Manual de drept european privind drepturile copilului
MANUAL
Manual de drept european privind drepturile copilului FRA/CEDO
© Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și Consiliul Europei, 2015
Manuscrisul prezentului manual a fost finalizat în luna iunie 2015.
Actualizările vor fi disponibile pe site‑ul FRA la adresa fra.europa.eu, pe site‑ul Consiliului Europei
la adresa www.coe.int/en/web/commissioner/thematic‑work/children‑rights și pe site‑ul Curții
Europene a Drepturilor Omului, în meniul Case‑Law ( Jurisprudență), la adresa echr.coe.int.
Reproducerea este autorizată cu condiția menționării sursei.
Europe Direct este un serviciu destinat să vă ajute să găsiți răspunsuri
la întrebările pe care vi le puneți despre Uniunea Europeană.
Un număr unic gratuit (*):
00 800 6 7 8 9 10 11
(*) Informațiile primite sunt gratuite, la fel ca și cea mai mare parte a apelurilor telefonice
(unii operatori și unele cabine telefonice și hoteluri taxează totuși aceste apeluri).
Credit fotografie (copertă și interior): © iStockphoto
Numeroase alte informații despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul
Europa (http://europa.eu).
Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2016
CoE: ISBN 978-92-871-9899-0
FRA – print: ISBN 978-92-9239-939-9 doi:10.2811/480742 TK-04-15-510-RO-C
FRA – web: ISBN 978-92-9239-931-3 doi:10.2811/573695 TK-04-15-510-RO-N
Printed in Belgium
Tipărit pe hârtie reciclată fără clor (PCF)
Prezentul manual a fost elaborat în limba engleză. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu
își asumă nicio responsabilitate pentru calitatea traducerii în alte limbi. Opiniile exprimate în acest
manual nu obligă în niciun fel CEDO. Manualul de față face referire la o selecție de comentarii și
manuale. CEDO nu se face răspunzătoare pentru conținutul acestora, iar includerea lor pe această
listă nu reprezintă vreo formă de aprobare a acestor publicații. Alte publicații sunt disponibile pe
pagina de internet a bibliotecii CEDO: echr.coe.int si alte materiale la coe.int/children.
Manual de drept european
privind drepturile copilului

3
Cuvânt înainte
Prezentul manual de drept european privind drepturile copilului este întocmit în co‑
operare de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)
și Consiliul Europei, împreună cu Grefa Curții Europene a Drepturilor Omului. Este al
patrulea dintr‑o serie de manuale de drept european întocmite în comun de organi‑
zațiile noastre. Manualele precedente au fost dedicate dreptului european în mate‑
rie de nediscriminare, azil, frontiere și imigrație, precum și în materie de protecție
a datelor.
Am inițiat acest nou proiect comun în contextul sărbătoririi a 25 de ani de la adop‑
tarea Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului – care
a fost ratificată de toate statele Europei – pentru a evidenția rolul standardelor juri‑
dice europene în garantarea exercitării drepturilor universale ale copiilor.

Copiii sunt îndreptățiți să se bucure de drepturi depline. De aceea, manualul de față are ca scop creșterea gradului de conștientizare și îmbunătățirea cunoștințelor privind standardele juridice care asigură protecția și promovarea acestor drepturi în Europa. Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) stabilește obligația Uniunii de a promova protecția drepturilor copilului. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (UE), regulamentele și directivele UE, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) au contribuit la rândul lor la reglementarea protecției drepturilor copilului. În cadrul Consiliului Europei, un număr mare de convenții se axează pe aspecte specifice privind protecția drepturilor copilului, de la drepturile și siguranța lor în spațiul cibernetic până la adopție. Aceste convenții completează protecția acordată copiilor în temeiul Convenției europene a drepturilor omului și al Cartei Sociale Europene, inclusiv în temeiul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și a deciziilor Comitetului European al Drepturilor Sociale (CEDS).

Manualul de față este destinat profesioniștilor din domeniul juridic nespecializați, judecătorilor, procurorilor, autorităților de protecție a copilului, precum și altor practicieni și organizații care răspund de asigurarea protecției juridice a drepturilor copilului.

Dorim să adresăm mulțumirile noastre următorilor: prof. Ton Liefaard, LL.M. Simona Florescu, JD. Margaret Fine, prof. Karl Hanson, prof. Ursula Kilkelly, dr. Roberta Ruggiero, prof. Helen Stalford și prof. Wouter Vandenhole pentru contribuția adusă la redactarea acestui manual. De asemenea, dorim să mulțumim tuturor celor care ne‑au oferit sprijin și informații pe parcursul elaborării lui.

Snežana Samardžić-Marković
Director general pentru democrație în cadrul Consiliului Europei

Michael O’Flaherty
Director al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene
5
Cuprins
CUVÂNT ÎNAINTE  .......................................................................................................... 3
ACRONIME  ...................................................................................................................  11
MODUL DE UTILIZARE A MANUALULUI  ...................................................................  13
1 INTRODUCERE ÎN DREPTUL EUROPEAN PRIVIND DREPTURILE COPILULUI:
CONTEXT ȘI PRINCIPII DE BAZĂ  .....................................................................................  15
1.1. Concepte fundamentale  ...........................................................................  17
Aspect esențial  .....................................................................................................  17
1.1.1. Aria de cuprindere a dreptului european privind
drepturile copilului  .......................................................................  17
1.1.2. „Copilul” ca titular de drepturi  .................................................... 18
1.2. Istoricul dreptului european al copilului  ................................................ 19
1.2.1. Uniunea Europeană: evoluția dreptului european al
copilului și domeniile de protecție vizate  ................................  20
1.2.2. Consiliul Europei: evoluția dreptului copilului și
domeniile de protecție vizate  ...................................................  23
1.3. Dreptul european al copilului și Convenția ONU cu privire la
drepturile copilului  ...................................................................................  26
Aspect esențial  ....................................................................................................  26
1.4. Rolul instanțelor europene în interpretarea și asigurarea
respectării drepturilor copilului în Europa  ............................................  29
1.4.1. Curtea de Justiție a Uniunii Europene  .......................................  29
1.4.2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului  ...................................  30
1.5. Comitetul European al Drepturilor Sociale  ............................................ 32
2 DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE CIVILE FUNDAMENTALE  ........................................  33
2.1. Libertatea de gândire, de conștiință și de religie  ................................ 35
Aspecte esențiale  ................................................................................................ 35
2.1.1. Dreptul copilului la libertatea de religie  .................................... 35
2.2. Drepturile părinților și libertatea de religie a copiilor lor  ................... 37
2.3. Libertatea de exprimare și de informare  .............................................. 39
Aspecte esențiale  ................................................................................................ 39
2.4. Dreptul de a fi ascultat  ............................................................................  42
Aspecte esențiale  ...............................................................................................  42
2.5. Dreptul la libertatea de întrunire și de asociere  .................................. 45
Aspecte esențiale  ................................................................................................ 45
6
3 EGALITATEA ȘI NEDISCRIMINAREA  ................................................................... 47
3.1. Dreptul european privind nediscriminarea  ..........................................  49
Aspecte esențiale  ...............................................................................................  49
3.2. Interzicerea discriminării pe criteriul rasei sau al originii etnice  .......  51
Aspecte esențiale  ................................................................................................  51
3.3. Interzicerea discriminării pe criteriul cetățeniei și al statutului de imigrant  ..... 54
Aspecte esențiale  ................................................................................................ 54
3.4. Interzicerea discriminării pe criteriul vârstei  ........................................ 57
Aspect esențial  ..................................................................................................... 57
3.5. Interzicerea discriminării pe baza altor criterii protejate  ...................  58
Aspect esențial  ....................................................................................................  58
4 ASPECTE LEGATE DE IDENTITATEA PERSONALĂ  ............................................. 61
4.1. Înregistrarea nașterii și dreptul la un nume .......................................... 63
Aspect esențial  ..................................................................................................... 63
4.2. Dreptul la o identitate personală  ...........................................................  65
Aspecte esențiale  ...............................................................................................  65
4.2.1. Stabilirea paternității ...................................................................  66
4.2.2. Stabilirea maternității: nașterea anonimă  ...............................  69
4.3. Stabilirea originii unei persoane: adopția  ............................................  69
4.4. Furtul de identitate  ................................................................................... 70
Aspect esențial  ..................................................................................................... 70
4.5. Dreptul la cetățenie  .................................................................................. 71
Aspecte esențiale  ................................................................................................ 71
4.6. Identitatea copiilor care aparțin minorităților naționale  .................... 73
Aspect esențial  ..................................................................................................... 73
5 VIAȚA DE FAMILIE  ................................................................................................. 75
5.1. Dreptul la respectarea vieții de familie  ................................................. 77
Aspecte esențiale  ................................................................................................ 77
5.2. Dreptul copilului de a fi îngrijit de părinții săi  ....................................... 78
Aspecte esențiale  ................................................................................................ 78
5.3. Dreptul de a întreține relații personale cu ambii părinți  ..................... 81
Aspecte esențiale  ................................................................................................ 81
5.4. Deplasarea necorespunzătoare a copiilor dincolo de
frontieră — răpirea de copii  ....................................................................  89
Aspecte esențiale  ...............................................................................................  89
7
6 PROTECȚIA ALTERNATIVĂ CELEI DIN CADRUL FAMILIEI ȘI ADOPȚIA  ..........  95
6.1. Protecția alternativă: Principii generale  ...............................................  97
Aspecte esențiale  ...............................................................................................  97
6.2. Darea copiilor in plasament  ...................................................................  101
Aspecte esențiale  ..............................................................................................  101
6.3. Adopția  ..................................................................................................... 107
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 107
7 PROTECȚIA COPILULUI ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI ȘI A EXPLOATĂRII  ..............  115
7.1. Violența în familie, în școli sau în alte medii  ......................................  118
Aspecte esențiale  ..............................................................................................  118
7.1.1. Sfera de întindere a responsabilității statului  ........................  118
7.1.2. Pedeapsa corporală  .................................................................... 122
7.1.3. Abuzul sexual  .............................................................................. 124
7.1.4. Violența domestică și neglijarea copiilor  ................................ 126
7.2. Exploatarea copiilor, pornografia și ademenirea în scopuri
sexuale  ..................................................................................................... 128
Aspect esențial  ................................................................................................... 128
7.2.1. Munca forțată  ............................................................................. 129
7.2.2. Traficul de copii  ...........................................................................  131
7.2.3. Pornografia infantilă și ademenirea copiilor în scopuri
sexuale  ......................................................................................... 134
7.3. Grupurile cu risc ridicat  .......................................................................... 136
Aspect esențial  ................................................................................................... 136
7.3.1. Copiii care aparțin minorităților  ............................................... 137
7.3.2. Copiii cu dizabilități  .................................................................... 137
7.4. Copiii dispăruți  ......................................................................................... 139
8 DREPTURILE ECONOMICE, SOCIALE ȘI CULTURALE ȘI NIVELUL DE
TRAI ADECVAT  ....................................................................................................  141
8.1. Abordări ale drepturilor economice, sociale și culturale  .................. 143
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 143
8.2. Dreptul la educație  .................................................................................. 145
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 145
8.2.1. Dreptul la educație al copiilor migranți  ................................... 148
8.3. Dreptul la sănătate  ................................................................................. 153
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 153
8
8.4. Dreptul la locuință  ................................................................................... 158
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 158
8.5. Dreptul la un nivel de trai adecvat și dreptul la securitate socială  .  161
Aspecte esențiale  ..............................................................................................  161
9 MIGRAȚIA ȘI AZILUL ........................................................................................... 167
9.1. Intrarea și șederea  .................................................................................. 170
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 170
9.2. Evaluarea vârstei ..................................................................................... 173
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 173
9.3. Reîntregirea familiei pentru copiii separați  ........................................ 175
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 175
9.4. Detenția  .................................................................................................... 178
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 178
9.5. Expulzarea  ................................................................................................  181
Aspecte esențiale  ..............................................................................................  181
9.6. Accesul la justiție  .................................................................................... 185
Aspect esențial  ................................................................................................... 185
10 PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI A DATELOR CU CARACTER PERSONAL  .....  189
10.1. Protecția copiilor în calitate de consumatori  ......................................  191
Aspecte esențiale  ..............................................................................................  191
10.1.1. Drepturile consumatorului  ........................................................  191
10.1.2. Practicile comerciale neloiale care vizează copiii  ................. 193
10.1.3. Siguranța produselor  ................................................................. 193
10.1.4. Studiile clinice efectuate pe copii  ............................................ 194
10.1.5. Alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică  ... 195
10.1.6. Siguranța jucăriilor  ..................................................................... 196
10.1.7. Copiii și publicitatea  ................................................................... 196
10.2. Copiii și protecția datelor cu caracter personal  .................................. 198
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 198
10.2.1. Dreptul european în materie de protecție a datelor  ............. 198
9
11 DREPTURILE COPIILOR ÎN PROCEDURILE PENALE ȘI ÎN
PROCEDURILE ALTERNATIVE (NEJUDICIARE)  .................................................  205
11.1. Garanțiile unui proces echitabil  ...........................................................  207
Aspecte esențiale  .............................................................................................  207
11.1.1. Participarea efectivă  .................................................................. 212
11.1.2. Accesul la un avocat  ................................................................... 214
11.2. Drepturile delincvenților minori în ceea ce privește detenția  ......... 216
Aspecte esențiale  .............................................................................................. 216
11.2.1. Forme de detenție (garanții de fond și procedurale)  ........... 217
11.2.2. Condițiile de detenție  ................................................................ 220
11.2.3. Protecția împotriva abuzurilor și a relelor tratamente  ........ 222
11.3. Protecția copiilor victime sau martori  ................................................  223
Aspect esențial  ..................................................................................................  223
LECTURI SUPLIMENTARE  ......................................................................................... 231
JURISPRUDENȚĂ  .......................................................................................................  245
CUM PUTEȚI CONSULTA JURISPRUDENȚA INSTANȚELOR EUROPENE  ..............  253
INSTRUMENTELE JURIDICE LA CARE SE FACE TRIMITERE ÎN
MANUALUL DE FAȚĂ  ...............................................................................................  259
Instrumentele juridice ale ONU  .......................................................................  259
Instrumentele juridice ale Consiliului Europei  ...............................................  259
Instrumentele juridice ale UE  ..........................................................................  262

