candidaţii aflaţi în circumstanţe
speciale şi că, pe baza faptelor prezentate, nu se făcuse suficient pentru
crearea unor condiţii care să-i permită acestuia/acesteia să concureze în mod
echitabil alături de ceilalţi candidaţi. Organismul pentru egalitate de
tratament
a recomandat ca statul să înfiinţeze o echipă de experţi ca parte a unei
proceduri standard pentru analizarea individuală a cazurilor în care sunt
necesare
amenajări corespunzătoare.
Exemplu: în instanţele din Franţa, o persoană imobilizată în scaun rulant
a intentat o acţiune împotriva Ministerului Educaţiei deoarece nu fusese numită
într-un anumit post.52 Cererea reclamantului era a treia ca ordine pe lista
candidaţilor. După ce primii doi candidaţi au refuzat postul oferit, oferta a
fost înaintată celui de-al patrulea candidat şi nu reclamantului. În schimb,
reclamantului
i s-a oferit un post în alt departament, unde existau amenajări pentru accesul
scaunelor rulante. Statul şi-a justificat această decizie prin faptul că nu era
de interes public să investească fonduri pentru a aduce modificări sediului, în
scopul de a-şi îndeplini obligaţia asigurării unor amenajări corespunzătoare.
51 Organul pentru egalitate de tratament (Cipru), nr. A.K.I. 37/2008, 8
octombrie 2008. Rezumat în limba
engleză disponibil la Reţeaua europeană a experţilor juridici în domeniul
nediscriminării, European
Anti-Discrimination Law Review, nr. 8 (iulie 2009), p. 43.
52 Instanţa administrativă din Rouen (Franţa), Boutheiller/Ministère de
l’éducation, decizia nr. 0500526-3,
24 iunie 2008. Rezumatul în limba engleză este disponibil la Reţeaua europeană a
experţilor juridici în
domeniul nediscriminării, European Anti-Discrimination Law Review, nr. 8 (iulie
2009), p. 45.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
41
Instanţa a constatat că Ministerul Educaţiei nu îşi îndeplinise obligaţia de a
asigura amenajări corespunzătoare pentru persoanele cu handicap, obligaţie de
care nu putea fi exonerat pe considerente administrative.
Termenul „măsuri speciale” este întrebuinţat uneori pentru a include o situaţie
în
care tratamentul diferenţiat are loc în favoarea (şi nu în detrimentul)
persoanelor, pe
baza criteriilor protejate. De exemplu, o situaţie în care o femeie este
preferată unui
bărbat într-un anumit post pentru că este femeie, iar angajatorul duce o
politică de
corectare a reprezentării insuficiente a femeilor în cadrul personalului său.
Terminologia întrebuinţată pentru a descrie aceasta variază foarte mult,
incluzând termeni
precum discriminare „pozitivă” sau „inversă”, „tratament preferenţial”, „măsuri
speciale temporare” sau „acţiune pozitivă”.53 Aceasta reflectă funcţia sa
acceptată de
mijloc pe termen scurt şi excepţional de eludare a prejudecăţilor avute
împotriva
unor persoane care în mod normal ar fi afectate de discriminare, precum şi de
creare a unor modele care pot constitui surse de inspiraţie pentru alte persoane
având
aceeaşi caracteristică.
Permisiunea de a lua măsuri pozitive în favoarea unor grupuri defavorizate este
consolidată şi de documentele de orientare emise de câteva organisme de
monitorizare
responsabile de interpretarea tratatelor ONU privind drepturile omului. Aceste
organisme au subliniat că măsurile respective trebuie să aibă caracter temporar,
să nu
se prelungească în timp sau ca domeniu de aplicare dincolo de ceea ce este
necesar
pentru soluţionarea inegalităţii în cauză.54 Potrivit Comitetului ONU pentru
eliminarea discriminării rasiale (CEDR), pentru a fi permise, aceste măsuri
trebuie să aibă
drept unic scop eliminarea inegalităţilor existente şi prevenirea unor
dezechilibre viitoare.55 Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării împotriva
femeilor a susţinut
că aceste „măsuri temporare speciale” ar putea include „tratamentul
preferenţial;
măsuri precise de recrutare, angajare şi promovare; obiective numerice corelate
cu
53 De exemplu, CEDR, „Recomandarea generală nr. 32: sensul şi domeniul de
aplicare al măsurilor speciale
în cadrul Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială”,
Doc. ONU CERD/C/GC/32, 24 septembrie 2009; Comitetul ONU pentru drepturi
economice, sociale şi
culturale, „Comentariul General nr. 13: dreptul la educaţie”, Doc. ONU
E/C.12/1999/10, 8 decembrie 1999;
Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor, „Recomandarea
generală nr. 25:
articolul 4, alineatul (1) din Convenţie (măsuri temporare speciale)”, Doc. ONU
A/59/38(SUPP),
18 martie 2004; CDO, „Comentariul general nr. 18: nediscriminare”, Doc. ONU
A/45/40(Vol.I.)(SUPP),
10 noiembrie 1989; CEDR, „Recomandarea generală nr. 30 privind discriminarea
împotriva persoanelor
neresortisante”, Doc. ONU HRI/GEN/1/Rev.7/Add.1, 4 mai 2005.
54 Ibid.
55 CEDR, „Recomandarea generală nr. 32: sensul şi domeniul de aplicare al
măsurilor speciale în cadrul
Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare
rasială”,
Doc. ONU CERD/C/GC/32, 24 septembrie 2009, punctele 21-26.
Manual de drept european privind nediscriminarea
42
un anumit cadru temporal; şi regimul cotelor.56 Potrivit jurisprudenţei CEJ,
discutate
în cele ce urmează, proporţionalitatea acestor măsuri va fi măsurată cu
stricteţe.
Instanţele au manifestat tendinţa de a trata discriminarea în acest context nu
ca pe
o formă distinctă de discriminare în sine, ci ca pe o excepţie de la interdicţia
discriminării. Cu alte cuvinte, instanţele acceptă faptul că s-a aplicat
tratament diferenţiat,
dar că acesta poate fi justificat de interese precum corectarea unui dezavantaj
preexistent, cum ar fi reprezentarea insuficientă la locul de muncă a anumitor
grupuri.
Această justificare a tratamentului diferenţiat a fost oferită periodic de către
state.
Ea poate fi înţeleasă din două unghiuri diferite. Din perspectiva
beneficiarului, tratamentul mai favorabil este acordat pe baza unei
caracteristici protejate, prin comparaţie cu cineva aflat într-o situaţie
similară. Din perspectiva victimei, tratamentul
mai puţin favorabil este acordat pe baza faptului că aceasta nu deţine
caracteristica
protejată. Printre exemplele tipice se numără rezervarea unor posturi pentru
femei
la locurile de muncă unde lucrează preponderent bărbaţi sau pentru minorităţile
etnice în serviciul public, cum ar fi poliţia, pentru a reflecta mai bine
structura societăţii. Este denumită uneori discriminare „inversă” deoarece
tratamentul discriminatoriu este aplicat pentru a favoriza o persoană despre
care se crede că va beneficia
de un tratament mai puţin favorabil, pe baza unor tendinţe sociale trecute. Este
denumită uneori acţiune „pozitivă” deoarece este o acţiune întreprinsă cu scopul
explicit de a corecta un dezavantaj trecut, prin promovarea participării unor
grupuri
defavorizate în mod istoric; în acest sens, se bazează pe o intenţie
binevoitoare şi nu
pe o prejudecată faţă de anumite grupuri.
Conceptul figurează destul de rar în jurisprudenţa CEDO, deşi a beneficiat de
mai
multă atenţie în contextul dreptului UE, unde CEJ a soluţionat cauze din sfera
ocupării forţei de muncă. Măsurile specifice apar ca mecanism de protecţie de
sinestătător în baza directivelor privind nediscriminarea şi în jurisprudenţa
CEJ, precum şi
în cadrul mecanismului specific de protecţie reprezentat de „exigenţa
profesională
veritabilă”, după cum se va discuta ulterior la secţiunea 2.6.4.1.
Principalele cauze ale CEJ referitoare la măsurile speciale au apărut în
contextul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi; respectiv cauza Kalanke,
57 cauza Marschall58 şi
56 Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor,
„Recomandarea generală nr. 25:
articolul 4, alineatul (1) din Convenţie (măsuri temporare speciale)”, Doc. ONU
A/59/38(SUPP),
18 martie 2004, punctul 22.
57 CEJ, Kalanke/Freie Hansestadt Bremen, cauza C-450/93 [1995] RJ I-3051, 17
octombrie 1995.
58 CEJ, Marschall/Land Nordrhein-Westfalen, cauza C-409/95 [1997] RJ I-6363, 11
noiembrie 1997.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
43
cauza Abrahamsson.
59 Împreună, aceste cauze au definit limitele între care trebuie
să se înscrie măsurile speciale ce pot fi luate pentru a compensa dezavantajele
anterioare suferite, în aceste situaţii, de lucrătoare pe parcursul mai multor
ani.
Exemplu: în cauza Kalanke, CEJ a adoptat o abordare strictă constând în
acordarea de tratament preferenţial pentru a corecta reprezentarea insuficientă
a femeilor în anumite posturi. Această cauză a vizat legislaţia adoptată la
nivel
regional, care acorda automat prioritate femeilor care candidau pentru anumite
posturi sau pentru promovare. Acolo unde atât bărbaţii, cât şi femeile deţineau
o calificare egală şi candidau pentru un post, şi unde se considera că femeile
sunt insuficient reprezentate, trebuia să se acorde preferinţă femeilor.
Reprezentarea era considerată insuficientă dacă lucrătoarele femei nu alcătuiau
cel
puţin jumătate din personalul alocat postului în cauză. În această cauză, un
candidat de sex masculin care nu fusese selectat, dl Kalanke, a formulat o
plângere
în instanţele naţionale potrivit căreia ar fi fost discriminat pe motive de sex.
Instanţele naţionale au deferit cauza CEJ, întrebând dacă regula respectivă era
compatibilă cu articolul 2 alineatul (4) din Directiva privind punerea în
aplicare
a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce
priveşte accesul la încadrare în muncă, la formarea şi la promovarea
profesională, precum
şi condiţiile de muncă din 1976 (predecesorul articolului 3 din Directiva
privind
punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de
tratament
între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă referitor la
„acţiunea pozitivă”), în care se prevede: „Prezenta directivă nu aduce atingere
măsurilor de promovare a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei, în special
prin înlăturarea inegalităţilor de fapt care afectează şansele femeilor.”60
CEJ a afirmat că articolul 2 alineatul (4) a fost conceput pentru a permite
luarea
unor măsuri care, „deşi discriminatorii în aparenţă, sunt, în fapt, menite să
elimine sau să reducă situaţiile de inegalitate care pot exista în viaţa
socială”.61 S-a
59 CEJ, Abrahamsson şi Leif Anderson/Elisabet Fogelqvist, cauza C-407/98 [2000]
RJ I-5539, 6 iulie 2000.
60 Directiva 76/207/CEE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de
tratament între bărbaţi şi
femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă, la formarea şi la
promovarea profesională,
precum şi condiţiile de muncă ( JO L 39, 14 februarie 1976, p. 40).
61 Această formulare a fost adoptată în multe dintre preambulurile la
directivele privind discriminarea:
alineatul 21 din Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii
de şanse şi al egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă
(reformată); alineatul
26 din Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de
tratament în ceea ce priveşte
încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; alineatul 17 din Directiva
privind egalitatea de
tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică.
Manual de drept european privind nediscriminarea
44
acceptat faptul că regula avea scopul legitim de a elimina inegalităţile
existente
la locul de muncă. În consecinţă, în principiu, măsurile care oferă femeilor un
avantaj specific la locul de muncă, inclusiv promovarea, sunt acceptabile atâta
timp cât au fost introduse cu scopul de a îmbunătăţi capacitatea acestora de
a concura pe piaţa muncii fără a fi afectate de această discriminare.
Cu toate acestea, s-a prevăzut şi că orice excepţie de la dreptul la tratament
egal trebuie interpretată cu stricteţe. S-a constatat că regula care garanta
„femeilor prioritate absolută şi necondiţionată pentru numire pe un post sau
promovare” era de fapt disproporţionată în raport cu scopul de eliminare a
inegalităţii legate de dreptul la tratament egal. În consecinţă, tratamentul
preferenţial
nu putea fi justificat în acest caz.
Cu toate acestea, cauzele ulterioare demonstrează că măsurile specifice pot fi
acceptabile acolo unde regula nu impune acordarea unei priorităţi automate
şi necondiţionate.
Exemplu: cauza Marschall se referă la o legislaţie similară, în fond, cu cea din
cauza Kalanke. Regula în cauză prevedea însă că femeilor care au aceeaşi
calificare trebuie să li se acorde prioritate, „cu excepţia cazului în care
motive specifice unui candidat de sex masculin înclină balanţa în favoarea
acestuia”. Dl
Marschall, care fusese respins pentru un post în favoarea unei candidate, a
contestat legalitatea acestei reguli în instanţele naţionale, care au deferit
cauza
CEJ, întrebând încă o dată dacă regula respectivă era compatibilă cu Directiva
privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi
şi
femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă, la formarea şi la
promovarea profesională, precum şi la condiţiile de muncă. CEJ a constatat că o
regulă
de acest fel nu era disproporţionată în raport cu scopul legitim de eliminare
a inegalităţii, atât timp cât „în fiecare caz separat, oferă candidaţilor de sex
masculin care sunt calificaţi în aceeaşi măsură ca şi candidatele de sex feminin
garanţia că respectivele lor candidaturi vor fi supuse unei evaluări obiective,
care va ţine seama de toate criteriile specifice candidaţilor individuali şi va
respinge regula priorităţii acordate candidaţilor de sex feminin dacă unul sau
mai
multe criterii înclină balanţa în favoarea candidatului de sex masculin”.
Astfel,
prin includerea în regula respectivă a posibilităţii de a opta, prioritatea nu a
mai
fost absolută şi a devenit proporţională cu scopul de a soluţiona inegalitatea
la
locul de muncă.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
45
Exemplu: cauza Abrahamsson s-a referit la valabilitatea legislaţiei suedeze,
care
se situa între prioritatea necondiţionată acordată prin regula din cauza Kalanke
şi posibilitatea de a opta creată în cauza Marschall. Potrivit acestei reguli,
unui candidat aparţinând sexului reprezentat în mod insuficient care deţinea
suficiente calificări pentru postul respectiv trebuia să i se acorde prioritate,
cu
excepţia cazului în care „diferenţa dintre calificările candidaţilor era atât de
mare, încât cererile de candidatură ar fi dat naştere unei încălcări a
criteriului de
obiectivitate în efectuarea numirilor”. CEJ a constatat că în fapt legislaţia
acorda
prioritate în mod automat candidaţilor aparţinând sexului reprezentat
insuficient. Faptul că dispoziţia doar împiedica acest lucru acolo unde existau
diferenţe
semnificative între calificări nu a fost suficient pentru ca regula să nu aibă
efecte disproporţionate.
Aceste cauze scot în evidenţă faptul că CEJ a fost în general prudentă în ceea
ce priveşte gradul în care măsurile specifice puteau prevala asupra principiului
echităţii.
Numai în anumite circumstanţe în care măsurile specifice nu sunt necondiţionate
şi
absolute, CEJ va permite ca normele naţionale să intre sub incidenţa derogării
prevăzute la articolul 2 alineatul (4).
Atunci când se confruntă cu o problemă referitoare la măsuri specifice în baza
directivelor UE privind nediscriminarea, practicienii trebuie să acorde o
atenţie
specială „acţiunii” instituite în favoarea unui anumit grup de persoane. Din
jurisprudenţa CEJ prezentată mai sus, este evident că măsurile specifice
reprezintă
o soluţie de ultimă instanţă. Practicienii şi funcţionarii instanţelor care se
ocupă cu
un caz ce presupune măsuri specifice trebuie să se asigure că toţi candidaţii
avuţi
în vedere de către angajatorul în cauză, inclusiv cei care nu sunt vizaţi de
măsurile
specifice, sunt evaluaţi în mod obiectiv şi corect pentru funcţia respectivă.
Măsurile
speciale se pot utiliza numai atunci când, în urma unei evaluări obiective, un
număr
de candidaţi, în rândul cărora se află şi persoane din grupul vizat, sunt
evaluaţi ca
fiind capabili să îndeplinească rolul disponibil. Numai în astfel de
circumstanţe
membrul unui grup vizat, care este selectat în virtutea discriminării istorice
anterioare
practicate la locul de muncă, poate fi selectat cu prioritate faţă de o persoană
care se
află în afara grupului vizat.
CEDO nu a avut încă ocazia de a acorda o atenţie sporită cazurilor care implică
măsuri speciale; cu toate acestea, a fost vizată într-un număr limitat de cauze.
Manual de drept european privind nediscriminarea
46
Exemplu: în cauza Wintersberger/Austria, CEDO a emis o decizie referitoare la
admisibilitatea unei acţiuni.62 Reclamantul, o persoană cu handicap, fusese
concediat din postul său de către stat. Conform legii naţionale, persoanele cu
handicap beneficiau de protecţie specială împotriva concedierii, constând în
faptul
că aprobarea preliminară pentru concediere trebuia primită de la un comitet
special. În cazul în care angajatorul nu avea cunoştinţă de respectivul
handicap,
aprobarea putea fi emisă retroactiv. Nicio aprobare de acest fel nu era necesară
pentru persoanele fără handicap. Reclamantul a argumentat că aprobarea putea fi
emisă retroactiv pentru persoanele cu handicap, dar nu şi pentru persoanele fără
handicap, ceea ce constituia discriminare. CEDO a constatat că dispoziţia
respectivă exista, de fapt, în beneficiul persoanelor cu handicap şi era, prin
urmare, justificată ca exemplu de discriminare inversă. În consecinţă, acţiunea
a fost declarată inadmisibilă.
62 CEDO, Wintersberger/Austria (dec.) (57448/00), 27 mai 2003.
Puncte-cheie
• Discriminarea descrie o situaţie în care o persoană este dezavantajată într-un
anumit
fel din cauza unei „caracteristici protejate”.
• Discriminarea îmbracă diverse forme: discriminare directă, discriminare
indirectă,
hărţuire şi instigare la discriminare.
• Discriminarea directă se caracterizează prin tratamentul diferenţiat: trebuie
să se
demonstreze că presupusa victimă a fost tratată mai puţin favorabil din cauza
faptului că deţine o caracteristică ce se încadrează la „criterii protejate”.
• Tratamentul mai puţin favorabil se stabileşte printr-o comparaţie între
presupusa
victimă şi o altă persoană aflată într-o situaţie similară care nu deţine
caracteristica
protejată.
• „Criteriul protejat” poate să nu fie motivul expres care se află la baza
tratamentului
diferenţiat. Este suficient ca motivul expres să fie imposibil de disociat de
„criteriul
protejat”.
• CEJ şi instanţele naţionale au acceptat noţiunea de discriminare prin
asociere, în
cazul căreia o persoană este tratată mai puţin favorabil din cauza asocierii
sale cu
o altă persoană care deţine „caracteristica protejată”.
• Cu toate că este tratată separat în dreptul UE, hărţuirea este o manifestare
particulară
a discriminării directe.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
47
2.6. Mecanisme de protecţie împotriva unui
tratament mai puţin favorabil în temeiul
legilor europene privind nediscriminarea
2.6.1. Introducere
În anumite împrejurări, instanţele vor accepta că s-a aplicat tratament
diferenţiat,
dar vor considera că tratamentul este acceptabil. Forma de abordare a
mecanismelor de protecţie în baza dreptului UE diferă de cea a CEDO; cu toate
acestea, în esenţă, acestea sunt foarte similare.
În cadrul dreptului european privind nediscriminarea, un mecanism de protecţie
poate fi exprimat în termeni generali sau în termeni specifici mai limitativi.
Abordarea adoptată de CEDO constă în utilizarea unui mecanism de protecţie
exprimat
în termeni generali, atât în cazul discriminării directe, cât şi în cazul
discriminării
indirecte. În schimb, dreptul UE prevede numai mecanisme de protecţie specifice
limitative pentru discriminarea directă şi un mecanism de protecţie general
numai
în contextul discriminării indirecte. Cu alte cuvinte, în baza directivelor
privind nediscriminarea, discriminarea directă va putea fi justificată numai
atunci când urmăreşte
scopuri precise menţionate în mod expres în directivele respective.
• Discriminarea indirectă se caracterizează prin impactul diferit sau efectele
diferite:
trebuie să se demonstreze că un grup este defavorizat de o decizie atunci când
este
comparat cu un grup folosit ca termen de comparaţie.
• Pentru a demonstra discriminarea indirectă, o persoană trebuie să prezinte
dovezi
conform cărora, ca grup, cei care deţin caracteristica protejată fac obiectul
unor
efecte diferenţiate sau al unui impact diferenţiat, prin comparaţie cu cei care
nu au
acea caracteristică.
• Pentru a se asigura că toate persoanele îşi pot exercita drepturile în mod
egal, este
posibil ca guvernele, angajatorii şi furnizorii de servicii să trebuiască să ia
măsuri
speciale sau specifice pentru a-şi adapta regulile şi practicile la cei cu
caracteristici
diferite.
• Termenii „măsuri speciale” şi „măsuri specifice” pot fi interpretaţi ca
incluzând
corectarea dezavantajelor din trecut suferite de către cei cu caracteristica
protejată. Atunci când măsurile sunt proporţionale, ele pot constitui o
justificare
a discriminării.
Manual de drept european privind nediscriminarea
48
Mecanismele de protecţie specifice în baza directivelor privind nediscriminarea
pot
fi plasate în contextul mai larg al mecanismul general de protecţie recunoscut
de
CEDO şi sunt compatibile cu modul în care mecanismul general de protecţie este
aplicat în jurisprudenţă. În esenţă, mecanismele specifice de protecţie în baza
directivelor privind nediscriminarea sunt expresii specifice ale mecanismului
general de
protecţie, concretizate şi adaptate la domeniul individual al încadrării în
muncă.
2.6.2. Prezentarea mijlocului general de protecţie
După cum s-a menţionat, mijlocul general de protecţie este disponibil atât în
legătură cu discriminarea directă, cât şi în legătură cu discriminarea indirectă
în baza CEaDO, şi este disponibil numai în legătură cu discriminarea indirectă
în baza dreptului
UE. Potrivit CEDO:
„[…] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare[...]
este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte
cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie
rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul
avut
în vedere”.63
O formulare similară este utilizată în directivele UE privind nediscriminarea în
legătură cu discriminarea indirectă. Directiva privind egalitatea de tratament
între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică prevede:
„[…] se consideră că are loc o discriminare indirectă atunci când o dispoziţie,
un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană, de o anumită rasă
sau origine etnică, într-o situaţie specială dezavantajoasă, în comparaţie cu
alte persoane, în afară de cazul în care acea dispoziţie, criteriu sau practică
se
justifică obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a
acelui
scop sunt corespunzătoare şi necesare”.64
63 CEDO, Burden/Regatul Unit [GC] (13378/05), 29 aprilie 2008, punctul 60.
64 Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind egalitatea de
tratament între persoane, fără
deosebire de rasă sau origine etnică; articolul 2 alineatul (2) litera (b) din
Directiva de creare a unui cadru
general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în
muncă şi ocuparea forţei
de muncă; articolul 2 litera (b) din Directiva de aplicare a principiului
egalităţii de tratament între femei
şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi
servicii; articolul 2 alineatul (1)
litera (b) din Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii
de şanse şi al egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă
(reformată).
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
49
Potrivit formulării utilizate atât de CEDO, cât şi de directivele privind
nediscriminarea, acesta nu reprezintă, propriu-zis, un mecanism de protecţie
împotriva discriminării ca atare, ci o justificare a tratamentului diferenţiat,
care să împiedice o constatare a existenţei discriminării. Cu toate acestea, în
fond, dacă nu în formă, instanţa
tratează justificările drept mecanisme de protecţie împotriva discriminării.
Exemplu: CEJ a oferit o explicaţie detaliată a ideii de
justificare obiectivă în cauza Bilka-Kaufhaus GmbH/
Weber Von Hartz.
65 În cauza respectivă, o angajată
cu jumătate de normă care era exclusă din planul de
pensii al întreprinderii Bilka (un magazin universal)
a susţinut că acest fapt constituia discriminare indirectă împotriva femeilor,
întrucât acestea alcătuiau marea majoritate a lucrătorilor cu jumătate de
normă. CEJ a constatat că acest fapt putea constitui
discriminare indirectă, în afară de cazul în care diferenţa de tratament putea
fi justificată. Pentru a fi
justificată, trebuia să se arate că: „măsurile luate
de Bilka corespund unei nevoi reale a întreprinderii,
sunt adecvate în vederea atingerii obiectivelor urmărite şi sunt necesare în
acel scop”.
Bilka a argumentat că scopul care a stat la baza diferenţei de tratament era
descurajarea lucrului cu
jumătate de normă şi stimularea lucrului cu normă
întreagă, deoarece lucrătorii cu jumătate de normă
ezitau să lucreze seara sau sâmbăta, îngreunând,
astfel, procesul de asigurare a unui personal adecvat. CEJ a considerat că acest
fapt putea constitui
un scop legitim. CEJ nu a răspuns însă la întrebarea
dacă excluderea lucrătorilor cu jumătate de normă
din planul de pensii era o măsură proporţionată cu
atingerea acestui obiectiv. Cerinţa ca măsurile luate să fie „necesare” implică
obligaţia de a demonstra că nu există mijloace alternative rezonabile
care să producă o ingerinţă mai mică în principiul
65 CEJ, Bilka-Kaufhaus GmbH/Weber Von Hartz, cauza 170/84 [1986] RJ 1607, 13 mai
1986.
Pentru a justifica tratamentul
diferenţiat, trebuie să se
demonstreze:
· că regula sau practica în
cauză urmăreşte un scop
legitim;
· că mijlocul ales pentru
a realiza scopul respectiv
(respectiv măsura care
a condus la tratamentul
diferenţiat) este
proporţionată cu scopul
respectiv şi necesară
pentru realizarea acestuia.
Pentru a stabili în ce măsură
tratamentul diferenţiat este
proporţionat, instanţa trebuie să se
asigure că:
· nu există alte mijloace
de atingere a scopului
respectiv care să
presupună o ingerinţă mai
mică în dreptul la tratament
egal. Cu alte cuvinte, faptul
că dezavantajul suferit este
nivelul minim posibil de
prejudiciu necesar pentru
atingerea scopului urmărit;
· scopul care trebuie atins
este suficient de important
pentru a justifica acest
nivel de ingerinţă.
Manual de drept european privind nediscriminarea
50
tratamentului egal. În cele din urmă, instanţa naţională a fost cea însărcinată
să
aplice legea în funcţie de datele cauzei.
2.6.3. Aplicarea mecanismului general de protecţie
În contextul încadrării în muncă, CEJ a ezitat să accepte tratamentul
diferenţiat pe
motive administrative legate de preocupările economice ale angajatorilor, fiind
mai
dispusă să accepte tratamentul diferenţiat pe baza unor obiective generale care
ţin
de politica socială şi de încadrare în muncă, având implicaţii fiscale. În
cazurile bazate pe aceste ultime motive, CEJ va acorda statelor o „marjă de
decizie” mai mare. În
contextul CEaDO, este mai puţin probabil ca CEDO să accepte tratamentul
diferenţiat,
acolo unde acesta are legătură cu aspecte considerate esenţiale pentru
demnitatea
personală, cum ar fi discriminarea pe criterii de rasă sau origine etnică,
locuinţă, viaţă privată şi viaţă familială, şi mai probabil să accepte
tratamentul diferenţiat acolo
unde acesta are legătură cu unele considerente generale ce ţin de politica
socială, în
special dacă acestea au implicaţii fiscale. CEDO utilizează expresia „marjă de
apreciere”, care se referă la puterea discreţionară a statului atunci când
stabileşte dacă
tratamentul diferenţiat poate fi justificat. Dacă marja este considerată
„îngustă”,
CEDO efectuează o analiză mai detaliată.
2.6.4. Mecanisme specifice de protecţie în baza
dreptului UE
După cum s-a discutat mai sus, directivele privind nediscriminarea prevăd un set
specific de mecanisme de protecţie care permit justificarea tratamentului
diferenţiat în anumite împrejurări. Mecanismul de protecţie intitulat „exigenţă
profesională
veritabilă” se regăseşte în fiecare dintre directive (cu excepţia Directivei de
aplicare
a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la
bunuri
şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii, deoarece nu are legătură cu
încadrarea
în muncă); această cerinţă le permite angajatorilor să diferenţieze între
persoane
pe baza unui criteriu protejat, acolo unde respectivul criteriu are o legătură
inerentă
cu capacitatea de a-şi desfăşura activitatea sau cu calificările necesare pentru
un
anumit post.66 Celelalte două mecanisme de protecţie se regăsesc numai în
Directiva
de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce
priveşte
66 Articolul 14 alineatul (2), Directiva privind punerea în aplicare a
principiului egalităţii de şanse şi al
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă
şi de muncă (reformată);
articolul 4 din Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără
deosebire de rasă sau origine
etnică; articolul 4 alineatul (1) din Directiva de creare a unui cadru general
în favoarea egalităţii de
tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
51
încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. În primul rând, permisiunea de
a practica discriminarea pe criterii de religie sau convingeri, acordată de
către acei
angajatori care sunt organizaţii religioase.67 În al doilea rând, permisiunea de
a practica discriminarea pe motive de vârstă în anumite situaţii.68 Abordarea
strictă a CEJ
în ceea ce priveşte interpretarea mecanismelor de protecţie împotriva
tratamentului
diferenţiat sugerează că orice excepţii vor fi interpretate literal, întrucât
pune accentul pe importanţa oricăror drepturi create pentru persoane în baza
dreptului UE.69
2.6.4.1. Exigenţa profesională veritabilă
Potrivit directivelor privind nediscriminarea, în măsura în care se referă la
domeniul
încadrării în muncă:
„Statele membre pot prevedea că o diferenţă de tratament fondată pe
[criteriul protejat] nu constituie discriminare atunci când, având în vedere
natura activităţilor profesionale speciale în cauză sau cadrul în care acestea
se desfăşoară, o astfel de caracteristică constituie o exigenţă profesională
veritabilă şi determinantă cu condiţia ca obiectivul să fie legitim, iar
exigenţa
să fie proporţionată.”70
Acest mecanism de protecţie le permite angajatorilor să diferenţieze între
angajaţi
pe baza unei caracteristici protejate, acolo unde caracteristica respectivă este
direct
legată de adecvarea sau competenţa acestora pentru îndeplinirea atribuţiilor
aferente unui anumit post.
Există ocupaţii consacrate care intră sub incidenţa derogării privind exigenţa
profesională veritabilă: în Comisia/Germania, CEJ, bazându-se pe o anchetă a
Comisiei
cu privire la sfera derogării în legătură cu discriminarea pe criterii de sex, a
indicat
anumite profesii unde era posibilă invocarea mecanismului de protecţie.71 O
atenţie
67 Articolul 4 alineatul (2) din Directiva de creare a unui cadru general în
favoarea egalităţii de tratament în
ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
68 Articolul 6 din Directiva de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii de tratament în ceea ce
priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
69 A se vedea, de exemplu, CEJ, Johnston/Comisarul-şef al poliţiei regale din
Irlanda de Nord,
cauza 222/84 [1986] RJ 1651, 15 mai 1986, punktul 36.
70 Articolul 14 alineatul (2) din Directiva privind punerea în aplicare a
principiului egalităţii de şanse şi al
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă
şi de muncă (reformată);
articolul 4 din Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără
deosebire de rasă sau origine
etnică, articolul 4 alineatul (1) din Directiva de creare a unui cadru general
în favoarea egalităţii de
tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
71 CEJ, Comisia/Germania, cauza 248/83 [1985] RJ 1459, 21 mai 1985.
Manual de drept european privind nediscriminarea
52
deosebită s-a acordat profesiilor artistice pentru care pot fi necesare anumite
atribute ce aparţin persoanelor cu titlu de caracteristici inerente, cum ar fi o
solistă care
trebuie să corespundă unui anumit stil de interpretare, un actor tânăr pentru a
juca
un anumit rol, o persoană cu aptitudini fizice pentru a dansa, sau bărbaţi sau
femei
pentru un anumit tip de prezentare de modă. Cu toate acestea, cele de mai sus nu
trebuie interpretate ca o încercare de a oferi o listă exhaustivă. Printre alte
exemple
se numără angajarea unei persoane de etnie chineză într-un restaurant chinezesc
pentru a păstra impresia de autenticitate sau angajarea de femei în cluburi de
fitness
destinate exclusiv femeilor.
Exemplu: în cauza Comisia/Franţa, CEJ a constatat că în anumite circumstanţe nu
va fi ilegală rezervarea de posturi în special pentru candidaţii de sex masculin
în închisorile pentru bărbaţi şi pentru candidaţii de sex feminin în închisorile
pentru femei.72 Totuşi, la această excepţie se putea apela numai în legătură cu
posturile care presupuneau activităţi unde apartenenţa la un anumit sex era un
aspect relevant. În acest caz, autorităţile franceze doreau să reţină un procent
de posturi pentru candidaţii de sex masculin deoarece putea apărea necesitatea
de a face uz de forţă pentru a-i descuraja pe eventualii scandalagii, precum şi
pentru alte sarcini care puteau fi executate numai de bărbaţi. Deşi CEJ a
acceptat argumentele în principiu, autorităţile franceze nu au îndeplinit
cerinţa legată
de transparenţă în legătură cu anumite activităţi specifice care ar trebui
executate numai de candidaţii de sex masculin; generalizările referitoare la
adecvarea unui anumit sex nu sunt suficiente.
Exemplu: în cauza Johnston, o femeie ofiţer de poliţie care lucra în Irlanda de
Nord s-a plâns în legătură cu faptul că nu i s-a mai reînnoit contractul de
muncă.
Poliţistul-şef a oferit drept justificare motivul că femeile ofiţer nu erau
instruite
în ceea ce priveşte utilizarea armelor de foc, iar aceasta deoarece „într-o
situaţie caracterizată de tulburări interne serioase, portul de arme de foc de
către
femeile ofiţer ar putea crea riscul suplimentar ca acestea să fie asasinate şi
ar
contraveni aşadar, cerinţelor privind siguranţa publică.” CEJ a constatat că,
deşi
trebuie să se ţină seama de ameninţarea la adresa siguranţei, aceasta îi viza în
aceeaşi măsură pe bărbaţi ca şi pe femei, iar femeile nu erau expuse unui risc
crescut. Cu excepţia cazului în care justificarea are legătură cu factori
biologici
specifici femeilor, cum ar fi protecţia copilului în timpul sarcinii,
tratamentul di72 CEJ, Comisia/Franţa, cauza 318/86 [1988] RJ 3559, 30 iunie
1988.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
53
ferenţiat nu putea fi justificat pe motivul că opinia publică solicita ca
femeile să
fie protejate.
Exemplu: în cauza Mahlberg, reclamantei, care era însărcinată, i-a fost refuzat
un post permanent de asistentă medicală care ar fi presupus un volum substanţial
de muncă pe teatrele de operaţiuni.73 Drept justificare a fost oferit faptul că
sănătatea copilului ar fi putut fi pusă în pericol în urma expunerii la
substanţele
nocive din teatrul de operaţiuni. CEJ a constatat că, deoarece postul era
permanent, interzicerea accesului reclamantei la postul respectiv era o măsură
disproporţionată, deoarece incapacitatea acesteia de a lucra pe teatrul de
operaţiuni
ar fi fost doar temporară. Chiar dacă restricţiile aplicabile condiţiilor de
muncă
pentru femeile gravide erau acceptabile, acestea trebuiau să fie strict adaptate
la atribuţiile care le-ar fi putut dăuna şi să nu ducă la o interdicţie
generalizată
de a lucra.
Alineatul (18) din preambulul la Directiva de creare a unui cadru general în
favoarea
egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea
forţei de
muncă conţine o exprimare mai specifică a mecanismului de protecţie constând în
exigenţa profesională veritabilă pentru anumite servicii publice având legătură
cu
sănătatea şi siguranţa. Această dispoziţie nu constituie un mecanism de
protecţie
separat, dar ar trebui considerată ca formulând în mod expres una dintre
consecinţele mecanismului de protecţie constând în exigenţa profesională
veritabilă într-un
anumit context:
„Prezenta directivă nu poate avea ca efect constrângerea forţelor armate, a
serviciilor de poliţie, a penitenciarelor sau a forţelor de securitate să
angajeze sau să menţină în funcţie persoanele care nu posedă capacităţile
necesare pentru a îndeplini ansamblul de funcţii pe care ar putea fi solicitate
să le exercite, având în vedere obiectivul legitim de menţinere a caracterului
operaţional al acestor servicii.”74
În mod obişnuit, aceasta se poate aplica unei situaţii în care se refuză anumite
posturi considerate a fi extrem de solicitante din punct de vedere fizic
persoanelor care au trecut de o anumită vârstă sau care prezintă un handicap. În
această
privinţă, articolul 3 alineatul (4) din directivă permite statelor membre să
excludă
73 CEJ, Mahlburg/Land Mecklenburg-Vorpommern, cauza C-207/98 [2000] RJ I-549, 3
februarie 2000.
74 Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de
tratament în ceea ce
priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă ( JO L 303, 2 decembrie
2000, p. 16).
Manual de drept european privind nediscriminarea
54
în mod expres aplicarea acestei dispoziţii în ceea ce priveşte forţele armate.
Chiar
dacă această dispoziţie nu figurează în Directiva privind egalitatea de
tratament între bărbaţi şi femei (reformată), se poate aprecia cum ar putea
opera prin examinarea a două cauze referitoare la discriminarea pe criterii de
sex şi forţele armate.
Aceste cauze au fost analizate în baza articolului 2 alineatul (2) din Directiva
privind
punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi
femei în ceea
ce priveşte accesul la încadrare în muncă, la formarea şi la promovarea
profesională,
precum şi condiţiile de muncă, care cuprinde mecanismul de protecţie constând în
exigenţa profesională veritabilă, în prezent prevăzută la articolul 14 alineatul
(2)
din Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi
al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în
muncă şi de
muncă (reformată).
Exemplu: în cauza Sirdar reclamanta lucrase ca bucătar într-o unitate de
comando.
Aceasta a fost concediată în urma reducerilor cheltuielilor militare, care au
introdus principiul „interoperabilităţii” pentru unităţile de comando.75
„Interoperabilitatea” impunea ca fiecare persoană să poată îndeplini un rol în
luptă, din cauza
numărului insuficient de combatanţi. CEJ a acceptat faptul că unităţile de
comando
alcătuite exclusiv din persoane de sex masculin erau justificate în vederea
garantării eficienţei combative şi că principiul interoperabilităţii excludea,
în acest mod,
femeile. Aceasta, deoarece comandourile erau o forţă mică, specializată, care se
afla de obicei în prima linie a oricărui atac. CEJ a constatat că regula era
necesară
în atingerea scopului de garantare a eficienţei combative.
Exemplu: în cauza Kreil, reclamanta candidase pentru un post de inginer
electrician în cadrul forţelor armate.76 Acesteia i s-a refuzat postul deoarece
femeile nu puteau ocupa niciun fel de posturi militare care presupuneau
folosirea
armelor şi putea participa numai în cadrul serviciilor medicale şi muzicale ale
forţelor armate. CEJ a constatat că această excludere este prea extinsă,
întrucât se aplica aproape tuturor posturilor militare numai pe considerentul că
în
posturile respective femeile ar fi trebuit, la un moment dat, să utilizeze arme.
Orice justificare trebuie corelată mai strâns cu funcţiile exercitate în general
în
posturile respective. Credibilitatea justificării guvernului a fost, de
asemenea,
pusă la îndoială, deoarece în acele posturi care erau disponibile pentru femei,
acestea erau oricum obligate să parcurgă un program de iniţiere în folosirea
75 CEJ, Sirdar/Consiliul forţelor armate şi secretarul de stat pentru apărare,
cauza C-273/97 [1999] RJ I-7403,
26 octombrie 1999.
76 CEJ, Kreil/Bundesrepublik Deutschland, cauza C-285/98 [2000] RJ I-69, 11
ianuarie 2000.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
55
armelor în scop de autoapărare sau pentru apărarea altora. Prin urmare, măsura
nu era proporţionată în raport cu scopul ce trebuia atins. În plus, nu trebuie
să
se facă distincţii între bărbaţi şi femei pe considerentul că femeile au nevoie
de
mai multă protecţie, cu excepţia cazului in care acestea au legătură cu factori
specifici femeilor, cum ar fi nevoia de protecţie în timpul gravidităţii.
Capacitatea de a justifica discriminarea pe criterii de sex prin referire la
eficacitatea
sau eficienţa unor servicii specifice de securitate sau de urgenţă se poate
dovedi
mai dificilă în timp, pe măsură ce se dezvoltă rolurile de gen şi atitudinile
sociale;
statele membre au obligaţia de a analiza periodic măsurile restrictive, ţinând
seama
de acest fapt.77
2.6.4.2. Instituţiile religioase
Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în
ceea
ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă permite în mod
expres organizaţiilor care sunt înfiinţate pe criterii de religie sau convingeri
să impună
anumite condiţii angajaţilor lor. Articolul 4 alineatul (2) din directivă
prevede că nu
aduce atingere „dreptului bisericilor şi al altor organizaţii publice sau
private a căror
etică este bazată pe religie sau convingeri [...] de a impune personalului care
lucrează pentru ele o atitudine de bună-credinţă şi de loialitate faţă de etica
organizaţiei”.
În plus, angajatorii care au legături cu organizaţii religioase pot intra sub
incidenţa
mecanismului de protecţie constând în „exigenţa profesională veritabilă” care
permite tratamentul diferenţiat pe baza principiilor religioase ale organizaţiei
în cauză.
Astfel, articolul 4 alineatul (1) şi articolul 4 alineatul (2) permit unor
organizaţii cum
ar fi bisericile să refuze, de exemplu, să angajeze femei ca preoţi sau pastori
dacă
acest lucru intră în conflict cu etica religiei respective. Deşi CEJ nu a avut
încă ocazia de a emite o hotărâre cu privire la interpretarea acestei
dispoziţii, aceasta a fost
aplicată la nivel naţional. Mai jos sunt prezentate două cazuri referitoare la
invocarea acestui mecanism de protecţie pentru a justifica tratamentul
diferenţiat pe baza
orientării sexuale.
Exemplu: într-o cauză adusă în faţa instanţelor finlandeze, Biserica Luterană
Evanghelică a Finlandei a refuzat să numească în calitate de capelan (asistent
77 Articolul 31 alineatul (3) din Directiva privind punerea în aplicare a
principiului egalităţii de şanse şi al
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă
şi de muncă (reformată).
Manual de drept european privind nediscriminarea
56
vicar) o persoană aflată într-o relaţie cu o persoană de acelaşi sex.78 Instanţa
administrativă din Vaasa a anulat decizia pe motivul că heterosexualitatea
nu putea fi considerată o cerinţă esenţială pentru derularea activităţii pe
postul
respectiv. S-a avut în vedere faptul că nu exista nicio menţiune referitoare la
orientarea sexuală în regulamentul intern al Bisericii în legătură cu numirea
vicarilor şi a capelanilor.
Exemplu: în cauza Amicus, instanţelor din Regatul Unit li s-a solicitat să se
pronunţe cu privire la compatibilitatea reglementărilor naţionale care
transpuneau mecanismul de protecţie constând în exigenţa profesională veritabilă
în
contextul angajatorilor organizaţii religioase cu Directiva de creare a unui
cadru
general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în
muncă şi ocuparea forţei de muncă.79 S-a subliniat că orice excepţie de la
principiul tratamentului egal trebuie interpretată cu stricteţe. Textul
regulamentelor
naţionale permitea tratamentul diferenţiat acolo unde încadrarea în muncă „se
face în scopul unei religii organizate” şi s-a subliniat că această formulare ar
fi mult mai restrictivă decât formularea „în scopul unei organizaţii
religioase”.
Instanţa a fost, astfel, de acord cu observaţiile guvernului, potrivit cărora
această excepţie se va aplica unui număr foarte limitat de posturi având
legătură cu
promovarea sau reprezentarea religiei, cum ar fi pastorii. Astfel, organizaţiile
religioase cum ar fi şcolile religioase sau sanatoriile particulare cu caracter
religios nu pot argumenta că postul de profesor (care există în scop educativ)
sau
postul de asistentă medicală (care există în scopul asigurării asistenţei
medicale) se înscrie în „scopul unei religii organizate”.
2.6.4.3. Excepţii pe criterii de vârstă
Articolul 6 din Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii
de
tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă
prevede două justificări separate ale tratamentului diferenţiat pe motive de
vârstă.
Articolul 6 alineatul (1) permite discriminarea pe motive de vârstă care are ca
scop
„obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a
formării profesionale”, cu condiţia ca aceasta să respecte testul de
proporţionalitate. Se
78 Tribunalul administrativ Vaasa (Finlanda), nr. 04/0253/3. Rezumat în limba
engleză disponibil la
InfoPortal-ul FRA, cauza 187-1.
79 Înalta Curte a Regatului Unit, Amicus MSF Section, R (privind
aplicarea)/Secretarul de stat pentru
comerţ şi industrie [2004] EWHC 860 (Admin), 26 aprilie 2004. Rezumat în limba
engleză disponibil la
InfoPortal-ul FRA, cauza 273-1.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
57
prezintă un număr limitat de exemple pentru care tratamentul diferenţiat poate
fi
justificat: articolul 6 alineatul (1) litera (b) permite „stabilirea unor
condiţii minime de
vârstă, de experienţă profesională sau de vechime în muncă, pentru accesul la
încadrarea în muncă”. Totuşi, această listă nu îşi propune să fie exhaustivă,
deci poate fi
extinsă de la caz la caz.
Articolul 6 alineatul (2) permite discriminarea pe motive de vârstă în ceea ce
priveşte aderarea la regimurile profesionale de securitate socială şi
prestaţiile în baza
acestora, fără necesitatea de a trece testul de proporţionalitate.
Exemplu: în cauza Palacios de la Villa, CEJ a avut pentru prima dată ocazia de
a analiza sfera de aplicabilitate a articolului 6, fiind solicitată să analizeze
aplicarea acestuia în contextul vârstelor obligatorii de pensionare.80 După ce a
constatat că vârsta obligatorie de pensionare se încadra la articolul 6, CEJ a
analizat
ulterior în ce măsură aceasta ar putea fi justificată în mod obiectiv. CEJ a
considerat că următoarele aspecte sunt importante:
· în primul rând, măsura iniţială era menită să creeze oportunităţi pe piaţa
muncii într-un context economic caracterizat de un nivel ridicat al şomajului;
· în al doilea rând, au existat dovezi că măsura tranzitorie a fost adoptată la
îndemnul sindicatelor şi patronatelor, pentru o mai bună distribuţie a muncii
între generaţii;
· în al treilea rând, legea 14/2005 a fost din nou adoptată cu cooperarea
sindicatelor şi patronatelor, de această dată cu cerinţa expresă ca măsura
„să fie corelată cu obiective compatibile cu politica privind ocuparea forţei
de muncă, prevăzute în contractul colectiv”;
· în al patrulea rând, clauza privind pensionarea forţată din contractul
colectiv
a fost declarată a fi „în interesul promovării ocupării forţei de muncă”.
După luarea în considerare a acestor factori, CEJ a concluzionat că „plasată în
context [...] dispoziţia tranzitorie vizează să normalizeze piaţa naţională a
ocupării forţei de muncă, în special în scopul eliminării şomajului”. Pe această
bază,
CEJ a luat decizia potrivit căreia contractul colectiv îndeplinea un obiectiv
legitim. După ce a acceptat legitimitatea obiectivului urmărit, CEJ trebuia să
analizeze dacă măsura era „adecvată şi necesară” în atingerea acelui obiectiv.
CEJ a reiterat că statele membre dispun de o marjă semnificativă de decizie în
domeniul
politicii sociale şi a celei privind ocuparea forţei de muncă, implicaţia
acestui
80 CEJ, Palacios de la Villa/Cortefiel Servicios SA, cauza C-411/05 [2007] RJ
I-8531, 16 octombrie 2007.
Manual de drept european privind nediscriminarea
58
fapt fiind aceea că „dispoziţiile specifice pot varia după situaţia statelor
membre”. Ceea ce a părut esenţial a fost cerinţa ca lucrătorii în cauză să aibă
acces
la o pensie „al cărei nivel nu poate fi necorespunzător”. O influenţă la fel de
mare a avut-o şi faptul că dispoziţiile în cauză erau determinate de un contract
colectiv între sindicate şi patronate, inculcând procesului un nivel de
flexibilitate
datorită căreia decizia de a se pensiona lua în calcul piaţa respectivă a
ocupării
forţei de muncă şi cerinţele specifice ale postului. Pe această bază, CEJ a
susţinut că măsura tranzitorie care îl afecta pe dl Palacios şi contractul
colectiv
erau justificate în mod obiectiv şi ca atare, compatibile cu legislaţia
europeană.
Abordarea evidenţiată de către CEJ este că articolul 6 va fi analizat în acelaşi
mod în care a fost analizată şi justificarea obiectivă în baza celorlalte
criterii de
protecţie pentru nediscriminare, după cum s-a discutat mai sus.
Exemplu: în Regatul Unit, în cauza MacCulloch, instanţei i s-a solicitat să
analizeze situaţia planurilor de plăţi compensatorii care prevedeau plăţi
compensatorii majorate în funcţie de vârstă şi vechimea în muncă.81 Consecinţa
evidentă
a acestei măsuri era faptul că angajaţii mai vârstnici, cu vechime în muncă mai
mare, aveau dreptul la o plată compensatorie mult mai consistentă decât membrii
mai noi şi mai tineri ai personalului. Curtea de apel din Regatul Unit a
acceptat că, în principiu, acest fapt putea fi justificat în mod obiectiv ca
modalitate
de recompensare a loialităţii lucrătorilor mai vârstnici, acordarea unor plăţi
mai
consistente lucrătorilor mai vârstnici ţinând seama de vulnerabilitatea acestora
pe piaţa muncii şi reprezentând, în acelaşi timp, o încurajare pentru lucrătorii
mai vârstnici să plece, lăsând cale liberă angajaţilor mai tineri. Cu toate
acestea,
s-au oferit şi orientări privind modul în care trebuie abordată problema
justificării
obiective, sugerându-se că problema proporţionalităţii necesită o analiză extrem
de atentă înainte de luarea unor concluzii privind justificarea obiectivă.
Exemplu: în cauza Hütter, CEJ i s-a solicitat să analizeze o referire legată de
o lege austriacă în care se prevedea că experienţa profesională acumulată
înainte de vârsta de 18 ani nu putea fi luată în calcul la stabilirea
salariului. Hütter
şi un coleg au fost amândoi ucenici la TUG (Technische Universität Graz),
companie care, la finalizarea perioadei de ucenicie, le-a oferit un contract pe
trei
luni. Pe baza legislaţiei respective, salariul dlui Hütter, care avea puţin
peste 18
ani, a fost stabilit prin raportare la experienţa profesională de 6,5 luni a
acestuia, în timp ce salariul colegului, care era cu 22 de luni mai în vârstă
decât
81 Curtea de Apel pentru ocuparea forţei de muncă a Regatului Unit,
MacCulloch/Imperial Chemical
Industries plc [2008] IRLR 846, 22 iulie 2008.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
59
el, a fost stabilit în conformitate cu experienţa acumulată de 28,5 luni.
Aceasta
a dus la o diferenţă în cuantumul salariului lunar, în pofida faptului că cei
doi
aveau niveluri de experienţă similare.
Dl Hütter a intentat o acţiune, afirmând că regula era mai favorabilă pentru
persoanele care acumulaseră experienţă profesională după vârsta de 18 ani. CEJ
a acceptat faptul că obiectivele principale ale legislaţiei puteau fi
considerate
legitime: (1) evitarea plasării persoanelor care finalizaseră studii liceale
într-o
poziţie dezavantajoasă, comparativ cu persoanele care deţineau o calificare
profesională; şi (2) evitarea creşterii costului perioadelor de ucenicie şi
promovarea, pe această cale, a integrării tinerilor care au parcurs cursuri de
formare
de acest tip pe piaţa muncii. Deşi a apreciat că la stabilirea caracterului
adecvat
şi necesar al obiectivelor legitime statele membre dispuneau de o marjă de
decizie semnificativă, CEJ a constatat că o justificare obiectivă nu fusese
întocmită,
deoarece avea un impact disproporţionat asupra lucrătorilor mai tineri, în
special în acele cazuri în care experienţa era egală, însă vârsta reclamantului
afecta
valoarea remuneraţiei, ca în acest caz.
Trebuie să se reţină că această abordare este consecventă şi cu cea a CEDO, care
a analizat problema diverselor vârste de pensionare în contextul CEaDO, aspect
discutat la cauza Stec şi alţii, în capitolul 4.2. În acest sens, excepţiile
referitoare la
vârstă sunt consecvente cu abordările instanţelor faţă de justificările din
domeniul
ocupării forţei de muncă şi al politicii sociale.
Puncte-cheie
• În baza CEaDO, există un mecanism general de protecţie împotriva discriminării
directe. În baza dreptului UE există mecanisme specifice de protecţie împotriva
discriminării directe, ajustate la contextul încadrării în muncă.
• Discriminarea indirectă în baza dreptului UE şi al CEaDO face obiectul unui
mecanism
general de protecţie constând în justificare obiectivă.
• Tratamentul diferenţiat poate fi justificat dacă are în vedere un obiectiv
legitim şi
dacă mijloacele de atingere a obiectivului respectiv sunt adecvate şi necesare.
Manual de drept european privind nediscriminarea
60
Bibliografie suplimentară
Bamforth, Malik şi O’Cinneide, Discrimination Law: Theory and Context
[Dreptul discriminării: teorie şi context] (Londra, Sweet and Maxwell, 2008),
capitolele 4, 5, 6 şi 8.
Barnard, EC Employment Law [Dreptul încadrării în muncă la nivelul CE] (Oxford,
Oxford University Press, 2006), capitolele 6, 7, 8, 9 şi 10.
Bercusson, European Labour Law [Dreptul european al muncii] (Cambridge,
Cambridge University Press, 2009), capitolele 10, 11 şi 22.
Dubout, „L’interdiction des discriminations indirectes par la Cour européenne
des
droits de l’homme: rénovation ou révolution? Epilogue dans l’affaire D.H. et
autres
c. République tchèque, Cour européenne des droits de l’homme (Grande Chambre),
13 novembre 2007”, Revue trimestrielle des droits de l’homme, nr. 75 (2008).
Ellis, EU Anti-Discrimination Law [Dreptul antidiscriminării la nivelul UE]
(Oxford,
Oxford University Press, 2005), capitolul 6.
ERRC/Interights/MPG, Strategic Litigation of Race Discrimination in Europe: from
Principles to Practice [Litigii strategice privind discriminarea rasială în
Europa: de la
teorie la practică] (Nottingham, Russell Press, 2004), Anexa 5.
European Network of Legal Experts in the Non-Discrimination Field [Reţeaua
europeană a experţilor juridici în domeniul nediscriminării], The Limits and
Potential
of the Concept of Indirect Discrimination [Limitele şi potenţialul conceptului
de
discriminare indirectă] (Luxemburg,Oficiul pentru Publicaţii, 2008).
• Pe lângă mecanismul general de protecţie a discriminării indirecte în baza
dreptului
UE privind nediscriminarea, există mai multe mecanisme de protecţie specifice:
(i) exigenţele profesionale veritabile; (ii) excepţiile având legătură cu
instituţiile
religioase; şi (iii) excepţiile legate de discriminarea pe motive de vârstă.
• Discriminarea pe motive de vârstă este singurul criteriu protejat la nivelul
UE unde
discriminarea directă poate fi justificată în mod obiectiv.
Categorii de discriminare şi mecanisme de protecţie împotriva discriminării
61
European Network of Legal Experts in the Non-Discrimination Field [Reţeaua
europeană a experţilor juridici în domeniul nediscriminării], Beyond Formal
Equality:
Positive Action under Directives 2000/43/EC and 2000/78 [Dincolo de egalitatea
oficială: acţiunea pozitivă în baza Directivelor 2000/43/CE şi 2000/78/CE]
(Luxemburg, Oficiul pentru Publicaţii, 2007).
European Network of Legal Experts in the Non-Discrimination Field [Reţeaua
europeană a experţilor juridici în domeniul nediscriminării], Age Discrimination
and
European Law [Discriminarea pe criterii de vârstă şi dreptul european]
(Luxemburg,
Oficiul pentru Publicaţii, 2005).
European Network of Legal Experts in the Non-Discrimination Field [Reţeaua
europeană a experţilor juridici în domeniul nediscriminării], Religion and
Belief in
Employment [Religie şi convingeri în domeniul încadrării în muncă] (Luxemburg,
Oficiul pentru Publicaţii, 2006).
Fredman, Discrimination Law [Dreptul discriminării] (Oxford, Oxford University
Press,
2002), capitolul 4.
Heyden şi von Ungern-Sternberg, „Ein Diskriminierungsverbot ist kein Fördergebot
–
Wider die neue Rechtsprechung des EGMR zu Art. 14 EMRK”, Europäische
Grundrechte-Zeitschrift (2009).
Interights, Non-Discrimination in International Law [Nediscriminarea în dreptul
internaţional] (Londra, Interights, 2005), capitolele 3 şi 4.
Marguénaud, „L’affaire Burden ou l’humiliation de la fratrie: Cour européenne
des
droits de l’homme (Gde Ch.), Burden et Burden c. Royaume Uni, 29 avril 2008”,
Revue trimestrielle des droits de l’homme, nr. 78 (2009).
Mowbray, The Development of Positive Obligations under the European Convention
on Human Rights by the European Court of Human Rights [Dezvoltarea unor
obligaţii
pozitive în baza Convenţiei europene a drepturilor omului] (Oxford, Hart
Publishing,
2004), capitolul 7.
Schiek, Waddington şi Bell (eds.), Cases, Materials and Text on National,
Supranational and International Non-Discrimination Law [Cauze, materiale şi
texte despre
dreptul naţional, supranaţional şi internaţional privind nediscriminarea]
(Oxford, Hart
Publishing, 2007), capitolele 2, 3 şi 7.
63
3.1. Introducere
Dreptul european privind nediscriminarea interzice discriminarea directă şi
indirectă,
dar numai în anumite contexte. În UE, dreptul privind nediscriminarea a fost
introdus
pentru a facilita funcţionarea pieţei interne şi s-a limitat, aşadar, în mod
tradiţional la domeniul ocupării forţei de muncă. Odată cu introducerea
Directivei privind
egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine
etnică în
2000, acest domeniu s-a extins pentru a include accesul la bunuri şi servicii şi
accesul la sistemul public de asistenţă socială, în considerarea faptului că,
pentru a garanta egalitatea la locul de muncă, era de asemenea necesar să se
asigure egalitate
şi în alte domenii care ar putea avea un impact asupra ocupării forţei de muncă.
Directiva de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi
bărbaţi privind
accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii a fost,
ulterior, introdusă
pentru a extinde domeniul egalităţii pe criterii de sex către bunuri şi
servicii. Cu toate acestea, Directiva din 2000 de creare a unui cadru general în
favoarea egalităţii
de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de
muncă,
care interzice discriminarea pe motive de orientare sexuală, handicap, vârstă şi
religie sau convingeri se aplică numai în contextul ocupării forţei de muncă.
După cum
s-a discutat în capitolul 1.1.2, extinderea protecţiei acestor criterii la
contextul accesului la bunuri şi servicii şi al accesului la sistemul de
asistenţă socială sunt analizate
în prezent de către organul legislativ.
În schimb, articolul 14 din CEaDO garantează egalitatea în legătură cu
exercitarea
drepturilor materiale garantate de CEaDO. În plus, Protocolul nr. 12 la CEaDO,
care
a intrat în vigoare în anul 2005, extinde domeniul de aplicare al interdicţiei
de
Domeniul de aplicare
a dreptului european
privind nediscriminarea
3
Manual de drept european privind nediscriminarea
64
discriminare pentru a include orice drept garantat la nivel naţional, chiar şi
acolo
unde acest lucru nu se înscrie în domeniul de aplicare al unui drept CEaDO. Cu
toate
acestea, la Protocol au aderat numai 17 din cei 47 de membri ai Consiliului
Europei,
dintre care şase sunt state membre ale UE. Aceasta înseamnă că între statele
membre ale UE există niveluri diferite ale obligaţiilor în cadrul dreptului
european
privind nediscriminarea.
Acest capitol prezintă domeniul de aplicare al dreptului european privind
nediscriminarea. Capitolul se deschide cu o prezentare generală a domeniului de
aplicare al
articolului 14 şi al Protocolului nr. 12 la CEaDO, precum şi cu o prezentare a
metodei
adoptate de către CEDO pentru a stabili sfera de aplicare a acestuia. În
continuare vor fi analizate domeniile materiale concrete reglementate de
directivele privind
nediscriminarea, aducându-se precizări acolo unde acestea corespund cu domeniul
de aplicare reglementat prin articolul 14. În final, capitolul oferă o
prezentare generală a acelor domenii în care se aplică CEaDO, dincolo de
contextele specifice ale
dreptului UE, cum ar fi în domeniul aplicării legii şi în „sfera personală”.
3.2. Cine beneficiază de protecţie în
baza dreptului european privind
nediscriminarea?
Un aspect preliminar ar trebui subliniat cu privire la beneficiarii protecţiei
acordate prin dreptul UE şi CEaDO. CEaDO garantează protecţie tuturor celor care
aparţin
jurisdicţiei unui stat membru, indiferent dacă sunt cetăţeni sau nu şi chiar
dincolo
de teritoriul naţional, în acele zone aflate sub controlul efectiv al statului
(cum ar fi
teritoriile ocupate).82 În schimb, protecţia acordată de dreptul UE este mai
limitată ca
arie de cuprindere. Interdicţia discriminării pe criterii de cetăţenie în
dreptul UE se
aplică în contextul liberei circulaţii a persoanelor şi se acordă numai
cetăţenilor statelor membre. În plus, directivele privind nediscriminarea conţin
diverse excluderi
de la aplicare pentru resortisanţii din ţări terţe (RTT). Un RTT este o persoană
care
este cetăţean al unui stat care nu este membru al UE.
Directivele privind nediscriminarea exclud în mod expres din domeniul lor de
aplicare discriminarea pe criterii de cetăţenie, care este reglementată prin
Directiva pri82 CEDO, Loizidou/Turcia (15318/89), 18 decembrie 1996.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
65
vind libera circulaţie.83 Potrivit acesteia din urmă, numai cetăţenii statelor
membre
ale UE au drept de intrare şi de şedere pe teritoriul altor state membre. După o
perioadă de şedere legală de cinci ani pe teritoriul unui alt stat membru, un
cetăţean al
UE dobândeşte dreptul de şedere permanentă, ceea ce îi conferă drepturi
echivalente cu cele ce revin categoriei „lucrător”. Evident, aceasta nu înseamnă
că cetăţenii
altor state membre nu sunt protejaţi de directivele privind discriminarea.
Astfel, un
bărbat homosexual din Germania, concediat în Grecia din cauza orientării sale
sexuale, va putea invoca Directiva de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii
de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de
muncă.
Acest lucru înseamnă pur şi simplu că, atunci când înaintează o plângere de
discriminare pe baza cetăţeniei, victima va trebui fie să încerce să o introducă
pe criteriul
rasei sau al originii etnice, fie să invoce Directiva privind libera circulaţie.
Atât Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de
rasă sau origine etnică, cât şi Directiva de creare a unui cadru general în
favoarea
egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea
forţei
de muncă prevăd că nu creează niciun drept la tratament egal pentru
resortisanţii
din ţări terţe (RTT) în ceea ce priveşte condiţiile de intrare şi de şedere. De
asemenea, Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de
tratament în
ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă mai prevede că
nu creează niciun drept la tratament egal pentru RTT în ceea ce priveşte accesul
la încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. Directiva privind egalitatea
de
tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică susţine că
nu reglementează „niciun tratament care izvorăşte din statutul legal al
cetăţenilor din ţări
terţe”. Totuşi, se pare că acest lucru nu permite statelor membre să excludă
orice
protecţie pentru RTT, de vreme ce preambulul precizează că RTT sunt protejaţi
prin
directivă, cu excepţia accesului la încadrarea în muncă. Directiva privind
punerea în
aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între
bărbaţi
şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformată) şi Directiva
de
aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind
accesul
la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii nu exclud protecţia
pentru RTT.
Cu toate acestea, RTT se vor bucura de dreptul la tratament egal aproximativ
în aceleaşi domenii cu cele reglementate de directivele privind nediscriminarea
dacă se califică drept „rezidenţi pe termen lung” în baza Directivei privind
resortisanţii din ţări terţe (care impune, printre alte condiţii, o perioadă de
şedere
83 Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe
teritoriul statelor membre pentru
cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora ( JO L 158, 30 aprilie 2004, p.
77).
Manual de drept european privind nediscriminarea
66
legală de cinci ani).84 În plus, Directiva privind reîntregirea familiei permite
ca RTT
care sunt rezidenţi legali într-un stat membru să li se alăture membrii
familiei, în
anumite condiţii.85
Evident, aceste reguli în baza dreptului UE nu împiedică statele membre să
introducă condiţii mai favorabile prin intermediul dreptului naţional. În plus,
jurisprudenţa
CEDO, după cum se discută în capitolul 4.7, demonstrează că, deşi un stat poate
considera că cetăţenii săi nu sunt într-o situaţie comparabilă cu cei care nu
sunt cetăţeni
(şi consideră că aceştia pot fi trataţi diferit în anumite circumstanţe), în
principiu toate drepturile din CEaDO trebuie garantate în mod egal tuturor
persoanelor care aparţin jurisdicţiei acestora. În această privinţă, CEaDO
impune statelor membre obligaţii
cu privire la RTT care în anumite domenii depăşesc cerinţele dreptului UE.
3.3. Domeniul de aplicare al
Convenţiei Europene:
articolul 14 şi Protocolul nr. 12
3.3.1. Natura interdicţiei de a practica discriminarea
în sistemul Convenţiei
Articolul 14 garantează egalitatea „[î]n exercitarea [...] drepturilor şi
libertăţilor” prevăzute în CEaDO. În consecinţă, CEDO nu va avea competenţa de a
examina plângerile privind discriminarea decât dacă acestea se înscriu în sfera
unuia dintre drepturile protejate de CEaDO.
Ori de câte ori analizează o presupusă încălcare a articolului 14, CEDO face
aceasta
în coroborare cu un drept material. Reclamanţii invocă adesea încălcarea unui
drept
material şi în plus încălcarea unui drept material în coroborare cu articolul
14. Aceasta înseamnă că, pe lângă incapacitatea de a atinge standardele impuse
prin dreptul
material, ingerinţa în drepturile lor a fost discriminatorie prin faptul că cei
aflaţi în situaţii comparabile nu s-au confruntat cu un dezavantaj similar. După
cum se va arăta
în capitolul 4, atunci când CEDO constată o încălcare a dreptului material,
aceasta
84 Directiva 2003/109/CE privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care
sunt rezidenţi pe termen lung
( JO L 16, 23 ianuarie 2004, p. 44).
85 Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei ( JO L 251, 3
octombrie 2003, p. 12).
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
67
în multe situaţii nu va continua cu analiza plângerii privind discriminarea,
deoarece
consideră că acest lucru presupune în esenţă analiza aceleiaşi plângeri.
Această secţiune va prezenta în mod succint drepturile garantate prin CEaDO,
după
care va explica modul în care CEDO a interpretat domeniul de aplicare al CEaDO
în
scopul aplicării articolului 14.
3.3.1.1. Drepturi reglementate prin Convenţie
Din moment ce articolul 14 depinde în totalitate de discriminarea cu privire la
unul
dintre drepturile materiale garantate prin CEaDO, este necesar să se obţină o
perspectivă asupra drepturilor garantate de CEaDO. CEaDO conţine o listă de
drepturi,
caracterizate în principal drept „civile şi politice”; totuşi, aceasta
protejează şi anumite drepturi „economice şi sociale”.
Drepturile materiale prevăzute de CEaDO acoperă o gamă excepţional de variată,
cum ar fi dreptul la viaţă, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie,
libertatea
de gândire, de conştiinţă şi de religie.
Ori de câte ori o problemă de discriminare are legătură cu unul dintre domeniile
reglementate de un drept CEaDO, CEDO va analiza plângerile care invocă
încălcarea
articolului 14.
Aceasta este o distincţie extrem de semnificativă între dreptul UE şi CEaDO, în
sensul că CEaDO prevede protecţie împotriva discriminării în legătură cu aspecte
pe
care dreptul UE privind nediscriminarea nu le reglementează. Deşi Carta
Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene obligă UE să nu aducă atingere drepturilor
omului
în urma măsurilor pe care le adoptă (inclusiv prin interdicţia discriminării),
Carta se
aplică statelor membre numai când acestea aplică dreptul UE. Carta li se aplică
în
aceste circumstanţe limitate deoarece UE însăşi nu dispune în mod efectiv de
structuri administrative în statele membre pentru a pune în aplicare dreptul UE
– dreptul
UE fiind pus în aplicare de către înseşi administraţiile statelor membre. Prin
urmare,
Carta nu produce efecte în domeniile în care statele membre nu au delegat
prerogative UE.
Din momentul introducerii directivelor privind nediscriminarea şi al extinderii
protecţiei conferite către accesul la bunuri şi servicii şi la sistemul de
asistenţă medicală, diferenţa dintre protecţia oferită prin CeaDO şi directive,
din punctul de vedere
al domeniului de aplicare, s-a diminuat. Cu toate acestea, se pot identifica
domenii
Manual de drept european privind nediscriminarea
68
specifice în care CEaDO oferă protecţie în afara dreptului UE şi cu prioritate
faţă de
acesta. Aceste domenii vor fi analizate mai jos.
3.3.1.2. Domeniul de aplicare al drepturilor
acordate prin convenţie
În aplicarea articolului 14, CEDO a adoptat o interpretare largă a domeniului de
aplicare a drepturilor CEaDO:
• în primul rând, CEDO a subliniat cu claritate că poate examina plângeri în
temeiul
articolului 14 în coroborare cu un drept material, chiar dacă nu a existat o
încălcare a dreptului material respectiv;86
• în al doilea rând, a susţinut că domeniul de aplicare al CEaDO se extinde
dincolo
de litera legii în interpretarea drepturilor garantate. Va fi suficient dacă
starea de
fapt din litigiu va avea o legătură generală cu aspectele protejate prin CEaDO.
Exemplu: în cauza Zarb Adami/Malta, reclamantul s-a plâns de discriminare pe
motive de sex, din cauza numărului disproporţionat de mare de bărbaţi solicitaţi
să îşi îndeplinească datoria de jurat.87 Articolul 4 alineatul (2) din CEaDO
interzice munca forţată. Cu toate acestea, articolul 4 alineatul (3) litera (d)
prevede că
„obligaţiile civice normale” nu fac parte din noţiunea de „muncă forţată”. CEDO
a constatat că, deşi „obligaţiile civice normale” nu sunt reglementate prin
acest
articol (cu alte cuvinte, că CEaDO nu garantează dreptul de a nu îndeplini
datoria
de jurat), datele cauzei se înscriau în domeniul de aplicare al dreptului.
Aceasta
şi-a bazat raţionamentul pe faptul că „obligaţiile civice normale” considerate
ca
atare pot deveni „anormale” dacă sunt aplicate într-o manieră discriminatorie.
Exemplu: în cauza E.B./Franţa, autorităţile naţionale au refuzat o cerere
de adopţie înaintată de către o femeie lesbiană care trăia împreună cu partenera
sa.88 Reclamanta a invocat încălcarea articolului 8 coroborat cu articolul 14.
CEDO a reţinut că nu i se solicita să se pronunţe cu privire la o eventuală
încălcare a articolului 8 ca atare, fapt pe care l-a considerat semnificativ,
deoarece
articolul 8 ca atare nu conferea niciun drept de întemeiere a unei familii sau
de
adopţie. Cu toate acestea, CEDO a subliniat că este posibil ca o plângere
privind
86 A se vedea, de exemplu, CEDO, Sommerfeld/Germania [GC] (31871/96), 8 iulie
2003.
87 CEDO, Zarb Adami/Malta (17209/02), 20 iunie 2006.
88 CEDO, E.B./Franţa [GC] (43546/02), 22 ianuarie 2008.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
69
discriminarea să se înscrie în domeniul de aplicare al unui drept special, chiar
dacă problema în cauză nu are legătură cu un drept specific garantat de CEaDO.
Aceasta a constatat că, deoarece Franţa crease dreptul la adopţie prin
legislaţia
naţională, datele cauzei se înscriau în mod cert în domeniul de aplicare al
articolului 8. În ceea ce priveşte datele cauzei, aceasta a constatat, de
asemenea,
că orientarea sexuală a reclamantei jucase un rol determinant în refuzul
autorităţilor de a-i permite adopţia, ceea ce a constituit tratament
discriminatoriu în
comparaţie cu alte persoane necăsătorite care aveau drept de adopţie în baza
legii naţionale.
Exemplu: în cauza Sidabras şi Džiautas/Lituania, reclamanţii au susţinut că
dreptul
lor la respectarea vieţii private a fost încălcat de către stat, care le-a
interzis
accesul la încadrarea în muncă în serviciul public şi la anumite aspecte legate
de
încadrarea în muncă în mediul privat.89 Nicăieri în cuprinsul CeaDO nu se
garantează dreptul la muncă. Cu toate acestea, CEDO a constatat că plângerea se
înscria
în domeniul de aplicare al articolului 8, deoarece „a afectat capacitatea
acestora
de a dezvolta relaţii cu lumea exterioară într-o măsură semnificativă şi le-a
creat
serioase dificultăţi în ceea ce priveşte asigurarea existenţei, cu repercusiuni
evidente asupra dreptului la respectarea vieţii private”.90
Exemplu: în cauza Carson şi alţii/Regatul Unit, reclamanţii au susţinut că
guvernul
îi discriminase pe baza locului de reşedinţă, refuzând să le majoreze pensiile
în
acelaşi mod în care erau majorate pensiile persoanelor cu reşedinţa în Regatul
Unit sau într-una din ţările cu care Regatul Unit încheiase un acord bilateral
în acea privinţă.91 CEDO a constatat că, deşi CEaDO nu consacră niciun fel de
drept la securitate socială sau la plata pensiilor, acolo unde statul însuşi a
decis
aceasta, rezultă un interes (de proprietate) care este protejat în baza
articolului 1
din Protocolul nr. 1.
De asemenea, CEDO a constatat în multe alte cauze în care orice beneficiu sau
avantaj oferit de Stat se încadrează fie în domeniul de aplicare al articolului
192 din Proto89 CEDO, Sidabras şi Džiautas/Lituania (55480/00 şi 59330/00), 27
iulie 2004.
90 Ibid., punctul 48.
91 CEDO, Carson şi alţii/Regatul Unit [GC] (42184/05), 16 martie 2010.
92 Analiza completă a articolului 1 din Protocolul nr. 1 se poate găsi pe
site-ul internet al Consiliului Europei
Human Rights Education for Legal Professionals [Educaţie în domeniul drepturilor
omului pentru jurişti]:
Grgić, Mataga, Longar şi Vilfan, The Right to Property under the CeaDO [Dreptul
de proprietate în temeiul
CEaDO], Human Rights Handbooks, nr. 10, 2007, disponibilă la:
www.coehelp.org/mod/resource/view.
php?inpopup=true&id=2123.
Manual de drept european privind nediscriminarea
70
colul nr. 1 (deoarece este considerată a fi proprietate),93 fie în cel al
articolului 8 (deoarece afectează familia sau viaţa privată),94 în sensul
aplicării articolului 14. Acest
aspect are o importanţă deosebită în legătură cu discriminarea pe criterii de
cetăţenie, discutată mai sus la secţiunea 3.1.2, întrucât dreptul UE este mult
mai restrictiv
în această privinţă.
3.3.1.3. Protocolul nr. 12
Protocolul nr. 12 interzice discriminarea în legătură cu „exercitarea oricărui
drept
prevăzut prin lege” şi prezintă, aşadar, un domeniu de aplicare mai extins decât
articolul 14 care se referă numai la drepturile garantate prin CEaDO. În
comentariul
asupra înţelesului acestor termeni, din cuprinsul Raportului explicativ al
Consiliului
Europei, se afirmă că această dispoziţie se referă la discriminare:
„i. în exercitarea oricărui drept acordat în mod expres unei persoane în baza
dreptului naţional;
ii. în exercitarea oricărui drept care poate fi dedus din obligaţia clară a unei
autorităţi publice în baza dreptului naţional, respectiv, acolo unde o
autoritate publică
are obligaţia, în baza dreptului naţional, de a se comporta într-un anumit fel;
iii. practicată de către o autoritate publică în exercitarea puterii sale de
decizie (de
exemplu, acordarea anumitor subvenţii);
iv. prin orice acţiune sau inacţiune a unei autorităţi publice (de exemplu,
comportamentul ofiţerilor de poliţie atunci când controlează o revoltă)”.95
În comentariu se mai susţine că în timp ce Protocolul protejează persoanele în
principal împotriva discriminării practicate de stat, acesta va avea legătură şi
cu
relaţiile dintre persoanele particulare, pe care statul este aşteptat în mod
normal
să le reglementeze, „de exemplu, împotriva interzicerii arbitrare a accesului la
93 De exemplu, CEDO, Stec şi alţii/Regatul Unit [GC] (65731/01 şi 65900/01), 12
aprilie 2006 (plata pensiilor
şi ajutor de invaliditate); CEDO, Andrejeva/Letonia [GC] (55707/00), 18
februarie 2009 (plata pensiilor);
CEDO, Koua Poirrez/Franţa (40892/98), 30 septembrie 2003 (ajutor de
invaliditate); CEDO, Gaygusuz/
Austria (17371/90), 16 septembrie 1996 (ajutor de şomaj).