11
ACRONIME
APCE Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
CCMN Convenția‑cadru pentru protecția minorităților naționale
a Consiliului Europei
CDC Convenția ONU cu privire la drepturile copilului
CDPD Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu
dizabilități
CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Convenția Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale (cunoscută drept Convenția europeană a drepturilor
omului, Convenția)
CEDS Comitetul European al Drepturilor Sociale
CEE Comunitatea Economică Europeană
CEPT Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante
CIEFDR Convenția internațională pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială
CJUE Curtea de Justiție a Uniunii Europene (până în decembrie 2009,
Curtea Europeană de Justiție, CEJ)
CoE Consiliul Europei
CPT Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau
Tratamentelor Inumane sau Degradante
CSE Carta socială europeană
DDC Directiva privind drepturile consumatorilor
DPCN Directiva privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor
de pe piața internă față de consumatori
DSGP Directiva privind siguranța generală a produselor
DSJ Directiva privind siguranța jucăriilor
ECOSOC Consiliul Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite
12
FRA Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene
GC Marea Cameră (a Curții Europene a Drepturilor Omului)
GRETA Grupul de experți pentru lupta împotriva traficului de ființe umane
OIM Organizația Internațională a Muncii
ONU Organizația Națiunilor Unite
PIDCP Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice al
Organizației Națiunilor Unite
PIDESC Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și
culturale
RTT Resortisanți ai țărilor terțe
SEE Spațiul Economic European
TFUE Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
TUE Tratatul privind Uniunea Europeană
UE Uniunea Europeană
UNHCR Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați
13
Modul de utilizare a manualului
Manualul de față oferă cititorilor o imagine de ansamblu asupra drepturilor funda‑
mentale ale copiilor în statele membre ale Uniunii Europene (UE) și ale Consiliului
Europei (CoE). Aria sa de cuprindere este extinsă. Copiii sunt tratați în manual ca
beneficiari ai tuturor drepturilor omului și a libertaților fundamentale, precum
și ca subiecți ai unor reglementări speciale, având în vedere caracteristicile lor
specifice. Drepturile copilului reprezintă un domeniu de drept intersectorial, iar
manualul de față pune accentul pe domeniile juridice cu importanță deosebită
pentru copii.
Manualul a fost elaborat pentru a furniza asistență practicienilor din domeniul
dreptului care nu sunt specializați în domeniul drepturilor copilului. El se adre‑
sează avocaților, judecătorilor, procurorilor, asistenților sociali și altor persoane
care lucrează cu autoritățile naționale, precum și organizațiilor neguvernamen‑
tale (ONG‑uri) și altor organisme care se confruntă, poate pentru prima dată,
cu probleme juridice legate de aceste subiecte. Manualul constituie un punct
de referință în ceea ce privește dreptul Uniunii și al Consiliului Europei referitor
la aceste domenii, întrucât explică modul în care este reglementat fiecare as‑
pect prin dreptul Uniunii, precum și prin Convenția europeană a drepturilor omu‑
lui (Convenția), prin Carta socială europeană (CSE) și prin alte acte ale Consiliului
Europei. În fiecare capitol se prezintă mai întâi un tabel, care include dispoziții‑
le legale aplicabile în cadrul celor două sisteme juridice europene diferite. Sunt
prezentate apoi succesiv reglementările din cadrul fiecărui sistem în legătură
cu fiecare subiect tratat. Acest lucru permite cititorului să observe punctele de
convergență ale celor două sisteme juridice și punctele în care ele diferă. Există
și referiri la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (CDC) și la alte acte
juridice internaționale, atunci când acestea sunt relevante.
Practicienii din statele din afara UE care sunt membre ale Consiliului Europei și,
prin urmare, sunt părți la Convenție pot accesa informațiile relevante pentru țara
lor prin consultarea directă a secțiunilor referitoare la CoE. Practicienii din statele
membre ale UE vor trebui să consulte ambele secțiuni, deoarece se află sub in‑
cidența ambelor ordini juridice. Persoanele care doresc informații suplimentare
despre un anumit aspect au la dispoziție o listă cu materiale mai specializate în
secțiunea „Lecturi suplimentare” din manual.
Reglementările care decurg din Convenție sunt prezentate cu ajutorul unor tri‑
miteri succinte la anumite cauze soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor
14
Manual de drept european privind drepturile copilului
Omului (CEDO) în legătură cu subiectul tratat în manual. Acestea au fost selec‑
tate dintre hotărârile și deciziile existente ale CEDO în chestiuni legate de drep‑
turile copiilor.
Dreptul UE constă din măsurile legislative adoptate, dispozițiile relevante ale tra‑
tatelor și, în special, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum
au fost interpretate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene [CJUE, de‑
numită Curtea Europeană de Justiție (CEJ) înainte de decembrie 2009].
Jurisprudența descrisă sau citată în prezentul manual este spicuită dintr‑un cor‑
pus semnificativ de jurisprudență a CEDO și a CJUE. Manualul include, în măsura
în care acest lucru este posibil, având în vedere aria sa de cuprindere limitată și
caracterul său introductiv, evoluțiile juridice înregistrate până la 1 ianuarie 2015,
deși se face referire și la evoluțiile ulterioare acolo unde acest lucru este posibil.
Manualul conține un capitol introductiv în care se explică pe scurt rolul celor două
sisteme juridice reprezentate de dreptul Consiliului Europei și de dreptul UE, ur‑
mat de zece capitole în care se tratează următoarele teme:
• drepturile și libertățile civile;
• egalitatea;
• aspecte legate de identitatea personală;
• viața de familie;
• protecția alternativă și adopția;
• protecția copilului împotriva violenței și a exploatării;
• drepturile economice, sociale și culturale;
• migrația și azilul;
• protecția consumatorilor și a datelor personale;
• drepturile copilului în cadrul justiției penale și al procedurilor alternative.
Fiecare capitol tratează un subiect distinct, iar trimiterile încrucișate la alte su‑
biecte și capitole oferă o înțelegere mai completă a cadrului juridic aplicabil. La
începutul fiecărei secțiuni sunt menționate aspectele esențiale.
15
UE Subiecte
abordate CoE
Directiva privind libertatea
de circulație (2004/38/CE),
articolul 2 alineatul (2) litera (c)
„Copilul” ca
titular de
drepturi
Convenția privind lupta împo‑
triva traficului de ființe umane,
articolul 4 litera (d)
Convenția Consiliului Europei
privind protecția copiilor
împotriva exploatării sexuale
și a abuzurilor sexuale,
articolul 3 litera (a)
CEDO, Marckx/Belgia,
nr. 6833/74, 1979 (copilul re‑
clamant avea șase ani la data
pronunțării hotărârii de către
Curte).
Directiva privind lucrătorii tineri
(94/33/CE), articolul 3
Protecția
tinerilor
la locul de
muncă
CSE (revizuită), articolul 7
(dreptul copiilor și tinerilor la
protecție)
Carta drepturilor fundamentale,
articolul 14 punctul (2) (dreptul la
educație)
Dreptul la
învățământ
obligatoriu
gratuit
Carta drepturilor fundamentale,
articolul 21 (nediscriminarea)
Interzicerea
discriminării
pe criterii de
vârstă
1
Introducere în
dreptul european privind
drepturile copilului:
context și principii de bază
16
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor fundamentale, arti‑
colul 32 (interzicerea muncii copiilor și
protecția tinerilor la locul de muncă)
Directiva privind combaterea abuzu‑
lui sexual asupra copiilor, a exploatării
sexuale a copiilor și a pornografiei in‑
fantile (2011/93/UE)
Directiva privind prevenirea și com‑
baterea traficului de persoane
(2011/36/UE)
Interzicerea
muncii care
exploatează
copiii
CSE (revizuită), articolul 7
(dreptul copiilor și tinerilor la
protecție)
Carta drepturilor fundamentale, arti‑
colul 24 (drepturile copilului)
Tratatul privind Uniunea Europeană,
articolul 3 alineatul (3)
Protecția
drepturilor
copilului
(în general)
Carta drepturilor fundamentale, arti‑
colul 7 (respectarea vieții private și de
familie)
Dreptul la
respectarea
vieții private
și de familie
Convenția europeană a
drepturilor omului, articolul 8
(dreptul la respectarea vieții
private și de familie)
Convenția europeană asupra
statutului juridic al copiilor năs‑
cuți în afara căsătoriei
Convenția europeană în materia
adopției de copii (revizuită)
Convenția asupra relațiilor per‑
sonale care privesc copiii
Convenția privind exercitarea
drepturilor copiilor
CEDO, Maslov/Austria [GC],
nr. 1638/03, 2008 (deportarea
reclamantului, condamnat pen‑
tru infracțiuni penale in timpul
minorității)
CJUE, C-413/99, Baumbast și R/Secretary of State for the Home Department, 2002
CJUE, C-200/02, Kunqian Catherine Zhu
și Man Lavette Chen/Secretary of State for the Home Department, 2004
CJUE, C-148/02, Carlos Garcia Avello/
Statul belgian, 2003
CJUE, C-310/08, London Borough
of Harrow/Nimco Hassan Ibrahim
și Secretary of State for the Home
Department, 2010
CJUE, C-480/08, Maria Teixeira/London
Borough of Lambeth și Secretary of
State for the Home Department, 2010
Libertatea
de circulație
17
Introducere în dreptul european privind drepturile copilului: context și principii de bază
Acest capitol introductiv explică evoluția la nivel european a legislației în materia
drepturilor copilului, principiile esențiale care ghidează aplicarea sa și aspectele
principale ale drepturilor copilului abordate de dreptul european. Aici se furni‑
zează cadrul pentru analiza tematică din capitolele care urmează.
1.1. Concepte fundamentale
Aspect esențial
• Dreptul european al copiliilor pornește de la măsurile existente la nivel național
și internațional.
1.1.1. Aria de cuprindere a dreptului european
privind drepturile copilului
Sintagma „dreptul european al copiilor” se referă îndeosebi la sursele primare
de drept (tratatele, convențiile, legislația secundară și jurisprudența) introduse
de Consiliul Europei (CoE) și de Uniunea Europeană (UE). Atunci când este cazul
se fac referiri și la alte surse europene care influențează evoluția dreptului euro‑
pean în acest domeniu – de exemplu, documente esențiale de politică, orientări
sau alte instrumente juridice fără caracter obligatoriu.
Copiii sunt titulari de drepturi, și nu doar obiecte ale protecției. Ei beneficiază de
toate drepturile omului și în acelasi timp fac și obiectul unor reglementări spe‑
ciale, date fiind caracteristicile lor specifice. O mare parte din jurisprudența eu‑
ropeană derivă din litigiile inițiate de părinți sau de alți reprezentanți legali ai
copiilor, având în vedere capacitatea juridică limitată a celor din urmă. Pe lângă
faptul că își propune să ilustreze modul în care legea se adaptează intereselor
și nevoilor specifice ale copiilor, manualul de față evidențiază și importanța ro‑
lului jucat de părinți/tutori sau de alți reprezentanți legali și face referire, unde
este cazul, la situațiile în care drepturile și responsabilitățile le revin în cea mai
mare măsură persoanelor în grija cărora se află copiii. În astfel de cazuri se ad‑
optă abordarea Convenției (ONU) cu privire la drepturile copilului (CDC)1
, potri‑
vit căreia responsabilitățile parentale trebuie exercitate urmărindu‑se în primul
1 Adunarea Generală a ONU (AGONU) (1989), Convenția cu privire la drepturile copilului,
20 noiembrie 1989.
18
Manual de drept european privind drepturile copilului
rând interesul superior al copilului și de o manieră corespunzătoare capacităților
în continuă dezvoltare ale copilului.
1.1.2. „Copilul” ca titular de drepturi
În dreptul internațional, CDC prevede în articolul 1 că „prin copil se înțelege ori‑
ce ființă umană sub vârsta de 18 ani”. Acesta este parametrul juridic utilizat în
prezent pentru a defini noțiunea de copil, inclusiv în Europa.
În dreptul UE, nu exista o definiție oficială unică a termenului „copil” în tratate,
legislație sau jurisprudență. Această definiție poate varia considerabil în legile
UE, în funcție de contextul reglementării. De exemplu, legislația care reglemen‑
tează dreptul la liberă circulație al cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor
acestora definește copiii drept „descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de
ani sau care se află în întreținere”2, adoptând practic o noțiune bazată pe relații
biologice și economice, și nu pe ideea de minoritate.
Unele acte legislative ale UE acordă drepturi diferite copiilor în funcție de vâr‑
stă. De exemplu, Directiva 94/33/CE privind protecția tinerilor la locul de muncă
(Directiva privind lucrătorii tineri)3
, care reglementează accesul copiilor la înca‑
drarea oficială în muncă pe teritoriul statelor membre ale UE și condițiile aferen‑
te, distinge între „tineri” (termen generic pentru toate persoanele în vârstă de
până la 18 ani), „adolescenți” (orice tânăr în vârstă de cel puțin 15 ani și de cel
mult 18 ani, care nu mai face obiectul școlarizării obligatorii pe bază de program
integral) și „copii” (definiți ca tinerii care nu au atins vârsta de 15 ani, a căror în‑
cadrare oficială în muncă este, în cele mai multe cazuri, interzisă).
Alte domenii din dreptul UE, în special cele în care acțiunile UE le completează
pe cele ale statelor membre (cum ar fi securitatea socială, imigrația și educația)
permit dreptului național să stabilească cine are statutul de copil. În aceste con‑
texte, se adoptă în general definiția din CDC.
2 Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și
membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abroga‑
re a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,
90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, JO L 158, 30 aprilie 2004 și JO L 158, 29 aprilie 2004,
articolul 2 alineatul (2) litera (c).
3 Directiva 94/33/CE din 20 august 1994 privind protecția tinerilor la locul de muncă, JO L 216,
1994, articolul 3.
19
Introducere în dreptul european privind drepturile copilului: context și principii de bază
În dreptul CoE, majoritatea actelor juridice referitoare la copii adoptă definiția
copilului din CDC. Exemple includ articolul 4 litera (d) din Convenția Consiliului
Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane4
sau articolul 3 litera (a)
din Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării
sexuale și a abuzurilor sexuale (Convenția de la Lanzarote)5
.
Convenția europeană a drepturilor omului (Convenția) nu conține o definiție a ter‑
menului „copil”, însă prevede în articolul 1 obligația statelor de a garanta tuturor
persoanelor aflate sub jurisdicția lor drepturile acordate de convenție. Articolul 14
din Convenție garantează exercitarea drepturilor prevăzute în convenție, interzi‑
când discriminarea din orice motiv, inclusiv din motive legate de vârstă6. Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat admisibile cererile formulate
de copii direct sau prin reprezentant indiferent de vârsta copiilor7
. În jurispru‑
dența sa, CEDO a adoptat definiția copilului prevăzută în CDC8, acceptând crite‑
riul vârstei mai mici de 18 ani.
Același lucru este valabil și în cazul Cartei sociale europene (CSE) și al interpretării
acesteia de către Comitetul European al Drepturilor Sociale (CEDS)9
.
1.2. Istoricul dreptului european al copilului
Cea mai mare parte a dreptului european al copilului a fost elaborată de UE și CoE.
Pe lângă ONU există și alte instituții internaționale, ca de exemplu Conferința de
la Haga de drept internațional privat, care au adoptat acte juridice importante ce
sunt în continuare utilizate la elaborarea dreptului european. Deși aceste cadre
internaționale au funcționat separat unul de altul, încep să se contureze din ce
4 Consiliul Europei, Convenția privind lupta împotriva traficului de ființe umane, STCE nr. 197,
15 mai 2005.
5 Consiliul Europei, Convenția privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzuri‑
lor sexuale, CETS nr. 201, 25 octombrie 2007.
6 CEDO, Schwizgebel/Elveția, nr. 25762/07, 10 iunie 2010. A se vedea, de asemenea, FRA și CEDO
(2010), p. 102.
7 A se vedea, de exemplu, CEDO, Marckx/Belgia, nr. 6833/74, 13 iunie 1979, în care copilul recla‑
mant avea șase ani la data pronunțării hotărârii de către Curte.
8 CEDO, Güveç/Turcia, nr. 70337/01, 20 ianuarie 2009; CEDO, Çoșelav/Turcia, nr. 1413/07,
9 octombrie 2012.
9 CEDS, Defence for Children International (DCI)/Țările de Jos, nr. 47/2008, 20 octombrie 2009,
punctul 25.
20
Manual de drept european privind drepturile copilului
în ce mai multe legături între ele10. Cooperarea interinstituțională este deosebit
de puternică în special între CoE și UE.
1.2.1. Uniunea Europeană: evoluția dreptului
european al copilului și domeniile de
protecție vizate
În trecut, drepturile copilului au fost abordate în mod fragmentar în UE. Legislația
avea ca scop principal reglementarea aspectelor unor inițiative economice și
politice mai vaste care afectau în mod specific copiii, de exemplu în domeniul
protecției consumatorului11 și al liberei circulații a persoanelor12. Însă în ultima
perioadă drepturile copilului au fost abordate ca parte a unei agende UE mai co‑
ordonate, pe baza a trei etape majore.
• introducerea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
• intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în decembrie 2009;
• adoptarea Comunicării Comisiei Europene cu privire la locul special al copii‑
lor în acțiunile externe ale UE și a Orientărilor Consiliului UE pentru promo‑
varea și protecția drepturilor copilului.
Prima etapă majoră a fost introducerea Cartei drepturilor fundamentale a UE
în anul 200013. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decem‑
brie 2009, Carta se bucură de același statut juridic ca tratatele UE [articolul 6
din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)]. Aceasta obligă Uniunea și statele
membre să protejeze drepturile consacrate în cartă atunci când pun în aplicare
dreptul UE. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene conține primele
mențiuni detaliate referitoare la drepturile copilului la nivelul constituțional al UE,
de exemplu prin recunoașterea dreptului copiilor de a urma gratuit învățământul
obligatoriu [articolul 14 alineatul (2)], prin interzicerea discriminării din diferite
10 A se vedea, de exemplu, capitolul 5, care ilustrează coordonarea dintre dreptul UE al familiei
care reglementează răpirea transfrontalieră de copii și Convenția din 25 octombrie 1980 asupra
aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (Convenția de la Haga asupra răpirii internați‑
onale de copii).
11 De exemplu, Directiva 2009/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009
privind siguranța jucăriilor, JO 2009 L 170, care instituie măsuri de siguranță cu privire la jucării‑
le copiilor.
12 De exemplu, Directiva 2004/38/CE.
13 UE (2012), Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, JO C 326, 2012.
21
Introducere în dreptul european privind drepturile copilului: context și principii de bază
motive, printre care și vârsta (articolul 21) și prin interzicerea muncii care exploa‑
tează copiii (articolul 32). Un aspect seminificativ este faptul ca in cartă există
o dispoziție specială referitoare la drepturile copiilor (articolul 24). Această pre‑
vedere identifică trei principii fundamentale privind drepturile copiilor, și anume
dreptul de a‑și exprima în mod liber opinia în funcție de vârsta și gradul lor de
maturitate [articolul 24 alineatul (1)], dreptul ca interesul superior al copilului să
t primeze în toate acțiunile referitoare la copii [articolul 24 alineatul (2)] și dreptul
de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți
[articolul 24 alineatul (3)].
A doua etapă majoră a fost Tratatul de la Lisabona, care, după cum s‑a menționat
mai sus, a intrat în vigoare la 1 decembrie 200914. Acest act a adus importante
schimbări instituționale, procedurale și constituționale în UE, prin modificarea
TUE și a fostului Tratat de instituire a Comunității Europene [în prezent Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)]15. Aceste modificări au dus la creș‑
terea potențialului UE de promovare a drepturilor copilului, nu în ultimul rând
prin identificarea „protecției drepturilor copilului” ca obiectiv general declarat
al Uniunii [articolul 3 alineatul (3) din TUE] și ca aspect important al politicii UE
privind relațiile externe [articolul 3 alineatul (5) din TUE]. În TFUE se regăsesc și
alte dispoziții specifice referitoare la copii, care permit UE să adopte măsuri le‑
gislative menite să combată exploatarea sexuală și traficul de persoane [artico‑
lul 79 alineatul (2) litera (d) și articolul 83 alineatul (1)].
Această etapă a dus la adoptarea mai multor directive privind combaterea abu‑
zului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei in‑
fantile16, precum și a unor directive privind prevenirea și combaterea traficului
de persoane și protejarea victimelor acestuia17 care conțin și dispoziții referitoare
la nevoile specifice ale copiilor victime. În mod similar, cea mai recentă directivă
care stabilește o serie de standarde minime privind drepturile, sprijinul și protecția
acordate victimelor criminalității dedică o mare parte din dispozițiile sale copiilor18.
14 UE (2007), Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și
a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona, JO 2007 C 306, p. 1–271.
15 A se vedea versiunile consolidate ale Tratatului de instituire a Comunității Europene (2012),
Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE), JO C 326, 2012.
16 Directiva 2011/93/UE, JO L 335, 2011, p. 1.
17 Directiva 2011/36/UE, JO L 101, 2011, p. 1.
18 Directiva 2012/29/UE, JO L 315, 2012, p. 57.
22
Manual de drept european privind drepturile copilului
Cea de‑a treia etapă majoră s‑a produs la un nivel mai strategic – cel al politici‑
lor, inițial în contextul agendei de cooperare externă a UE și ulterior în relație cu
anumite probleme interne. Mai exact, Consiliul UE a adoptat „Orientările Uniunii
Europene pentru promovarea și protecția drepturilor copilului”19, iar Comisia
Europeană a adoptat Comunicarea intitulată Copiii ocupă un loc special în acțiunile externe ale Uniunii Europene20 în scopul integrării drepturilor copilului în
toate activitățile desfășurate de UE cu statele din afara sa. În mod similar, în 2011
Comisia Europeană a adoptat Agenda UE privind drepturile copilului, care stabi‑
lește prioritățile fundamentale în materie de dezvoltare a dreptului și politicilor
privind drepturile copilului pe teritoriul statelor membre ale UE21. Agenda a in‑
clus și o analiză a proceselor legislative cu relevanță pentru protecția copilului,
cum ar fi adoptarea menționată anterior a Directivei privind drepturile victimelor.
Recent, aceste acțiuni au fost completate prin adoptarea de către Comisia Europeană
a unei strategii cuprinzătoare de sprijinire a statelor membre în procesul de com‑
batere a sărăciei și excluziunii sociale printr‑o serie de intervenții efectuate în
perioada copilăriei timpurii (adresate copiilor de vârstă preșcolară și celor aflați
la vârsta învățământului primar)22. Deși această inițiativă, ca și agenda, nu este
obligatorie din punct de vedere juridic, ambele sunt totuși semnificative în sen‑
sul că stabilesc un plan pentru abordarea normativă și metodologică utilizată de
UE în ceea ce privește materia drepturilor copiilor. Acest plan este strâns legat
de CDC și este caracterizat de o etică ce urmărește protecția, participarea și ne‑
discriminarea copiilor.
UE poate legifera numai în domeniile în care i s‑a acordat competență prin tra‑
tate (articolele 2-4 din TFUE). Deoarece domeniul drepturilor copilului este inter‑
sectorial, competența UE trebuie stabilită în fiecare caz în parte. Până în prezent,
domeniile relevante pentru drepturile copilului în care UE a adoptat un număr
important de acte legislative sunt următoarele:
19 Consiliul Uniunii Europene (2007), Orientările Uniunii Europene pentru promovarea și protecția
drepturilor copilului, Bruxelles, 10 decembrie 2007.
20 Comisia Europeană (2008), Copiii ocupă un loc special în acțiunile externe ale Uniunii Europene:
Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor,COM (2008) 55 final, Bruxelles, 5 februarie 2008.
21 Comisia Europeană (2011), O agendă a UE pentru drepturile copilului: Comunicarea Comisiei
către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiu‑
nilor, COM (2011) 0060 final, Bruxelles, 15 februarie 2011.
22 Comisia Europeană (2013), Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării, Recoman‑
darea 2013/112/UE, Bruxelles.
23
Introducere în dreptul european privind drepturile copilului: context și principii de bază
• protecția datelor și a consumatorilor;
• azilul și migrația;
• cooperarea în materie civilă și penală.
Conform articolului 6 alineatul (1) din TUE și articolului 51 alineatul (2) din Carta
drepturilor fundamentale a UE, carta nu extinde competențele UE, nu creează noi
prerogative sau sarcini pentru UE și nici nu le modifică pe cele existente. Dispozițiile
cartei se adresează instituțiilor UE și statelor membre doar atunci când acestea
transpun dreptul UE. În timp ce dispozițiile cartei sunt în permanență obligatorii
pentru UE, ele devin obligatorii din punct de vedere juridic pentru statele mem‑
bre doar atunci când acestea acționează în sfera dreptului UE.
Fiecare dintre capitolele următoare include o prezentare succintă a competenței
de care dispune UE în domeniile pe care le tratează capitolul respectiv.
1.2.2. Consiliul Europei: evoluția dreptului copilului
și domeniile de protecție vizate
Spre deosebire de UE, CoE a deținut încă de la înființare un mandat clar pentru
protejarea și promovarea drepturilor omului. Tratatul său principal privind drep‑
turile omului, ratificat de toate statele membre ale CoE, este Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau Convenția euro‑
peană a drepturilor omului (Convenția), care conține dispoziții specifice referi‑
toare la copii. Principalele dispoziții de acest fel sunt următoarele: articolul 5 ali‑
neatul (1) litera (d) prevede posibilitatea detenției legale a unui minor în scopul
educării sale sub supraveghere; articolul 6 alineatul (1) instituie restricții asupra
dreptului la un proces echitabil și public atunci când acest lucru este în interesul
minorilor; articolul 2 din Protocolul nr. 1 prevede dreptul la instruire și le solicită
statelor să respecte convingerile religioase și filozofice ale părinților în procesul
de instruire a copiilor. În plus, toate celelalte dispoziții generale ale convenției
se aplică tuturor persoanelor, inclusiv copiilor. S‑a arătat că unele dispoziții au
o relevanță specială pentru copii, cum ar fi articolul 8, care garantează dreptul la
respectarea vieții private și de familie, și articolul 3, care interzice tortura și pe‑
depsele sau tratamentele inumane ori degradante. Prin utilizarea unor abordări
interpretative care pun accentul pe obligațiile pozitive care decurg din dispozițiile
convenției, CEDO a generat o vastă colecție de jurisprudență privitoare la drep‑
turile copilului, cu trimiteri frecvente la CDC. Cu toate acestea, CEDO examinează
24
Manual de drept european privind drepturile copilului
cererile în mod individual și deci nu furnizează o perspectivă cuprinzătoare asu‑
pra drepturilor copilului în temeiul Convenției.
Celălalt tratat important al CoE în domeniul drepturilor omului, și anume Carta so‑
cială europeană (CSE23 – revizuită în 199624), asigură protecția drepturilor sociale,
conținând prevederi specifice cu privire la drepturile copilului. Aceasta cuprinde
două prevederi de importanță deosebită pentru drepturile copilului. Articolul 7
prevede obligația de a proteja copiii împotriva exploatării economice. Articolul 17
impune statelor să ia toate măsurile necesare și corespunzătoare prin care să
asigure copiilor îngrijirile, asistența, educația și pregătirea de care au nevoie
(inclusiv învățământul primar și secundar gratuit), să protejeze copiii și tinerii
împotriva neglijenței, violenței sau exploatării și să asigure protecția copiilor
privați de sprijinul familiei lor. Transpunerea CSE este supervizată de Comitetul
European al Drepturilor Sociale (CEDS), care este alcătuit din experți indepen‑
denți care hotărăsc cu privire la conformitatea legilor și practicilor naționale cu
CSE fie prin procedura de adresare a unor reclamații colective, fie prin procedu‑
ra națională de raportare.
În plus, CoE a adoptat o serie de tratate care abordează o vastă problematică le‑
gată de drepturile specifice ale copilului. Printre acestea se numără:
• Convenția europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara
căsătoriei25;
• Convenția europeană în materia adopției de copii, revizuită în 200826;
• Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii27;
• Convenția privind exercitarea drepturilor copiilor28;
23 Consiliul Europei, Carta socială europeană, CETS nr. 35, 18 octombrie 1961.
24 Consiliul Europei, Carta socială europeană (revizuită), CETS nr. 163, 3 mai 1996.
25 Consiliul Europei, Convenția europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsă‑
toriei, CETS nr. 85, 15 octombrie 1975.
26 Consiliul Europei, Convenția europeană în materia adopției de copii (revizuită), CETS nr. 202,
27 noiembrie 2008.
27 Consiliul Europei, Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, CETS nr. 192,
15 mai 2003.
28 Consiliul Europei, Convenția privind exercitarea drepturilor copiilor, CETS nr. 160,
25 ianuarie 1996.
25
Introducere în dreptul european privind drepturile copilului: context și principii de bază
• Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării
sexuale și a abuzurilor sexuale (Convenția de la Lanzarote).29
În fine, la nivel de politici este important de remarcat că în 2006 CoE și‑a lansat
programul intitulat „Construirea unei Europe cu și pentru copii” – un plan de ac‑
țiune transversală menit să abordeze problematica drepturilor copilului, care in‑
clude adoptarea unor instrumente de definire a standardelor într‑o gamă largă
de domenii30. Prioritățile actuale se axează pe patru domenii principale:31
• promovarea serviciilor și sistemelor în interesul copilului;
• eliminarea tuturor formelor de violență împotriva copiilor;
• garantarea drepturilor copiilor aflați în situații vulnerabile;
• promovarea participării copiilor.
Scopul principal al programului CoE privind drepturile copiilor este acela de a spri‑
jini aplicarea standardelor internaționale în domeniul drepturilor copilului de către
toate statele membre ale CoE, în special de a promova transpunerea CDC, reli‑
efând principiile sale de bază: nediscriminarea, dreptul la viață și la dezvoltare,
considerarea interesului superior al copilului drept o prioritate de către factorii
de decizie și dreptul copiilor de a fi ascultați32.
În cadrul programului a fost supervizată adoptarea mai multor instrumente de
asistență practică cu privire la drepturile copilului, care vin în completarea mă‑
surilor juridice obligatorii de la nivel european. De exemplu:
• Orientări privind justiția în interesul copilului33;
• Orientări privind asistența medicală în interesul copilului34;
29 Consiliul Europei, Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării
sexuale și a abuzurilor sexuale, CETS nr. 201, 25 octombrie 2007.
30 Pentru mai multe informații, a se vedea http://www.coe.int/t/dg3/children/.
31 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2011), Strategia Consiliului Europei privind drepturile
copilului (2012–2015), CM (2011)171 final, 15 February 2012.
32 Ibid.
33 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientări privind justiția în interesul copilului,
17 noiembrie 2010.
34 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2011), Orientări privind asistența medicală în interesul
copilului, 21 septembrie 2011.
26
Manual de drept european privind drepturile copilului
• Recomandarea privind strategiile naționale integrate pentru asigurarea
protecției copiilor împotriva violenței35;
• Recomandarea privind drepturile copiilor și serviciile sociale în interesul
copiilor și al familiilor;
36
• Recomandarea privind participarea copiilor și a tinerilor cu vârsta sub
18 ani37.
În acest mod, programul a oferit Europei un rol esențial în acțiunile de stabilire
a standardelor în domeniul drepturilor copilului și a deschis calea, prin diverse
mijloace, spre garantarea faptului că vocea copiilor reprezintă o componentă
centrală a acestui proces. Programul își propune, de asemenea, să sprijine pu‑
nerea în aplicare a Convenției și a CSE și să promoveze și alte instrumente juri‑
dice existente ale CoE referitoare la copii (participare, protecție și drepturi), la
tineri și la familie38.
1.3. Dreptul european al copilului și
Convenția ONU cu privire la drepturile
copilului
Aspect esențial
• Dreptul european în materie drepturilor copilului se bazează în mare măsură pe
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (CDC).
Faptul că toate statele membre ale UE și CoE sunt, în același timp, și părți la
CDC înseamnă că CDC se bucură de un statut special la nivel european. Practic,
acest lucru impune statelor europene o serie de obligații juridice comune, care
35 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2009), Recomandarea CM/Rec(2009)10 a Comitetului
de miniștri către statele membre privind integrarea strategiilor naționale de protecție a copiilor
împotriva violenței, 18 noiembrie 2009.
36 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2011), Recomandarea Rec (2011)12 privind drepturile
copiilor și serviciile sociale în interesul copiilor și al familiilor, 16 noiembrie 2011.
37 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2012), Recomandarea Rec(2012)2 privind participarea
copiilor și a tinerilor cu vârsta sub 18 ani, 28 martie 2012.
38 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2011), Strategia Consiliului Europei privind drepturile
copiilor (2012-2015), CM (2011)171 final, 15 februarie 2012.
27
Introducere în dreptul european privind drepturile copilului: context și principii de bază
la rândul lor influențează modul în care instituțiile europene concep și aplică
drepturile copilului.
Astfel, CDC a devenit un document de referință pentru dezvoltarea dreptului eu‑
ropean al copilului, urmarea fiind că atât CoE, cât și UE încearcă să valorifice cât
mai mult această influență. În special prin integrarea principiilor și dispozițiilor
CDC în actele juridice obligatorii și în jurisprudența de la nivel european se con‑
feră o mai mare forță CDC și se deschid căi mai eficiente de aplicare a legii pen‑
tru cei care caută să invoce drepturile copilului în Europa. În manualul de față se
vor oferi mai multe exemple concrete în acest sens.
UE nu este și nu poate deveni parte la CDC, deoarece nu există niciun mecanism
legal în cadrul CDC care să permită aderarea unor entități nestatale. Cu toate
acestea, Uniunea se bazează pe „principiile generale de drept ale UE” (principii
scrise și nescrise extrase din tradițiile constituționale comune ale statelor mem‑
bre) pentru a completa și ghida interpretările tratatelor UE [articolul 6 alineatul (3)
din TUE]. Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) au confirmat fap‑
tul că obligațiile care decurg din statutul de membru al UE nu ar trebui să intre în
conflict cu obligațiile statelor membre, rezultate din constituțiile lor naționale și
din angajamentele internaționale în materia drepturilor omului39. Deoarece toate
statele sale membre au ratificat CDC, UE are obligația de a adera la principiile și
prevederile consacrate în aceasta, cel puțin în legătură cu aspectele care țin de
competența Uniunii (astfel cum este definită prin tratatele UE).
Această obligație este consolidată și prin alte tratate ale UE, în special prin Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Articolul 24 din cartă se inspiră di‑
rect din prevederile CDC, incluzând unele prevederi care au dobândit statutul de
„principii CDC”, în special principiul interesului superior al copilului (articolul 3 din
CDC), principiul participării copilului (articolul 12 din CDC) și dreptul copilului de a trăi
împreună cu părinții săi și/sau de a avea o relație cu aceștia (articolul 9 din CDC).
Importanța CDC în ghidarea dezvoltării drepturilor copilului în UE este exprimată
de Agenda Comisiei Europene privind drepturile copilului, care prevede că „nor‑
mele și principiile CDC trebuie să ghideze în continuare politicile și acțiunile UE
care au un impact asupra drepturilor copilului”40. În acest spirit, actele juridice
39 De exemplu CJUE, C-4/73, J. Nold, Kohlen- und Baustoffgroßhandlung/Comisia Comunităților
Europene, 14 mai 1974.
40 Comisia Europeană (2011), O agendă a UE pentru drepturile copilului, COM (2011) 0060 final,
Bruxelles.
28
Manual de drept european privind drepturile copilului
privitoare la copii sunt însoțite aproape fără excepție fie de referiri explicite la
CDC, fie de referiri implicite, sub forma referirilor la principiile drepturilor copilului,
cum ar fi „interesul superior al copilului”, dreptul copilului de a participa la decizii
care îl afectează sau dreptul de a fi protejat împotriva discriminării.
La fel ca UE, Consiliul Europei nu este o organizație care să aibă obligația juridică
de a respecta CDC, deși toate statele membre ale CoE sunt părți individuale la
această convenție. Cu toate acestea, Convenția europeană a drepturilor omului
nu poate fi interpretată în izolare, ci în armonie cu principiile generale ale drep‑
tului internațional. Trebuie să se țină seama de toate normele relevante de drept
internațional aplicabile în relațiile dintre statele părți la convenție, în special de
normele privind protecția universală a drepturilor omului. Obligațiile pe care
CEDO le impune statelor părți, în mod specific în domeniul drepturilor copilului,
trebuie interpretate prin prisma CDC41. Și CEDS s‑a referit în mod explicit la CDC
în deciziile sale42. Mai mult, activitățile CoE de stabilire a standardelor și de ela‑
borare a tratatelor sunt influențate de principiile și prevederile CDC. De exemplu,
Orientările privind justiția în interesul copilului43 sunt direct influențate de o serie
de prevederi CDC, și cu atât mai mult Comentariile generale ale Comitetului ONU
pentru drepturile copilului, care le însoțesc44.
41 CEDO, Harroudj/Franța, nr. 43631/09, 4 octombrie 2012, punctul 42.
42 CEDS, Organizația Mondială împotriva Torturii (OMCT)/Irlanda, Reclamația nr. 18/2003,
7 decembrie 2004, punctele 61-63; CEDS, Defence for Children International (DCI)/Țările de Jos,
Reclamația nr. 47/2008, 20 octombrie 2009.
43 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientări privind justiția în interesul copilului,
17 noiembrie 2010.
44 A se vedea Comitetul ONU pentru drepturile copilului (2007), Comentariul general nr. 10 (2007):
Drepturile copilului în justiția juvenilă, 25 aprilie 2007; Comitetul ONU pentru drepturile copi‑
lului (2009), Comentariul general nr. 12 (2009): Dreptul copilului de a fi ascultat, CRC/C/GC/12,
1 iulie 2009; și Comitetul ONU pentru drepturile copilului (2013), Comentariul general nr. 14
(2013) privind dreptul copilului de a i se lua în considerare interesele superioare cu prioritate
(articolul 3 punctul 1), CRC/C/GC/14, 29 mai 2013.
29
Introducere în dreptul european privind drepturile copilului: context și principii de bază
1.4. Rolul instanțelor europene în
interpretarea și asigurarea respectării
drepturilor copilului în Europa
1.4.1. Curtea de Justiție a Uniunii Europene
CJUE poate pronunța hotărâri în cadrul mai multor tipuri de acțiuni legale. În ca‑
uzele ce privesc drepturile copilului, CJUE a decis până în prezent în principal în
baza procedurii întrebărilor preliminare (articolul 267 din TFUE)45. Aceasta este
procedura prin care o instanță sau un tribunal național solicită CJUE o interpre‑
tare a dreptului primar al UE (adică a tratatelor) sau a dreptului secundar (adică
a deciziilor și a legislației) care prezintă relevanță pentru o cauză națională afla‑
tă pe rolul instanței sau al tribunalului național în cauză.
Până de curând, CJUE adjudecase doar câteva cauze legate de drepturile copilu‑
lui. Însă, odată cu adoptarea unor măsuri legislative mai explicite referitoare la
drepturile copilului și cu creșterea în importanță a agendei aferente, este pro‑
babil ca în viitor drepturile copilului să figureze mai des pe listele cauzelor CJUE.
CJUE a pronunțat majoritatea hotărârilor referitoare la drepturile copilului în con‑
textul problematicii liberei circulații și al cetățeniei UE, domenii în care UE se bu‑
cură de competență de mult timp. În aceste cazuri, Curtea a recunoscut în mod
expres faptul că copiii se bucură în nume propriu de beneficiile asociate cetățe‑
niei UE, acordându‑le astfel dreptul de ședere independent, precum și drepturi
sociale și educaționale, în baza cetățeniei UE46.
Există o singură situație în care CJUE a utilizat CDC nemijlocit pentru a decide cum
ar trebui interpretat dreptul UE în relație cu copiii, și anume în cauza Dynamic
Medien GmbH v. Avides Media AG. Această cauză a avut ca obiect legalitatea
unor restricții de etichetare din Germania pentru DVD‑urile și casetele video de
45 Singura excepție este acțiunea în anulare: CJUE, C-540/03, Parlamentul European/Consiliul
Uniunii Europene [GC], 27 iunie 2006.
46 A se vedea CJUE, C-413/99, Baumbast și R/Secretary of State for the Home Department,
17 septembrie 2002; CJUE, C-200/02, Kunqian Catherine Zhu și Man Lavette Chen/Secretary of
State for the Home Department, 19 octombrie 2004; CJUE, C-148/02, Carlos Garcia Avello/Statul
belgian, 2 octombrie 2003; CJUE, C-310/08, London Borough of Harrow/Nimco Hassan Ibrahim
și Secretary of State for the Home Department [GC], 23 februarie 2010; CJUE, C-480/08, Maria
Teixeira/London Borough of Lambeth și Secretary of State for the Home Department, 23 fe‑
bruarie 2010. Aceste cauze sunt reluate în capitolele 8 și 9.
30
Manual de drept european privind drepturile copilului
import care făceau deja obiectul unor controale similare în Regatul Unit. CJUE
a concluzionat că verificările Germaniei în materie de etichetare constituiau o re‑
stricționare legală a prevederilor UE privind libera circulație a mărfurilor (care în
alte cazuri interzic o astfel de dublare a proceselor de reglementare), având în
vedere că scopul lor era acela de a proteja bunăstarea copiilor. În sprijinul deci‑
ziei sale, CJUE a menționat articolul 17 din CDC, care încurajează statele semna‑
tare să elaboreze orientări corespunzătoare pentru a proteja copiii de informați‑
ile și materialele generate de mass‑media care dăunează bunăstării lor47. Pe de
altă parte, cerințele privind proporționalitatea se aplică și în cazul procedurilor
de examinare instituite pentru protejarea copiilor, acestea trebuind să fie ușor
accesibile și să poată fi finalizate într‑o perioadă de timp rezonabilă. 48
În alte cauze, CJUE a făcut referire la faptul că și‑a bazat hotărârile și pe principi‑
ile generale privind drepturile copilului, de asemenea încorporate în prevederile
CDC (cum ar fi interesul superior al copilului și dreptul de a fi ascultat), în special
în contextul cazurilor de răpire internațională de copii49.
În afara acestor cazuri, UE a dat dovadă de obicei de circumspecție în ceea ce
privește conferirea unei forțe decisive Convenției privind drepturile copilului, în
special în domenii mai sensibile din punct de vedere politic, cum ar fi controlul
imigrației50, deși acest aspect a suferit schimbări în jurisprudența recentă, după
cum se arată în capitolele care urmează. De la adoptarea Cartei drepturilor fun‑
damentale a UE, referirile CJUE la articolele din aceasta care protejează drepturi‑
le copiilor rezonează adesea cu referirile la CDC, având în vedere legătura dintre
articolele cartei și prevederile CDC.
1.4.2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CEDO judecă în principal cereri individuale depuse în conformitate cu articolele 34
și 35 din Convenția europeană a drepturilor omului. Jurisdicția CEDO cuprinde toa‑
te aspectele referitoare la interpretarea și aplicarea Convenției și a protocoalelor
sale (articolul 32 din Convenție).
47 CJUE, C-244/06, Dynamic Medien Vertriebs GmbH/Avides Media AG, 14 februarie 2008, puncte‑
le 42 și 52.
48 Ibid., punctele 49 și 50.
49 CJUE, C-491/10 PPU, Joseba Andoni Aguirre Zarraga/Simone Pelz, 22 decembrie 2010. Pentru
informații suplimentare, a se vedea capitolul 5.
50 CJUE, C-540/03, Parlamentul European/Consiliul Uniunii Europene [GC], 27 iunie 2006.
31
Introducere în dreptul european privind drepturile copilului: context și principii de bază
Spre deosebire de CJUE, CEDO are o vastă jurisprudență în materia drepturilor
copilului. Deși numeroase cauze înaintate în temeiul articolului 8 din Convenție,
care se referă la dreptul la respectarea vieții private și de familie, sunt privite
mai degrabă din perspectiva drepturilor părinților decât din cea a drepturilor
copiilor, cauzele care intră sub incidența altor prevederi materiale nu implică
neapărat părinții și pun un accent mai puternic pe drepturile copiilor vizați – de
exemplu, cele legate de dreptul la protecția împotriva tratamentelor inumane
și degradante (articolul 3 din Convenție) sau dreptul la un proces echitabil (arti‑
colul 6 din Convenție).
Deși face adesea referire la CDC în contextul soluționării plângerilor formulate de
copii sau în numele acestora, CEDO nu îi acordă acestei convenții forță decisivă
în mod sistematic. În unele cazuri, principiile privind drepturile copilului, astfel
cum sunt exprimate de CDC, au avut o influență profundă asupra raționamente‑
lor CEDO, în special în ceea ce privește interpretarea de către Curte a articolului 6
din Convenție (dreptul la un proces echitabil) în legătură cu tratamentul copii‑
lor aflați în conflict cu legea (a se vedea capitolul 11). În alte domenii, abordarea
CEDO poate fi ușor diferită față de cea a CDC, de exemplu în ceea ce privește au‑
dierea copiilor în instanță (a se vedea capitolul 2). Există și cauze în care CEDO
a invocat CDC în mod explicit.
Exemplu: Cauza Maslov/Austria51 se referă la deportarea reclamantului,
care fusese condamnat pentru mai multe infracțiuni în perioada minorității.
CEDO a susținut că, în ceea ce privește măsurile de expulzare luate îm‑
potriva unui delincvent juvenil, obligația de a lua în considerare interesul
superior al copilului include obligația de a facilita reintegrarea acestuia, în
conformitate cu articolul 40 din CDC. În opinia CEDO, reintegrarea copilului
nu se poate realiza prin întreruperea legăturilor acestuia cu familia sau cu
societatea prin expulzare52. Astfel, CDC reprezintă unul dintre temeiurile
invocate pentru a hotărî că expulzarea constituie o ingerință disproporți‑
onată în drepturile de care se bucură reclamantul în baza articolului 8 din
Convenție (respectarea vieții de familie).
51 CEDO, Maslov/Austria [GC], nr. 1638/0323, 23 iunie 2008.
52 Ibid., punctul 83.
32
Manual de drept european privind drepturile copilului
1.5. Comitetul European al Drepturilor
Sociale
CEDS este alcătuit din 15 experți independenți și imparțiali care iau decizii cu privire
la conformitatea legislației și practicii naționale cu CSE, prin intermediul procedu‑
rii reclamațiilor colective sau al procedurii naționale de raportare53. Organizațiile
naționale și internaționale desemnate pot formula reclamații colective împotri‑
va statelor care sunt părți la CSE și au acceptat procedura reclamațiilor. Până în
prezent, reclamațiile au privit state care au încălcat drepturile copilului prevăzute
în CSE, printre altele în ceea ce privește exploatarea economică a copiilor54, inte‑
gritatea fizică a copiilor55, drepturile în materie de sănătate ale copiilor migranți56
și accesul la educație al copiilor cu dizabilități57.
Exemplu: În cauza International Commission of Jurists (ICJ)/Portugalia,
58 s‑a
susținut că, deși legislația portugheză respecta vârsta minimă de 15 ani
pentru încadrarea în muncă, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din CSE,
aceasta nu era pusă în aplicare în mod corespunzător. CEDS a susținut că
scopul CSE era de a proteja drepturile nu doar teoretic, ci și practic, și că din
acest motiv legislația trebuie aplicată efectiv. Reținând faptul că un număr
mare de copii erau angajați ilegal în Portugalia, comitetul a concluzionat că
situația încalcă dispozițiile articolului 7 alineatul (1) din CSE.
53 Pentru mai multe informații, vizitați site‑ul CEDS: www.coe.int/t/dghl/monitoring/
socialcharter/ECSR/ECSRdefault_en.asp.
54 CEDS, International Commission of Jurists (ICJ)/Portugalia, reclamația nr. 1/1998,
9 septembrie 1999.
55 CEDS, Organizația Mondială împotriva Torturii (OMCT)/Grecia, reclamația nr. 17/2003,
7 decembrie 2004.
56 CEDS, Defence for Children International (DCI)/Belgia, reclamația nr. 69/2011, 23 octombrie 2012.
57 CEDS, Mental Disability Advocacy Center (MDAC)/Bulgaria, reclamația nr. 41/2007, 3 iunie 2008,
punctul 35.
58 CEDS, International Commission of Jurists (ICJ)/Portugalia, reclamația nr. 1/1998,
9 septembrie 1999.
33
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor fun‑
damentale, articolul 10
(libertatea de religie) și
articolul 14 (dreptul la
educație)
Libertatea de
gândire, de
conștiință și de
religie
Convenția, articolul 9 (libertatea de religie)
și articolul 14 (interzicerea discriminării); ar‑
ticolul 2 din Protocolul nr. 1 (dreptul părinți‑
lor de a asigura educația copiilor lor în con‑
formitate cu convingerile proprii)
CEDO, Dogru/Franța, nr. 27058/05, 2008
(purtarea vălului islamic la un liceu de stat)
CEDO, Kervanci/Franța, nr. 31645/04, 2008
(purtarea vălului islamic la un liceu de stat)
CEDO, Grzelak/Polonia, nr. 7710/02, 2010
(alternative la educația religioasă în învăță‑
mântul primar și secundar)
CEDO, Lautsi și alții/Italia [GC],
nr. 30814/06, 2011 (expunerea crucifixelor
în școlile de stat)
Carta drepturilor fun‑
damentale, artico‑
lul 11 (libertatea de
exprimare)
Libertatea de
exprimare și
de informare
Convenția europeană a drepturilor omului,
articolul 10 (libertatea de exprimare)
CEDO, Handyside/Regatul Unit,
nr. 5493/72, 1976 (interzicerea unei cărți
pentru copii)
CEDO, Gaskin/Regatul Unit,
nr. 10454/83, 1989 (accesul la evidențele ți‑
nute în timpul copilăriei)
2
Drepturile și libertățile
civile fundamentale
34
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor fun‑
damentale, articolul 24
(drepturile copilului)
CJUE, C-491/10 PPU,
Joseba Andoni Aguirre
Zarraga/Simone Pelz,
2010 (dreptul de
a fi ascultat, răpire
internațională de copii)
Dreptul de a fi
ascultat
Convenția, articolul 6 (dreptul la un proces
echitabil)
Convenția europeană privind exercitarea
drepturilor copiilor, articolele 3, 4, 6 și 7
CEDO, Sahin/Germania [GC], nr. 30943/96,
2003 (audierea unui copil în instanță în ca‑
drul procedurii de acces)
Carta drepturilor fun‑
damentale, articolul 12
(libertatea de întrunire
și de asociere)
Dreptul la
libertatea de
întrunire și de
asociere
Convenția, articolul 11 (libertatea de întruni‑
re pașnică și libertatea de asociere)
CEDO, Partidul Popular Creștin Democrat/
Moldova, nr. 28793/02, 2006 (participarea
la întruniri în spațiul public)
Toate persoanele se bucură de drepturile și libertățile civile prevăzute în diverse
acte juridice, în special în Carta drepturilor fundamentale a UE și în Convenția eu‑
ropeană a drepturilor omului (Convenția), astfel cum sunt interpretate de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). În afară de cartă, nu mai există niciun
alt act juridic al UE care să abordeze concret drepturile civile discutate în acest
capitol astfel cum se aplică în cazul copiilor. În schimb, la nivelul CoE – în special
prin intermediul jurisprudenței CEDO –, aria de aplicare și interpretarea acestor
drepturi civile au cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani.