94 De exemplu, CEDO, Weller/Ungaria (44399/05), 31 martie 2009 (prestaţii de
asigurări sociale în scopul
întreţinerii familiilor cu copii).
95 Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale (ETS
nr. 177), alineatul 12 din Raportul explicativ. Disponibil la:
http://conventions.coe.int/Treaty/en/Reports/
Html/177.htm.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
71
muncă, a accesului în restaurante sau la alte servicii pe care persoanele
particulare
le pot pune la dispoziţia publicului, cum ar fi asistenţa medicală sau
utilităţile, de
exemplu apa şi curentul electric”.96 În sens larg, Protocolul nr. 12 va
interzice discriminarea dincolo de contextele pur personale, în care persoanele
exercită funcţii
care le plasează în postura de a decide cum vor fi oferite bunuri şi servicii
aflate la
dispoziţia publicului.
În unicul caz examinat de CEDO în baza articolului 1 din Protocolul nr. 12,
Sejdić şi
Finci/Bosnia şi Herţegovina, discutat în capitolul 4.6, CEDO a susţinut că acest
instrument „introduce o interdicţie generală a discriminării”. De asemenea,
aceasta a susţinut că analiza cazurilor de discriminare este identică cu cea
constatată de CEDO în
contextul articolului 14.
3.4. Domeniul de aplicare al directivelor UE
privind nediscriminarea
În baza directivelor privind nediscriminarea, domeniul de aplicare al
interdicţiei de
discriminare se extinde pentru a cuprinde trei domenii: încadrarea în muncă,
sistemul de asistenţă socială şi bunurile şi serviciile. În prezent, Directiva
privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau
origine etnică se aplică
în toate cele trei domenii. În timp ce legislaţia care va extinde Directiva de
creare
a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte
încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă în toate cele trei domenii este
dezbătută,
această directivă se aplică în prezent numai în contextul încadrării în muncă.
Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al
egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă
(reformată) şi Directiva de aplicare a principiului egalităţii de tratament
între femei şi
bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi
servicii se aplică
în contextul încadrării în muncă şi al accesului la bunuri şi servicii, dar nu
şi accesului
la sistemul de asistenţă socială.
3.4.1. Încadrarea în muncă
Protecţia împotriva discriminării în domeniul încadrării în muncă cuprinde toate
criteriile protejate prevăzute de directivele privind nediscriminarea.
96 Ibid., alineatul 28.
Manual de drept european privind nediscriminarea
72
3.4.1.1. Accesul la încadrarea în muncă
Conceptul de „acces la încadrarea în muncă” a fost interpretat în sens larg de
către CEJ.
Exemplu: în cauza Meyers/Adjudication Officer, CEJ a susţinut că accesul la
încadrarea în muncă reglementează „nu numai condiţiile obţinute înainte ca
o relaţie de muncă să existe”, ci şi toţi acei factori care trebuie luaţi în
considerare înainte ca o persoană să ia decizia de a accepta o ofertă de muncă
sau nu.97
În cauza Meyers, acordarea unei anumite prestaţii publice (plătibilă în funcţie
de nivelul venitului) s-a înscris în acest domeniu. Aceasta, deoarece candidatul
a fost influenţat de posibilitatea de a avea dreptul la acea prestaţie atunci
când
a luat decizia de a accepta postul. În consecinţă, acea consideraţie a avut un
impact asupra accesului la încadrarea în muncă.
Exemplu: în cauza Schnorbus/Land Hessen reclamanta candidase pentru un
post de formare, ca parte a calificării necesare în vederea admiterii în
sistemul judiciar.98 Conform dreptului naţional, ea trebuia să promoveze un
examen
organizat la nivel naţional, urmat de o perioadă de formare şi de un al doilea
examen. Reclamanta a promovat primul examen, dar a fost refuzată pentru
un post de formare pe motivul că nu mai erau posturi disponibile. Prin urmare,
admiterea sa a fost tergiversată până când a devenit disponibilă o nouă serie
de posturi. Reclamanta a susţinut că a făcut obiectul discriminării deoarece s-a
acordat prioritate candidaţilor de sex masculin care îşi efectuaseră serviciul
militar. CEJ a constatat că legislaţia naţională care reglementa data admiterii
pe
postul de formare se înscria în domeniul de aplicare al „accesului la încadrarea
în muncă”, întrucât o perioadă de formare de acest fel era considerată în sine
ca
fiind „încadrare în muncă”, atât în mod independent, cât şi ca parte din
procesul
de obţinere a unui post în sistemul judiciar.
3.4.1.2. Condiţii de încadrare în muncă, inclusiv concedieri
şi remuneraţie
CEJ a recurs şi în acest caz la o interpretare în sens larg a domeniului de
aplicare. S-a
ajuns astfel la concluzia că orice condiţie derivată din raportul de muncă poate
intra
în această categorie.
97 CEJ, Meyers/Adjudication Officer, cauza C-116/94 [1995] RJ I-2131, 13 iulie
1995.
98 CEJ, Schnorbus/Land Hessen, cauza C-79/99 [2000] RJ I-10997, 7 decembrie
2000.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
73
Exemplu: în cauza Meyers, reclamantul, un părinte singur, a reclamat
discriminarea indirectă pe criterii de sex din cauza metodei utilizate la
calcularea eligibilităţii unui părinte singur pentru un credit familial.99 CEJ
i-a revenit
sarcina de a clarifica în ce măsură furnizarea unui credit familial (o prestaţie
publică) reprezenta numai un aspect al asigurărilor sociale sau constituia şi
o condiţie de încadrare în muncă. Aspectul important de care CEJ a ţinut seama
în cadrul acestei analize a fost acela că respectivul credit familial era
plătibil
dacă erau îndeplinite trei condiţii: venitul solicitantului nu trebuia să
depăşească
o sumă specificată; solicitantul sau partenerul acestuia trebuia să aibă un loc
de muncă; solicitantul sau partenerul acestuia trebuia să fie răspunzător pentru
un copil. CEJ a susţinut că Directiva privind punerea în aplicare a principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la
încadrare în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi
condiţiile
de muncă (înlocuită în prezent de Directiva privind punerea în aplicare a
principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi
femei în
materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformată)) nu va fi considerată
inaplicabilă numai pentru că prestaţia în cauză face parte dintr-un sistem de
asigurări sociale. În schimb, s-a adoptat o abordare mai laxă, analizându-se
dacă prestaţia se acorda în legătură cu o relaţie de muncă. În acest caz, pentru
a beneficia de sistemul creditului familial, reclamantul trebuia să stabilească
dacă acesta sau partenerul său era angajat într-un raport de muncă remunerat.
Această cerinţă de stabilire a existenţei unui raport de muncă a înscris
sistemul
creditului familial în categoria condiţiilor de muncă.
Aplicarea unei definiţii atât de permisive conceptului de încadrare în muncă şi
de
condiţii de muncă a determinat CEJ să concluzioneze că şi asigurarea unor
grădiniţe
la locul de muncă100 şi reducerea timpului de lucru101 se înscriu în domeniul de
aplicare al acestuia.
CEJ a adoptat, de asemenea, o abordare relativ cuprinzătoare a conceptelor de
concediere şi remuneraţie. În legătură cu domeniul de aplicare al conceptului de
concediere, aici sunt cuprinse aproape toate situaţiile în care relaţia de muncă
încetează.
Aici a fost inclusă, de exemplu, şi situaţia în care relaţia de muncă a fost
reziliată în
99 CEJ, Meyers/Adjudication Officer, cauza C-116/94 [1995] RJ I-2131, 13 iulie
1995.
100 CEJ, Lommers/Minister van Landbouw, Natuurbeheer en Visserij, cauza C-476/99
[2002] RJ I-2891,
19 martie 2002.
101 CEJ, Jämställdhetsombudsmannen/Örebro läns landsting, cauza C-236/98 [2000]
RJ I-2189,
30 martie 2000.
Manual de drept european privind nediscriminarea
74
urma unui plan de concediere colectivă voluntară102 sau în care relaţia a fost
reziliată
prin pensionare forţată.103
Conceptul de remuneraţie a fost definit la articolul 157 din Tratatul privind
funcţionarea UE ca fiind „salariul sau suma obişnuite de bază sau minime, precum
şi toate
celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de
către
angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta”. Aici este inclusă o
largă
categorie de prestaţii primite de către lucrător în baza relaţiei de muncă
încheiate.
Domeniul de aplicare al acestei definiţii a fost luat în considerare într-o
serie de
cauze judecate de CEJ, susţinându-se că aici intră toate prestaţiile aferente
unui
loc de muncă, inclusiv călătoriile pe calea ferată la preţ redus,104
indemnizaţiile
de expatriere,105 primele de Crăciun106 şi pensiile ocupaţionale.107 Ceea ce se
are în
vedere în principal atunci când trebuie să se determine dacă o problemă se
înscrie
în sfera termenului de „remuneraţie” este un anumit tip de prestaţie derivat din
existenţa unei relaţii de muncă.
3.4.1.3. Accesul la orientare şi formare profesională
Definiţia „orientării şi a formării profesionale” a fost analizată de către CEJ
în contextul liberei circulaţii a persoanelor.108 CEJ a adoptat o definiţie
generică.
Exemplu: în cauza Gravier, un student care era cetăţean francez dorea să
studieze arta animaţiei la Academia de Arte Frumoase din Liège.109 Spre
deosebire
de studenţii din statul gazdă, acestuia/acesteia i s-a perceput o taxă de
înregistrare. CEJ a declarat că aceasta include:
„orice formă de educaţie care asigură formare în vederea calificării pentru
o anumită profesie, meserie sau post sau care asigură formarea şi aptitudinile
necesare pentru respectiva profesie, meserie sau post constituie
102 CEJ, Burton/Consiliul Căilor Ferate Britanice, cauza 19/81 [1982] RJ 555, 16
februarie 1982.
103 CEJ, Palacios de la Villa/Cortefiel Servicios SA, cauza C-411/05 [2007] RJ
I-8531, 16 octombrie 2007.
104 CEJ, Garland/Căile Ferate Britanice, cauza 12/81 [1982] RJ 455, 9 februarie
1982.
105 CEJ, Sabbatini/Parlamentul European, cauza 20/71 [1972] RJ 345, 7 iunie
1972.
106 CEJ, Lewen/Denda, cauza C-333/97 [1999] RJ I-7243, 21 octombrie 1999.
107 CEJ, Barber/Guardian Royal Exchange Assurance Group, cauza C-262/88 [1990]
RJ I-1889, 17 mai 1990.
108 Conform articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul 1612/68 privind libera
circulaţie a lucrătorilor
în cadrul Comunităţii ( JO L 271, 19 octombrie 1968, p. 2), un lucrător „are
acces la formare în şcoli
profesionale şi centre de recalificare” fără a fi supus unor condiţii mai puţin
favorabile în comparaţie cu
lucrătorii statului respectiv.
109 CEJ, Gravier/Oraşul Liège şi alţii, cauza 293/83 [1985] RJ 593, 13 februarie
1985.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
75
formare profesională, indiferent de vârsta şi nivelul de formare al elevilor
sau studenţilor şi chiar dacă programul de formare include elemente de
învăţământ general.”
Exemplu: această definiţie a fost aplicată în cauza Blaizot şi alţii, în care
reclamantul a candidat pentru un curs de medicină veterinară.110 CEJ a constatat
că, în general, şi diplomele universitare constituie „formare profesională”,
inclusiv în situaţiile în care calificarea finală acordată la încheierea
programului
nu asigură în mod direct calificarea aferentă unei anumite profesii, meserii sau
unui anumit post. Este suficient dacă programul în cauză asigură cunoştinţele,
formarea sau aptitudinile necesare pentru o anumită profesie, meserie sau pentru
un anumit post. Astfel, chiar dacă anumite meserii nu necesită o calificare
oficială sau chiar dacă diploma universitară ca atare nu reprezintă cerinţa
oficială de admitere în profesie, programul va fi considerat „formare
profesională”. Singura excepţie în acest sens sunt „anumite cursuri care prin
natura lor
sunt destinate persoanelor care doresc să-şi perfecţioneze cunoştinţele generale
mai degrabă decât să se pregătească pentru o ocupaţie”.
3.4.1.4. Organizaţii sindicale şi patronale
Acest capitol abordează nu doar calitatea de membru şi accesul la organizaţiile
sindicale sau patronale, ci şi implicarea persoanelor din aceste organizaţii.
Potrivit orientărilor emise de Comisia Europeană, în acest mod se asigură
eliminarea discriminării în ceea ce priveşte calitatea de membru sau beneficiile
obţinute în contextul
apartenenţei la aceste organisme.111
3.4.1.5. Convenţia europeană şi contextul încadrării în muncă
Deşi CEaDO nu prevede un drept la încadrarea în muncă, articolul 8 a fost
interpretat, în anumite circumstanţe, ca reglementând sfera încadrării în muncă.
În cazul
menţionat anterior, Sidabras şi Džiautas/Lituania, s-a considerat că interdicţia
instituită de guvern asupra unor foşti agenţi KGB de a accesa locuri de muncă
din sectorul public şi din anumite părţi ale sectorului privat se înscrie în
domeniul de aplicare
al articolului 8, coroborat cu articolul 14 întrucât „a afectat capacitatea
acestora de
a dezvolta relaţii cu lumea exterioară într-o măsură semnificativă şi le-a creat
serioase dificultăţi în ceea ce priveşte asigurarea existenţei, cu repercusiuni
evidente
110 CEJ, Blaizot şi alţii/Université de Liège şi alţii, cauza 24/86 [1988] RJ
379, 2 februarie 1988.
111 Propunere de directivă a consiliului pentru punerea în aplicare a
principiului tratamentului egal între
persoane indiferent de originea rasială sau etnică (Doc. COM(1999) 566 final, 25
noiembrie 1999).
Manual de drept european privind nediscriminarea
76
asupra dreptului la respectarea vieţii private”.112 În mod similar, în cauza
Bigaeva/
Grecia, s-a susţinut că articolul 8 poate include şi sfera încadrării în muncă,
în aşa fel
încât să includă dreptul de acces la o profesie.113
CEDO va interzice în egală măsură discriminarea pe baza apartenenţei la un
sindicat.
Mai mult, dreptul de a înfiinţa sindicate este garantat ca drept de sine
stătător
în CEaDO.114
Exemplu: în cauza Danilenkov şi alţii/Rusia, reclamanţii făcuseră obiectul unor
acte de hărţuire şi al tratamentului mai puţin favorabil din partea
angajatorului
lor pe baza apartenenţei la un sindicat.115 Acţiunile civile pe care le-au
intentat în
instanţele naţionale au fost respinse deoarece discriminarea se putea constata
numai în cadrul procedurii penale. Cu toate acestea, procurorul a refuzat să
iniţieze acţiunea penală, deoarece prevederile privind forţa probatorie impuneau
ca statul să demonstreze „fără niciun dubiu” intenţia de a discrimina a
oricăruia
dintre directorii companiei. CEDO a constatat că lipsa din dreptul naţional a
unei
protecţii judiciare efective a libertăţii de asociere în sindicate constituia o
încălcare a articolului 11 coroborat cu articolul 14.
3.4.2. Accesul la asistenţă socială şi la alte forme de
securitate socială
Dintre directivele privind nediscriminarea, numai Directiva privind egalitatea
de
tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică asigură o
protecţie semnificativă împotriva discriminării legate de accesul la sistemul de
asistenţă
socială şi la alte forme de securitate socială. Aceasta include şi accesul la
prestaţii
în natură care sunt deţinute „în comun” de către stat, cum ar fi sistemul public
de
asistenţă medicală, sistemul de învăţământ şi sistemul de asigurări sociale. Cu
toate
acestea, Directiva privind egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei în
domeniul
securităţii sociale prevede un drept la tratament egal pe criterii de sex în
raport cu
domeniul mai îngust al „securităţii sociale”.
112 CEDO, Sidabras şi Džiautas/Lituania (55480/00 şi 59330/00), 27 iulie 2004.
113 CEDO, Bigaeva/Grecia (26713/05), 28 mai 2009.
114 De exemplu, CEDO, Demir şi Baykara/Turcia (34503/97), 12 noiembrie 2008.
115 CEDO, Danilenkov şi alţii/Rusia (67336/01), 30 iulie 2009.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
77
3.4.2.1. Protecţia socială, inclusiv securitatea socială
şi asistenţa medicală
Sfera conceptuală a acestor domenii nu este cunoscută cu certitudine, deoarece
nu
este explicată în Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără
deosebire de rasă sau origine etnică şi trebuie încă interpretată prin prisma
jurisprudenţei CEJ. După cum s-a arătat mai înainte, Directiva privind
egalitatea de tratament
între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale prevede tratamentul egal
pe
criterii de sex în raport cu „regimurile juridice de securitate socială”.116
Articolul 1
alineatul (3) le defineşte ca fiind planuri ce asigură protecţie împotriva
riscurilor de
boală, invaliditate, limită de vârstă, accident de muncă, boală profesională şi
şomaj,
pe lângă „sistemul de asistenţă socială, în măsura în care acestea sunt
destinate să
completeze sau să înlocuiască” fostele planuri.
Nu este clar ce se înţelege prin „protecţie socială”, deşi Expunerea de motive
la propunerea Comisiei pentru Directiva privind egalitatea de tratament între
persoane,
fără deosebire de rasă sau origine etnică, precum şi textul propriu-zis al
directivei
sugerează că aceasta va fi mai cuprinzătoare decât „securitatea socială”.117
Dată fiind
aria de cuprindere avută în vedere, trebuie să se înţeleagă că orice formă de
prestaţie oferită de stat, economică sau în natură, se va încadra în categoria
protecţiei
sociale, în măsura în care nu intră în categoria securitate socială. În acest
sens, este
foarte probabil ca domeniile individuale de aplicare a Directivei privind
egalitatea de
tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică să se
suprapună.
Domeniul de aplicare al protecţiei împotriva discriminării în ceea ce priveşte
asistenţa medicală rămâne, de asemenea, neclar. S-ar părea că aceasta va avea
legătură cu
asistenţa medicală publică asigurată la punctul de administrare a îngrijirilor,
cum ar
fi tratamentele acordate de către personalul administrativ şi medical. De
asemenea,
se pare că se va aplica şi asigurărilor acolo unde serviciile de sănătate sunt
oferite
la domiciliu, dar pacienţii sunt rambursaţi prin intermediul schemei de
asigurări obligatorii. În acest caz, se pare că refuzul de a asigura o persoană
sau perceperea unor
prime majorate pe motive de rasă sau origine etnică vor intra în domeniul de
aplicare al acestei dispoziţii. Alternativ, ar putea intra în domeniul de
aplicare al dispoziţiei
privind accesul la bunuri şi servicii.
116 Prin opoziţie cu regimurile „ocupaţionale”, clasificate drept „remuneraţie”
de Directiva privind punerea în
aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei în materie de
încadrare în muncă şi de muncă (reformată).
117 Propunere pentru o directivă a Consiliului de punere în aplicare a
principiului tratamentului egal al
persoanelor indiferent de originea rasială sau etnică (Doc. COM(1999) 566 final,
25 noiembrie 1999).
Manual de drept european privind nediscriminarea
78
3.4.2.2. Avantaje sociale
Sfera conceptului de „avantaje sociale” este elaborată corespunzător în
jurisprudenţa
CEJ în contextul legii privind libera circulaţie a persoanelor şi a beneficiat
de o definiţie extrem de laxă.
Exemplu: în cauza Cristini, reclamanta era cetăţean italian şi locuia împreună
cu
copiii săi în Franţa, soţul defunct fusese „lucrător” în conformitate cu dreptul
UE.118 Căile Ferate Franceze acordau, în general, familiilor numeroase permise
de călătorie pe calea ferată la preţ redus, însă au refuzat un astfel de permis
dnei Cristini pe motivul cetăţeniei acesteia. S-a argumentat că „avantajele
sociale” în sensul dreptului UE erau numai acele avantaje care decurgeau
dintr-un
contract de muncă. CEJ nu a fost de acord, constatând că termenul trebuie să
cuprindă toate avantajele, indiferent de contractul de muncă, inclusiv permisele
de călătorie pe calea ferată la preţ redus.
CEJ a definit „avantajele sociale” în cauza Even ca fiind acele avantaje:
„[…] care, corelate sau nu cu un contract de muncă, sunt în general acordate
lucrătorilor cetăţeni ai unui stat în principal datorită statutului lor obiectiv
de
lucrători sau în virtutea simplului fapt că îşi au reşedinţa pe teritoriul
naţional,
şi a căror oferire către lucrătorii care sunt cetăţeni ai altor state membre
pare
oportună pentru a le facilita mobilitatea pe teritoriul Comunităţii”.119
Termenul se aplică practic tuturor drepturilor, atâta timp cât respectă
definiţia Even:
nu există nicio diferenţă între un drept acordat în mod absolut sau drepturile
acordate pe bază discreţionară. Mai mult, definiţia nu exclude drepturile
acordate după
încetarea relaţiei de muncă şi considerate avantaje sociale, cum ar fi dreptul
la pensie.120 În contextul liberei circulaţii, un avantaj social are în
principal legătură cu orice
avantaj ce poate ajuta lucrătorul migrant să se integreze în societatea statului
gazdă. Instanţele au identificat un număr mare de avantaje sociale, cum ar fi:
• acordarea unui „împrumut pentru creşterea copilului”, fără dobândă. În
pofida raţionamentului aflat la baza acestei măsuri, respectiv încurajarea
118 CEJ, Cristini/Société nationale des chemins de fer français (SNCF), cauza
32/75 [1975] RJ 1085,
30 septembrie 1975.
119 CEJ, Acţiunea penală împotriva Even, cauza 207/78 [1979] RJ 2019, 31 mai
1979, punctul 22.
120 CEJ, Comisia/Franţa, cauza C-35/97 [1998] RJ I-5325, 24 septembrie 1998.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
79
natalităţii, CEJ l-a considerat un avantaj social, fiind considerat drept un
instrument de uşurare a poverii financiare a familiilor cu venituri mici;121
• acordarea unei subvenţii în baza unui contract cultural pentru a sprijini
lucrătorii naţionali să studieze în străinătate;122
• dreptul de a audia o procedură penală împotriva unei persoane în limba
statului de origine.123
3.4.2.3. Educaţie
Protecţia împotriva discriminării în ceea ce priveşte accesul la educaţie a fost
iniţial elaborată în contextul liberei circulaţii a persoanelor, în temeiul
articolului 12 din
Regulamentul 1612/68, ce viza în special copiii lucrătorilor. Domeniul educaţiei
se va
suprapune, probabil, cu cel al formării profesionale. Nu este clar dacă va
include şi
programele de studii superioare excluse din domeniul formării profesionale şi
care
au exclusiv rolul de a îmbunătăţi cunoştinţele generale.
Exemplu: în cauza Casagrande/Landeshauptstadt München, reclamanta era
fiica unui cetăţean italian care lucra în Germania.124 Autorităţile germane
plăteau o bursă lunară de întreţinere copiilor de vârstă şcolară în scopul de a
facilita „prezenţa la şcoală”. CEJ a susţinut că orice măsuri generale menite să
faciliteze prezenţa la şcoală se înscriau în sfera conceptului de educaţie.
3.4.2.4. Convenţia Europeană şi contextul asistenţei sociale
şi al educaţiei
Deşi CEaDO nu prevede dreptul la asistenţă socială, din jurisprudenţa CEDO
rezultă
cu claritate că formele de securitate socială cum ar fi prestaţiile şi pensiile
se încadrează în sfera de aplicare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 sau a
articolului 8.125
121 CEJ, Reina/Landeskreditbank Baden-Württemberg, cauza 65/81 [1982] RJ 33, 14
ianuarie 1982.
122 CEJ, Matteucci/Communauté française de Belgique, cauza 235/87 [1988] RJ
5589, 27 septembrie 1988.
123 CEJ, Acţiunea penală împotriva Mutsch, cauza 137/84 [1985] RJ 2681, 11 mai
1985.
124 CEJ, Casagrande/Landeshauptstadt München, cauza 9/74 [1974] RJ 773, 3 iulie
1974.
125 A se vedea, în special, următoarele cauze: CEDO, Andrejeva/Letonia [GC]
(55707/00), 18 februarie 2009;
CEDO, Gaygusuz/Austria (17371/90), 16 septembrie 1996; CEDO, Koua Poirrez/Franţa
(40892/98),
30 septembrie 2003; toate, discutate la capitolul 4.7.
Manual de drept european privind nediscriminarea
80
Deşi CEaDO nu prevede dreptul la asistenţă medicală, CEDO a susţinut că
aspectele
ce ţin de asistenţa medicală, cum ar fi accesul la fişele medicale,126 se vor
încadra
la articolul 8 sau la articolul 3 în cazul în care lipsa accesului la asistenţă
medicală
este suficient de gravă pentru a constitui tratament inuman sau degradant.127
Prin
urmare, se poate argumenta că plângerile privind discriminarea în ceea ce
priveşte
accesul la asistenţă medicală vor intra în sfera de aplicabilitate a articolului
14.
Nu este clar dacă accesul la avantaje sociale sub forma prestaţiilor în natură,
cum
ar fi permisele de călătorie, va intra în sfera de aplicabilitate a CEaDO;
interpretarea
generoasă a articolului 8 de către CEDO sugerează însă acest lucru, în special
acolo
unde aceste prestaţii sunt în beneficiul unităţii familiale.
Articolul 2 din Protocolul nr. 1 la CEaDO prevede dreptul de sine stătător la
educaţie,
şi în consecinţă CEDO va considera că plângerile privind discriminarea în
contextul
educaţiei intră în sfera de aplicabilitate a articolului 14. Discriminarea pe
motive de
educaţie în temeiul CEaDO este discutată în cauza D.H. şi alţii/Republica
Cehă128 la
capitolul 2, secţiunea 3.1 şi în cauza Oršuš şi alţii/Croaţia129 la capitolul 5
secţiunea 3.
3.4.3. Accesul la bunuri şi servicii, inclusiv locuinţe
Protecţia împotriva discriminării în domeniul accesului la bunuri şi servicii,
inclusiv
locuinţe se aplică criteriului rasă prin Directiva privind egalitatea de
tratament între
persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi criteriului sex prin
Directiva de
aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei privind
accesul la
bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii. Directiva de aplicare a
principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la
bunuri şi servicii
şi furnizarea de bunuri şi servicii clarifică această dispoziţie, susţinând că
se referă
la toate bunurile şi serviciile „aflate la dispoziţia publicului, indiferent de
persoana în cauză, atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat, inclusiv
a organismelor
publice, şi care sunt oferite în afara domeniului vieţii private şi familiale,
precum şi
tranzacţiile care se derulează în acest cadru” (articolul 3 alineatul (1)).
Aceasta nu
trebuie să se aplice „conţinutului mijloacelor de informare sau al publicităţii”
şi nici
„educaţiei publice sau private” (Alineatul (13) din preambulul şi articolul 3
alineatul (3)), deşi această ultimă excludere nu reduce domeniul de aplicare a
Directivei
126 CEDO, K.H. şi alţii/Slovacia (32881/04), 28 aprilie 2009.
127 CEDO, Sławomir Musiał/Polonia (28300/06), 20 ianuarie 2009.
128 CEDO, D.H. şi alţii/Republica Cehă [GC] (57325/00), 13 noiembrie 2007.
129 CEDO, Oršuš şi alţii/Croaţia [GC] (15766/03), 16 martie 2010.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
81
privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau
origine
etnică, care reglementează în mod expres educaţia. Directiva de aplicare a
principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la
bunuri şi servicii
şi furnizarea de bunuri şi servicii face referire şi la articolul 57 din
Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene:
„În înţelesul prezentului tratat, sunt considerate «servicii» prestaţiile
furnizate
în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii [...]
«Serviciile» cuprind în special:
(a) activităţi cu caracter industrial
(b) activităţi cu caracter comercial
(c) activităţi artizanale
(d) activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale.”
S-ar părea astfel că acest domeniu reglementează orice context în care un bun
sau
un serviciu este furnizat în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, atâta
timp cât
nu este un context pur personal, şi cu excluderea educaţiei publice sau private.
Jurisprudenţa organelor naţionale sugerează că în acest mod se vor reglementa
situaţii cum ar fi accesul la serviciile sau nivelul serviciilor furnizate în
baruri,130
restaurante şi cluburi de noapte,131 magazine,132 achiziţii de asigurări,133
precum
şi operaţiunile unor „vânzători particulari”, cum ar fi crescătorii de câini.134
Deşi
130 Autoritatea pentru Tratament Egal (Ungaria), cauza nr. 72, aprilie 2008.
Rezumatul în limba engleză
este disponibil la Infoportal-ul FRA, cauza 322-1; Reţeaua europeană a
experţilor juridici în domeniul
nediscriminării, European Anti-Discrimination Law Review, nr. 8 (iulie 2009), p.
49.
131 Curtea Supremă (Suedia), Escape Bar & Restaurant/Ombudsmanul împotriva
discriminării pe criterii
etnice, cauza nr. T-2224-07, 1 octombrie 2008. Rezumatul în limba engleză este
disponibil la FRA
InfoPortal, cauza 365-1; Reţeaua europeană a experţilor juridici în domeniul
nediscriminării, European
Anti-Discrimination Law Review, nr. 8 (iulie 2009), p. 68.
132 Bezirksgericht Döbling (Austria), GZ 17 C 1597/05f-17, 23 ianuarie 2006.
Rezumatul în limba engleză
este disponibil la FRA InfoPortal, cauza 1-1. Textul original:
http://infoportal.fra.europa.eu/InfoPortal/
caselawDownloadFile.do?id=1.
133 Curtea de Apel din Nîmes (Franţa), Lenormand/Balenci, cauza nr. 08/00907, 6
noiembrie 2008, şi Curtea
de Casaţie din Franţa, Camera de consiliu pentru cazuri penale, decizia nr. M
08-88.017 şi decizia nr. 2074,
7 aprilie 2009. Rezumatul în limba engleză este disponibil la Reţeaua europeană
a experţilor juridici în
domeniul nediscriminării, European Anti-Discrimination Law Review, nr. 9
(decembrie 2009), p. 59.
134 Curtea de Apel Svea, Ombudsmanul împotriva discriminării pe criterii de
orientare sexuală/A.S., cauza
nr. T-3562-06, 11 februarie 2008. Rezumatul în limba engleză este disponibil la
Reţeaua europeană
a experţilor juridici în domeniul nediscriminării, European Anti-Discrimination
Law Review, nr. 8
(Iulie 2009), p. 69.
Manual de drept european privind nediscriminarea
82
asistenţa medicală este reglementată în mod explicit în Directiva privind
egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine
etnică, aceasta
se poate încadra şi în conceptul de servicii, în special atunci când este vorba
despre asistenţă medicală privată sau când persoanele au obligaţia de a
achiziţiona
asigurarea de sănătate obligatorie pentru a acoperi costurile îngrijirii
medicale. În
acest sens, CEJ a interpretat serviciile în contextul liberei circulaţii a
serviciilor pentru
a reglementa asistenţa medicală oferită în schimbul unei remuneraţii de către un
organism lucrativ.135
Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă
sau
origine etnică nu defineşte conceptul de locuinţe. Cu toate acestea, se
sugerează că
acesta ar trebui interpretat în lumina dreptului internaţional al drepturilor
omului, în
special dreptul la respectarea domiciliului în baza articolului 7 din Carta
europeană
a drepturilor fundamentale şi a articolului 8 din CEaDO (dat fiind că toate
statele
membre UE sunt parte şi că UE va adera la CEaDO la o dată ulterioară), precum şi
dreptul la o locuinţă corespunzătoare, prevăzut la articolul 11 din Convenţia
internaţională privind drepturile economice, sociale şi culturale (la care toate
statele
membre sunt parte). CEDO a interpretat dreptul la domiciliu în sens larg,
incluzând
şi locuinţele mobile de tipul rulotelor , chiar şi în situaţiile în care acestea
sunt staţionate ilegal.136 Potrivit Comitetului ONU pentru drepturi economice,
sociale şi culturale, o locuinţă adecvată trebuie să îndeplinească o serie de
criterii; aceasta, în primul rând, trebuie să fie de o calitate suficientă
pentru a asigura protecţia împotriva
intemperiilor, trebuie să reflecte cerinţele culturale ale celor care o locuiesc
(şi deci
include vehicule, rulote, tabere şi alte structuri temporare), trebuie să fie
conectată
la utilităţile publice şi la serviciile de salubrizare, precum şi la serviciile
publice şi
oportunităţile din domeniul muncii printr-o infrastructură adecvată. De
asemenea,
aceasta trebuie să asigure o protecţie adecvată împotriva evacuării forţate sau
sumare şi să fie rezonabilă din punctul de vedere al costului.137 Această
accepţie a conceptului de locuinţă apare şi în abordarea Agenţiei UE pentru
drepturi fundamentale
(FRA) în raportul rezumativ al acesteia intitulat The State of Roma and
Traveller
135 CEJ, Kohll/Union des Caisses de Maladie, cauza C-158/96 [1998] RJ I-1931, 28
aprilie 1998; CEJ,
Peerbooms/Stichting CZ Groep Zorgverzekeringen, cauza C-157/99 [2001] RJ I-5473,
12 iulie 2001; CEJ,
Müller Fauré/Onderlinge Waarborgmaatschappij, cauza C-385/99 [2003] RJ I-4509,
13 mai 2003.
136 CEDO, Buckley/Regatul Unit (20348/92), 25 septembrie 1996.
137 Comitetul ONU pentru drepturi economice, sociale şi culturale, „Comentariul
general nr. 4: dreptul la
o locuinţă corespunzătoare (articolul 11 alineatul (1))”, Doc. ONU E/1992/23, 13
decembrie 1991.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
83
Housing in the European Union: Steps Towards Equality [Situaţia locuinţelor
romilor
şi traveller în Uniunea Europeană: paşi către asigurarea egalităţii].138
Prin prisma acestei abordări, accesul la locuinţe ar include nu doar asigurarea
egalităţii de tratament din partea proprietarilor publici sau particulari de
imobile şi
a agenţiilor imobiliare în luarea unei decizii de a închiria sau de a vinde
proprietăţi
unor anumite persoane, ci şi dreptul la tratament egal în ceea ce priveşte modul
în
care sunt alocate locuinţele (cum ar fi alocarea unor locuinţe de proastă
calitate sau
aflate la mare distanţă unor anumite grupuri etnice), modul în care sunt
întreţinute
(cum ar fi neîntreţinerea unor proprietăţi locuite de anumite grupuri etnice) şi
închiriate (cum ar fi nesiguranţa dreptului de ocupare, chirii sau depozite de
garanţie mai
mari pentru cei care aparţin anumitor grupuri).
Exemplu: în Belgia un proprietar de imobil a fost condamnat penal şi amendat
în baza dreptului civil pentru refuzul de a închiria apartamente unor persoane
de origine congoleză. Deşi aceştia au prezentat referinţe satisfăcătoare de la
foştii proprietari şi dovada unui venit suficient, proprietarul a refuzat să
încheie
contractul, pe motivul că în trecut avusese probleme cu cetăţeni străini în
legătură cu plata chiriei.139
3.4.3.1. Convenţia europeană şi contextul bunurilor şi
serviciilor, inclusiv al locuinţelor
Interpretarea articolului 8 de către CEDO include cazurile referitoare la
activităţi ce
pot avea consecinţe pentru viaţa privată, inclusiv relaţii de natură economică
şi socială. De asemenea, CEDO a adoptat o abordare relaxată în ceea ce priveşte
interpretarea dreptului la respectarea domiciliului în temeiul articolului 8.
După cum s-a
arătat, acesta include locuinţe mai puţin „convenţionale” şi fixe, cum ar fi
rulotele
şi casele mobile. Locuinţele sociale aflate într-o stare extrem de
nesatisfăcătoare
şi care cauzează un disconfort major locatarilor pe o perioadă de timp
îndelungată
constituie, potrivit CEDO, tratament inuman.
138 FRA, The State of Roma and Traveller Housing in the European Union: Steps
Towards Equality – Summary
Report [Situaţia locuinţelor romilor şi travellers în Uniunea Europeană: paşi
către asigurarea egalităţii –
Raport rezumativ] (Viena, FRA, martie 2010).
139 Correctionele Rechtbank van Antwerpen (Belgia), decizia din 7 decembrie
2004. Rezumat în limba
engleză disponibil la InfoPortal-ul FRA, cauza 15-1, textul original la:
http://infoportal.fra.europa.eu/
InfoPortal/caselawDownloadFile.do?id=15.
Manual de drept european privind nediscriminarea
84
Exemplu: în cauza Moldovan şi alţii/România (nr. 2), reclamanţii fuseseră
alungaţi din casele lor, care au fost ulterior demolate în împrejurări extrem de
traumatizante.140 Procesul de reconstruire a caselor a fost foarte lent, iar
locuinţele temporare oferite erau de calitate foarte proastă. CEDO a declarat:
„condiţiile de viaţă ale reclamanţilor din ultimii zece ani, în special mediul
supraaglomerat şi insalubru, precum şi efectele dăunătoare asupra sănătăţii şi
stării de bine a reclamanţilor, combinate cu lungimea perioadei în care au
trebuit să locuiască în astfel de condiţii şi atitudinea generală a
autorităţilor le-au
cauzat o suferinţă mentală puternică, reprezentând o încălcare a demnităţii lor
umane şi trezind în aceştia sentimente de umilinţă şi de înjosire”.
Această constatare, printre alţi factori, a determinat CEDO să ajungă la
concluzia
existenţei tratamentului degradant, contrar articolului 3 din CEaDO, deşi
limbajul
utilizat în extrasul de mai sus sugerează că mediul din locuinţe era suficient
pentru a se trage respectiva concluzie.141
Exemplu: în cauza Đokić/Bosnia şi Herţegovina, reclamantul a susţinut că a avut
loc o ingerinţă în dreptul său la proprietate.142 Înainte de dezintegrarea
fostei
Iugoslavii, reclamantul era lector la o şcoală militară şi membru al forţelor
armate ale ţării sale. Acesta a cumpărat un apartament în Sarajevo, însă după
izbucnirea războiului în Bosnia şi Herţegovina şi după ce şcoala militară unde
lucra s-a mutat pe teritoriul Serbiei de azi, reclamantul s-a mutat la rândul
său,
alăturându-se forţelor armate ale Serbiei din acest moment. În urma
conflictului, autorităţile au refuzat să îi restituie proprietatea deoarece
luptase într-o
armată străină. La nivel naţional, s-a considerat că acest lucru este
justificat,
pe considerentul că reclamantul era un cetăţean „neloial” care luptase în cadrul
unor forţe armate străine ce participaseră la operaţiuni militare în Bosnia şi
Herţegovina. Deşi nu a încadrat în mod expres cauza la articolul 14 din CEaDO,
CEDO a considerat că această decizie a fost luată exclusiv pe baza originii
etnice a reclamantului (de vreme ce participarea la anumite forţe armate indica
originea etnică a persoanei), mai ales avându-se în vedere că nu se putea
demonstra comiterea vreunui act de „neloialitate” de către reclamant în afară de
participarea formală la respectivele forţe armate. În lipsa restituirii,
neacordarea
140 CEDO, Moldovan şi alţii/România (nr. 2) (41138/98 şi 64320/01), 12 iulie
2005.