Capitolul de față prezintă o imagine de ansamblu a libertăților enumerate la
Titlul II din Carta drepturilor fundamentale a UE, în măsura în care acestea au un
impact asupra drepturilor copiilor. Se analizează dreptul copilului la libertatea de
gândire, de conștiință și de religie (secțiunea 2.1), la libertatea de exprimare și
de informare (secțiunea 2.3), dreptul copilului de a fi ascultat (secțiunea 2.4) și
dreptul la libertatea de întrunire și de asociere (secțiunea 2.5).
35
Drepturile și libertățile civile fundamentale
2.1. Libertatea de gândire, de conștiință și
de religie
Aspecte esențiale
• Libertatea de gândire, de conștiință și de religie, astfel cum este garantată prin Carta
drepturilor fundamentale a UE și prin Convenție, include dreptul de a‑și schimba re‑
ligia sau convingerea, precum și libertatea de a‑și manifesta religia sau convingerea
prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.
• Părinții au dreptul de a asigura instruirea și învățământul copiilor lor în conformitate
cu propriile convingeri religioase, filozofice și pedagogice.
• Părinții au dreptul și îndatorirea de a oferi îndrumări copilului în vederea exercitării
dreptului său la libertatea de gândire, de conștiință și de religie într‑o manieră con‑
formă cu capacitățile sale în formare.
2.1.1. Dreptul copilului la libertatea de religie
În dreptul UE, articolul 10 din Carta drepturilor fundamentale a UE garantează
tuturor libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept include li‑
bertatea de a‑și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a‑și
manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în parti‑
cular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor. Dreptul la obiec‑
ție pe motive de conștiință este recunoscut în conformitate cu legile naționale
[articolul 10 alineatul (2)].
În dreptul CoE, articolul 9 din Convenție prevede dreptul la libertatea de gândire,
de conștiință și de religie. Din jurisprudența CEDO se desprind trei dimensiuni ale
dreptului la libertatea de religie: dimensiunea internă; libertatea de a‑și schimba
religia sau convingerea și libertatea de a‑și manifesta religia sau convingerea.
Primele două dimensiuni sunt absolute, iar statele nu le pot limita în nicio împre‑
jurare59. Libertatea de a‑și manifesta religia sau convingerea poate fi restricțio‑
nată dacă aceste ingerințe sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și
sunt necesare într‑o societate democratică [articolul 9 alineatul (2) din Convenție].
59 CEDO, Darby/Suedia, nr. 11581/85, 23 octombrie 1990.
36
Manual de drept european privind drepturile copilului
În jurisprudența sa, CEDO a tratat libertatea de gândire, de conștiință și de religie
a copiilor în special în relație cu dreptul la educație și cu sistemul educațional de
stat. Un subiect extrem de intens dezbătut în țările europene este religia în școli.
Exemplu: Cauzele Dogru/Franța și Kervanci/Franța60 se referă la excluderea
din primul an de învățământ la un liceu de stat din Franța a două fete în
vârstă de 11 și 12 ani din cauza refuzului acestora de a‑și scoate vălul în
timpul orelor de educație fizică. CEDO a constatat că scopul restricționării
dreptului reclamantelor de a‑și manifesta convingerile religioase era acela
de a respecta cerințele privind principiul laicității în școlile de stat. Potrivit
autorităților naționale, purtarea unui văl de tipul celui islamic era incompa‑
tibilă cu orele de educație fizică din motive de sănătate și siguranță. CEDO
a considerat că această explicație este rezonabilă, deoarece școala realiza‑
se un echilibru între convingerile religioase ale reclamantelor și necesitățile
de protejare a drepturilor și libertăților altora și a ordinii publice. În conse‑
cință, a concluzionat că ingerința în libertatea elevelor de a‑și manifesta
religia a fost justificată și proporțională cu scopul urmărit. Prin urmare, Cur‑
tea a constatat că articolul 9 din Convenție nu a fost încălcat.
Exemplu: Cauza Grzelak/Polonia61 se referă la neîndeplinirea obligației de
a organiza ore de etică și de a‑i acorda notele aferente unui elev scutit de
orele de religie. Pe toată perioada școlarizării sale, la nivel primar și secun‑
dar (între vârsta de șapte ani și vârsta de 18 ani), reclamantul nu a primit
educație religioasă, în conformitate cu dorința părinților săi, care s‑au de‑
clarat agnostici. Deoarece prea puțini elevi erau interesați de orele de eti‑
că, acestea nu au mai fost organizate, consecința fiind aceea că în rapoar‑
tele și certificatele școlare referitoare la elevul în cauză, câmpul destinat
notelor acordate la disciplina „religie/etică” era marcat cu o linie orizontală.
Potrivit CEDO, lipsa notelor pentru disciplina „religie/etică” din rapoartele
școlare privitoare la elevul respectiv constituie o încălcare a libertății de
gândire, de conștiință și de religie, deoarece aceste rapoarte ar putea in‑
dica lipsa de afiliere religioasă a elevului, constituind, astfel, o formă de
stigmatizare nedorită. Astfel, tratamentul diferențiat aplicat persoanelor
care nu au credințe religioase și care doresc să urmeze ore de etică față
de elevii care urmează orele de religie nu a avut o justificare obiectivă și
60 CEDO, Dogru/Franța, nr. 27058/05, 4 decembrie 2008; CEDO, Kervanci/Franța, nr. 31645/04,
4 decembrie 2008 (disponibil în limba franceză).
61 CEDO, Grzelak/Polonia, nr. 7710/02, 15 iunie 2010.
37
Drepturile și libertățile civile fundamentale
rezonabilă și nici nu a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între
mijloacele utilizate și scopul urmărit. Marja de apreciere a statului a fost
depășită în această chestiune, având în vedere că a fost încălcată însăși
esența dreptului reclamantului de a nu‑și manifesta religia sau convingeri‑
le, cu încălcarea articolului 14 coroborat cu articolul 9 din Convenție.
2.2. Drepturile părinților și libertatea de
religie a copiilor lor
Drepturile părinților în contextul libertății de religie a copiilor lor sunt abordate
diferit în dreptul european comparativ cu CDC.
În temeiul dreptului UE, dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea co‑
piilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice, în spe‑
cial în contextul libertății de a înființa instituții de învățământ, trebuie respectat
în mod corespunzător [articolul 14 alineatul (3) din cartă].
În temeiul dreptului CoE, în special al articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție,
statele trebuie să țină seama de convingerile (religioase) ale părinților în exerci‑
tarea tuturor funcțiilor pe care și le asumă în domeniul educației și învățămân‑
tului. Potrivit CEDO, această obligație este cuprinzătoare, deoarece se aplică nu
doar conținutului programelor școlare și modului în care acestea sunt puse în
aplicare, ci și modului în care sunt îndeplinite toate funcțiile pe care și le asumă
statul62. Printre acestea se numără organizarea și finanțarea învățământului pu‑
blic, stabilirea și planificarea programei școlare, transmiterea informațiilor sau
a cunoștințelor din programă într‑o manieră obiectivă, critică și pluralistă (ceea
ce interzice statului să urmărească îndoctrinarea, care ar putea fi considerată ca
venind în contradicție cu convingerile religioase și filozofice ale părinților), pre‑
cum și organizarea mediului școlar, inclusiv prezența crucifixelor în sălile de cla‑
să din școlile de stat.
62 A se vedea jurisprudența relevantă a CEDO: CEDO, Kjeldsen, Busk Madsen și Pedersen/
Danemarca, nr. 5095/71, 5920/72 și 5926/72, 7 decembrie 1976; CEDO, Valsamis/Grecia,
nr. 21787/93, 18 decembrie 1996; CEDO, Folgerø și alții/Norvegia [GC], nr. 15472/02, 29 iu‑
nie 2007; CEDO, Hasan și Eylem Zengin/Turcia, nr. 1448/04, 9 octombrie 2007; CEDO, Lautsi și
alții/Italia [GC], nr. 30814/06, 18 martie 2011.
38
Manual de drept european privind drepturile copilului
Exemplu: Cauza Lautsi și alții/Italia63 se referă la expunerea de crucifixe în
sălile de clasă ale școlilor de stat. Un părinte s‑a plâns că prezența cruci‑
fixelor în sălile de clasă ale școlilor de stat la care învață copiii săi încal‑
că principiul laicității, în conformitate cu care aceasta dorea să își educe
copiii. Marea Cameră a CEDO a constatat că este rolul statului să decidă,
ca parte a funcțiilor sale referitoare la educație și învățământ, dacă cruci‑
fixele ar trebui sau nu să fie prezente în sălile de clasă ale școlilor de stat
și că acest fapt intră în sfera tezei a doua a articolului 2 din Protocolul nr. 1
la Convenție. Curtea a argumentat că, în principiu, această decizie intră în
marja de apreciere a statului pârât și că nu există un consens european cu
privire la prezența simbolurilor religioase în școlile de stat. Este adevărat
că prezența crucifixelor în sălile de clasă ale școlilor de stat – un însemn
care trimite în mod indubitabil la creștinism – asigură o vizibilitate spori‑
tă în mediul școlar religiei majoritare din țara respectivă, dar acest fapt în
sine nu este suficient pentru a denota un proces de îndoctrinare din partea
statului pârât. În opinia CEDO, un crucifix expus pe un perete constituie un
simbol esențialmente pasiv, care nu poate fi considerat ca exercitând o in‑
fluență asupra elevilor comparabilă cu cea a discursului sau a participării la
activitățile religioase. În consecință, Marea Cameră a concluzionat că, prin
decizia de a menține crucifixele în sălile de clasă ale școlilor de stat în care
învățau copiii reclamantei, autoritățile au acționat în limitele marjei lor de
apreciere și au respectat, astfel, dreptul părinților de a asigura educația și
învățământul copiilor lor în conformitate cu propriile convingeri filozofice și
religioase.
În dreptul internațional, articolul 14 alineatul (2) din CDC impune statelor părți la
convenție să respecte drepturile și obligațiile părinților de a îndruma copilul în
exercitarea dreptului său la libertatea de gândire, de conștiință și de religie de
o manieră care să corespundă capacităților în formare ale acestuia. Astfel, spre
deosebire de articolul 14 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a UE,
CDC se referă la exercitarea libertății de către copilul însuși. CDC prevede că pă‑
rinții au dreptul de a oferi îndrumare și orientare nu doar în conformitate cu pro‑
priile convingeri, ci și în conformitate cu convingerile pe care le au copiii. Textul
articolului 14 alineatul (2) din CDC concordă cu concepția generală din CDC re‑
feritoare la responsabilitățile părintești, stabilind că acestea trebuie exercitate
de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului
63 CEDO, Lautsi și alții/Italia [GC], nr. 30814/06, 18 martie 2011.
39
Drepturile și libertățile civile fundamentale
(articolul 5 din CDC) și având interesul superior al copilului ca prioritate [artico‑
lul 18 alineatul (1) din CDC].
2.3. Libertatea de exprimare și de
informare
Aspecte esențiale
• Atât Carta drepturilor fundamentale a UE, cât și Convenția garantează dreptul la li‑
bertatea de exprimare, acesta cuprinzând libertatea de opinie și libertatea de a primi
și de a transmite informații și idei fără amestecul autorităților publice.
• Dreptul la libertatea de informare nu include dreptul de acces la evidențele ținute cu
privire la îngrijirea copilului.
• Acordarea accesului la evidențele privind îngrijirea copilului atunci când cel care
a furnizat informațiile și‑a dat consimțământul poate fi compatibilă cu articolul 8
din Convenție (dreptul la respectarea vieții private și de familie), cu condiția ca
o autoritate independentă să aibă ultimul cuvânt în ce privește decizia de acordare
a accesului.
În dreptul UE, dreptul la libertatea de exprimare cuprinde libertatea de opinie și
libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul auto‑
rităților publice și fără a ține seama de frontiere (articolul 11 din Carta drepturi‑
lor fundamentale a UE).
În dreptul CoE, libertatea de exprimare este garantată prin articolul 10 din Convenție
și poate fi restricționată doar dacă aceste restricții sunt prevăzute de lege, urmă‑
resc unul dintre scopurile legitime enumerate la articolul 10 alineatul (2) și sunt
necesare într‑o societate democratică.
În jurisprudența sa, CEDO a subliniat că „libertatea de exprimare constituie una
dintre pietrele de temelie ale unei societăți [democratice], una dintre condițiile de
bază pentru progresul acesteia și pentru dezvoltarea fiecărei persoane. Libertatea
de exprimare se aplică nu doar „informațiilor” sau „ideilor” care sunt primite în
40
Manual de drept european privind drepturile copilului
mod favorabil sau sunt privite drept inofensive sau indiferente, ci și celor care
ofensează, șochează sau perturbă statul sau oricare segment al populației”64.
Exemplu: În cauza Handyside/Regatul Unit65, CEDO a constatat că interdic‑
ția impusă de autorități asupra unei cărți intitulate Little Red School Book
(Micul manual roșu) era în conformitate cu excepția prevăzută la artico‑
lul 10 alineatul (2) din Convenție privind protecția bunelor moravuri. Ca‑
uza privește dreptul de a primi informații corespunzătoare vârstei și gra‑
dului de maturitate ale unui copil – un aspect al dreptului la libertatea de
exprimare care este deosebit de relevant pentru copii. Cartea, care a fost
tradusă din limba daneză, fusese scrisă pentru copiii de vârstă școlară și
punea sub semnul întrebării o serie de norme sociale, inclusiv referitoare la
sexualitate și droguri. Tinerii ar fi putut interpreta anumite pasaje din carte,
într‑un moment critic al dezvoltării lor, ca pe o încurajare de a se angaja în
activități precoce dăunătoare sau chiar ca pe o încurajare de a comite anu‑
mite infracțiuni. Prin urmare, conform CEDO, judecătorii englezi competenți
„au fost îndreptățiți, în exercitarea puterii lor de apreciere, să considere, la
momentul respectiv, că respectiva carte ar fi avut efecte dăunătoare asu‑
pra moralității multora dintre copiii și adolescenții care ar fi citit‑o”66.
Alte cauze referitoare la copii care menționează articolul 10 din Convenție privesc
dreptul de acces la informații al copiilor aflati în plasament.
Exemplu: Cauza Gaskin/Regatul Unit67 se referă la o persoană care s‑a
aflat în plasament cea mai mare parte a copilăriei sale, perioadă în care
autoritatea locală a întocmit un dosar confidențial. Acesta includea diverse
rapoarte redactate de cadre medicale, cadre didactice, ofițeri de poliție și
de probațiune, lucrători sociali, asistente de ocrotire, asistenți maternali și
personalul din internate. Atunci când reclamantul a încercat să obțină ac‑
ces la dosarul respectiv în vederea intentării unei acțiuni privind cauzarea
de vătămare corporală împotriva autorității locale, accesul i‑a fost refuzat.
Confidențialitatea dosarelor în cauză fusese garantată în interes public,
pentru buna funcționare a servicilor de plasament de minori, care în caz
64 A se vedea, de exemplu, CEDO, Handyside/Regatul Unit, nr. 5493/72, 7 decembrie 1976,
punctul 49.
65 Ibid.
66 Ibid., punctul 52.
67 CEDO, Gaskin/Regatul Unit, nr. 10454/83, 7 iulie 1989.
41
Drepturile și libertățile civile fundamentale
contrar ar fi fost periclitată, deoarece persoanele care furnizau informații
ar fi ezitat să mai fie sincere în rapoartele lor viitoare. CEDO a recunoscut
că pentru persoanele care s‑au aflat în îngrijirea statului în copilărie este
de interes vital să poată „primi informațiile necesare pentru a‑și cunoaște
și a‑și înțelege copilăria și dezvoltarea timpurie”68. Deși confidențialitatea
evidențelor publice trebuie garantată, un sistem precum cel britanic, în
care acordarea accesului la evidențe depinde de consimțământul celor care
furnizează informațiile, ar putea în principiu să fie compatibil cu articolul 8
din Convenție dacă interesele persoanei care caută să obțină accesul ar fi
protejate în cazul în care furnizorul informațiilor nu este disponibil sau re‑
fuză acordarea consimțământului în mod nejustificat. În cazurile de acest
fel, ar trebui să existe o autoritate independentă care să decidă în final
dacă trebuie sau nu să se acorde accesul. În speță, reclamantul nu avea la
dispoziție o astfel de procedură, iar Curtea a constatat o încălcare a drep‑
turilor sale în conformitate cu articolul 8 din Convenție. Cu toate acestea,
CEDO a constatat că articolul 10 din Convenție nu a fost încălcat, reiterând
faptul că dreptul la libertatea de a primi informații interzice unui guvern
să restricționeze capacitatea persoanei de a primi informații pe care alții
doresc sau ar fi dispuși să i le comunice, dar nu obligă statul să transmită
persoanei informațiile în cauză.
68 Ibid., punctul 49.
42
Manual de drept european privind drepturile copilului
2.4. Dreptul de a fi ascultat
Aspecte esențiale
• Conform dreptului UE, copiii au dreptul de a‑și exprima liber opiniile. Opiniile lor
trebuie luate în considerare în chestiunile care îi privesc, ținându‑se seama de vârsta
și gradul lor de maturitate.
• Conform CEDO, nu există nicio cerință absolută de audiere a unui copil în instanță.
Decizia de a audia sau nu un copil în instanță trebuie evaluată în funcție de circum‑
stanțele specifice ale fiecărui caz și depinde de vârsta și gradul de maturitate al
copilului.
• Conform dreptului ONU, dreptul copilului de a‑și exprima liber opiniile în toate
chestiunile care îl privesc a fost recunoscut drept unul dintre principiile generale ale
Convenției privind drepturile copilului.
În dreptul UE, articolul 24 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a UE
prevede că copiii își pot exprima în mod liber opinia, care se ia în considerare în
problemele care îi privesc, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate. Această
prevedere are aplicabilitate generală și nu se limitează doar la anumite proce‑
duri. CJUE a interpretat sensul acestei prevederi în coroborare cu Regulamentul
Bruxelles II bis.
Exemplu: Joseba Andoni Aguirre Zarraga/Simone Pelz69se referă la scoa‑
terea unui copil minor din Spania și aducerea acestuia în Germania, cu în‑
călcareahotarârilor judecătorești referitoare la încredințarea minorului.
CJUE a fost întrebată dacă instanța germană (adică instanța din țara în care
a fost dus copilul) s‑ar putea opune ordinului de executare emis de instan‑
ța spaniolă (țara de origine) pe motiv că copilul nu fusese ascultat, ceea
ce constituia o încălcare a articolului 42 alineatul (2) litera (a) din Regula‑
mentul nr. 2201/2003 (Bruxelles II bis) și a articolului 24 din Carta dreptu‑
rilor fundamentale a UE. Copilul se opusese înapoierii în cadrul procedurii
derulate în fața instanței germane, când își exprimase opinia. CJUE a argu‑
mentat că audierea unui copil nu constituie un drept absolut, dar că, dacă
o instanță decide că audierea este necesară, aceasta trebuie să îi asigure
69 CJUE, C-491/10 PPU, Joseba Andoni Aguirre Zarraga/Simone Pelz, 22 decembrie 2010; a se
vedea și secțiunea 5.4, în care se discută și alte detalii ale acestei hotărâri și funcționarea regu‑
lamentului Bruxelles II bis.
43
Drepturile și libertățile civile fundamentale
copilului posibilitatea reală și efectivă de a se exprima. De asemenea, CJUE
a susținut că dreptul copilului de a fi ascultat, astfel cum este prevăzut în
cartă și în Regulamentul Bruxelles II bis, impune să se pună la dispoziția
copilului procedurile juridice și condițiile care să îi permită să își exprime
liber opinia și ca aceasta să fie obținută de către instanță. De asemenea,
instanța trebuie să ia toate măsurile necesare pentru organizarea acestor
audieri, ținând seama de interesul superior al copilului și de circumstanțele
fiecărui caz. Cu toate acestea, potrivit hotărârii CJUE, autoritățile din țara în
care fusese dus copilul (Germania) nu se puteau opune înapoierii sale pe
baza încălcării dreptului copilului de a fi ascultat în țara de origine (Spania).
În dreptul CoE, CEDO nu interpretează dreptul la respectarea vieții private și de
familie (articolul 8 din Convenție) în sensul instituirii obligației de a asigura au‑
dierea copilului în instanță în toate situațiile. Ca regulă generală, instanțele na‑
ționale sunt cele care au competența de a evalua probele administrate, inclusiv
mijloacele utilizate pentru constatarea faptelor relevante. Instanțele naționale
nu au întotdeauna obligația de a audia copiii în instanță în problema dreptului
de vizită al părintelui căruia nu i‑au fost încredințați. Această chestiune trebuie
apreciată în funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui caz, ținându‑se sea‑
ma de vârsta și de maturitatea copilului în cauză. În plus, CEDO se asigură dese‑
ori, în temeiul aspectului procedural al articolului 8, că autoritățile au luat mă‑
surile corespunzătoare pentru a se asigura ca hotarârile luate sunt însoțite de
garanțiile necesare.
Exemplu: În cauza Sahin/Germania70, mama i‑a interzis reclamantului să ia
legătura cu fetița sa de patru ani. Instanța regională din Germania a decis
că acordarea dreptului de vizită tatălui ar dăuna copilului din cauza ten‑
siunilor grave existente între părinți. Instanța a decis acest lucru fără să
audieze fetița pentru a stabili dacă aceasta dorește să își vadă tatăl în con‑
tinuare. În chestiunea audierii copilului în instanță, CEDO a făcut referire la
explicația oferită de expert în fața instanței regionale din Germania. După
o serie de întâlniri cu copilul, cu mama sa și cu reclamantul, expertul a con‑
siderat că procesul de audiere a fetiței ar fi comportat un risc pentru aceas‑
ta, care nu ar fi putut fi evitat prin luarea unor măsuri speciale în instanță.
70 CEDO, Sahin/Germania [GC], nr. 30943/96, 8 iulie 2003, punctul 73. În legătură cu aspectul
concret al obligației instanțelor naționale de a evalua probele pe care le‑au obținut, precum
și relevanța probelor pe care pârâții doresc să le prezinte, a se vedea și CEDO, Vidal/Belgia,
nr. 12351/86, 22 aprilie 1992, punctul 33.
44
Manual de drept european privind drepturile copilului
CEDO a constatat că, în această situație, cerințele procedurale implicite ale
articolului 8 din Convenție privind audierea copilului în instanță nu impu‑
neau adresarea unor întrebări directe fetiței cu privire la relația cu tatăl ei.
Exemplu: În cauza Sommerfeld/Germania71, fata în vârstă de 13 ani a recla‑
mantului își exprimase dorința clară de a nu se vedea cu acesta, dorință pe
care o menținuse timp de mai mulți ani. Instanțele naționale au considerat
că a o forța pe fată să îl vadă pe reclamant i‑ar putea afecta grav echilibrul
emoțional și psihologic. CEDO a acceptat faptul că procesul decizional pro‑
teja suficient interesele reclamantului72.
Convenția europeană privind exercitarea drepturilor copiilor se referă la dreptul
copiilor de a‑și exprima liber opinia73. Convenția își propune să promoveze drep‑
turile copiilor acordându‑le drepturi procedurale specifice în cadrul procedurilor
familiale aflate pe rolul unei autorități judiciare, în special al procedurilor care
implică exercitarea autorității părintești, cum ar fi reședința și dreptul de vizită.
Articolul 3 din convenție le acordă copiilor dreptul de a fi informați și de a‑și ex‑
prima opiniile în cadrul procedurilor, cu titlu de drept procedural. La articolul 4,
copilului i se acordă dreptul de a solicita numirea unui reprezentant special în
procedurile derulate în fața unei autorități judiciare. În conformitate cu articolul 6,
autoritățile trebuie să se asigure că copilul a primit toate informațiile relevante,
să îl consulte personal, dacă este cazul, și să îi permită să își exprime opiniile.
În dreptul internațional, articolul 12 alineatul (1) din CDC prevede că un copil care
își poate forma propriile opinii are dreptul de a‑și exprima liber aceste opinii în
legătură cu toate problemele care îl privesc. Opiniilor copilului ar trebui să li se
acorde importanța cuvenită, în conformitate cu vârsta și cu gradul său de matu‑
ritate. În plus, articolul 12 alineatul (2) din CDC prevede că trebuie să i se acorde
copilului posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administra‑
tivă care îl privește, fie direct, fie printr‑un reprezentant sau un organism com‑
petent, în conformitate cu normele procedurale din legislația națională.
Comitetul ONU pentru drepturile copilului a subliniat faptul că statele părți ar tre‑
bui fie să garanteze acest drept în mod direct, fie să adopte sau să revizuiască
71 CEDO, Sommerfeld/Germania [GC], nr. 31871/96, 8 iulie 2003.
72 Ibid., punctele 72 și 88.
73 Consiliul Europei, Convenția europeană privind exercitarea drepturilor copiilor, CETS nr. 160,
1996.
45
Drepturile și libertățile civile fundamentale
legile, astfel încât copilul să își poată exercita pe deplin acest drept74. În plus,
acestea trebuie să se asigure că copilul primește toate informațiile și îndrumările
necesare pentru a lua o decizie în concordanță cu interesul săusuperior. Comitetul
observă, de asemenea, că un copil are dreptul de a nu‑și exercita acest drept;
exprimarea opiniilor de către copil este o opțiune, nu o obligație.
2.5. Dreptul la libertatea de întrunire și de
asociere
Aspecte esențiale
• Atât Carta drepturilor fundamentale a UE, cât și Convenția garantează libertatea de
întrunire pașnică și de asociere.
• Acest drept le permite persoanelor fizice să își promoveze cauzele personale împreu‑
nă cu alții.
În dreptul UE, articolul 12 din Carta drepturilor fundamentale a UE prevede că ori‑
ce persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de aso‑
ciere la toate nivelurile și în special în domeniile politic, sindical și civic. Aceasta
implică dreptul oricărei persoane de a înființa împreună cu alte persoane sindi‑
cate și de a se afilia la acestea pentru apărarea intereselor sale.
În dreptul CoE, articolul 11 alineatul (1) din Convenție garantează dreptul
la libertatea de întrunire și de asociere sub rezerva restricțiilor prevăzute la
articolul 11 alineatul (2).
CEDO a afirmat în mod explicit că și copiii au dreptul de a participa la întrunirile
care au loc în spațiul public. După cum a observat Curtea în cauza Partidul Popular
Creștin Democrat/Moldova, împiedicarea părinților și a copiilor de a participa la
evenimente și în special de a protesta împotriva politicii de școlarizare a guver‑
nului contravine libertății de întrunire a părinților și copiilor.
74 Comitetul pentru drepturile copilului al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Comentariul general
nr. 14 privind dreptul copilului de a i se lua în considerare interesele superioare cu prioritate
(articolul 3 punctul 1), CRC/C/GC/14, 29 mai 2013.
46
Manual de drept european privind drepturile copilului
Conform dreptului internațional, copiii în mod individual, dar și organizațiile copi‑
ilor se pot prevala de protecția conferită de articolul 15 din CDC, care stipulează
dreptul la libertatea de asociere și de întrunire pașnică. Din acest punct de ve‑
dere, s‑a acordat protecție internațională unei game largi de forme de asociere
în care sunt implicați copiii.
47
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor fundamenta‑
le, titlul III (Egalitatea), inclusiv
articolele 20 (egalitatea în fața
legii), 21 (nediscriminarea) și 23
(egalitatea între femei și bărbați)
Egalitatea și
nediscriminarea
Convenția, articolul 14; Proto‑
colul nr. 12 la Convenție, arti‑
colul 1 (nediscriminarea)
CSE (revizuită), articolul E
(nediscriminarea)
Directiva privind egalitatea rasia‑
lă (2000/43/CE)
Interzicerea
discriminării pe
criterii de rasă și
origine etnică
CEDO, D.H. și alții/Republica
Cehă [GC], nr. 57325/00, 2007
(plasarea copiilor romi în școli
speciale)
CEDO, Oršuš și alții/Croația,
nr. 15766/03, 2010 (clase alcă‑
tuite exclusiv din romi în școli‑
le primare)
Convenția‑cadru pentru pro‑
tecția minorităților naționale
(CCMN), articolele 4 și 12
Carta drepturilor fundamentale,
articolul 45 (libertatea de circula‑
ție și de ședere)
CJUE, C-200/02, Kunqian Catherine Zhu și Man Lavette Chen/
Secretary of State for the Home
Department, 2004 (drepturile de
ședere ale părinților cetățeni ai
unor țări terțe)
Interzicerea
discriminării pe
criteriul cetățeniei
și al statutului de
imigrant
CEDO, Ponomaryovi/Bulgaria, nr. 5335/05, 2011 (taxe de
școlarizare pentru rezidenții
temporari)
CCMN, articolul 4 și articolul 12
punctul 3
3
Egalitatea și
nediscriminarea
48
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Directiva privind egalitatea de
tratament în ceea ce privește în‑
cadrarea în muncă și ocuparea
forței de muncă (2000/78/CE)
Interzicerea
discriminării pe
criteriul vârstei
Convenția, articolul 14; Proto‑
colul nr. 12 la Convenție, arti‑
colul 1 (nediscriminarea)
CJUE, C-303/06, S. Coleman/
Attridge Law și Steve Law [GC],
2008
Interzicerea
discriminării pe
baza altor criterii
protejate
CEDO, Fabris/Franța [GC],
nr. 16574/08, 2013 (drepturile
succesorale ale copiilor născuți
în afara căsătoriei)
Dreptul de a nu fi discriminat este unul dintre principiile de bază ale unei societăți
democratice. Atât UE, cât și CoE joacă un rol esențial în interpretarea acestui prin‑
cipiu. Instituțiile UE au adoptat o serie de directive de maximă relevanță pentru
problematica legată de copii. CEDO a acumulat o jurisprudență semnificativă cu
privire la eliminarea discriminării în temeiul articolului 14 din Convenție privind
interzicerea discriminării, coroborat cu alte articole din Convenție.
Comitetul European al Drepturilor Sociale (CEDS) consideră că articolul E din Carta
socială europeană (CSE), care are ca obiect nediscriminarea, funcționează similar
articolului 14 din Convenție: nu are o existență independentă și trebuie corobo‑
rat cu una dintre dispozițiile de fond ale cartei75.
Capitolul de față tratează principiile egalității și nediscriminării, cu accent pe te‑
meiurile în jurul cărora s‑a dezvoltat o jurisprudență care privește în mod speci‑
fic copiii. Capitolul prezintă mai întâi informații generale cu privire la dreptul eu‑
ropean în materie de nediscriminare (secțiunea 3.1), apoi prezintă problematica
egalității și a discriminării copiilor pe criterii de origine etnică (secțiunea 3.2), de
cetățenie și statut de imigrant (secțiunea 3.3), de vârstă (secțiunea 3.4) și pe alte
criterii protejate, printre care sexul, limba și identitatea personală (secțiunea 3.5).
75 CEDS, Syndicat des Agrégés de l’Enseignement Supérieur (SAGES)/Franța, cerereanr. 26/2004,
15 iunie 2005, punctul 34.
49
Egalitatea și nediscriminarea
3.1. Dreptul european privind
nediscriminarea
Aspecte esențiale
• Dreptul UE și cel al CoE interzic discriminarea pe criterii de sex, rasă, culoare, origine
etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice
sau de altă natură, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilitate,
vârstă și orientare sexuală.76
• În cazul în care constată că unele persoane aflate în situații care sunt similare sub
aspectele relevante au primit un tratament diferit, CEDO va investiga dacă există un
motiv obiectiv și rezonabil. În caz contrar, Curtea va conchide că tratamentul a fost
discriminatoriu, cu încălcarea articolului 14 din Convenție referitor la interzicerea
discriminării.
În dreptul UE, interzicerea discriminării prevăzută la articolul 21 din Carta dreptu‑
rilor fundamentale a UE este un principiu autonom care se aplică și în situațiile în
care nu se aplică nicio altă prevedere a cartei. Printre criteriile pe baza cărora se
interzice discriminarea enumerate în prevederea respectivă se regăsesc sexul,
rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia
sau convingerile, opiniile politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate
națională, averea, nașterea, dizabilitatea, vârsta și orientarea sexuală. În schimb,
articolul 19 din TFUE se referă doar la criteriile sex, rasă sau origine etnică, religie
sau convingeri, dizabilitate, vârstă și orientare sexuală.
O serie de directive ale UE interzic discriminarea în domenii precum ocuparea
forței de muncă, sistemul de asistență socială, accesul la bunuri și servicii, toate
având o posibilă relevanță pentru copii. Directiva 2000/78/CE a Consiliului, care
creează un cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește
încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (Directiva privind egalitatea de
tratament la încadrarea în muncă77) interzice discriminarea pe criterii precum reli‑
76 Pentru o imagine de ansamblu asupra dreptului european în materie de nediscriminare, astfel
cum a fost instituit prin directivele UE privind nediscriminarea, precum și prin articolul 14 din
Convenție și Protocolul 12 la Convenție, a se vedea FRA și CEDO (2011), precum și actualizarea
sa cu jurisprudența din iulie 2010-decembrie 2011.
77 Directiva 2000/78/CE a Consiliului, JO 2000 L 303. Toate instrumentele juridice ale UE sunt dis‑
ponibile pe portalul online al Uniunii, eur‑lex, care asigură accesul la dreptul UE: http://eur‑lex.
europa.eu/homepage.html?locale=ro.
50
Manual de drept european privind drepturile copilului
gia sau convingerile, dizabilitatea, vârsta și orientarea sexuală. Directiva 2000/43/
CE a Consiliului de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între
persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (Directiva privind egalita‑
tea rasială) interzice discriminarea pe criterii precum rasa sau originea etnică nu
doar în contextul ocupării forței de muncă și al accesului la bunuri și servicii, ci
și în relație cu sistemul de asistență socială (inclusiv protecția socială, securita‑
tea socială și sănătatea) și cu educația78. O serie de alte directive pun în aplicare
principiul egalității de tratament în ceea ce privește munca și încadrarea în mun‑
că (Directiva privind egalitatea de sex)79, precum și în ceea ce privește accesul
la bunuri și servicii și furnizarea acestora (Directiva privind egalitatea de sex în
accesul la bunuri și servicii80).
Conform dreptului CoE, interzicerea discriminării se aplică în exercitarea orică‑
ruia dintre drepturile și libertățile fundamentale prevăzute în Convenție (artico‑
lul 14), precum și în exercitarea oricărui drept garantat prin legislația naționa‑
lă sau prin oricare act al unei autorități publice (articolul 1 din Protocolul nr. 12
la Convenție). Cu toate acestea, aplicabilitatea Protocolului nr. 12 este redusă,
având în vedere că acesta a fost ratificat de un număr mic de state, iar în teme‑
iul său nu s‑a adoptat încă nicio hotărâre în cauze referitoare la drepturile copi‑
lului. Dispozițiile prevăzute în ambele instrumente includ o listă neexhaustivă
de motive a căror folosire ca temei pentru discriminare este interzisă, și anume
sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opiniile politice sau de altă natură, originea
națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea,
precum și orice alt statut. În cazul în care constată că unele persoane aflate în
situații care sunt similare sub aspectele relevante au primit un tratament dife‑
rit, CEDO va investiga dacă există un motiv obiectiv și rezonabil care să justifice
acest tratament diferit81.
Articolul E din CSE include, de asemenea, o listă neexhaustivă de motive a că‑
ror folosire ca temei pentru discriminare este interzisă, și anume rasa, culoarea,
sexul, limba, religia, opiniile politice sau de altă natură, originea națională sau
socială, sănătatea, apartenența la o minoritate națională sau nașterea. Anexa la
78 Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului
egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, JO L 180,
29 iunie 2000.
79 Directiva 2006/54/CE (reformă), JO 2006 L 204.
80 Directiva 2004/113/CE a Consiliului, JO 2004 L 373, p. 37.
81 Pentru o imagine de ansamblu asupra jurisprudenței CEDO, a se vedea FRA și CEDO (2011),
precum și actualizarea sa cu jurisprudența din iulie 2010-decembrie 2011.
51
Egalitatea și nediscriminarea
acest articol stabilește că tratamentul diferențiat bazat pe un motiv obiectiv și
rezonabil include și condiția de a avea o anumită vârstă sau o anumită capacita‑
te pentru a accesa unele forme de educație82 – și, prin urmare, acestea din urmă
nu sunt considerate discriminatorii.
În temeiul articolului 4 din Convenția‑cadru pentru protecția minorităților nați‑
onale83 (CCMN), statele părți garantează persoanelor aparținând minorităților
naționale dreptul la egalitate în fața legii și la protecție egală prin lege și inter‑
zic discriminarea pe baza apartenenței la o minoritate națională. De asemenea,
acestea se angajează să adopte, acolo unde este necesar, măsuri adecvate pen‑
tru promovarea egalității depline și eficiente, în toate domeniile vieții economice,
sociale, politice și culturale, între persoanele aparținând unei minorități naționale
și cele aparținând majorității.
Secțiunile următoare analizează motivele concrete de discriminare care s‑au do‑
vedit mai relevante în cazul copiilor.
3.2. Interzicerea discriminării pe criteriul
rasei sau al originii etnice
Aspecte esențiale
• Este interzisă discriminarea pe criterii de rasă sau origine etnică.
• Atât UE, cât și CoE fac demersuri pentru combaterea discriminării romilor în domenii
precum educația, ocuparea forței de muncă, sănătatea și locuințele.
• Suprareprezentarea sau segregarea copiilor care aparțin unui anumit grup etnic în
școli sau clase speciale poate avea o justificare obiectivă numai dacă se instituie
garanții adecvate legate de transferarea copiilor în școlile sau clasele respective.
În dreptul UE, Directiva privind egalitatea rasială interzice discriminarea pe baza
rasei sau a originii etnice nu doar în contextul ocupării forței de muncă și al fur‑
nizării de bunuri și servicii, ci și în ce privește accesul la sistemul de asistență
82 Consiliul Europei, Carta socială europeană (revizuită) (1996), Raport explicativ, punctul 136.
83 Consiliul Europei, Convenția‑cadru pentru protecția minorităților naționale (CCMN), CETS nr. 157,
1995.
52
Manual de drept european privind drepturile copilului
socială, la educație și la securitatea socială. Romii, fiind un grup etnic deosebit de
numeros și de vulnerabil, se încadrează în mod evident în domeniul de aplicare
al directivei. Un element esențial al efortului de eliminare a discriminării romilor
la nivelul UE l‑a constituit adoptarea cadrului UE pentru strategiile naționale de
integrare a romilor până în 202084. Acesta a fost urmat de monitorizarea anuală
de către Comisia Europeană a strategiilor naționale elaborate de statele mem‑
bre ale UE. Directiva privind egalitatea rasială vizează cel puțin patru domenii
principale care prezintă importanță pentru copiii romi: educația, ocuparea forței
de muncă, sănătatea și locuințele. Obținerea egalității depline în practică poate
justifica, în anumite situații, întreprinderea unor acțiuni pozitive vizând romii, în
special în aceste patru domenii esențiale85.
În temeiul dreptului CoE, CEDO a emis mai multe hotărâri de referință într‑o serie
de cauze privind tratamentul diferențiat aplicat copiilor romi în sistemul de în‑
vățământ. Aceste cauze au fost analizate prin prisma articolului 14 coroborat cu
articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție. CEDO a susținut că suprareprezenta‑
rea sau segregarea copiilor romi în școli sau clase speciale ar putea avea o justi‑
ficare obiectivă numai prin instituirea unor garanțiiadecvate în ceea ce privește
transferarea copiilor în școlile sau clasele respective, de exemplu teste special
concepute pentru copiii romi, care să țină seama de nevoile acestora; evaluare
și monitorizare corespunzătoare a progresului, astfel încât integrarea în clase‑
le obișnuite să se producă imediat după remedierea dificultăților de învățare; și
luarea unor măsuri pozitive pentru remedierea dificultăților de învățare. În lipsa
unor măsuri eficiente de combatere a segregării, prelungirea segregării educațio‑
nale a copiilor romi în școlile obișnuite cu program normal nu poate fi justificată86.
Exemplu: În cauza D.H. și alții/Republica Cehă87, CEDO a constatat că un nu‑
măr disproporționat de copii romi fuseseră plasați fără motiv în școli spe‑
ciale pentru copii cu dificultăți de învățare. Curtea și‑a exprimat îngrijora‑
84 Comisia Europeană (CE) (2011), Un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor
până în 2020: Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic
și Social European și Comitetul Regiunilor, COM(2011) 173 final, Bruxelles, 5 aprilie 2011.
85 Comisia Europeană (2014), Raport comun privind aplicarea Directivei 2000/43/CE a Consiliului
din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane,
fără deosebire de rasă sau origine etnică și a Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiem‑
brie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește
încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă,Raport al Comisiei către Parlamentul European
și Consiliu, COM(2014) 2 final, Bruxelles, 17 ianuarie 2014.
86 CEDO, Lavida și alții/Grecia, nr. 7973/10, 30 mai 2013 (disponibilă în limba franceză).
87 CEDO, D.H. și alții/Republica Cehă [GC], nr. 57325/00, 13 noiembrie 2007, punctele 206-210.
53
Egalitatea și nediscriminarea
rea în legătură cu programa școlară de nivel mai scăzut aplicată în aceste
școli și cu segregarea cauzată de acest sistem. Astfel, copiii romi primeau
o educație care le agrava dificultățile și le compromitea dezvoltarea perso‑
nală ulterioară, în loc să îi ajute să se integreze în sistemul de învățământ
obișnuit și să își dezvolte abilități care să le faciliteze conviețuirea cu popu‑
lația majoritară. În consecință, CEDO a constatat încălcarea articolului 14 din
Convenție coroborat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Exemplu: În cauza Oršuš și alții/Croația88, CEDO a examinat problema exis‑
tenței unor clase alcătuite exclusiv din romi în cadrul școlilor primare obiș‑
nuite. În principiu, plasarea temporară a unor copii într‑o clasă separată din
cauza cunoașterii insuficiente a limbii de predare nu este, în sine, discrimi‑
natorie. Acest procedeu poate fi interpretat ca o adaptare a sistemului de
învățământ la nevoile speciale ale copiilor cu dificultăți de ordin lingvistic.
Cu toate acestea, din momentul în care afectează în mod disproporționat
sau exclusiv membrii unui anumit grup etnic, este necesară instituirea unor
garanții adecvate. În ceea ce privește plasarea inițială în clase separate,
CEDO a observat că aceasta nu făcea parte dintr‑o practică generală de
rezolvare a problemelor copiilor cu o cunoaștere inadecvată a limbii și că
nu se efectuase nicio testare concretă a cunoștințelor de limbă ale copiilor
respectivi. În ce privește programa școlară urmată, anumitor copii nu li se
pusese la dispoziție niciun program specific (adică ore speciale de învățare
a limbii) pentru a dobândi abilitățile lingvistice necesare în cel mai scurt
timp posibil. Nu exista nicio procedură de transfer sau de monitorizare care
să asigure transferarea imediată și automată într‑o clasă mixtă a copiilor
romi care ajungeau la un nivel adecvat de cunoaștere a limbii. În consecin‑
ță, Curtea a constatat că acest fapt încalcă articolul 14 din Convenție coro‑
borat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1.
Potrivit CEDS, chiar dacă politicile educaționale adresate copiilor romi ar fi înso‑
țite de structuri flexibile capabile să răspundă diversității acestui grup și ar ține
seama de faptul că unele grupuri au un stil de viață itinerant sau semiitinerant,
nu ar trebui să existe școli separate pentru copiii romi89.
Conform articolului 4 alineatele (2) și (3) din CCMN, măsurile speciale adoptate
în vederea promovării egalității efective a persoanelor aparținând minorităților
88 CEDO, Oršuš și alții/Croația [GC], nr. 15766/03, 16 martie 2010, punctul 157.
89 CEDS, Carta socială europeană (revizuită) – Concluzii 2003 (Bulgaria), articolul 17 punctul 2, p. 53.
54
Manual de drept european privind drepturile copilului
naționale nu sunt considerate acte de discriminare. În plus, în conformitate cu
articolul 12 alineatul (3) din CCMN, statele părți s‑au angajat în mod expres să
promoveze șanse egale de acces la educația de toate nivelurile pentru persoane‑
le aparținând minorităților naționale. Comitetul consultativ privind CCMN a exa‑
minat periodic situația copiilor romi în ceea ce privește accesul egal la educație,
în conformitate cu această prevedere90.
3.3. Interzicerea discriminării pe criteriul
cetățeniei și al statutului de imigrant
Aspecte esențiale
• Protecția împotriva discriminării pe criteriul cetățeniei are un domeniu de aplicare
mai restrâns în dreptul UE decât în dreptul CoE.
• Conform dreptului UE, protecția împotriva discriminării bazate pe cetățenie se acordă
doar cetățenilor statelor membre ale UE, astfel cum se prevede la articolul 45 (liber‑
tatea de circulație și de ședere) din Carta drepturilor fundamentale a UE.
• Convenția garantează exercitarea drepturilor tuturor persoanelor aflate în jurisdicția
unui stat membru.
În dreptul UE, protecția împotriva discriminării pe criteriul cetățeniei este deo‑
sebit de importantă în contextul liberei circulații a persoanelor. Ctățenii țărilor
terțe (adică persoanele care sunt cetățeni ai unui stat care nu este membru al
UE) beneficiază de dreptul la tratament egal în aproximativ aceleași domenii ca
cele vizate de directivele de combatere a discriminării dacă sunt „rezidenți pe
termen lung”. Una dintre condițiile pentru îndeplinirea acestui criteriu pe care le
impune Directiva privind resortisanții țărilor terțe este o perioadă de cinci ani de
reședință legală91. În plus, Directiva 2003/86/CE a Consiliului privind dreptul la re‑
întregirea familiei (Directiva privind reîntregirea familiei)92 le permite membrilor
90 A se vedea Consiliul Europei, Comitetul consultativ privind CCMN, Comentariu asupra
educației în temeiul Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale (2006),
ACFC/25DOC(2006)002.
91 Directiva 2003/109/CE din 23 ianuarie 2004 privind statutul resortisanților țărilor terțe care
sunt rezidenți pe termen lung, JO L 16, 2004, p. 44.
92 Directiva 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei, JO L 251,
2003, p. 12.
55
Egalitatea și nediscriminarea
familiei resortisanților țărilor terțe care au reședința legală într‑un stat membru
să li se alăture acestora, în anumite condiții (a se vedea și secțiunea 9.5).
Exemplu: În cauza Chen93 s‑a ridicat problema dacă un copil al unui re‑
sortisant dintr‑o țară terță are drept de ședere într‑un stat membru al UE
dacă s‑a născut într‑un alt stat membru și deține cetățenia acestuia din
urmă. Mama copilului, în a cărei întreținere se afla acesta, era resortisant
al unei țări terțe. CJUE a considerat că, atunci când un stat membru impune
anumite condiții persoanelor care urmăresc obținerea cetățeniei, iar acele
condiții sunt îndeplinite, un alt stat membru nu are posibilitatea să contes‑
te respectivul drept atunci când mama și copilul solicită reședința. Curtea
a susținut că un stat membru nu poate să refuze dreptul de ședere al unui
părinte care are în îngrijire un copil cetățean al UE, întrucât acest lucru ar
priva dreptul de ședere al copilului de orice efect util.
În dreptul CoE, Convenția europeană a drepturilor omului garantează exercitarea
drepturilor tuturor persoanelor care trăiesc în jurisdicția unui stat membru, in‑
diferent dacă au sau nu calitatea de cetățeni, inclusiv celor care trăiesc în afara
teritoriului național, în zone aflate sub controlul efectiv al statului membru re‑
spectiv. Prin urmare, în ceea ce privește educația, CEDO consideră că tratamen‑
tul diferențiat pe criteriul cetățeniei și al statutului de imigrant ar putea consti‑
tui discriminare.
Exemplu: Cauza Ponomaryovi/Bulgaria94 privește problema unor resorti‑
sanți străini care nu dețineau permise de ședere permanentă și care au
fost obligați să plătească taxe de școlarizare pentru învățământul secun‑
dar. În principiu, marja de apreciere, de regulă largă în cazul măsurilor ge‑
nerale de strategie economică sau socială, trebuie să fie bine definită în
domeniul educației, din două motive:
• dreptul la educație se bucură de protecție directă în temeiul Convenției;
• educația este un tip special de serviciu public, care îndeplinește funcții
societale vaste.
93 CJUE, C-200/02, Kunqian Catherine Zhu și Man Lavette Chen/ Secretary of State for the Home
Department, 19 octombrie 2004.
94 CEDO, Ponomaryovi/Bulgaria, nr. 5335/05, 21 iunie 2011, punctul 60.
56
Manual de drept european privind drepturile copilului
Potrivit CEDO, marja de apreciere crește odată cu nivelul educației și invers
proporțional cu importanța educației pentru cei vizați și pentru societate în
ansamblu. Așadar, în timp ce pentru învățământul primar, taxele (mai mari)
aplicate resortisanților străini sunt dificil de justificat, ele pot fi pe deplin
justificate la nivel universitar. Având în vedere importanța învățământu‑
lui secundar pentru dezvoltarea personală și pentru integrarea socială și
profesională, se impune o examinare mai strictă a proporționalității trata‑
mentului diferențiat aplicat la acest nivel de studii. Curtea a precizat că nu
ia nicio poziție în legătură cu dreptul pe care îl are sau nu un stat de a priva
toți migranții aflați în situație neregulamentară de beneficiile educaționale
pe care le oferă cetățenilor săi și anumitor categorii de resortisanți stră‑
ini. La evaluarea circumstanțelor specifice cauzei, s‑a constatat că nu s‑au
aplicat niciun fel de „considerații legate de necesitatea de a stopa sau de
a contracara fluxul imigrației ilegale”. Solicitanții nu încercaseră să utilizeze
în mod abuziv sistemul educațional bulgar, deoarece veniseră să locuiască
în Bulgaria la o vârstă foarte fragedă, în urma căsătoriei mamei lor cu un
cetățean bulgar, așadar nu aveau altă soluție decât să meargă la școală în
Bulgaria. În consecință, s‑a produs o încălcare a articolului 14 din Convenție
coroborat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
57
Egalitatea și nediscriminarea
3.4. Interzicerea discriminării pe criteriul
vârstei
Aspect esențial
• Discriminarea pe criteriul vârstei este interzisă atât prin dreptul UE, cât și prin
Convenție.
În dreptul UE, articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a UE menționează în
mod explicit „vârsta” printre motivele pe baza cărora se interzice discriminarea.
Articolul 24 include drepturile copilului printre drepturile fundamentale proteja‑
te. În temeiul legislației UE în vigoare privind nediscriminarea, protecția împo‑
triva discriminării bazate pe vârstă este mai restrânsă decât protecția împotri‑
va discriminării pe bază de rasă sau origine etnică ori împotriva discriminării pe
bază de sex. În prezent, se acordă protecție împotriva discriminării pe motiv de
vârstă numai în contextul accesului la un loc de muncă, la fel ca în cazul discri‑
minării motivate de orientarea sexuală, dizabilitate și de religie sau convingeri.
Directiva privind egalitatea de tratament la încadrarea în muncă se aplică și co‑
piilor care au dreptul legal la muncă. Deși Convenția Organizației Internaționale
a Muncii privind vârsta minimă de încadrare în muncă95, ratificată de toate statele
membre ale UE, stabilește ca minimă vârsta de 15 ani, continuă să existe dife‑
rențe între statele membre ale UE în ceea ce privește vârsta minimă aplicabilă96.
Conform articolului 6 din Directiva privind egalitatea de tratament la încadrarea
în muncă, statele membre pot oferi justificări pentru aplicarea unui tratament
diferențiat pe criterii de vârstă. Aceste diferențe nu constituie discriminare dacă
sunt justificate în mod obiectiv și rezonabil printr‑un scop legitim și dacă mijloa‑
cele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În ceea ce îi privește
pe copii și pe tineri, aceste diferențe de tratament se pot referi, de exemplu, la
stabilirea unor condiții speciale privind accesul la muncă și la formarea profe‑
sională, încadrarea în muncă și profesia, cu scopul de a promova integrarea lor
profesională sau de a le asigura protecția.
95 Organizația Internațională a Muncii (OIM) (1973), Convenția privind vârsta minimă de încadrare
în muncă, nr. 138.
96 Rețeaua europeană de experți juridici în domeniul nediscriminării, O’Dempsey, D. și Beale, A.
(2011), Age and employment, Comisia Europeană, Direcția Generală Justiție. Luxemburg, Oficiul
pentru publicații al Uniunii Europene.

Pagina 58

Manual de drept european privind drepturile copilului
În dreptul CoE, articolul 14 din Convenție și articolul 1 din Protocolul 12 la Convenție
nu menționează explicit „vârsta” în lista de motive a căror folosire ca temei pen‑
tru discriminare este interzisă. Cu toate acestea, CEDO a examinat aspectele le‑
gate de discriminarea bazată pe vârstă în relație cu diverse drepturi protejate de
Convenție, ceea ce înseamnă că a analizat implicit și chestiunea vârstei, inclusă în
categoria „alt statut”. În cauzele D.G./Irlanda97 și Bouamar/Belgia98, de exemplu,
CEDO a constatat că sistemele judiciare ale țărilor respective aplică un tratament
diferențiat copiilor și adulților în ceea ce privește detenția, aspect cu relevan‑
ță pentru aplicarea Convenției. Acest tratament diferențiat a izvorât din scopul
punitiv al detenției în cazul adulților și din scopul său preventiv în cazul copii‑
lor. Din acest motiv, Curtea a acceptat „vârsta” ca posibil motiv de discriminare.


3.5. Interzicerea discriminării pe baza altor criterii protejate

Aspect esențial

• În jurisprudența europeană referitoare la copii s‑au analizat și alte motive de discriminare, cum ar fi existența unei dizabilități sau nașterea.

În dreptul UE, articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a UE interzice inclusiv discriminarea bazată pe alte motive cu relevanță specială pentru copii, cum ar fi sexul, caracteristicile genetice, limba, dizabilitateasau orientarea sexuală.

Cel puțin în cazul dizabilității, CJUE a acceptat că dreptul UE protejează și împotriva așa‑numitei „discriminări prin asociere”, adică discriminarea împotriva unei persoane asociată cu o alta care prezintă caracteristica protejată (de exemplu, mama unui copil cu dizabilități).

Exemplu: În cauza S. Coleman/Attridge Law și Steve Law99, CJUE a remarcat că Directiva privind egalitatea de tratament la încadrarea în muncă include
anumite dispoziții menite să răspundă în mod specific nevoilor persoanelor cu dizabilități. Totuși, acest fapt nu conduce la concluzia potrivit căreia

97 CEDO, D.G./Irlanda, nr. 39474/98, 16 mai 2002 (a se vedea și secțiunea 11.2.2).
98 CEDO, Bouamar/Belgia, nr. 9106/80, 29 februarie 1988 (a se vedea și secțiunea 11.2.2).
99 CJUE, C-303/06, S. Coleman/Attridge Law și Steve Law [GC], 17 iulie 2008.

59
Egalitatea și nediscriminarea principiul egalității de tratament pe care îl consacră directiva trebuie interpretat strict, ca interzicând numai discriminarea directă pe motivul existenței unei dizabilități și ca referindu‑se exclusiv la persoanele cu dizabilități.

Potrivit CJUE, directiva nu se aplică unei anumite categorii de persoane, ci naturii înseși a discriminării. O interpretare care îi limitează aplicabilitatea
la persoanele cu dizabilități este susceptibilă să priveze directiva de un element important al eficacității sale și să reducă protecția pe care aceasta
urmărește să o garanteze. CJUE a concluzionat că directiva trebuie interpretată în sensul că interzicerea discriminării directe prevăzute în aceasta nu
se limitează la persoanele cu dizabilități. În consecință, dacă un angajator ar trata mai puțin favorabil un angajat care nu prezintă o dizabilitate decât pe un alt angajat aflat într‑o situație comparabilă, deoarece primul este principalul îngrijitor al unui copil cu dizabilități, acest tratament ar contraveni dispozițiilor directivei privind interzicerea discriminării directe.

În temeiul dreptului CoE, CEDO s‑a ocupat de discriminarea împotriva copiilor într‑o varietate de situații, în afară de cele deja menționate, de exemplu în cazuri de discriminare bazată pe limbă100 sau pe filiație101.

Exemplu: În cauza Fabris/Franța102, reclamantul s‑a plâns că nu a putut beneficia de o lege introdusă în 2001, prin care copiilor „nelegitimi”li se acordau drepturi succesorale identice cu cele ale copiilor legitimi, lege adoptată în urma hotărârii pronunțate de CEDO în cauza Mazurek/Franța103 în anul 2000. Curtea a susținut că scopul legitim de a proteja drepturile la moștenire ale fratelui vitreg și surorii vitrege ale reclamantului nu a prevalat asupra pretenției sale la o parte din averea mamei sale. În această cauză, tratamentul diferențiat aplicat a fost discriminatoriu, deoarece nu a avut un motiv obiectiv și rezonabil. Curtea a constatat încălcarea articolului 14 din Convenție coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție104.

100 CEDO, Cauza „Cu privire la anumite aspecte ale legislației privind utilizarea limbilor în sistemul de învățământ din Belgia”/Belgia, nr. 1474/62, 1677/62, 1691/62, 1769/63, 1994/63 și 2126/64,
23 iulie 1968.
101 CEDO, Fabris/Franța [GC], nr. 16574/08, 7 februarie 2013.
102 Ibid.
103 CEDO, Mazurek/Franța, nr. 34406/97, 1 februarie 2000.
104 CEDO, Fabris/Franța [GC], nr. 16574/08, 7 februarie 2013.
60
Manual de drept european privind drepturile copilului

În cazul copiilor cu dizabilități, CEDS susține că în aplicarea articolului 17 alineatul (2) din CSE este acceptabil să se facă o distincție între copiii cu dizabilități și cei fără dizabilități. Cu toate acestea, regula generală ar trebui să fie integrarea copiilor cu dizabilități în școlile obișnuite și instituirea în aceste școli a unor măsuri adecvate pentru a răspunde nevoilor lor speciale, în timp ce școlile specializate ar trebui să reprezinte excepția105. În plus, copiii care învață în școli speciale ce respectă articolul 17 alineatul (2) din CSE trebuie să beneficieze de suficientă instruire și formare, astfel încât numărul copiilor din școlile speciale care absolvă studiile să fie proporțional echivalent cu cel al copiilor din școlile obișnuite106. Drepturile copiilor în materie de educație sunt analizate mai detaliat în secțiunea 8.2.

În dreptul ONU, articolul 2 din CDC interzice discriminarea împotriva copiilor pe baza unei liste neexhaustive de motive, „nașterea” fiind menționată explicit
printre acestea. Articolul 2 prevede următoarele:

1. Statele părți se angajează să respecte și să garanteze drepturile stabilite în prezenta convenție tuturor copiilor din jurisdicția lor, indiferent de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenență etnică sau originea socială, de situația materială, incapacitatea fizică, de statutul la naștere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinților sau al reprezentanților legali ai acestuia.

2. Statele părți vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancționare pe considerente ținând de situația juridică, activitățile, opiniile declarate sau convingerile părinților, ale reprezentanților săi legali sau ale membrilor familiei sale.

105 CEDS, International Association Autism Europe (IAAE)/Franța, reclamația nr. 13/2002,
4 noiembrie 2003.
106 CEDS, Mental Disability Advocacy Center (MDAC)/Bulgaria, reclamația nr. 41/2007, 3 iunie 2008.

61
UE Subiecte
abordate CoE
Înregistrarea
nașterii și
dreptul la un
nume
CEDO, Johansson/Finlanda, nr. 10163/02,
2007 (refuzul de a înregistra un nume acor‑
dat anterior altor persoane)
CCMN, articolul 11 (dreptul de a utiliza nu‑
mele de familie în limba inițială)
Convenția europeană în materia adopției de
copii (revizuită), articolul 11 alineatul (3) (re‑
ținerea numelui inițial al unui copil adoptat)
Dreptul la
o identitate
personală
Convenția, articolul 6 (dreptul la un proces
echitabil) și articolul 8 (dreptul la respecta‑
rea vieții private și de familie)
CEDO, Gaskin/Regatul Unit, nr. 10454/83,
1989 (refuzul de a acorda acces la evidențe‑
le păstrate de serviciile de plasament pen‑
tru copii)
CEDO, Mizzi/Malta, nr. 26111/02, 2006 (inca‑
pacitatea de a contesta paternitatea)
CEDO, Mennesson/Franța, nr. 65192/11,
2014 (gestație pentru altul, cu tatăl biologic
ca tată de intenție)
CEDO, Godelli/Italia, nr. 33783/09, 2012 (in‑
formații despre mama biologică care nu per‑
mit identificarea)
Convenția europeană în materia adopției de
copii (revizuită), articolul 22
4
Aspecte legate
de identitatea personală
62
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Furtul de
identitate
CEDO, K.U./Finlanda, nr. 2872/02, 2008 (re‑
clamă plasată pe internet fără cunoștința
victimei)
CJUE, C-200/02, Kunqian Catherine Zhu și Man
Lavette Chen/Secretary
of State for the Home
Department, 2004
(dreptul de ședere al
unei persoane în a că‑
rei principală îngrijire se
află un copil cetățean
al UE)
CJUE, C-34/09,
Gerardo Ruiz Zambrano/Office National
de l’Emploi (ONEm),
2011 (drepturile de șe‑
dere ale unor resorti‑
sanți din țări terțe care
au copii minori cetățeni
ai UE)
Cetățenia CEDO, Genovese/Malta, nr. 53124/09, 2011
(refuzul arbitrar de a acorda cetățenie unui
copil născut în afara căsătoriei)
Convenția europeană asupra cetățeniei
Convenția Consiliului Europei privind evi‑
tarea apatridiei în situația de succesiune
a statelor
Identitatea
în calitate de
membru al
unei minorități
naționale
CCMN, articolul 5 alineatul (1) (păstrarea
elementelor esențiale ale identității)
În general, aspectele legate de identitatea personală nu au fost abordate la ni‑
velul UE din cauza competenței limitate a Uniunii în acest domeniu. Totuși, CJUE
a pronunțat ocazional unele hotărâri privind dreptul la nume (în special dreptul
ca un nume recunoscut într‑un stat membru să fie recunoscut și în celelalte sta‑
te membre) din perspectiva principiului libertății de circulație. Anumite aspecte
legate de cetățenie și de ședere au fost, de asemenea, adjudecate în lumina ar‑
ticolului 20 din TFUE. În schimb, Consiliul Europei – în special prin jurisprudența
CEDO – a interpretat și a dezvoltat transpunerea în practică a mai multor drepturi
fundamentale în domeniul identității personale. Prin urmare, cu excepția câtor‑
va domenii în care aspectele legate de identitatea personală au fost abordate la
nivelul UE, următoarele secțiuni se referă numai la dreptul CoE.
Prezentul capitol nu se referă la un drept fundamental specific, ci oferă o privire
de ansamblu a problematicii drepturilor fundamentale legate de identitate, cum ar
fi înregistrarea nașterii și dreptul la un nume (secțiunea 4.1), dreptul la identitate
63
Aspecte legate de identitatea personală
personală (secțiunea 4.2), furtul de identitate (secțiunea 4.4), dreptul la cetățenie
(secțiunea 4.5) și identitatea copiilor aparținând minorităților naționale (secțiu‑
nea 4.6). Mai multe aspecte înrudite sunt tratate în alte capitole, cum ar fi cele
referitoare la abuzul sexual (capitolul 7.1.3) sau la protecția datelor (capitolul 10).
Unele dintre aceste drepturi, cum ar fi dreptul la un nume, au fost, în principal,
revendicate ca drepturi parentale, însă abordarea ar putea fi transpusă cu ușu‑
rință și la copiii înșiși, având în vedere implicațiile pentru propriile lor drepturi.
4.1. Înregistrarea nașterii și dreptul la un
nume
Aspect esențial
• Refuzul de a înregistra un prenume de o acceptabilitate generală și care nu este
necorespunzător pentru un copil poate constitui o încălcare a articolului 8 din CEDO
(dreptul la respectarea vieții private și de familie).
Spre deosebire de tratatele ONU [de exemplu, articolul 24 alineatul (2) din Pactul
internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP), articolul 7 alinea‑
tul (1) din CDC și articolul 18 din Convenția privind drepturile persoanelor cu di‑
zabilități (CDPD)], instrumentele europene referitoare la drepturile fundamentale
nu prevăd în mod explicit dreptul de a înregistra nașterea imediat după naștere
sau dreptul la un nume de la naștere.
În dreptul UE, dreptul la un nume a fost tratat din perspectiva libertății de cir‑
culație. Potrivit CJUE, libertatea de circulație împiedică un stat membru al UE să
refuze recunoașterea numelui de familie al unui copil așa cum este înregistrat
într‑un alt stat membru a cărui cetățenie o are copilul sau în care copilul s‑a năs‑
cut și a avut domiciliul107.
Conform dreptului CoE, refuzul înregistrării nașterii copiilor poate duce la o în‑
călcare a articolului 8 din Convenție.
107 A se vedea CJUE, C-148/02, Carlos Garcia Avello/Statul belgian, 2 octombrie 2003; CJUE,
C-353/06, Stefan Grunkin și Dorothee Regina Paul [GC], 14 octombrie 2008.
64
Manual de drept european privind drepturile copilului
În primul rând, CEDO a constatat că numele „ca mijloc de identificare a persoa‑
nelor în cadrul familiilor lor și al comunității” se înscrie în sfera dreptului la res‑
pectarea vieții private și de familie, astfel cum este consfințit prin articolul 8 din
Convenție108. Prenumele109 și numele de familie110 alese de părinți pentru copil fac
parte din viața privată a acestora. Curtea a susținut că refuzul autorităților sta‑
tului de a înregistra un prenume pe motiv că este de natură să îi aducă prejudicii
copilului nu încalcă articolul 8 din Convenție.111 În schimb, refuzul de a înregistra
un prenume care nu este nepotrivit pentru un copil și care este deja considerat
acceptabil poate reprezenta o încălcare a articolului 8 din Convenție.
Exemplu: În cauza Johansson/Finlanda,
112 autoritățile au refuzat să înregis‑
treze prenumele „Axl Mick”, deoarece ortografia nu corespundea practicii
de numire finlandeze. CEDO a acceptat că trebuie să se acorde atenția cu‑
venită interesului superior al copilului și că păstrarea practicii naționale de
numire era în interesul publicului. Curtea a constatat însă că numele fusese
deja acceptat în vederea înregistrării oficiale în alte cazuri și, prin urmare,
nu putea fi considerat nepotrivit pentru un copil. De vreme ce numele era
deja considerat acceptabil în Finlanda și nu se avansase argumentul că ar
fi afectat negativ identitatea culturală și lingvistică a statului, CEDO a con‑
cluzionat că considerațiile de interes public nu prevalau asupra interesului
de a înregistra copilul cu numele ales. Curtea a constatat, astfel, încălcarea
articolului 8 din Convenție.
CEDO a constatat, de asemenea, că norma potrivit căreia numele de familie al
soțului ar trebui acordat și copiilor legitimi la momentul înregistrării nașterii nu
constituie, în sine, o încălcare a Convenției. Cu toate acestea, s‑a considerat că
imposibilitatea de a deroga de la această normă generală era excesiv de rigidă
și discriminatorie la adresa femeilor, încălcând, prin urmare, articolul 14 corobo‑
rat cu articolul 8 din Convenție113.
108 CEDO, Guillot/Franța, nr. 22500/93, 24 octombrie 1993, punctul 21.
109 CEDO, Johansson/Finlanda, nr. 10163/02, 6 septembrie 2007, punctul 28; CEDO, Guillot/Franța,
nr. 22500/93, 24 octombrie 1993, punctul 22.
110 CEDO, Cusan și Fazzo/Italia, nr. 77/07, 7 ianuarie 2014, punctul 56.
111 CEDO, Guillot/Franța, nr. 22500/93, 24 octombrie 1993, punctul 27.
112 CEDO, Johansson/Finlanda, nr. 10163/02, 6 septembrie 2007.
113 CEDO, Cusan și Fazzo/Italia, nr. 77/07, 7 ianuarie 2014, punctul 67.
65
Aspecte legate de identitatea personală
Articolul 11 din CCMN prevede că fiecare persoană care aparține unei minorități
naționale are dreptul de a‑și utiliza numele de familie (patronimul) și prenumele
în limba sa minoritară, precum și dreptul ca acesta să fie recunoscut oficial, chiar
dacă sub rezerva modalităților prevăzute în sistemul juridic.
Articolul 11 alineatul (3) din Convenția europeană revizuită în materia adopției de
copii prevede posibilitatea ca statele părți să păstreze numele de familie inițial
al unui copil adoptat (Convenția privind adopțiile)114. Aceasta este o excepție de
la principiul general potrivit căruia raportul juridic dintre copilul adoptat și fami‑
lia sa inițială este întrerupt.
4.2. Dreptul la o identitate personală
Aspecte esențiale
• Dreptul de a‑și cunoaște originile se înscrie în sfera dreptului copilului la viață
privată.
• Stabilirea paternității impune stabilirea atentă a echilibrului între interesul copilului
de a‑și cunoaște identitatea și interesul tatălui presupus sau pretins, precum și cu
interesul general.
• Nașterile anonime sunt permise în temeiul articolului 8 din Convenție (dreptul la
respectarea vieții private și de familie), cu condiția ca copilul să poată obține cel
puțin acele informații despre mamă care nu pot conduce la identificarea acesteia și
să existe posibilitatea solicitării unei declarații de renunțare la confidențialitate din
partea mamei.
• Un copil adoptat are drept de acces la informații referitoare la originea sa. Părinților
biologici li se poate acorda dreptul legal de a nu‑și dezvălui identitatea, însă acest
lucru nu echivalează cu un drept de veto absolut.
În dreptul CoE, potrivit CEDO, articolul 8 din Convenție include dreptul la identi‑
tate și dezvoltare personală. Datele referitoare la identitatea unei persoane și
interesul „de a obține informațiile necesare pentru a afla adevărul cu privire la
aspecte importante ale identității personale, cum ar fi identitatea părinților”115
114 Consiliul Europei, Convenția europeană în materia adopției de copii (revizuită), CETS nr. 202,
2008.
115 CEDO, Odièvre/Franța [GC], nr. 42326/98, 13 februarie 2003, punctul 29.
66
Manual de drept european privind drepturile copilului
au fost considerate relevante pentru dezvoltarea personală. Nașterea și circum‑
stanțele nașterii fac parte din viața privată a copilului. „[I]nformațiile privind as‑
pectele extrem de personale ale copilăriei, dezvoltării și istoriei cuiva” pot con‑
stitui „principala sursă de informare despre trecutul unei persoane și despre anii
de formare a personalității acesteia”116, astfel încât lipsa accesului copilului la in‑
formațiile respective prezintă o problemă, conform articolului 8 din Convenție.
În dreptul internațional, articolul 8 din CDC prevede o protecție destul de detaliată
și de nivel ridicat a dreptului copilului de a‑și păstra identitatea. Dreptul copilului
de a‑și păstra identitatea, inclusiv cetățenia, numele și relațiile familiale, astfel
cum sunt recunoscute de lege, sunt protejate împotriva ingerințelor ilegale. De
asemenea, articolul garantează „asistența și protecția corespunzătoare” în cazul
în care un copil este lipsit în mod ilegal de unele sau de toate elementele iden‑
tității sale, în vederea restabilirii rapide a identității respective.
4.2.1. Stabilirea paternității
În temeiul dreptului CoE, CEDO a primit sesizări de la copii cu privire la imposibi‑
litatea stabilirii identității taților lor biologici. Curtea a susținut că stabilirea unui
raport juridic între un copil și presupusul tată biologic intră în sfera vieții private
(articolul 8 din Convenție). Filiația constituie un aspect fundamental al identității
personale117. Cu toate acestea, este necesar să se stabilească un echilibru între
interesul copilului de a‑și stabili paternitatea, interesul presupusului tată și inte‑
resul general. Interesul copilului de a obține securitate juridică cu privire la filia‑
ția sa paternă nu prevalează asupra interesului tatălui de a respinge prezumția
juridică de paternitate.
Exemplu: În cauza Mikulić/Croația118, reclamanta se născuse în afara căsă‑
toriei și intentase o acțiune în stabilirea paternității împotriva presupusului
tată. Pârâtul a refuzat în mai multe rânduri să se prezinte pentru testa‑
rea ADN impusă de instanță, ceea ce a condus la prelungirea nejustificată
a acțiunii în stabilirea paternității pentru o perioadă de aproximativ cinci
ani. Concluzia CEDO a fost aceea că, dacă dreptul intern nu prevede po‑
sibilitatea de a‑i constrânge pe presupușii tați să se supună testelor me‑
dicale, statele trebuie să găsească mijloace alternative care să permită
116 CEDO, Gaskin/Regatul Unit, nr. 10454/83, 7 iulie 1989, punctul 36.
117 CEDO, Mennesson/Franța, nr. 65192/11, 26 iunie 2014, punctul 96.
118 CEDO, Mikulić/Croația, nr. 53176/99, 7 februarie 2002, punctele 64–65.
67
Aspecte legate de identitatea personală
identificarea rapidă a taților biologici de către o autoritate independentă.
În cazul reclamantei, s‑a constatat o încălcare a articolului 8 din Convenție.
Exemplu: În cauza Mizzi/Malta119, presupusul tată nu a putut contesta pa‑
ternitatea unui copil născut de soția sa din cauza expirării termenului de
prescripție legal de șase luni. CEDO a analizat cauza atât din perspectiva
articolului 6 (dreptul la un proces echitabil), cât și din perspectiva articolu‑
lui 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenție. Cur‑
tea a observat că introducerea unui termen de prescripție în care un pre‑
supus tată trebuie să intenteze o acțiune de tăgăduire a paternității are ca
scop asigurarea securității juridice și protejarea interesului copilului de a‑și
cunoaște identitatea. Totuși, acest scop nu ar trebui să prevaleze asupra
dreptului tatălui de a putea contesta paternitatea. Imposibilitatea practi‑
că de a contesta paternitatea după naștere a pus, în acest caz, o povară
excesivă pe umerii presupusului tată, fiindu‑i încălcat dreptul de acces la
o instanță și la un proces echitabil, astfel cum este consfințit în articolul 6
din Convenție. De asemenea, a constituit o ingerință disproporționată în
drepturile conferite de articolul 8 din Convenție120.
Interesul copilului care caută să își stabilească paternitatea poate, uneori, să co‑
incidă cu interesul tatălui biologic. Acest lucru s‑a întâmplat într‑o cauză în care
un tată, din cauza lipsei de capacitate juridică, nu a putut să formuleze o acți‑
une în instanțele interne pentru stabilirea filiației paterne a copilului său. CEDO
a constatat că nu era în interesul superior al copilului născut în afara căsătoriei
ca tatăl său biologic să nu poată formula acțiune în stabilirea paternității și că,
prin urmare, copilul depindea în totalitate de decizia discreționară a autorităților
statului pentru stabilirea filiației sale121.
Autoritățile pot avea obligația pozitivă de a interveni în acțiunea în stabilirea
paternității în interesul superior al copilului, atunci când reprezentantul legal al
copilului (în acest caz, mama) se află în imposibilitatea de a reprezenta cores‑
punzător copilul, de exemplu din cauza unei dizabilități grave122.
119 CEDO, Mizzi/Malta, nr. 26111/02, 12 ianuarie 2006.
120 Ibid., punctele 112-114.
121 CEDO, Krušković/Croația, nr. 46185/08, 21 iunie 2011, punctele 38-41.
122 CEDO, A.M.M./România, nr. 2151/10, 14 februarie 2012, punctele 58-65 (disponibilă în limba
franceză).
68
Manual de drept european privind drepturile copilului
În ceea ce privește cazul special de recunoaștere a filiației între părinții de intenție
și copiii născuți cu ajutorul unei mame purtătoare, Curtea a acceptat, în principiu,
că statele au o marjă largă de apreciere, de vreme ce nu există un consens la nivel
european cu privire la permiterea sau recunoașterea filiației în cadrul convenții‑
lor de gestație pentru altul. Pe de altă parte, importanța fundamentală a filiației
pentru identitatea unui copil reduce această marjă de apreciere.
Exemplu: Cauza Mennesson/Franța123 vizează refuzul autorităților franceze
de a înscrie în registrele de nașteri franceze copiii născuți în Statele Unite
in urma unei convenții de gestație pentru altul, pe motive de ordine pu‑
blică. CEDO nu a constatat nicio încălcare a dreptului reclamanților de a li
se respecta viața de familie, concluzionând că nu fuseseră împiedicați în
niciun fel să se bucure de viața de familie în Franța și că obstacolele admi‑
nistrative cu care s‑au confruntat nu au fost imposibil de depășit. În ceea
ce privește dreptul copiilor la respectarea vieții private, Curtea a considerat
interesul superior al acestora deosebit de important. Aceasta a subliniat,
îndeosebi, faptul că bărbatul care solicitase să fie înregistrat ca tată pe cer‑
tificatul de naștere a era chiar tatăl lor biologic. Refuzul de a recunoaște
filiația juridică a unui copil atunci când s‑a constatat o filiație biologică și
când părintele în cauză solicită recunoașterea deplină nu poate fi conside‑
rat conform cu interesul superior al copiilor. Prin urmare, Curtea a constatat
încălcarea articolului 8 din Convenție în legătură cu reclamația copiilor pri‑
vind „respectarea vieții private”124.
123 CEDO, Mennesson/Franța, nr. 65192/11, 26 iunie 2014.
124 Ibid., punctul 100; a se vedea și hotărârea CEDO în cauza Labassee/Franța, nr. 65941/11, 26 iu‑
nie 2014, punctul 79.
69
Aspecte legate de identitatea personală
4.2.2. Stabilirea maternității: nașterea anonimă
Conform dreptului CoE, interesul unui copil de a‑și cunoaște originea și în special
mama trebuie pus în balanță cu alte interese publice și private, cum ar fi interesul
familiei sau familiilor implicate, interesul public de a preveni avorturile ilegale,
abandonarea copilului sau protejarea sănătății. Cazurile în care mama naturală
decide să rămână anonimă, dar în care copilul poate, cel puțin, să obțină anu‑
mite informații care nu permit identificarea mamei și posibilitatea de a solicita
o declarație de renunțare la confidențialitate din partea acesteia ar putea fi în
conformitate cu articolul 8 din Convenție125.
Exemplu: În cauza Godelli/Italia126, reclamanta fusese abandonată la naș‑
tere de către mamă, care nu a consimțit să fie numită pe certificatul de
naștere. Reclamanta nu a avut acces la acele informații referitoare la ori‑
ginea sa care nu permiteau identificarea mamei și nici nu a putut obține
divulgarea identității mamei sale. CEDO a constatat încălcarea articolului 8
din Convenție deoarece statul nu stabilise un echilibru corespunzător între
interesele divergente ale mamei și copilului.
4.3. Stabilirea originii unei persoane:
adopția
Dreptul copilului de a‑și cunoaște originea a căpătat o importanță deosebită în
contextul adopției. Garanțiile de fond referitoare la adopție, pe lângă dreptul co‑
pilului de a‑și cunoaște originile, sunt abordate în secțiunea 6.3.
În dreptul CoE, articolul 22 alineatul (3) din Convenția europeană în materia adop‑
ției de copii (revizuită) constituie o dispoziție destul de elaborată cu privire la
dreptul copilului adoptat de a avea acces la informațiile deținute de autorități
cu privire la originea sa. Aceasta permite statelor părți să acorde părinților bi‑
ologici dreptul legal de a nu‑și dezvălui identitatea, atâta timp cât acest lucru
nu constituie un drept de veto absolut. Autoritatea competentă trebuie să poa‑
tă stabili dacă dreptul copilului prevalează asupra dreptului părinților de origine
și dacă poate să dezvăluie informațiile care permit identificarea, ținând seama
de împrejurări și de drepturile persoanelor în cauză. În cazul adopției cu efecte
125 CEDO, Odièvre/Franța [GC], nr. 42326/98, 13 februarie 2003, punctele 48-49.
126 CEDO, Godelli/Italia, nr. 33783/09, 25 septembrie 2012, punctul 58.
70
Manual de drept european privind drepturile copilului
depline, copilul adoptat trebuie să poată obține cel puțin un document care să
ateste data și locul nașterii sale127.
În dreptul internațional, Convenția de la Haga privind adopția internațională pre‑
vede posibilitatea ca un copil adoptat să aibă acces la informațiile referitoare la
identitatea părinților săi, „cu îndrumări corespunzătoare”, dar lasă la alegerea
fiecărui stat parte dacă să permită acest lucru sau nu128.
4.4. Furtul de identitate
Aspect esențial
• Trebuie să se asigure o protecție practică și eficientă împotriva furtului de identitate
a copiilor.
Furtul de identitate se referă la situațiile în care numele unui copil este utilizat
fără cunoștința acestuia.
În dreptul CoE, furtul de identitate a fost abordat de CEDO în temeiul articolului 8
din Convenție, care reglementează dreptul la respectarea vieții private și de fa‑
milie. Curtea a susținut că statele au obligația de a le asigura copiilor o protecție
practică și eficientă împotriva furtului de identitate; statele trebuie să ia măsuri
eficace pentru identificarea și trimiterea în judecată a autorilor faptei129.
Exemplu: În cauza K.U./Finlanda130, pe un site de întâlniri s‑a plasat un
anunț în numele unui băiat de 12 ani, fără cunoștința acestuia. Anunțul
preciza vârsta și numărul de telefon al băiatului și conținea o descriere fi‑
zică a acestuia și un link către o pagină web pe care era afișată poza lui.
Anunțul era de natură sexuală, sugerând că băiatul căuta să întrețină re‑
lații intime cu un băiat de vârsta lui sau mai mare, ceea ce îl transforma
127 Consiliul Europei, Convenția europeană în materia adopției de copii (revizuită), CETS nr. 202,
2008, articolul 22.
128 Conferința de la Haga de drept internațional privat, Convenția asupra protecției copiilor și coo‑
perării în materia adopției internaționale, 29 mai 1993, articolul 30 alineatul (2).
129 CEDO, K.U./Finlanda, nr. 2872/02, 2 decembrie 2008, punctul 49.
130 CEDO, K.U./Finlanda, nr. 2872/02, 2 decembrie 2008.
71
Aspecte legate de identitatea personală
într‑o țintă pentru pedofili. Identitatea persoanei care plasase anunțul nu
a putut fi obținută de la furnizorul de servicii de internet din cauza legisla‑
ției în vigoare. CEDO a susținut că obligația pozitivă prevăzută la articolul
8 din Convenție, conform căreia nu trebuie doar să fie incriminate actele
respective, ci trebuie ca autorii să fie anchetați efectiv și trimiși în judeca‑
tă, devine și mai importantă atunci când este amenințată bunăstarea fizică
și morală a unui copil. În acest caz, Curtea a constatat că, prin expunerea
copilului la abordările pedofililor pe internet, bunăstarea sa fizică și morală
a fost amenințată. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea articolului 8
din Convenție.
Aspectele legate de furtul de identitate sunt strâns legate de pornografie și de
ademenirea copiilor în scopuri sexuale. Acestea sunt analizate în secțiunea 7.2.
4.5. Dreptul la cetățenie
Aspecte esențiale
• Dreptul de ședere pe teritoriul UE al copiilor care sunt cetățeni ai Uniunii nu ar trebui
lipsit de orice efect util prin refuzarea dreptului de ședere părintelui sau părinților
acestor copii.
• Convenția europeană a drepturilor omului nu garantează dreptul la cetățenie, dar
un refuz arbitrar al cetățeniei ar putea intra sub incidența articolului 8 din Convenție
(dreptul la respectarea vieții private și de familie), din cauza impactului său asupra
vieții private a unei persoane.
În dreptul UE, articolul 20 alineatul (1) din TFUE acordă statutul de cetățean al
UE tuturor cetățenilor statelor membre ale Uniunii. CJUE a pronunțat hotărâri cu
privire la eficacitatea dreptului de ședere al copiilor care sunt cetățeni ai UE, dar
nu și cetățeni ai statului membru în care își au domiciliul. Miza era refuzul drep‑
tului de ședere pe teritoriul UE al părintelui în a cărui îngrijire se afla copilul cu
cetățenie a UE. CJUE a susținut că refuzarea dreptului de ședere al părintelui în
a cărui principală îngrijire se află copilul lipsește dreptul de ședere al copilului
de orice efect util. Așadar, părintele în a cărui principală îngrijire se află copilul
72
Manual de drept european privind drepturile copilului
are drept de ședere împreună cu copilul în statul gazdă131. Aceste aspecte sunt
analizate mai detaliat în secțiunea 9.5.
În dreptul CoE, Convenția europeană a drepturilor omului nu garantează dreptul
la cetățenie132. Cu toate acestea, refuzul arbitrar al cetățeniei poate intra sub in‑
cidența articolului 8 din Convenție din cauza impactului său asupra vieții private
a persoanei, care include aspecte legate de identitatea socială a copilului133 – care
în acest caz se referă la identitatea pe care o are un copil în societate.
Exemplu: În cauza Genovese/Malta s‑a refuzat acordarea cetățeniei mal‑
teze unui copil născut în afara căsătoriei și în afara teritoriului Maltei din‑
tr‑o mamă cu altă cetățenie decât cea malteză și dintr‑un tată cu cetățenie
malteză a cărui paternitate fusese recunoscută juridic. Refuzul de a acorda
cetățenia ca atare nu a încălcat articolul 8 din Convenție, însă refuzul arbi‑
trar de a acorda cetățenia pe motivul nașterii în afara căsătoriei a ridicat
întrebări legate de o posibilă discriminare. Aplicarea arbitrară a unui trata‑
ment diferențiat pe acest criteriu necesită argumente cu greutate pentru
a putea fi considerată justificată. În lipsa acestor argumente, s‑a constatat
încălcarea articolului 8 coroborat cu articolul 14 din Convenție134.
O preocupare esențială a dispozițiilor din tratate cu privire la dreptul de dobândire
a cetățeniei este evitarea apatridiei. Convenția europeană asupra cetățeniei con‑
ține dispoziții detaliate cu privire la dobândirea legală a cetățeniei de către copii
și limitează posibilitățile de pierdere a cetățeniei135. Convenția Consiliului Europei
privind evitarea apatridiei în situația de succesiune a statelor prevede obligația
de evitare a apatridiei la naștere (articolul 10) și dreptul de a dobândi cetățe‑
nia statului succesor în caz de apatridie (articolul 2)136. Articolul 12 din Convenția
europeană revizuită în materia adopției de copii reiterează, de asemenea, pre‑
ocuparea legată de evitarea apatridiei; statele trebuie să faciliteze dobândirea
131 CJUE, C-200/02, Kunqian Catherine Zhu și Man Lavette Chen/Secretary of State for the Home
Department, 19 octombrie 2004, punctele 45-46.
132 CEDO, Slivenko și alții/Letonia [GC], Hotărâre privind admisibilitatea, nr. 48321/99, 23 ianua‑
rie 2002, punctul 77.
133 CEDO, Genovese/Malta, nr. 53124/09, 11 octombrie 2011, punctul 33.
134 Ibid., punctele 43–49.
135 Consiliul Europei, Convenția europeană asupra cetățeniei, CETS nr. 166, 1997, articolele 6 și 7.
136 Consiliul Europei, Convenția privind evitarea apatridiei în situația de succesiune a statelor, CETS
nr. 200, 2006.
73
Aspecte legate de identitatea personală
cetățeniei de către un copil adoptat de cetățenii lor, iar pierderea cetățeniei prin
adopție este condiționată de deținerea sau dobândirea unei alte cetățenii.
În dreptul internațional, articolul 7 din CDC garantează dreptul de a dobândi o ce‑
tățenie, la fel ca articolul 24 alineatul (3) din PIDCP.
4.6. Identitatea copiilor care aparțin
minorităților naționale
Aspect esențial
• Copilul care aparține unei minorități naționale are dreptul de a se bucura de cultura
sa, dreptul de a‑și declara apartenența religioasă și de a‑și practica propria religie,
precum și dreptul de a‑și folosi propria limbă.137
În dreptul UE nu s‑a acordat o atenție specială copiilor care aparțin minorităților
naționale din perspectiva respectării drepturilor lor fundamentale. În plus, în UE nu
există o jurisprudență semnificativă care să vină în completarea standardelor CoE.
În dreptul CoE, articolul 5 alineatul (1) din CCMN menționează explicit faptul că
statele părți se angajează să promoveze condiții de natură să permită persoa‑
nelor care aparțin minorităților naționale să își păstreze elementele esențiale
ale identității, și anume religia, limba, tradițiile și patrimoniul cultural. CCMN nu
conține nicio dispoziție specială referitoare la drepturile copiilor. Problema limbii
de predare în cadrul sistemului de învățământ este analizată în secțiunea 8.2.
În dreptul internațional, articolul 30 din CDC garantează copiilor care aparțin unei
minorități naționale sau au origine autohtonă „dreptul la viață culturală proprie,
[...] dreptul de a‑și declara apartenența religioasă și de a‑și practica propria reli‑
gie, precum și dreptul de a folosi limba proprie” în comun cu alți membri ai gru‑
pului din care fac parte.
137 În legătură cu alte aspecte ale drepturilor sale economice, sociale și culturale, a se vedea
capitolul 8.