141 Jurisprudenţa CEDO indică faptul că, în anumite împrejurări, tratamentul
discriminatoriu poate constitui
tratament degradant. De exemplu, a se vedea CEDO, Smith şi Grady/Regatul Unit
(33985/96 şi 33986/96), 27 septembrie 1999.
142 CEDO, Đokić/Bosnia şi Herţegovina (6518/04), 27 mai 2010.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
85
unei compensaţii sau neoferirea unei locuinţe alternative a constituit ingerinţă
disproporţionată în dreptul acestuia la proprietate.
3.4.4. Accesul la justiţie
Deşi accesul la justiţie nu este menţionat în mod expres de directivele privind
nediscriminarea printre exemplele de bunuri şi servicii, este de înţeles că se
înscrie
în sfera de aplicabilitate a conceptului, în măsura în care sistemul de instanţe
reprezintă un serviciu oferit publicului de către stat în schimbul unei
remuneraţii. La nivelul minim, directivele privind nediscriminarea impun
statelor membre să instituie
proceduri judiciare şi/sau administrative care să permită persoanelor să-şi
exercite
drepturile ce le revin în baza directivelor.143 În plus, este un principiu
consacrat al
dreptului UE că persoanele trebuie să beneficieze de „dreptul la protecţie
judiciară
efectivă” a drepturilor ce derivă din legislaţia UE.144 Astfel, chiar dacă nu se
poate
susţine că „bunurile şi serviciile” includ „accesul la justiţie”, se poate
afirma cu certitudine că accesul la justiţie există ca drept de sine stătător
(fără obligaţia de a dovedi discriminarea) în legătură cu aplicarea directivelor
ca atare.
3.4.4.1. Convenţia europeană şi contextul accesului la justiţie
Dreptul de acces la justiţie este garantat ca drept de sine stătător în
cuprinsul CeaDO,
în contextul dreptului la un proces echitabil, în temeiul articolului 6. CEDO a
soluţionat
mai multe cauze referitoare la discriminare în permiterea accesului la justiţie.
Exemplu: în Paraskeva Todorova/Bulgaria, refuzul instanţei naţionale de
a suspenda sentinţa reclamantului, însoţit de observaţii potrivit cărora era
necesar să se ia atitudine faţă de cultura impunităţii ce prevalează în rândul
minorităţilor etnice au fost considerate o încălcare a articolului 6 coroborat
cu
articolul 14.145
143 Articolul 9 alineatul (1) din Directiva de creare a unui cadru general în
favoarea egalităţii de tratament în
ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; articolul 17
alineatul (1) din Directiva
privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii
de tratament între bărbaţi şi
femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformată); articolul 8
alineatul (1) din Directiva de
aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind
accesul la bunuri şi servicii şi
furnizarea de bunuri şi servicii; articolul 7 alineatul (1) din Directiva
privind egalitatea de tratament între
persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică.
144 A se vedea, de exemplu, CEJ, Vassilakis şi alţii/Dimos Kerkyras, cauza
C-364/07 [2008] RJ I-90,
12 iunie 2008; CEJ, Sahlstedt şi alţii/Comisia, cauza C-362/06 [2009] RJ I-2903,
23 aprilie 2009; CEJ,
Angelidaki şi alţii/Organismos Nomarkhiaki Aftodiikisi Rethimnis, cauza C-378/07
[2009] RJ I-3071,
23 aprilie 2009.
145 CEDO, Paraskeva Todorova/Bulgaria (37193/07), 25 martie 2010.
Manual de drept european privind nediscriminarea
86
Exemplu: în cauza Moldovan şi alţii/România (nr. 2), discutată anterior, s-a
constatat că întârzierile excesive în derularea procedurilor penale şi civile
(au trecut şapte ani până la emiterea primei sentinţe) au constituit o încălcare
a articolului 6.146 Întârzierile s-au datorat numărului mare de erori
procedurale şi, împreună
cu atitudinea predominant discriminatorie a autorităţilor faţă de reclamanţii
romi,
au fost considerate o încălcare a articolului 6 coroborat cu articolul 14.
Exemplu: în cauza Anakomba Yula/Belgia, s-a constatat că dreptul naţional, care
făcea imposibilă obţinerea de către reclamantă a oricărei asistenţe publice în
vederea finanţării unei cereri de paternitate pe motivul că aceasta nu era
cetăţean belgian reprezintă o încălcare a articolului 6 coroborat cu articolul
14.147
Aceasta nu înseamnă că persoanele neresortisante au un drept absolut la
finanţare publică. În circumstanţele respective, CEDO a fost influenţată de mai
mulţi factori, inclusiv de faptul că demersurile reclamantei au fost afectate de
prescripţie deoarece nu deţinea un permis de şedere valabil, chiar dacă la
momentul respectiv era în curs de a-şi reînnoi permisul. Mai mult, CEDO a fost
motivată şi de faptul că în cazurile de paternitate exista un termen de
prescripţie
de un an, ceea ce însemna că aşteptarea ca reclamanta să-şi reînnoiască mai
întâi permisul pentru a putea solicita asistenţă nu era rezonabilă.
3.5. Aplicarea convenţiei cu depăşirea
legislaţiei UE
În plus faţă de cauzele discutate mai sus, în care protecţia în temeiul CEaDO
coincide
cu protecţia în temeiul directivelor privind nediscriminarea, există domenii
semnificative în care CEaDO va permite o protecţie suplimentară.
146 CEDO, Moldovan şi alţii/România (nr. 2) (41138/98 şi 64320/01), 12 iulie
2005.
147 CEDO, Anakomba Yula/Belgia (45413/07), 10 martie 2009, discutat la capitolul
4.7.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
87
3.5.1. Sfera „personală”: viaţa privată şi de familie,
adopţia, domiciliul şi căsătoria148
Un domeniu deosebit de important este cel al familiei şi vieţii private, domeniu
în
care statele membre nu au acordat UE puteri extinse de legiferare.
Conform celor discutate în secţiunea următoare şi în capitolul 4, cauzele
Mazurek/
Franţa,
149 Sommerfeld/Germania150 şi Rasmussen/Danemarca151 au vizat aprecierea
tratamentului diferenţiat în legătură cu reglementările în materie de
succesiuni, accesul părinţilor divorţaţi la copii şi chestiuni de paternitate.
Articolul 8 se va extinde
şi la aspectele legate de adopţie. Cauza E.B./Franţa, discutată mai sus,
ilustrează
şi faptul că adopţia poate intra sub incidenţa CEaDO, chiar dacă CEaDO nu
prevede
dreptul de adopţie ca atare. În plus, CEDO a stabilit sfera generală de aplicare
a articolului 8, cu referire la jurisprudenţa anterioară:
„noţiunea de «viaţă privată» în sensul articolului 8 din convenţie este un
concept larg care include, între altele, dreptul de a stabili şi dezvolta
relaţii
cu alte fiinţe umane [...] dreptul la «dezvoltare personală» [...] sau dreptul
la autodeterminare ca atare. Ea cuprinde elemente precum numele, [...]
sexul, orientarea sexuală şi viaţa sexuală, care intră în sfera personală
protejată de articolul 8 [...] şi dreptul la respectarea deciziei de a avea sau
de a nu avea copii”.152
Astfel, domeniul de aplicare al articolului 8 este extrem de vast. CEaDO are
implicaţii
şi în ceea ce priveşte alte domenii, precum căsătoria, care este protejată în
mod expres în temeiul articolului 12.
Exemplu: în cauza Muñoz Díaz/Spania, reclamanta a încheiat căsătoria cu soţul
său în conformitate cu obiceiurile romilor; această căsătorie nu a respectat
însă
cerinţele prevăzute de legislaţia naţională şi, prin urmare, nu a fost
constituită
148 O explicaţie cu privire la sfera de aplicare a articolului 8 din CEaDO poate
fi găsită pe site-ul internet al
Consiliului Europei Human Rights Education for Legal Professionals [Educaţie în
domeniul drepturilor
omului pentru jurişti]: Kilkelly, The Right to Respect for Private and Family
Life [Dreptul la respectarea
vieţii private şi de familie], Human Rights Handbooks, nr. 1, 2001, disponibil
la: www.coehelp.org/mod/
resource/view.php?inpopup=true&id=1636.
149 CEDO, Mazurek/Franţa (34406/97), 1 februarie 2000.
150 CEDO, Sommerfeld/Germania [GC] (31871/96), 8 iulie 2003.
151 CEDO, Rasmussen/Danemarca (8777/79), 28 noiembrie 1984.
152 CEDO, E.B./Franţa [GC] (43546/02), 22 ianuarie 2008, punctul 43.
Manual de drept european privind nediscriminarea
88
oficial.153 Cu toate acestea, reclamanta fusese tratată de autorităţi ca şi cum
ar
fi fost căsătorită în privinţa documentelor de identitate care îi fuseseră
emise,
a prestaţiilor plătite şi a înregistrării «livretului de familie». La moartea
soţului,
reclamanta a solicitat statului pensie de urmaş, dar aceasta i-a fost refuzată
deoarece nu fusese căsătorită în mod valabil în conformitate cu legislaţia
naţională. CEDO a stabilit că, întrucât statul o tratase pe reclamantă ca şi cum
căsătoria
ar fi fost valabilă, aceasta se afla într-o situaţie comparabilă cu cea a altor
soţi
«de bună credinţă» (care, din motive tehnice, nu sunt căsătoriţi în mod valabil,
dar se considerau astfel), care ar fi avut dreptul de a primi pensie de urmaş.
Cu
toate că CEDO a stabilit că nu a existat discriminare în ceea ce priveşte
refuzul
de a recunoaşte căsătoria drept valabilă (interpretând articolul 12 coroborat cu
articolul 14), a existat discriminare în ceea ce priveşte refuzul de a o trata
pe solicitantă în mod similar cu alţi soţi (alte soţii), acordându-i pensia
(interpretând
articolul 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu articolul 14).
Astfel, deşi protejarea demnităţii umane de bază necesită o marjă de apreciere
mai
mică din partea CEDO, acest lucru trebuia pus în balanţă cu preocuparea pentru
protejarea altor persoane aflate într-o situaţie de vulnerabilitate şi ale căror
drepturi
puteau fi încălcate.
Exemplu: cauza Sommerfeld/Germania referitoare la modul în care legislaţia
Germaniei reglementează accesul unui tată la copilul lui.154 În temeiul
legislaţiei naţionale, dacă părinţii unui copil nu erau căsătoriţi, mamei i se
permitea
să îi refuze tatălui accesul la copil. În această situaţie, tatăl trebuia să
solicite
instanţei să suprime refuzul. Guvernul a argumentat că legea nu era
discriminatorie, întrucât, de obicei, taţii înstrăinaţi manifestau puţin interes
pentru copiii
lor. CEDO a stabilit că marja de apreciere a statului ar fi deosebit de
restrânsă
în cauze referitoare la dreptul de acces al părinţilor la copiii lor. În plus,
CEDO
a afirmat că „este nevoie de prezentarea unor argumente foarte solide pentru
ca o diferenţiere de tratament pe motiv de naştere în cadrul sau în afara
căsătoriei să poată fi considerată compatibilă cu CEaDO [...] Acelaşi lucru este
valabil
şi pentru o diferenţiere de tratament faţă de tatăl unui copil născut dintr-o
relaţie în care părţile locuiesc împreună, dar în afara căsătoriei în comparaţie
cu
153 CEDO, Muñoz Díaz/Spania (49151/07), 8 decembrie 2009.
154 CEDO, Sommerfeld/Germania [GC] (31871/96), 8 iulie 2003, punctul 93. Despre
situaţii foarte
asemănătoare: CEDO, Sahin/Germania [GC] (30943/96), 8 iulie 2003. A se vedea
CEDO, Mazurek/Franţa
(34406/97), 1 februarie 2000, referitor tot la tratamentul diferenţiat al
copiilor născuţi în afara căsătoriei,
discutat în capitolul 4 (criterii protejate).
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
89
tatăl unui copil născut dintr-o relaţie bazată pe căsătorie”. CEDO nu a apreciat
că
explicaţia guvernului putea justifica un astfel de tratament diferenţiat.
În cauza menţionată mai sus, CEDO a considerat că interesele tatălui convergeau
cu
cele ale copilului – respectiv că era în interesul copilului să ţină legătura cu
tatăl său.
Totuşi, în situaţiile în care interesele copilului pot fi în contradicţie cu
cele ale tatălui,
CEDO va permite statului o marjă de apreciere mai mare în stabilirea modului în
care
copilul va fi cel mai bine protejat.
Exemplu: în cauza Rasmussen/Danemarca, un tată a invocat normele de
prescripţie care îi interziceau contestarea paternităţii.155 CEDO a stabilit că
acest lucru constituia într-adevăr o diferenţiere de tratament bazată pe sex,
dar
care era justificată. Ea urmărea scopul legitim de a asigura copilului siguranţă
şi certitudine în privinţa statutului său, împiedicându-l pe tată să utilizeze
în mod abuziv posibilitatea de contestare a paternităţii mai târziu. Deoarece
abordarea acestei chestiuni nu era unitară în rândul statelor membre CEaDO,
CEDO a acordat statului o marjă mare de apreciere, stabilind că tratamentul
diferenţiat era justificat.156
3.5.2. Participarea politică: libertatea de exprimare,
de întrunire şi asociere şi alegerile libere
Unul dintre principalele obiective ale Consiliului Europei este promovarea
democraţiei. Acest lucru se reflectă în multe dintre drepturile prevăzute în
CEaDO care facilitează promovarea participării politice. Deşi legislaţia UE
conferă o gamă limitată de
drepturi în această privinţă (în special dreptul resortisanţilor UE de a vota în
cadrul
alegerilor locale şi al alegerilor pentru Parlamentul European), CEaDO conţine
garanţii mai largi care creează nu numai dreptul de a alege şi de a fi ales, ci
şi drepturile
adiacente la libertatea de expresie şi dreptul la libertatea de întrunire şi
asociere.
Exemplu: în cauza Bączkowski şi alţii/Polonia, discutată mai sus, refuzarea
permisiunii de a organiza un marş de sensibilizare în legătură cu discriminarea
bazată pe orientarea sexuală, împreună cu unele remarci homofobe făcute în
155 CEDO, Rasmussen/Danemarca (8777/79), 28 noiembrie 1984.
156 Ibid., punctele 40-42.
Manual de drept european privind nediscriminarea
90
public de către primar, au constituit o încălcare a dreptului la libertatea de
întrunire (articolul 11) coroborat cu articolul 14.157
Dreptul la libertatea de asociere a fost interpretat şi ca incluzând protejarea
dreptului de a forma partide politice, căreia CEDO i-a acordat un nivel ridicat
de protecţie
faţă de orice fel de imixtiuni.158 În mod similar, astfel cum s-a notat în
capitolul 4
secţiunea 11, orice ingerinţă în legătură cu dreptul de a se exprima liber în
contextul
dezbaterilor politice este analizată foarte îndeaproape.159
3.5.3. Aplicarea legii
Ca urmare a garantării dreptului material la viaţă (articolul 2) şi a dreptului
de a nu
fi supus torturii sau altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante
(articolul 3), aceste articole creează şi o datorie din partea statului de a
investiga circumstanţele în care s-a produs pierderea unei vieţi sau un astfel
de tratament. În
cauzele Nachova şi alţii şi Turan Cakir, CEDO a afirmat că aceasta include o
îndatorire
specială de a efectua o investigaţie a eventualelor motivaţii rasiste aflate la
baza
încălcării articolelor 2 şi 3 şi că neefectuarea unei astfel de investigaţii ar
constitui
o încălcare a acelor articole coroborate cu articolul 14.160
Exemplu: în cauza Turan Cakir/Belgia, reclamantul a invocat brutalitatea
manifestată de poliţie în cursul arestării sale, care i-a provocat răni grave şi
de
durată şi care a fost însoţită de ameninţări şi insulte cu caracter rasist.161
CEDO
a stabilit că folosirea violenţei a încălcat dreptul reclamantului de a nu fi
supus
unor tratamente inumane sau degradante (în temeiul articolului 3 din CEaDO).
De asemenea, CEDO a stabilit că neinvestigarea corespunzătoare de către stat
a plângerilor referitoare la rele tratamente formulate de reclamant a încălcat
obligaţiile procedurale pe care statul le are în temeiul aceluiaşi articol. În
plus,
CEDO a mai stabilit că neinvestigarea a constituit şi o încălcare a articolului
3 coroborat cu dreptul de a nu fi supus discriminării, întrucât statul avea
datoria de
a investiga nu numai alegaţiile de rele tratamente, ci şi alegaţiile că acele
rele
tratamente au fost discriminatorii în sine, fiind motivate de rasism.
157 CEDO, Bączkowski şi alţii/Polonia (1543/06), 3 mai 2007.
158 De exemplu, CEDO, Partidul Socialist şi alţii/Turcia (21237/93), 25 mai
1998.
159 CEDO, Castells/Spania (11798/85), 23 aprilie 1992.
160 CEDO, Nachova şi alţii/Bulgaria [GC] (43577/98 şi 43579/98), 6 iulie 2005;
CEDO, Turan Cakir/Belgia
(44256/06), 10 martie 2009; similar, CEDO, Šečić/Croaţia (40116/02), 31 mai
2007.
161 CEDO, Turan Cakir/Belgia (44256/06), 10 martie 2009.
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
91
Exemplu: cauza Nachova şi alţii/Bulgaria a vizat doi bărbaţi de etnie romă care
au fost împuşcaţi în timp ce fugeau de poliţia militară care încerca să îi
aresteze
pentru absentare fără permisiune.162 La momentul incidentului, poliţistul care
a ucis victimele a strigat: „Ţigani afurisiţi” către un vecin. CEDO a stabilit
că statul a încălcat dreptul la viaţă al victimelor (în temeiul articolului 2
din CEaDO),
nu doar din punct de vedere material, ci şi procedural, deoarece nu a investigat
în mod adecvat moartea celor două persoane. S-a stabilit că neinvestigarea a
constituit o încălcare a articolului 2 coroborat cu dreptul la nediscriminare,
întrucât statul avea datoria de a investiga în mod expres eventualele
motivaţii discriminatorii.
Deşi ambele cazuri s-au referit la fapte săvârşite de agenţi ai statului,
îndatorirea
statului de a interveni pentru protejarea victimelor unor infracţiuni şi
îndatorirea de
a le investiga ulterior se aplică şi în legătură cu fapte ale unor persoane
private.
Exemplu: în cauza Membri ai Congregaţiei Martorilor lui Iehova din Gldani şi
alţii/Georgia, un grup de martori ai lui Iehova a fost atacat de o grupare
ultraortodoxă.163 Deşi a fost anunţată, poliţia nu a intervenit pentru
împiedicarea
violenţelor. Investigaţia ulterioară a fost întreruptă după ce poliţiştii au
afirmat
că nu era posibilă stabilirea identităţii făptaşilor. CEDO a stabilit că lipsa
intervenţiei din partea poliţiei pentru protejarea victimelor faţă de violenţele
determinate de motive rasiale şi ulterior lipsa unei investigaţii adecvate au
constituit
o încălcare a articolului 3 (dreptul de a nu fi supus unor tratamente sau
pedepse
inumane şi degradante) şi a articolului 9 (dreptul la libertatea de religie)
coroborate cu articolul 14, deoarece acestea s-au bazat pe criterii religioase.
S-ar părea că legislaţia UE ar putea impune îndatoriri similare în contextul
Deciziei-cadru a Consiliului privind combaterea anumitor forme şi expresii ale
rasismului
şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal (discutată în capitolul 4.6).164
Cu toa162 CEDO, Nachova şi alţii/Bulgaria [GC] (43577/98 şi 43579/98), 6 iulie
2005.
163 CEDO, Membri ai Congregaţiei Martorilor lui Iehova din Gldani şi
alţii/Georgia (71156/01), 3 mai 2007.
164 Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind
combaterea anumitor forme şi
expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal ( JO L
328, 6 decembrie 2008, p. 55).
Trebuie menţionat că CEDO a acceptat că o instigare la discriminare, ură şi
violenţă faţă de un grup de
persoane din cauza originii acestora sau a apartenenţei sau neapartenenţei la un
anumit grup etnic,
naţiune, rasă sau religie reprezintă o limitare expresă a libertăţii de
exprimare protejate de CEaDO. A se
vedea, de exemplu: CEDO Le Pen/Franţa (dec.) (18788/09), 20 aprilie 2010; CEDO
Féret/Belgia (15615/07),
16 iulie 2009 ; CEDO Willem/Franţa (10883/05), 16 iulie 2009; CEDO
Balsytė-Lideikienė/Lituania
(72596/01), 4 noiembrie 2008.
Manual de drept european privind nediscriminarea
92
te acestea, decizia-cadru nu impune o îndatorire specială de a investiga
eventuala
existenţă a unor motivaţii rasiste în legătură cu infracţiunile împotriva
persoanei.
3.5.4. Chestiuni de drept penal
În plus faţă de chestiunile legate de aplicarea legii de la punctul 3.5.3, CEaDO
se
referă şi la chestiuni de drept penal în cadrul unei game largi de drepturi,
inclusiv
dreptul la un proces echitabil, dreptul de a nu fi deţinut în mod arbitrar,
interzicerea
pedepsirii retroactive şi a dublei sancţionări, dreptul la viaţă şi dreptul de a
nu fi supus unor tratamente sau pedepse inumane sau degradante.
Exemplu: în cauza Opuz/Turcia, CEDO a făcut o constatare de discriminare
indirectă bazată pe sex, coroborată cu dreptul la viaţă şi cu dreptul de a nu fi
supus unor tratamente inumane sau degradante, întrucât poliţia şi justiţia nu
aplicaseră în mod adecvat legislaţia referitoare la violenţa domestică.165
Exemplu: în cauzele D.G./Irlanda şi Bouamar/Belgia (discutate în capitolul 4.5),
reclamanţii fuseseră arestaţi de către autorităţile naţionale.166 Aici, CEDO a
considerat că, deşi existaseră încălcări ale dreptului la libertate, nu existase
discriminare deoarece tratamentul diferenţiat fusese justificat de interesul
protejării minorilor.
165 CEDO, Opuz/Turcia (33401/02), 9 iunie 2009.
166 CEDO, D.G./Irlanda (39474/98), 16 mai 2002; CEDO, Bouamar/Belgia (9106/80),
29 februarie 1988.
Puncte-cheie
• Şi resortisanţii ţărilor terţe beneficiază de dreptul la egalitate de
tratament în cadrul
unor domenii în linii mari similare reglementate de directivele UE privind
nediscriminarea, atunci când aceştia intră în categoria „rezidenţilor pe termen
lung” în temeiul Directivei privind resortisanţii ţărilor terţe.
• Atunci când nu intră în categoria „rezidenţilor pe termen lung”, resortisanţii
ţărilor terţe beneficiază de o protecţie limitată în temeiul directivelor
privind
nediscriminarea:
• pe criterii de orientare sexuală, vârstă, handicap sau apartenenţă religioasă
sau convingeri în ceea ce priveşte dreptul de a avea acces la formarea
profesională şi condiţiile de muncă. Totuşi, aceştia nu beneficiază de egalitate
în drepturi în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă;
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
93
• în temeiul Directivei de aplicare a principiului egalităţii de tratament între
femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri
şi
servicii şi al Directivei privind egalitatea de tratament (reformată),
resortisanţii
ţărilor terţe beneficiază de protecţie faţă de discriminarea pe criterii de sex
cu
privire la accesul la încadrarea în muncă şi la bunuri şi servicii.
• Protecţia faţă de discriminare în temeiul directivelor UE privind
nediscriminarea
are o sferă de aplicare variată:
• rasa şi apartenenţa etnică sunt criteriile care beneficiază de protecţia cea
mai largă, fiind protejate în legătură cu accesul la încadrarea în muncă,
sistemul de protecţie socială şi bunuri şi servicii;
• discriminarea pe criterii de sex este interzisă în contextul accesului la
încadrare în muncă, securitate socială (care este mai limitată decât sistemul
mai larg al protecţiei sociale) şi bunuri şi servicii;
• orientarea sexuală, handicapul, religia sau convingerile şi vârsta sunt
protejate în prezent numai în contextul accesului la încadrare în muncă.
• CEaDO conţine o listă deschisă de criterii protejate. Oricine poate invoca
CEaDO în
faţa autorităţilor naţionale, a instanţelor şi în cele din urmă în faţa CEDO.
• Atunci când se confruntă cu o plângere care include alegaţii de discriminare,
CEDO
o poate analiza în baza dreptului material, întemeindu-se exclusiv pe acesta sau
în
coroborare cu articolul 14.
• Nu se poate formula o plângere întemeiată exclusiv pe articolul 14, aceasta
trebuie
combinată cu o plângere bazată pe unul dintre drepturile materiale ale CEaDO. Va
fi
suficient ca plângere să se refere în linii mari la domeniul vizat de dreptul
respectiv.
• Protocolul nr. 12 la CEaDO creează un drept independent la nediscriminare.
Acesta se
va referi la orice drepturi create sau care pot fi deduse din legislaţia sau
practica naţională, iar sensul dat termenului „discriminare” este identic cu cel
de la articolul 14.
• Abordarea adoptată de CEJ a fost aceea a interpretării domeniilor de aplicare
în mod
extrem de larg, pentru ca efectele drepturilor persoanelor în temeiul
legislaţiei UE
să fie depline.
• Sfera de aplicare a CEaDO, atât din punct de vedere al drepturilor materiale
pe care
le conţine, cât şi din punct de vedere al modului în care acestea sunt
interpretate în
scopul aplicării articolului 14, este deosebit de largă în comparaţie cu
directivele UE
privind nediscriminarea.
• Printre domeniile deosebit de importante care depăşesc sfera de aplicare a
directivelor privind nediscriminarea şi care depăşesc cu mult competenţa UE (şi,
prin urmare, şi sfera de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale) se numără
chestiuni
legate de dreptul privat şi dreptul familiei, drepturile asociate participării
politice şi
chestiuni de drept penal.
• Prin urmare, este deosebit de important ca victimele discriminării să
analizeze cu
atenţie dacă plângerile lor intră sub incidenţa directivelor privind
nediscriminarea
sau a CEaDO atunci când îşi formulează modul de abordare a litigiului.
Manual de drept european privind nediscriminarea
94
Bibliografie suplimentară
Bell, „Beyond European Labour Law? Reflections on the EU Racial Equality
Directive”
[Dincolo de dreptul european al muncii? Reflecţii despre Directiva privind
egalitatea
de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică],
European
Law Journal, nr. 8.3 (2002), p. 384.
Boccadoro, „Housing Rights and Racial Discrimination” [Drepturile la locuinţă şi
discriminarea rasială], în European Network of Legal Experts in the
Non-Discrimination
Field [Reţeaua europeană a experţilor juridici în domeniul nediscriminării],
European
Anti-Discrimination Law Review, nr. 9 (decembrie 2009), p. 21.
Brosius-Gersdorf, „Ungleichbehandlung von Imam-Ehe und Zivilehe bei der
Gewährung von Sozialversicherungsleistungen in der Türkei aus völkerrechtlicher
Sicht: der Fall Şerife Yiğit vor dem Europäischen Gerichtshof für
Menschenrechte”,
Europäische Grundrechte-Zeitschrift (2009).
Cousins, „The European Convention on Human Rights and Social Security Law”
[Convenţia europeană a drepturilor omului şi Legea privind securitatea socială],
Human Rights Law Review, nr. 10.1 (2010), p. 191.
Edel, The Prohibition of Discrimination under the European Convention on Human
Rights, Human Rights Files, nr. 22, 2010.
Equinet, Combating Discrimination in Goods and Services [Combaterea
discriminării
în domeniul bunurilor şi serviciilor] (Equinet, 2004).
ERRC/Interights/MPG, Strategic Litigation of Race Discrimination in Europe: from
Principles to Practice (Nottingham, Russell Press, 2004), Anexa 5.c.
Kapuy, „Social Security and the European Convention on Human Rights: How an
Odd Couple has Become Presentable” [Securitatea socială şi Convenţia europeană
a drepturilor omului: cum a devenit prezentabil un cuplu straniu], European
Journal
of Social Security, nr. 9.3 (2007), p. 221.
Sánchez-Rodas Navarro, „El Tribunal Europeo de Derechos Humanos y la pensión de
viudedad en caso de unión celebrada conforme al rito gitano”, Aranzadi Social,
nr. 18
(2009).
Domeniul de aplicare a dreptului european privind nediscriminarea
95
Sudre (ed.), Le droit à la non-discrimination au sens de la Convention
européenne
des droits de l’homme: actes du colloque des 9 et 10 novembre 2007 (Bruxelles,
Bruylant/Nemesis, 2008).
97
4.1. Introducere
Directivele europene privind nediscriminarea interzic tratamentul diferenţiat
bazat
pe anumite „criterii protejate”, care cuprind o listă fixă şi limitată de
criterii protejate, printre care sexul [Directiva de aplicare a principiului
egalităţii de tratament
între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de
bunuri şi
servicii, Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de
şanse şi al
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă
şi de
muncă (reformată)], orientarea sexuală, handicapul, vârsta sau religia ori
convingerile (Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de
tratament în
ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă), rasa sau
originea
etnică (Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire
de
rasă sau origine etnică). CEaDO, în schimb, conţine o listă deschisă care
coincide cu
directivele, dar le depăşeşte. Articolul 14 afirmă că nu trebuie să existe nicio
deosebire „bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau
orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate
naţională,
avere, naştere sau orice altă situaţie”. Categoria „orice altă situaţie” a
permis CEDO
să includă aici (printre altele) acele criterii care sunt în mod expres
protejate de directivele privind nediscriminarea, şi anume: handicapul, vârsta
şi orientarea sexuală.
În capitolul 1 s-a făcut observaţia că şi articolul 21 din
Carta drepturilor fundamentale a UE conţine o interdicţie a discriminării. Carta
este obligatorie pentru instituţiile Uniunii Europene, dar se va aplica şi
statelor
membre atunci când acestea interpretează şi aplică
Criterii protejate
4
Un „criteriu protejat” este
o caracteristică a unei persoane
care nu ar trebui considerată
relevantă pentru aplicarea
unui tratament diferenţiat sau
acordarea unui anumit beneficiu.
Manual de drept european privind nediscriminarea
98
legislaţia UE. Dispoziţia Cartei privind nediscriminarea conţine o combinaţie
între criteriile CEaDO şi directivele privind nediscriminarea, cu toate că nu
conţine criteriul
deschis „alte situaţii”.
4.2. Sexul
Este de la sine înţeles în ce constă discriminarea pe criterii de sex, ea
referindu-se
la discriminarea care se bazează pe faptul că o persoană este femeie sau bărbat.
Acesta reprezintă aspectul cel mai dezvoltat al politicii sociale a UE şi este
considerat de multă vreme un drept fundamental. Elaborarea protecţiei în
privinţa acestui
criteriu a avut un dublu scop: mai întâi un scop economic, prin faptul că a
contribuit
la eliminarea denaturării concurenţei pe o piaţă care devenise tot mai integrată
şi,
în al doilea rând, la nivel politic ea a oferit Comunităţii o faţetă destinată
progresului
social şi îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de muncă. În consecinţă,
protecţia faţă
de discriminarea bazată pe sex a fost şi a rămas o funcţie fundamentală a
Uniunii
Europene. Acceptarea importanţei sociale şi economice a asigurării egalităţii de
tratament a fost cristalizată şi mai mult prin poziţia centrală pe care a
primit-o în Carta
drepturilor fundamentale. În mod similar, în temeiul CEaDO protecţia faţă de
discriminarea pe criterii de sex este bine dezvoltată.
Deşi cazurile de discriminare bazată pe sex implică în mod obişnuit un tratament
mai puţin favorabil acordat femeilor, aceasta nu este singura situaţie
întâlnită.
Exemplu: în cauza Defrenne/Sabena, reclamanta a invocat faptul că primea
o remuneraţie mai mică decât omologii ei bărbaţi, cu toate că aveau sarcini de
serviciu identice.167 CEJ a susţinut că era în mod clar un caz de discriminare
bazată pe sex. În luarea acestei decizii, CEJ a subliniat dimensiunea economică,
dar şi pe cea socială a Uniunii, precum şi faptul că nediscriminarea ajută UE să
avanseze către aceste obiective.
În cauza Bilka, discutată mai sus, CEJ s-a confruntat cu un tratament
diferenţiat bazat pe considerente de management ale unui angajator, care
justifica excluderea
lucrătorilor cu normă parţială dintr-un program de pensie profesională, făcând
referire la încurajarea încadrării cu normă întreagă pentru asigurarea numărului
necesar
de personal. În acest caz, CEJ nu a precizat în mod expres dacă a considerat o
ast167 CEJ, Defrenne/Sabena, cauza 43/75 [1976] RJ 455, 8 aprilie 1976.
Criterii protejate
99
fel de măsură proporţională cu tratamentul diferenţiat suferit. Totuşi, CEJ a
fost mai
explicită în cauza următoare.
Exemplu: în cauza Hill şi Stapleton, guvernul a introdus un program de împărţire
a activităţii funcţionarilor publici, prin care un post putea fi împărţit,
temporar,
de două persoane, lucrând 50% din numărul de ore ale unui post cu normă întreagă
şi primind 50% din salariul obişnuit.168 Lucrătorii aveau apoi dreptul să se
întoarcă la postul cu normă întreagă, atunci când acesta era disponibil.
Regulamentul permitea persoanelor încadrate cu normă întreagă să avanseze cu
câte
o treaptă pe an pe scara salarială. Totuşi, pentru persoanele care participau la
împărţirea activităţii, creşterea era înjumătăţită, doi ani de împărţire a
activităţii
reprezentând echivalentul unei trepte. Cei doi reclamanţi din cauza de faţă s-au
întors la posturile de lucrători cu normă întreagă şi au reclamat modul în care
li
se aplicase creşterea salarială. CEJ a stabilit că acest lucru constituia o
discriminare indirectă pe criterii de sex, deoarece persoanele care participau
la programul de împărţire a activităţii erau predominant femei. Guvernul a
argumentat
că tratamentul diferenţiat era justificat, deoarece se baza pe principiul
aplicării
creşterii în funcţie de vechimea efectivă în muncă. CEJ a stabilit că aceasta nu
era decât o afirmaţie nesusţinută de criterii obiective (întrucât nu existau
dovezi că vechimea în muncă a persoanelor era calculată în ore lucrate efectiv).
CEJ a afirmat apoi că „un angajator nu poate justifica discriminarea rezultată
dintr-un program de împărţire a activităţii numai pe considerentul că evitarea
acestei discriminări ar presupune costuri mai mari”.
Astfel, s-ar părea că CEJ nu va accepta prea uşor justificări ale unui tratament
discriminatoriu pe criterii de sex care se bazează pur şi simplu pe considerente
financiare
sau de management ale angajatorilor.
Exemplu: în cauza Ünal Tekeli/Turcia, reclamanta a invocat faptul că legislaţia
naţională obliga femeia să poarte numele soţului după căsătorie.169 Deşi legea
îi
permitea femeii să îşi păstreze şi numele de fată pe lângă numele soţului, CEDO
a stabilit că acest lucru constituia discriminare bazată pe sex, deoarece
legislaţia naţională nu îl obliga şi pe soţ să îşi schimbe numele de familie.
168 CEJ, Hill şi Stapleton/The Revenue Commissioners şi Department of Finance,
cauza C-243/95 [1998]
RJ I-3739, 17 iunie 1998.
169 CEDO, Ünal Tekeli/Turcia (29865/96), 16 noiembrie 2004.
Manual de drept european privind nediscriminarea
100
Exemplu: în cauza Zarb Adami/Malta, reclamantul a invocat faptul că o convocare
la participarea ca jurat într-un proces constituia discriminare, deoarece
practica
folosită pentru întocmirea listelor cu juraţi făcea ca bărbaţii să aibă o
probabilitate mai mare de a fi convocaţi.170 Statisticile au arătat că, pe
parcursul unei
perioade de cinci ani, peste 95% din juraţi fuseseră bărbaţi, iar CEDO a
stabilit
că, întrucât bărbaţii şi femeile se aflau într-o situaţie comparabilă cu privire
la
îndatoririle civice, aceasta constituia o discriminare.
De asemenea, conceptul de „sex” a fost interpretat astfel încât să includă
situaţii în care tratamentul discriminatoriu este legat de „sexul” reclamantului
într-un mod mai abstract, luând în considerare o oarecare protecţie limitată
a identităţii sexuale.171
Astfel, definiţia acceptată la un nivel mai larg a identităţii sexuale îi
înglobează nu numai pe cei care se
supun unei operaţii de schimbare de sex („transsexualii’), ci şi pe cei care
aleg alte moduri în care să îşi
exprime sexul, precum travestismul sau pur şi simplu
adoptă o manieră de exprimare sau folosesc cosmetice asociate în mod obişnuit cu
membrii sexului opus.
Ca urmare a cauzei P./S. şi Consiliul Regional Cornwall,
criteriul „sexului” conform directivelor privind nediscriminarea va cuprinde şi
discriminarea faţă de o persoană din cauză că aceasta „intenţionează să sufere
sau a suferit o schimbare de sex”. Prin urmare, se pare
că criteriul sexului astfel cum este interpretat în temeiul legislaţiei UE
protejează în
prezent identitatea sexuală numai într-un sens restrâns.
Exemplu: Cauza K.B./NHS Agenţia de Pensii a vizat refuzul acordării unei pensii
de urmaş partenerului transsexual al lui KB.172 Acest refuz s-a datorat faptului
că
170 CEDO, Zarb Adami/Malta (17209/02), 20 iunie 2006.
171 Această definiţie acceptată pe scară largă este preluată din „Principiile
Yogyakarta referitoare la
aplicarea legislaţiei internaţionale privind drepturile omului în legătură cu
orientarea sexuală şi
identitatea de gen”, martie 2007, disponibile pe:
www.yogyakartaprinciples.org/principles_en.htm.
Principiile au fost adoptate de un organism independent de experţi în domeniul
legislaţiei internaţionale
privind drepturile omului.
172 CEJ, K.B./NHS Agenţia de Pensii, cauza C-117/01 [2004] RJ I-541, 7 ianuarie
2004.
Identitatea sexuală se referă la
„experienţa internă şi individuală,
resimţită profund, a fiecărei
persoane, care poate să corespundă
sau nu cu sexul atribuit la naştere,
inclusiv felul în care fiecare îşi simte
propriul corp (ceea ce poate implica,
dacă acest lucru este liber ales,
modificarea aspectului corpului prin
mijloace medicale, chirurgicale sau
alte metode), precum şi alte expresii
ale sexului, inclusiv îmbrăcămintea,
vorbirea şi manierismul”.171
Criterii protejate
101
cei doi transsexuali nu îndeplineau cerinţa de a fi căsătoriţi; conform
legislaţiei
britanice, transsexualii nu se puteau căsători în acea perioadă.