75
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor fundamenta‑
le, articolul 7 (respectarea vie‑
ții private și de familie)
Dreptul la
respectarea
vieții de familie
Convenția, articolul 8 (dreptul la res‑
pectarea vieții de familie)
Carta drepturilor fundamen‑
tale, articolul 24 (drepturile
copilului)
Regulamentul privind obligați‑
ile de întreținere (4/2009)
Dreptul de
a fi îngrijit de
părinți
CEDO, R.M.S./Spania, nr. 28775/12,
2013 (împiedicarea relațiilor perso‑
nale cu fiica)
Carta drepturilor fundamen‑
tale, articolul 24 alineatul (3)
(dreptul de a întreține relații
personale cu ambii părinți)
Regulamentul Bruxelles II bis
(2201/2003)
Directiva privind medierea
(2008/52/CE)
Dreptul de
a întreține
relații
personale cu
ambii părinți
Convenția asupra relațiilor persona‑
le care privesc copiii
5
Viața de familie
76
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Directiva privind accesul la
justiție (2002/8/CE) (ac‑
cesul la justiție în litigiile
transfrontaliere)
Separarea
parentală
CEDO, Levin/Suedia, nr. 35141/06,
2012 (restrângerea dreptului de
a întreține relații personale)
CEDO, Schneider/Germania,
nr. 17080/07, 2011 (relațiile persona‑
le între un copil și tatăl nerecunos‑
cut legal)
CEDO, Sommerfeld/Germania [GC],
nr. 31871/96, 2003 (relațiile perso‑
nale între tată și fiică)
CEDO, Mustafa și Armağan Akin/
Turcia, nr. 4694/03, 2010 (relațiile
personale dintre frați după
încredințarea copiilor)
CEDO, Vojnity/Ungaria, nr. 29617/07,
2013 (restrângerea dreptului de
acces pe motiv de convingeri
religioase)
Carta drepturilor fundamen‑
tale, articolul 24 (drepturile
copilului)
Regulamentul Bruxelles II bis
(2201/2003)
CJUE, C-211/10 PPU, Doris
Povse/Mauro Alpago, 2010
(certificat de executare
a hotărârii judecătorești)
Răpirea
de copii
Convenția asupra relațiilor persona‑
le care privesc copiii
CEDO, Neulinger și Shuruk/
Elveția [GC], nr. 41615/07, 2010
(luarea copilului de către mamă)
CEDO, X/Letonia [GC], nr. 27853/09,
2013 (risc grav în cazul înapoierii co‑
pilului în conformitate cu Convenția
de la Haga)
Legislația europeană – atât cea a UE, cât și cea a Consiliului Europei – prevede
dreptul la respectarea vieții de familie (articolul 7 din Carta drepturilor fundamen‑
tale a UE, articolul 8 din Convenție). Competența UE în ceea ce privește viața de
familie se referă la litigiile transfrontaliere, inclusiv la recunoașterea și executa‑
rea hotărârilor între statele membre. CJUE tratează probleme cum ar fi interesul
superior al copilului și dreptul la viața de familie în conformitate cu Carta dreptu‑
rilor fundamentale a UE în raport cu Regulamentul Bruxelles II bis. Jurisprudența
CEDO cu privire la viața de familie recunoaște drepturi interdependente, cum ar
fi dreptul la viața de familie și dreptul copilului ca interesul său superior să pri‑
meze. Aceasta recunoaște că drepturile copilului sunt uneori contradictorii. De
exemplu, dreptul copilului la respectarea vieții de familie poate fi limitat pentru
a‑i garanta interesul superior. Mai mult, Consiliul Europei a adoptat diverse alte
instrumente care tratează chestiuni legate de relațiile personale, încredințarea
copilului și exercitarea drepturilor copilului.
77
Viața de familie
Acest capitol analizează dreptul copilului la respectarea vieții de familie și a drep‑
turilor conexe, în special conținutul și sfera de aplicare a acestor drepturi, precum
și obligațiile legale conexe și interacțiunea lor cu alte drepturi. Printre aspectele
specifice abordate se numără dreptul la respectarea vieții de familie și limitări‑
le acestuia (secțiunea 5.1), dreptul copilului de a fi îngrijit de părinții săi (secțiu‑
nea 5.2), dreptul de a întreține relații personale cu ambii părinți (secțiunea 5.3)
și răpirea de copii (secțiunea 5.4).
5.1. Dreptul la respectarea vieții de familie
Aspecte esențiale
• Statele au obligații pozitive de a le garanta copiilor exercitarea efectivă a dreptului
lor la respectarea vieții de familie.
• Atât în conformitate cu legislația UE, cât și cu cea a CoE, autoritățile judiciare și admi‑
nistrative ar trebui să ia în considerare interesul superior al copilului în orice decizie
legată de dreptul copilului la respectarea vieții sale de familie.
Dreptul copilului la respectarea vieții de familie include o serie de drepturi com‑
puse, cum ar fi: dreptul copilului de a fi îngrijit de părinții săi (secțiunea 5.2);
dreptul de a întreține relații personale cu ambii părinți (secțiunea 5.3); dreptul
de a nu fi separat de părinți cu excepția cazului în care acest lucru este în inte‑
resul superior al copilului (secțiunea 5.4 și capitolul 6); precum și dreptul la reîn‑
tregirea familiei (capitolul 9).
Atât în conformitate cu legislația UE, cât și cu legislația Consiliului Europei, drep‑
tul la respectarea vieții de familie nu este absolut, ci este supus unor limitări.
Aceste limitări, așa cum clarifică nota explicativă la Carta drepturilor fundamen‑
tale a UE138, sunt aceleași ca în cazul prevederii corespunzătoare a Convenției,
mai precis articolul 8 alineatul (2), și anume: în măsura prevăzută de lege și dacă
constituie, într‑o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea
națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și
138 Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană (2007), „Explicații cu pri‑
vire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, 2007/C 303/02, JO C 303, 14 decem‑
brie 2007, pp. 17–35, a se vedea explicaţie cu privire la articolul 7.
78
Manual de drept european privind drepturile copilului
prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a li‑
bertăților altora139.
Carta drepturilor fundamentale a UE încorporează în mod expres în acest drept
și obligația de a avea în vedere interesul superior al copilului [articolul 24 ali‑
neatul (2)].140 Chiar dacă respectarea interesul superior al copilului nu este pre‑
văzută în mod expres în cadrul Convenției, CEDO încorporează această obligație
în jurisprudența sa.141
5.2. Dreptul copilului de a fi îngrijit de
părinții săi
Aspecte esențiale
• Legislația UE reglementează aspectele procedurale ale dreptului copilului de a fi
îngrijit de părinții săi.
• În conformitate cu CEDO, statele au obligații pozitive și negative de a respecta dreptul
copilului și al părinților la viața de familie.
Dreptul copiilor de a cunoaște identitatea părinților și dreptul de a fi îngrijiți de
aceștia constituie două componente de bază ale dreptului copiilor la respectarea
vieții de familie. Acestea sunt într‑o anumită măsură interdependente: dreptul
copiilor de a‑și cunoaște părinții este asigurat prin îngrijirea părintească. Uneori,
aceste drepturi sunt însă distincte, de exemplu, pentru copiii care sunt adoptați
sau se nasc prin tehnici de reproducere asistate medical. În aceste cazuri, drep‑
tul este mai strâns legat de dreptul copilului la identitate, exprimat prin cunoaș‑
terea filiației sale biologice și, prin urmare, este discutat în capitolul 4. Secțiunea
de față se axează pe cel de‑al doilea drept: dreptul copilului de a fi îngrijit de
către părinții săi.
139 Consiliul Europei, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
CETS nr. 5, 1950, articolul 8.
140 CJUE, C-400/10 PPU, J. McB./L.E., 5 octombrie 2010.
141 A se vedea, de exemplu, CEDO, Ignaccolo-Zenide/România, nr. 31679/96, 25 ianuarie 2000,
punctul 94.
79
Viața de familie
În legislația UE nu există dispoziții care să trateze domeniul material de aplicare
al dreptului de a fi îngrijit de părinți. Instrumentele UE pot trata aspecte trans‑
frontaliere, cum ar fi recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în
statele membre. Regulamentul nr. 4/2009 privind competența, legea aplicabi‑
lă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații
de întreținere (Regulamentul privind obligațiile de întreținere), de exemplu, vi‑
zează cererile în materie de obligații de întreținere transfrontaliere care decurg
din relațiile de familie142. Acesta stabilește norme comune pentru întreaga UE,
cu scopul de a asigura recuperarea creanțelor de întreținere chiar și atunci când
debitorul sau creditorul se află în altă țară.
În legislația Consiliului Europei, CEDO a subliniat că articolul 8 din Convenție sta‑
bilește în primul rând obligația statului de a nu interveni în viața de familie143.
Statele au însă și o obligație pozitivă de a lua măsurile necesare atât pentru
a sprijini părinții și familiile, cât și pentru a proteja copiii împotriva eventuale‑
lor abuzuri144. Copiii ar trebui să fie separați de părinții lor numai în circumstanțe
excepționale. În aceste cazuri, trebuie făcut tot posibilul pentru păstrarea rela‑
țiilor personale și, atunci când este cazul, pentru „reîntregirea” familiei. Statele
dispun de o marjă largă de apreciere la luarea deciziei inițiale de a separa copiii
de părinții lor145. Este necesar însă un control mai strict în legătură cu alte limi‑
tări suplimentare, cum ar fi restricțiile privind dreptul de vizită al părinților, pre‑
cum și garanțiile legale menite să asigure protecția efectivă a dreptului părinți‑
lor și al copiilor la respectarea vieții lor de familie. Aceste limitări suplimentare
implică pericolul ca relațiile de familie între un copil mic și unul dintre părinți sau
amândoi să fie restrânse efectiv. De asemenea, atunci când se decide separa‑
rea mamelor de copiii nou‑născuți, motivele invocate de stat trebuie să fie ex‑
trem de convingătoare146.
Marja de apreciere scade odată cu perioada de timp în care copiii sunt separați
de părinții lor, iar autoritățile de stat ar trebui să invoce motive foarte solide în
142 Consiliul Uniunii Europene (2008), Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decem‑
brie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și
cooperarea în materie de obligații de întreținere, JO L 7, 2008 (Regulamentul privind obligațiile
de întreținere).
143 CEDO, R.M.S./Spania, nr. 28775/12, 18 iunie 2013, punctul 69.
144 Ibid., punctele 69 și următoarele.
145 CEDO, Y.C./Regatul Unit, nr. 4547/10, 13 martie 2012, punctul 137.
146 CEDO, K și T./Finlanda [GC], nr. 25702/94, 12 iulie 2001, punctul 168.
80
Manual de drept european privind drepturile copilului
sprijinul deciziei lor de a menține separarea.147 CEDO analizează dacă procesul de
luare a deciziilor a fost corect și dacă toate părțile implicate au avut posibilitatea
de a‑și prezenta argumentele.
Exemplu: În cauza R.M.S./Spania148, reclamanta a susținut că legăturile per‑
sonale cu fiica ei de la vârsta de trei ani și 10 luni au fost împiedicate din
cauza situației ei socioeconomice. Constatând încălcarea articolului 8 din
Convenție, Curtea a subliniat că „autoritățile administrative spaniole ar fi
trebuit să ia în calcul alte măsuri mai puțin drastice decât instituirea plasa‑
mentului cu privire la copil”. De asemenea, a mai arătat că: „Rolul autorită‑
ților de asistență socială este tocmai acela de a ajuta persoanele în dificul‑
tate [...], de a le oferi îndrumare și de a le consilia cu privire la aspecte cum
ar fi diferitele tipuri de prestații disponibile, posibilitatea de a obține locu‑
ințe sociale și alte mijloace de a depăși dificultățile, cum ar fi cele solicitate
inițial de către reclamantă.” În consecință, CEDO a hotărât că „autoritățile
spaniole nu au depus eforturi adecvate și suficiente pentru a‑i garanta re‑
clamantei dreptul de a locui cu copilul ei”.149
În temeiul dreptului internațional, articolul 5 din CDC prevede că „statele părți
vor respecta responsabilitățile, drepturile și îndatoririle ce revin părinților, [...] de
a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale
copilului, îndrumarea și orientarea necesare în exercitarea de către copil a drep‑
turilor recunoscute în prezenta convenție”. În plus, articolul 9 din CDC prevede că
un copil nu poate fi separat de părinții săi împotriva voinței sale și că toate părțile
trebuie să aibă posibilitatea de a participa la procedurile referitoare la această si‑
tuație. Orientările ONU pentru îngrijirea alternativă a copiilor susțin în continuare
drepturile copiilor în aceste condiții și obligațiile corespunzătoare ale statelor150.
147 CEDO, Y.C./Regatul Unit, nr. 4547/10, 13 martie 2012, punctul 137.
148 CEDO, R.M.S./Spania, nr. 28775/12, 18 iunie 2013.
149 Ibid., punctele 86 și 93.
150 Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite (2009), Orientările ONU pentru îngrijirea alternativă a copiilor, Doc. ONU A/HRC/11/L.13, 15 iunie 2009.
81
Viața de familie
5.3. Dreptul de a întreține relații personale
cu ambii părinți
Aspecte esențiale
• Dreptul copilului de a întreține relații personale cu ambii părinți continuă să existe în
toate formele de separare parentală: cea produsă de familie și cea dispusă de stat.
• Garantarea dreptului copilului de a întreține relații personale cu părinții săi și la
reîntregirea familiei implică faptul că interesul superior a trebuie să primeze, cu
acordarea importanței corespunzătoare opiniilor copilului, în conformitate cu vârsta
și maturitatea sa.
Sfera de aplicare a dreptului de a întreține relații personale cu părinții diferă în
funcție de context. În cazul unei decizii a părinților de a se separa unul de celă‑
lalt, sfera de aplicare este mai largă și în mod normal limitată doar de interesul
superior al copilului. În contextul unei separări dispuse de stat care rezultă din,
de exemplu, expulzarea sau încarcerarea unuia dintre părinți, autoritățile statu‑
lui acționează în sprijinul unui interes protejat și trebuie să respecte un echilibru
just între interesele părților și obligația de a garanta interesul superior al copi‑
lului. Dreptul copiilor de a întreține relații personale cu ambii părinți se aplică în
ambele cazuri.
În legislația UE, articolul 24 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a UE
recunoaște în mod expres dreptul fiecărui copil de a întreține relații personale
cu ambii părinți. Formularea dispoziției clarifică conținutul dreptului, în speci‑
al semnificația termenului contact, care trebuie: să aibă loc cu regularitate, să
permită întreținerea unor relații personale și să fie în forma contactului direct.
Există totuși un avertisment: dreptul fiecărui copil de a întreține relații cu părin‑
ții săi este limitat în mod expres de interesul său superior. Această dispoziție,
după cum clarifică nota explicativă la Cartă, este fundamentată în mod expres
pe articolul 9 din CDC.
În conformitate cu competențele UE (a se vedea capitolul 1), s‑a pus un accent
special pe domeniul cooperării judiciare (cu scopul de a crea un spațiu de liber‑
tate, securitate și justiție în care este asigurată libera circulație a persoanelor).
Două instrumente ale UE sunt de o importanță deosebită: Regulamentul (CE)
82
Manual de drept european privind drepturile copilului
nr. 2201/2003 al Consiliului151 (Regulamentul Bruxelles II bis) și Directiva 2008/52/
CE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva privind medierea)152. Din
perspectiva drepturilor, Regulamentul Bruxelles II bis este important. În primul
rând, se aplică tuturor hotărârilor în materia răspunderii părintești, indiferent de
starea civilă. În al doilea rând, normele legate de competență (determinate în
cea mai mare parte de reședința obișnuită a copilului) sunt fundamentate în mod
expres pe interesul superior al copilului și, în al treilea rând, se are în vedere în
special asigurarea respectării opiniilor copiilor153.
Jurisprudența CJUE în cazurile de deplasare ilicită a unui copil ca urmare a unei
decizii luate în mod unilateral de către unul din părinți a urmărit în primul rând
să susțină dreptul fundamental al copilului de a întreține cu regularitate relații
personale și contacte directe cu ambii părinți [articolul 24 alineatul (3) din car‑
tă], deoarece Curtea afirmă că acest drept se confundă în mod incontestabil cu
interesul superior al oricărui copil. Din punctul de vedere al CJUE, o măsură care
împiedică copilul să întrețină în mod regulat relații personale și contacte direc‑
te cu ambii părinții poate fi justificată numai printr‑un alt interes al copilului de
o importanță atât de mare încât are prioritate față de interesul care stă la baza
dreptului fundamental respectiv154. Acesta include măsurile provizorii și asigu‑
ratorii, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul Bruxelles II bis. Curtea
a decis că, în principiu, în cadrul procedurilor trebuie efectuată o evaluare echi‑
librată și rezonabilă a tuturor intereselor implicate, care trebuie să se bazeze pe
considerații obiective legate de persoana reală a copilului și de mediul său social,
în conformitate cu dispozițiile Regulamentului Bruxelles II bis155.
Exemplu: Cauza E./B.156 privește un litigiu între domnul E. (tatăl) și doamna
B. (mama), cu privire la competența instanțelor din Regatul Unit de a solu‑
ționa cauza și de a stabili reședința obișnuită a copilului lor, S., și dreptu‑
151 Consiliul Uniunii Europene (2003), Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 no‑
iembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în
materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE)
nr. 1347/2000, JO L 338, 2003 (Bruxelles II bis).
152 Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (2008), Directiva 2008/52/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă
și comercială, JO L 136/3, 2008 (Directiva privind medierea).
153 A se vedea, de exemplu, Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, Preambul (considerente‑
le 5, 12, 13 și 19) și articolul 8, articolul 41 alineatul (2) litera (c) și articolul 42 alineatul (2) litera (a).
154 CJUE, C-403/09 PPU, Jasna Detiček/Maurizio Sgueglia, 23 decembrie 2009, punctul 59.
155 Ibid., punctul 60.
156 CJUE, C-436/13, E./B., 1 octombrie 2014 (rezumat adaptat pe baza http://cases.iclr.co.uk).
83
Viața de familie
rile de vizită ale tatălui. Părinții au semnat un acord în fața unei instanțe
spaniole prin care mama a obținut custodia, iar tatălui i s‑a acordat dreptul
de vizită. Ulterior, mama a încercat să reducă drepturile de vizită care i‑au
fost acordate tatălui prin acest acord. Tatăl a depus o cerere la Înalta Curte
prin care a solicitat executarea acordului spaniol. Mama a susținut că ea
a prorogat competența instanței spaniole și a căutat să transfere compe‑
tența prorogată instanțelor din Anglia și Țara Galilor. În privința apelului
înaintat de către tată, Curtea de Apel a transmis CJUE mai multe întrebări
cu privire la interpretarea articolului 12 alineatul (3) din Regulamentul
Bruxelles II bis. CJUE a hotărât că în cazul în care o instanță este sesizată în
conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul Bruxelles II bis,
interesul superior al copilului poate fi garantat doar dacă se analizează, în
fiecare caz concret, dacă prorogarea de competență care se solicită este în
concordanță cu interesul superior al copilului. O prorogare de competen‑
ță este valabilă doar în ceea ce privește procedura specifică pentru care
este sesizată instanța a cărei competență este prorogată. După încheierea
finală a litigiului care a dus la prorogarea de competență, competența re‑
spectivă ia sfârșit, în favoarea instanței care beneficiază de o competen‑
ță generală în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul
Bruxelles II bis.
În ceea ce privește autoritatea părintească, Regulamentul Bruxelles II bis coexis‑
tă cu Convenția de la Haga privind competența, dreptul aplicabil, recunoașterea,
executarea și cooperarea în materia răspunderii părintești și a măsurilor de pro‑
tecție a copiilor157. În conformitate cu articolul 61, Regulamentul Bruxelles II bis
prevalează asupra Convenției de la Haga: (a) atunci când respectivul copil își are
reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru sau (b) în ceea ce privește re‑
cunoașterea și executarea unei hotărâri pronunțate de instanța judecătorească
competentă dintr‑un stat membru pe teritoriul unui alt stat membru, chiar dacă
respectivul copil își are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat nemembru care
este parte contractantă la Convenția de la Haga. Prin urmare, un aspect esențial
în conformitate cu Regulamentul Bruxelles II bis este stabilirea reședinței obiș‑
nuite a copilului.
157 Organizația Mondială pentru cooperare transfrontalieră în materie civilă și comercială (1996),
Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat, Convenția privind competența,
dreptul aplicabil, recunoașterea, executarea și cooperarea în materia răspunderii părintești și
a măsurilor de protecție a copiilor, 19 octombrie 1996.
84
Manual de drept european privind drepturile copilului
Exemplu: În cauza Mercredi/Chaffe,
158 Curtea de Apel a Angliei și Țării
Galilor a trimis la CJUE o cauză privind deplasarea unui copil de două luni
din Regatul Unit în insula franceză Réunion. CJUE a decis că noțiunea de
reședință obișnuită, în sensul articolelor 8 și 10 din Regulamentul Bruxe‑
lles II bis, corespunde locului care reflectă un anumit grad de integrare
a copilului într‑un mediu social și familial. În cazul în care situația vizează
un copil care a stat cu mama sa doar câteva zile într‑un stat membru – al‑
tul decât acela în care se află reședința sa obișnuită – unde copilul a fost
deplasat, printre factorii care trebuie luați în considerare se numără: în pri‑
mul rând, durata, regularitatea, condițiile și motivele sejurului pe teritoriul
acestui stat membru al UE și ale mutării mamei în statul respectiv; și în
al doilea rând, cu referire în special la vârsta copilului, originile geografice
și de familie ale mamei, precum și legăturile familiale și sociale pe care
mama și copilul le au cu statul membru respectiv.
De asemenea, o importanță deosebită pentru exercitarea dreptului de a între‑
ține relații personale cu ambii părinți în litigiile transfrontaliere o au instrumen‑
tele legate de reglementarea accesului la justiție, care clarifică modul de tratare
a litigiilor complexe, cum ar fi Directiva 2002/8/CE a Consiliului (Directiva pri‑
vind accesul la justiție), al cărei scop este „de a îmbunătăți accesul la justiție în
litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune cu privire la
asistența judiciară acordată în astfel de litigii”159. Scopul acestei directive este:
de a îmbunătăți accesul la justiție în cauzele civile transfrontaliere prin stabili‑
rea unor norme minime comune cu privire la asistența judiciară; de a se asigura
că se acordă asistență juridică corespunzătoare, în anumite condiții, persoane‑
lor care nu își permit costurile procedurilor din cauza situației lor financiare; de
a facilita compatibilitatea legislației naționale în acest domeniu și de a asigura
mecanisme de cooperare între autoritățile din statele membre.
În legislația CoE, dreptul fiecărui copil de a întreține relații personale cu ambii pă‑
rinți este implicit în articolul 8 din Convenție. CEDO afirmă „faptul că părintele și
copilul se bucură reciproc unul de compania celuilalt constituie un element fun‑
damental al vieții de familie”160. Totuși, Curtea subliniază și că acest drept poate
158 CJUE, C-497/10 PPU, Barbara Mercredi/Richard Chaffe, 22 decembrie 2010.
159 Consiliul Uniunii Europene (2003), Directiva 2002/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de
îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime
comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii, JO L 026, 27.1.2003 (Directiva
privind accesul la justiție).
160 CEDO, K și T./Finlanda [GC], nr. 25702/94, 12 iulie 2001, punctul 151.
85
Viața de familie
fi limitat de interesul superior al copilului (a se vedea secțiunea 5.4 și capitolul 6).
Acest drept se află în centrul procesului de luare a deciziilor judiciare cu privire
la încredințarea copilului și relațiile personale cu copiii.
Într‑o serie de cauze, CEDO a menționat, explicit sau implicit, interesul superi‑
or al copilului în contextul cauzelor privind încredințarea și relațiile personale.
Exemplu: În cauza Schneider/Germania161, reclamantul a avut o relație cu
o femeie căsătorită și a susținut că era tatăl biologic al fiului ei, al cărui
tată recunoscut legal era soțul mamei. Reclamantul a susținut că decizia
instanțelor naționale de a‑i respinge cererea de a întreține relații personale
cu copilul și de a obține informații despre dezvoltarea copilului pe motiv
că el nu a fost nici tatăl legal al copilului și nici nu a avut o relație cu copi‑
lul i‑a încălcat drepturile în temeiul articolului 8 din Convenție. Constatând
o încălcare, CEDO s‑a concentrat pe faptul că instanțele naționale nu au
analizat dacă, în circumstanțele concrete ale cauzei, contactul între copil și
reclamant ar fi fost în interesul copilului162. În ceea ce privește solicitarea
reclamantului de informații despre dezvoltarea personală a copilului, Cur‑
tea a considerat că instanțele naționale nu au prezentat motive suficiente
pentru a‑și justifica ingerința în sensul articolului 8 alineatul (2)163 și că, prin
urmare, ingerința nu a fost „necesară într‑o societate democratică”.
Exemplu: În cauza Levin/Suedia164, reclamanta, o mamă a trei copii aflați în
plasament nefamilial, a susținut că restricțiile privind dreptul de a întreține
relații personale cu copiii ei i‑au încălcat dreptul la respectarea vieții de fa‑
milie. CEDO s‑a axat pe scopul restricțiilor privind relațiile personale, adică
protejarea interesului superior al copiilor. În acest caz concret, copiii au fost
neglijați în timp ce se aflau în grija reclamantei, iar contactul cu aceasta
a determinat reacții negative puternice din partea copiilor. Considerând că
nu a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție, Curtea a constatat că
ingerința în drepturile reclamantei a fost „proporțională cu scopul legitim
urmărit [interesul superior al copiilor] și în limita competențelor autorități‑
lor naționale”.
161 CEDO, Schneider/Germania, nr. 17080/07, 15 septembrie 2011.
162 A se vedea și CEDO, Anayo/Germania, nr. 20578/07, 21 decembrie 2010, punctele 67 și 71.
163 CEDO, Schneider/Germania, nr. 17080/07, 15 septembrie 2011, punctul 104.
164 Hotărârile CEDO, Levin/Suedia, nr. 35141/06, 15 martie 2012, punctele 57 și 69; CEDO, K și T./
Finlanda [GC], nr. 25702/94, 12 iulie 2001, punctul 151.
86
Manual de drept european privind drepturile copilului
Exemplu: În cauza Sommerfeld/Germania165, reclamantul s‑a plâns de re‑
stricțiile privind dreptul său de a întreține relații personale cu fiica sa, care
și‑a exprimat în mod constant punctul de vedere potrivit căruia nu dorea
să păstreze contactul cu el. În special, reclamantul a susținut că neobține‑
rea n aviz psihologic decătre instanțele naționale a constituit un punct slab
în cadrul procedurilor naționale. Neconstatând nicio încălcare a articolului 8
din Convenție, CEDO a concluzionat că instanța națională a fost în măsură
să evalueze afirmațiile fiicei și să stabilească dacă aceasta a fost sau nu în
stare să se decidă.
Exemplu: În cauza Mustafa și Armağan Akin/Turcia166, reclamanții – tată și
fiu – au susținut că termenii unei hotărâri de încredințare pronunțate de in‑
stanța națională le‑au încălcat drepturile pe care le aveau în temeiul artico‑
lului 8 din Convenție. Acești termeni l‑au împiedicat pe fiu să aibă contact
cu sora lui, care a fost încredințată mamei lor. Mai mult decât atât, tatăl
nu a putut întreține relații personale cu ambii săi copii împreună, deoarece
perioada petrecută de fiul său cu mama sa coincidea cu perioada petrecută
de el cu fiica sa. CEDO a considerat că decizia instanței interne de separare
a celor doi frați a constituit o încălcare a dreptului reclamanților la respec‑
tarea vieții lor de familie, deoarece nu doar că i‑a împiedicat pe cei doi frați
să se vadă, ci a făcut imposibil pentru tatăl lor să se bucure de compania
ambilor săi copii, în același timp.
În contextul luării hotărârilor în materie de încredințare și relații personale, Convenția
interzice, de asemenea, discriminarea incompatibilă cu articolul 14 din Convenție.
Exemplu: În cauza Vojnity/Ungaria,
167 reclamantul a susținut că i‑a fost
refuzat accesul la fiul său din cauza convingerilor sale religioase.168 Con‑
statând o încălcare a articolului 14 coroborat cu articolul 8 din Convenție,
CEDO a constatat că nu a existat nicio dovadă că convingerile religioase
ale reclamantului au implicat practici periculoase sau l‑au expus pe fiul
său la vătămări fizice sau psihice169. Deciziile instanțelor naționale privind
165 CEDO, Sommerfeld/Germania [GC], nr. 31871/96, 8 iulie 2003, punctul 72.
166 CEDO, Mustafa și Armağan Akin/Turcia, nr. 4694/03, 6 aprilie 2010.
167 CEDO, Vojnity/Ungaria, nr. 29617/07, 12 februarie 2013; a se vedea, de asemenea, CEDO,
P.V./Spania, nr. 35159/09, 30 noiembrie 2010 (disponibil în limbile franceză și spaniolă).
168 CEDO, Vojnity/Ungaria, nr. 29617/07, 12 februarie 2013, punctul 22.
169 Ibid., punctul 38.
87
Viața de familie
eliminarea drepturilor de vizită ale reclamantului au făcut imposibilă orice
formă de contact și orice tip de viață de familie, în ciuda faptului că interzi‑
cerea totală a contactului ar putea fi justificată numai în situații excepționa‑
le170. Prin urmare, CEDO a considerat că nu a existat nicio relație rezonabilă
de proporționalitate între interdicția totală privind drepturile de vizită ale
reclamantului și scopul urmărit, și anume protecția interesului superior al
copilului171.
Exemplu: Cererea Salgueiro da Silva Mouta/Portugalia172 a fost depusă de
un tată care a solicitat acordarea autorității părinteaști asupra copilului
său. El a susținut că, în cadrul procedurii naționale, autoritățile portughe‑
ze i‑au respins cererea și i‑au atribuit mamei autoritatea părintească, din
cauza baza orientării sale sexuale. CEDO a constatat că autoritățile nați‑
onale au refuzat, într‑adevăr, încredințarea copilului pe motiv că el este
homosexual – o hotărâre care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Curtea a concluzionat că a fost încălcat articolul 8 raportat la articolul 14
din Convenție.
În plus, dreptul copilului de a întreține relații personale cu ambii părinți este citat
în mod expres în Convenția Consiliului Europei asupra relațiilor personale care
privesc copiii173. Articolul 4 alineatul (1) din această convenție prevede că „copi‑
lul și părinții săi au dreptul de a obține și de a întreține relații personale constan‑
te”. Principiile generale care urmează să fie aplicate în jurisprudența cu privire la
dreoptul de vizită subliniază dreptul copilului de a fi informat, consultat și de a‑și
exprima punctele de vedere și ca acestor puncte de vedere să li se acorde impor‑
tanța cuvenită. Articolul 6 din Convenția Consiliului Europei privind exercitarea
drepturilor copiilor174 identifică în continuare elementele necesare în procesul de
luare a deciziilor judiciare, inclusiv obligațiile legale de: a examina dacă autori‑
tatea judiciară dispune de informații suficiente pentru a stabili interesul superior
al copilului; a garanta dreptul copilului la informații despre derularea procesuli și
170 Ibid., punctul 41.
171 Ibid., punctul 43.
172 CEDO, Salgueiro da Silva Mouta/Portugalia, nr. 33290/96, 21 decembrie 1999.
173 Consiliul Europei, Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, CETS nr. 192, 2003.
A se vedea, de asemenea, Organizația Mondială pentru cooperare transfrontalieră în materie
civilă și comercială (1996), Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat, Conven‑
ția privind competența, dreptul aplicabil, recunoașterea, executarea și cooperarea în materia
răspunderii părintești și a măsurilor de protecție a copiilor.
174 Consiliul Europei, Convenția europeană privind exercitarea drepturilor copiilor, CETS nr. 160,
1996.
88
Manual de drept european privind drepturile copilului
soluțiile pronunțate și de a stabili un mediu sigur în care copiii afectați să își ex‑
prime liber opiniile într‑un mod corespunzător vârstei/nivelului de maturitate.
Pot apărea situații în care copiii sunt separați de un părinte în alt mod, de exem‑
plu ca urmare a încarcerării părintelui. CEDO s‑a confruntat cu o astfel de situ‑
ație în cauza Horych/Polonia,
175, în care a abordat problema condițiilor în care
reclamantul, clasificat ca deținut periculos, a primit vizite din partea fiicelor sale
minore. Curtea a constatat că „vizitele copiilor [...] în închisoare necesită măsuri
speciale și pot fi supuse unor condiții specifice, în funcție de vârsta lor, efectele
posibile asupra stării sau bunăstării lor emoționale, precum și de circumstanțele
personale ale persoanei vizitate”176. Curtea a continuat: „obligațiile pozitive ale
statului în temeiul articolului 8, [...] includ obligația de a asigura condiții cores‑
punzătoare, cât mai puțin stresante pentru vizitatori, pentru primirea de vizite
din partea copiilor săi, ținând seama de consecințele practice ale încarcerării”. 177
În cele din urmă, dreptul copiilor lipsiți de libertatea de a întreține relații persona‑
le cu părinții lor este subliniat de dispozițiile selectate ale orientărilor Consiliului
Europei privind justiția în interesul copilului178. Orientările afirmă în mod expres
dreptul copiilor lipsiți de libertatea „de a menține contacte regulate și semnifi‑
cative cu părinții [și] familia” [articolul 21 litera (a)] (a se vedea și capitolul 11).
În conformitate cu dreptul internațional, dreptul de a întreține relații personale
cu ambii părinți se afirmă în articolul 9 alineatul (3) din CDC: „Statele părți vor
respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinți sau de unul din‑
tre ei de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi,
în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului spe‑
rior al copilului”.
175 CEDO, Horych/Polonia, nr. 13621/08, 17 aprilie 2012.
176 Ibid., punctul 131.
177 Ibid., punctul 131.
178 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientări privind justiția în interesul copilului.
89
Viața de familie
5.4. Deplasarea necorespunzătoare
a copiilor dincolo de frontieră — răpirea
de copii
Aspecte esențiale
• CEDO militează pentru o abordare bazată pe drepturile copilului în ceea ce privește
deplasările necorespunzătoare cu încălcarea acordului cu privire la încredințare:
Articolul 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private și de familie) trebuie
interpretat în legătură cu Convenția de la Haga și CDC.
• Legislația UE prevede în mod expres posibilitatea de audiere a copilului în cadrul
procedurii referitoare la înapoierea copilului în urma deplasării sau reținerii ilicite.
Răpirea de copii înseamnă o situație în care un copil este deplasat sau reținut în
afara frontierelor naționale, cu încălcarea acordurilor existente cu privire la în‑
credințare [articolul 3 din Convenția de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii
internaționale de copii179 (Convenția de la Haga)]. În conformitate cu Convenția
de la Haga, copiii deplasați sau reținuți în mod ilicit trebuie să fie înapoiați rapid
în țara în care își au reședința obișnuită [articolul 11 alineatul (1)]. Instanțele din
țara în care își au reședința obișnuită se pronunță cu privire la fondul litigiului pri‑
vind încredințarea. Instanțele din țara din care copilul a fost deplasat ar trebui să
dispună înapoierea în termen de șase săptămâni de la data depunerii cererii de
înapoiere (articolul 11). Convenția de la Haga se bazează pe principiul interesului
superior al copilului. În contextul acestei convenții, prezumția este că deplasa‑
rea ilicită a unui copil este în sine dăunătoare și că situația anterioară ar trebui
restabilită cât mai curând posibil, pentru a evita consolidarea legală a situațiilor
ilicite. Problemele privind încredințarea și dreptul de vizită ar trebui examinate
de către instanțele competenteă de la locul în care copilul își are reședința obiș‑
nuită, mai degrabă decât de cele ale țării în care copilul a fost deplasat în mod
ilicit. Există mai multe excepții strict prevăzute de convenție cu privire la meca‑
nismul de înapoiere, prevăzuteîn articolele 12, 13 și 20 din Convenția de la Haga.
Articolul 13 conține dispozițiile care au generat cea mai mare parte a litigiilor, atât
la nivel intern, cât și la nivel internațional. Acesta stabilește că țara în care copilul
179 Organizația Mondială pentru cooperare transfrontalieră în materie civilă și comercială (1980),
Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat, Convenția de la Haga din 25 octom‑
brie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, 25 octombrie 1980.
90
Manual de drept european privind drepturile copilului
a fost deplasat poate refuza să înapoieze un copil atunci când există un risc grav
ca înapoierea copilului să‑l expună unui pericol sau ca în orice alt chip să‑l pună
într‑o situație intolerabilă [articolul 13 punctul (b)]. Se poate, de asemenea, să
se refuze înapoierea copilului, în cazul în care copilul se împotrivește la aceasta
sau a atins un grad de maturitate care face necesar să se țină seama de opinia
sa [articolul 13 alineatul (2)].
În legislația UE, cel mai important instrument de reglementare cu privire la răpirea
de copii între statele membre ale UE este Regulamentul Bruxelles II bis180, bazat în
mare parte pe dispozițiile Convenției de la Haga. Acest regulament completează și
are prioritate față de Convenția de la Haga, în cazurile de răpire intracomunitară
[considerentul 17 din preambul și articolul 60 punctul (e)]. Deși Convenția de la
Haga rămâne principalul instrument cu privire la răpirea de copii, în anumite pri‑
vințe, Bruxelles II bis a „înăsprit” normele de competență în favoarea instanțelor
din țara de origine/de reședință obișnuită. Așa cum se prevede și în Convenția
de la Haga, instanțele statului în care copilul își avea reședința obișnuită imediat
înainte de deplasarea/reținerea necorespunzătoare dețin competența în cazurile
de răpire de copii. Regulamentul păstrează aceleași excepții cu privire la înapo‑
iere ca și acelea incluse în Convenția privind răpirea de copii.
Cu toate acestea, în conformitate cu Regulamentul Bruxelles II bis, spre deose‑
bire de prevederile Convenției de la Haga, statul de reședință obișnuită își păs‑
trează competența de a se pronunța pe fondul litigiului cu privire la încredințare,
chiar și după pronunțarea unei hotărâri de neînapoiere în conformitate cu artico‑
lul 13 punctul (b) din Convenția de la Haga și cu articolul 11 alineatele (6)-(8) din
Regulamentul Bruxelles II bis. Schimbarea de competență în favoarea statului în
care copilul a fost deplasat poate avea loc doar în două situații, prevăzute la ar‑
ticolul 10 din Regulamentul Bruxelles II bis. Prima situație prevede că instanțele
din statul de refugiu sunt competente în cazul în care copilul a dobândit reșe‑
dința obișnuită în statul respectiv și fiecare persoană căreia i‑a fost încredințat
copilul consimte la deplasarea sau reținerea acestuia181. A doua situație apare în
cazul în care copilul: a dobândit reședința obișnuită în statul în care a fost depla‑
sat; a trecut o perioadă de un an de când părintele lăsat în urmă a avut sau ar
fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul; copilul s‑a integrat în
180 Consiliul Uniunii Europene (2003), Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 no‑
iembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în
materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE)
nr. 1347/2000, JO L 338, 2003.
181 Articolul 10 punctul (a) din Regulamentul Bruxelles II bis.
91
Viața de familie
noul său mediu și este îndeplinită cel puțin una dintre cele patru condiții supli‑
mentare enumerate la articolul 10 punctul (b) din Regulamentul Bruxelles II bis182.
Ca și în cazul tuturor celorlalte instrumente juridice ale UE, Regulamentul Bruxelles
II bis trebuie interpretat în conformitate cu dispozițiile Cartei drepturilor funda‑
mentale a UE, în special cu articolul 24. CJUE a avut ocazia de a clarifica interpre‑
tarea articolului 24 din cartă în contextul răpirii de copii. După cum s‑a discutat
în secțiunea 2.4, în cauza Aguirre Zarraga, CJUE a decis că dreptul copilului de
a fi ascultat, consacrat în articolul 24 din cartă, impune să li se pună la dispozi‑
ție copiilor procedurile legale și condițiile care le permit să‑și exprime opiniile
în mod liber și ca opiniile respective să fie obținute de către instanță183. Cu toate
acestea, potrivit CJUE, este doar de competența instanțelor statului în care copi‑
lul își are reședința obișnuită să examineze legalitatea propriilor hotărâri în lu‑
mina Cartei drepturilor fundamentale a UE și a Regulamentului Bruxelles II bis.
Conform principiului încrederii reciproce, sistemele juridice ale statelor membre
ar trebui să asigure o protecție efectivă și echivalentă a drepturilor fundamen‑
tale. Prin urmare, în conformitate cu regulamentul, părțile interesate trebuie să
prezinte orice plângere întemeiată pe drepturile omului în fața instanțelor care
au competența asupra fondului litigiului privind încredințarea.CJUE a hotărât că
instanța din statul membru în care copilul a fost deplasat în mod ilicit nu s‑a pu‑
tut opune executării unei hotărâri judecătorești certificate, prin care se dispu‑
nea înapoierea copilului, deoarece evaluarea cu privire la existența unei încălcări
a acestor dispoziții rămăsese în competența exclusivă a statului din care copilul
a fost deplasat.
Exemplu: Cauza Povse/Alpago184 privește deplasarea ilicită a unei fete în
Austria de către mama ei. Instanțele austriece au respins cererea tatălui de
182 Articolul 10 punctul (b) din Regulamentul Bruxelles II bis prevede patru condiții alternative,
după cum urmează: (i) în termen de un an de când cel căruia i s‑a încredințat copilul a avut sau
ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, nu s‑a depus nici o cerere de îna‑
poiere la autoritățile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reținut;
(ii) a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia i s‑a încredințat copilul și nu s‑a
depus nicio nouă cerere în termenul stabilit la punctul (i); (iii) o cauză soluționată de o instanță
din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale
sau reținerii sale ilicite a fost închisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (7); (iv) o hotărâre
de încredințare care nu implică înapoierea copilului a fost pronunțată de instanța din statul
membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau reținerii sale
ilicite.
183 CJUE, C-491/10 PPU, Joseba Adoni Aguirre Zarraga/Simone Pelz, 22 decembrie 2010. Cu privire la
participarea copiilor în acest caz, a se vedea în continuare analiza din secțiunea 2.4.
184 CJUE, C-211/10, Doris Povse/Mauro Alpago, 1 iulie 2010.
92
Manual de drept european privind drepturile copilului
înapoiere a fiicei sale în Italia pe motiv că exista un risc grav de a pune co‑
pilul în pericol. Între timp, la cererea tatălui, instanța italiană a decis că și‑a
păstrat competența de a se pronunța pe fondul litigiului privind încredința‑
rea și a emis o hotărâre de înapoiere a copilului în Italia și un certificat de
executare în temeiul articolului 42 din Regulamentul Bruxelles II bis. Cauza
a fost trimisă la CJUE de către o instanță austriacă în urma contestației ma‑
mei împotriva cererii de executare a certificatului și a hotărârii ulterioare
privind înapoierea copilului în Italia. CJUE a decis că, odată ce a fost emis
un certificat de executare, nu există posibilitatea de a se opune înapoierii
în țara în care copilul a fost deplasat (în acest caz Austria), deoarece certi‑
ficatul este executoriu în mod automat. Mai mult, CJUE a decis că, în acest
caz, doar instanțele italiene au avut competența de a se pronunțe cu pri‑
vire la riscul grav privind interesul superior al copilului pe care l‑ar implica
înapoierea. Presupunând că aceste instanțe ar considera justificat un astfel
de risc, au reținut competența exclusivă de a‑și suspenda propria hotărâre
de executare.185
În legislația Consiliului Europei, Convenția Europeană asupra recunoașterii și exe‑
cutării hotărârilor în materie de încredințare a copiilor și de restabilire a încre‑
dințării copiilor186 și Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii187
conțin garanții în vederea prevenirii deplasării necorespunzătoare a copiilor și în
vederea asigurării înapoierii copiilor.188
CEDO tratează, în numeroase ocazii, cazuri de răpire de copii și în astfel de cazuri,
în general, se orientează după dispozițiile Convenției de la Haga în interpretarea
articolului 8 din Convenție. Cu toate acestea, CEDO efectuează în mod inevitabil
o analiză a interesului superior al copilului în aceste cazuri. Două hotărâri im‑
portante ale Marii Camere reflectă poziția Curții cu privire la această chestiune.
185 O cerere întemeiată pe aceleași fapte a fost mai târziu depusă la CEDO și declarată inadmisibilă.
A se vedea CEDO, Povse/Austria, Decizia de inadmisibilitate, nr. 3890/11, 18 iunie 2013.
186 Consiliul Europei, Convenția Europeană asupra recunoașterii și executării hotărârilor în materie
de încredințare a copiilor și de restabilire a încredințării copiilor, CETS nr. 105, 1980.
187 Consiliul Europei, Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, CETS nr. 192, 2003.
188 Ibid., articolul 10 punctul (b), respectiv articolul 16; Consiliul Europei, Convenția Europeană asu‑
pra recunoașterii și executării hotărârilor în materie de încredințare a copiilor și de restabilire
a încredințării copiilor, CETS nr. 105, 1980, articolul 8.
93
Viața de familie
Exemplu: Cauza Neulinger și Shuruk/Elveția189 a fost introdusă de către
o mamă care și‑a deplasat fiul din Israel în Elveția, cu încălcarea acordurilor
de încredințare existente. La cererea tatălui în conformitate cu Convenția
de la Haga, autoritățile elvețiene au ordonat înapoierea copilului în Israel.
În opinia instanțelor naționale și a experților, ar fi putut fi avută în vedere
înapoierea copilului în Israel numai în cazul în care acesta este însoțit de
mama sa. Măsura în cauză a rămas în marja de apreciere acordată auto‑
rităților naționale în astfel de chestiuni. Cu toate acestea, pentru a evalua
conformitatea cu articolul 8 din Convenție, a fost, de asemenea, necesar
să se țină seama de orice evoluție din momentul hotărârii Curții Federa‑
le cu privire la înapoierea copilului. În cazul de față, copilul era cetățean
elvețian și s‑a acomodat în țară, unde a locuit încontinuu timp de aproxi‑
mativ patru ani. Deși era la o vârstă la care încă avea o capacitate mare de
adaptare, faptul de a fi dezrădăcinat din nou ar fi avut, probabil, consecințe
grave pentru el și ar fi trebuit să fie pus în balanță cu posibilele beneficii pe
care le‑ar fi obținut din acea situație. Este, de asemenea, demn de remar‑
cat faptul că tatălui i‑au fost impuse restricții în ceea ce privește dreptul
său de vizită înainte de deplasarea copilului. Mai mult decât atât, tatăl s‑a
recăsătorit de două ori de atunci și a devenit din nou tată, dar nu a plătit
întreținerea pentru fiica sa. CEDO s‑a îndoit că astfel de împrejurări ar fi
fost favorabile bunăstării și dezvoltării copilului. În ceea ce privește mama,
întoarcerea în Israel ar fi putut să o expună unui risc de sancțiuni penale,
cum ar fi o pedeapsă cu închisoarea. Era clar că o astfel de situație nu ar fi
în interesul superior al copilului, mama sa fiind probabil singura persoană
de care se simțea legat. Prin urmare, refuzul mamei de a se întoarce în Is‑
rael nu a fost cu totul nejustificat. Mai mult decât atât, tatăl nu a locuit nici‑
odată singur cu copilul și nu l‑a mai văzut de la plecarea copilului, la vârsta
de doi ani. Astfel, CEDO nu a fost convinsă că ar fi în interesul superior al
copilului să se întoarcă în Israel. În ceea ce privește mama, întoarcerea în
Israel ar fi însemnat o ingerință disproporționată în dreptul său la respecta‑
rea vieții sale de familie. Prin urmare, ar fi existat o încălcare a articolului 8
din Convenție în ceea ce privește ambii reclamanți dacă hotărârea prin care
se dispunea înapoierea celui de‑al doilea reclamant în Israel ar fi fost pusă
în executare.
189 CEDO, Neulinger și Shuruk/Elveția [GC], nr. 41615/07, 6 iulie 2010.
94
Manual de drept european privind drepturile copilului
Exemplu: În cauza X/Letonia, 190 mama a susținut că înapoierea fiicei ei în
Australia, de unde aceasta fusese deplasată ilicit, ar expune‑o la un peri‑
col grav. Pentru a stabili dacă hotărârile instanțelor naționale au respectat
un echilibru corect între interesele concurente în cauză – în cadrul marjei
de apreciere acordate statelor în astfel de probleme – interesul superior
al copilului trebuia să primeze. Pentru a realiza o interpretare armonioasă
a Convenției și a Convenției de la Haga, era necesar ca factorii care pot
constitui o excepție de la înapoierea imediată a copilului în conformitate
cu articolele 12, 13 și 20 din Convenția de la Haga să fie luați cu adevărat în
considerare de către statul solicitat, care a trebuit să emită o decizie care
să fie suficient de motivată cu privire la această chestiune, și apoi evalu‑
ați în lumina articolului 8 din Convenție. Acest articol a impus autorităților
naționale o obligație procedurală, solicitând instanțelor ca, la evaluarea
unei cereri de înapoiere a unui copil, să ia în considerare declarațiile de‑
monstrabile cu privire la un „risc grav” pentru copil în cazul înapoierii și să
pronunțe o hotărâre invocând motive concrete. În ceea ce privește natura
exactă a „riscului grav”, excepția prevăzută la articolul 13 punctul (b) din
Convenția de la Haga are în vedere numai situațiile care depășesc ceea ce
ar putea suporta un copil în mod rezonabil. În speță, reclamanta a depus la
Curtea de Apel din Letonia un certificat psihologic care concluziona că exis‑
ta un risc de traumă pentru copil în cazul separării imediate de mama sa.
Deși instanțele naționale erau datoare să verifice existența unui „risc grav”
pentru copil, iar raportul psihologic era direct legat de interesul superior al
copilului, instanța regională a refuzat să examineze concluziile acelui ra‑
port, în lumina dispozițiilor articolului 13 punctul (b) din Convenția de la
Haga. În același timp, instanțele naționale nu au soluționat nici problema
privind posibilitatea ca mama să își urmeze fiica în Australia și să mențină
contactul cu ea. Deoarece instanțele naționale nu au reușit să efectueze
o examinare eficientă a susținerilor reclamantei, procesul de luare a deci‑
ziilor în conformitate cu dreptul intern nu a îndeplinit cerințele procedurale
de la articolul 8 din Convenție, și, prin urmare, reclamanta a suferit o inge‑
rință disproporționată în dreptul său la respectarea vieții sale de familie.
190 CEDO, X/Letonia [GC], nr. 27853/09, 26 noiembrie 2013, punctele 101, 106, 107 și 115-119.
95
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor funda‑
mentale a Uniunii Euro‑
pene, articolul 7 (viața
de familie) și articolul 24
(drepturile copilului)
Regulamentul Bruxelles
II bis (2201/2003)
Îngrijirea
alternativă
celei din cadrul
familiei
Convenția, articolul 8 (dreptul la respec‑
tarea vieții private și de familie)
CSE (revizuită), articolul 17 (dreptul copi‑
ilor și al tinerilor la protecție socială, juri‑
dică și economică)
CEDO, Wallová și Walla/Republica Cehă,
nr. 23848/04, 2006 (darea în plasa‑
ment din cauza condițiilor locative
necorespunzătoare)
CEDO, Saviny/Ucraina, nr. 39948/06,
2008 (darea în plasament din motive
socioeconomice)
CEDO, B./România (nr. 2), nr. 1285/03,
2013 (implicarea părinților în procesul
decizional)
CEDO, B.B. și F.B./Germania, nr. 18734/09
și nr. 9424/11, 2013 (vicii de procedură în
cadrul procesului decizional).
CEDO, Olsson/Suedia (nr. 1), nr. 10465/83,
1988 (punerea în aplicare a hotărârii pri‑
vind darea în plasament)
CEDO, T./Republica Cehă, nr. 19315/11,
2014 (importanța menținerii
contactului).
6
Protecția alternativă
celei din cadrul familiei
și adopția
96
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor fun‑
damentale, articolul 24
(drepturile copilului)
Adopția Convenția Europeană în materia adopției
de copii (revizuită)
CEDO, Pini și alții/România, nr. 78028/01
și nr. 78030/01, 2004 (prioritatea intere‑
selor copilului în cadrul adopției).
CEDO, Kearns/Franța, nr. 35991/04, 2008
(consimțământul părinților la adopție).
CEDO, E.B./Franța [GC], nr. 43546/02,
2008 (posibilitatea unei femei lesbiene
de a adopta).
CEDO, Gas și Dubois/Franța, nr. 25951/07,
2012 (posibilitatea unui cuplu homose‑
xual de a adopta).
CEDO, X și alții/Austria [GC], nr. 19010/07,
2013 (adoptarea de către al doilea părin‑
te într‑un cuplu de același sex).
CEDO, Harroudj/Franța, nr. 43631/09,
2012 (kafala și adopția).
Toți copiii au dreptul să le fie respectată viața de familie, un drept recunoscut în
conformitate cu articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
și cu articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (Convenția) (a se
vedea capitolul 5). Atât legislația UE, cât și cea a Consiliului Europei reflectă impor‑
tanța pe care o au relațiile de familie pentru copil, aceasta însemnând și dreptul
copilului de a nu fi lipsit de contactul cu părinții săi, cu excepția cazului în acest
lucru este contrar interesului superior al copilului.191 Este dificilă realizarea unui
echilibru între asigurarea rămânerii copilului alături de familia sa – pentru a‑i ga‑
ranta respectarea vieții de familie – și asigurarea protecției împotriva pericole‑
lor. Atunci când este luat din grija familiei sale, un copil poate fi plasat fie într‑o
familie substitutivă, fie într‑un centru de plasament de tip rezidențial. Viața de
familie nu se încheie cu această separare și se impune ca prin menținerea rela‑
țiilor personale să se continue sprijinirea reîntregirii familiei, atunci când acest
lucru este în interesul superior al copilului. În anumite condiții, are loc îndepăr‑
tarea permanentă a copilului, prin intermediul adopției. Caracterul definitiv al
adopției impune respectarea unor cerințe stricte.
Scopul acestui capitol este de a aduce în discuție legislația europeană privind
îngrijirea alternativă. Legislația UE, în special prin Regulamentul Bruxelles II bis,
191 UE (2012), Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, JO C 326, 26.10.2012, articolul 24
alineatul (3).
97
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
tratează aspectele procedurale transfrontaliere legate de plasarea copiilor în
îngrijire alternativă. Acest regulament ar trebui interpretat în conformitate cu
Carta drepturilor fundamentale a UE, în special cu articolul 24. CEDO a elaborat,
de asemenea, o colecție amplă de jurisprudență care tratează atât aspectele
materiale, cât și pe cele procedurale ale plasării copiilor în îngrijire alternativă.
Secțiunea 6.1 începe prin prezentarea unora dintre principiile generale care re‑
glementează situația copiilor lipsiți de îngrijirea familiei, secțiunea 6.2 prezintă
legislația privind plasarea copilului în îngrijire alternativă, iar secțiunea 6.3 adu‑
ce în discuție standardele europene privind adopția.
6.1. Protecția alternativă: Principii generale
Aspecte esențiale
• Protecția alternativă este o măsură de protecție temporară.
• Legislația internațională confirmă faptul că îngrijirea în cadrul familiei ar trebui să fie
de preferat celei de tip rezidențial.
• Copiii au dreptul la informare și de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la darea
în plasament.
În legislația UE, a Consiliului Europei și internațională, considerate împreună, se
disting șase principii generale referitoare la protecția alternativă.
În primul rând, protecția alternativă este o măsură de protecție care garantează
siguranța temporară a copiilor și facilitează întoarcerea acestora la familiile lor,
atunci când acest lucru este posibil.192 Prin urmare, aceasta în mod ideal ar tre‑
bui să fie o soluție temporară. Uneori, aceasta constituie o măsură de protecție
până la reîntregirea familiei, de exemplu în cazul copiilor migranți neînsoțiți sau
192 ONU, Adunarea Generală (AG), Orientări pentru îngrijirea alternativă a copiilor, 24 februa‑
rie 2010, A/RES/64/142, punctele 48-51; Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului (2013),
Comentariul general nr. 14, Privind dreptul copilului de a i se lua în considerare interesele superioare cu prioritate (articolul 3 punctul 1), Doc. ONU CDC/C/GC/14, 29 mai 2013, punctele 58-70.
98
Manual de drept european privind drepturile copilului
separați.193 Alteori, aceasta constituie o măsură de protecție în cadrul unor evo‑
luții din viața de familie, de exemplu, îmbunătățirea stării de sănătate a unui pă‑
rinte sau acordarea de sprijin părinților.
În al doilea rând, legislația internațională confirmă că îngrijirea din cadrul unei
familii (cum ar fi plasamentul familial) este forma optimă de îngrijire alternati‑
vă pentru asigurarea protecției și dezvoltării copiilor. Acest lucru este afirmat în
Orientările ONU pentru îngrijirea alternativă a copiilor și în Convenția Națiunilor
Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități la care UE este parte194. Convenția
Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități prevede în mod
expres că „atunci când familia restrânsă nu poate îngriji un copil cu dizabilități,
statele părți vor depune toate eforturile pentru a asigura îngrijirea alternativă
în cadrul familiei lărgite și, în cazul în care aceasta nu este posibilă, în cadrul co‑
munității, într‑un mediu de tip familial”195. Îngrijirea în afara familiei (de exemplu,
îngrijirea de tip rezidențial) „ar trebui să fie limitată la cazurile în care un astfel
de cadru este corespunzător în mod specific, necesar și constructiv pentru copi‑
lul în cauză și în interesul superior al acestuia”196.
În al treilea rând, dreptul copilului la un tutore/ curator sau reprezentant este
esențial pentru asigurarea drepturilor sale mai ample197. Deși nu există o obliga‑
ție generală explicită în legislația UE de a numi un tutore/ curator pentru copiii
rămași fără ocrotire părintească, cel puțin șapte directive ale Uniunii impun sta‑
telor membre să desemneze un tutore/ curator pentru copii în diferite contexte,
unele direct legate de copiii care nu beneficiază de îngrijirea părintească198. În
plus, acest corpus legislativ este fundamentat de Orientările ONU pentru îngriji‑
rea alternativă a copiilor (în general în ceea ce privește copiii care nu beneficiază
193 ONU, Adunarea Generală (AG), Convenția cu privire la drepturile copilului, 20 noiembrie 1989,
articolul 22; Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului (2005), Comentariul general nr. 6,
Tratamentul copiilor neînsoțiți și separați în afara țării lor de origine, Doc. ONU CDC/GC/2005/6,
1 septembrie 2005, punctele 81-83.
194 ONU, Adunarea Generală (AG), Orientări pentru îngrijirea alternativă a copiilor, A/RES/64/142,
24 februarie 2010, punctele 20-22; ONU, Comitetul pentru Drepturile Copilului (2006), Comen‑
tariul general nr. 7, Punerea în aplicare a drepturilor copilului în copilărie, Doc. ONU CDC/C/GC/7/
Rev.136 (b), 20 septembrie 2006, punctul 18. ONU, Convenția privind drepturile persoanelor cu
handicap, 13 decembrie 2006, articolul 23 alineatul (5) (a se vedea, de asemenea, articolul 7).
195 ONU, Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap, 13 decembrie 2006, articolul 23
alineatul (5).
196 ONU, Adunarea Generală (AG), Orientări pentru îngrijirea alternativă a copiilor, 24 februa‑
rie 2010, A/RES/64/142, punctul 21.
197 FRA (2014a), p. 31.
198 Ibid.,p. 14.
99
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
de îngrijirea părintească), CDC (în special în ceea ce privește copiii neînsoțiți) și
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane199.
Cel mai adesea, mandatul unui tutore/ curator legal este de a proteja interesul
superior al copilului, de a‑i asigura bunăstarea generală și de a‑i completa ca‑
pacitatea juridică restrânsă (și uneori de a exercita reprezentarea juridică)200.
În al patrulea rând, în articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a UE este
implicită obligația legală de a lua măsuri pozitive pentru a garanta faptul că pro‑
cesul decizional cu privire la plasamentul unui copil are la bază interesul superi‑
or201 și opinia acestuia.202 Comentariile generale nr. 5 și 14 ale Comitetului pentru
drepturile copilului203, precum și Orientările ONU pentru îngrijirea alternativă a co‑
piilor subliniază necesitatea de a asigura dreptul copilului la informații, inclusiv
la informațiile cu privire la drepturile și opțiunile sale, precum și dreptul copilului
„de a fi consultat și de a i se lua în considerare opinia în mod corespunzător în
conformitate cu capacitățile sale în continuă dezvoltare”.204
În al cincilea rând, drepturile mai cuprinzătoare ale copiilor în cadrul Cartei drep‑
turilor fundamentale a UE, al Convenției și CDC continuă să se aplice în cazurile
de îngrijire alternativă (în caz de plasament familial sau în cazul îngrijirii de tip
rezidențial). Sunt incluse drepturile lor civile și politice (de exemplu, dreptul la
viața privată, la libertatea de exprimare și la libertatea de religie și de protecție
împotriva tuturor formelor de violență) și drepturile lor socioeconomice (inclusiv
dreptul la educație, la asistență medicală și la participarea la viața culturală).205
199 ONU, Adunarea Generală (AG), Orientări pentru îngrijirea alternativă a copiilor, 24 februa‑
rie 2010, A/RES/64/142, punctele 100-103, ONU, Comitetul pentru drepturile copilului, Comen‑
tariul general nr 6, Tratamentul copiilor neînsoțiți și separați în afara țării lor de origine, Doc.
ONU CDC/GC/2005/6, 1 septembrie 2005, punctele 33-38, Consiliul Europei, Convenția privind
acțiunea împotriva traficului de persoane, CETS nr. 197, 2005, articolul 10 alineatul (4);
200 FRA (2014a), p. 15.
201 ONU, Comitetul pentru drepturile copilului (2013), privind dreptul copilului de a i se lua în
considerare interesele superioare cu prioritate (articolul 3 punctul 1), Doc. ONU CDC/C/GC/14,
29 mai 2013.
202 ONU, Comitetul pentru drepturile copilului (2009), Comentariul general nr. 12, Dreptul copilului
de a fi ascultat, Doc. ONU CDC/C/GC/12, 20 iulie 2009, punctul 97.
203 ONU, Comitetul pentru Drepturile Copilului, Comentariul general nr. 14, punctul 15 litera (g),
29 mai 2013; Comentariul general nr. 5, punctul 24, 27 noiembrie 2003.
204 ONU, Adunarea Generală (AG) (2010), Orientări pentru îngrijirea alternativă a copiilor, 24 fe‑
bruarie 2010, A/RES/64/142, punctul 6.
205 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolele 3-4, 7, 10-11, 14 și 24; ECHR, în
special articolul 8; și CDC, articolele 13-14, 16, 19, 28, 29, 24, 31 și 37; ONU, Adunarea Generală
(AG) (2010), Orientări pentru îngrijirea alternativă a copiilor, 24 februarie 2010, A/RES/64/142,
Sec. 2.
100
Manual de drept european privind drepturile copilului
În sfârșit, articolul 4 din CDC impune statelor să ia „toate măsurile legislative,
administrative și de orice altă natură necesare” în vederea punerii în aplicare
a convenției. Acest lucru se aplică și în contextul protecției alternative. Articolul 17
alineatul (1) litera (c) din Carta Socială Europeană (CSE) revizuită impune, în mod
similar, statelor să ia toate măsurile corespunzătoare și necesare menite să asi‑
gure o protecție și un ajutor special pentru copiii și tinerii lipsiți temporar sau
definitiv de sprijinul familiei lor.
În legislația UE, CJUE a decis că Regulamentul Bruxelles II bis se aplică în cazul
deciziilor de a plasa un copil într‑un cadru de protecție alternativă. După cum s‑a
menționat în capitolul 5, Regulamentul Bruxelles II bis are o abordare întemeia‑
tă pe principiile drepturilor copilului, subliniind că ar trebui să fie luate în consi‑
derare, printre altele, egalitatea tuturor copiilor, interesul superior al copilului și
dreptul de a fi ascultat e206. Aici „motivele de refuz al recunoașterii hotărârilor
judecătorești în materia autorității părintești”, astfel cum se exprimă în artico‑
lul 23 din Regulamentul Bruxelles II bis, sunt edificatoare. Articolul 23 prevede
că hotărârile nu vor fi recunoscute:
„(a) în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice din statul membru în care se solicită recunoașterea, luând în considerare interesul superior al copilului;
(b) în cazul în care, cu excepția procedurilor urgente, aceasta a fost pronunțată fără a-i da copilului posibilitatea de a fi ascultat, încălcându-se
astfel normele fundamentale de procedură din statul membru în care se
solicită aceasta […].”
În conformitate cu regulamentul, competența este determinată în funcție de re‑
ședința obișnuită a copilului, cu câteva excepții strict prevăzute de lege, inclusiv
interesul superior al copilului (articolele 8, 12 și 15 din Regulamentul Bruxelles II bis).
În legislația Consiliului Europei, CEDO afirmă că familia este mediul natural pen‑
tru creșterea și bunăstarea copiilor. Cu toate acestea, în cazul în care familia nu
îi poate oferi copilului grija și protecția necesare, ar putea fi necesară mutarea
într‑un mediu de protecție alternativă. O astfel de mutare constituie o ingerință
în respectarea vieții de familie. CEDO a explicat că, în cele mai multe cazuri, pla‑
sarea unui copil într‑un cadru de protecție alternativă ar trebui să fie o măsură
temporară, iar copilul trebuie să fie în cele din urmă reunit cu familia sa, pentru
206 Regulamentul Bruxelles II bis, Preambul. A se vedea, de asemenea, capitolul 5.
101
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
a‑i fi îndeplinit dreptul la respectarea vieții private și de familie, în conformitate
cu articolul 8 din Convenție207.
Deși Convenția nu impune nicio obligație specifică statelor de a oferi copiilor îngrijire
și protecție, articolul 17 din CSE impune statelor „să ia toate măsurile necesare și
corespunzătoare […] să asigure o protecție și un ajutor special din partea statului
pentru copilul sau tânărul privat temporar sau definitiv de sprijinul familiei”208.
6.2. Darea copiilor in plasament
Aspecte esențiale
• În conformitate cu legislația Consiliului Europei,darea unui copil în plasament ar trebui
să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într‑o
societate democratică. Autoritatea competentă trebuie să prezinte motive relevante
și suficiente.
• În conformitate cu legislația Consiliului Europei, procesul decizional trebuie să respec‑
te anumite garanții procedurale.
În legislația Consiliului Europei,
209 darea copilului în plasament este compatibilă
cu articolul 8 din Convenție doar atunci când este în conformitate cu legea, ur‑
mărește un scop legitim (cum ar fi protecția interesului superior al copilului) și
este considerată o măsură necesară într‑o societate democratică. Având în ve‑
dere acest ultim aspect, este necesar ca instanțele să ofere motive care să fie
atât relevante, cât și suficiente pentru a susține mijloacele utilizate pentru ur‑
mărirea obiectivului dorit.
207 CEDO, K.A./Finlanda, nr. 27751/95, 14 ianuarie 2003. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei
a aprobat această abordare în Recomandarea sa privind drepturile copiilor care locuiesc în
instituții de tip rezidențial, adoptată la 16 martie 2005.
208 Consiliul Europei, Carta Socială Europeană (revizuită), CETS nr. 163, 1996, articolul 17
alineatul (1) litera (c).
209 Plasarea copiilor în îngrijire alternativă a constituit și un subiect de dezbatere politică în
Consiliul Europei timp de mai mulți ani. A se vedea, de exemplu, Rezoluția Comitetului de
Miniștri (77) 33 cu privire la plasarea copiilor, adoptată la 3 noiembrie 1977.
102
Manual de drept european privind drepturile copilului
Exemplu: În cauza Olsson/Suedia (nr. 1)210, reclamanții s‑au plâns cu privire
la decizia de dare în plasament a celor trei copii ai lor. Constatând că măsu‑
ra de protecție s‑a încadrat în marja de apreciere a statului, CEDO s‑a axat
pe modul în care a fost pusă în aplicare hotărârea de dare în plasament.
Potrivit Curții, decizia respectivă ar fi trebuit privită ca o măsură temporară,
care urma să fie întreruptă de îndată ce condițiile permiteau acest lucru,
având în vedere că nu s‑a luat în considerare varianta adopției. Măsurile
luate ar fi trebuit să fie, prin urmare, în concordanță cu obiectivul final de
reîntregire a familiei naturale. În acest sens, CEDO a remarcat că autori‑
tățile naționale au plasat copiii cu asistenți maternali diferiți, la o distanță
semnificativă unul de altul și de părinții lor. Cu toate că autoritățile au ac‑
ționat cu bună‑credință în punerea în aplicare a hotărârii de dare în plasa‑
ment, Curtea a constatat că a fost inacceptabil ca dificultățile administra‑
tive, cum ar fi lipsa asistenților maternali sau a locațiilor pentru plasment
rezidențial corespunzătoare, să aibă un rol determinant în plasarea copiilor.
Atunci când este vorba despre dreptul fundamental la respectarea vieții
de familie, astfel de considerații pot avea doar un rol secundar. Prin urma‑
re, constatând o încălcare a articolului 8 din Convenție, CEDO a hotărât că
măsurile luate de autorități la punerea în aplicare a hotărârii de protecție
nu au avut la bază suficiente motive pentru a fi proporționale cu scopul
legitim urmărit în conformitate cu articolul 8.
Mai recent, CEDO a analizat fondul în cazul unor decizii de dare țin plasament în
conformitate cu articolul 8 din Convenție.
Exemplu: În cauza Wallová și Walla/Republica Cehă211, reclamanții s‑au
plâns cu privire la plasarea celor cinci copii ai lor în două cămine pentru
copii separate, din cauza condițiilor precare de locuit. Copiii au fost încre‑
dințați căminelor de copii în anul 2002, din cauza instabilității economi‑
ce a părinților, iar ordinele de dare în plasament au fost ulterior ridicate,
atunci când situația lor economică și locativă s‑a îmbunătățit. În evaluarea
cazului, CEDO a constatat că motivul de bază pentru decizia de dare în pla‑
sament a copiilor era lipsa unei locuințe corespunzătoare și, ca atare, ar fi
putut fi luată o măsură mai puțin drastică pentru rezolvarea situației lor. În
conformitate cu legislația cehă, exista posibilitatea de a monitoriza condi‑
210 CEDO, Olsson/Suedia (nr. 1), nr. 10465/83, 24 martie 1988.
211 CEDO, Wallová și Walla/Republica Cehă, nr. 23848/04, 26 octombrie 2006 (hotărâre disponibilă
în limba franceză).
103
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
țiile de viață și de igienă ale familiei și de a o consilia cu privire la modul
de îmbunătățire a situației, dar nu s‑a făcut uz de această opțiune. Cu toate
că motivele invocate pentru darea în plasament a copiilor erau relevan‑
te, acestea nu au fost și suficiente, iar autoritățile nu au făcut suficiente
eforturi pentru a ajuta reclamanții să își depășească dificultățile prin măsuri
alternative. Concluzionând că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Con‑
venție, Curtea a luat, de asemenea, notă de concluziile Comitetului ONU
pentru drepturile copilului, care a observat că principiul priorității interesu‑
lui superior al copilului încă nu era definit și reflectat în mod corespunză‑
tor în întreaga legislație cehă, în hotărârile judecătorești și în politicile care
privesc copiii.
Exemplu: În cauza Saviny/Ucraina212, copiii reclamanților au fost dați în pla‑
sament din cauza lipsei mijloacelor financiare ale părinților și ca urmare
a concluziei tribunalului local conform căreia caracteristicile lor personale
puneau în pericol viața, sănătatea și educația morală a copiilor lor. În eva‑
luarea cauzei, CEDO a pus la îndoială caracterul adecvat al probelor pe care
autoritățile naționale și‑au întemeiat concluziile și a considerat că nu există
suficiente informații disponibile cu privire la asistența socială disponibilă.
Acest lucru ar fi fost relevant pentru a evalua dacă autoritățile și‑au înde‑
plinit obligația de a menține familia unită și dacă au explorat suficient efi‑
cacitatea unor alternative mai puțin drastice înainte de a încerca să‑i sepa‑
re pe copii de părinții lor. În plus, copiii nu au fost ascultați de judecători în
nicio etapă a procedurii. În concluzie, deși motivele invocate de autoritățile
naționale pentru mutarea copiilor reclamanților erau relevante, nu au fost
suficiente pentru a justifica o astfel de ingerință gravă în viața de familie
a reclamanților. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea articolului 8 din
Convenție.
CEDO solicită, în conformitate cu articolul 8 din Convenție, ca procesul decizio‑
nal cu privire la respectarea vieții de familie să respecte anumite garanții pro‑
cedurale. CEDO precizează că procesul decizional (procedurile administrative și
judiciare) care duce la măsuri care interferează cu viața de familie trebuie să fie
corect și să acorde respectul cuvenit intereselor protejate de articolul 8. În con‑
formitate cu articolul 8, se pune în discuție dacă „părinții au fost implicați în pro‑
cesul decizional [...] la un nivel suficient pentru a le oferi [o] protecție necesară
212 CEDO, Saviny/Ucraina, nr. 39948/06, 18 decembrie 2008.
104
Manual de drept european privind drepturile copilului
a intereselor lor”213. Acest lucru implică informarea acestora cu privire la evoluția
cazului, garantarea că pot participa la deciziile luate cu privire la aceștia214 și, în
anumite condiții, păstrarea legăturii cu copiii în cauză215.
Exemplu: În cauza B./România (nr. 2)216, reclamanta a fost diagnosticată cu
schizofrenie paranoidă și a fost dusă de poliție de mai multe ori la instituții
psihiatrice pentru tratament. Copiii reclamantei nu mai locuiau cu ea, fiind
plasați într‑un centru de primire din cauza bolii mamei lor. CEDO a trebuit
să examineze dacă, având în vedere natura gravă a deciziilor care trebuie
luate în ceea ce privește darea copiilor în plasament, procesul decizional,
văzut ca întreg, a oferit părinților protecția necesară a intereselor acestora
într‑o măsură suficientă. În această privință, Curtea a observat că recla‑
mantei, care suferea de o tulburare mintală severă, nu i‑a fost desemnat
un avocat din oficiu sau un curator care să o reprezinte în cursul proce‑
durii, astfel încât a fost imposibil ca ea să ia parte la procesul decizional
referitor la copiii ei minori. În plus, situația reclamantei și situația copiilor
ei au fost examinate de o instanță doar de două ori într‑o perioadă de 12
de ani înainte ca ambii copii să devină majori și nu a existat nicio dovadă
a contactelor regulate între asistenții sociali și reclamantă, care ar fi putut
furniza un mijloc adecvat de a le semnala autorităților opinia acesteia din
urmă. În lumina acestor fapte, Curtea a concluzionat că procesul decizional
referitor la darea în plasament a copiilor ei nu i‑a protejat interesele în mod
corespunzător și că a existat, prin urmare, o încălcare a drepturilor sale în
conformitate cu articolul 8 din Convenție.
Exemplu: În cauza B.B. și F.B./Germania217, în urma acuzațiilor fiicei de
12 ani a reclamanților conform cărora ea și fratele ei în vârstă de opt ani
au fost bătuți în mod repetat de către tatăl lor, drepturile părintești în pri‑
vința celor doi copii au fost transferate instanței pentru minori, iar copiii au
fost plasați într‑un centru de plasament. Tribunalul regional a emis o ho‑
tărâre prin care transfera autoritatea părintească de la reclamanți la Ofi‑
ciul de asistență pentru copii și tineri, întemeindu‑și hotărârea pe probele
213 CEDO, W./Regatul Unit, nr. 9749/82, 8 iulie 1987, punctul 64.
214 CEDO, McMichael/Regatul Unit, nr. 16424/90, 24 februarie 1995.
215 CEDO, B./România (nr. 2), nr. 1285/03, 19 februarie 2013; CEDO, B.B. și F.B./Germania,
nr. 18734/09 și nr. 9424/11, 14 martie 2013.
216 CEDO, B./România (nr. 2), nr. 1285/03, 19 februarie 2013.
217 CEDO, B.B. și F.B./Germania, nr. 18734/09 și 9424/11, 14 martie 2013.
105
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
directe furnizate de copii. Aproximativ un an mai târziu, la prima întâlnire
ulterioară cu părinții, fiica a recunoscut că a mințit în legătură cu faptul că
ar fi fost bătută, iar copiii au revenit în cele din urmă la părinții lor. Anali‑
zând plângerea reclamanților conform căreia autoritățile au omis să exami‑
neze în mod adecvat faptele relevante, CEDO a subliniat că evaluările gre‑
șite efectuate de profesioniști nu înseamnă neapărat că măsurile luate ar fi
incompatibile cu articolul 8 din Convenție. Hotărârea de dare în plasament
ar putea fi evaluată doar având în vedere situația așa cum a fost aceas‑
ta prezentată autorităților naționale la momentul respectiv. În evaluarea
efectuată de CEDO, faptul că tribunalul regional s‑a bazat doar pe declarați‑
ile copiilor, cu toate că reclamanții au prezentat declarații de la medici care
nu au observat niciun semn de maltratare, coroborat cu faptul că Curtea
de Apel nu a reexaminat copiii, a fost semnificativ. Deoarece copiii erau
într‑un centru de plasament sigur în momentul audierii complete, nu era
nevoie să se grăbească, iar instanțele ar fi putut iniția din oficiu o anche‑
tă a faptelor, ceea ce nu au făcut. În concluzie, instanțele germane nu au
prezentat suficiente motive pentru decizia lor de a le retrage reclamanților
autoritatea părintească, încălcând astfel articolul 8 din Convenție.
Chiar și atunci când se dispune darea în plasament, copiii își păstrează dreptul
de a menține legăturilel cu părinții lor. Acest drept a fost recunoscut în temeiul
Convenției218, deoarece CEDO consideră că relațiile reciproce dintre părinți și copii
constituie o parte fundamentală a vieții de familie, în conformitate cu articolul 8.
Având în vedere că darea în plasament ar trebui să fie, în mod normal, o măsu‑
ră temporară, păstrarea relațiilor de familie este esențială pentru a asigura re‑
venirea cu succes a copilului în familia sa219. În conformitate cu CEDO, din aceste
principii decurg obligațiile pozitive, așa cum se ilustrează în următoarele cazuri.
Exemplu: În cauza T./Republica Cehă220, CEDO a analizat dacă drepturile
reclamanților – tată și fiică – au fost încălcate prin darea copilului în pla‑
sament și lipsa sprijinului din partea autorităților în vederea menținerii
contactului dintre aceștia. Copilul a fost plasat într‑o instituție specializată,
după moartea mamei sale și după ce solicitările tatălui privind încredin‑
țarea fiicei sale au fost respinse din cauza preocupărilor legate de perso‑
nalitatea acestuia. Cererile ulterioare de a petrece vacanțele cu fiica sa au
218 CEDO, Olsson/Suedia (nr. 1), nr. 10465/83, 24 martie 1988.
219 CEDO, Eriksson/Suedia, nr. 11373/85, 22 iunie 1989.
220 CEDO, T./Republica Cehă, nr. 19315/11, 17 iulie 2014 (hotărâre disponibilă în limba franceză).
106
Manual de drept european privind drepturile copilului
fost respinse și un centru terapeutic a ajuns la concluzia că vizitele nu erau
benefice pentru copil, deoarece ei îi era frică de el, moment în care orice
contact a fost întrerupt. Ulterior, instanțele au decis că contactul între cei
doi reclamanți ar trebui să aibă loc doar în scris, așa cum a dorit copilul.
CEDO a subliniat, printre altele, interesul copilului de a menține legăturile
cu familia sa, cu excepția unor cazuri extreme, atunci când acest lucru nu
ar fi în interesul copilului. În cadrul examinării deciziei de a da copilul în
plasament, CEDO a remarcat și aprobat faptul că autoritățile naționale au
acordat o atenție deosebită deciziei lor, care a fost luată după ascultarea
unor opinii ale experților psihologi și psihiatri, precum și ținând seama de
dorințele copilului. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 8
din Convenție în ceea ce privește decizia de a da copilul în plasament. Cu
toate acestea, Curtea a mai constatat că articolul 8 a fost încălcat ca ur‑
mare a restricțiilor impuse asupra contactului dintre reclamanți, în special
din cauza lipsei verificării deciziilor instituției de tip rezidențial unde a fost
plasat copilul de a refuza contactul, având în vedere că aceste decizii au
redus, în cele din urmă, șansele de reîntregire a familiei.
Exemplu: În cauza K.A./Finlanda221, copiii reclamantului au fost plasați sub
protecție alternativă în urma acuzațiilor că ar fi fost abuzați sexual. În tim‑
pul plasamentului copiilor, au avut loc puține contacte între aceștia și pă‑
rinții lor și s‑au depus puține eforturi pentru planificarea reîntregirii familiei
lor. Examinând cazul, CEDO a remarcat că statul are obligația pozitivă de
a facilita reîntregirea familiei, cât mai curând posibil în mod rezonabil, ți‑
nând seama de obligația de a proteja interesul superior al copilului. Potrivit
CEDO, restricțiile severe privind dreptul reclamantului de a‑și vizita copi‑
ii reflectă intenția autorității de asistență socială de a consolida legăturile
dintre copii și familia substitutivă, mai degrabă decât de a reîntregi familia
originală, în pofida unei îmbunătățiri sensibile a situației tatălui. În conse‑
cință, Curtea a constatat încălcarea articolului 8 din Convenție.
221 CEDO, K.A./Finlanda, nr. 27751/95, 14 ianuarie 2003.
107
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
6.3. Adopția
Aspecte esențiale
• Adopția asigură protecția alternativă pentru copiii care nu pot rămâne în familiile lor
biologice.
• Interesul superior al copilului trebuie să fie considerația supremă în cadrul adopției.
• Dreptul de a adopta nu este prevăzut în legislația UE sau a Consiliului Europei, dar
procesul de adopție trebuie să respecte anumite criterii pentru a garanta că este în
interesul superior al copilului.222
În conformitate cu dreptul internațional, interesul superior al copilului trebuie să
fie considerația supremă în cazurile de adopție. În afară de principiul interesului
superior, și alte principii generale ale CDC orientează și fundamentează pune‑
rea sa în aplicare în contextul adopției: principiul nediscriminării, dreptul la via‑
ță, supraviețuire și dezvoltare și respectul pentru opiniile copiilor223. De o im‑
portanță deosebită este Comentariul general nr. 14 al Comitetului ONU pentru
drepturile copilului cu privire la „dreptul copilului ca interesul superior al aces‑
tuia să primeze”224.
În mod similar, unul dintre obiectivele Convenției de la Haga privind protecția
copiilor și cooperarea în materia adopției internaționale este „să stabilească ga‑
ranții pentru ca adopțiile internaționale să se înfăptuiască în interesul superior
al copilului și în respectul drepturilor fundamentale care îi sunt recunoscute în
dreptul internațional”225.
222 Cu privire la interesul copilului de a‑și cunoaște originile în contextul adopției, a se vedea
capitolul 4.
223 CDC, articolele 2, 3, 6 și 12. A se vedea, de asemenea, ONU, Comitetul pentru drepturile copi‑
lului (2010), Orientări specifice tratatelor în ceea ce privește forma și conținutul rapoartelor
periodice care urmează să fie prezentate de către statele părți în conformitate cu articolul 44
alineatul 1 litera (b) din Convenția cu privire la drepturile copilului, Doc. ONU CDC/C/58/Rev.2,
23 noiembrie 2010, punctul 23-27.
224 ONU, Comitetul pentru Drepturile Copilului (2013), Comentariul general nr. 14 privind dreptul
copilului de a i se lua în considerare interesele superioare cu prioritate, CDC/C/GC/14, articolul 3,
alineatul 1.
225 Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat, Convenția de la Haga privind protec‑
ția copiilor și cooperarea în materia adopției internaționale, 29 mai 1993, articolul 1 litera (a).
108
Manual de drept european privind drepturile copilului
În legislația UE, drepturile și obligațiile legale conexe de la articolul 24 din Carta
drepturilor fundamentale a UE se aplică în cazul adopției, în măsura în care aceas‑
ta este abordată de către UE.
În legislația Consiliului Europei, dreptul la respectarea vieții de familie, exprimat
la articolul 8 dinConvenție, este aplicabil și invocat în cazurile de adopție. Există,
de asemenea, două convenții ale Consiliului Europei referitoare la acest subiect:
Convenția europeană în materia adopției de copii226 și Convenția europeană în
materia adopției de copii (revizuită)227. Aceste instrumente necesită o abordare
a adopției bazată pe drepturile copilului. Convenția europeană în materia adop‑
ției de copii (revizuită), de exemplu, afirmă că „autoritatea competentă nu încu‑
viințează adopția decât dacă și‑a format convingerea că adopția este în interesul
superior al copilului”228. De asemenea, CEDO subliniază că interesul superior al
copilului este mai important decât cel al părintelui în anumite circumstanțe, inclu‑
siv în cazul adopției229. Convenția europeană în materia adopției de copii (revizu‑
ită) stipulează, de asemenea, că adopția nu ar trebui să fie încuviințată de către
autoritatea competentă fără „consimțământul copilului, despre care se conside‑
ră, conform legislației, că are un nivel suficient de înțelegere”230. În plus, copilul
despre care se consideră că nu înțelege acest lucru „este consultat în măsura în
care este posibil, iar opinia și dorințele sale sunt luate în considerare ținându‑se
seama de gradul său de maturitate”231.
Exemplu: În cauza Pini și alții/România232, două cupluri de italieni s‑au plâns
de faptul că autoritățile române nu au executat decizia unei instanțe ro‑
mânești în ceea ce privește adoptarea de către ei a doi copii români. Cu
încălcarea hotărârilor judecătorești, instituția privată în care locuiau copiii
în România a refuzat să‑i predea reclamanților. CEDO a considerat că relația
dintre reclamanți și copiii lor adoptați intră în sfera de aplicare a vieții de
familie, în conformitate cu articolul 8 din Convenție, chiar dacă aceștia nu
226 Consiliul Europei, Convenția europeană în materia adopției de copii (revizuită), CETS nr. 202,
2008.
227 Ibid. Prezenta convenție a fost deschisă spre semnare în 2008 și a intrat în vigoare în 2011.
228 Ibid., articolul 4 alineatul (1).
229 CEDO, Pini și alții/România, nr. 78028/01 și nr. 78030/01, 22 iunie 2004.
230 Consiliul Europei, Convenția europeană în materia adopției de copii (revizuită), CETS nr. 202,
2008, articolul 5 alineatul (1) litera b.
231 Ibid., articolul 6.
232 CEDO, Pini și alții/România, nr. 78028/01 și nr. 78030/01, 22 iunie 2004.
109
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
au locuit împreună și nici nu au stabilit relații emoționale. În examinarea
cauzei, CEDO a interpretat articolul 8 ținând seama de CDC și de Conven‑
ția de la Haga, constatând că obligația pozitivă a autorităților de a permite
reclamanților să stabilească legături de familie cu copiii lor adoptați a fost
circumscrisă de interesul superior al copilului233. În acest sens, a considerat
că interesele copilului pot, în funcție de natura și gravitatea lor, să aibă pri‑
oritate asupra intereselor părinților. În plus, constatând că nu a existat o în‑
călcare a articolului 8, Curtea a subliniat că, într‑o relație bazată pe adopție,
este important ca interesele copilului să prevaleze asupra celor ale părinți‑
lor, deoarece adopția a însemnat asigurarea unei familii pentru un copil, nu
a unui copil pentru o familie234.
Exemplu: În cauza Kearns/Franța235, CEDO a constatat că este compatibil
cu dispozițiile Convenției faptul că o femeie irlandeză, care și‑a dat copilul
spre adopție în Franța, nu și‑a putut revoca consimțământul oficial pentru
adopție, după expirarea unui termen de două luni. CEDO a subliniat în pri‑
mul rând că respingerea cererii de înapoiere a copilului de către autorită‑
țile naționale a urmărit scopul legitim de a proteja drepturile și libertățile
altora – în acest caz, ale copilului236. În ceea ce privește impunerea unui
termen pentru retragerea consimțământului, legea franceză a încercat să
găsească un echilibru corect și să asigure proporționalitatea între intere‑
sele conflictuale ale mamei biologice, ale copilului și ale familiei adoptive.
În acest proces, interesul superior al copilului a trebuit să fie primordial237.
Din probele prezentate Curții, a fost în interesul superior al copilului de a se
bucura de relații stabile într‑o nouă familie cât mai repede posibil și au fost
luate toate măsurile necesare pentru a se asigura că reclamanta a înțeles
consecințele exacte ale acțiunii ei. În lumina acestor considerente, Curtea
a considerat că Franța și‑a îndeplinit obligațiile pozitive față de reclamantă
în temeiul articolului 8 din Convenție.
CEDO a afirmat, de asemenea, că procesul decizional în materie de adopție tre‑
buie să aibă loc ținând seama de interzicerea discriminării prevăzută la artico‑
lul 14 din Convenție. În special, CEDO a analizat dacă excluderea reclamanților de
233 Ibid., punctul 155.
234 Ibid., punctul 156.
235 CEDO, Kearns/Franța, nr. 35991/04, 10 ianuarie 2008.
236 Ibid., punctul 73.
237 Ibid., punctul 79.
110
Manual de drept european privind drepturile copilului
la posibilitatea de a adopta pe motive de orientare sexuală sau de vârstă a fost
compatibilă cu articolul 14, coroborat cu articolul 8. Astfel, Curtea a reafirmat că
datoria de a lua măsuri proporționale în vederea protejării interesului superior
al copilului este de o importanță esențială.
Exemplu: În cauza Schwizgebel/Elveția238, reclamanta, o femeie celibatară
de 47 de ani, nu a putut să adopte un al doilea copil, având în vedere dife‑
rența de vârstă dintre ea și copilul pe care dorea să îl adopte. Reclamanta
a pretins a fi o victimă a discriminării pe motive de vârstă. CEDO a consi‑
derat că refuzul autorizării de a primi un copil în vederea adopției în cazul
reclamantei a urmărit scopul legitim de a proteja bunăstarea și drepturile
copilului239. Având în vedere lipsa de consens la nivel european în ceea ce
privește dreptul de a adopta ca părinte unic, limita inferioară și cea supe‑
rioară de vârstă pentru adoptatori și diferența de vârstă între adoptator și
copil, marja largă de apreciere a statului în acest domeniu, precum și nevo‑
ia de a proteja interesul superior al copilului, refuzul de a autoriza adopția
unui al doilea copil nu a contravenit principiului proporționalității240. Prin ur‑
mare, Curtea a constatat că justificarea oferită de guvern a părut obiectivă
și rezonabilă și că diferența de tratament reclamată nu a fost discriminato‑
rie, în sensul articolului 14 din Convenție.
Exemplu: În cauza E.B./Franța241 este vorba despre refuzul autorităților na‑
ționale de a acorda reclamantei – o lesbiană care locuia cu partenera sa și
care a încercat să adopte ca persoană celibatară – aprobarea în vederea
adopției242. Curtea a reiterat că articolul 8 din Convenție nu conferă, în sine,
dreptul de a întemeia o familie sau de a adopta. Cu toate acestea, o plân‑
gere privind discriminarea ar putea intra în domeniul de aplicare mai larg
al unui anumit drept, chiar dacă problema în cauză nu se referă la un drept
specific acordat prin Convenție243. Având în vedere că legislația franceză
permitea persoanelor celibatare să adopte, un astfel de drept nu putea fi
refuzat unei persoane pe motive discriminatorii. Astfel cum au stabilit in‑
stanțele naționale, reclamanta prezenta calități personale incontestabile și
238 CEDO, Schwizgebel/Elveția, nr. 25762/07, 10 iunie 2010.
239 Ibid., punctul 86.
240 Ibid., punctul 97.
241 CEDO, E.B./Franța [GC], nr.43546/02, 22 ianuarie 2008.
242 Ibid., punctul 49.
243 Ibid., punctele 41-48.
111
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
o aptitudine pentru creșterea copiilor, care erau cu siguranță în interesul
superior al copilului, o noțiune esențială în cadrul instrumentelor internați‑
onale relevante244. Curtea a considerat că orientarea sexuală a reclamantei
a jucat un rol determinant în refuzul autorităților de a‑i permite să adopte,
ajungându‑se astfel la un tratament discriminatoriu în comparație cu alte
persoane celibatare care aveau dreptul de a adopta în conformitate cu le‑
gislația națională245.
Exemplu: Cauza Gas și Dubois/Franța246 pune în discuție problema dacă
cuplurile de același sex ar trebui să aibă același drept ca și cuplurile he‑
terosexuale în ceea ce privește adoptarea de către al doilea părinte. Re‑
clamantele erau un cuplu de același sex, care au încheiat un parteneriat
civil. Împreună au crescut o fiică, care a fost concepută prin inseminare
artificială și purtată de una dintre ele, în anul 2000. Cererea celeilalte par‑
tenere privind o adopție simplă a fost respinsă pe motiv că adopția ar lipsi
mama biologică a copilului de drepturile părintești, ceea ce ar contraveni
atât intențiilor reclamantei, cât și interesului superior al copilului. În temeiul
dreptului francez, singura situație în care o adopție simplă nu ar duce la
pierderea drepturilor părinților biologici în favoarea părintelui adoptiv este
atunci când o persoană adoptă copilul soțului său/soției sale. Reclamantele
au afirmat că au fost discriminate în comparație cu cuplurile heterosexuale
căsătorite și necăsătorite. Examinând dacă au fost discriminate în compa‑
rație cu un cuplu căsătorit, CEDO a concluzionat că prin căsătorie se conferă
un statut special, având consecințe sociale, personale și juridice; din acest
motiv, nu s‑ar fi putut spune că reclamantele erau într‑o situație simila‑
ră cuplurilor căsătorite, în mod relevant pentru cauză. În ceea ce privește
comparația cu cuplurile necăsătorite de sex opus, Curtea a concluzionat că
și unui cuplu heterosexual într‑un parteneriat civil i s‑ar respinge cererea
de adopție simplă, în conformitate cu dispozițiile legislației franceze. În
consecință, CEDO a concluzionat că nu a existat o diferență de tratament
bazată pe orientarea sexuală și, prin urmare, nicio încălcare a drepturilor
reclamantelor în conformitate cu Convenția.
244 Ibid., punctul 95.
245 Ibid., punctul 96.
246 CEDO, Gas și Dubois/Franța, nr. 25951/07, 15 martie 2012.
112
Manual de drept european privind drepturile copilului
Exemplu: În cauza X și alții/Austria247 este vorba despre o plângere înain‑
tată de un cuplu de același sex cu privire la faptul că ar fi fost discriminate
în comparație cu cuplurile în care partenerii sunt de sex diferit în ceea ce
privește adoptarea de către al doilea părinte. Prima și a treia reclaman‑
tă erau într‑o relație stabilă, iar prima reclamantă a încercat să îl adopte
pe al doilea reclamant, care era fiul celei de‑a treia reclamante. La fel ca
în cauza Gas și Dubois, CEDO a respins ideea că reclamanții au fost într‑o
poziție asemănătoare unui cuplu căsătorit în care unul dintre soți doreș‑
te să adopte copilul celuilalt soț. Cu toate acestea, CEDO a fost de acord
că reclamantele erau într‑o situație comparabilă cu cea a unui cuplu he‑
terosexual necăsătorit. Cu toate că adopția de către al doilea părinte este
permisă în cuplurile heterosexuale necăsătorite, în conformitate cu legis‑
lația austriacă, Codul civil austriac prevede că orice persoană care adoptă
un copil ar înlocui părintele biologic de același sex, aceasta însemnând că
adoptarea de către al doilea părinte în cuplurile de același sex este impo‑
sibilă din punct de vedere juridic. Curtea a concluzionat că, în acest caz,
a existat o diferență de tratament a reclamantelor pe motive de orientare
sexuală și că nu au fost prezentate de Guvern motive suficient de solide și
convingătoare, încălcându‑se astfel articolul 14 coroborat cu articolul 8 din
Convenție.
În sfârșit, CEDO se concentrează și asupra fondului respectării spiritului și scopului
legislației internaționale în ceea ce privește procesul decizional privind adopția.
Exemplu: În cauza Harroudj/Franța,
248 autoritățile franceze au refuzat cere‑
rea reclamantei privind adopția cu efecte depline a unei fete algeriene care
a fost abandonată la naștere și plasată în grija reclamantei în kafala – tutela
din dreptul islamic. Motivele pentru acest refuz au fost faptul că Codul civil
francez nu permite adoptarea unui copil atunci când aceasta ar fi interzisă
în conformitate cu legea țării sale de origine (așa cum este în legislația
algeriană) și faptul că prin kafala s‑a conferit deja reclamantei autoritatea
părintească, permițându‑i să ia decizii în interesul superior al copilului. Un
apel ulterior a fost respins pe motiv că legislația națională este în concor‑
danță cu Convenția de la Haga privind protecția copiilor și cooperarea în
materia adopției internaționale și că articolul 20 din CDC recunoaște kafala ca fiind pe picior de egalitate cu adopția în ceea ce privește păstrarea
247 CEDO, X și alții/Austria [GC], nr. 19010/07, 19 februarie 2013.
248 CEDO, Harroudj/Franța, nr. 43631/09, 4 octombrie 2012.
113
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și adopția
interesului superior al copilului. La examinarea plângerii reclamantei, CEDO
a reamintit principiul potrivit căruia, odată stabilită o legătură de familie,
statul trebuie să acționeze într‑un mod calculat pentru a permite ca acea
legătură să se dezvolte și să stabilească garanții juridice care fac posibilă
integrarea copilului în familie, precum și necesitatea de a interpreta Con‑
venția în concordanță cu principiile generale ale dreptului internațional. În
evaluarea sa, CEDO a subliniat preocuparea instanțelor franceze de a res‑
pecta spiritul și scopul convențiilor internaționale, inclusiv ale Convenției
ONU cu privire la drepturile copilului. Kafala fost recunoscută în conformita‑
te cu dreptul francez, iar reclamantei i s‑a permis să‑și exercite autoritatea
părintească și să ia decizii în interesul copilului. De exemplu, a avut dreptul
să elaboreze un testament în favoarea copilului, depășind dificultățile ge‑
nerate de restricția privind adopția. În concluzie, prin neutralizarea treptată
a interzicerii adopției în acest mod, statul pârât, care a căutat să încurajeze
integrarea copiilor de origine străină fără a‑i izola imediat de regulile din
țara lor de origine, a dat dovadă de respect pentru pluralismul cultural și
a asigurat un echilibru corect între interesul public și cel al reclamantei. Prin
urmare, CEDO nu a constatat nicio încălcare a drepturilor reclamantei.

115
UE Subiecte
abordate CoE
Directiva privind
combaterea abuzului
sexual asupra
copiilor, a exploatării
sexuale a copiilor
și a pornografiei
infantile
(2011/93/UE)
Violența
în școli, în
familie și în
alte medii
Convenția, articolul 2 (dreptul la viață), artico‑
lul 3 (tratamentele inumane și degradante) și
articolul 8 (integritatea fizică); Protocolul nr. 1
la Convenția, articolul 2 (dreptul la educație)
CEDO, Kayak/Turcia, nr. 60444/08, 2012 (înjun‑
ghiere în vecinătatea unei școli)
CEDO, O’Keeffe/Irlanda [GC], nr. 35810/09, 2014
(abuz sexual în școală)
CEDO, Campbell și Cosans/Regatul Unit,
nr. 7511/76 și nr. 7743/76, 1982 (pedepse
corporale)
CSE (revizuită), articolul 7 (dreptul la protecție
specială împotriva pericolelor fizice și morale)
și articolul 17 (dreptul la protecție)
CEDS, Organizația Mondială împotriva Torturii
(OMCT)/Belgia, reclamația nr. 21/2003, 2004
(interzicerea pedepselor corporale în Belgia)
Convenția Consiliului Europei privind protecția
copiilor împotriva exploatării sexuale și a abu‑
zurilor sexuale (Convenția de la Lanzarote)
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea
și combaterea violenței împotriva femeilor și
a violenței domestice (Convenția de la Istanbul)
7
Protecția copilului
împotriva violenței
și a exploatării
116
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor fun‑
damentale, artico‑
lul 5 alineatul (2)
(munca forțată sau
obligatorie)
Directiva privind pro‑
tecția tinerilor la locul
de muncă (94/33/CE)
Directiva privind pre‑
venirea și combate‑
rea traficului de per‑
soane (2011/36/UE)
Munca
forțată
Convenția, articolul 4 (interzicerea aservirii,
a muncii forțate și obligatorii)
CEDO, C.N. și V./Franța, nr. 67724/09, 2012
(aservirea; obligațiile pozitive ale statului)
CSE (revizuită), articolul 7 alineatul (10) (pro‑
tecția copiilor împotriva pericolelor fizice și
morale)
Convenția Consiliului Europei privind protecția
copiilor împotriva exploatării sexuale și a abu‑
zurilor sexuale (Convenția de la Lanzarote)
Carta drepturilor fun‑
damentale, articolul 5
alineatul (3) (interzi‑
cerea traficului de fi‑
ințe umane)
Directiva privind pre‑
venirea și combate‑
rea traficului de per‑
soane (2011/36/UE)
Traficul de
copii
Convenția, articolul 4 (interzicerea aservirii)
CEDO, Rantsev/Cipru și Rusia, nr. 25965/04,
2010 (neanchetarea de către stat a unor presu‑
puse acuzații de trafic)
Convenția Consiliului Europei privind lupta îm‑
potriva traficului de ființe umane
Directiva privind pre‑
venirea și combate‑
rea traficului de per‑
soane (2011/36/UE)
Pornografia
infantilă
Convenția, articolul 8 (dreptul la respectarea
vieții private)
CEDO, Söderman/Suedia [GC], nr. 5786/08,
2013 (filmarea în secret a unui copil)
CSE (revizuită), articolul 7 alineatul (10)
(protecție specială împotriva riscurilor fizice
și morale)
Convenția Consiliului Europei privind protecția
copiilor împotriva exploatării sexuale și a abu‑
zurilor sexuale (Convenția de la Lanzarote)
Convenția privind criminalitatea informatică
Copiii care
aparțin
minorităților
CEDO, Centrul de Resurse Juridice în numele
lui Valentin Câmpeanu/România [GC],
nr. 47848/08, 2014 (moartea unui tânăr cu
dizabilități grave într‑o instituție de stat)
Decizia 2010/48/CE
a Consiliului
Copiii cu
dizabilități
CEDO, Nencheva și alții/Bulgaria, nr. 48609/06,
2013 (moartea unor copii într‑o instituție de
stat)
Decizia 2007/698/CE
a Comisiei
Copiii
dispăruți
CEDO, Zorica Jovanović/Serbia, nr. 21794/08,
2013 (dreptul la informații)
117
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
Protecția copilului în sens larg se referă la toate măsurile menite să asigure exer‑
citarea drepturilor copiilor. În sens restrâns, aceasta se referă la drepturile copiilor
de a fi protejați împotriva oricărei forme de violență. În conformitate cu dreptul
internațional, statele trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că copiii benefi‑
ciază de protecție adecvată și că drepturile lor la integritate fizică și demnitate
sunt respectate în mod efectiv. Obligația statului de a‑i proteja poate avea di‑
verse forme, în funcție de riscul specific de violență la care este expus un copil
și de sursa violenței. Astfel, obligațiile statelor sunt mai clare atunci când copiii
se află sub autoritatea și controlul statului, de exemplu dacă sunt plasați în in‑
stituții publice. Acest lucru se întâmplă atunci când riscul de violență este mare.
Obligația de protecție a statului se poate dovedi mai dificil de îndeplinit în cazu‑
rile în care copiii sunt expuși violenței exercitate de persoane particulare, cum
ar fi membrii familiilor acestora.
Competența principală a UE în acest domeniu se referă la infracțiunile transfron‑
taliere (articolul 83 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)).
Prin urmare, au fost adoptate măsuri legislative specifice în ceea ce privește
pornografia infantilă și traficul de persoane. UE a adoptat, de asemenea, acte
normative care impun statelor membre să incrimineze mai multe forme de abuz
sexual. La nivelul Consiliului Europei, Convenția pentru apărarea drepturilor omu‑
lui și a libertăților fundamentale (Convenția) – în principal la articolele 2, 3 și 8 –
a dezvoltat domeniul de aplicare a obligațiilor statelor cu privire la o gamă largă
de acte care constituie violență împotriva copiilor. Și CEDS a fost activ în dome‑
niu, atât prin procedura sa de raportare, cât și prin mecanismul său de plângeri
colective. În plus, acum sunt în vigoare convenții specifice ale Consiliului Europei,
în special Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva ex‑
ploatării sexuale și a abuzurilor sexuale (Convenția de la Lanzarote)249 și există
organisme de monitorizare responsabile cu supravegherea punerii lor în aplicare.
Capitolul de față analizează aspecte specifice privind violența împotriva copiilor
și reacția comunității internaționale. Secțiunea 7.1 analizează violența în familie,
în școală și în alte medii și se axează pe probleme cum ar fi pedepsele corporale,
neglijența și abuzurile asupra copiilor, precum și violența sexuală. Secțiunea 7.2
analizează cazuri de exploatare a copiilor care au o dimensiune transfrontalieră
pronunțată, printre care traficul de persoane (în scopul muncii forțate sau al ex‑
ploatării sexuale), pornografia infantilă și ademenirea copiilor în scopuri sexuale.
249 Consiliul Europei, Convenția Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării
sexuale și a abuzurilor sexuale, CETS nr. 201, 2007.
118
Manual de drept european privind drepturile copilului
În sfârșit, secțiunea 7.3 tratează cazurile de abuz în care copiii se găsesc în situ‑
ații deosebit de vulnerabile.
7.1. Violența în familie, în școli sau în alte
medii
Aspecte esențiale
• Statele au obligația de a asigura protecția efectivă a copiilor împotriva violenței și
a vătămării în orice mediu.
• Statele au obligația de a oferi un cadru juridic adecvat pentru protecția copilului.
• Statele trebuie să efectueze anchete eficace ale acuzațiilor credibile în cazuri de
abuz/violență/vătămare asupra copiilor.
În dreptul UE250, principalul instrument juridic în acest domeniu, adoptat în te‑
meiul articolelor 82 și 83 din TFUE, este Directiva 2011/93/UE privind combate‑
rea abuzului sexual asupra copilului, a exploatării sexuale a copiilor și a porno‑
grafiei infantile251.
În dreptul CoE, CEDO și CEDS au elaborat un corpus substanțial de jurispruden‑
ță cu privire la protecția copiilor împotriva violenței în orice mediu. În plus, con‑
vențiile specifice ale Consiliul Europei (de exemplu, Convenția de la Lanzarote)
oferă garanții detaliate privind protecția copiilor împotriva unor forme specifice
de violență.
7.1.1. Sfera de întindere a responsabilității statului
În temeiul dreptului CoE, CEDO a analizat cele mai grave forme de violență împo‑
triva copiilor prin raportare la diverse articole ale Convenției europene a drep‑
turilor omului, în special articolele 2 și 3. Curtea a identificat obligații clare ale
250 Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind
combaterea abuzului sexual asupra copilului, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei
infantile, JO L 335/1, 2011.
251 Ibid.
119
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
statelor ori de câte ori copiii sunt plasați în instituții aflate sub autoritatea aces‑
tora252. De asemenea, în cazul în care un anumit comportament sau o anumită
situație atinge un nivel de gravitate care o califică drept tratament inuman sau
degradant în conformitate cu articolul 3, statul are obligații pozitive de a proteja
copiii împotriva relelor tratamente, inclusiv împotriva tratamentului aplicat de
persoane particulare. S‑a constatat că toate situațiile precum neglijarea pe ter‑
men lung de către părinți253, abuzul sexual comis în mod repetat de profesori254,
violul255 sau pedepsele corporale256 se încadrează în sfera de aplicare a artico‑
lului 3 din Convenție.
În cazul unui deces, statul poate fi tras la răspundere în temeiul articolului 2 din
Convenție, chiar dacă decesul a fost provocat de o persoană particulară, și nu de
către un agent al statului. Obligațiile pozitive ale statelor diferă de la caz la caz,
obligația de bază fiind aceea de a asigura protecția efectivă a copiilor împotriva
violenței. În cazul formelor grave de rele tratamente, printre obligațiile pozitive
se numără obligația de a adopta dispoziții de drept penal eficace, care să fie sus‑
ținute de aparatul de aplicare a legii257. De asemenea, statele trebuie să adopte
măsuri speciale și măsuri de garantare a protecției copiilor258.
CEDO a examinat în diverse ocazii cauze privind violența îndreptată de persoa‑
ne particulare împotriva copiilor în școli, locuințe particulare sau alte instituții
administrate de actori nestatali, în care era discutabil dacă ar putea fi invocată
responsabilitatea statului. Mai important, CEDO a decis că un stat nu se poate
degreva de datoria de a proteja copiii prin delegarea gestionării serviciilor pu‑
blice importante – cum ar fi educația – către persoane particulare259. În cauzele
referitoare la stabilirea răspunderii statului, CEDO a distins în general între obli‑
gația generală a statelor de a proteja, atunci când riscul nu era clar identificabil,
și o obligație specifică de a proteja în cazurile în care victima putea fi identifica‑
tă în mod clar. În primul caz, CEDO a analizat dacă lipsa de intervenție a statului
a condus la un risc real de violență pentru copilul‑victimă.
252 CEDO, Nencheva și alții/Bulgaria, nr. 48609/06, 18 iunie 2013 (disponibilă în limba franceză).
253 CEDO, Z și alții/Regatul Unit [GC], nr. 29392/95, 10 mai 2001.
254 CEDO, O’Keeffe/Irlanda [GC], nr. 35810/09, 28 ianuarie 2014.
255 CEDO, M.C./Bulgaria, nr. 39272/98, 4 decembrie 2003.
256 CEDO, Tyrer/Regatul Unit, nr. 5856/72, 25 aprilie 1978.
257 CEDO, M.C./Bulgaria, nr. 39272/98, 4 decembrie 2003, punctul 150.
258 CEDO, O’Keeffe/Irlanda [GC], nr. 35810/09, 28 ianuarie 2014, punctul 146.
259 Ibid., punctul 150; CEDO, Costello-Roberts/Regatul Unit, nr. 13134/87, 25 martie 1993, punctul 27.
120
Manual de drept european privind drepturile copilului
Exemplu: În cauza Kayak/Turcia260 este vorba despre înjunghierea mortală
a unui băiat de 15 ani de către un alt adolescent, în apropierea unei școli.
CEDO a constatat că școlile au obligația de a‑i proteja pe cei înscriși împo‑
triva tuturor formelor de violență. În acest caz concret, CEDO a decis că
Turcia este responsabilă, în conformitate cu articolul 2 din Convenție, pen‑
tru faptul că nu a protejat dreptul la viață al fiului și fratelui reclamanților,
deoarece la momentul respectiv nu exista niciun sistem de supraveghere
eficace. În lipsa unui astfel de sistem, a fost posibil ca un adolescent să ia
un cuțit din bucătăria școlii, pe care l‑a folosit pentru a înjunghia victima.
Exemplu: Cauza O’Keeffe/Irlanda261 pune in discuție abuzurile comise în anii
1970 într‑o școală națională din Irlanda. La acea vreme, școlile naționale
din Irlanda erau recunoscute și finanțate de stat, în timp ce conducerea și
administrarea erau încredințate Bisericii. Reclamanta, elevă la momentul
respectiv, a fost supusă la aproximativ 20 de acte de abuz sexual de către
unul dintre profesorii școlii. Ea s‑a plâns autorităților statului cu privire la
aceste acte abia în 1998, după ce a aflat despre alte acte de abuz sexual
comise de același profesor. CEDO a trebuit să stabilească dacă statul pu‑
tea fi tras la răspundere pentru actele de abuz care nu fuseseră raportate
autorităților la momentul respectiv. Curtea a constatat în primul rând că
actele de abuz la care reclamanta fusese supusă intrau în sfera de apli‑
care a articolului 3 din Convenție. Apoi, pe baza a diferite rapoarte, CEDO
a constatat că statul ar fi trebuit să fie conștient de riscurile potențiale de
abuz sexual în școli. La acea vreme nu existau proceduri adecvate care să
permită unui copil sau unui părinte să reclame abuzurile direct statului. De
asemenea, nu existau mecanisme de supraveghere a tratamentelor apli‑
cate de profesori copiilor. Prin urmare, CEDO a concluzionat că Irlanda nu
își îndeplinise obligațiile pozitive care decurgeau în temeiul articolului 3 din
Convenție, deoarece nu oferise un mecanism de protecție eficace contra
abuzurilor împotriva minorilor în școli.
Potrivit CEDO, statele trebuie să deruleze, de asemenea, anchete eficace în ca‑
zul acuzațiile de rele tratamente sau pierderi de vieți, indiferent dacă faptele au
fost comise de agenți ai statului262 sau de persoane particulare. O anchetă este
eficace dacă, la primirea unor plângeri de la victime sau de la succesorii acestora,
260 CEDO, Kayak/Turcia, nr. 60444/08, 10 iulie 2012 (disponibilă în limba franceză).
261 CEDO, O’Keeffe/Irlanda [GC], nr. 35810/09, 28 ianuarie 2014.
262 CEDO, Assenov și alții/Bulgaria, nr. 24760/94, 28 octombrie 1998.
121
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
statele pun în aplicare o procedură de natură să conducă la identificarea și pe‑
depsirea celor responsabili pentru acte de violență care încalcă fie articolul 2,
fie articolul 3 din Convenție.
În Carta Socială Europeană, dreptul copiilor de a fi protejați împotriva abuzurilor
și relelor tratamente intră în principal în sfera articolelor 7 și 17.
În plus, în conformitate cu Convenția de la Lanzarote, statele sunt obligate să in‑
crimineze diverse forme de abuz sexual și de exploatare sexuală împotriva co‑
piilor263. Această convenție impune totodată statelor să ia măsuri legislative sau
de altă natură pentru a preveni abuzul sexual asupra copiilor, prin organizarea de
campanii de sensibilizare, prin instruirea personalului de specialitate, prin infor‑
marea copiilor privind riscurile de abuz și prin oferirea de ajutor de specialitate
pentru persoanele care riscă să comită infracțiuni de abuz asupra copiilor. Mai
mult, în conformitate cu articolele 4 și 5 din Convenția Consiliului Europei privind
prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
(Convenția de la Istanbul)264, statele se angajează să adopte măsuri legislative
speciale și să ancheteze actele de violență împotriva femeilor. În conformitate
cu articolul 22 din Convenția de la Istanbul, statele sunt obligate să asigure ser‑
vicii specializate de asistență pentru femeile și copiii care sunt victime ale vio‑
lenței domestice.
În dreptul internațional, CDC este instrumentul juridic principal pentru asigurarea
protecției copilului la nivel de stat. În conformitate cu articolul 19, statele păr‑
ți au obligația de a lua măsuri legislative, administrative, sociale și educative în
vederea protejării copiilor împotriva oricăror forme de violență. Comitetul ONU
privind drepturile copilului a emis un număr important de comentarii generale
și recomandări de interpretare a obligațiilor statelor membre în conformitate
cu CDC. De exemplu, Comentariul general nr. 13 descrie măsurile de protecție
a copiilor împotriva tuturor formelor de violență265. Comentariul general nr. 5 se
263 Consiliul Europei, Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării
sexuale și a abuzurilor sexuale, CETS nr. 201, 2007.
264 Consiliul Europei, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împo‑
triva femeilor și a violenței domestice, CETS nr. 210, 2011.
265 ONU, Comitetul pentru Drepturile Copilului (2011), Comentariul general nr. 13, CRC/C/GC/13,
18 aprilie 2011.
122
Manual de drept european privind drepturile copilului
referă la măsurile de punere în aplicare și monitorizare a CDC în cadrul legilor și
politicilor naționale266.
7.1.2. Pedeapsa corporală
Pedeapsa corporală este, în general, definită drept orice formă de pedeapsă fi‑
zică menită să provoace durere sau disconfort. Aceasta se referă mai ales la lo‑
virea copiilor cu mâna sau cu un obiect, dar poate implica și acte de altă natură
decât cea fizică, de exemplu amenințări, care au același rezultat final – umilirea
copilului267.
În baza dreptului CoE, CEDO a analizat plângeri cu privire la pedeapsa corporală ca
formă de măsură disciplinară, în principal în temeiul articolului 3 din Convenție.În
cazurile în care măsura a atins nivelul de gravitate prevăzut la articolul 3, CEDO
a constatat că tratamentul a încălcat această prevedere268. Atunci când nu ating
pragul de gravitate prevăzute la articolul 3, pedepsele corporale pot intra totuși
în sfera articolul 8, ca parte a dreptului la integritate fizică și morală. Cu toate
acestea, până în prezent, CEDO nu a constatat nicio încălcare pe fond a articolu‑
lui 8 în cauzele privind pedepse corporale. Utilizarea pedepsei corporale în șco‑
lile de stat poate reprezenta, de asemenea, o încălcare a drepturilor părinților
de a‑și crește copiii conform convingerilor lor filozofice, prevăzute la articolul 2
din Protocolul nr. 1 la Convenție269.
Exemplu: Cauzele Campbell și Cosans/Regatul Unit270 privesc suspendarea
de la școală a doi băieți pentru refuzul de a accepta pedeapsa corporală.
CEDO nu a constatat nicio încălcare a articolului 3 din Convenție,deoarece
copiii nu au fost efectiv supuși pedepselor corporale. Cu toate acestea, Cur‑
tea a constatat încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție în
temeiul faptului că, permițând pedepsele corporale, statul pârât nu respec‑
tase convingerile filozofice ale părinților. CEDO a constatat, de asemenea,
266 ONU, Comitetul pentru Drepturile Copilului (2003), Comentariul general nr. 5, CRC/GC/2003/5,
27 noiembrie 2003.
267 ONU, Comitetul pentru Drepturile Copilului (2007), Comentariul general nr. 8, Dreptul copilului
la protecție împotriva pedepsei corporale și a altor forme crude sau degradante de pedeapsă (articolul 19, articolul 28 punctul 2 și articolul 37, printre altele), Doc. ONU CRC/C/GC/8,
2 martie 2007.
268 CEDO, Tyrer/Regatul Unit, nr. 5856/72, 25 aprilie 1978.
269 CEDO, Campbell și Cosans/Regatul Unit, nr. 7511/76 și 7743/76, 25 februarie 1982, punctul 38.
270 CEDO, Campbell și Cosans/Regatul Unit, nr. 7511/76 și 7743/76, 25 februarie 1982.
123
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
încălcarea dreptului la educație prevăzut la articolul 2 din Protocolul nr. 1 la
Convenție în cazul unuia dintre băieți, care fusese suspendat de la școală.
CSE nu conține interdicții directe ale pedepsei corporale. Cu toate acestea, CEDS
a interpretat o astfel de obligație în articolul 17 din CSE271. În virtutea rolului său
de supraveghere, atât prin procedura de raportare, cât și prin procedura plân‑
gerilor colective cu privire la respectarea de către state a articolului 17, CEDS
a constatat că mai multe state contractante încalcă această dispoziție prin fap‑
tul că nu interzic toate formele de pedepse corporale. În trei cazuri similare, îna‑
intate de Asociația pentru Protecția Tuturor Copiilor (APPROACH) Ltd. împotriva
Belgiei272,Republicii Cehe273 și, respectiv, Sloveniei274, CEDS a constatat încălcarea
articolului 17 din CSE, deoarece aceste state nu aveau o legislație care să impu‑
nă „o interdicție expresă și cuprinzătoare cu privire la toate formele de pedep‑
se corporale aplicate copiilor care sunt de natură să afecteze integritatea fizică,
demnitatea, dezvoltarea sau bunăstarea lor psihologică”275. De asemenea, CEDS
a stabilit că legile care interzic pedepsele corporale aplicate copiilor trebuie să
fie aplicabile și formelor de protecție alternativă, cum ar fi îngrijirea în centre
de plasament, asistența maternală și grădinițele. De asemenea, trebuie amin‑
tit în această privință că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a emis în
anul 2004 o recomandare care solicită tuturor statelor contractante să interzică
pedeapsa corporală276.
În dreptul internațional, pedeapsa corporală este considerată în mod indirect
o formă de violență împotriva copiilor, care intră sub incidența articolului 19,
a articolului 28 alineatul (2) și a articolului 37 din CDC. În plus, Comitetul pentru
271 A se vedea, de exemplu, CEDS, Organizația Mondială împotriva Torturii (OMCT)/Belgia, reclama‑
ția nr. 21/2003, 7 decembrie 2004; CEDS, Concluziile XVI-2, Polonia, articolul 17, p. 65.
272 CEDS, Asociația pentru Protecția Tuturor Copiilor (APPROACH)/Belgia, reclamația nr. 98/2013,
29 mai 2015, punctul 49.
273 CEDS, Asociația pentru Protecția Tuturor Copiilor (APPROACH)/Republica Cehă, reclamația
nr. 96/2013, 29 mai 2015.
274 CEDS, Asociația pentru Protecția Tuturor Copiilor (APPROACH)/Slovenia, reclamația nr. 95/2013,
27 mai 2015.
275 CEDS, Asociația pentru Protecția Tuturor Copiilor (APPROACH)/Slovenia, reclamația nr. 95/2013,
27 mai 2015, punctul 51.
276 Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară (2004), Recomandarea 1666 (2004) privind interzice‑
rea pedepsei corporale a copiilor la nivel european, 23 iunie 2004.
124
Manual de drept european privind drepturile copilului
drepturile copilului a emis Comentariul general nr. 8/2006, solicitând statelor să
ia măsuri adecvate împotriva tuturor formelor de pedepse corporale277.
7.1.3. Abuzul sexual
Traficul de persoane și pornografia infantilă sunt tratate în secțiunile 7.2.2 și, re‑
spectiv, 7.2.3.
Abuzul sexual asupra copiilor poate lua mai multe forme, printre care hărțuirea,
atingerea, incestul sau violul. Abuzul sexual asupra copiilor poate avea loc în di‑
ferite medii, inclusiv în case, școli, instituții de plasament, biserici etc. Copiii sunt
deosebit de vulnerabili actelor de abuz sexual, deoarece se află de multe ori sub
autoritatea și controlul adulților și au mai puțin acces la mecanismele prin care
pot înainta plângeri.
În dreptul UE, Directiva 2011/93/UE – reflectând în mare măsură abordarea
Convenției de la Lanzarote – urmărește armonizarea sancțiunilor penale mini‑
me acordate de statele membre pentru diverse infracțiuni de abuz sexual asu‑
pra copiilor278. În conformitate cu articolul 3 din directivă, statele membre tre‑
buie să ia măsuri de drept penal pentru a asigura sancționarea diverselor forme
de abuz sexual, inclusiv determinarea copiilor să asiste la activități sexuale sau
la abuz sexual și practicarea de activități sexuale cu copii. Directiva prevede pe‑
depse mai mari atunci când actele sunt comise de persoane aflate într‑o poziție
de încredere asupra unor copii deosebit de vulnerabili și/sau prin utilizarea con‑
strângerii. Mai mult, statele membre trebuie să se asigure că urmărirea penală
a suspecților de abuz asupra copiilor are loc în mod automat și că persoanele
condamnate pentru infracțiuni de abuz sexual sunt împiedicate să exercite acti‑
vități profesionale care implică un contact direct sau regulat cu copiii. Directiva
conține și dispoziții privind asigurarea unor proceduri favorabile copiilor și ga‑
rantează protecția copiilor victimă în instanțele de judecată.
277 ONU, Comitetul pentru Drepturile Copilului (2008), Comentariul general nr. 8: Dreptul copilului
la protecție împotriva pedepsei corporale și a altor forme crude sau degradante de pedeapsă
(articolul 19, articolul 28 punctul 2 și articolul 37, printre altele), CRC/C/GC/8, 2 martie 2007.
278 Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind
combaterea abuzului sexual asupra copilului, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei
infantile, JO L 335/1, 2011.
125
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
Directiva 2011/93/UE este legată de Decizia‑cadru 2009/315/JAI279 privind orga‑
nizarea și conținutul schimbului de informații extrase din cazierele judiciare între
statele membre. Deși nu se referă în mod special la copii, această decizie‑cadru
acoperă o lacună importantă în sistemul de protecție, asigurând accesul autori‑
tăților statelor membre la cazierele judiciare ale persoanelor condamnate. Acest
lucru facilitează identificarea persoanelor condamnate pentru abuz sexual care
încearcă să se angajeze în alte state membre la instituții care lucrează cu copii.
În dreptul CoE, CEDO a examinat cazurile de abuz sexual prin prisma articolelor 3
și 8 din Convenție. În general, plângerile au ca subiect neintroducerea de către
statele membre a unor măsuri corespunzătoare pentru a proteja copiii de abuzuri.
În contextul articolului 3, CEDO a examinat, de asemenea, dacă statele efectua‑
seră anchete eficace în cazul acuzațiilor de abuz sexual. Plângerile privitoare la
abuzuri asupra copiilor înaintate în temeiul articolului 8 vizează impactul unor
astfel de acte asupra integrității fizice a victimei și asupra dreptului la respecta‑
rea vieții de familie. Uneori, distincția dintre obligațiile care le revin statelor în
conformitate cu articolul 3 și, respectiv, articolul 8 este destul de neclară, CEDO
folosind un raționament similar pentru a constata încălcări ale ambelor articole.
Cu toate acestea, ar trebui remarcată întemeierea mai frecventă a cauzelor pe
articolul 8 în situațiile care privesc preluarea nejustificată a copilului din fami‑
lie sau plasarea nejustificată în îngrijire și impactul pe care îl au asupra familiei
acuzațiile de abuz asupra copilului. Aceste situații sunt analizate în capitolul 5.
Exemplu: În cauza M.C./Bulgaria280, reclamanta era o fată de 14 ani, care
a susținut că a fost violată de doi indivizi după ce a ieșit seara în oraș.
Plângerea înaintată de ea autorităților naționale a fost respinsă, în principal
pentru că pe corpul acesteia nu s‑aconstatat nicio formă de violență fizică.
CEDO a remarcat că acuzațiile de viol intră în sfera articolului 3 din Conven‑
ție și că statul pârât era obligat să ancheteze aceste acuzații în mod efica‑
ce. Pentru a‑și argumenta constatarea potrivit căreia autoritățile bulgare
nu efectuaseră o astfel de anchetă, CEDO a invocat dovezi care atestau
că în general autoritățile respingeau plângerile în cazurile în care victima
nu putea demonstra opoziția fizică la actul de viol. Curtea a considerat că
un astfel de nivel probatoriu nu era în concordanță cu realitățile de fapt
279 Decizia‑cadru 2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 privind organizarea și conținutul
schimbului de informații extrase din cazierele judiciare între statele membre, JO L 93, 7.4.2009,
pp. 23-32.
280 CEDO, M.C./Bulgaria, nr. 39272/98, 4 decembrie 2003.
126
Manual de drept european privind drepturile copilului
privitoare la victimele violurilor și, prin urmare, era de natură să confe‑
re un caracter ineficace anchetei autorităților, încălcându‑se articolul 3 din
Convenție.
În plus, Convenția de la Lanzarote reglementează în detaliu dreptul copiilor de a fi
protejați de abuzurile sexuale. Această convenție adoptată în cadrul Consiliului
Europei este deschisă ratificării de către statele din afara Europei. Acest instru‑
ment obligatoriu este susținut de o serie întreagă de instrumente fără caracter
juridic obligatoriu, menite să garanteze că statele adoptă și alte măsuri eficace
pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor281.
7.1.4. Violența domestică și neglijarea copiilor
Multe cazuri de violență în familie includ acuzații de abuz sexual. Din acest punct
de vedere, obligațiile statelor în temeiul legislației internaționale sunt asemănă‑
toare cu cele enumerate în secțiunea 7.1.3 de mai sus.
În dreptul CoE, de obicei mamele sunt cele ce au depus plângeri la CEDO cu pri‑
vire la faptul că statul nu a reușit să se achite în mod corespunzător de obligația
de a asigura protecție împotriva vătămării, conform Convenției. Cazurile de vio‑
lență în familie au ridicat probleme din perspectiva articolelor 2, 3 și 8 din aceas‑
tă Convenție. Statele trebuie să își respecte obligațiile pozitive de a lua măsuri
eficace pentru combaterea violenței domestice și de a efectua anchete eficace
în cazul acuzațiilor credibile de violență domestică sau de neglijare a copiilor.
Exemplu: În cauza Kontrová/Slovacia282, reclamanta fusese de mai multe
ori agresată fizic de către soțul ei. Ea depusese o plângere la poliție, dar
și‑o retrăsese ulterior. Apoi soțul o amenințase că va ucide copiii. O rudă
a raportat acest incident la poliție. Cu toate acestea, la câteva zile după
incident, soțul reclamantei i‑a împușcat mortal pe cei doi copii și s‑a si‑
nucis. CEDO a statuat că, de fiecare dată când autoritățile au cunoștință
281 Printre exemple se numără: Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2001), Recomandarea
Rec (2001) 16 privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale, 31 octombrie 2001;
Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară (1996), Rezoluția 1099 (1996) privind exploatarea
sexuală a copiilor, 25 septembrie 1996; Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară (2000), Rezo‑
luția 1212 (2000) privind violul în conflictele armate, 3 aprilie 2000; Consiliul Europei, Adunarea
Parlamentară (2002), Rezoluția 1307 (2002) privind exploatarea sexuală a copiilor: toleranță
zero, 27 septembrie 2002.
282 CEDO, Kontrová/Slovacia, nr. 7510/04, 31 mai 2007.
127
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
sau ar trebui să aibă cunoștință de existența unui risc real și imediat care
amenință viața unei anumite persoane, statului îi revin obligații pozitive
în temeiul articolului 2 din Convenție. În acest caz, autoritățile slovace ar
fi trebuit să fie conștiente de un astfel de risc, în virtutea comunicărilor
preexistente între reclamantă și poliție. Obligațiile pozitive ale poliției ar fi
trebuit să implice înregistrarea plângerii penale a reclamantei, demararea
unei anchete penale și începerea urmăririi penale, păstrarea unei evidențe
corespunzătoare a apelurilor la urgență și luarea de măsuri privitoare la
faptul că, potrivit afirmațiilor reclamantei, soțul acesteia avea o pușcă. Însă
poliția nu și‑a îndeplinit obligațiile, iar consecința directă a fost moartea
copiilor reclamantei, fiind încălcat articolului 2 din Convenție.
Exemplu: Cauza Eremia/Republica Moldova283 privește plângerea formulată
de o mamă și de cele două fiice ale sale în legătură cu faptul că autoritățile
nu le‑au oferit protecție față de comportamentul violent și abuziv al soțului
și tatălui lor. CEDO a constatat că, în ciuda faptului că aveau cunoștință de
abuzuri, autoritățile nu au luat măsuri eficace pentru a o proteja pe mamă
de actele de violență domestică. De asemenea, a considerat că, în ciuda
efectelor psihologice negative asupra fiicelor care erau martore la actele
de violență ale tatălui lor împotriva mamei lor în locuința familiei, se luase‑
ră foarte puține măsuri, sau chiar niciuna, pentru a preveni repetarea unui
astfel de comportament. Curtea a constatat că autoritățile moldovene nu
își îndepliniseră în mod corespunzător obligațiile în conformitate cu artico‑
lul 8 din Convenție.
În temeiul Convenției s‑au formulat și sesizări legate de neglijarea copiilor în
instituțiile de stat sau în familie. Obligațiile autorităților în situațiile de neglija‑
re a copilului de către părinți sunt asemănătoare cu cele din cazurile prezentate
anterior. Pe de o parte, statul trebuie să instituie mecanisme eficiente pentru
protecția copilului, iar pe de altă parte autoritățile statului trebuie să ia măsuri
pentru protejarea copiilor în cazurile de neglijare semnalate sau atunci când au
la dispoziție suficiente dovezi de neglijare a copilului, fie în familie, fie în instituții
private.284 Cazurile de neglijență în instituțiile de stat impun autorităților obligația
directă de a proteja copiii, acestea trebuind să se asigure că ei primesc îngrijiri
283 CEDO, Eremia/Republica Moldova, nr. 3564/11, 28 mai 2013.
284 CEDO, Z și alții/Regatul Unit [GC], nr. 29392/95, 10 mai 2001.
128
Manual de drept european privind drepturile copilului
(medicale) corespunzătoare, că instituțiile în care sunt plasați sunt potrivite și/
sau că personalul este instruit pentru a face față nevoilor copiilor285.
Convenția de la Istanbul este, de asemenea, relevantă.286 Deși nu se referă în
mod special la copii, aceasta menționează copiii în mai multe rânduri. În primul
rând, în conformitate cu articolul 3 litera (f), fetele sub vârsta de 18 ani sunt con‑
siderate „femei”; prin urmare, li se aplică toate dispozițiile convenției. În al doi‑
lea rând, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), statele părți sunt încurajate
să aplice convenția în cazul tuturor victimelor violenței domestice, inclusiv co‑
piilor. În fapt, în majoritatea cazurilor, copiii sunt martori la violența domestică
și sunt grav afectați de aceasta287. În fine, dispozițiile din convenție care se re‑
feră în mod special la copii stipulează obligația statelor de a lua măsuri pentru
a răspunde nevoilor victimelor minore, pentru a crește gradul de conștientizare
în rândul copiilor și pentru a proteja martorii copii.
În același sens, în conformitate cu articolul 17 din CSE, statele sunt obligate să
interzică toate formele de violență împotriva copiilor și să adopte dispoziții co‑
respunzătoare de drept penal și civil.
Violența în familie și neglijarea copiilor au fost abordate în cadrul mai multor in‑
strumente fără caracter juridic obligatoriu ale Consiliului Europei288.
7.2. Exploatarea copiilor, pornografia și
ademenirea în scopuri sexuale
Aspect esențial
• Autoritățile statului au obligația de a coopera și de a colabora în mod efectiv pentru
a proteja copiii împotriva violenței, inclusiv în cadrul desfășurării anchetelor.
285 CEDO, Nencheva și alții/Bulgaria, nr. 48609/06, 18 iunie 2013 (disponibilă în limba franceză).
286 Consiliul Europei, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împo‑
triva femeilor și a violenței domestice, CETS nr. 210, 2011.
287 FRA (2014c), p. 134-135. A se vedea și UNICEF (2006).
288 Printre exemple se numără: Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (1985), Recomandarea
nr. R (85) 4 cu privire la violența în familie, 26 martie 1985; Consiliul Europei, Comitetul de
Miniștri (1990), Recomandarea nr. R (90) 2 privind măsurile sociale referitoare la violența
în familie, 15 ianuarie 1990; Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară (1998), Recomanda‑
rea 1371 (1998) privind abuzul asupra copiilor și neglijarea copiilor, 23 aprilie 1998.
129
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
7.2.1. Munca forțată
În dreptul UE, sclavia, servitutea, munca forțată sau obligatorie sunt interzise [ar‑
ticolul 5 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a UE]. Încadrarea în mun‑
că a copiilor este de asemenea interzisă (articolul 32 din cartă). Directiva 94/33/
CE este principalul instrument juridic care interzice munca copiilor289. Statele pot
stabili doar în circumstanțe excepționale o vârstă minimă de încadrare în muncă
inferioară vârstei la care încetează perioada de școlarizare obligatorie [articolul 4
alineatul (2)]. Statele trebuie să se asigure că tinerii încadrați în muncă benefi‑
ciază de condiții de lucru corespunzătoare (articolele 6 și 7). Mai mult, copiii pot
fi angajați numai pentru anumite activități, precum muncile casnice ușoare sau
activitățile sociale și culturale [articolul 2 alineatul (2) și articolul 5]. De aseme‑
nea, directiva stabilește măsuri de protecție specifice care trebuie luate în situ‑
ațiile în care există copii care muncesc (secțiunea III).
De multe ori, în cazurile privitoare la munca forțată în rândul copiilor sunt im‑
plicate victime ale traficului de copii290. Directiva 2011/36/UE privind prevenirea
și combaterea traficului de persoane recunoaște munca forțată ca o formă de
exploatare a copiilor [articolul 2 alineatul (3)]291. Copiii traficați în scopul muncii
forțate sunt protejați în temeiul directivei, în același mod ca și victimele traficu‑
lui în alte scopuri (cum ar fi exploatarea sexuală, a se vedea secțiunea 7.1.3)292.
În dreptul CoE, articolul 4 din Convenție interzice în termeni absoluți toate for‑
mele de sclavie, aservire, muncă forțată și obligatorie. CEDO definește „mun‑
ca forțată sau obligatorie” drept „munca sau serviciul care este obținut(ă) de
la orice persoană sub amenințarea unei pedepse împotriva voinței persoanei în
cauză și pentru care persoana respectivă nu s‑a oferit voluntară”293. Aservirea
include, în plus, „obligația „servului” de a locui pe proprietatea altei persoane și
imposibilitatea de a‑și schimba situația”294. Prin urmare, aservirea este o formă
agravată de muncă obligatorie.
289 Directiva 94/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecția tinerilor la locul de muncă,
JO L 216, 1994.
290 Considerentul 11 din Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
15 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor
acestuia, JO L 101/1, 2011.
291 Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 aprilie 2011 privind preve‑
nirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, JO L 101/1, 2011.
292 A se vedea și FRA (2015c), pp. 40-41.
293 CEDO, Siliadin/Franța, nr. 73316/01, 26 iulie 2005, punctul 116.
294 Ibid., punctul 123.
130
Manual de drept european privind drepturile copilului
În cazurile referitoare la acuzații de muncă forțată, CEDO stabilește mai întâi dacă
acuzațiile intră în sfera de aplicare a articolului 4 din Convenție295. Apoi analizează
dacă statele și‑au respectat obligațiile pozitive de a pune în aplicare un cadru le‑
gislativ și administrativ care să interzică, să pedepsească și să urmărească penal
în mod eficace cazurile de muncă forțată sau obligatorie, aservire și sclavie296.
În ceea ce privește aspectul procedural al articolului 4, CEDO examinează dacă
autoritățile naționale au anchetat în mod efectiv acuzațiile credibile de muncă
forțată sau aservire297.
Exemplu: Cauza C.N. și V./Franța298 se referă la reclamațiile privind munca
forțată a două surori de origine burundeză. După moartea părinților, ele au
fost luate în Franța pentru a locui acolo cu mătușa lor și familia acesteia.
Au fost cazate timp de patru ani în subsolul casei, în condiții care, potrivit
reclamantelor, ar fi fost foarte proaste. Sora mai mare nu a mers la școa‑
lă și și‑a petrecut tot timpul îndeplinind sarcini casnice și având grijă de
fiul cu dizabilitățial mătușii sale. Sora mai mică a mers la școală și a lucrat
pentru mătușa ei și familia acesteia după orele de curs, după intervalul de
timp necesar pentru a‑și face temele. Ambele surori au depus o plângere
la CEDO, pretinzând că au fost ținute în condiții de aservire și supuse la
muncă forțată. CEDO a constatat că prima reclamantă a fost într‑adevăr
supusă unei munci forțate, deoarece a trebuit să lucreze șapte zile pe săp‑
tămână, fără remunerație și fără concediu. Mai mult decât atât, ea a fost
ținută în condiții de aservire pentru că avea sentimentul că situația ei era
permanentă, fără posibilitate de schimbare. CEDO a constatat, de aseme‑
nea, că statul nu și‑a îndeplinit obligațiile pozitive, deoarece cadrul legal în
vigoare nu oferea o protecție efectivă victimelor muncii obligatorii. În ceea
ce privește obligația procedurală de a efectua o anchetă, CEDO a conside‑
rat că cerințele prevăzute la articolul 4 din Convenție fuseseră îndeplinite,
deoarece autoritățile efectuaseră rapid o anchetă independentă, în măsură
să conducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile. CEDO
a respins acuzațiile celei de a doua reclamante privind munca forțată, mo‑
tivând că ea a putut merge la școală și că i s‑a acordat timpul necesar pen‑
tru a‑și face temele.
295 CEDO, C.N. și V./Franța, nr. 67724/09, 11 octombrie 2012, punctul 70.
296 Ibid., punctul 104 și următoarele.
297 CEDO, C.N./Regatul Unit, nr. 4239/08, 13 noiembrie 2012, punctele 70-82.
298 CEDO, C.N. și V./Franța, nr. 67724/09, 11 octombrie 2012.
131
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
CSE garantează dreptul copiilor de a fi protejați împotriva riscurilor fizice și mora‑
le din cadrul și din afara mediului de lucru [articolul 7 alineatul (10)]. CEDS a ob‑
servat că exploatarea în familie/prin muncă a copiilor, inclusiv traficul în scopul
exploatării prin muncă, trebuie să fie interzise la nivel de stat299. Statele părți la
CSE trebuie să se asigure nu numai că au legislația necesară pentru a preveni
exploatarea copiilor și a tinerilor și pentru a‑i proteja pe aceștia, ci și că această
legislație este eficace în practică300.
De asemenea, Convenția de la Lanzarote prevede că statele ar trebui să incrimi‑
neze toate formele de exploatare sexuală a copiilor.
7.2.2. Traficul de copii
În dreptul UE, articolul 83 din TFUE identifică traficul de persoane drept dome‑
niu în care Parlamentul European și Consiliul au puteri legislative. Articolul 5 ali‑
neatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a UE conține o interdicție expresă
privind traficul de persoane. Contribuția UE în acest domeniu este prețioasă, de‑
oarece este un domeniu cu dimensiuni transfrontaliere.
Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și
protejarea victimelor acestuia este primul instrument adoptat de Parlamentul
European și Consiliu în temeiul articolului 83 din TFUE301. În conformitate cu ar‑
ticolul 2 alineatul (1) din această directivă, traficul de persoane este definit ca
„recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, in‑
clusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate
sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin
răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea
de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pen‑
tru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia,
în vederea exploatării”. Scopul directivei este să instituie norme minime privind
definirea infracțiunilor și a sancțiunilor penale în materie de trafic de persoane
(articolul 1). Directiva în ansamblu este relevantă pentru copii și conține totoda‑
tă mai multe prevederi aplicabile copiilor cu privire la măsurile de asistență și de
sprijin acordate copiilor victime ale traficului de persoane și protecția acestora în
299 Concluziile CEDS 2004, Bulgaria, p. 57.
300 Concluziile CEDS 2006, Albania, p. 61; Concluziile CEDS 2006, Bulgaria, p. 113.
301 Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 aprilie 2011 privind preve‑
nirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, JO L 101/1, 2011.
132
Manual de drept european privind drepturile copilului
cadrul cercetărilor penale (articolele 13-16)302. Măsurile concrete de sprijin tre‑
buie întreprinse în urma unei evaluări de specialitate a fiecărei victime în parte
[articolul 14 alineatul (1)]. Statele trebuie să desemneze un tutore/curator care
să reprezinte interesul superior al copilului [articolul 14 alineatul (2)] și să ofere
sprijin familiei copilului [articolul 14 alineatul (3)]. În cursul procedurilor penale,
copiii au dreptul la un reprezentant, la consiliere juridică gratuită, precum și drep‑
tul de a fi audiat într‑un mediu corespunzător și de către specialiști care au bene‑
ficiat de o formare profesională corespunzătoare [articolul 15 alineatele (1)-(3)].
Printre măsurile suplimentare de protecție se numără posibilitatea de a efectua
audieri fără prezența publicului și posibilitatea de a audia copilul în mod indirect,
prin intermediul tehnologiilor de comunicații [articolul 15 alineatul (5)]303.
Directiva 2004/81/CE este, de asemenea, relevantă în materie de trafic de co‑
pii304. Acest instrument stipulează că victimele traficului pot primi permise de
ședere din partea statelor gazdă cu condiția să coopereze în cadrul anchetei pe‑
nale. Cu toate acestea, directiva se aplică copiilor numai în măsura stabilită de
statele membre305.
În ce privește aplicarea dispozițiilor legale, agenția UE de aplicare a legii (Europol)
și Unitatea de Cooperare Judiciară a UE (Eurojust) joacă un rol important în asi‑
gurarea cooperării între statele membre în vederea identificării și urmăririi în
justiție a rețelelor organizate de trafic de persoane. Dispozițiile relevante de la
nivelul UE privind protecția copiilor victimă UE sunt abordate în secțiunea 11.3
din prezentul manual.
În dreptul CoE, CEDO nu conține nicio prevedere expresă privind traficul. Cu toate
acestea, CEDO a stabilit, prin interpretare, că articolul 4 din Convenție interzice
traficul de persoane306. Curtea a adoptat definiția dată traficului la articolul 3 li‑
tera (a) din Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de
persoane, în special de femei și copii, adițional la Convenția ONU împotriva cri‑
minalității transnaționale organizate (Protocolul de la Palermo) și la articolul 4
302 Aceste prevederi sunt detaliate în FRA și CEDO (2014), p. 222.
303 A se vedea FRA (2015b), p.79.
304 Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de ședere eliberat re‑
sortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul
unei facilitări a imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile competente, JO L 261, 2004,
p. 19-23.
305 Ibid., articolul 3.
306 CEDO, Rantsev/Cipru și Rusia, nr. 25965/04, 7 ianuarie 2010, punctul 282.
133
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
punctul (a) din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de
ființe umane307. CEDO identifică mai întâi dacă o anumită situație implică o acu‑
zație credibilă privind traficul de persoane și, prin urmare, se încadrează în sfera
de aplicare a articolului 4. Astfel, dacă se încadrează, analiza CEDO va urma mo‑
delele descrise în secțiunea 7.2.1: Curtea examinează dacă cadrul juridic al statu‑
lui pârât oferă o protecție eficientă împotriva traficului de persoane, dacă statul
și‑a îndeplinit obligațiile pozitive în circumstanțele particulare ale cauzei și dacă
autoritățile au efectuat o anchetă eficace în privința acuzațiilor de trafic credibile.
Exemplu: Acțiunea în cauza Rantsev/Cipru și Rusia308 a fost introdusă de
către tatăl unei fete rusoaice care a murit în condiții suspecte în Cipru.
Fata intrase pe teritoriul statului Cipru cu o viză de artistă de cabaret. În
urma unei aparente încercări de evadare, ea a murit căzând de la balco‑
nul unui apartament aparținând unor cunoscuți ai angajatorului său. Tatăl
ei a depus o plângere împotriva Rusiei și a Ciprului, susținând, în esență,
că autoritățile nu anchetaseră în mod corespunzător moartea fiicei sale.
CEDO a statuat pentru prima dată că traficul de ființe umane intră în sfera
de aplicare a articolului 4 din Convenție. Deși cadrul juridic din Cipru era
adecvat pentru combaterea traficului de persoane, s‑a constatat încălca‑
rea articolului 4 deoarece practica administrativă de a cere angajatorilor să
depună garanții financiare pentru dansatorii de cabaret nu oferea o protec‑
ție eficace împotriva traficului și a exploatării. Mai mult, în circumstanțele
specifice ale speței, autoritățile cipriote ar fi trebuit să știe că fiica recla‑
mantului risca să fie traficată. Curtea a conchis că poliția neglijase să ia
măsuri pentru a o proteja pe domnișoara Rantseva împotriva exploatării. În
fine, Curtea a constatat o încălcare a articolului 4 de către Rusia, deoarece
autoritățile ruse nu investigaseră în mod corespunzător acuzațiile de trafic
de persoane.
307 ONU, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special
de femei și copii, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate (UNCTOC), New York, 15 noiembrie 2000; Consiliul Europei, Convenția
Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, CETS nr. 197, 2005.
308 CEDO, Rantsev/Cipru și Rusia, nr. 25965/04, 7 ianuarie 2010. Obiectul acestei cauze nu este
moartea unui copil; cu toate acestea, ea merită să fie menționată în lipsa unor cauze soluți‑
onate de CEDO având drept obiect traficul de copii, precum și având în vedere amenințarea
deosebită pe care o reprezintă traficarea pentru aceștia.
134
Manual de drept european privind drepturile copilului
CEDS consideră că traficul de persoane constituie o încălcare gravă a drepturilor
omului și a demnității umane și că poate fi considerat o nouă formă de sclavie309.
În conformitate cu articolul 7 alineatul 10, statele trebuie să adopte legislația ne‑
cesară pentru a o incrimina310. Legislația respectivă trebuie să fie susținută de un
mecanism adecvat de supraveghere, de sancțiuni și de un plan de acțiune pen‑
tru combaterea traficului de copii și a exploatării sexuale. 311
La nivelul tratatelor, Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficu‑
lui de ființe umane reprezintă principalul instrument pentru combaterea traficu‑
lui de persoane312. Având în vedere numărul mai mare de membri ai Consiliului
Europei și faptul că la Convenția privind lupta împotriva traficului de ființe umane
pot adera și state care nu sunt membre ale Consiliului Europei313, aceasta com‑
pletează Directiva 2011/36/UE și contribuie la combaterea traficului de persoa‑
ne în statele părți la convenție, indiferent dacă sunt membre ale UE sau nu, pe
baza unor standarde și obligații comune. Punerea în aplicare a Convenției este
monitorizată de un grup de experți independenți (Grupul de experți pentru lup‑
ta împotriva traficului de ființe umane – GRETA), care evaluează periodic situația
din fiecare țară și publică rapoarte. Pe baza acestor rapoarte, Comitetul Părților
la Convenție, pilonul politic al mecanismului de monitorizare aferent convenți‑
ei, adoptă recomandări adresate statelor părți cu privire la măsurile care trebuie
luate pentru a pune în aplicare concluziile GRETA și urmărește progresele înre‑
gistrate în acest sens.
7.2.3. Pornografia infantilă și ademenirea copiilor
în scopuri sexuale
În dreptul UE, Directiva 2011/93/UE este principalul instrument juridic care tra‑
tează pornografia infantilă314. Pornografia este definită ca: „(i) orice material care
309 CEDS, Federația Europeană a Asociațiilor Familiilor Catolice (FAFCE)/Irlanda, nr. 89/2013, 12 sep‑
tembrie 2014, punctul 56.
310 CEDS, Concluzii XVII-2 (2005), Polonia, p. 638.
311 CEDS, Federația Europeană a Asociațiilor Familiilor Catolice (FAFCE)/Irlanda, nr. 89/2013, 12 sep‑
tembrie 2014, punctul 57.
312 Consiliul Europei, Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe uma‑
ne, CETS nr. 197, 2005.
313 De exemplu, Belarus a aderat la convenție la 26 noiembrie 2013.
314 Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind
combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei
infantile, JO L 335/1, 2011, p. 1-14.
135
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
prezintă vizual un copil care este implicat într‑un comportament sexual explicit,
real sau simulat; (ii) orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil în prin‑
cipal cu scop sexual; (iii) orice material care prezintă vizual orice persoană care
pare a fi un copil implicat într‑un comportament sexual explicit, real sau simu‑
lat, sau orice prezentare a organelor sexuale ale unei persoane care pare a fi un
copil, în principal cu scop sexual; sau (iv) imagini realiste ale unui copil implicat
într‑un comportament sexual explicit sau imagini realiste ale organelor sexuale
ale unui copil, în principal cu scop sexual”315. Articolul 5 din directivă introduce
pentru statele membre ale UE obligația de a adopta toate măsurile necesare pen‑
tru a se asigura că producerea, achiziționarea, deținerea, distribuirea, difuzarea,
transmiterea, oferirea, furnizarea sau punerea la dispoziție cu intenție de por‑
nografie infantilă, precum și obținerea accesului în cunoștință de cauză la acest
tip de conținut se pedepsesc.
În dreptul CoE, CEDO a examinat în mai multe rânduri cauze legate de pornogra‑
fia infantilă în temeiul articolul 8 din Convenție.
Exemplu: În cauza Söderman/Suedia, Curtea a fost sesizată de o fată al că‑
rei tată vitreg a încercat să o filmeze în timp ce aceasta făcea duș316. Ea
a pretins că cadrul legislativ suedez nu i‑a protejat în mod adecvat via‑
ța privată. CEDO a considerat că statul are obligația pozitivă de a crea un
cadru legislativ care să ofere o protecție adecvată victimelor precum re‑
clamanta. Deoarece speța se referă numai la o încercare de a o filma pe
reclamantă, CEDO a considerat că un asemenea cadru legislativ nu trebuie
neapărat să includă sancțiuni penale. Remediile juridice puse la dispoziția
victimei – fie de drept civil, fie de drept penal – trebuie să fie eficace. Cu
privire la situația de fapt din speță, CEDO a considerat că reclamanta nu
a beneficiat de remedii penale sau civile eficiente care să o protejeze îm‑
potriva încercării tatălui ei vitreg de a o filma, constatând încălcarea artico‑
lului 8 din Convenție.
Articolul 9 din Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică317
impune statelor părți să incrimineze oferirea, punerea la dispoziție, distribuirea,
transmiterea, procurarea sau posesia de pornografie infantilă sau producerea de
astfel de materiale prin intermediul unui sistem informatic. O condiție importantă
315 Ibid., articolul 2 litera (c).
316 CEDO, Söderman/Suedia [GC], nr. 5786/08, 12 noiembrie 2013.
317 Consiliul Europei, Convenția privind criminalitatea informatică, CETS nr. 185, 2001.
136
Manual de drept european privind drepturile copilului
este faptul că acest comportament trebuie să fie intenționat. În Raportul explica‑
tiv al convenției se afirmă că termenul de „materiale pornografice” depinde de
standardele naționale privind materialele clasificate drept „obscene, incompati‑
bile cu morala publică sau în mod similar corupte”318. Însă obligația de incrimina‑
re trebuie să se aplice nu numai materialelor care prezintă vizual copii, ci și celor
care prezintă persoane care par a fi copii sau imaginilor realiste care reprezintă
minori ce se dedau unui comportament sexual explicit319.
În plus, în conformitate cu articolele 21 și 23 din Convenția de la Lanzarote, sta‑
tele sunt obligate să ia măsuri legislative pentru a incrimina diverse forme de
pornografie infantilă. În conformitate cu articolul 21, recrutarea și constrângerea
unui copil în vederea participării la spectacole pornografice, precum și asistarea
cu bună știință la astfel de spectacole trebuie să fie incriminate. În conformitate
cu articolul 22, fapta de a determina un copil să asiste la comiterea unui act (de
abuz) sexual trebuie să fie, de asemenea, incriminată. În fine, articolul 23 im‑
pune obligația de a adopta legislație penală în ceea ce privește actele de ade‑
menire a copiilor în scopuri sexuale prin intermediul tehnologiilor informației și
comunicațiilor. Comitetul de la Lanzarote a adoptat un aviz cu privire la această
prevedere, prin care invită statele părți la convenție să aibă în vedere extinderea
definiției ademenirii, astfel încât să fie incluse și cazurile în care abuzul sexual nu
este rezultatul unei întâlniri în persoană, ci este săvârșit online320.
7.3. Grupurile cu risc ridicat
Aspect esențial
• Copiii care cad victimă a ceea ce dreptul internațional numește „dispariție forțată” au
dreptul de a‑și păstra sau de a le fi restabilită identitatea.
318 Raportul explicativ către Consiliul Europei, Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea
informatică, punctul 99.
319 Consiliul Europei, Convenția privind criminalitatea informatică, CETS nr. 185, 2001, articolul 9
alineatul (2).
320 Avizul Comitetului de la Lanzarote cu privire la articolul 23 din Convenția de la Lanzarote și nota
explicativă la acesta, 17 iunie 2015.
137
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
7.3.1. Copiii care aparțin minorităților
În dreptul CoE, cauzele soluționate de CEDO care se referă în mod special la vi‑
olența împotriva copiilor care fac parte din grupuri minoritare – în afara contex‑
tului traficului de persoane și al muncii forțate – sunt puțin numeroase. Acestea
vizează în principal segregarea din școli și discriminarea, care este analizată în
secțiunea 3.2.
Exemplu: În cauza Centrul de Resurse Juridice, în numele lui Valentin Câmpeanu/România, un ONG a depus o cerere în numele unui băiat de etnie
romă care a murit într‑o instituție de stat321. El era seropozitiv și avea o di‑
zabilitate intelectuală gravă. Condițiile din instituția în care locuia erau în‑
grozitoare: nu existau nici încălzire, nici așternuturi sau haine, niciun spri‑
jin din partea personalului etc. În lipsa oricăror rude apropiate victimei, un
ONG a înaintat în numele său o acțiune privind încălcarea drepturilor con‑
sacrate la articolele 2, 3, 5, 8, 13 și 14 din Convenție. Marea Cameră a decis
că, în circumstanțele excepționale ale cauzei (vulnerabilitatea extremă și
absența vreunei rude apropiate ale tânărului de etnie romă), ONG‑ul avea
calitatea procesuală de a‑l reprezenta pe reclamantul decedat. Pe fond,
CEDO a constatat o încălcare a articolului 2, sub aspect material. Autori‑
tățile naționale au fost găsite răspunzătoare pentru moartea domnului
Câmpeanu, deoarece îl plasaseră într‑o instituție în care murise din cauza
alimentației, condițiilor de cazare și îngrijirilor medicale deficitare. CEDO
a constatat încălcarea articolului 2 și sub aspectul faptului că autoritățile
române nu efectuaseră o anchetă efectivă a morții domnului Câmpeanu.
În ceea ce privește copiii din instituțiile de tip rezidențial, Recomandarea Rec(2005) 5
a Consiliului Europei sprijină decizia potrivit căreia plasamentul unui copil nu tre‑
buie să fie întemeiat pe motive discriminatorii322.
7.3.2. Copiii cu dizabilități
În sfera dreptului UE, Uniunea Europeană a devenit parte la Convenția Națiunilor
Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD), primul tratat internațional
321 CEDO, Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu/România [GC], nr. 47848/08,
17 iulie 2014.
322 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2005), Recomandarea Rec (2005)5 privind drepturile
copiilor care trăiesc în instituții rezidențiale, 16 martie 2005.
138
Manual de drept european privind drepturile copilului
în domeniul drepturilor omului la care a aderat UE323. CDPD conține dispoziții spe‑
cifice referitoare la copii. UE și statele sale membre s‑au angajat să garanteze co‑
piilor cu dizabilități exercitarea drepturilor omului în condiții de egalitate cu ceilalți
copii. În conformitate cu articolul 16 din CDPD, acestea trebuie să ia măsuri spe‑
cifice pentru a proteja copiii cu dizabilități împotriva abuzurilor și a exploatării324.
În dreptul CoE, în cauzele soluționate de CEDO cu privire la copiii cu dizabilități
s‑au examinat mai multe chestiuni, printre care problema consimțământului,
a obligațiilor pozitive ale statelor de a‑i proteja de moarte și rele tratamente și
a condițiilor de viață în instituțiile de stat.
Exemplu: În cauza Nencheva și alții/Bulgaria325 este vorba despre moartea
a 15 copii și tineri adulți aflați într‑un centru pentru persoanele cu dizabi‑
lități mentale și fizice. CEDO a considerat că acești copii fuseseră plasați
într‑o instituție publică de specialitate aflată sub controlul unic al statului.
Condițiile de viață ale copiilor din instituție erau îngrozitoare: nu aveau
hrană, medicamente, îmbrăcăminte și căldură. Autoritățile competente fu‑
seseră sesizate cu privire la această situație în mai multe rânduri, așadar
cunoșteau sau ar fi trebuit să cunoască existența riscului de deces. CEDO
a constatat o încălcare sub aspect material a articolului 2 din Convenție,
deoarece autoritățile nu luaseră măsuri pentru a proteja viețile copiilor
plasați sub controlul lor. În plus, autoritățile bulgare nu efectuaseră o an‑
chetă eficace a morții copiilor reclamanților. În împrejurările specifice ale
cauzei, autoritățile bulgare ar fi trebuit să demareze o anchetă penală din
oficiu. Ancheta desfășurată a fost considerată ineficace din mai multe mo‑
tive: a început la doi ani de la moartea copiilor, a durat nejustificat de mult,
nu a vizat toate decesele și nu a clarificat toți factorii relevanți în această
cauză.
323 Consiliul Uniunii Europene (2009), Decizia 2010/48/CE a Consiliului din 26 noiembrie 2009 pri‑
vind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile
persoanelor cu dizabilități, JO L 23/35, 2010.
324 A se vedea și secțiunea 3.5.
325 CEDO, Nencheva și alții/Bulgaria, nr. 48609/06, 18 iunie 2013 (disponibilă în limba franceză).
139
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
7.4. Copiii dispăruți
În temeiul dreptului UE, Comisia Europeană a lansat o linie telefonică de urgen‑
ță (116000) pentru copiii dispăruți326. Acest serviciu recepționează apelurile în
care se raportează cazuri de copii dispăruți și le transmite autorităților poliție‑
nești, oferă îndrumare și sprijin persoanelor în grija cărora se află copilul dispă‑
rut și sprijină ancheta.
În dreptul CoE, dispariția forțată a copiilor a fost examinată în temeiul articolu‑
lui 8 din Convenție.
Exemplu: În cauza Zorica Jovanović/Serbia327, s‑a afirmat că un copil
nou‑născut ar fi murit în spital la scurt timp după naștere, dar trupul aces‑
tuia nu ar fi fost încredințat părinților. Mama a reclamat faptul că statul nu
i‑a furnizat nicio informație cu privire la soarta fiului ei, inclusiv la cauza
presupusului deces sau la data și locul înmormântării lui. CEDO a considerat
că „refuzul în continuare al statului de a furniza [mamei] informații credi‑
bile cu privire la soarta fiului ei” constituie o încălcare a dreptului său la
respectarea vieții de familie328.
În legislația ONU, articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Convenția internațională
privind protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate329 prevede că
statele trebuie să prevină și să pedepsească „falsificarea, ascunderea sau dis‑
trugerea documentelor care atestă identitatea reală” a copiilor care sunt ei în‑
șiși supuși sau ai căror părinți sunt supuși dispariției forțate. De asemenea, sta‑
tele trebuie să ia măsurile necesare pentru a‑i căuta și identifica pe acești copii
și pentru a‑i înapoia familiilor de origine. Prin prisma dreptului acestor copii de
a‑și păstra sau de a le fi restabilită identitatea, inclusiv cetățenia, numele și re‑
lațiile de familie, astfel cum sunt recunoscute de lege, statele trebuie să dispună
de proceduri legale care să vizeze reexaminarea și anularea oricăror adopții sau
plasamente ale copiilor implicați în dispariții forțate [articolul 25 alineatul (4)].
Convenția reiterează două dintre principiile generale care stau la baza drepturilor
326 Decizie a Comisiei (2007), Decizia 2007/698/CE a Comisiei din 29 octombrie 2007 de modificare
a Deciziei 2007/116/CE în ceea ce privește introducerea unor numere rezervate suplimentare,
JO L 284/31, 2007.
327 CEDO, Zorica Jovanović/Serbia, nr. 21794/08, 26 martie 2013.
328 Ibid., punctul 74.
329 ONU, Convenția internațională privind protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor
forțate, 20 decembrie 2006.
140
Manual de drept european privind drepturile copilului
copiilor: interesul superior al copilului care trebuie să primeze, și dreptul copilului
de a‑și exprima opiniile [articolul 25 alineatul (5)]. Cu toate că un număr relativ
redus de state europene au ratificat această convenție, relevanța sa pentru ca‑
drul normativ european nu ar trebui să fie neglijată330.
330 La data de 19 februarie 2015, nouă dintre cele 28 de state membre ale UE au ratificat această
convenție (Austria, Belgia, Spania, Franța, Germania, Lituania, Țările de Jos, Portugalia și Slo‑
vacia). În plus, Convenția a fost ratificată de următoarele state membre ale Consiliului Europei:
Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Armenia și Albania.
141
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturi‑
lor fundamen‑
tale, articolul 14
(nediscriminarea)
Directiva privind
standardele
minime
(2011/95/UE)
CJEU, C-413/99,
Baumbast și R/
Secretary of State for the Home
Department,
2002 (educația
copiilor migranți)
Dreptul la
educație
Convenția, Protocolul nr. 1, articolul 2 (dreptul la
educație)
CSE (revizuită), articolul 17 (dreptul la educație)
CEDO, Catan și alții/Moldova și Rusia [GC],
nr. 43370/04, nr. 8252/05 și nr. 18454/06, 2012
(predarea limbii în școală)
CEDO, D.H. și alții/Republica Cehă [GC],
nr. 57325/00, 2007; CEDO, Oršuš și alții/Croația [GC],
nr. 15766/03, 2010 (discriminarea copiilor romi în
școli)
CEDO, Ponomaryovi/Bulgaria, nr. 5335/05, 2011
(discriminare pe criteriul statutului de imigrant)
CCMN, articolul 12 alineatul (3) și articolul 14 Con‑
venția europeană referitoare la statutul juridic al lu‑
crătorului migrant
8
Drepturile economice,
sociale și culturale și
nivelul de trai adecvat
142
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor
fundamentale
a UE, articolul 35
(accesul la asis‑
tență medicală)
Directiva privind
standardele
minime
(2011/95/UE),
articolul 29
(prestații de
bază pentru
copiii migranți)
Dreptul la
sănătate
CSE (revizuită), articolul 11 (dreptul la protecția să‑
nătății) și articolul 13 (dreptul la asistență socială și
medicală)
Convenția, articolul 2 (dreptul la viață) și articolul 8
(dreptul la integritate fizică)
CEDO, Oyal/Turcia, nr. 4864/05, 2010 (infectarea
unui nou‑născut cu virusul HIV)
CEDO, Iliya Petrov/Bulgaria, nr. 19202/03, 2012
(vătămare corporală într‑o substație de energie
electrică).
CEDO, Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu/România [GC], nr. 47848/08, 2014
(deces într‑o instituție a statului)
CEDO, Glass/Regatul Unit, nr. 61827/00, 2004 (con‑
simțământul în cunoștință de cauză)
CEDO, M.A.K. și R.K./Regatul Unit, nr. 45901/05
și 40146/06, 2010 (analiză medicală fără consimță‑
mântul părinților)
CEDS, International Federation of Human Rights
Leagues (FIDH)/Franța, Reclamația nr. 14/2003,
2004, (asistență medicală pentru copiii migranți)
CEDS, Defence for Children International (DCI)/Belgia, Reclamația nr. 69/2011, 2012 (copiii aflați în si‑
tuație de ședere ilegală)
Convenția privind drepturile omului și biomedicina
(Convenția de la Oviedo), articolele 6 și 8
Carta drepturilor
fundamentale
a UE, articolul 34
alineatul (3)
(dreptul la asis‑
tență socială și
la asistență în
ceea ce privește
locuința)
Dreptul la
locuință
CSE (revizuită), articolul 16 (dreptul familiei la pro‑
tecție socială, juridică și economică), articolul 17
(dreptul copiilor la protecție socială, juridică și eco‑
nomică) și articolul 31 (dreptul la locuință)
CEDO, Bah/Regatul Unit, nr. 56328/07, 2011.
CEDO, Connors/Regatul Unit, nr. 66746/01, 2004.
Carta drepturi‑
lor fundamen‑
tale, articolul 34
(dreptul la se‑
curitate socială
și la asistență
socială)
Dreptul la
un nivel de
trai adecvat
și dreptul la
securitate
socială
CSE (revizuită), articolele 12-14 (drepturile la securi‑
tate socială, la asistență socială și medicală, respec‑
tiv dreptul de a beneficia de servicii sociale), artico‑
lul 16 (dreptul familiei la protecție socială, juridică și
economică) și articolul 30 (dreptul la protecție îm‑
potriva sărăciei și a excluderii sociale)
CEDS, European Committee for Home-Based Priority
Action for the Child and the Family (EUROCEF)/
Franța, Reclamația nr. 82/2012, 2013 (suspendarea
alocațiilor familiale în urma absenteismului școlar)
CEDO, Konstantin Markin/Rusia [GC], nr. 30078/06,
2012 (concediul pentru creșterea copilului)
143
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat
Drepturile economice, sociale și culturale (drepturile ESC), denumite în context
european mai adesea drepturi socioeconomice sau drepturi sociale, includ drep‑
turile legate de muncă, precum și la dreptul la educație, la sănătate, la locuință,
la securitate socială și, în general, la un standard de viață adecvat. Drepturile
culturale sunt mult mai puțin dezvoltate și abordate în scrierile academice și în
instanțe. Mai multe aspecte ale acestor drepturi sunt abordate în secțiunea 4.5
privind identitatea copiilor care aparțin unor minorități, precum și în secțiunea 8.2,
partea care vizează dreptul la educație.
Standardele explicite referitoare la drepturile ESC care există în context european
se găsesc, în principal, în Carta socială europeană și în Carta drepturilor funda‑
mentale a UE, deși Convenția și protocoalele sale prevăd, de asemenea, dispoziții
relevante privind, de exemplu, interzicerea muncii forțate și dreptul la educație.
În plus, CEDO a susținut că „nu există o linie de demarcație fermă care să separe
sfera [drepturilor sociale și economice] de domeniul de aplicare al Convenției”331
și că, potrivit interpretării sale, drepturile CSE se numără printre drepturile civile
garantate de Convenție. Astfel, de exemplu, accesul la serviciile medicale a fost
inclus în sfera prevederilor privind interzicerea torturii și a pedepselor sau tra‑
tamentelor inumane ori degradante (articolul 3 din Convenție)332.
Acest capitol analizează drepturile CSE cu relevanță specială pentru copii: drep‑
tul la educație (secțiunea 8.2), dreptul la sănătate (secțiunea 8.3), dreptul la lo‑
cuință (secțiunea 8.4) și dreptul la securitate socială și la un nivel de trai adec‑
vat (secțiunea 8.5).
8.1. Abordări ale drepturilor economice,
sociale și culturale
Aspecte esențiale
• Disponibilitatea resurselor adecvate este cheia protejării drepturilor sociale.
• Elementele fundamentale ale drepturilor sociale sunt disponibilitatea, accesibilitatea,
adaptabilitatea și acceptabilitatea.
331 CEDO, Airey/Irlanda, nr. 6289/73, 9 octombrie 1979, punctul 26.
332 A se vedea, de exemplu, CEDO, Fișa tematică privind dreptul persoanelor private de libertate la
sănătate, februarie 2015 și Fișa tematică privind sănătatea, aprilie 2015.
144
Manual de drept european privind drepturile copilului
În dreptul UE, drepturile CSE au fost introduse în Carta drepturilor fundamentale
a UE pe același nivel cu drepturile civile și politice. Însă articolul 52 din cartă face
distincția între drepturi și principii, limitând scopurile în care se admite „invoca‑
rea [acestora din urmă] în fața instanței judecătorești”.
În dreptul CoE, Comitetul European al Drepturilor Sociale (CEDS) observă că, în
cazul în care realizarea unui drept este „excepțional de complexă și deosebit
de costisitoare”, Comitetul evaluează realizarea progresivă a acestuia pe baza
a trei criterii: măsurile trebuie luate „într‑un termen rezonabil, trebuie să existe
un progres măsurabil, iar nivelul progresului înregistrat trebuie să reflecte o uti‑
lizare la maximum a resurselor disponibile”333. De asemenea, CEDS introduce as‑
pectul stabilirii priorităților, în sensul că reamintește statelor despre „impactul
pe care deciziile lor îl au asupra unor grupuri cu un grad ridicat de vulnerabilita‑
te, dar și asupra altor persoane vizate”334.
Deși în contextul specific al dreptului la securitate socială, CEDS a afirmat că mă‑
surile regresive sunt permise „pentru a garanta menținerea și viabilitatea siste‑
mului de securitate socială existent”, cu condiția ca acestea „să nu submineze
cadrul de bază al sistemului național al securității sociale și să nu refuze persoa‑
nelor șansa de a beneficia de protecția oferită de acesta față de riscurile socia‑
le și economice grave”335. Și CEDO acceptă posibilitatea unor măsuri regresive,
însă verifică dacă metoda aleasă este rezonabilă și adecvată atingerii scopului
legitim urmărit336.
În contextul dreptului la educație, CEDS, în concordanță cu abordarea Comitetului
Organizației Națiunilor Unite privind drepturile economice, sociale și culturale,
a adoptat un cadru analitic bazat pe noțiunile de disponibilitate, accesibilitate,
acceptabilitate și adaptabilitate337. Distincția între disponibilitate și accesibilitate
333 CEDS, International Association Autism Europe (IAAE)/Franța, reclamația nr. 13/2002, 4 no‑
iembrie 2003, punctul 53; cu aplicare la CEDS, European Action of the Disabled (AEH)/Franța,
reclamația nr. 81/2012, 11 septembrie 2013, punctele 94-99.
334 CEDS, International Association Autism Europe (IAAE)/Franța, reclamația nr. 13/2002, 4 noiem‑
brie 2003, punctul 53.
335 CEDS, Federația Generală a Angajaților Companiei Naționale de Electricitate (GENOP-DEI) și Confederația Sindicatelor Funcționarilor Publici din Grecia (ADEDY)/Grecia, reclamația nr. 66/2011,
23 mai 2012, punctul 47.
336 CEDO, Markovics și alții/Ungaria, Decizie de inadmisibilitate, nr. 77575/11, nr. 19828/13 și
nr. 19829/13, 24 iunie 2014, punctele 37 și 39.
337 CEDS, Mental Disability Advocacy Center (MDAC)/Bulgaria, reclamația nr. 41/2007, 3 iunie 2008,
punctul 37.