Analizând chestiunea discriminării, CEJ a susţinut că nu a existat discriminare
pe
criterii de sex, deoarece la stabilirea dreptului la pensie de urmaş nu exista
un
tratament mai puţin favorabil bazat pe faptul că persoana respectivă era bărbat
sau femeie. Apoi, CEJ a schimbat direcţia analizei. S-a concentrat apoi pe
chestiunea căsătoriei. S-a subliniat că transsexualii nu se puteau căsători, şi
astfel
nu puteau să beneficieze niciodată de pensie de urmaş, pe când heterosexualii
puteau. Apoi s-a pus în discuţie cauza CEDO a lui Christine Goodwin.
173 Pe baza
acestor consideraţii, CEJ a concluzionat că legislaţia britanică în chestiune
era
incompatibilă cu principiul egalităţii de tratament, întrucât îi împiedica pe
transsexuali să beneficieze de o parte din remuneraţia partenerilor lor.
Exemplu: consideraţii similare au apărut şi în cauza Richards.
174 Richards, care
se născuse bărbat, suferise o operaţie de schimbare de sex. Cauza s-a referit la
dreptul de a primi pensie de stat în Regatul Unit, deoarece în perioada aceea
femeile primeau pensia de stat la vârsta de 60 de ani, în timp ce bărbaţii
primeau
pensia de stat la vârsta de 65 de ani. Atunci când Richards a solicitat pensie
de
stat la vârsta de 60 de ani, a fost refuzată, cu explicaţia că în mod legal era
recunoscută drept bărbat şi, prin urmare, nu putea solicita pensie de stat
înainte
de împlinirea vârstei de 65 de ani. CEJ a susţinut că aceasta era o inegalitate
de
tratament pe criterii de schimbare de sex şi, în consecinţă, era considerată
discriminare, contravenind articolului 4 alineatul (1) din Directiva privind
aplicarea
treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în
domeniul
securităţii sociale.175
CEDO încă nu a pronunţat o decizie cu privire la includerea sau neincluderea
identităţii sexuale drept criteriu protejat în cadrul articolului 14 şi încă nu
a precizat dacă
acest criteriu ar viza numai „transsexualii” sau ar interpreta identitatea
sexuală în
sens mai larg. Aceasta nu înseamnă că nu s-a ocupat de chestiunea identităţii
sexuale deloc. Astfel, CEDO a stabilit că identitatea sexuală, orientarea
sexuală fac parte
din sfera vieţii private a unei persoane şi, prin urmare, ar trebui să fie
libere de orice
intervenţie din partea guvernului.
173 CEDO, Christine Goodwin/Regatul Unit [GC] (28957/95), 11 iulie 2002.
174 CEJ, Richards/Secretarul de Stat pentru muncă şi pensii, cauza C-423/04
[2006] RJ I-3585, 27 aprilie 2006.
175 Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea
treptată a principiului egalităţii
de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale ( JO L 6, 10
ianuarie 1979, p. 24).
Manual de drept european privind nediscriminarea
102
Exemplu: cauzele Christine Goodwin/Regatul Unit şi I./Regatul Unit au vizat
situaţii foarte asemănătoare.176 Reclamantele, care suferiseră, ambele, operaţii
de schimbare de sex din bărbat în femeie, au invocat faptul că guvernul
a refuzat să permită modificarea certificatelor lor de naştere în vederea
reflectării sexului. Deşi alte documente, precum şi numele reclamantelor
putuseră fi
modificate, certificatele de naştere erau totuşi folosite în anumite scopuri
atunci
când sexul devenea relevant din punct de vedere juridic, de exemplu în legătură
cu încadrarea în muncă sau pensionarea, ceea ce însemna că reclamanta
era nevoită să suporte situaţia stânjenitoare şi umilitoare de a fi obligată să
îşi
dezvăluie sexul bărbătesc recunoscut în mod legal. CEDO a decis (contrar
jurisprudenţei anterioare) că aceasta constituia o încălcare a dreptului de
respectare
a vieţii private şi a dreptului la căsătorie în temeiul articolului 12, dar nu a
continuat analizând dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 14.
Exemplu: în cauza Van Kück/Germania, reclamantei, care suferise o operaţie
de schimbare de sex şi un tratament hormonal, i-a fost refuzată rambursarea
cheltuielilor aferente acestora de către societatea de asigurare medicală
privată.177 Curtea de apel a Germaniei, care a judecat acţiunea reclamantei
împotriva
societăţii de asigurare, a stabilit că procedurile medicale nu fuseseră
„necesare”, astfel cum impunea contractul, şi, prin urmare, reclamanta nu avea
dreptul
la rambursare. CEDO a stabilit că, având în vedere caracterul identităţii
sexuale
şi gravitatea deciziei de a suferi proceduri medicale ireversibile, abordarea
instanţei naţionale nu numai că nu i-a asigurat reclamantei un proces echitabil,
încălcând articolul 6 din CEaDO, dar a încălcat şi dreptul acesteia la
respectarea vieţii private garantat de articolul 8 din CEaDO. Cu toate acestea,
CEDO nu
a continuat analizând respectarea articolului 14, deoarece în esenţă se
dezbăteau aceleaşi fapte.
În general, se pare că legislaţia din jurul criteriului „identităţii sexuale”
necesită clarificări considerabile atât la nivel european, cât şi la nivel
naţional. Studii recente referitoare la legislaţia naţională care reglementează
acest domeniu arată că nu există
o abordare consecventă în Europa, statele fiind în mare măsură împărţite în
state
176 CEDO, Christine Goodwin/Regatul Unit [GC] (28957/95), 11 iulie 2002; CEDO,
I./Regatul Unit [GC]
(25680/94), 11 iulie 2002. Similar, CEDO, L./Lituania (27527/03), 11 septembrie
2007.
177 CEDO, Van Kück/Germania (35968/97), 12 iunie 2003.
Criterii protejate
103
care tratează „identitatea sexuală” ca parte a „orientării sexuale” şi state
care o tratează ca parte a „discriminării bazate pe sex”.178
O serie de cauze referitoare la diferenţe de tratament pe criterii de sex în
legătură
cu vârsta pensionării arată că CEDO va îngădui statului o marjă mare de
apreciere în
chestiunile de politică fiscală şi socială.179
Exemplu: în cauza Stec şi alţii/Regatul Unit, reclamanţii au invocat faptul că,
din
cauza diferenţei între vârsta de pensionare a bărbaţilor şi cea a femeilor, au
fost
dezavantajaţi fiecare în parte prin modificarea prestaţiilor care li se datorau
şi
care fuseseră determinate în funcţie de vârsta de pensionare.180 CEDO a stabilit
că, în principiu, discriminarea bazată pe sex poate fi justificată numai atunci
când există „argumente foarte solide”. Cu toate acestea, „statului i se îngăduie
de obicei în temeiul CEaDO o marjă mare atunci când este vorba despre măsuri
generale de strategie economică sau socială [...] Dat fiind că autorităţile
naţionale cunosc în mod direct societatea respectivă şi nevoile sale, acestea
sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internaţional să aprecieze ce
este în interesul public pe criterii sociale sau economice, iar instanţa va
respecta în general opţiunea politică a legislativului, cu excepţia cazului în
care aceasta este [...] în mod evident lipsită de un fundament rezonabil”. CEDO
a stabilit
că la originea diferenţei dintre vârstele de pensionare se află de fapt o formă
de „măsuri speciale”, şi anume ea este menită să compenseze dificultăţile
financiare pe care le pot întâmpina din cauza rolului tradiţional pe care
femeile
îl au în gospodărie şi care le-a lăsat fără un venit pecuniar independent. S-a
constatat că guvernul a început deja să facă treptat ajustări în vederea
egalizării
vârstei de pensionare a bărbaţilor şi femeilor şi că acesta nu şi-a depăşit
marja
de apreciere nici prin opţiunea pentru punerea în practică a acestei măsuri pe
parcursul unui număr de ani, nici prin neaplicarea mai timpurie a
modificărilor.181
178 FRA, Homophobia and Discrimination on Grounds of Sexual Orientation in the
EU Member States: Part I –
Legal Analysis [Homofobia şi discriminarea pe criterii de orientare sexuală în
statele membre – Partea I –
Analiză juridică] (Viena, FRA, 2009), p. 129-144; Thomas Hammarberg, Comisarul
pentru drepturile
omului din cadrul Consiliului Europei, Human Rights and Gender Identity
[Drepturile omului şi identitatea
de gen] (Strasbourg, CE, 2009), Doc. CommDH/IssuePaper(2009)2.
179 Aceste cauze au ocazionat şi o discuţie utilă referitoare la justificarea
tratamentului diferenţiat şi astfel
au oferit o mai bună elucidare a acestui concept pentru dezvoltarea discuţiei
despre justificare aflată
într-un capitol anterior din manual.
180 CEDO, Stec şi alţii/Regatul Unit [GC] (65731/01 şi 65900/01), 12 aprilie
2006.
181 De asemenea, a se vedea: CEDO, Barrow/Regatul Unit (42735/02), 22 august
2006, punctele 20-24 şi 37;
CEDO, Pearson/Regatul Unit (8374/03), 22 august 2006, punctele 12-13 şi 25;
CEDO, Walker/Regatul Unit
(37212/02), 22 august 2006, punctele 19-20 şi 37.
Manual de drept european privind nediscriminarea
104
O abordare similară a fost adoptată de CEJ în legătură cu cazurile de tratament
diferenţiat justificat pe baza unor consideraţii mai largi privind politica în
domeniul
ocupării forţei de muncă.
Exemplu: în cauza Schnorbus, practica Ministerului de Justiţie al landului Hessa
de a-i prefera pentru formarea practică în domeniul juridic pe candidaţii
bărbaţi cu serviciul militar obligatoriu sau serviciul civil îndeplinit a fost
considerată indirect discriminatorie pe criterii de sex.182 Cu toate acestea,
CEJ a stabilit
că practica era justificată în mod obiectiv, intenţia fiind de a evita
întârzierile
pe care îndeplinirea serviciului militar obligatoriu le-ar fi avut asupra
carierei
candidaţilor bărbaţi.
Exemplu: cauza Megner şi Scheffel a vizat legislaţia Germaniei care excludea
angajările cu normă redusă (de mai puţin de cincisprezece ore pe săptămână)
şi pe cele pe termen scurt din programele obligatorii de asigurare de boală
şi de bătrâneţe şi le excepta de la obligaţia de a contribui la programul de
asigurare de şomaj.183 S-a stabilit că reglementarea putea fi discriminatorie în
mod indirect faţă de femei, în rândul cărora era, în mod firesc, mai probabilă
angajarea cu normă parţială sau pe termen scurt. CEJ a acceptat argumentul
guvernului, şi anume că, dacă angajaţii cu normă redusă şi cei pe termen scurt
ar fi fost incluşi în program, costurile implicate ar fi dus la o regândire a
sistemului în întregime, întrucât acesta nu ar mai fi putut fi finanţat prin
contribuţii.
De asemenea, CEJ a acceptat faptul că exista cerere de angajaţi pe termen
scurt şi cu normă redusă, modalităţi pe care guvernul le putea facilita numai
prin exceptarea lor de la includerea în planul de asigurări sociale. În cazul în
care s-ar fi ales o altă abordare, exista posibilitatea ca astfel de angajări să
se facă oricum, dar ilegal. CEJ a acceptat faptul că guvernul urmărea un scop
legitim de politică socială şi că trebuia să i se lase statului „o marjă mare de
apreciere” cu privire la alegerea măsurilor corespunzătoare de punere în
aplicare a „politicii sociale şi în domeniul muncii”. Ca atare, tratamentul
diferenţiat
era justificat.
182 CEJ, Schnorbus/Land Hessen, cauza C-79/99 [2000] RJ I-10997, 7 decembrie
2000.
183 CEJ, Megner şi Scheffel/Innungskrankenkasse Vorderpfalz, cauza C-444/93
[1995] RJ I-4741, 14 decembrie
1995. Similar, CEJ, Nolte/Landesversicherungsanstalt Hannover, cauza C-317/93
[1995] RJ I-4625,
14 decembrie 1995.
Criterii protejate
105
Această cauză poate fi comparată cu cauza următoare, în care CEJ nu a stabilit
că
discriminarea bazată pe sex ar fi fost justificabilă în contextul politicii
sociale, în ciuda implicaţiilor fiscale semnificative invocate de guvern.
Exemplu: cauza De Weer, fostă Roks, şi alţii a vizat legislaţia naţională
referitoare
la pensia de incapacitate de muncă.184 În 1975, legislaţia naţională introdusese
pensia de incapacitate de muncă pentru bărbaţi şi femei necăsătorite, indiferent
de venitul obţinut de aceştia înainte de a deveni incapabili de muncă. În
1979, aceste dispoziţii au fost modificate, iar pensia a devenit disponibilă şi
pentru femeile căsătorite. S-a introdus, însă, şi cerinţa ca beneficiarul să fi
obţinut
un anumit nivel de venit în anul anterior. Legislaţia a fost contestată pe
motivul
(printre altele) că cerinţa referitoare la venit era în mod indirect
discriminatorie
faţă de femei (în cazul cărora era mai puţin probabil să se obţină nivelul
necesar
de venit decât în cazul bărbaţilor). Statul a argumentat că tratamentul
diferenţiat
era justificat din motive bugetare, în scopul limitării cheltuielilor naţionale.
CEJ
a stabilit că, deşi legislaţia UE nu împiedică statul să reglementeze
categoriile
de persoane care beneficiază de prestaţii de asigurări sociale, nu se putea face
acest lucru în mod discriminatoriu.
Aceste două cauze pot fi reconciliate din punct de vedere al situaţiei de fapt,
iar De
Weerd, fostă Roks, şi alţii ar trebui considerată, probabil, ca fiind „regula”,
având ca
excepţie cauza Megner şi Scheffel. Legislaţia UE nu obligă statele membre să
adopte
un anumit regim de securitate socială, dar atunci când ele fac acest lucru o
instanţă
nu va permite excluderea anumitor grupuri numai pe considerente fiscale,
întrucât
aceasta ar putea slăbi serios principiul egalităţii de tratament şi ar deschide
calea
abuzurilor. Tratamentul diferenţiat poate fi însă tolerat în cazul în care
reprezintă
singurul mijloc de prevenire a prăbuşirii întregului sistem de asigurări de
boală şi de
şomaj – în special atunci când o astfel de măsură nu ar face decât să îi
determine pe
oameni să recurgă la munca nereglementată.
184 CEJ, De Weerd, fostă Roks, şi alţii Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor
de Gezondheid, Geestelijke en
Maatschappelijke Belangen şi alţii, cauza C-343/92 [1994] RJ I-571, 24 februarie
1994.
Manual de drept european privind nediscriminarea
106
4.3. Orientarea sexuală
În mod obişnuit, cauzele referitoare la discriminarea bazată pe orientarea
sexuală presupun ca o persoană să primească un tratament nefavorabil din
cauză că este homosexual, lesbiană sau bisexual,
dar criteriul acesta interzice şi discriminarea pentru
heterosexualitate.185
Exemplu: într-o cauză aflată pe rolul ombudsmanului suedez împotriva
discriminării pe criterii de orientare sexuală („HomO”), o femeie heterosexuală
a invocat o discriminare bazată pe orientarea sexuală care ar fi avut loc atunci
când a fost respinsă la concursul pentru un post de responsabil cu informarea
despre sexul protejat la Federaţia Naţională Suedeză pentru Drepturile
Lesbienelor, Homosexualilor şi Transgenilor.186 Organizaţia i-a transmis că se
dorea
angajarea unui bărbat ce se recunoştea drept homosexual sau bisexual, pentru
a realiza o comunicare prin intermediul semenilor. S-a stabilit că, pe de o
parte,
reclamanta nu putea pretinde că se afla într-o situaţie comparabilă cu cea a
unui
bărbat homosexual sau bisexual din punct de vedere al postului respectiv (şi,
prin
urmare, nu se putea demonstra un tratament mai puţin favorabil), iar pe de altă
parte discriminarea era oricum justificabilă printr-o cerinţă profesională
efectivă.
Cu toate că articolul 14 din CEaDO nu enumeră explicit „orientarea sexuală”
printre
criteriile protejate, CEDO a afirmat în mod expres că aceasta este inclusă la
„alte”
criterii protejate prin articolul 14 într-o serie de cazuri.187
Exemplu: în cauza S.L./Austria, reclamantul a invocat faptul că legislaţia
naţională,
aşa cum era ea, incrimina relaţiile sexuale consensuale dintre bărbaţi în cazul
în care unul dintre aceştia avea mai puţin de optsprezece ani.188 În schimb,
femeilor le era permis să întreţină raporturi sexuale (atât de tip lesbian, cât
şi heterosexual) de la vârsta de paisprezece ani. CEDO a stabilit că acest lucru
constituia
o discriminare bazată pe orientarea sexuală.
185 Această definiţie acceptată pe scară largă este preluată din „Principiile
Yogyakarta referitoare la
aplicarea legislaţiei internaţionale privind drepturile omului în legătură cu
orientarea sexuală şi
identitatea de gen”, martie 2007, disponibilă pe:
www.yogyakartaprinciples.org/principles_en.htm.
186 HomO (Suedia), dosarul nr. 262/06, decizia din 21 iunie 2006, disponibilă
pe: www.do.se.
187 A se vedea, de exemplu, CEDO, Fretté/Franţa (36515/97), 26 februarie 2002,
punctul 32.
188 CEDO, S.L./Austria (45330/99), 9 ianuarie 2003.
Orientarea sexuală poate fi
înţeleasă ca referindu-se la
„capacitatea fiecărei persoane de a
simţi o emoţie profundă, afecţiune
şi atracţie sexuală şi de a avea
relaţii intime cu persoane de sex
diferit, de acelaşi sex sau de ambele
sexe”.185
Criterii protejate
107
Exemplu: în cauza E.B./Franţa, reclamantei i s-a refuzat solicitarea de adoptare
a unui copil pe motiv că nu exista niciun model masculin în casă.189 Legislaţia
naţională le permitea părinţilor singuri să adopte copii, iar CEDO a stabilit că
decizia autorităţilor se bazase în primul rând pe faptul că reclamanta avea o
relaţie şi locuia împreună cu altă femeie. Ca atare, CEDO a stabilit că avusese
loc
o discriminare pe baza orientării sexuale.
Trebuie observat că CEDO oferă protecţie şi pentru intervenţia guvernului
referitoare
la orientarea sexuală în sine în temeiul articolului 8 din CEaDO privitor la
dreptul la
viaţă privată. Astfel, chiar dacă a existat un tratament discriminatoriu pe baza
acestui criteriu, se poate invoca pur şi simplu încălcarea articolului 8, fără a
fi nevoie să
se argumenteze existenţa tratamentului discriminatoriu.
Exemplu: cauza Dudgeon/Regatul Unit a vizat legislaţia naţională, care incrimina
relaţiile sexuale consensuale de natură homosexuală dintre adulţi.190
Reclamantul a invocat faptul că, fiind homosexual, risca deci o condamnare
penală. CEDO
a stabilit că acest lucru constituia în sine o încălcare a dreptului său la
respectarea vieţii private, deoarece viaţa privată include şi „viaţa sexuală” a
cuiva.
De asemenea, CEDO a stabilit că, deşi protejarea moralităţii publice reprezenta
un scop legitim, acesta putea fi urmărit şi fără o intervenţie de acest nivel în
viaţa privată.
CEDO a insistat în mod deosebit să asigure protecţia persoanelor în cazul în
care intervenţiile statului privesc chestiuni considerate a atinge elementele
fundamentale
ale demnităţii personale, precum viaţa sexuală sau viaţa de familie. Cauza
următoare ilustrează faptul că intervenţiile în viaţa privată a cuiva, atunci
când aceasta se
referă la sexualitate, sunt dificil de justificat.
Exemplu: cauza Karner/Austria a vizat interpretarea legislaţiei naţionale
(secţiunea 14 din Legea închirierii), care a introdus dreptul unei rude sau al
unui
„partener de viaţă” de a continua automat un contract de închiriere în cazul
decesului chiriaşului principal.191 Reclamantul coabitase cu partenerul său,
chiriaşul
principal, care murise. Instanţele naţionale au interpretat legislaţia ca
excluzând
cuplurile homosexuale, deşi ea putea include cuplurile heterosexuale necăsăto189
CEDO, E.B./Franţa [GC] (43546/02), 22 ianuarie 2008.
190 CEDO, Dudgeon/Regatul Unit (7525/76), 22 octombrie 1981.
191 CEDO, Karner/Austria (40016/98), 24 iulie 2003, punctele 34 şi 43.
Manual de drept european privind nediscriminarea
108
rite. Guvernul a acceptat că tratamentul diferenţiat a avut loc pe baza
orientării
sexuale, dar a argumentat că acest lucru era justificat, scopul fiind protejarea
membrilor familiilor tradiţionale faţă de posibilitatea de a-şi pierde locuinţa.
CEDO a stabilit că, deşi protejarea familiei tradiţionale putea constitui un
scop
legitim, „marja de apreciere [...] este mică [...] atunci când există o
diferenţiere
de tratament bazată pe sex sau orientare sexuală”. CEDO a continuat afirmând
că „principiul proporţionalităţii nu impune doar ca măsura aleasă să fie
adecvată, în principiu, pentru realizarea scopului urmărit. În acelaşi timp mai
trebuie
să se arate şi că, pentru realizarea scopului respectiv, a fost necesară
excluderea anumitor categorii de persoane – în acest exemplu, persoanele care
locuiau
împreună într-o relaţie homosexuală – din sfera de aplicare a secţiunii 14 din
Legea închirierii”. CEDO a constatat astfel discriminarea, deoarece statul ar fi
putut lua măsuri de protejare a familiei tradiţionale şi fără a crea un asemenea
dezavantaj cuplurilor homosexuale.
4.4. Handicapul
Nici CEaDO, nici Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii
de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă
nu oferă o definiţie a handicapului. Dată fiind natura rolului CEJ, instanţele
naţionale emit
frecvent definiţii pentru ceea ce constituie handicap, pe care le includ în
prezentarea
situaţiei de fapt în cadrul litigiilor înaintate spre soluţionare CEJ. CEJ a
avut, totuşi,
câteva ocazii de a oferi unele îndrumări cu privire la ceea ce constituie
handicap în
jurisprudenţa sa.
Exemplu: în cauza Chacón Navas, CEJ a avut ocazia de a pune în discuţie sfera
generală de aplicare a dispoziţiilor privind discriminarea bazată pe handicap şi
a profitat de această ocazie pentru a arăta că termenul „handicap” are o
definiţie armonizată la nivelul UE.192 CEJ a arătat că un handicap ar trebui
interpretat, în sensul Directivei de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii de
tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă,
ca referindu-se la „o limitare care decurge în special dintr-o incapacitate
fizică,
mentală sau psihică şi care împiedică participarea persoanei respective la viaţa
profesională” şi că trebuie să fie „probabil ca aceasta să dureze o perioadă
lungă de timp”. Aplicând această definiţie în cazul doamnei Navas, s-a constatat
că
aceasta nu avusese niciun handicap atunci când introdusese acţiunea pe rolul
192 CEJ, Chacón Navas/Eurest Colectividades SA, cauza C-13/05 [2006] RJ I-6467,
11 iulie 2006.
Criterii protejate
109
instanţelor spaniole, invocând o discriminare bazată pe handicap după ce fusese
concediată pentru
că lipsise de la locul de muncă din motive medicale
timp de 8 luni. CEJ a afirmat clar că trebuie făcută
o distincţie între boală şi handicap, iar în cazul bolii
nu se acordă protecţie.
După cum s-a menţionat în capitolul 1, UE a devenit
parte a Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile
persoanelor cu handicap (CRPD) din 2006, ceea ce are
ca rezultat probabil folosirea de către CEJ a îndrumărilor Convenţiei înseşi,
precum şi ale Comitetului pentru drepturile persoanelor cu
handicap, însărcinat cu monitorizarea şi interpretarea convenţiei.193
Din momentul în care aderă la CRPD, UE şi instituţiile sale (precum şi statele
membre
atunci când interpretează şi aplică legislaţia UE) vor fi obligate să utilizeze
această
abordare vastă şi cuprinzătoare a interpretării sensului termenului „handicap”.
Deşi nu figurează în mod expres în lista criteriilor protejate a CEaDO,
handicapul
a fost inclus de CEDO în interpretarea dată „altor” criterii în temeiul
articolului 14.
Exemplu: în cauza Glor/Elveţia, CEDO a stabilit că reclamantul, care era
diabetic,
putea fi considerat o persoană cu handicap – chiar dacă legislaţia naţională
clasifică această afecţiune drept handicap „minor”.194 Reclamantul a fost
obligat
să plătească o taxă pentru a compensa neîndeplinirea serviciului militar, taxă
care trebuia plătită de toţi cei care erau apţi pentru serviciul militar.
Scutirea
de această taxă presupunea fie un handicap care să ajungă la nivelul de 40%
(considerat echivalent cu pierderea capacităţii de folosire a unui membru), fie
refuzul îndeplinirii serviciului militar. Cei care refuzau să îndeplinească
serviciul
militar erau obligaţi să efectueze un „serviciu civil”. Handicapul reclamantului
a făcut ca acesta să fie declarat inapt pentru a activa în cadrul armatei, dar
handicapul său nu atingea pragul de gravitate impus de legislaţia naţională
pentru
scutirea de taxă. Reclamantul s-a oferit să efectueze „serviciul civil”, dar a
fost
refuzat. CEDO a stabilit că statul îl tratase pe acesta într-un mod comparabil
cu
cei care nu îşi îndepliniseră serviciul militar fără să aibă vreo justificare
valabilă. Acest lucru constituia un tratament discriminatoriu, deoarece
reclamantul se
193 Doc. ONU A/RES/61/611, 13 decembrie 2006.
194 CEDO, Glor/Elveţia (13444/04), 30 aprilie 2009.
În conformitate cu articolul 1
din Convenţia privind drepturile
persoanelor cu handicap,
persoanele cu handicap sunt „acele
persoane care au incapacităţi fizice,
mentale, intelectuale sau senzoriale
de durată, deficienţe care, în
interacţiune cu diferite bariere,
pot îngrădi participarea deplină şi
efectivă a persoanelor în societate
în condiţii de egalitate cu ceilalţi”.
Manual de drept european privind nediscriminarea
110
afla într-o situaţie diferită (fusese respins pentru serviciul militar, dar
dorea şi
putea să efectueze serviciul civil) şi, ca atare, statul ar fi trebuit să creeze
o excepţie de la reglementările existente.
Ca şi în cazul altor criterii protejate în temeiul CEaDO, nu este neobişnuită
abordarea
cauzelor în temeiul altor drepturi materiale, mai degrabă decât coroborând un
drept
material şi articolul 14, care interzice discriminarea.
Exemplu: în cauza Price/Regatul Unit, reclamanta a fost condamnată la şapte
zile de închisoare. Aceasta suferea de handicapuri fizice ca urmare a ingerării
de talidomidă de către mama sa în timpul sarcinii, ceea ce s-a soldat cu absenţa
sau scurtarea semnificativă a membrelor, precum şi cu o funcţionare defectuoasă
a rinichilor.195 În consecinţă, reclamanta depindea de un cărucior rulant
pentru a se deplasa, necesita ajutor pentru a merge la toaletă şi pentru spălat
şi avea nevoie de condiţii speciale de dormit. În cursul primei nopţi petrecute
în
arest, a fost repartizată într-o celulă neadaptată pentru persoanele cu
handicapuri fizice şi, în consecinţă, nu a putut dormi corespunzător, a suportat
dureri însemnate şi a suferit de hipotermie. Atunci când a fost transferată la
închisoare,
reclamanta a fost repartizată în aripa spitalului, unde s-au putut face anumite
adaptări, însă a avut probleme asemănătoare. De asemenea, nu i s-a permis
să îşi încarce căruciorul rulant electric , care s-a descărcat. CEDO a stabilit
că
reclamanta a fost supusă unui tratament degradant, cu încălcarea articolului 3.
În acest caz nu a fost invocată discriminarea pe baza unuia dintre drepturile
materiale ale CEaDO în temeiul articolului 14.
Exemplu: în cauza Pretty/Regatul Unit, reclamanta, care suferea de o boală
degenerativă, a dorit să primească asigurări din partea guvernului cu privire la
faptul că putea recurge la sinucidere asistată fără urmărire penală, la un
moment dat în viitor, când boala avea să fie atât de avansată, încât n-ar mai fi
putut pune în practică acest lucru ea însăşi.196 În temeiul legislaţiei
naţionale,
asistenţa acordată la comiterea unei sinucideri constituia o faptă penală în
sine,
echivalând în acelaşi timp cu o crimă sau o ucidere din culpă. Printre altele,
reclamanta a argumentat că dreptul său de a lua decizii cu privire la propriul
corp,
drept protejat în contextul dreptului la viaţă privată (în temeiul articolului
8),
fusese încălcat într-un mod discriminatoriu deoarece statul aplicase o
interdic195 CEDO, Price/Regatul Unit (33394/96), 10 iulie 2001.
196 CEDO, Pretty/Regatul Unit (2346/02), 29 aprilie 2002.
Criterii protejate
111
ţie uniformă pentru sinuciderea asistată, interdicţie care avea un efect negativ
disproporţionat asupra celor care deveneau incapabili să îşi pună capăt vieţii
ei
înşişi. CEDO a stabilit că refuzul de a face distincţie între „cei care sunt şi
cei care
nu sunt capabili din punct de vedere fizic să se sinucidă” era justificat,
întrucât
introducerea unor excepţii în lege ar lăsa loc, în practică, pentru abuzuri şi
ar
submina protecţia dreptului la viaţă.
4.5. Vârsta
Criteriul protejat al vârstei se referă pur şi simplu la tratamentul diferenţiat
bazat
pe vârsta victimei. Deşi discriminarea bazată pe vârstă în sine nu intră sub
incidenţa unui drept anume din CEaDO (spre deosebire de religie sau orientarea
sexuală),
aspecte ale discriminării pe baza vârstei pot apărea în contextul mai multor
drepturi. Ca atare, CEDO s-a pronunţat, în alte domenii, asupra cauzelor a căror
situaţie
de fapt sugera discriminarea pe baza vârstei, fără a analiza efectiv cauza din
acest
punct de vedere – în special în legătură cu tratamentul aplicat copiilor în
sistemul
judiciar penal. CEDO a stabilit că „vârsta” este inclusă în categoria „alte
situaţii”.197
Exemplu: în cauza Schwizgebel/Elveţia, o mamă singură în vârstă de patruzeci şi
şapte de ani a reclamat respingerea unei cereri de adoptare a unui copil.198
Autorităţile naţionale şi-au bazat decizia pe diferenţa de vârstă dintre
reclamantă
şi copil, precum şi pe faptul că adopţia ar fi însemnat o povară financiară
suplimentară, dat fiind că reclamanta avea deja un copil. CEDO a stabilit că
aceasta fusese tratată altfel decât femeile mai tinere care solicită adopţii, pe
baza
vârstei ei. Totuşi, lipsa de uniformitate în rândul statelor membre în ceea ce
priveşte limitele de vârstă acceptabile pentru adopţie a permis statului o marjă
mare de apreciere. În plus, luarea în considerare a diferenţei de vârstă de
către
autoritatea naţională nu fusese arbitrară, ci se bazase pe luarea în considerare
a intereselor copilului şi a poverii financiare pe care un al doilea copil ar
pune-o
pe umerii reclamantei şi care ar putea afecta binele copilului. Ca atare, CEDO
a stabilit că diferenţa de tratament era justificată.
Exemplu: în cazurile T/Regatul Unit şi V./Regatul Unit, sunt implicaţi doi
băieţi
care fuseseră judecaţi şi găsiţi vinovaţi de o crimă comisă pe când aveau
197 CEDO, Schwizgebel/Elveţia (25762/07), 10 iunie 2010.
198 Ibid.
Manual de drept european privind nediscriminarea
112
zece ani.199 Reclamanţii au invocat, printre altele, faptul că nu beneficiaseră
de
un proces echitabil deoarece vârsta lor şi lipsa maturităţii i-au împiedicat să
participe efectiv la propria apărare. CEDO a stabilit că, la judecarea unui
minor,
statul ar trebui să „ţină seama în totalitate de vârsta acestuia, de nivelul de
maturitate şi de facultăţile intelectuale şi emoţionale”şi să acţioneze „pentru
promovarea capacităţii acestuia de a înţelege şi participa la proceduri”. CEDO a
stabilit că statul nu procedase astfel şi, ca atare, încălcase articolul 6 din
CEaDO,
fără a analiza cauza din perspectiva articolului 14.
Exemplu: în cauzele D.G./Irlanda şi Bouamar/Belgia, reclamanţii au fost arestaţi
de autorităţile naţionale.200 CEDO a stabilit că, în condiţiile respective,
acest
lucru încălca dreptul de a nu fi deţinut în mod arbitrar. În ambele cazuri
reclamanţii au invocat faptul că tratamentul a fost discriminatoriu în
comparaţie cu
tratamentul aplicat adulţilor, deoarece legislaţia naţională nu permitea
privarea
de libertate a unor adulţi în circumstanţele respective. CEDO a stabilit că,
deşi
existase o diferenţiere de tratament între adulţi şi copii, acest lucru fusese
justificat, deoarece scopul aflat la baza privării de libertate fusese
protejarea minorilor, aspect care nu era luat în considerare în cazul adulţilor.
4.6. Rasa, originea etnică, culoarea şi
apartenenţa la o minoritate naţională
Conţinutul criteriului „rasei şi originii etnice” pare să difere puţin între UE
şi CEaDO,
prin faptul că Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără
deosebire de rasă sau origine etnică exclude în mod expres „cetăţenia” din
conceptul de
rasă sau origine etnică. Deşi CEaDO enumeră „cetăţenia” sau „originea naţională”
drept criteriu separat, jurisprudenţa discutată mai jos arată că cetăţenia poate
fi înţeleasă ca element constitutiv al originii etnice. Acest lucru nu se
datorează faptului
că discriminarea pe criteriul cetăţeniei este permisă în legislaţia UE, ci,
modului în
care a evoluat legislaţia UE, discriminarea pe criteriul cetăţeniei fiind
reglementată
în contextul legislaţiei referitoare la libera circulaţie a persoanelor. În
afară de excluderea expresă a cetăţeniei, Directiva privind egalitatea de
tratament între persoane,
fără deosebire de rasă sau origine etnică nu conţine o definiţie a „rasei sau
originii
etnice”. Există o serie de alte instrumente care oferă îndrumare cu privire la
modul
199 CEDO, T./Regatul Unit [GC] (24724/94), 16 decembrie 1999; CEDO, V./Regatul
Unit [GC] (24888/94),
16 decembrie 1999.
200 CEDO, D.G./Irlanda (39474/98), 16 mai 2002; CEDO, Bouamar/Belgia (9106/80),
29 februarie 1988.
Criterii protejate
113
în care ar trebui înţelese rasa şi originea etnică. Nici „culoarea”, nici
apartenenţa la
o minoritate naţională nu sunt enumerate în mod expres în Directiva privind
egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine
etnică, dar sunt
enumerate drept criterii separate în temeiul CEaDO. Aceşti termeni par să fie
indisociabili de rasă şi/sau origine etnică şi astfel vor fi consideraţi şi
aici.
Decizia-cadru a Consiliului UE privind combaterea anumitor forme şi expresii ale
rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal defineşte rasismul şi
xenofobia ca incluzând violenţa şi ura îndreptate împotriva unor grupuri
definite pe
criterii de „rasă, culoare, religie, ascendenţă sau origine naţională sau
etnică”. Comisia împotriva Rasismului şi Intoleranţei din cadrul Consiliului
Europei a adoptat,
de asemenea, o abordare vastă a definirii „discriminării rasiale”, care include
criteriile de „rasă, culoare, limbă, religie, cetăţenie sau origine naţională
sau etnică”.201 În
mod similar, articolul 1 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind
Eliminarea
Discriminării Rasiale din 1966 (la care sunt parte toate statele membre ale
Uniunii
Europene şi Consiliului Europei) defineşte discriminarea rasială ca incluzând
criteriile
de „rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică”.202 Comitetul
pentru
eliminarea discriminării rasiale, care răspunde de interpretarea şi
monitorizarea respectării tratatului, a afirmat în continuare că, în cazul în
care nu există o justificare
în sens contrar, stabilirea apartenenţei unei persoane la un anumit grup rasial
sau
etnic „trebuie [...] să se bazeze pe autoidentificarea persoanei în cauză”.203
Aceasta
împiedică statul să excludă de la protecţie vreun grup etnic pe care nu îl
recunoaşte.
Deşi legislaţia UE nu enumeră în mod expres limba, culoarea sau ascendenţa drept
criterii protejate, acest lucru nu înseamnă că aceste caracteristici nu ar putea
fi protejate ca făcând parte din rasă sau originea etnică, în măsura în care
limba, culoarea
şi ascendenţa sunt asociate intrinsec rasei şi originii etnice. De asemenea,
s-ar părea
că, în măsura în care factorii care intră în componenţa cetăţeniei sunt
relevanţi şi
pentru rasă şi originea etnică, acest criteriu poate, în circumstanţele
potrivite, să
intre şi el sub incidenţa acestor criterii.
Religia este protejată în mod expres ca un criteriu separat în temeiul
Directivei de
creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce
priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. Cu toate acestea, o
presupusă
201 ECRI (CE), „Recomandarea de politică generală nr. 7 a ECRI privind
legislaţia naţională referitoare la
combaterea rasismului şi a discriminării rasiale”, Doc. CRI(2003)8, 13 decembrie
2002, punctele 1(b) şi (c).
202 660 UNTS 195.
203 CEDR, „Recomandarea generală nr. VIII privind interpretarea şi aplicarea
articolului 1 alineatele (1) şi (4)
din Convenţie”.
Manual de drept european privind nediscriminarea
114
victimă a discriminării religioase poate avea un anumit interes în asocierea
religiei
cu criteriul rasei, deoarece, în condiţiile actualei legislaţii UE, protecţia
împotriva discriminării rasiale este mai largă ca sferă de aplicare decât
protecţia împotriva discriminării religioase. Acest lucru se datorează faptului
că Directiva de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între
persoane, fără deosebire de rasă sau
origine etnică se referă la domeniul încadrării în muncă, dar şi la accesul la
bunuri şi
servicii, în timp ce Directiva de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii de
tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă nu
se
referă decât la domeniul încadrării în muncă.