Pagina 145

Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat
apare și în jurisprudența CEDO. Analiza care urmează se va orienta după aceste
criterii sau elemente esențiale ale disponibilității, accesibilității, acceptabilității
și adaptabilității, în măsura în care există jurisprudență relevantă.

8.2. Dreptul la educație.

Aspecte esențiale.

• Orice limitare a accesibilității educației trebuie să fie previzibilă, să urmărească un scop legitim și să fie justificată și nediscriminatorie.
• Acceptabilitatea educației, care impune respectarea convingerilor religioase și filosofice ale părinților, nu exclude posibilitatea educației religioase sau a educației sexuale în școli.
• Adaptabilitatea presupune că există măsuri speciale destinate copiilor cu dizabilități și că copii care aparțin minorităților au posibilitatea de a învăța și a fi instruiți în propria lor limbă.
• Copiii au dreptul la educație indiferent de cetățenia lor sau de statutul lor de migranți.

În dreptul UE, articolul 14 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a UE garantează dreptul la educație, care include „posibilitatea de a urma gratuit în‑
vățământul obligatoriu. La alineatul al treilea, același articol 14 garantează libertatea de a înființa instituții de învățământ și dreptul părinților de a asigura
educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice.

În dreptul CoE, articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează dreptul la educație. CEDO clarifică dispozițiile articolului, afirmând că el nu obligă statul să pună la dispoziție servicii de educație, ci garantează „dreptul de acces la instituțiile de învățământ existente la un moment dat”338. De asemenea, dreptul la educație include și „posibilitatea de a obține un beneficiu de pe urma educației primite, cu alte cuvinte, dreptul de a obține, în conformitate cu normele în vigoare în fiecare stat, și într‑o formă sau alta, recunoașterea oficială a studiilor
338 CEDO, Cauza „Cu privire la anumite aspecte ale legislației privind utilizarea limbilor în sistemul
de învățământ din Belgia”/Belgia, nr. 1474/62, 1677/62, 1691/62, 1769/63, 1994/63 și 2126/64,
23 iulie 1968, punctul 4.
146
Manual de drept european privind drepturile copilului […] finalizate”339. Însă acesta nu este un drept absolut; limitările lui trebuie să fie
previzibile pentru persoanele vizate și trebuie să urmărească un scop legitim.
Măsurile disciplinare, inclusiv suspendarea sau exmatricularea dintr‑o instituție de învățământ, sunt permise dacă îndeplinesc criteriile stabilite pentru limită‑
rile admisibile. Atunci când se evaluează dacă aceste forme de excludere de la educație conduc la o privare de dreptul la educație, trebuie analizați factori pre‑
cum garanțiile procedurale, durata excluderii, eforturile de reintegrare, precum și caracterul adecvat al educației alternative oferite340.
Exemplu: În cauza Catan și alții/Moldova și Rusia341, CEDO a studiat politica lingvistică introdusă în școli de către autoritățile separatiste din Transnistria. Scopul aceste politici lingvistice era rusificarea populației. În urma închiderii forțate a școlilor cu predare în limba moldovenească (care utilizrază alfabetul latin), părinții aveau de ales între a‑și trimite copiii la școli unde li se preda într‑o combinație artificială a acestei limbi cu alfabetul chirilic și utilizându‑se materiale didactice elaborate în perioada sovietică, sau a‑i trimite la școli mai puțin dotate și situate în zone mai greu accesibile, copiii fiind supuși hărțuirii și intimidării în drumul spre aceste școli. Curtea a considerat că închiderea forțată a școlilor și hărțuirea ulterioară a reprezentat o ingerință nejustificată în dreptul copiilor la educație, care a constituit o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție342.