În explicarea conceptelor de rasă şi origine etnică, CEDO a susţinut că limba,
religia,
cetăţenia şi cultura pot fi indisociabile de rasă. În cauza Timishev, unui
reclamant de
origine cecenă nu i s-a permis să treacă printr-un punct de control, deoarece
gardienii primiseră instrucţiuni să refuze intrarea persoanelor de origine
cecenă. CEDO
a dat următoarea explicaţie:
„Originea etnică şi rasa sunt concepte care se înrudesc şi se suprapun. Dacă
noţiunea de rasă îşi are originea în ideea de clasificare biologică a fiinţelor
umane în subspecii în funcţie de caracteristici morfologice precum culoarea
pielii sau trăsăturile feţei, originea etnică rezultă din ideea grupurilor
societale marcate de aceeaşi cetăţenie, afiliere tribală, religie, limbă comună
sau
aceleaşi origini şi contexte culturale şi tradiţionale.”204
Exemplu: cauza Sejdić şi Finci/Bosnia şi Herţegovina a fost prima cauză judecată
în temeiul Protocolului nr. 12. Reclamanţii au invocat faptul că nu au putut
candida la alegeri.205 În cadrul unui acord de pace menit să pună capăt
războiului din
anii 1990 s-a încheiat un acord de împărţire a puterii între principalele trei
grupări etnice. Acesta prevedea că orice persoană care candida la alegeri
trebuia să
îşi declare afilierea la comunitatea bosniacă, sârbă sau croată. Reclamanţii,
care
erau de origine evreiască şi romă, au refuzat să procedeze astfel şi au pretins
că erau victimele unei discriminări pe baza rasei şi a originii etnice. CEDO
şi-a
repetat explicaţia relaţiei dintre rasă şi origine etnică citată mai sus,
adăugând
că „[d]iscriminarea pe criteriul originii etnice a unei persoane este o formă de
discriminare rasială”. Constatarea de către CEDO a discriminării rasiale
ilustrează
interacţiunea dintre originea etnică şi religie. În plus, CEDO a stabilit că, în
204 CEDO, Timishev/Rusia (55762/00 şi 55974/00), 13 decembrie 2005, punctul 55.
205 CEDO, Sejdić şi Finci/Bosnia şi Herţegovina [GC] (27996/06 şi 34836/06), 22
decembrie 2009.
Criterii protejate
115
ciuda termenilor fragili ai acordului de pace, acesta nu putea justifica o
astfel
de discriminare.
Exemplu: într-o cauză aflată pe rolul Comisiei Austriece pentru Egalitatea de
Tratament, o persoană care era sikh a reclamat faptul că i se refuzase intrarea
într-o instanţă vieneză deoarece a refuzat să îşi scoată sabia de ceremonie
purtată de membrii religiei sale.206 Comisia a tratat cauza drept un caz de
discriminare pe criterii de origine etnică. Cu privire la situaţia de fapt,
Comisia a stabilit
că tratamentul diferenţiat era justificat din motive de siguranţă.
CEDO a fost extrem de strictă în legătură cu discriminarea bazată pe rasă sau
origine etnică, afirmând că: „nicio diferenţiere de tratament bazată exclusiv
sau într-o
măsură hotărâtoare pe originea etnică a unei persoane nu poate fi justificată în
mod
obiectiv într-o societate democratică contemporană construită pe principiile
pluralismului şi respectului faţă de diferite culturi”.207
Un studiu de caz util care evidenţiază aspectele ce trebuie luate în considerare
atunci când este vorba despre o plângere referitoare la discriminarea pe
criteriul
rasei în temeiul CEaDO poate fi găsit pe site-ul internet al Human Rights
Education
for Legal Professionals (Educaţie în domeniul Drepturilor Omului pentru
Profesiile
Juridice) al Consiliului Europei.208
4.7. Cetăţenia sau originea naţională
Articolul 2 alineatul (a) din Convenţia asupra cetăţeniei a Consiliului Europei
din 1996
defineşte cetăţenia drept „legătura juridică dintre o persoană şi un stat”. Deşi
acest
tratat nu a primit ratificarea pe scară largă, definiţia se bazează pe
reglementări
acceptate de drept internaţional public209 şi, de asemenea, a fost avizată de
către
206 Comisia pentru Egalitatea de Tratament, Senat III (Austria). Rezumat în
limba engleză disponibil
pe InfoPortalul FRA, cauza 5-1. Textul original:
http://infoportal.fra.europa.eu/InfoPortal/
caselawDownloadFile.do?id=5.
207 CEDO, Sejdić şi Finci/Bosnia şi Herţegovina [GC] (27996/06 şi 34836/06), 22
decembrie 2009, punctul 44.
Similar, CEDO, Timishev/Rusia (55762/00 şi 55974/00), 13 decembrie 2005, punctul
58.
208 CE, „Studiul de caz nr. 15: arestare, arest preventiv, rele tratamente
aplicate unui bărbat rom”, Doc. din
6 septembrie 2007, accesibil pe www.coehelp.org/course/view.php?id=18&topic=1.
209 CIJ, Nottebohm (Liechtenstein/Guatemala) Repertoriul CIJ [1955] 4, 6 aprilie
1955: „cetăţenia reprezintă
o legătură juridică ce are la bază un fapt social de ataşament, o conexiune
veritabilă de existenţă,
interese şi sentimente, împreună cu existenţa unor drepturi şi obligaţii
reciproce” (punctul 23).
Manual de drept european privind nediscriminarea
116
Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei.210 „Originea naţională”
poate
fi interpretată ca desemnând o cetăţenie anterioară a unei persoane, pe care
aceasta a pierdut-o sau căreia i-a adăugat o alta prin naturalizare, sau ca
referindu-se la
ataşamentul faţă de o „naţiune” din cadrul unui stat (de exemplu Scoţia în
cadrul
Regatului Unit).
Exemplu: cauza Chen a vizat o chestiune referitoare la dreptul pe care îl are
sau
nu un copil de a domicilia într-un stat membru dacă s-a născut într-un alt stat
membru, iar mama acestuia, de care el depinde, provine dintr-un stat care nu
este membru UE.211 CEJ a considerat că, atunci când un stat membru impune
cerinţe care trebuie îndeplinite pentru acordarea cetăţeniei şi când aceste
cerinţe
sunt îndeplinite, nu este la latitudinea altui stat membru să conteste dreptul
respectiv în momentul solicitării reşedinţei.
Cu toate că oferă o protecţie mai mare decât legislaţia UE pe criteriul
cetăţeniei,
CEaDO acceptă cu uşurinţă faptul că absenţa unei legături juridice de cetăţenie
se
îmbină adesea cu absenţa unor conexiuni efective cu un anumit stat, care la
rândul
său împiedică presupusa victimă să pretindă că se află într-o situaţie
comparabilă
cu cea a resortisanţilor. Esenţa abordării CEDO constă în faptul că, cu cât este
mai
strânsă legătura efectivă a unei persoane cu un anumit stat, în special din
punct
de vedere al plăţii impozitelor, cu atât este mai puţin probabil ca statul
respectiv să
considere un tratament diferenţiat pe baza cetăţeniei ca fiind justificat.
Exemplu: în cauza Zeïbek/Grecia, reclamantei i s-a refuzat dreptul la acordarea
pensiei destinate „familiilor mari”.212 Cu toate că aceasta avea numărul necesar
de copii, unul dintre copii nu deţinea cetăţenie greacă la momentul deciziei
anterioare a guvernului de a retrage cetăţenia întregii familii a reclamantei
(care
era ea însăşi plină de nereguli) şi de a reacorda apoi cetăţenia numai pentru
trei dintre copii (întrucât cel de-al patrulea era deja căsătorit). CEDO a
stabilit că
o politică de revocare a cetăţeniei a fost aplicată în special în cazul
musulmanilor greci şi că refuzarea pensiei nu putea fi justificată prin
păstrarea naţiunii greceşti, deoarece acest raţionament constituia el însuşi o
discriminare pe criterii
de origine naţională.
210 ECRI (CE), „Recomandarea de politică generală nr. 7 a ECRI privind
legislaţia naţională referitoare la
combaterea rasismului şi a discriminării rasiale”, Doc. CRI(2003)8, 13 decembrie
2002, p. 6.
211 CEJ, Chen/Secretarul de Stat pentru Departamentul de Stat, cauza C-200/02
[2004] RJ I-9925,
19 octombrie 2004.
212 CEDO, Zeïbek/Grecia (46368/06), 9 iulie 2009.
Criterii protejate
117
Exemplu: în cauza Anakomba Yula/Belgia, este implicată o resortisantă congoleză
care a fost rezidentă în Belgia în mod ilegal.213 La puţin timp după ce a născut
i-a expirat permisul de şedere şi a început procesul prin care solicita
reînnoirea
acestuia. Era în curs de separare de soţul ei congolez şi atât ea, cât şi tatăl
natural
al copilului, un resortisant belgian, doreau să stabilească paternitatea
copilului.
Pentru a realiza acest lucru, reclamanta trebuia să introducă o acţiune
împotriva
soţului ei în termen de un an de la naştere. Reclamanta a solicitat asistenţă
judiciară pentru a acoperi cheltuielile de procedură, întrucât fondurile sale
erau insuficiente. Asistenţa i-a fost însă refuzată deoarece finanţarea
respectivă era disponibilă numai pentru resortisanţi ai statelor care nu fac
parte din Consiliul Europei
şi atunci când cererea se referea la stabilirea unui drept de şedere. Reclamanta
a fost sfătuită să finalizeze mai întâi reînnoirea permisului de şedere şi apoi
să
depună o nouă cerere. CEDO a stabilit că, în aceste circumstanţe, reclamanta
fusese privată de dreptul la un proces echitabil şi că acest lucru se bazase pe
cetăţenia sa. Statul nu avea nicio justificare pentru că făcuse o diferenţă
între
persoanele care aveau şi cele care nu aveau permis de şedere, într-o situaţie în
care chestiuni importante care ţineau de viaţa de familie erau puse în pericol,
când perioada în care se putea stabili paternitatea era scurtă şi când persoana
se
afla în curs de reînnoire a permisului.
Conform celor discutate în capitolul 3.2, legislaţia UE interzice discriminarea
bazată
pe cetăţenie numai în contextul particular al liberei circulaţii a persoanelor.
În mod
special, legislaţia UE privind libera circulaţie acordă drepturi limitate
resortisanţilor
ţărilor terţe. Cu toate acestea, CEaDO impune într-adevăr statelor membre ale
Consiliului Europei (care include toate statele membre ale UE) obligaţia de a
garanta drepturile din CEaDO pentru toate persoanele din cadrul jurisdicţiei lor
(inclusiv neresortisanţii). CEDO a menţinut un echilibru între dreptul statului
de a decide ce prestaţii
poate să ofere celor care beneficiază de legătura juridică a cetăţeniei, pe de o
parte,
şi nevoia de a preveni discriminările statelor faţă de cei care şi-au creat
legături
efective substanţiale cu statul, pe de altă parte. CEDO a efectuat o analiză
temeinică
a chestiunilor legate de securitatea socială, dacă persoanele în cauză pot
demonstra
o legătură efectivă puternică faţă de un stat.
Dreptul statelor de a reglementa intrarea şi ieşirea neresortisanţilor la
frontierele lor
este bine stabilit în temeiul dreptului internaţional public şi este acceptat de
CEDO.
În legătură cu aceasta, CEDO a intervenit în primul rând în plângeri referitoare
la expulzarea persoanelor atunci când acestea erau supuse unor tratamente sau
pedepse
213 CEDO, Anakomba Yula/Belgia (45413/07), 10 martie 2009.
Manual de drept european privind nediscriminarea
118
inumane sau degradante sau torturii în statul de destinaţie (în temeiul
articolului 3),214 sau când şi-au creat legături familiale puternice care aveau
să fie distruse
dacă persoana era forţată să plece (în temeiul articolului 8).215
Exemplu: în cazurile C./Belgia şi Moustaquim/Belgia, reclamanţii, care erau
resortisanţi marocani, fuseseră condamnaţi pentru infracţiuni şi urmau să fie
expulzaţi.216 Aceştia au invocat faptul că acest lucru constituia o discriminare
pe
baza cetăţeniei, întrucât nici resortisanţii belgieni, nici neresortisanţii din
alte
state membre UE nu ar fi putut fi expulzaţi în circumstanţe asemănătoare. CEDO
a stabilit că reclamanţii nu se aflau într-o situaţie comparabilă cu cea a
resortisanţilor belgieni, deoarece resortisanţii beneficiază de dreptul de a
rămâne în
statul de origine, drept care este în mod explicit consacrat în CEaDO (în
temeiul
articolului 3 din Protocolul nr. 4). În plus, diferenţierea de tratament între
resortisanţii ţărilor terţe şi resortisanţii altor state membre UE era
justificată deoarece UE crease o ordine juridică specială, precum şi cetăţenia
UE.
Aceste cauze ar trebui comparate cu situaţiile în care reclamantul a dezvoltat
legături efective strânse cu statul gazdă, pe parcursul unei perioade lungi de
rezidenţă
sau de contribuţie către stat prin impozitare.
Exemplu: în cauza Andrejeva/Letonia, reclamanta fusese anterior cetăţean al
fostei Uniuni Sovietice cu drept de rezidenţă permanentă în Letonia.217
Legislaţia naţională a clasificat-o pe reclamantă ca şi cum ar fi lucrat în
afara Letoniei
în perioada anterioară declarării independenţei (cu toate că aceasta fusese în
acelaşi post pe teritoriul leton şi înainte, şi după declararea independenţei)
şi
în consecinţă i-a calculat pensia pe baza timpului petrecut în acelaşi post după
independenţă. Resortisanţii letoni aflaţi pe acelaşi post, în schimb, erau
îndreptăţiţi să primească o pensie bazată pe întreaga perioadă de serviciu,
inclusiv
activitatea anterioară independenţei. CEDO a stabilit că reclamanta se afla
într-o
situaţie comparabilă cu resortisanţii letoni, deoarece era „rezident permanent
fără cetăţenie” în temeiul legislaţiei naţionale şi contribuise pe aceeaşi bază.
S-a afirmat că era nevoie de „argumente foarte solide” pentru a justifica o
di214 A se vedea, de exemplu, CEDO, Chahal/Regatul Unit (22414/93), 15 noiembrie
1996.
215 Deşi aceste cauze au şanse mai mici de succes. A se vedea, de exemplu, CEDO,
Abdulaziz, Cabales şi
Balkandali/Regatul Unit (9214/80, 9473/81 şi 9474/81), 28 mai 1985.
216 CEDO, C./Belgia (21794/93), 7 august 1996; CEDO, Moustaquim/Belgia
(12313/86), 18 februarie 1991.
217 CEDO, Andrejeva/Letonia [GC] (55707/00), 18 februarie 2009.
Criterii protejate
119
ferenţiere de tratament bazată exclusiv pe cetăţenie, ceea ce CEDO a declarat
că nu exista în cazul de faţă. Deşi a acceptat că statul beneficiază de obicei
de
o marjă mare de apreciere în chestiuni de politică fiscală şi socială, situaţia
reclamantei era efectiv prea apropiată de cea a resortisanţilor letoni pentru a
justifica o discriminare pe această bază.
Exemplu: în cauza Gaygusuz/Austria, unui resortisant turc care lucrase în
Austria i s-a refuzat acordarea prestaţiilor de şomaj deoarece nu avea cetăţenie
austriacă.218 CEDO a stabilit că acesta se găsea într-o situaţie comparabilă
cu cea a resortisanţilor austrieci, întrucât era rezident permanent şi
contribuise
la sistemul de asigurări sociale prin impozitare. CEDO a stabilit că absenţa
unui
acord reciproc privind asigurările sociale între Austria şi Turcia nu putea
justifica tratamentul diferenţiat, situaţia reclamantului fiind efectiv prea
apropiată
de cea a resortisanţilor austrieci.
Exemplu: în cauza Koua Poirrez/Franţa, un resortisant din Côte d’Ivoire a
solicitat
o prestaţie care se plătea numai persoanelor cu handicap. A fost refuzat din
cauza faptului că această prestaţie era pusă la dispoziţie doar pentru
resortisanţii
francezi sau resortisanţii statelor cu care Franţa avea acorduri reciproce
privind
asigurările sociale.219 CEDO a stabilit că reclamantul se afla, de fapt, într-o
situaţie
similară cu cea a resortisanţilor francezi, dat fiind că îndeplinise toate
celelalte
criterii statutare pentru primirea prestaţiei şi că mai primise şi alte
prestaţii de
asigurări sociale care nu depindeau de cetăţenie. CEDO a afirmat că ar fi nevoie
de „argumente deosebit de solide” pentru a justifica o diferenţiere de tratament
între reclamant şi alţi resortisanţi. Spre deosebire de cauzele analizate mai
sus,
în care statului i se acorda o marjă mare de apreciere în legătură cu
chestiunile
fiscale şi de securitate socială, CEDO nu a fost convinsă de argumentul Franţei
cu privire la necesitatea echilibrării veniturilor şi cheltuielilor statului, şi
nici de
diferenţa efectivă constând în faptul că între Franţa şi Côte d’Ivoire nu exista
un acord de reciprocitate. Interesant este faptul că prestaţia în cauză se
plătea
indiferent dacă beneficiarul contribuise sau nu la sistemul naţional de
asigurări
sociale (ceea ce reprezentase motivul principal pentru a nu tolera discriminarea
bazată pe cetăţenie în cazurile de mai sus).
218 CEDO, Gaygusuz/Austria (17371/90), 16 septembrie 1996.
219 CEDO, Koua Poirrez/Franţa (40892/98), 30 septembrie 2003.
Manual de drept european privind nediscriminarea
120
4.8. Religia sau convingerile220
Deşi legislaţia UE cuprinde măsuri de protecţie limitate împotriva discriminării
pe
criterii de religie sau convingeri, domeniul de aplicare a CEaDO este
semnificativ mai
amplu decât aceasta, întrucât articolul 9 prevede un drept de sine-stătător la
libertatea de gândire, conştiinţă şi religie.
Exemplu: în cauza Alujer Fernández şi Caballero García/Spania, reclamanţii au
susţinut că, spre deosebire de catolici, s-au aflat în imposibilitatea de a
aloca un
procent din impozitul lor pe venit direct bisericii de care aparţin.221 CEDO a
declarat cazul inadmisibil pe motiv că biserica reclamantului nu se află într-o
situaţie comparabilă cu Biserica Catolică, în sensul că nu a fost adresată nicio
astfel
de cerere guvernului, şi pentru că guvernul încheiase un acord de reciprocitate
cu Sfântul Scaun.
Exemplu: cauza Cha’are Shalom Ve Tsedek/Franţa a implicat o organizaţie
evreiască de certificare drept cuşer a cărnii comercializate în restaurantele
şi măcelăriile membrilor săi.222 Întrucât a considerat că modalitatea de tăiere
a animalelor de către organizaţia evreiască existentă nu mai era conformă cu
preceptele stricte asociate cărnii cuşer, reclamantul a solicitat o autorizaţie
din
partea statului pentru a desfăşura propriul său ritual de tăiere a animalelor.
Această cerere a fost respinsă pe motiv că nu este suficient de reprezentativă
în cadrul comunităţii evreieşti din Franţa şi că există deja abatoare autorizate
pentru a desfăşura astfel de ritualuri. CEDO a constatat că, în circumstanţele
date, nu a existat niciun dezavantaj real pentru organizaţie, întrucât aceasta
putea să obţină din alte surse carne provenită de la animale tăiate conform
metodei cerute.
Ceea ce constituie de fapt o „religie” sau o „convingere” care beneficiază de
protecţie în temeiul Directivei de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii de
tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă
sau
220 O explicaţie cu privire la domeniul de aplicare a articolului 9 din CEaDO
poate fi găsită pe site-ul internet
al Consiliului Europei Human Rights Education for Legal Professionals [Educaţie
în domeniul drepturilor
omului pentru jurişti]: Murdoch, Freedom of Thought, Conscience and Religion
[Libertatea de gândire,
conştiinţă şi religie], Human Rights Handbooks, nr. 2, 2007, disponibil la:
www.coehelp.org/mod/
resource/view.php?inpopup=true&id=2122
221 CEDO, Alujer Fernández şi Caballero García/Spania (dec.) (53072/99), 14
iunie 2001.
222 CEDO, Cha’are Shalom Ve Tsedek/Franţa [GC] (27417/95), 27 iunie 2000.
Criterii protejate
121
CEaDO nu s-a bucurat de o atenţie sporită din partea CEJ sau CEaDO, ci a fost
analizat
temeinic de către instanţele naţionale.223
Exemplu: în cauza Islington London Borough Council/Ladele (intermediar
Liberty), Curtea de Apel din Regatul Unit a fost solicitată să examineze dacă
reclamanta, ofiţer de stare civilă, a fost discriminată pe criterii de
apartenenţă
religioasă sau convingeri, atunci când au fost luate măsuri disciplinare
împotriva
sa din cauza refuzului de a înregistra parteneriate civile.224 Refuzul acesteia
s-a bazat pe convingerile sale creştine. Curtea de Apel a apreciat că acesta nu
este un caz de discriminare religioasă directă, întrucât la baza tratamentului
mai puţin favorabil nu au stat convingerile religioase ale ofiţerului de stare
civilă, ci refuzul de a se conforma unei obligaţii profesionale. Plângerea
privind
discriminarea indirectă a fost respinsă, Curtea de Apel indicând, de asemenea,
că aceasta a făcut parte din angajamentul general al Consiliului în ceea ce
priveşte promovarea egalităţii şi diversităţii, atât în cadrul Comunităţii, cât
şi pe
plan intern, şi că o astfel de politică nu are legătură cu dreptul reclamantei
de
a avea astfel de convingeri. De asemenea, Curtea de Apel a considerat că un alt
verdict ar duce la un alt gen de discriminare, respectiv pe motive de orientare
sexuală; Curtea a admis că dreptul individual de nediscriminare trebuie să fie
pus
în balanţă cu dreptul comunitar privind nediscriminarea.
Într-o serie de cauze referitoare la libertatea de religie şi credinţă, în
temeiul CEaDO,
CEDO a precizat că statul nu poate încerca să prescrie ceea ce constituie o
religie sau
o convingere şi că aceste noţiuni îi protejează pe „atei, agnostici, sceptici şi
neutri”,
protejându-i astfel pe cei care aleg „să aibă sau nu credinţe religioase şi să
practice
sau să nu practice o religie”. De asemenea, aceste cazuri indică faptul că
religia sau
convingerea este, în esenţă, personală şi subiectivă şi că nu trebuie să se
refere
neapărat la o credinţă construită în jurul unei instituţii.225 S-a constatat că
şi religi223 Dreptul la libertatea de religie şi de convingere este, de
asemenea, protejat ca un drept de sine stătător
la articolul 18 din PIDCP, 1966 (la care au aderat toate statele membre ale
Uniunii Europene şi Consiliului
Europei). A se vedea CDO, „Comentariul general nr. 22: articolul 18 (Libertatea
de gândire, conştiinţă şi
religie)”.
224 Curtea de Apel din Regatul Unit (Regatul Unit), Islington London Borough
Council/Ladele (intermediar
Liberty) [2009] EWCA Civ 1357, 12 februarie 2010.
225 CEDO, Armata Salvării filiala Moscova/Rusia (72881/01), 5 octombrie 2006,
punctele 57 şi 58; CEDO,
Mitropolia Basarabiei şi alţii/Moldova (45701/99), 13 decembrie 2001, punctul
114; CEDO, Hasan şi
Chaush/Bulgaria [GC] (30985/96), 26 octombrie 2000, punctele 60 şi 62.
Manual de drept european privind nediscriminarea
122
ile apărute mai recent, precum scientologia, îndeplinesc condiţiile necesare
pentru
a beneficia de protecţie.226
CEDO a dezvoltat ideea de „convingere” în contextul dreptului la educaţie în
temeiul
articolului 2 din Protocolul nr. 1 la CEaDO care prevede că statul trebuie să
respecte
dreptul părinţilor de a asigura că educaţia copiilor lor este „conform
convingerilor lor
religioase şi filozofice”. CEDO a declarat:
„Sensul comun al cuvântului «convingere», în sine, nu este sinonim cu
cuvintele «opinie» şi «idee», după cum sunt întrebuinţate la articolul 10 din
Convenţie care garantează libertatea de exprimare; acest termen este mai
apropiat de «convingere» (în textul în limba franceză: „convictions”) care
figurează la articolul 9 [...] – şi denotă o viziune care atinge un anumit nivel
de forţă morală, seriozitate, coeziune şi importanţă.”227
CEaDO s-a confruntat recent cu cazuri privind libertatea de religie în contextul
statelor care doresc să-şi menţină secularismul şi să minimizeze efectul
potenţial fragmentar al religiei asupra societăţilor lor. În acest caz un accent
special trebuie pus
asupra scopului declarat al statului de a preveni tulburările şi de a proteja
drepturile
şi libertăţile altora.
Exemplu: cauza Köse şi alţii/Turcia se referea la un cod vestimentar care le
interzicea fetelor portul vălului la şcoală, iar reclamanţii au susţinut că
acest
lucru constituie o discriminare pe criterii religioase, deoarece portul vălului
reprezintă o practică religioasă musulmană.228 CEDO a admis că normele
referitoare la codul vestimentar nu sunt asociate cu afilierea la o anumită
religie, ci au
fost create, mai degrabă, pentru a menţine neutralitatea şi secularismul în
şcoli,
fapt care, în schimb, va preveni dezordinea şi, de asemenea, va proteja
drepturile altora de neamestec în propriile convingeri religioase. Prin urmare,
plângerea
a fost considerată în mod vădit nefondată şi inadmisibilă. O abordare similară
a fost adoptată într-un caz referitor la codul vestimentar pentru profesori.229
226 CEDO, Biserica Scientologică din Moscova/Rusia (18147/02), 5 aprilie 2007.
227 CEDO, Campbell şi Cosans/Regatul Unit (7511/76 şi 7743/76), 25 februarie
1982, punctul 36.
228 CEDO, Köse şi alţii/Turcia (dec.) (26625/02), 24 ianuarie 2006.
229 CEDO, Dahlab/Elveţia (dec.) (42393/98), 15 februarie 2001.
Criterii protejate
123
4.9. Limba
Trebuie remarcat faptul că atât Convenţia-cadru a Consiliului Europei pentru
protecţia minorităţilor naţionale, 1995,230 (ratificată de 39 de state membre),
cât şi Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, 1992,231 (ratificată
de 24 de state
membre) impun obligaţii specifice statelor în ceea ce priveşte utilizarea
limbilor minoritare. Cu toate acestea, niciunul dintre aceste instrumente nu
defineşte conceptul
de „limbă”. Articolul 6 alineatul (3) din CEaDO prevede în mod explicit anumite
garanţii în contextul procesului penal, precum aceea conform căreia toate
persoanele
au dreptul de a li se comunica acuzaţiile într-o limbă pe care o înţeleg, precum
şi
dreptul la un interpret, în cazul în care nu pot înţelege sau nu vorbesc limba
utilizată
în cadrul audierilor.
Limba nu constituie, în sine, un criteriu protejat separat în conformitate cu
directivele privind nediscriminarea, deşi în cadrul CEaDO este. Cu toate
acestea, limba
poate fi protejată în conformitate cu Directiva privind egalitatea de tratament
între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, în măsura în care
poate fi
asociată unei rase sau etnii şi poate fi, de asemenea, luată în considerare de
către
CEDO pe acest motiv. De asemenea, limba a beneficiat de protecţie din partea CEJ
pe baza criteriului de cetăţenie în contextul legislaţiei referitoare la libera
circulaţie
a persoanelor.232
Cauza de principiu înaintată CEDO, ce implică aspecte lingvistice, se referă la
contextul educaţiei.
Exemplu: în cauza Belgium Linguistics, mai mulţi părinţi au reclamat faptul că
legislaţia naţională privind procesul educativ era discriminatorie pe criterii
de
limbă.233 Având în vedere comunitatea francofonă şi pe cea vorbitoare de
olandeză din Belgia, legislaţia naţională prevede că învăţământul de stat sau
subvenţionat se va desfăşura fie în franceză, fie în olandeză, în funcţie de
modul
în care este considerată regiunea respectivă, franceză sau olandeză. Părinţii
copiilor vorbitori de limbă franceză care trăiesc în regiunea vorbitoare de
limbă
olandeză au reclamat faptul că acest lucru i-a împiedicat pe copiii lor sau a
făcut
230 CETS nr.: 157.
231 CETS nr.: 148.
232 CEJ, Groener/Ministrul Educaţiei şi Comitetul pentru Educaţie Profesională
oraşul Dublin,
cauza C-379/87 [1989] RJ 3967, 28 noiembrie 1989.
233 CEDO, cauza Belgian Linguistics (1474/62 şi alţii), 23 iulie 1968.
Manual de drept european privind nediscriminarea
124
în mod considerabil mai greu ca aceştia să fie educaţi în limba franceză. CEDO
a constatat că, deşi a existat o diferenţă de tratament, aceasta a fost
justificată. Decizia s-a bazat pe considerentul că regiunile erau predominant
unilingve.
Diferenţa de tratament era, prin urmare, justificată, deoarece nu ar fi viabil
ca
predarea să se desfăşoare în ambele limbi. Mai mult, familiilor nu li s-a
interzis
să recurgă la învăţământul privat în limba franceză în regiunile vorbitoare de
limbă olandeză.
Pentru o clarificare suplimentară cu privire la modul în care criteriul protejat
al limbii
funcţionează în practică, pot fi menţionate două cazuri soluţionate de Comitetul
pentru Drepturile Omului al ONU (CDO), responsabil de interpretarea şi
monitorizarea
conformităţii cu Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice (la care
au aderat toate statele membre UE).
Exemplu: în cauza Diergaardt/Namibia, reclamanţii aparţineau unui grup minoritar
de origine europeană, care se bucurase anterior de autonomie politică, iar acum
aparţinea de Namibia.234 Limba vorbită de această comunitate era afrikaans.
Reclamanţii au susţinut faptul că, în timpul procedurilor judiciare, au fost
obligaţi
să folosească limba engleză şi nu limba lor maternă. De asemenea, au acuzat
aplicarea unei politici de stat constând în refuzul de a se răspunde în limba
afrikaans la comunicările scrise sau orale adresate de reclamanţi, chiar dacă
exista posibilitatea de a face acest lucru. Comitetul pentru Drepturile Omului
a constatat că nu a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil,
întrucât
reclamanţii nu au putut demonstra că au fost afectaţi de utilizarea limbii
engleze pe parcursul procedurilor judiciare. Acest lucru sugerează că dreptul
la un interpret în timpul unui proces nu se aplică şi în situaţia în care limba
pur
şi simplu nu este limba maternă a presupusei victime. Se aplică, mai degrabă,
în cazul în care victima nu este suficient de capabilă să înţeleagă sau să
comunice
în limba respectivă. De asemenea, Comitetul pentru Drepturile Omului a constatat
că politica oficială a statului de a refuza comunicarea într-o altă limbă decât
limba oficială (engleza) a constituit o încălcare a dreptului la egalitate în
faţa
legii pe criterii de limbă. Chiar dacă statul îşi poate alege limba oficială,
acesta
trebuie să permită funcţionarilor să comunice şi în alte limbi în măsura în care
pot
face acest lucru.
234 CDO, Diergaardt şi alţii/Namibia, comunicarea nr. 760/1997, 6 septembrie
2000.
Criterii protejate
125
4.10. Originea socială, naşterea şi averea
Aceste trei criterii pot fi analizate ca fiind interconectate, întrucât se
referă la un
statut imputat unei persoane în temeiul unei caracteristici sociale, economice
sau
biologice moştenite.235 Ca atare, acestea pot fi, de asemenea, corelate cu rasa
şi originea etnică. În afară de criteriul „naşterii”, în faţa CEDO au fost aduse
puţine cazuri
cu privire la aceste aspecte.
Exemplu: în cauza Mazurek/Franţa, o persoană născută în afara căsătoriei,
a reclamat faptul că legislaţia naţională a împiedicat-o (pe motiv că este
născută
în urma unui adulter) să moştenească mai mult de un sfert din averea mamei
sale.236 CEDO a constatat că această diferenţă de tratament, bazată exclusiv pe
faptul de a fi născut în afara căsătoriei, ar putea fi justificată doar prin
„argumente solide”. Deşi păstrarea conceptului de familie tradiţională este un
obiectiv
legitim, acesta nu poate fi îndeplinit prin penalizarea unui copil care nu are
niciun
fel de control asupra circumstanţelor naşterii sale.
Exemplu: în cauza Chassagnou şi alţii/Franţa, reclamanţii au susţinut că nu li
s-a
permis să dispună de terenurile proprii după bunul plac.237 Legile aplicabile în
anumite regiuni îi obligau pe proprietarii de terenuri mici să transfere
drepturile
publice de vânătoare asupra terenurilor lor, în timp ce proprietarii de terenuri
mari nu se supuneau unei asemenea obligaţii şi puteau dispune de propriile
terenuri după bunul plac. Reclamanţii au dorit să interzică vânătoarea pe
terenurile lor şi să le utilizeze pentru conservarea faunei sălbatice. CEDO a
constatat că
acest lucru constituie o discriminare pe criterii de proprietate.
De asemenea, criteriile privind originea socială, naşterea şi avere figurează la
articolul 2 alineatul (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale din 1966. Comisia pentru drepturile economice,
sociale şi culturale,
responsabilă de monitorizarea şi interpretarea tratatului a extins sensul
acestora în
Comentariul general 20.
235 De asemenea, motivele privind originea socială, naşterea şi averea figurează
la articolul 2 alineatul
(2) din PIDESC, 1966 (la care toate statele membre sunt părţi). A se vedea
Comitetul pentru drepturi
economice, sociale şi culturale, „Comentariul general nr. 20: nediscriminarea în
drepturile economice,
sociale şi culturale”, Doc. ONU E/C.12/GC/20, 10 iunie 2009, punctele 24-26 şi
35.
236 CEDO, Mazurek/Franţa (34406/97), 1 februarie 2000.
237 CEDO, Chassagnou şi alţii/Franţa (25088/94, 28331/95 şi 28443/95), 29
aprilie 1999.
Manual de drept european privind nediscriminarea
126
Conform Comisiei, conceptele de „origine socială”, „naştere” şi „avere” sunt
interconectate. Originea socială „se referă la statutul social moştenit de o
persoană”.
Aceasta se poate referi la poziţia pe care a dobândit-o prin faptul că s-a
născut
într-o anumită clasă socială sau comunitate (cum ar fi cele bazate pe etnie,
religie
sau ideologie) sau ca urmare a unei situaţii sociale, precum sărăcia şi lipsa de
adăpost. În plus, criteriul naşterii se poate referi la statutul unei persoane
de a se fi născut în afara căsătoriei sau de a fi adoptată. Criteriul averii se
poate referi la statutul
unei persoane în legătură cu terenurile (locatar, proprietar, sau ocupant
ilegal) sau
cu alte bunuri.238
4.11. Opiniile politice sau de altă natură
CEaDO prezintă în mod expres „opiniile politice sau de altă natură” drept
criterii
protejate, deşi acestea nu figurează printre criteriile protejate de directivele
UE
privind nediscriminarea. Probabil, în cazul în care o persoană are un crez
special care
însă nu îndeplineşte criteriile necesare pentru a fi considerat „religie sau
convingere”, poate beneficia în continuare de protecţie în baza acestui
criteriu. CEDO rareori
s-a pronunţat în legătură cu acest criteriu. Ca şi în alte aspecte ale CEaDO,
„opiniile
politice sau de altă natură” sunt protejate de drept prin dreptul la libertatea
de exprimare în temeiul articolului 10, iar din jurisprudenţa în acest domeniu,
este posibil
să se obţină o apreciere a ceea ce poate fi acoperit prin acest criteriu. În
practică, în
cazul în care o presupusă victimă consideră că a existat un tratament
diferenţiat pe
acest criteriu, este mult mai probabil ca CEDO să examineze, pur şi simplu,
cererea în
temeiul articolului 10.
La nivel general, CEDO a hotărât în cauza Handyside/Regatul Unit că dreptul la
libertatea de exprimare va proteja nu doar „«informaţiile» sau «ideile» primite
favorabil
ori considerate ca fiind inofensive sau indiferente, dar şi pe cele care
frapează, şochează sau neliniştesc statul ori un segment oarecare din
populaţie”.239 Deşi există
o vastă jurisprudenţă în acest domeniu, această secţiune se va limita să
ilustreze,
prin două cauze, modul în care opinia politică ar putea beneficia de o protecţie
mai
puternică decât alte tipuri de opinii.
238 Comitetul pentru drepturi economice, sociale şi culturale, „Comentariul
general nr. 20: nediscriminare în
drepturile economice, sociale şi culturale”, Doc. ONU E/C.12/GC/20, 10 iunie
2009, punctele 24-26 şi 35.
239 CEDO, Handyside/Regatul Unit (5493/72), 7 decembrie 1976
Criterii protejate
127
Exemplu: în cauza Steel şi Morris/Regatul Unit, reclamanţii au participat la
o campanie, distribuind pliante care conţineau alegaţii neadevărate despre
compania McDonalds.240 Reclamanţii au fost acţionaţi în justiţie pentru calomnie
în faţa instanţelor naţionale şi au fost condamnaţi la plata unor despăgubiri.
CEDO a constatat că acţiunea de defăimare a constituit o ingerinţă în libertatea
de exprimare, dar că acest lucru a servit scopului legitim de a proteja
reputaţia
persoanelor. Cu toate acestea, s-a constatat, de asemenea, că libera exprimare
pe probleme de interes public merită o protecţie puternică şi, dat fiind faptul
că
McDonald’s este o companie puternică ce nu a putut dovedi că a suferit vreun
prejudiciu ca rezultat al distribuţiei a câteva mii de pliante şi că
despăgubirile
acordate au fost relativ mari în comparaţie cu veniturile reclamanţilor,
ingerinţa
în libertatea de exprimare a fost disproporţionată.
Exemplu: cauza Castells/Spania s-a referit la un membru al parlamentului care
a fost judecat pentru „insultarea” guvernului după ce a criticat lipsa de
acţiune
a acestuia în privinţa actelor de terorism din Ţara Bascilor.241 CEDO a
subliniat importanţa libertăţii de exprimare într-un context politic, în special
având
în vedere rolul esenţial al acesteia în buna funcţionare a unei societăţi
democratice. Ca atare, CEDO a constatat că orice ingerinţă va atrage după sine
„o examinare amănunţită”.
4.12. „Alt statut”
După cum se poate observa din cele de mai sus, CEDO a elaborat mai multe
criterii
în cadrul categoriei „alt statut”, iar multe dintre acestea, precum orientarea
sexuală,
vârsta şi handicapul, coincid cu cele elaborate în cadrul legislaţiei UE.
În plus faţă de handicap, vârstă şi orientare sexuală, CEDO a recunoscut, de
asemenea, că următoarele caracteristici reprezintă criterii protejate în cadrul
categoriei
240 CEDO, Steel şi Morris/Regatul Unit (68416/01), 15 februarie 2005.
241 CEDO, Castells/Spania (11798/85), 23 aprilie 1992.
Manual de drept european privind nediscriminarea
128
„alt statut”: paternitatea;242 starea civilă;243 apartenenţa la o
organizaţie;244 gradul
militar;245 calitatea de părinte al unui copil născut în afara căsătoriei;246
domiciliul.247
Exemplu: cauza Petrov/Bulgaria care se referă la practica dintr-o închisoare de
a permite deţinuţilor să telefoneze soţiilor de două ori pe lună. Reclamantul
locuise împreună cu partenera sa timp de patru ani şi avea un copil cu aceasta
dinainte de a fi încarcerat. CEDO a constatat că, deşi căsătoria avea un statut
special, în sensul normelor privind comunicarea prin telefon, reclamantul, care
întemeiase o familie cu un partener stabil, se afla într-o situaţie comparabilă
cu cea a cuplurilor căsătorite. CEDO a declarat că „deşi este posibil ca
statelor
contractante să li se permită o anumită marjă de apreciere pentru a trata
diferit
cuplurile căsătorite şi pe cele necăsătorite în domenii precum fiscalitatea,
asigurările sociale sau politica socială [...] nu este evident de ce
partenerilor căsătoriţi
şi necăsătoriţi care şi-au întemeiat o familie ar trebui să li se acorde un
tratament diferit în ceea ce priveşte posibilitatea de a păstra legătura prin
telefon în
timp ce unul dintre parteneri se află în arest”. În consecinţă, CEDO a constatat
discriminarea nejustificată.
242 CEDO, Weller/Ungaria (44399/05), 31 martie 2009.
243 CEDO, Petrov/Bulgaria (15197/02), 22 mai 2008.
244 CEDO, Danilenkov şi alţii/Rusia (67336/01), 30 iulie 2009 (sindicat); CEDO,
Grande Oriente d’Italia di
Palazzo Giustiniani/Italia (nr. 2) (26740/02), 31 mai 2007 (francmasoni).
245 CEDO, Engel şi alţii/Ţările de Jos (5100/71 şi alţii), 8 iunie 1976.
246 CEDO, Sommerfeld/Germania [GC] (31871/96), 8 iulie 2003; CEDO,
Sahin/Germania [GC] (30943/96),
8 iulie 2003.
247 CEDO, Carson şi alţii/Regatul Unit [GC] (42184/05), 16 martie 2010.
Puncte-cheie
• În conformitate cu directivele UE privind nediscriminarea, criteriile
protejate se
referă în mod expres la: sex, rasă sau origine etnică, vârstă, handicap, religie
sau
convingeri şi orientare sexuală. În conformitate cu CEaDO, acestea sunt deschise
şi pot fi dezvoltate de la caz la caz.
• În conformitate cu legislaţia UE, sexul poate include identitatea de gen
într-o
anumită măsură, protejând persoanele care intenţionează să sufere sau care
au suferit o intervenţie chirurgicală de schimbare de sex. CEDO a analizat, de
asemenea, identitatea sexuală.
Criterii protejate
129
Bibliografie suplimentară
Boza Martínez, ‘Un paso más contra la discriminación por razón de nacionalidad’,
Repertorio Aranzadi del Tribunal Constitucional, nr. 7 (2005).
Breen, Age Discrimination and Children’s Rights: Ensuring Equality and
Acknowledging Difference [Discriminarea pe criterii de vârstă şi drepturile
copiilor: asigurarea
egalităţii şi recunoaşterea diferenţelor] (Leiden, Martinus Nijhoff, 2006).
Bribosia, „Aménager la diversité: le droit de l’égalité face à la pluralité
religieuse”,
Revue trimestrielle des droits de l’homme, nr. 78 (2009), p. 319.
Cano Palomares, „La protección de los derechos de las minorías sexuales por el
Tribunal Europeo de Derechos Humanos”, în Orientación sexual e identidad de
género. Los derechos menos entendidos (Barcelona, Institut de Drets Humans de
Catalunya, 2007), p. 35.
Demaret, „L’adoption homosexuelle à l’épreuve du principe d’égalité: l’arrêt
E.B.
contre France”, Journal des tribunaux, nr. 6343 (2009), p. 145.
Evans, Manual on the Wearing of Religious Symbols in Public Areas (Strasbourg,
Consiliul Europei, 2009).
• Elemente precum culoarea, ascendenţa, naţionalitatea, limba sau religia se
încadrează în criteriul protejat al rasei sau originii etnice în conformitate cu
CEaDO, însă clarificarea domeniului efectiv de aplicare a acestui criteriu
protejat,
în conformitate cu legislaţia UE, este încă aşteptată prin jurisprudenţa CEJ.
• Discriminarea pe baza naţionalităţii figurează drept criteriu protejat în
conformitate cu CEaDO. În legislaţia UE, discriminarea pe baza naţionalităţii
este
interzisă numai în contextul Legii privind libera circulaţie a persoanelor.
• Termenul „religie” ar trebui să fie relativ amplu, şi nu limitat la religiile
organizate
sau bine stabilite şi tradiţionale.
• Chiar şi în cazurile în care este posibil să fi avut loc discriminare, CEDO
examinează frecvent plângerile numai pe baza articolelor de fond ale CEaDO.
Acest lucru poate restrânge necesitatea de a dovedi un tratament diferenţiat sau
de a găsi un termen de comparaţie.
Manual de drept european privind nediscriminarea
130
Flauss, „L’interdiction des minarets devant la Cour européenne des droits de
l’homme: petit exercice de simulation contentieuse”, Recueil Dalloz, nr. 8
(2010),
p. 452.
Interights, Non-Discrimination in International Law [Nediscriminarea în dreptul
internaţional] (Londra, Interights, 2005), capitolul 5.
Johnson, „An essentially private manifestation of human personality:
constructions
of homosexuality in the European Court of Human Rights” [O manifestare
fundamental privată a personalităţii umane: construcţii ale homosexualităţii la
Curtea
Europeană a Drepturilor Omului], Human Rights Law, nr. 10.1 (2010), p. 67.
Kastanas, „La protection des personnes appartenant à des minorités dans la
jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme”, în Auer, Flückiger
şi
Hottelier (eds.), Les droits de l’homme et la Constitution: études en l’honneur
du
Professeur Giorgio Malinverni (Geneva, Schulthess, 2007), p. 197.
Landau şi Beigbeder, „From ILO Standards to EU Law: The Case of Equality Between
Mena and Women at Work” [De la Standardele OIM la Legea UE: Cazul egalităţii
între
bărbaţi şi femei la locul de muncă], European Journal of International Law, nr.
21.1
(2010), p. 264.
Laskowski, „Der Streit um das Kopftuch geht weiter, Warum das
Diskriminierungsverbot nach nationalem und europäischem Recht immer bedeutsamer
wird”,
Kritische Justiz (2003), p. 420.
Lawson, „The United Nations Convention on the rights of persons with
disabilities:
new era or false dawn?” [Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind
drepturile
persoanelor cu handicap: o epocă nouă sau un fals început?], Syracuse Journal of
International Law and Commerce, nr. 34 (2007), p. 563.
MacKay, „The United Nations Convention on the rights of persons with
disabilities”
[Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu
handicap],
Syracuse Journal of International Law and Commerce, nr. 34 (2007), p. 323.
Pettiti, „L’égalité entre époux”, în Krenc şi Puéchavy (eds.), Le droit de la
famille
à l’épreuve de la Convention européenne des droits de l’homme: actes du colloque
organisé le 4 mai 2007, Institut des droits de l’homme du Barreau de Bruxelles
şi
Criterii protejate
131
Institut des droits de l’homme du Barreau de Paris (Bruxelles, Bruylant/Nemesis,
2008), p. 29.
Presno Linera, „La consolidación europea del derecho a no ser discriminado por
motivos de orientación sexual en la aplicación de disposiciones nacionales”,
Repertorio Aranzadi del Tribunal Constitucional, nr. 1 (2008).
Rudyk, „A Rising Tide: the transformation of sex discrimination into gender
discrimination and its impact on law enforcement” [Un curent nou: transformarea
discriminării pe bază de sex în discriminare pe bază de gen şi impactul acesteia
asupra aplicării legii], International Journal of Human Rights, nr. 14.2 (2010),
p. 189.
Shuibne, „Article 13 EC and Non-Discrimination on Grounds of Nationality:
Missing or
in Action?” [Articolul 13 din Tratatul CE şi nediscriminarea pe motive de
naţionalitate:
inacţiune sau nu?], în Costello şi Barry (eds.), Equality in Diversity: The New
Equality
Directives [Egalitatea în diversitate: noile directive privind egalitatea]
(Centrul irlandez
pentru drept european, 2003).
Thürer şi Dold, „Rassismus und Rule of Law/ Erstmalige Verurteilung wegen
Rassendiskriminierung durch den EGMR? Gleichzeitige Besprechung des Urteils
vom 26. Februar 2004 – Nachova u. a. gegen Bulgarien”, Europäische
Grundrechte-Zeitschrift (2005), p. 1.
Tulkens, „Droits de l’homme, droits des femmes: les requérantes devant la Cour
européenne des droits de l’homme”, în Caflisch (et al), Liber Amicorum Luzius
Wildhaber: Human Rights, Strasbourg Views = Droits de l’homme, regards de
Strasbourg (Strasbourg, N.P. Engel, 2007), p. 423.
5.
133
5.1. Introducere
Discriminarea nu tinde să se manifeste într-o manieră deschisă şi uşor de
identificat. Probarea unui caz de discriminare directă este adesea dificilă,
chiar dacă, prin
definiţie, tratamentul diferenţiat este „în mod deschis” bazat pe o
caracteristică
a victimei. După cum s-a discutat în capitolul 2, motivul tratamentului
diferenţiat
este, de multe ori, neexprimat sau superficial asociat altui factor (precum
prestaţiile
condiţionate de pensionarea unei persoane care sunt asociate vârstei drept
criteriu
protejat). În acest sens, cazurile în care persoanele declară în mod deschis
baza tratamentului diferenţiat ca fiind unul dintre criteriile protejate sunt
relativ rare. O excepţie de la acest caz poate fi găsită în cauza Feryn, în care
proprietarul unei societăţi din Belgia a declarat, prin intermediul anunţurilor
şi pe cale orală, că nu vor fi
recrutaţi „imigranţi” pentru a lucra în cadrul societăţii respective.248 CEJ a
constatat
că acesta a fost un caz clar de discriminare directă pe criterii de rasă sau
origine etnică. Cu toate acestea, autorii nu vor declara întotdeauna că tratează
pe cineva mai
puţin favorabil decât pe altcineva şi nici nu vor indica motivul pentru care fac
acest
lucru. Unei femei i se poate refuza accesul la un loc de muncă, spunându-i-se
pur şi
simplu că este „mai puţin calificată” pentru acel post decât candidatul de sex
masculin care primeşte postul. În această situaţie, victimei îi este dificil să
dovedească
faptul că a fost direct discriminată pe criterii de sex.
248 CEJ, Centrum voor gelijkheid van kansen en voor racismebestrijding/Firma
Feryn NV, cauza C-54/07
[2008] RJ I-5187, 10 iulie 2008.
Aspecte probatorii în dreptul
privind nediscriminarea
5
Manual de drept european privind nediscriminarea
134
Pentru a face faţă dificultăţii de a dovedi că tratamentul diferenţiat s-a bazat
pe un
criteriu protejat, dreptul europeană privind nediscriminarea permite ca sarcina
probei să fie repartizată. În consecinţă, odată ce reclamantul poate demonstra
circumstanţele pe baza cărora se poate presupune că a avut loc discriminarea,
sarcina probei revine autorului care trebuie să dovedească contrariul. Această
inversare în ceea
ce priveşte sarcina probei este deosebit de utilă în cazurile de discriminare
indirectă,
când trebuie să se dovedească faptul că normele sau practicile speciale au un
impact disproporţionat asupra unui anumit grup. Pentru a da naştere unei
prezumţii de
discriminare indirectă, poate fi nevoie ca un solicitant să se bazeze pe date
statistice
care să dovedească modelele generale de tratament diferenţiat. Unele jurisdicţii
naţionale acceptă, de asemenea, dovezi generate prin „testarea unei situaţii”.
5.2. Repartizarea sarcinii probei
În mod normal, persoana care introduce acţiunea trebuie să convingă organismul
de
decizie că discriminarea a avut loc. Cu toate acestea, poate fi deosebit de
dificil de
demonstrat că a fost aplicat un tratament diferenţiat pe baza unei anumite
caracteristici protejate. Acest lucru se datorează faptului că motivul care stă
la baza unui
tratament diferenţiat de multe ori nu există decât în mintea autorului. În
consecinţă,
plângerile de discriminare sunt, cel mai adesea, bazate pe concluzii obiective
privind
norma sau practica în cauză. Cu alte cuvinte, instanţa trebuie să fie convinsă
de faptul că singura explicaţie rezonabilă pentru aplicarea tratamentului
diferenţiat este
o caracteristică protejată a victimei, precum sexul sau rasa. Acest principiu se
aplică
în mod egal în cazurile de discriminare directă sau indirectă.
Întrucât presupusul făptuitor se află în posesia informaţiilor necesare pentru a
susţine o plângere, legea
privind nediscriminarea permite ca sarcina probei să
fie repartizată între victimă şi presupusul făptuitor.
Principiul repartizării sarcinii probei este bine înrădăcinat în legislaţia UE
şi CEaDO.249
249 În plus faţă de cazurile menţionate mai jos, a se vedea Directiva privind
egalitatea de tratament între
persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (articolul 8), Directiva de
creare a unui cadru general
în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi
ocuparea forţei de muncă
(articolul 10), Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii
de şanse şi al egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă
(reformată) (articolul 19),
Directiva de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi
bărbaţi privind accesul la bunuri şi
servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii (articolul 9). A se vedea, de
asemenea, jurisprudenţa Comitetului
european pentru drepturi sociale: SUD Travail Affaires Sociales/Franţa
(plângerea nr. 24/2004), 8 noiembrie
2005 şi Mental Disability Advocacy Centre (MDAC)/Bulgaria (plângerea nr.
41/2007), 3 iunie 2008.
Sarcină a probei repartizată:
reclamantul trebuie să aducă probe
suficiente care să indice că a avut loc
un tratament discriminatoriu. Acest
lucru va da naştere unei prezumţii
de discriminare, pe care presupusul
făptuitor trebuie apoi să o infirme.
Aspecte probatorii în dreptul privind nediscriminarea
135
Acest lucru a fost explicat în cadrul jurisprudenţei CEDO, care, împreună cu
alte mecanisme de protecţie regionale şi globale în domeniul drepturilor omului,
a adoptat
repartizarea sarcinii probei mai general în ceea ce priveşte plângerile privind
încălcările drepturilor omului. Practica CEDO este de a analiza probele
disponibile ca un
întreg, luând în considerare faptul că, de multe ori, statul deţine controlul
asupra
informaţiilor necesare pentru a susţine o plângere. În consecinţă, în cazul în
care
faptele prezentate de reclamant par credibile şi în concordanţă cu dovezile
disponibile, CEDO le va accepta drept demonstrate, cu excepţia cazului în care
statul este
în măsură să ofere o explicaţie alternativă convingătoare. În exprimarea CEDO,
sunt
acceptate drept fapte acele afirmaţii care sunt:
„[…] susţinute de evaluarea liberă a tuturor probelor, inclusiv de concluziile
care ar putea decurge din faptele şi informaţiile aduse de părţi [...]. Dovezile
pot rezulta din coexistenţa unor deducţii logice suficient de puternice, clare
şi concordante sau a unor prezumţii de fapt similare de necontestat. În plus,
nivelul de persuasiune necesar pentru a ajunge la o anumită concluzie şi,
în acest sens, repartizarea sarcinii probei, sunt intrinsec legate de specificul
faptelor, de natura afirmaţiei făcute şi de dreptul CEaDO în cauză”.250
Exemplu: în cauza Timishev/Rusia, reclamantul a susţinut că a fost împiedicat
să treacă un punct de control într-o anumită regiune din cauza originii sale
cecene.251 CEDO a constatat că acest lucru este confirmat de documente oficiale,
care demonstrează existenţa unei politici care restricţionează circulaţia
cetăţenilor de etnie cecenă. Explicaţia statului a fost considerată
neconvingătoare din
cauza incoerenţelor în afirmaţia că victima a plecat în mod voluntar după ce i-a
fost refuzată prioritatea la coada de aşteptare. În consecinţă, CEDO a admis că
reclamantul a fost discriminat pe criterii de origine etnică.
Exemplu: în cauza Brunnhofer, reclamanta a invocat o presupusă discriminare
sexuală, deoarece a fost plătită mai puţin decât un coleg de sex masculin care
avea aceeaşi scară de salarizare.252 CEJ a afirmat că reclamanta trebuie să
dovedească în primul rând că a primit mai puţini bani decât omologul său de sex
250 CEDO, Nachova şi alţii/Bulgaria [GC] (43577/98 şi 43579/98), 6 iulie 2005,
punctul 147. Acest aspect este
reiterat în cauza CEDO, Timishev/Rusia (55762/00 şi 55974/00), 13 decembrie
2005, punctul 39; CEDO,
D.H. şi alţii/Republica Cehă [GC] (57325/00), 13 noiembrie 2007, punctul 178.
251 CEDO, Timishev/Rusia (55762/00 şi 55974/00), 13 decembrie 2005, punctele
40-44.
252 CEJ, Susanna Brunnhofer/Bank der österreichischen Postsparkasse AG, cauza
C-381/99 [2001] RJ I-4961,
26 iunie 2001, punctele 51-62.
Manual de drept european privind nediscriminarea
136
masculin şi, pe de altă parte, că desfăşoară o activitatea de valoare egală cu
a acestuia. Acest lucru ar fi suficient pentru a da naştere unei prezumţii
conform
căreia tratamentul diferenţiat ar putea fi explicat numai prin referire la sexul
reclamantei. Apoi, ar fi rândul angajatorului să nege acest lucru.
Este importat să se ia în considerare două aspecte. În primul rând, legislaţia
naţională va stabili ce fel de probe sunt admisibile în faţa organismelor
naţionale, iar
aceasta poate fi mai strictă decât normele utilizate de CEDO sau CEJ. În al
doilea
rând, regula cu privire la inversarea sarcinii probei nu se va aplica în mod
normal
în cazurile de drept penal în care statul îl acuză pe autor pentru o infracţiune
care
a fost motivată de prejudecăţi rasiale, situaţie cunoscută sub denumirea de
„infracţiune inspirată de ură”. Aceasta se datorează parţial faptului că este
nevoie de un
standard mai ridicat în ceea ce priveşte probele pentru a stabili răspunderea
penală
şi parţial faptului că ar fi dificil să se solicite unui autor să dovedească că
nu are un
motiv rasist, fapt ce este în întregime subiectiv.253
Presupusul făptuitor poate respinge prezumţia în două moduri. Acesta poate
dovedi
fie că reclamantul nu este de fapt într-o situaţie similară sau comparabilă cu
cea
a „termenului de comparaţie”, după cum s-a discutat în cadrul capitolului 2.2.2,
fie
că tratamentul diferenţiat nu se bazează pe un criteriu protejat, ci pe alte
diferenţe
obiective, după cum s-a discutat în capitolul 2.6. În cazul în care autorul nu
reuşeşte
să respingă prezumţia, acesta va trebui să construiască o apărare în ceea ce
priveşte tratamentul diferenţiat, arătând că este o măsură justificată în mod
obiectiv
şi proporţionată.
Exemplu: în cauza Brunnhofer de mai sus, CEJ a oferit îndrumări cu privire la
modul în care angajatorul ar putea respinge prezumţia de discriminare. În primul
rând, demonstrând că angajatul de sex masculin şi cel de sex feminin nu
se aflau, de fapt, într-o situaţie comparabilă, deoarece activităţile
desfăşurate de aceştia nu au valoare egală. Aceasta ar putea fi situaţia în care
posturile
celor doi angajaţi implică îndatoriri de natură substanţial diferită. În al
doilea
rând, demonstrând că existenţa unor factori obiectivi, care nu au legătură cu
sexul, explică diferenţa de remunerare. Aceasta ar putea fi situaţia în care
venitul angajatului de sex bărbătesc este completat de indemnizaţii de deplasare
253 Pentru abordarea CEDO privind inversarea sarcinii probei în contextul
violenţei rasiste, a se vedea CEDO,
Nachova şi alţii/Bulgaria [GC] (43577/98 şi 43579/98), 6 iulie 2005, punctele
144-159. Legislaţia UE
privind discriminarea nu impune ca inversarea sarcinii probei să fie aplicată în
cadrul dreptului penal.
Aspecte probatorii în dreptul privind nediscriminarea
137
acordate în virtutea faptului că face naveta pe o distanţă mare şi că în timpul
săptămânii de lucru locuieşte la hotel.
Exemplu: în cauza Feryn, de mai sus, CEJ a stabilit că anunţurile şi
declaraţiile
făcute de autor au dat naştere unei prezumţii de discriminare directă. Cu toate
acestea, CEJ a afirmat, de asemenea, că pretinsul autor ar putea respinge
această prezumţie dacă ar putea dovedi că practicile de recrutare nu tratează,
de fapt, diferit persoanele de culoare – de exemplu, arătând că personalul de
culoare era, de fapt, recrutat în mod obişnuit.
5.2.1. Factori care nu trebuie probaţi
Anumite aspecte de fapt care însoţesc adesea exemplele de discriminare, precum
existenţa unui prejudiciu sau o intenţie de discriminare, nu sunt de fapt
relevante
pentru a stabili dacă testul legal de discriminare a fost îndeplinit. Ceea ce
trebuie dovedit într-un caz de discriminare este pur şi simplu existenţa unui
tratament
diferenţiat, pe baza unui criteriu interzis, care nu este justificat. Aceasta
înseamnă
că faptele care sunt auxiliare situaţiilor de discriminare nu trebuie stabilite
pentru
a susţine o plângere.
În primul rând, nu este nevoie să se dovedească că autorul este motivat de
prejudiciu – prin urmare, nu este nevoie să se dovedească că autorul are puncte
de vedere
„rasiste” sau „sexiste” pentru a proba discriminarea pe criterii de rasă sau de
sex.
În general, legea nu poate reglementa atitudinile oamenilor, deoarece acestea
ţin
de forul lor interior. Poate reglementa numai acţiunile prin care se manifestă
astfel
de atitudini.
Exemplu: în cauza Feryn, proprietarul companiei a declarat că a aplicat această
regulă deoarece clienţii săi (şi nu el însuşi) au dorit ca lucrările să fie
efectuate numai de belgieni albi. CEJ nu a tratat acest lucru ca fiind relevant
pentru
a stabili dacă a avut loc o discriminare. În mod normal, nu este nevoie să se
dovedească un motiv discriminatoriu, cu excepţia cazului în care se încearcă să
se dovedească comiterea „infracţiunii inspirate de ură”, întrucât legea penală
prevede praguri mai mari în ceea ce priveşte probele.
În al doilea rând, nu este necesar să se demonstreze că regula sau practica în
cauză
este destinată să ducă la un tratament diferenţiat. Cu alte cuvinte, chiar dacă
o autoritate publică sau o persoană fizică poate indica o practică
bine-intenţionată sau de
Manual de drept european privind nediscriminarea
138
bună credinţă, dacă efectul acestei practici este în dezavantajul unui anumit
grup,
acest lucru va constitui o discriminare.
Exemplu: în cauza D.H. şi alţii/Republica Cehă, discutată mai sus, guvernul
a susţinut că sistemul de şcoli „speciale” a fost înfiinţat cu scopul de a
sprijini
educarea copiilor de etnie romă prin depăşirea dificultăţilor de natură
lingvistică
şi remedierea lipsei de educaţie preşcolară.254 CEDO a considerat însă că este
lipsit de importanţă dacă politica în cauză îi viza pe copiii de etnie romă sau
nu. Pentru a dovedi discriminarea trebuia demonstrat că aceştia au fost afectaţi
disproporţionat faţă de populaţia majoritară, nu că a existat o intenţie de
discriminare.255
În al treilea rând, referitor la un caz de discriminare pe criterii de rasă, CEJ
a constatat
că nu este nevoie să se dovedească faptul că există în realitate o victimă
identificabilă şi că, probabil, aceasta beneficiază de un tratament egal în ceea
ce priveşte alte
criterii de discriminare în circumstanţe similare. Deşi, în conformitate cu
legislaţia
UE, este posibil să nu existe nicio cerinţă privind o victimă identificabilă, nu
acesta
este şi cazul în ceea ce priveşte accesul la CEDO, unde o astfel de plângere nu
ar îndeplini criteriile de admisibilitate în temeiul articolului 34 din CEaDO.
Exemplu: în cauza Feryn, nu a fost posibil să se demonstreze că cineva încercase
să solicite un loc de muncă şi că fusese refuzat şi nu a fost găsită nicio
persoană
care să declare că a decis să nu candideze pentru locul de muncă respectiv din
cauza modului în care era formulat anunţul. Cu alte cuvinte, nu a existat nicio
victimă „identificabilă”, iar cazul a fost adus de organismul specializat în
asigurarea egalităţii de tratament din Belgia. CEJ a declarat că nu este necesar
să fie
identificată o persoană care a fost discriminată. Motivul este acela că a fost
clar
din modul de redactare a anunţului că „persoanele de culoare” sunt descurajate
de la solicitarea acelui loc de muncă, deoarece ştiau dinainte că nu l-ar putea
obţine. Prin urmare, ar fi posibil să se dovedească faptul că legislaţia sau
politicile
sunt discriminatorii, fără a fi nevoie să se indice o victimă reală.
Exemplu: în cazurile de „testare a unei situaţii” (discutate mai jos), de multe
ori persoanele participă cu convingerea sau speranţa că vor fi tratate în mod
nefavorabil. Scopul principal nu este, de fapt, să solicite serviciul în cauză,
ci
254 CEDO, D.H. şi alţii/Republica Cehă [GC] (57325/00), 13 noiembrie 2007,
punctul 79.
255 Ibid., punctele 175 şi 184.
Aspecte probatorii în dreptul privind nediscriminarea
139
să adune dovezi. Acest lucru înseamnă că aceste persoane nu sunt „victime”
în sensul tradiţional. Acestea sunt preocupate să asigure aplicarea legii şi nu
să
solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Într-o cauză din Suedia, unde
un
grup de studenţi la drept au efectuat un test de situaţie în cluburi de noapte
şi
restaurante, Curtea Supremă a constatat că cei implicaţi în procesul de testare
au fost în măsură să aducă probe privind un tratament discriminatoriu. În
acelaşi timp, despăgubirile acordate au putut fi reduse pentru a reflecta faptul
că
nu li s-a refuzat ceva ce ei au solicitat de fapt (de exemplu, intrarea în
incinta
unor unităţi private).256
5.3. Rolul datelor statistice şi de altă natură
Datele statistice pot juca un rol important în sprijinirea reclamanţilor care
doresc
să dea naştere unei prezumţii de discriminare. Astfel de date sunt deosebit de
utile pentru a proba o discriminare indirectă, deoarece, în aceste situaţii,
regulile sau
practicile în cauză sunt neutre la suprafaţă. În acest caz, este necesar ca
atenţia să
se concentreze asupra efectelor regulilor sau practicilor pentru a arăta că sunt
în
mod disproporţionat nefavorabile pentru anumite grupuri de persoane în
comparaţie cu alte grupuri aflate într-o situaţie similară. Producerea de date
statistice are loc
împreună cu inversarea sarcinii probei: în cazul în care datele indică, de
exemplu, că
femeile sau persoanele cu handicap sunt defavorizate în mod special, statul
trebuie
să aducă o explicaţie alternativă convingătoare. CEDO a subliniat acest lucru în
cauza
Hoogendijk/Ţările de Jos:
257
„Curtea consideră că, în cazul în care un reclamant este în măsură să
demonstreze, pe baza statisticilor oficiale de necontestat, existenţa unui
indiciu
prima facie potrivit căruia o anumită normă – deşi formulată într-o manieră
neutră – de fapt afectează un procent în mod clar mai mare de femei decât
de bărbaţi, guvernului pârât îi revine sarcina de a demonstra că acest lucru
este rezultatul unor factori obiectivi care nu au legătură cu o discriminare pe
criterii sexuale.”
Din analiza dovezilor statistice nu reiese că instanţele ar fi stabilit vreun
prag strict
care trebuie să fie evidenţiat în stabilirea faptului că a avut loc o
discriminare
256 Curtea Supremă (Suedia), Escape Bar & Restaurant/Ombudsmanul împotriva
discriminării pe criterii
etnice, cauza nr. T-2224-07, 1 octombrie 2008. Rezumat în limba engleză
disponibil pe InfoPortal-ul
FRA, cauza 365-1; Reţeaua Europeană a experţilor juridici în domeniul
nediscriminării, European
Anti-Discrimination Law Review, nr. 8 (iulie 2009), p. 68.
257 CEDO, Hoogendijk/Ţările de Jos (dec.), nr. 58641/00, 6 ianuarie 2005.
Manual de drept european privind nediscriminarea
140
indirectă. CEJ subliniază faptul că trebuie să se ajungă la un număr
considerabil. Un
rezumat al jurisprudenţei CEJ este prezentat în avizul emis de Léger AG în cauza
Nolte, în care acesta a declarat referitor la discriminarea pe bază de sex:
„Pentru a fi considerată discriminatorie, o măsură trebuie să afecteze, «un
număr mult mai mare de femei decât de bărbaţi» [Rinner-Kühn258] sau «un
procent considerabil mai mic de bărbaţi decât de femei» [Nimz,259 Kowalska260]
sau «mult mai multe femei decât bărbaţi» [De Weerd, fostă Roks, şi
alţii261].
Aceste cauze sugerează faptul că procentul de femei afectate de această
măsură trebuie să fie substanţial mai mare. În cauza Rinner-Kühn, Curtea
a dedus existenţa unei situaţii discriminatorii, procentul femeilor afectate
fiind
de 89%. Astfel, procentul de 60% în sine [...] ar fi, prin urmare, insuficient
pentru a deduce existenţa unei discriminări.”262
Exemplu: în cauza Schönheit, o angajată cu jumătate de normă a afirmat că
a fost discriminată pe bază de sex.263 Diferenţa dintre pensii, care nu era
cauzată de diferenţa de vechime, reieşea din faptul că angajaţii cu jumătate de
normă
au fost, efectiv, plătiţi mai puţin decât angajaţii cu normă întreagă. Au fost
prezentate dovezi statistice pentru a demonstra că 87,9% din lucrătorii cu
jumătate
de normă erau femei. Întrucât, deşi neutră, această măsură afectează femeile în
mod disproporţionat faţă de bărbaţi, CEJ a acceptat faptul că aceasta a dat
naştere unei prezumţii de discriminare indirectă pe criterii de sex. În mod
similar,
un dezavantaj pentru lucrătorii cu jumătate de normă, din care 87% erau femei,
a fost acceptat ca fiind suficient în cauza Gerster.264
Exemplu: cauza Seymour-Smith se referea la legea britanică privind concedierea
inechitabilă, care oferea o protecţie specială celor care lucraseră pentru mai
258 CEJ, Rinner-Kühn/FWW Spezial-Gebäudereinigung, cauza 171/88 [1989] RJ 2743,
13 iulie 1989.
259 CEJ, Nimz/Freie und Hansestadt Hamburg, cauza C-184/89 [1991] RJ I-297, 7
februarie 1991.
260 CEJ, Kowalska/Freie und Hansestadt Hamburg, cauza C-33/89 [1990] RJ I-2591,
27 iunie 1990.
261 CEJ, De Weerd, fostă Roks, şi alţii/Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor
de Gezondheid, Geestelijke en
Maatschappelijke Belangen şi alţii, cauza C-343/92 [1994] RJ I-571, 24 februarie
1994.
262 Opinia avocatului general Léger din 31 mai 1995, punctele 57 şi 58 din CEJ,
Nolte/
Landesversicherungsanstalt Hannover, cauza C-317/93 [1995] RJ I-4625, 14
decembrie 1995
263 CEJ, Hilde Schönheit/Stadt Frankfurt am Main şi Silvia Becker/Land Hessen,
cauze conexate C-4/02 şi
C-5/02 [2003] RJ I-12575, 23 octombrie 2003.
264 CEJ, Gerster/Freistaat Bayern, cauza C-1/95 [1997] RJ I-5253, 2 octombrie
1997.
Aspecte probatorii în dreptul privind nediscriminarea
141
mult de doi ani la rând pentru un anumit angajator.265 Reclamantul a susţinut că
acest lucru a condus la o discriminare indirectă pe criterii de sex, întrucât
probabilitatea de a îndeplini acest criteriu era mai mică pentru femei decât
pentru
bărbaţii. Acest caz este interesant deoarece, în opinia CEJ, chiar şi un nivel
mai
scăzut de disproporţie ar putea dovedi o discriminare indirectă, „dacă acesta
a indicat o neconcordanţă persistentă şi relativ constantă pe o perioadă lungă
de timp între bărbaţi şi femei”. Cu toate acestea, în legătură cu situaţia de
fapt
a acestei cauze, CEJ a arătat că datele statistice prezentate, care au indicat
că
77,4% dintre bărbaţi şi 68,9% dintre femei au îndeplinit criteriul, nu au
demonstrat că un procent considerabil mai mic de femei au putut respecta regula.
Exemplu: cauza D.H. şi alţii/Republica Cehă a implicat plângeri din partea unor
cetăţeni de etnie romă privind excluderea copiilor lor din sistemul de
învăţământ de masă şi introducerea acestora în şcoli „speciale” destinate
persoanelor
cu dificultăţi de învăţare, pe criterii de etnie romă.266 Plasarea copiilor romi
în
şcoli „speciale” a fost realizată pe baza unor teste concepute pentru a testa
capacitatea intelectuală. În ciuda acestei practici aparent „neutre”, natura
testelor
efectuate făcea să fie în mod inerent mai dificil pentru copiii de etnie romă să
obţină un rezultat satisfăcător şi să poată accede la sistemul de învăţământ de
masă. CEDO a stabilit că acest lucru este dovedit prin trimitere la datele
statistice care arată proporţia deosebit de mare de elevi de origine romă
plasaţi
în şcoli „speciale”. Datele prezentate de reclamanţi, referitoare la regiunea
lor
geografică, indicau că 50 – 56% din elevii din şcolile speciale erau romi, în
timp
ce aceştia reprezentau aproximativ două procente din populaţia şcolară totală.
Datele preluate din surse interguvernamentale indicau că, în întreaga ţară,
80 – 90% din copiii de etnie romă erau înscrişi la şcoli speciale. CEDO a
stabilit
că, deşi datele nu erau exacte, acestea arătau că numărul copiilor romi afectaţi
era „disproporţionat de mare” raportat la proporţia pe care o reprezintă în
cadrul populaţiei totale.267
Se pare că este posibil să se dovedească faptul că un grup protejat este afectat
în
mod disproporţionat chiar şi atunci când nu există date statistice, dar sursele
disponibile sunt sigure şi sprijină această analiză.
265 CEJ, R/Secretarul de stat pentru ocuparea forţei de muncă, ex parte
Seymour-Smith şi Perez,
cauza C-167/97 [1999] , RJ I-623, 9 februarie 1999.
266 CEDO, D.H. şi alţii/Republica Cehă [GC] (57325/00), 13 noiembrie 2007.
267 Ibid., punctele 18 şi 196-201.
Manual de drept european privind nediscriminarea
142
Exemplu: în cauza Opuz/Turcia a fost implicată o persoană cu antecedente de
violenţă domestică, care îşi brutalizase soţia şi pe mama acesteia în mai multe
rânduri, în cele din urmă ucigând-o pe aceasta din urmă.268 CEDO a stabilit că
statul nu a reuşit să o protejeze pe reclamantă şi pe mama acesteia împotriva
tratamentelor inumane şi degradante, şi nici viaţa acesteia din urmă. De
asemenea, a stabilit că statul le discriminase pe reclamante, deoarece
neasigurarea
unei protecţii adecvate s-a bazat pe faptul că acestea erau femei. S-a ajuns la
această concluzie parţial pe baza unor dovezi conform cărora victimele violenţei
domestice erau predominant femei şi pe baza cifrelor care ilustrează utilizarea
relativ limitată de către instanţele naţionale a autorităţii de a emite ordine
menite să protejeze victimele violenţei domestice. În mod interesant, în acest
caz nu au fost prezentate în faţa CEDO date statistice care să arate că
victimele
violenţei domestice erau predominant femei şi, într-adevăr, s-a luat la
cunoştinţă faptul că Amnesty International a declarat că nu există date sigure
în acest
sens. În schimb, CEDO a fost pregătită să accepte evaluarea efectuată de Amnesty
International, de un ONG cu reputaţie naţională şi de Comitetul ONU pentru
eliminarea discriminării împotriva femeilor, potrivit căreia violenţa împotriva
femeilor reprezintă o problemă semnificativă în Turcia.
De reţinut că este posibil ca datele statistice să nu fie întotdeauna necesare
pentru
a demonstra cazurile de discriminare indirectă. În funcţie de situaţia de fapt,
se va
stabili dacă datele statistice sunt necesare pentru a proba o plângere. În
special,
poate fi suficientă o dovadă a practicilor sau convingerilor altor persoane care
fac
parte din aceeaşi categorie protejată.
Exemplu: cauza Oršuš şi alţii/Croaţia se referă la anumite şcoli care au
înfiinţat
clase cu programă şcolară redusă comparativ cu cele aplicate în clasele normale.
S-a susţinut că aceste clase conţineau un număr disproporţionat de mare
de elevi de etnie romă şi, prin urmare, s-a pus problema unei discriminări
indirecte pe criterii de apartenenţă etnică. Guvernul a susţinut că aceste clase
au
fost constituite pe baza competenţelor de limbă croată şi că, după ce un elev
ajungea la un nivel adecvat de cunoştinţe lingvistice, era transferat la clasele
normale. CEDO a constatat că, spre deosebire de cauza D.H. şi alţii, datele
statistice nu au putut da naştere unei prezumţii de discriminare. Într-o şcoală,
44%
dintre elevi erau de etnie romă, din care 73% erau într-o clasă formată exclusiv
din copii de etnie romă. Într-o altă şcoală, 10% din elevi erau de etnie romă
din
care 36% erau într-o clasă formată exclusiv din copii de etnie romă. Acest lucru
268 CEDO, Opuz/Turcia (33401/02), 9 iunie 2009.
Aspecte probatorii în dreptul privind nediscriminarea
143
confirma faptul că nu exista o politică generală de a plasa automat copiii de
etnie romă în clase separate. Cu toate acestea, CEDO a precizat că este posibilă
formularea unei plângeri privind discriminarea indirectă fără a se baza pe date
statistice. În acest caz, măsura plasării copiilor în clase separate pe motiv de
insuficientă stăpânire a limbii croate se aplica numai elevilor de etnie romă.
În
consecinţă, acest lucru a dat naştere unei prezumţii de tratament
diferenţiat.269
Exemplu: un caz adus în faţa avocatului general sloven pentru aplicarea
principiului egalităţii se referea la un angajator care oferea mese pentru
angajaţi,
incluzând adesea produse din carne sau grăsime de porc. Un angajat musulman
a solicitat să i se acorde o indemnizaţie lunară alternativă pentru masă, cu
scopul
de a-şi cumpăra singur produse alimentare, similară indemnizaţiilor pe care
angajatorul le acordă numai angajaţilor care pot dovedi că urmează regimuri
alimentare diferite din motive medicale.270 Acesta a fost un caz de discriminare
indirectă, întrucât o practică neutră la suprafaţă a avut un impact profund
negativ
asupra musulmanilor care nu au voie să consume carne de porc. În împrejurările
prezentei cauze nu a fost necesar să se aducă dovezi statistice pentru
a demonstra că regula îi afectează pe musulmani, întrucât se poate determina cu
uşurinţă faptul că musulmanii nu au voie să consume carne de porc prin trimiteri
la probe ce ţin de practicile religioase ale acestora.
Exemplu: o cauză adusă în faţa instanţelor din Regatul Unit a implicat un
angajator care a interzis purtarea bijuteriilor (inclusiv din motive religioase)
la exteriorul uniformei de angajat.271 O angajată de religie creştină a susţinut
că a fost discriminată pe criterii religioase, deoarece nu i s-a permis să
poarte
cruce. În cursul procesului şi a recursurilor ulterioare, instanţele au fost
pregătite
să accepte faptul că acest lucru ar putea constitui discriminare indirectă pe
criterii religioase, dacă s-ar putea dovedi că purtarea crucii era o cerinţă a
religiei
creştine. În acest sens, Tribunalul Muncii a încercat să obţină probe de la
martori,
experţi în practicile creştine, şi nu dovezi statistice referitoare la numărul
de
creştini care poartă simboluri religioase la locul de muncă.
269 CEDO, Oršuš şi alţii/Croaţia [GC] (15766/03), 16 martie 2010, punctele 152
şi 153.
270 Avocatul pe probleme privind principiul egalităţii (Slovenia), decizia nr.
UEM-0921-1/2008-3, 28 august 2008.
Rezumat în limba engleză disponibil pe InfoPortal-ul FRA, cauza 364-1; Reţeaua
europeană a experţilor
juridici în domeniul nediscriminării, European Anti-Discrimination Law Review,
nr. 8 (iulie 2009), p. 64.
271 Curtea de Apel din Regatul Unit, Eweida/British Airways plc [2010] EWCA Civ
80, 12 februarie 2010.
Manual de drept european privind nediscriminarea
144
Bibliografie suplimentară
Bragoï, „La discrimination indirecte implique le transfert de la charge de la
preuve au
gouvernement défendeur: CourEDH, Gde Ch., D.H. et autres c. République tchèque,
13 novembre 2007”, L’Europe des libertés: revue d’actualité juridique, nr. 25
(2008), p. 18.
ERRC/Interights/MPG, Strategic Litigation of Race Discrimination in Europe: from
Principles to Practice [Litigii strategice privind discriminarea rasială în
Europa: de la
teorie la practică](Nottingham, Russell Press, 2004), capitolul 4 „Strategic
litigation
in practice” [Litigiile strategice în practică].
European Network of Legal Experts in the Non-discrimination field [Reţeaua
europeană
a experţilor juridici în domeniul nediscriminării], Measuring Discrimination:
Data
Collection and EU Equality Law [Măsurarea discriminării: culegere de date şi
dreptul
UE privind egalitatea] (Luxemburg, Oficiul pentru Publicaţii, 2007), capitolul 3
„The role
of data in ensuring compliance with equal treatment law” [Rolul datelor în
asigurarea
conformităţii cu legea privind egalitatea de tratament].
Puncte-cheie
• Motivul care stă la baza tratamentului mai puţin favorabil este lipsit de
relevanţă;
impactul este aspectul important.
• În conformitate cu legislaţia UE, nu este necesar să existe o victimă
identificabilă.
• Sarcina iniţială revine reclamantului, respectiv furnizarea dovezilor care să
indice că
discriminarea a avut loc.
• Dovezile statistice pot fi întrebuinţate pentru a da naştere unei prezumţii de
discriminare.
• Ulterior, pretinsul autor este cel care are sarcina de a furniza dovezi care
să indice
că tratamentul mai puţin favorabil nu s-a bazat pe unul dintre criteriile
protejate.
• Prezumţia de discriminare poate fi respinsă dovedind: fie că victima nu este
într-o
situaţie similară cu cea a „termenului de comparaţie”; fie că diferenţa de
tratament
se bazează pe un factor obiectiv, fără legătură cu criteriul protejat. În cazul
în care
făptuitorul nu reuşeşte să respingă această prezumţie, acesta poate încerca în
continuare să justifice un tratament diferenţiat.
Aspecte probatorii în dreptul privind nediscriminarea
145
Horizons Stratégiques, nr. 5 (2007), „La discrimination saisie sur le vif: le
testing”
(publicaţie periodică ce conţine un număr de articole privind testarea unei
situaţii),
disponibilă la: www.cairn.info/revue-horizons-strategiques-2007-3.htm.
Interights, Non-Discrimination in International Law [Nediscriminarea în dreptul
internaţional] (Londra, Interights, 2005), capitolul 4 „Procedure: making a
discrimination
claim” [Procedură: formularea unei plângeri având ca obiect discriminarea].
Schiek, Waddington şi Bell (eds.), Cases, Materials and Text on National,
Supranational and International Non-Discrimination Law [Cauze, materiale şi
texte despre
dreptul naţional, supranaţional şi internaţional privind nediscriminarea]
(Oxford, Hart
Publishing, 2007), capitolul 8.5.1.E „Situation Testing” [Testarea unei
situaţii].
147
Jurisprudenţa Curţii Internaţionale de Justiţie
Nottebohm (Liechtenstein/Guatemala),
Repertoriul CIJ [1955] 4, 6 aprilie 1955
...........................................................................................................115
Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie
Abrahamsson şi Leif Anderson/Elisabet Fogelqvist, cauza C-407/98 [2000]
.......... 43
Acţiunea penală împotriva Even, cauza 207/78 [1979]
............................................... 78
Acţiunea penală împotriva Mutsch, cauza 137/84
[1985]........................................... 79
Allonby/Accrington & Colegiul Rossendale şi alţii, cauza C-256/01 [2004]
............... 26
Angelidaki şi alţii/Organismos Nomarkhiaki Aftodiikisi Rethimnis,
cauza C-378/07 [2009]
..................................................................................................
85
Barber/Guardian Royal Exchange Assurance Group, cauza C-262/88 [1990]
...........74
Bilka-Kaufhaus GmbH/Weber Von Hartz, cauza 170/84 [1986]
................................. 49
Blaizot şi alţii/Université de Liège şi alţii, cauza 24/86 [1988]
...................................75
Burton/Consiliul Căilor Ferate Britanice, cauza 19/81 [1982]
.......................................74
Casagrande/Landeshauptstadt München, cauza 9/74 [1974]
.................................... 79
Centrum voor gelijkheid van kansen en voor
racismebestrijding/Firma Feryn NV, cauza C-54/07 [2008]
................................... 133
Chacón Navas/Eurest Colectividades SA, cauza C-13/05 [2006]
.............................. 108
Chen/Secretarul de Stat pentru Departamentul de Stat, cauza C-200/02 [2004]
..... 116
Coleman/Attridge Law şi Steve Law, cauza C-303/06 [2008]
..................................... 30
Lista cauzelor
Manual de drept european privind nediscriminarea
148
Comisia/Franţa, cauza 318/86 [1988]
..............................................................................52
Comisia/Franţa, cauza C-35/97 [1998]
............................................................................ 78
Comisia/Germania, cauza 248/83 [1985]
........................................................................ 51
Cristini/SNCF, cauza 32/75 [1975]
....................................................................................
78
De Weerd (fostă Roks) şi alţii/Bestuur van de Bedrijfsvereniging
voor de Gezondheid, Geestelijke en Maatschappelijke Belangen
şi alţii, cauza C-343/92
[1994]...................................................................... 34,
105, 140
Defrenne/Sabena, cauza 43/75 [1976]
..........................................................................98,
Dekker/Stichting Vormingscentrum voor Jong Volwassenen
(VJV-Centrum) Plus, cauza C-177/88 [1990]
............................................................... 28
Garland/Căile Ferate Britanice, cauza 43/75 [1976]
......................................................74
Gerster/Freistaat Bayern, cauza C-1/95 [1997] RJ I-5253, 2 octombrie 1997
.......... 140
Gravier/Oraşul Liège şi alţii, cauza 293/83 [1985]
.........................................................74
Groener/Ministrul Educaţiei şi Comitetul pentru Educaţie profesională
oraşul Dublin, cauza C-379/87 [1989]
........................................................................ 123
Hilde Schönheit/Stadt Frankfurt am Main şi Silvia Becker/Land Hessen,
cauze conexate C-4/02 şi C-5/02 [2003]
............................................................. 32, 140
Hill şi Stapleton/The Revenue Commissioners şi Department of Finance,
cauza C-243/95 [1998]
..................................................................................................99
Hütter/Technische Universität Graz, cauza C-88/08
[2009]........................................ 58
Jämställdhetsombudsmannen/Örebro läns landsting, cauza C-236/98 [2000]
........73
Johnston/Comisarul-şef al poliţiei regale din Ulster, cauza 222/84 [1986]
............... 51
K.B./NHS Agenţia de Pensii, cauza C-117/01 [2004]
................................................... 100
Kalanke/Freie Hansestadt Bremen, cauza C-450/93 [1995]
........................................ 42
Kohll/Union des Caisses de Maladie, cauza C-158/96 [1998]
..................................... 82
Kowalska/Freie und Hansestadt Hamburg, cauza C-33/89 [1990]
.....................34, 140
Kreil/Bundesrepublik Deutschland, cauza C-285/98 [2000]
....................................... 54
Lewen/Denda, cauza C-333/97 [1999]
............................................................................74
Lommers/Minister van Landbouw, Natuurbeheer en Visserij,
cauza C-476/99 [2002]
...................................................................................................73
Mahlburg/Land Mecklenburg-Vorpommern, cauza C-207/98 [2000]
........................53
Marschall/Land Nordrhein-Westfalen, cauza C-409/95 [1997]
.................................. 42
Lista cauzelor
149
Maruko/Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen, cauza C-267/06 [2008] .........
29
Matteucci/Communauté française de Belgique, cauza 235/87 [1988]
..................... 79
Megner şi Scheffel/Innungskrankenkasse Vorderpfalz, cauza C-444/93 [1995]
......104
Meyers/Adjudication Officer, cauza C-116/94 [1995]
............................................. 72, 73
Müller Fauré/Onderlinge Waarborgmaatschappij, cauza C-385/99 [2003]
.............. 82
Nimz/Freie und Hansestadt Hamburg, cauza C-184/89 [1991]
..........................34, 140
Nolte/Landesversicherungsanstalt Hannover, cauza C-317/93 [1995] .........34,
104, 140
P./S. şi Consiliul comitatului Cornwall, cauza C-13/94 [1996]
....................................... 31
Palacios de la Villa/Cortefiel Servicios SA, cauza C-411/05 [2007]
........................57, 74
Peerbooms/Stichting CZ Groep Zorgverzekeringen, cauza C-157/99 [2001]
............ 82
R/Secretarul de stat pentru ocuparea forţei de muncă,
ex parte Seymour-Smith şi Perez, cauza C-167/97 [1999]
...................................... 141
Reina/Landeskreditbank Baden-Württemberg, cauza 65/81 [1982]
........................ 79
Richards/Secretarul de stat pentru muncă şi pensii, cauza C-423/04 [2006] ......
27, 101
Rinner-Kühn/FWW Spezial-Gebäudereinigung, cauza 171/88 [1989] ...............
33, 140
Sabbatini/Parlamentul European, cauza 32/71 [1972]
..................................................74
Sahlstedt şi alţii/Comisia, cauza C-362/06 [2009]
........................................................ 85
Schnorbus/Land Hessen, cauza C-79/99 [2000]
................................................... 72, 104
Sirdar/Consiliul forţelor armate şi secretarul de stat pentru apărare,
cauza C-273/97 [1999]
..................................................................................................
54
Susanna Brunnhofer/Bank der österreichischen Postsparkasse AG,
cauza C-381/99 [2001]
..................................................................................................
135
Vassilakis şi alţii/Dimos Kerkyras, cauza C-364/07 [2008]
......................................... 85
Webb/EMO Cargo (UK) Ltd, cauza C-32/93 [1994]
........................................................ 28
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
Abdulaziz, Cabales şi Balkandali/Regatul Unit (9214/80, 9473/81 şi 9474/81),
28 mai 1985
...................................................................................................................
118
Alujer Fernández şi Caballero García/Spania (dec.) (53072/99), 14 iunie 2001
......120
Anakomba Yula/Belgia (45413/07), 10 martie
2009..............................................86, 117
Andrejeva/Letonia [GC] (55707/00), 18 februarie
2009................................. 70, 79, 118
Armata Salvării filiala Moscova/Rusia (72881/01), 5 octombrie
2006...................... 121
Manual de drept european privind nediscriminarea
150
Aziz/Cipru (69949/01), 22 iunie 2004
............................................................................. 30
Bączkowski şi alţii/Polonia (1543/06), 3 mai 2007
.................................................38, 90
Balsytė-Lideikienė/Lituania (72596/01), 4 noiembrie 2008
.......................................91
Barrow/Regatul Unit (42735/02), 22 august 2006
......................................................103
Bigaeva/Grecia (26713/05), 28 mai 2009
...................................................................... 76
Biserica Scientologică din Moscova/Rusia (18147/02), 5 aprilie 2007
...................... 122
Bouamar/Belgia (9106/80), 29 februarie 1988
.....................................................92, 112
Buckley/Regatul Unit (20348/92), 25 septembrie 1996
.............................................. 82
Burden/Regatul Unit [GC] (13378/05), 29 aprilie 2008
....................................25, 27, 48
C./Belgia (21794/93), 7 august 1996
.............................................................................
118
Campbell şi Cosans/Regatul Unit (7511/76 şi 7743/76),
25 februarie 1982
..........................................................................................................
122
Carson şi alţii/Regatul Unit [GC] (42184/05), 16 martie 2010 ................
25, 28, 69, 128
Case ‚relating to certain aspects of the laws on the use
of languages in education in Belgium’/Belgia
[cauza Belgian Linguistics] (1474/62 şi alţii), 23 iulie 1968
.................................... 123
Castells/Spania (11798/85), 23 aprilie 1992
........................................................... 90, 127
Cha’are Shalom Ve Tsedek/Franţa [GC] (27417/95), 27 iunie 2000
...........................120
Chahal/Regatul Unit (22414/93), 15 noiembrie 1996
.................................................. 118
Chassagnou şi alţii/Franţa (25088/94, 28331/95 şi 28443/95), 29 aprilie 1999
........ 125
Christine Goodwin/Regatul Unit [GC] (28957/95), 11 iulie 2002
........................ 101, 102
D.G./Irlanda (39474/98), 16 mai 2002
.....................................................................92, 112
D.H. şi alţii/Republica Cehă [GC] (57325/00),
13 noiembrie 2007 .........................................................25,
32, 33, 34, 80, 135, 138, 141
Dahlab/Elveţia (dec.) (42393/98), 15 februarie 2001
.................................................. 122
Danilenkov şi alţii/Rusia (67336/01), 30 iulie 2009
.............................................. 76, 128
Demir şi Bayakara/Turcia (34503/97), 12 noiembrie 2008
......................................... 76
Đokić/Bosnia şi Herţegovina (6518/04), 27 mai 2010
.................................................84
Dudgeon/Regatul Unit (7525/76), 22 octombrie 1981
................................................107
E.B./Franţa [GC] (43546/02), 22 ianuarie 2008
...............................................68, 87, 107
Engel şi alţii/Ţările de Jos (5200/71 şi alţii), 8 iunie 1976
...........................................128
Féret/Belgia (15615/07), 16 iulie 2009
............................................................................91
Fretté/Franţa (36515/97), 26 februarie 2002
.............................................................. 106
Lista cauzelor
151
Gaygusuz/Austria (17371/90), 16 septembrie 1996
................................. 27, 70, 79, 119
Glor/Elveţia (13444/04), 30 aprilie 2009
..................................................................... 109
Grande Oriente d’Italia di Palazzo Giustiniani/Italiay (nr. 2)
(26740/02), 31 mai 2007
..............................................................................................128
Handyside/Regatul Unit (5493/72), 7 decembrie 1976
..............................................126
Hasan şi Chaush/Bulgaria [GC] (30985/96), 26 octombrie 2000
.............................. 121
Hoogendijk/Ţările de Jos (dec.) (58641/00), 6 ianuarie 2005
............................ 24, 139
I./Regatul Unit [GC] (25680/94), 11 iulie 2002
.............................................................102
K.H. şi alţii/Slovacia (32881/04), 28 aprilie 2009
.........................................................80
Karner/Austria (40016/98), 24 iulie 2003
.....................................................................107
Köse şi alţii/Turcia (dec.) (26625/02), 24 ianuarie 2006
............................................. 122
Koua Poirrez/Franţa (40892/98), 30 septembrie 2003
................................. 70, 79, 119
L./Lituania (27527/03), 11 septembrie 2007
.................................................................102
Le Pen/Franţa (dec.) (18788/09), 20 aprilie 2010
..........................................................91
Loizidou/Turcia (15318/89), 18 decembrie 1996
........................................................... 64
Luczak/Polonia (77782/01), 27 noiembrie 2007
...........................................................27
Mazurek/Franţa (34406/97), 1 februarie 2000
..............................................87, 88, 125
Membri ai Congregaţiei Martorilor lui Iehova din Gldani şi alţii/Georgia
(71156/01), 3 mai 2007
...................................................................................................91
Mitropolia Basarabiei şi alţii/Moldova (45701/99), 13 decembrie 2001
.................. 121
Moldovan şi alţii/România (nr. 2) (41138/98 şi 64320/01), 12 iulie 2005
........... 84, 86
Moustaquim/Belgia (12313/86), 18 februarie 1991
...............................................26, 118
Muñoz Díaz/Spania (49151/07), 8 decembrie 2009
.....................................................88
Nachova şi alţii/Bulgaria [GC] (43577/98 şi 43579/98), 6 iulie 2005 .....90, 91,
135, 136
Opuz/Turcia (33401/02), 9 iunie 2009
.............................................................. 32, 92, 142
Oršuš şi alţii/Croaţia [GC] (15766/03), 16 martie 2010
.........................................80, 143
Paraskeva Todorova/Bulgaria (37193/07), 25 martie 2010
................................... 38, 85
Partidul Socialist şi alţii/Turcia (21237/93), 25 mai 1998
..............................................90
Pearson/Regatul Unit (8374/03), 22 august 2006
.......................................................103
Petrov/Bulgaria (15197/02), 22 mai 2008
......................................................................128
Pretty/Regatul Unit (2346/02), 29 aprilie 2002
.....................................................39, 110
Manual de drept european privind nediscriminarea
152
Price/Regatul Unit (33394/96), 10 iulie 2001
............................................................... 110
Rasmussen/Danemarca (8777/79), 28 noiembrie 1984
.......................................87, 89
S.L./Austria (45330/99), 9 ianuarie 2003
..................................................................... 106
Sahin/Germania [GC] (30943/96), 8 iulie 2003
....................................................88, 128
Schwizgebel/Elveţia (25762/07), 10 iunie 2010
............................................................111
Šečić/Croaţia (40116/02), 31 mai 2007
...........................................................................90
Sejdić şi Finci/Bosnia şi Herţegovina [GC] (27996/06 şi 34836/06),
22 decembrie 2009
...............................................................................................114,
115
Sidabras şi Džiautas/Lituania (55480/00 şi 59330/00), 27 iulie 2004
.................69, 76
Sławomir Musiał/Polonia (28300/06), 20 ianuarie 2009
............................................80
Smith şi Grady/Regatul Unit (33985/96 şi 33986/96),
27 septembrie 1999
......................................................................................................84
Sommerfeld/Germania [GC] (31871/96), 8 iulie 2003
............................68, 87, 88, 128
Stec şi alţii/Regatul Unit [GC] (65731/01 şi 65900/01),
12 aprilie
2006.........................................................................................................
70, 103
Steel şi Morris/Regatul Unit (68416/01), 15 februarie
2005........................................127
T./Regatul Unit [GC] (24724/94), 16 decembrie 1999
................................................. 112
Thlimmenos/Grecia [GC] (34369/97), 6 aprilie
2000.................................................... 39
Timishev/Rusia (55762/00 şi 55974/00), 13 decembrie 2005 ............114, 115,
135, 135
Turan Caki/Belgia (44256/06), 10 martie 2009
..................................................... 90, 90
Ünal Tekeli/Turcia (29865/96), 16 noiembrie 2004
.....................................................99
V./Regatul Unit [GC] (24888/94), 16 decembrie 1999
............................................... 112
Van Kück/Germany (35968/97), 12 iunie 2003
............................................................102
Walker/Regatul Unit (37212/02), 22 august 2006
.......................................................103
Weller/Ungaria (44399/05), 31 martie 2009
....................................................31, 70, 128
Willem/Franţa (10883/05), 16 iulie 2009
........................................................................91
Wintersberger/Austria (dec.) (57448/00), 27 mai 2003
..............................................46
Zarb Adami/Malta (17209/02), 20 iunie 2006
................................................ 32, 68, 100
Zeibek/Grecia (46368/06), 9 iulie
2009.........................................................................
116
Lista cauzelor
153
Jurisprudenţa Comitetului european pentru drepturi sociale
Mental Disability Advocacy Centre (MDAC/Bulgaria
(plângerea nr. 41/2007), 3 iunie 2008
.......................................................................134
SUD Travail Affaires Sociales/Franţa (plângerea nr. 24/2004),
8 noiembrie 2005
.........................................................................................................134
Jurisprudenţa Comitetului pentru Drepturile Omului
Diergaardt şi alţii/Namibia, comunicarea nr. 760/2997, 6 septembrie 2000
..........124
Jurisprudenţa instanţelor naţionale
Austria – Bezirksgericht Döbling, GZ 17 C 1597/05f-17, 23 ianuarie 2006
..................81
Austria – Comisia pentru Egalitatea de Tratament, Senat III
..................................... 115
Belgia – Correctionele Rechtbank van Antwerpen,
decizia din 7 decembrie 2004
.....................................................................................
83
Bulgaria – Tribunalul regional din Sofia, decizia nr. 164 privind cauza civilă
nr. 2860/2006, 21 iunie 2006
.......................................................................................37
Cipru – Organul pentru egalitate de tratament,
nr. A.K.I. 37/2008, 8 octombrie 2008
......................................................................... 40
Finlanda – Tribunalul administrativ Vaasa, nr. 04/0253/3
........................................... 56
Franţa – Curtea de Apel din Nîmes, Lenormand/Balenci,
cauza nr. 08/00907, 6 noiembrie 2008
......................................................................81
Franţa – Curtea de Casaţie, Camera pentru cazuri penale,
decizia nr. M 08-88.017 şi decizia nr. 2074, 7 aprilie 2009
......................................81
Franţa – Instanţa administrativă din Rouen, Boutheiller/Ministère
de l’éducation, decizia nr. 0500526-3, 24 iunie 2008
.............................................. 40
Regatul Unit – Camera Lorzilor, James/Eastleigh Borough
Council [1990] UKHL 6, 14 iunie 1990
......................................................................... 29
Regatul Unit – Curtea de Apel din Regatul Unit,
Eweida/British Airways plc [2010] EWCA Civ 80, 12 februarie 2010
....................143
Manual de drept european privind nediscriminarea
154
Regatul Unit – Curtea de Apel din Regatul Unit,
Islington London Borough Council/Ladele (intermediar Liberty)
[2009] EWCA Civ 1357, 12 februarie 2010
................................................................. 121
Regatul Unit – Curtea de Apel pentru ocuparea forţei de muncă,
MacCulloch/Imperial Chemical Industries plc [2008] IRLR 846,
22 iulie 2008
...................................................................................................................
58
Regatul Unit – Înalta Curte a Regatului Unit, Amicus MSF Section,
R (privind aplicarea)/Secretarul de stat pentru comerţ şi industrie [2004]
EWHC 860 (Admin), 26 aprilie 2004
........................................................................... 56
Slovenia – Avocatul pe probleme privind principiul egalităţii,
decizia nr. UEM-0921-1/2008-3, 28 august 2008
....................................................143
Suedia – Curtea de Apel Svea, Ombudsmanul împotriva discriminării
pe criterii de orientare sexuală/A.S.,
cauza nr. T-3562-06, 11 februarie 2008
................................................................ 36, 81
Suedia – Curtea Supremă, Escape Bar & Restaurant/Ombudsmanul
împotriva discriminării pe criterii etnice, cauza nr. T-2224-07,
1 octombrie 2008
...................................................................................................81,
139
Suedia – HomO, dosarul nr. 262/06, 21 iunie 2006
..................................................... 106
Ungaria – Autoritatea pentru egalitate de tratament,
decizia nr. 654/2009, 20 decembrie 2009
................................................................ 36
Ungaria – Autoritatea pentru Tratament Egal, cauza nr. 72, aprilie 2008
.................81
155
Instrumente internaţionale
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu
handicap
(13 decembrie 2006)
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului
(20 noiembrie 1989)
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Torturii (10 decembrie 1984)
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind eliminarea discriminării
împotriva femeilor (18 decembrie 1979)
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială (4 ianuarie 1969)
Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale
(16 decembrie 1966)
Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (16 decembrie
1966)
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (4 noiembrie 1950)
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948)
Lista textelor juridice
Manual de drept european privind nediscriminarea
156
Instrumente UE
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi
a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (13 decembrie 2007)
Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind punerea
în
aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între
femei şi
bărbaţi în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformată) (5 iulie 2006)
Directiva 2004/113/CE a Consiliului de aplicare a principiului egalităţii de
tratament
între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de
bunuri şi
servicii (13 decembrie 2004)
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (7 decembrie 2000)
Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea
egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea
forţei de
muncă (27 noiembrie 2000)
Directiva 2000/43/CE a Consiliului privind egalitatea de tratament între
persoane,
fără deosebire de rasă sau origine etnică (29 iunie 2000)
Declaraţia Consiliului privind punerea în aplicare a Recomandării Comisiei
referitoare la protecţia demnităţii femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă,
inclusiv codul de
bune practici în vederea combaterii hărţuirii sexuale (19 decembrie 1991)
Recomandarea 92/131/CEE a Comisiei privind protecţia demnităţii femeilor şi
bărbaţilor la locul de muncă (27 noiembrie 1991)
Directiva 79/7/CEE a Consiliului privind aplicarea treptată a principiului
egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale (19 decembrie
1978)
Directiva 76/207/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la
încadrarea în
muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă
(9 februarie 1976)
Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (25 martie 1957)
157
i. Directiva 79/7/CEE a Consiliului privind aplicarea treptată a principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale
(19 decembrie 1978) [BG – CS – DE – EL – EN – ES – FR – HU – IT – PL – RO]
ii. Edel, The Prohibition of Discrimination under the European Convention on
Human Rights, Human Rights Files, nr. 22, 2010 [EN – FR]
iii. Comisia Europeană, Combaterea discriminării – Manual de pregătire, 2006
[BG – CS – DE – EL – EN – ES – FR – HU – IT – PL – RO]
iv. European Network of Equality Bodies (Equinet), Dynamic Interpretation:
European Anti-Discrimination Law in Practice [Interpretarea dinamică: dreptul
european antidiscriminare în practică], Volum I [EN – FR], Volum II [EN – FR],
Volum III [EN – FR], Volum IV [EN]
v. European Network of Equality Bodies (Equinet), Combating Discrimination in
Goods and Services [Combaterea discriminării în domeniul bunurilor şi
serviciilor], 2004 [EN – FR]
vi. Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), The Impact
of the Racial Equality Directive. Views of Trade Unions and Employers in the
European Union [Impactul Directivei privind egalitatea de tratament între
persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică. Puncte de vedere ale
sindicatelor şi angajatorilor din Uniunea Europeană], 2010 [EN]
vii. Studii de caz cu privire la articolele 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 13 și
14 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu privire la articolul 1
din Protocolul nr. 1 la Convenție [DE – EN – FR]
Documente suplimentare
disponibile pe CD-ROM
Manual de drept european privind nediscriminarea
158
viii. Rezumate ale unor cauze selectate ale Curții Europene a Drepturilor
Omului,
în limba maghiară [HU]
159
Surse Adresă de internet
Site-ul internet al Consiliului Europei –
Human Rights Education for Legal
Professionals [Educaţie în domeniul
drepturilor omului pentru jurişti]
www.coehelp.org
Equinet, Dynamic Interpretation: European
Anti-Discrimination Law in Practice
[Interpretarea dinamică: dreptul european
antidiscriminare în practică], Volumele I-IV
www.equineteurope.org/
equinetpublications.html
Reţeaua europeană a experţilor juridici în
domeniul nediscriminării, „News Report”
[Raport nou]
www.non-discrimination.net/news
Grgić, Mataga, Longar şi Vilfan, The Right
to Property under the ECHR [Dreptul de
proprietate în temeiul CEaDO], Human
Rights Handbooks [Manuale privind
drepturile omului], nr. 10, 2007
www.coehelp.org/mod/resource/
view.php?inpopup=true&id=2123
Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale (STE nr. 177), Raport
explicativ, alineatul 22
http://conventions.coe.int/Treaty/en/
Reports/Html/177.htm
Surse online
272 Toate hyperlink-urile au fost accesate pe data de 10 martie 2011.
272
Manual de drept european privind nediscriminarea
160
Surse Adresă de internet
Kilkelly, The Right to Respect for Private
and Family Life [Dreptul la respectarea
vieţii private şi de familie], Human Rights
Handbooks [Manuale privind drepturile
omului], nr. 1, 2001
www.coehelp.org/mod/resource/
view.php?inpopup=true&id=1636
Equinet, Combating Discrimination in Goods
and Services [Combaterea discriminării în
domeniul bunurilor şi serviciilor], 2004
www.equineteurope.org/68.html
Principiile Yogyakarta referitoare la
aplicarea legislaţiei internaţionale privind
drepturile omului în legătură cu orientarea
sexuală şi identitatea de gen
www.yogyakartaprinciples.org/
principles_en.htm
InfoPortal-ul FRA [Agenţia pentru Drepturi
Fundamentale a Uniunii Europene]
http://infoportal.fra.europa.eu
FRA, Impactul Directivei privind egalitatea
de tratament între persoane, fără deosebire
de rasă sau origine etnică. Puncte de
vedere ale sindicatelor şi angajatorilor din
Uniunea Europeană
http://fra.europa.eu/fraWebsite/
research/publications/
publications_per_year/
pub_racial_equal_Directive_en.htm
Consiliul Europei, „Case Study 15: arrest,
pre-trial detention and ill-treatment of
Roma man” [Studiu de caz 15: arestare,
arest preventiv, rele tratamente aplicate
persoanelor de etnie romă], 2007
www.coehelp.org/course/view.
php?id=18&topic=2
Murdoch, Freedom of Thought, Conscience
and Religion [Libertatea de gândire,
conştiinţă şi religie], Human Rights
Handbooks [Manuale privind drepturile
omului], nr. 2, 2007
www.coehelp.org/mod/resource/
view.php?inpopup=true&id=2122
Consiliul Europei, Human Rights Handbooks
[Manualele Consiliului Europei privind
drepturile omului]
www.coe.int/t/dghl/
publications/hrhandbooks/
index_handbooks_en.asp
Comisia Europeană, Combaterea
discriminării – Manual de pregătire, 2006
http://ec.europa.eu/social/
BlobServlet?docId=95&langId=ro
161
Jurisprudenţa de mai sus oferă cititorului informaţii cuprinzătoare care îi vor
permite
acestuia să consulte hotărârea completă adoptată în cauza respectivă. Aceasta
poate fi considerată utilă în situaţia în care cititorul doreşte să aprofundeze
raţionamentul şi analiza aplicate în faţa instanţei respective pentru a ajunge
la decizia în cauză.
mare parte din cauzele menţionate în această publicaţie sunt cauze soluţionate
de
CEJ sau CEDO; prin urmare, acestea constituie punctul central al restului
discuţiei. Cu
toate acestea, pot fi folosite tehnici similare atunci când se utilizează bazele
de date
naţionale care cuprind jurisprudenţă.
Pentru a consulta jurisprudenţa CEDO, cititorul poate accesa portalul CEDO HUDOC
care oferă acces liber la jurisprudenţa CEDO: www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/
Case-Law/Hudoc/Hudoc+database/. Portalul HUDOC deţine un motor de căutare
uşor de utilizat, care face ca identificarea cauzei dorite să fie extrem de
simplă. Cel
mai uşor mod de a identifica o cauză este prin introducerea numărului plângerii
în
caseta de căutare intitulată „Application Number” [Numărul plângerii].
Pentru a consulta jurisprudenţa CEJ, cititorul poate utiliza motorul de căutare
CURIA,
care oferă acces gratuit la jurisprudenţa CEJ:
http://curia.europa.eu/jurisp/cgi-bin/
form.pl?lang=en. Motorul de căutare CURIA este uşor de utilizat, ceea ce face ca
identificarea cauzei dorite să fie extrem de simplă. Cel mai uşor mod de a
identifica o cauză este acela de a introduce numărul cauzei în caseta de căutare
intitulată
„Numărul cauzei”.
Notă privind citatele
Manual de drept european privind nediscriminarea
162
Alternativ, cele două motoare de căutare propuse (sau orice alt motor de căutare
utilizat) vor permite utilizatorului să caute cauzele în funcţie de dată.
Localizarea
jurisprudenţei dorite prin navigarea în funcţie de data hotărârii a devenit mai
simplă datorită faptului că data a fost menţionată în toate cauzele incluse în
prezentul
manual.
© Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 2010
Consiliul Europei, 2010
Acest manuscript a fost finalizat în iulie 2010.
Reproducerea parţială sau totală a informaţiilor este permisă, cu exceptia
uzului comercial şi cu
menţionarea sursei.
Cum vă puteți procura publicațiile Uniunii Europene?
Publicații gratuite:
• prin EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu);
• la reprezentanțele sau delegațiile Uniunii Europene.
Puteți obține datele de contact ale acestora vizitând http://ec.europa.eu
sau trimițând un fax la +352 2929-42758.
Publicații contra cost:
• prin EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu).
Abonamente contra cost (de exemplu, la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau
la
repertoriile jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene):
• contactând direct unul dintre agenții de vânzări ai Oficiului pentru
Publicații al Uniunii
Europene (http://publications.europa.eu/others/agents/index_ro.htm).
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene
Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Consiliul Europei
Manual de drept european privind nediscriminarea
2011 — 162 p. — 14,8 × 21 cm
ISBN 978-92-871-9991-1 (Consiliul Europei)
ISBN 978-92-9192-673-2 (FRA)
doi:10.2811/14604
Mai multe informaţii cu privire la Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a
Uniunii Europene
este disponibil pe site-ul FRA (fra.europa.eu).
Informaţii suplimentare referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului
sunt disponibile pe site-ul internet al Curţii: www.echr.coe.int. Baza de date
HUDOC
asigura accesul la hotărâri şi decizii în engleză şi/sau franceză, traduceri în
alte limbi, note
informative lunare legate de jurisprudenţă, comunicate de presă şi alte
informaţii despre
activitatea Curţii.
Foto (copertă & interior): © iStockphoto
Numeroase alte informaţii despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet
pe serverul Europa (http://europa.eu)
Conţinutul se află la sfârşitul prezentei publicaţii.
Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2011
ISBN 978-92-871-9991-1 (Consiliul Europei)
ISBN 978-92-9192-673-2 (FRA)
doi:10.2811/14604
Printed in Luxembourg by Imprimerie Centrale
Tipărit pe hârtie înălbită fără clor elementar (ecf)
Acest manual a fost redactat în limba engleză. Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO) și Agenția
pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) nu îşi asumă nicio
responsabilitate cu privire la
calitatea traducerilor efectuate în alte limbi.
Poziţiile exprimate în manual nu creează nicio obligaţie în sarcina CEDO.
Manualul conţine o selecţie de
comentarii şi materiale referitoare la Conventia Europeană a Drepturilor Omului.
CEDO nu îşi asumă nicio
responsabilitate pentru conţinutul acestora. De asemenea, inculderea acestora în
manual nu reprezintă
o formă de susţinere a acestor publicaţii. Alte manuale cu privire la Convenţie
sunt listate pe paginile
Internet ale librăriei CEDO (www.echr.coe.int/Library/).
Europe Direct este un serviciu care vă ajută să găsiţi răspunsuri
la întrebările pe care vi le puneţi despre Uniunea Europeană.
Un număr unic gratuit (*):
00 800 6 7 8 9 10 11
(*) Unii operatori de telefonie mobilă nu permit accesul la numerele 00800
sau pot factura aceste apeluri.
Cum se pot obţine publicaţii ale Consiliului Europei
Editura Consiliului Europei produce lucrări referitoare la toate sferele de
referinţă ale Organizaţiei,
incluzând drepturile omului,ştiinţe juridice,sănătate, etică, afacerisociale,
mediu, educaţie, cultură,
sport, tineretşi patrimoniu arhitectural. Cărţişi publicaţii în format
electronic din catalogul extensiv al
acesteia pot fi comandate online (http://book.coe.int/). O sală de lectură
virtuală permite utilizatorilor
să consulte gratuit extrase din lucrările principale nou publicate sau texte în
integralitate ale anumitor
documente oficiale.
Informaţii despre Convenţiile Consiliului Europei, precum şi textele integrale
ale acestora, pot fi obţinute
de pe site-ul internet al Biroului Tratatelor: http://conventions.coe.int/.
Manual de
drept european privind
nediscriminarea
Dreptul european privind nediscriminarea, aşa cum a fost constituit prin
directivele UE privind nediscriminarea şi prin articolul 14 din Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi prin Protocolul nr. 12 la respectiva convenţie (CEDO), interzice
discriminarea într-o serie
de contexte şi pentru o gamă largă de criterii. Prezentul manual analizează
dreptul european privind
nediscriminarea rezultat din aceste două surse cu titlu de sisteme
complementare, făcând referire la
oricare dintre acestea în măsura în care se suprapun şi semnalând diferenţele,
acolo unde există. Având
în vedere volumul impresionant de jurisprudenţă al Curţii Europene a Drepturilor
Omului şi al Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene în domeniul nediscriminării, ni s-a părut util să
prezentăm în mod accesibil
un manual cu CD-ROM pentru uzul profesioniştilor în drept din statele membre ale
UE şi ale Consiliului
Europei, precum şi din alte state, cum ar fi judecătorii, procurorii, avocaţii
şi ofiţerii de poliţie.
Manual de drept european privind nediscriminarea
AGENŢIA PENTRU DREPTURI FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE
Schwarzenbergplatz 11 - 1040 Viena, Austria
Tel +43 (1) 580 30-60 - Fax +43 (1) 580 30-693
fra.europa.eu - info@fra.europa.eu
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
CONSILIUL EUROPEI
67075 Strasbourg Cedex - Franţa
Tel +33 (0) 3 88 41 20 18 - Fax +33 (0) 3 88 41 27 30
echr.coe.int - publishing@echr.coe.int
MANUAL
10.2811/14604 TK-30-11-003-RO-C
ISBN 978–92–871–9991–1