Ca parte a dreptului la educație, părinții au dreptul să le fie respectate convingerile religioase și filosofice. Cu toate acestea, „elaborarea și planificarea programei școlare este, în principiu, de competența” statului343. Statele pot include în programa școlară informații sau cunoștințe de natură religioasă sau și filosofică, cu condiția ca acestea „să fie transmise într‑o manieră obiectivă, critică și pluralistă”344. Pentru garantarea pluralismului, diferențele cantitative și calitative legate de predarea unei anumite religii sau filosofii trebuie echilibrate oferind părinților posibilitatea de a‑și scuti parțial sau total copiii de aceste cursuri, adică posibilitatea de a nu participa la anumite ore sau de a nu urma materia în 339 Ibid.

340 CEDO, Ali/Regatul Unit, nr. 40385/06, 11 ianuarie 2011, punctul 58.
341 CEDO, Catan și alții/Moldova și Rusia [GC], nr. 43370/04, nr. 8252/05 și nr. 18454/06,
19 octombrie 2012.
342 Ibid., punctele 141-144.
343 CEDO, Folgerø și alții/Norvegia [GC], nr. 15472/02, 29 iunie 2007, punctul 84.
344 Ibid., punctul 84.
147
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat ansamblul său345. Pentru modalitatea în care CEDO abordează aceste aspecte din
perspectiva interzicerii discriminării, a se vedea secțiunea 2.1346.
Potrivit articolului 17 alineatul (2) din CSE, statele se angajează „să ia toate măsurile necesare și corespunzătoare care [...] să asigure copiilor și tinerilor învățământ primar și secundar gratuit, precum și să favorizeze ritmicitatea frecvenței școlare”347. În plus, potrivit unei hotărâri a Comitetului european al drepturilor sociale (CEDS), în temeiul acestei dispoziții, statele contractante ar trebui să se asigure că și copiii aflați ilegal pe teritoriul lor au acces la educație348.

De asemenea, instituțiile de învățământ trebuie să fie accesibile pentru toți fără discriminare349. CEDS a susținut că „integrarea copiilor cu dizabilități în școlile de masă ar trebui să fie norma, iar instruirea în școlile speciale trebuie să fie excepția”350. Statele nu beneficiază de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește tipul de școală pentru persoanele cu dizabilități, acestea trebuind să fie școli de masă351.

Situațiile care vizează tratamentul diferențiat în sistemul de învățământ pe criteriul cetățeniei, al statului de imigrant sau al originii etnice sunt analizate în capitolul 3.

Conform jurisprudenței CEDS, educația privind sănătatea sexuală și a reproducerii trebuie să facă parte din programa școlară generală352. Deși statele se bucură de o marjă largă de apreciere în ce privește determinarea adecvării culturale a materialelor didactice utilizate, ele trebuie să garanteze o educație nediscriminatorie cu privire la sănătatea sexuală și a reproducerii, „care să nu perpetueze sau să adâncească excluderea socială și nerespectarea demnității umane.
345 Ibid., punctele 85-102 și Opinia separată.
346 CEDO, Grzelak/Polonia, nr. 7710/02, 15 iunie 2010.
347 CSE din anul 1961 nu cuprinde dispoziția privind dreptul la educație.
348 CEDS, Médecins du Monde - International/Franța, reclamația nr. 67/2011, 11 septembrie 2012.
349 În ceea ce privește aspectele legate de copiii cu dizabilități, a se vedea capitolele 3 și 7.
350 CEDS, Mental Disability Advocacy Center (MDAC)/Bulgaria, reclamația nr. 41/2007, 3 iunie 2008,
punctul 35.
351 CEDS, Acțiunea Europeană a Persoanelor cu Dizabilități (AEH)/Franța, reclamația nr. 81/2012,
11 septembrie 2013, punctul 78.
352 CEDS, Centrul Internațional pentru Protecția Juridică a Drepturilor Omului (INTERIGHTS)/Croația,
reclamația nr. 45/2007, 30 martie 2009, punctul 47.
148
Manual de drept european privind drepturile copilului

Materialele didactice nu trebuie „să consolideze stereotipuri înjositoare”, de exemplu, față de persoanele care nu au o orientare heterosexuală353.
În sfârșit, adaptabilitatea educației înseamnă, de exemplu, că pentru copiii cu dizabilități care sunt integrați în școlile de masă trebuie să se ia „măsuri pen‑
tru satisfacerea nevoilor speciale ale acestora”354 (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3.5).
În plus, la articolul 12 alineatul (3) din Convenția‑cadru pentru protecția minorităților naționale (CCMN), părțile se angajează să promoveze șanse egale de
acces la educația de toate nivelurile pentru persoanele aparținând minorităților naționale (a se vedea și capitolul 3)355. Pentru copiii care aparțin minorităților
naționale, articolul 14 din CCMN stipulează dreptul la învățare și predare în limba lor minoritară356. CEDO a confirmat că dreptul la educație include dreptul de a fi educat într‑una dintre limbile naționale357.


8.2.1. Dreptul la educație al copiilor migranți

În dreptul UE, dreptul fundamental al copiilor la educație, indiferent de statutul lor de migrant, este recunoscut în practic toate aspectele legislației UE din domeniul migrației358. Acestea fiind spuse, UE nu dispune de competența de a determina conținutul sau domeniul de aplicare al dispozițiilor naționale din domeniul
353 Ibid., punctele 59 și 61.
354 CEDS, Mental Disability Advocacy Center (MDAC)/Bulgaria, reclamația nr. 41/2007, 3 iunie 2008,
punctul 35.
355 Pentru informații suplimentare, a se vedea Consiliul Europei, Comitetul consultativ privind Convenția‑cadru pentru protecția minorităților naționale (CCMN), Comentariul privind
educația în contextul Convenției‑cadru pentru protecția minorităților naționale, 2006,
ACFC/25DOC(2006)002, partea 2.1.
356 Pentru explicații suplimentare, a se vedea Consiliul Europei, Comitetul consultativ privind
Convenția‑cadru pentru protecția minorităților naționale (CCMN), Comentariul privind
educația în contextul Convenției‑cadru pentru protecția minorităților naționale, 2006,
ACFC/25DOC(2006)002, partea 2.3. și Comentariul tematic nr. 3: Drepturile lingvistice
ale persoanelor aparținând unor minorități naționale în temeiul Convenției‑cadru, 2012,
ACFC/44DOC(2012)001 rev, partea VI, Drepturile lingvistice și educația.
357 CEDO, Catan și alții/Moldova și Rusia [GC], nr. 43370/04, nr. 8252/05 și nr. 18454/06, 19 octombrie 2012, punctul 137.
358 De exemplu, articolul 27 din Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (reformare) (Directiva privind standardele minime), JO L 337/9, p. 9-268.
149
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat educației, ci protejează dreptul de acces la educație al copiilor migranți în aceleași condiții ca cetățenii, sau, în funcție de statutul copilului, în condiții similare cu cetățenii. Directiva privind studenții (2004/114/CE) reglementează condițiile
de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat359. Această admisie se
referă la intrarea și șederea unui resortisant al unei țări terțe pentru o perioadă care depășește trei luni. Condițiile generale de admisie pentru minori cuprind
prezentarea unui document de călătorie valabil, o declarație de consimțământ a părinților pentru șederea planificată, asigurare de sănătate și, în cazul în care
statul membru solicită acest lucru, dovada achitării taxei de procesare a cererii de admisie360. Elevii, de exemplu, trebuie să facă dovada participării la un program recunoscut de schimb de elevi gestionat de o organizație recunoscută în acest scop de statul membru vizat361. Stagiarii neremunerați trebuie furnizeze dovezile solicitate de statul membru pentru a dovedi că pe durata șederii dispun de suficiente resurse pentru a‑și acoperi cheltuielile de întreținere, de formare profesională și de întoarcere în țara de origine362. Accesul studenților la activitățile economice, inclusiv la piața muncii, face obiectul unor restricții363.

Copiii migranților din UE care se deplasează în alt stat membru al UE în temeiul legislației privind libera circulație beneficiază de cele mai favorabile drepturi în
acest context. Ei au dreptul de a fi admiși în sistemul de învățământ general, la cursurile de ucenici și de formare profesională în aceleași condiții ca cetățenii
statului respectiv364. Această prevedere include învățământul public și cel privat, obligatoriu sau neobligatoriu. CJUE a dat întotdeauna o interpretare largă acestui drept, asigurând egalitatea în ce privește accesul la educație, dar și la prestații sociale mai cuprinzătoare legate de educație și la orice prestații menite să faciliteze 359 Directiva 2004/114/CE a Consiliului privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat (Directiva privind studenții).
360 Ibid., articolul 6.
361 Ibid., articolul 7.
362 Ibid., articolul 10.
363 Ibid., articolul 17.
364 Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2004 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, JO L 141/1, p. 1–12, articolul 10 și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/
CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (Directiva privind libertatea de circulație), JO L 158, pp. 77-123,
articolul 24 alineatul (1).
150
Manual de drept european privind drepturile copilului urmarea diferitelor forme de învățământ. De exemplu, în cauza Casagrande, fiul unui lucrător migrant a putut obține o bursă de studii acordată în funcție de venit în temeiul legislației UE privind libera circulație365.

În plus, legislația introdusă în anii 1970 impune statelor membre să ofere cursuri suplimentare de limbă adresate copiilor lucrătorilor migranți din UE, atât în ceea ce privește limba oficială a statului gazdă, cât și limba maternă a acestora, cu scopul de a le facilita integrarea în statul gazdă și în statul de origine, în eventualitatea că ar dori să se întoarcă366. Deși aceste prevederi par să ofere copiilor un foarte generos și prețios sprijin suplimentar după admiterea lor într‑o instituție de învățământ din statul gazdă, punerea în aplicare în diferitele state a fost, după cum bine se știe, fragmentară și tot mai nepractică, dată fiind varietatea combinațiilor lingvistice care trebuie asigurate367.

Exemplu: Aspectul‑cheie în cauza Baumbast și R/Secretary of State for the Home Department368 a fost dacă cele două fiice ale unui lucrător migrant german care s‑a mutat în Regatul Unit împreună cu soția sa columbiană și fiicele lor puteau continua să meargă la școală după plecarea acestuia din Regatul Unit într‑o țară din afara Uniunii, lăsându‑și soția și fiicele în acest stat. Întrebarea la care trebuia să răspundă CJUE era dacă soția și fiicele domnului Baumbast puteau rămâne în statul gazdă în mod independent, în pofida faptului că acesta (persoana de la care deriva dreptul de ședere al familiei) renunțase practic la statutul său de lucrător migrant în UE.

Factorul decisiv pentru CJUE a fost că fiicele erau integrate în sistemul de învățământ din statul gazdă și că mutarea lor într‑un moment esențial al
educației lor ar fi fost atât nocivă, cât și disproporționată. Curtea a confirmat că asigurarea continuității în educația copiilor este atât de importantă încât poate duce chiar la „ancorarea” reședinței unei familii (care altminteri 365 CJUE, C-9/74, Donato Casagrande/Landeshauptstadt München, 3 iulie 1974. Decizie confirmată ulterior în cauze precum CJUE, C-3/90, M.J.E. Bernini/Minister van Onderwijs en Wetenschappen, 26 februarie 1992.
366 Directiva 77/486/CEE a Consiliului privind educația copiilor lucrătorilor migranți, JO L 199,
p. 32–33. Trebuie avut în vedere faptul că din domeniul ei de aplicare sunt excluși copiii migranți resortisanți ai țărilor terțe.
367 Rapoartele Comisiei privind punerea în aplicare a Directivei 77/486/CEE, COM (84) 54 final și
COM (88) 787 final.
368 CJUE, C-413/99, Baumbast și R/Secretary of State for the Home Department,
17 septembrie 2002.
151
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat nu îndeplinește condițiile de ședere) în statul gazdă pe durata desfășurării studiilor copilului migrant.
Hotărârea din cauza Baumbast a fost urmată în cauzele ulterioare369 și a fost codificată în la articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE (Directiva privind libera circulație)370.
În general, copiii resortisanți ai țărilor terțe pot să aibă acces la învățământul public finanțat de stat în aceleași condiții ca acelea aplicate propriilor cetățeni, însă sunt excluși de la prestațiile conexe precum burse de întreținere371. Însă unele instrumente ale UE care reglementează domeniul imigrației depășesc simpla garantare a egalității de acces și solicită statelor membre să instituie mecanisme care să asigure recunoașterea și transferabilitatea corespunzătoare a calificărilor obținute în străinătate, chiar și în lipsa documentelor justificative (articolul 28
din Directiva privind standardele minime).372
Drepturile la educație ale copiilor solicitanți de azil sunt chiar mai limitate; aceștia trebuie să beneficieze de acces la sistemul de învățământ al statului gazdă, în condiții similare, dar nu neapărat identice cu cele prevăzute pentru proprii cetățeni373. Ca atare, serviciile de educație pot fi furnizate în centre de cazare, nu în școli, iar autoritățile pot amâna accesul deplin al copiilor solicitanți de azil la 369 CJUE, C-480/08, Maria Teixeira/London Borough of Lambeth și Secretary of State for the Home Department, 23 februarie 2010, CJUE, C-310/08, London Borough of Harrow/Nimco Hassan Ibrahim și Secretary of State for the Home Department [GC], 23 februarie 2010.
370 Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/
CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, JO L 158, 30 aprilie 2004, articolul 2 alineatul (2) litera (c) și articolul 12 alineatul 3.
371 Directiva privind standardele minime pentru refugiați 2011/95/UE, articolul 11; Directiva privind rezidenții pe termen lung (Directiva 2003/109/CE), articolul 14; Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei, articolul 14; Directiva privind acordarea protecției temporare (2001/55/CE); Directiva privind condițiile de primire (2013/33/UE), articolul 14 litera (c), precum și Directiva privind returnarea (2008/115/CE).
372 Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (reformare) (Directiva privind standardele minime), JO L 337/9.
373 Directiva privind condițiile de primire (2013/33/UE). Trebuie menționat faptul că, în conformitate cu Directiva privind standardele minime pentru refugiați (2011/95/UE, articolul 27), refugiații minori (care au dobândit drept de ședere pe termen lung) au acces la educație în aceleași condiții ca cetățenii statului membru în cauză.
152
Manual de drept european privind drepturile copilului sistemul de învățământ cu până la trei luni de la data la care a fost depusă cererea de protecție internațională. În cazul în care accesul la sistemul de învățământ este imposibil din cauza situației specifice a minorului, statele membre sunt obligate să ofere alte modalități de educație [articolul 14 alineatul (3) din Directiva privind condițiile de primire]374.

În dreptul CoE, articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost utilizat în coroborare cu articolul 14 pentru a garanta accesul la educație al copiilor migranți (a se vedea și secțiunea 3.3).
Exemplu: În cauza Ponomaryovi/Bulgaria375, CEDO a analizat situația a doi elevi ruși fără drept de ședere permanentă cărora li s‑a solicitat să
plătească taxe de școlarizare la liceu. Curtea a concluzionat că impunerea taxelor de școlarizare în cazul lor fusese discriminatorie, deci contravenea
articolului 14 coroborat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție376.
CSE protejează dreptul la educație al copiilor migranți atât în mod direct [articolul 17 alineatul (2)], cât și indirect, prin restricționarea drepturilor de angajare
ale copiilor, cu scopul de a le permite să beneficieze pe deplin de învățământul obligatoriu (articolul 7).

În plus, Convenția europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant377 confirmă dreptul de acces al copiilor migranți „cu același titlu și în aceleași condiții” ca cetățenii statutului de primire la învățământul general și profesional din statul respectiv [articolul 14 alineatul (1)].
În dreptul internațional, egalitatea copiilor migranți în ce privește accesul la educație este susținută de Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și ale membrilor familiilor acestora (articolul 30)378.
374 Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională) (Directiva privind condițiile de primire), JO L 180/96, p. 96-116.
375 CEDO, Ponomaryovi/Bulgaria, nr. 5335/05, 21 iunie 2011.
376 A se vedea și secțiunea 3.3.
377 Consiliul Europei, Convenția Europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant, CETS nr. 93, 1977.
378 ONU, Convenția privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și ale membrilor familiilor acestora, 18 decembrie 1990.
153
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat Articolul 28 din CDC prevede că toți copiii au dreptul la învățământul gratuit obligatoriu. Potrivit articolului 29 alineatul (1) litera (c), acest drept cuprinde multe alte aspecte pe lângă egalitatea în ceea ce privește accesul la educație, incluzând prevederi referitoare la dezvoltarea identității culturale a copilului, a limbii și valorilor naționale ale țării de origine a acestuia.

8.3. Dreptul la sănătate
Aspecte esențiale
• Statele au obligația pozitivă de a adopta măsuri de combatere a riscurilor la adresa
sănătății care pun viața în pericol și de care autoritățile au sau ar trebui să aibă
cunoștință.
• Autoritățile naționale trebuie să desfășoare o anchetă efectivă în cazul decesului
unei persoane.
• În conformitate cu CSE, copiii care se găsesc în mod ilegal pe teritoriul unui stat au
dreptul la asistență medicală mai extinsă decât asistența medicală de urgență.
• Pentru a fi acceptabilă, asistența medicală necesită consimțământ în cunoștință de
cauză sau autorizare.
• În conformitate cu dreptul UE și cu CSE, copiii migranți au dreptul de a accesa servicii‑
le de asistență socială și medicală, cu anumite restricții.
În dreptul UE, articolul 35 din Carta drepturilor fundamentale a UE garantează
dreptul la asistență medicală.
Copiii migranților care sunt resortisanți ai unui stat membru UE se bucură de
egalitate de tratament cu cetățenii statului respectiv în ceea ce privește acce‑
sul la serviciile de asistență socială și medicală după primele trei luni de șede‑
re în statul gazdă379. De drepturi similare beneficiază și copiii resortisanților ță‑
rilor terțe care au dobândit drept de ședere permanentă într‑un stat membru,
deși acestea ar putea fi limitate la așa‑numitele „prestații de bază”380. În ceea
ce privește copiii refugiați și cei solicitanți de azil, statele membre trebuie să le
379 Directiva privind libera circulație, articolul 24.
380 Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor
terțe care sunt rezidenți pe termen lung, JO L 16, 23.1.2004, articolul 11 alineatul (4).
154
Manual de drept european privind drepturile copilului
asigure accesul la asistența socială necesară în aceleași condiții ca și proprii cetă‑
țeni, dar, din nou, aceasta poate fi restrânsă la „prestațiile de bază” (articolul 29
din Directiva privind standardele minime). Legislația impune statelor membre
să ofere copiilor migranți vulnerabili acces la asistența medicală necesară. De
exemplu, copiii care au fost victime ale violenței sau torturii trebuie să bene‑
ficieze de sprijin suficient pentru nevoile lor fizice și mentale [Directiva privind
condițiile de primire (reformare) capitolul IV, articolul 21, articolul 23 alineatul (4)
și articolul 25]. Directiva privind standardele minime cuprinde dispoziții similare
cu privire la copiii migranți vulnerabili.
În dreptul CoE, Convenția nu garantează în mod expres dreptul la asistență me‑
dicală sau dreptul la sănătate. Cu toate acestea, CEDO s‑a pronunțat într‑o se‑
rie de cauze pe tema sănătății în diverse circumstanțe. În primul rând, Curtea
examinează problemele medicale care pun viața în pericol în cazul copiilor. Ea
identifică obligațiile pozitive ce îi revin statului în ceea ce privește adoptarea de
măsuri de combatere a riscurilor pentru sănătate care pot pune viața în pericol
despre care autoritățile știu sau ar trebui să știe.
Exemplu: În cauza Oyal/Turcia, statul nu a adoptat măsuri preventive îm‑
potriva răspândirii virusului HIV prin intermediul transfuziilor de sânge. Prin
urmare, un nou‑născut a fost infectat cu acest virus în timpul unor trans‑
fuzii de sânge realizate într‑un spital de stat. Deși spitalul a oferit despă‑
gubiri, CEDO a constatat că, în lipsa unei asigurări medicale complete care
să acopere tratamentul și medicația copilului afectat pe toată durata vieții
acestuia, statul nu a oferit o compensație satisfăcătoare, încălcând astfel
dreptul la viață (articolul 2 din Convenție)381. În plus, Curtea a dispus ca sta‑
tul turc să furnizeze servicii medicale gratuite și complete pe toată durata
vieții victimei.
Exemplu: În cauza Iliya Petrov/Bulgaria382, un băiat în vârstă de doispre‑
zece ani a suferit vătămări corporale grave în incinta unei substații elec‑
trice. Substația era amplasată într‑un parc în aer liber frecventat adesea
de copii și tineri, iar ușa nu era încuiată. CEDO a considerat că exploatarea
unei rețele de energie electrică constituie o activitate cu un risc crescut
pentru persoanele aflate în apropierea instalațiilor. Statul are obligația de
a institui reglementări adecvate, inclusiv un sistem de control al aplicării
381 CEDO, Oyal/Turcia, nr. 4864/05, 23 martie 2010, punctele 71-72.
382 CEDO, Iliya Petrov/Bulgaria, nr. 19202/03, 24 aprilie 2012 (disponibilă în limba franceză).
155
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat
corespunzătoare a normelor de siguranță. Curtea a constatat că eșecul sta‑
tului de a garanta siguranța substației electrice, deși problemele de sigu‑
ranță erau cunoscute, a constituit o încălcare a dreptului la viață (articolul 2
din Convenție)383.
În plus, statelor le revine obligația pozitivă de a fi răspunzătoare pentru trata‑
mentul copiilor aflați într‑o situație vulnerabilă care se află în grija autorităților
statului (a se vedea, de asemenea, capitolul 6 și secțiunea 7.3).
Exemplu: Cauza Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu/România384 vizează un adolescent de etnie romă, seropozitiv, cu
handicap mintal grav, care suferea, de asemenea, de tuberculoză, pneu‑
monie și hepatită și care a decedat la vârsta de 18 ani. El s‑a aflat în grija
statului pe tot parcursul vieții. CEDO a constatat deficiențe grave în ceea
ce privește deciziile de furnizare a medicamentelor și îngrijirii, precum și
un eșec continuu al personalului medical de a‑i oferi îngrijiri și tratament
adecvat. A existat, prin urmare, o încălcare a articolului 2 din Convenție385.
De asemenea, Curtea a constatat că, în absența unei situații de urgență, furni‑
zarea de tratament medical fără acordul părinților constituie o încălcare a arti‑
colului 8 din Convenție.
Exemplu: În cauza Glass/Regatul Unit386, unui copil cu handicap sever i s‑a
administrat diamorfină în ciuda obiecțiilor ferme ale mamei. CEDO a con‑
statat că decizia autorităților spitalicești de a ignora obiecțiile mamei la
tratamentul propus în lipsa unei autorizări judecătorești a constituit o încăl‑
care a articolului 8 din Convenție387.
Exemplu: În cauza M.A.K. și R.K./Regatul Unit388, unei fetițe în vârstă de
nouă ani i s‑a efectuat o analiză de sânge și a fost fotografiată fără con‑
simțământul părinților, în pofida instrucțiunilor exprese ale tatălui de a nu
383 Ibid.
384 CEDO, Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu/România [GC], nr. 47848/08,
17 iulie 2014. Pentru o descriere amănunțită a hotărârii CEDO, a se vedea capitolul 7.
385 A se vedea și secțiunea 7.
386 CEDO, Glass/Regatul Unit, nr. 61827/00, 9 martie 2004.
387 Ibid., punctul 83.
388 CEDO, M.A.K. și R.K./Regatul Unit, nr. 45901/05 și 40146/06, 23 martie 2010.
156
Manual de drept european privind drepturile copilului
se efectua nicio altă analiză cât timp fata se află singură în spital. În ab‑
sența vreunei urgențe medicale, aceste intervenții medicale fără consim‑
țământul părinților au fost considerate o încălcare a dreptului persoanei la
integritate fizică, consacrat de articolul 8 din Convenție389.
În conformitate cu articolele 6 și 8 din Convenția privind drepturile omului și bi‑
omedicina390, atunci când un minor nu are capacitatea juridică de a consimți la
o intervenție medicală, aceasta nu se poate efectua fără autorizația reprezen‑
tantului său, cu excepția situațiilor de urgență. Deși convenția nu impune con‑
simțământul minorului dacă acesta nu are capacitatea juridică de a consimți, ea
prevede, totuși, că părerea minorului va fi luată în considerare „ca un factor din
ce în ce mai hotărâtor, în funcție de vârsta și de gradul său de maturitate” [ar‑
ticolul 6 alineatul (2)].
De asemenea, conform articolului 11 din CSE, părțile se angajează să ia măsuri
corespunzătoare în vederea furnizării de servicii de consultare și de educare pen‑
tru ameliorarea sănătății și dezvoltarea simțului responsabilității individuale în
materie de sănătate391. Asistența și îngrijirile medicale sunt garantate în teme‑
iul articolului 13 din CSE pentru orice persoană care nu dispune de resurse sufi‑
ciente și care nu este în măsură să și le procure prin propriile mijloace sau să le
primească dintr‑o altă sursă. În sfârșit, în 2011, Comitetul de Miniștri a adoptat
o serie de orientări specifice privind asistența medicală în interesul copilului392.
Astfel cum se ilustrează în următoarele exemple, CEDS susține că copiii migranți
aflați ilegal într‑un stat au dreptul la asistență medicală mai extinsă decât sim‑
pla asistență medicală de urgență. CSE cuprinde numeroase referiri la drepturile
copiilor la servicii de asistență socială și medicală (articolele 11, 12, 13, 14, 16 și
17), care se aplică indiferent de statutul de migrant al celor în cauză.
389 Ibid., punctul 79.
390 Consiliul Europei, Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei
umane față de aplicațiile biologiei și medicinei: Convenția privind drepturile omului și biomedi‑
cina, CETS nr. 164, 1997.
391 În ceea ce privește educația pentru sănătatea sexuală și a reproducerii, a se vedea de aseme‑
nea, la secțiunea dedicată educației (secțiunea 8.2).
392 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2011), „Orientările Comitetului de Miniștri al Consiliului
Europei privind asistența medicală în interesul copilului”, 21 septembrie 2011.
157
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat
Exemplu: Decizia CEDS în cauza International Federation of Human Rights
Leagues (FIDH)/Franța393 privește adoptarea în Franța a unei legi prin care
se abroga scutirea imigranților cu venituri foarte mici în situație de ședere
ilegală de la plata tratamentelor medicale și se impuneau taxe pentru ser‑
viciile medicale. Potrivit hotărârii CEDS, persoanele care nu au împlinit vâr‑
sta majoratului, inclusiv copiii neînsoțiți, trebuie să beneficieze de asistență
medicală gratuită.
Exemplu: În cauza Defence for Children International (DCI)/Belgia394, CEDS
a constatat o încălcare a articolului 17 din CSE din cauza restricționării
asistenței medicale acordate copiilor migranți fără documente. Comitetul
a confirmat „dreptul minorilor migranți aflați ilegal pe teritoriul unui stat
de a primi asistență medicală mai extinsă decât asistența medicală de ur‑
gență, inclusiv asistență medicală primară și secundară, precum și consili‑
ere psihologică”395. Comitetul a mai afirmat că lipsa unor centre de recepție
pentru minorii străini aflați ilegal pe teritoriul unui stat îngreunează accesul
la asistență medicală. În plus, CEDS a constatat că motivele stării precare
de sănătate pot fi combătute numai în măsura în care copiilor li se asigură
locuința și plasarea cu asistenți maternali. Prin urmare, Comitetul a consta‑
tat o încălcare a articolului 11 alineatele (1) și (3) din CSE, din cauza lipsei de
locuințe și de asistenți maternali396.
În mod similar, Convenția europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului
migrant397 prevede faptul că lucrătorii migranți angajați legal pe teritoriul altui
stat precum și familiile acestora ar trebui să beneficieze de acces egal la asistență
socială și medicală în aceleași condiții ca cetățenii statului respectiv (articolul 19).
În ceea ce privește dreptul internațional, dispoziții mai cuprinzătoare privind drep‑
tul la sănătate pot fi găsite la articolul 12 din Pactul internațional privind drepturile
393 CEDS, International Federation of Human Rights Leagues (FIDH)/Franța, reclamația nr. 14/2003,
8 septembrie 2004, punctele 35-37.
394 CEDS, Defence for Children International (DCI)/Belgia, Reclamația nr. 69/2011,
23 octombrie 2012.
395 Ibid., punctul 128.
396 Ibid., punctele 116-118.
397 Consiliul Europei, Convenția europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant,
CETS nr. 93, 1977.
158
Manual de drept european privind drepturile copilului
economice, sociale și culturale (PIDESC)398 și la articolul 24 din Convenția cu pri‑
vire la drepturile copilului (CDC). Aceste instrumente pun accentul pe prevenție
și tratament. Comitetul Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile copilului
subliniază importanța accesului la cel mai înalt standard posibil de asistență me‑
dicală și nutriție în timpul copilăriei timpurii399 și a accesului adolescenților la in‑
formații despre sănătatea sexuală și a reproducerii400. Comitetul a mai clarificat
faptul că dreptul copiilor la sănătate include „dreptul persoanei de a‑și controla
propria sănătate și propriul corp, inclusiv libertatea sexuală și a reproducerii, în
vederea luării de decizii responsabile”401. Comitetul încurajează statele să „ia în
considerare permiterea minorilor să își dea consimțământul pentru anumite tra‑
tamente și intervenții medicale fără permisiune din partea unui părinte, îngriji‑
tor sau tutore, de exemplu, pentru efectuarea testului HIV, servicii de sănătate
sexuală și a reproducerii, inclusiv educație și îndrumări cu privire la sănătatea
sexuală, la contracepție și la avortul în condiții de siguranță”402.
8.4. Dreptul la locuință
Aspecte esențiale
• Dreptul la o locuință adecvată este garantat de articolul 31 din CSE.
• Conform CEDS, copiii care locuiesc ilegal într‑un stat trebuie să primească un adăpost
corespunzător, iar în centrele de cazare condițiile de viață trebuie să respecte demni‑
tatea umană.
• Potrivit CEDO, o locuință necorespunzătoare nu justifică plasamentul în grija statului.
398 ONU, Adunarea Generală, Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale,
16 decembrie 1966, Națiunile Unite, Seria Tratate, vol. 993, p. 3.
399 ONU, Comitetul pentru drepturile copilului (2006), Comentariul general nr. 7 privind punerea în
aplicare a drepturilor copilului în copilăria timpurie, Doc. ONU CRC/C/GC/7/Rev.1, punctul 27.
400 ONU, Comitetul pentru drepturile copilului (2003), Comentariul general nr. 4 privind sănătatea
și dezvoltarea adolescentului în contextul Convenției privind drepturile copilului, Doc. ONU CRC/
GC/2003/4, punctul 28.
401 ONU, Comitetul pentru drepturile copilului (2013), Comentariul general nr. 15 privind dreptul
copilului de a beneficia de cel mai înalt standard de sănătate posibil (articolul 24), Doc. ONU CR‑
C/C/GC/15, punctul 24.
402 Ibid., punctul 31.
159
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat
În dreptul UE, articolul 34 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a UE
cuprinde o referire la dreptul la asistență în ceea ce privește locuința ca parte
a eforturilor de combatere a marginalizării sociale și a sărăciei. Directiva privind
egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică
menționează locuința printre produsele și serviciile disponibile publicului pentru
care trebuie să se asigure în mod nediscriminatoriu accesul, precum și furnizarea
lor403. Tratamentul nediferențiat în ceea ce privește subvențiile pentru locuință
se aplică rezidenților pe termen lung. Cu toate acestea, legislația UE încearcă să
se asigure, de exemplu în ceea ce privește reîntregirea familiei, că membrii fa‑
miliei nu vor constitui o povară pentru sistemul de asistență socială al statului
membru vizat404. Directiva privind reîntregirea familiei impune ca solicitările de
reîntregire a familiei să facă dovada faptului că susținătorul reîntregirii (adică
un resortisant al unei țări terțe, titular al unui permis de ședere eliberat de un
stat membru cu o perioadă de valabilitate mai mare sau egală cu un an, care are
perspective întemeiate de a obține un drept de ședere permanent) dispune de
o locuință considerată normală pentru o familie de dimensiuni comparabile în
aceeași regiune. Locuința trebuie să corespundă standardelor generale de să‑
nătate și de siguranță în vigoare în statul membru în cauză405.
În dreptul CoE, Convenția nu prevede dreptul la locuință, dar dacă un stat decide să
ofere locuințe, acest demers trebuie să se realizeze într‑un mod nediscriminatoriu.
Exemplu: În cauza Bah/Regatul Unit406, fiul reclamantei, care era reziden‑
tă legal în Regatul Unit, a primit autorizarea de a se alătura mamei sale,
cu condiția de a nu recurge la fonduri publice. La scurt timp după sosirea
acestuia, reclamanta a solicitat asistență pentru găsirea unei locuințe. Însă,
deoarece fiul făcea obiectul controlului imigrației, s‑a refuzat examinarea
prioritară a solicitării sale, după cum ar fi avut dreptul în mod normal, în ca‑
litate de persoană fără adăpost în mod neintenționat și însoțită de un copil
minor. În cele din urmă, autoritățile au ajutat‑o să găsească o nouă locuință
și, ulterior, i‑au oferit o locuință socială. Reclamanta a denunțat faptul că
refuzul de a acorda prioritate solicitării sale fusese un act discriminatoriu.
403 Directiva 2000/43/CE a Consiliului de de punere în aplicare a principiului egalității de tratament
între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, 29 iunie 2000, articolul 3.
404 A se vedea, de asemenea, FRA și CEDO (2014), p 201.
405 Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea famili‑
ei (Directiva privind reîntregirea familiei), articolul 7 alineatul (1) litera (a).
406 CEDO, Bah/Regatul Unit, nr. 56328/07, 27 septembrie 2011.
160
Manual de drept european privind drepturile copilului
CEDO a susținut că demersul de a institui criterii pentru alocarea resurselor
limitate precum locuințele sociale este legitim, cu condiția ca aceste cri‑
terii să nu fie arbitrare sau discriminatorii. Nu s‑a constatat nimic arbitrar
în refuzul autorităților de a acorda prioritate reclamantei, care își adusese
fiul fiind pe deplin conștientă de condițiile în care fusese emisă autorizarea
de a intra în țară. În plus, reclamanta nu rămăsese de fapt niciun moment
fără locuință și existau alte obligații statutare care ar fi impus autorităților
locale să îi ajute pe ea și pe fiul ei dacă amenințarea de a rămâne fără adă‑
post s‑ar fi concretizat. Prin urmare, Curtea a constatat că nu a existat nicio
încălcare a articolului 14 coroborat cu articolul 8 din Convenție.
CEDO a examinat și cauze care priveau evacuarea unor familii de romi din cam‑
pinguri pentru rulote407. CEDO a examinat în mod indirect problema calității lo‑
cuințelor, statuând că o locuință necorespunzătoare nu justifică plasarea copiilor
în grija statului408 (a se vedea și secțiunile 5.2 și 6.2).
Dreptul la o locuință adecvată este garantat de articolul 31 din CSE. CEDS susține
că „locuința adecvată în sensul articolului 31 alineatul (1) semnifică o așezare
care nu prezintă riscuri din punct de vedere sanitar și al sănătății, adică dotată cu
toate facilitățile de bază, precum apă, încălzire, sistem de eliminare a deșeurilor,
instalații sanitare și energie electrică și care trebuie să fie și sigură din punct de
vedere al structurii, să nu fie supraaglomerată și să constituie o posesiune si‑
gură, garantată de lege”409. Evacuarea este permisă dacă se justifică, ea trebu‑
ind să aibă loc în condiții ce respectă demnitatea persoanei și dacă este pusă la
dispoziție o alternativă de cazare410. Condițiile de viață într‑un centru „ar trebui
să fie de așa natură încât să fie posibil să se locuiască în condiții compatibile cu
demnitatea umană”: trebuie să „îndeplinească cerințele privind siguranța, sănă‑
tatea și igiena, inclusiv facilitățile de bază, adică apă curată, iluminat și încălzire
407 CEDO, Connors/Regatul Unit, nr. 66746/01, 27 mai 2004.
408 CEDO, Wallová și Walla/Republica Cehă, nr. 23848/04, 26 octombrie 2006, punctele 73-74
(hotărâre disponibilă în limba franceză); CEDO, Havelka și alții/Republica Cehă, nr. 23499/06,
21 iunie 2007, punctele 57-59 (hotărâre disponibilă în limba franceză).
409 CEDS, Defence for Children International (DCI)/Țările de Jos, reclamația nr. 47/2008, 20 octom‑
brie 2009, punctul 43.
410 CERS, Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC)/Italia, reclamația nr. 27/2004,
7 decembrie 2005, punctul 41; CERS, Médecins du Monde – International/Franța, reclamația
nr. 67/2011, 11 septembrie 2012, punctele 74-75 și 80.
161
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat
suficiente. Printre condițiile de bază pe care trebuie să le satisfacă locuințele
temporare se numără și securitatea împrejurimilor imediate”411.
În ceea ce privește locuințele pentru copiii străini aflați în situație de ședere ilega‑
lă, CEDS susține că atât nefurnizarea niciunei astfel de locuințe, cât și furnizarea
unei cazări neadecvate în hoteluri, constituie o încălcare a articolului 17 alinea‑
tul (1) din CSE412. În plus, la articolul 31 alineatul (2) din CSE, referitor la preveni‑
rea lipsei de adăpost, statelor li se solicită să asigure cazarea adecvată a copiilor
în situație de ședere ilegală fără a recurge la detenție413.
8.5. Dreptul la un nivel de trai adecvat și
dreptul la securitate socială
Aspecte esențiale
• Accesul la alocațiile pentru copii și la concediile pentru creșterea copilului trebuie să
fie nediscriminatoriu.
• În conformitate cu dreptul UE, protecția socială pe care o acordă contractele de uceni‑
cie lucrătorilor tineri nu ar trebui să fie atât de redusă încât aceștia să nu se bucure
de nivelul general de protecție.
• În ce privește CSE, suspendarea alocațiilor familiale în cazul absenteismului școlar
constituie o limitare disproporționată a dreptului familiei la protecție economică,
socială și juridică.
În dreptul UE, articolul 34 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a UE
prevede că „Uniunea recunoaște și respectă dreptul de acces la prestațiile de se‑
curitate socială și la serviciile sociale” în cazurile care corespund ramurilor tradi‑
ționale ale securității sociale (maternitate, boală, accident de muncă, dependen‑
ță de alte persoane sau bătrânețe, pierderea locului de muncă). De acest drept
se bucură toate persoanele care au reședința și se deplasează legal în cadrul
411 CEDS, Defence for Children International (DCI)/Țările de Jos, reclamația nr. 47/2008,
20 octombrie 2009, punctul 62.
412 CEDS, Defence for Children International (DCI)/Belgia, reclamația nr. 69/2011,
23 octombrie 2012, punctele 82-83. A se vedea și FRA (2010), p 30.
413 CEDS, Defence for Children International (DCI)/Țările de Jos, reclamația nr. 47/2008,
20 octombrie 2009, punctul 64.
162
Manual de drept european privind drepturile copilului
Uniunii. Dreptul la asistență socială este recunoscut pentru a se putea asigura
o existență decentă pentru persoanele care nu dispun de suficiente resurse și
pentru a combate excluziunea socială și sărăcia. Toate aceste aspecte sunt nu‑
anțate de „normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile nați‑
onale” [articolul 34 alineatul (1) din cartă].
Potrivit CJUE, dacă cetățenilor unui stat membru li se solicită doar să fie rezidenți
ai statului membru pentru a putea avea acces la alocația pentru creșterea copilu‑
lui, nu se poate cere resortisanților altor state membre ale UE să obțină un per‑
mis oficial de ședere pentru a avea acces la aceleași alocații414. Este discrimina‑
toriu refuzul de a acorda concediu pentru creșterea copilului anumitor categorii
de persoane, precum mamelor beneficiare care au un copil prin intermediul unei
mame purtătoare415.Același lucru se aplică în cazul funcționarilor publici de sex
masculin cărora le este refuzat concediul pentru creșterea copilului dacă soțiile
lor nu sunt încadrate în muncă sau nu exercită nicio activitate profesională, în
afara cazului în care, din cauza unei boli grave sau a unei dizabilități, acestea s‑ar
afla în incapacitate de a face față necesităților legate de creșterea copilului416.
În mod similar, statele membre trebuie să creeze un regim de concediu pentru
creșterea copilului care, în eventualitatea nașterii de gemeni, să asigure părinți‑
lor un tratament care să țină cont în mod corespunzător de necesitățile lor spe‑
ciale. Acest lucru poate fi realizat prin corelarea duratei concediului cu numărul
copiilor născuți și prin adoptarea altor măsuri, cum ar fi asistența materială sau
ajutorul financiar417.
În dreptul CoE, CEDO a examinat o cauză referitoare la o presupusă discriminare
în ceea ce privește acordarea concediilor de creștere a copilului și a alocațiilor
pentru părinți în Rusia.
Exemplu: În cauza Konstantin Markin/Rusia,
418 unui militar din armata rusă
i s‑a refuzat acordarea concediului de creștere a copilului, în condițiile în
care femeile din cadrul armatei au dreptul la astfel de concedii. În opinia
414 CJUE, C-85/96, María Martínez Sala/Freistaat Bayern, 12 mai 1998, punctele 60-65.
415 CJUE, C-363/12, Z/A Government Department, The Board of Management of a Community
School [GC], 18 martie 2014.
416 CJUE, C-222/14, Konstantinos Maïstrellis/Ypourgos Dikaiosynis, Diafaneias kai Anthropinon
Dikaiomaton, 16 iulie 2015, punctul 53.
417 CJUE, C-149/10, Zoi Chatzi/Ypourgos Oikonomikon, 16 septembrie 2010, punctele 72-75.
418 CEDO, Konstantin Markin/Rusia [GC], nr. 30078/06, 22 martie 2012.
163
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat
Curții, excluderea militarilor de la acordarea concediului de creștere a co‑
pilului nu a primit o justificare rezonabilă. Nici contextul invocat al forțelor
armate speciale, nici riscurile privind eficacitatea operativă, nici argumen‑
tele legate de rolul special al femeii în creșterea copiilor sau de tradițiile
din statul vizat nu au putut justifica tratamentul diferențiat. Curtea a con‑
statat o încălcare a articolului 14 coroborat cu articolul 8 din Convenție.
Articolele 12-14 din CSE cuprind prevederi mai ample privind dreptul la securitate
socială, dreptul la asistență socială și medicală și dreptul de a beneficia de ser‑
vicii sociale. Articolul 16 din CSE menționează în mod explicit prestațiile sociale
și familiale ca modalitate de promovare a protecției economice, juridice și soci‑
ale a vieții de familie. Articolul 30 din CSE prevede dreptul la protecție împotriva
sărăciei și a excluziunii sociale. Anumite drepturi sociale pot intra în domeniul
de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu condiția ca legisla‑
ția națională să genereze interese patrimoniale prin acordarea de drept a unor
drepturi sociale, condiționate sau nu de plata anterioară a unor contribuții419.
În conformitate cu articolul 12 din CSE, statele au obligația să înființeze sau să
mențină un regim de securitate socială și să depună eforturi pentru a‑l aduce
treptat la un nivel mai ridicat.
Articolul 16 din CSE solicită statelor să promoveze protecția economică, juridică
și socială a familiei prin mijloace corespunzătoare. Mijloacele principale ar tre‑
bui să fie prestațiile sociale și familiale, furnizate în cadrul sistemului de secu‑
ritate socială și disponibile universal sau în funcție de venituri. Aceste prestații
trebuie să constituie o suplimentare adecvată a venitului pentru un număr sem‑
nificativ de familii. CEDS evaluează caracterul adecvat al prestațiilor familiale
(pentru creșterea copilului) în raport cu mediana veniturilor pe adult‑echivalent
(Eurostat)420. CEDS consideră că lipsa unui sistem general de prestații familiale
reprezintă o violare a CSE421.
CEDS admite însă că plata prestațiilor pentru copii poate fi condiționată în funcție
de domiciliul copilului.422. Comitetul susține că introducerea unei protecții extrem
de limitate împotriva riscurilor sociale și economice pentru minori (din categoria
419 CEDO, Stummer/Austria [GC], nr. 37452/02, 7 iulie 2011, punctul 82.
420 CEDS, Concluzii 2006, Estonia, p. 215.
421 CEDS, Concluzii 2011, Turcia, articolul 16.
422 CEDS (2007), Concluzii XVIII – Capitolul 1 – Introducere generală, p. 11.
164
Manual de drept european privind drepturile copilului
de vârstă 15-18 ani) în cadrul contractelor speciale de ucenicie (aceștia aveau
dreptul numai la prestații în natură în caz de boală și o acoperire a riscului de ac‑
cident profesional la nivel de 1 %), exclude în fapt o categorie particulară de lu‑
crători (minori) de la „protecția generală pe care o oferă sistemul de securitate
socială în ansamblu”. Acest fapt constituie, așadar, o încălcare a obligației statului
de a îmbunătăți treptat nivelul sistemului de securitate socială423.
Suspendarea alocațiilor familiale în cazul absenteismului școlar constituie, de
asemenea, o limitare disproporționată a dreptului familiei la protecție econo‑
mică, socială și juridică.
Exemplu: Într‑o plângere împotriva Franței, Comitetul european de acțiu‑
ne specializată pentru copil și familie (European Committee for Home-Based Priority Action for the Child and the Family – EUROCEF) a susținut că
suspendarea alocațiilor familiale ca măsură de reducere a absenteismului
școlar constituie o încălcare a dreptului familiei la protecție economică, so‑
cială și juridică, consacrat la articolul 16 din CSE. Constatând că măsura este
disproporționată în raport cu scopul urmărit, Comitetul a observat că „mă‑
sura contestată care dispune suspendarea și posibila anulare a alocațiilor
familiale face din părinți unicii responsabili pentru atingerea obiectivului de
reducere a absenteismului școlar și sporește vulnerabilitatea economică și
socială a familiilor vizate”424.
Convenția europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant425 pre‑
vede că lucrătorii migranți angajați legal într‑un alt stat și familiile acestora tre‑
buie să beneficieze de tratament egal cu cetățenii statului în cauză în materie de
securitate socială (articolul 18) și să beneficieze de acces la alte „servicii socia‑
le” menite să le faciliteze primirea în statul gazdă (articolul 10). În mod similar,
Convenția europeană de securitate socială protejează drepturile refugiaților și
apatrizilor în ceea ce privește accesul la securitatea socială în statul gazdă (in‑
clusiv prestațiile familiale pentru copii)426.
423 CEDS, Federația Generală a Angajaților Companiei Naționale de Electricitate (GENOP-DEI)
și Confederația Sindicatelor Funcționarilor Publici din Grecia (ADEDY)/Grecia,
reclamația nr. 66/2011, 23 mai 2012, punctul 48.
424 CEDS, European Committee for Home-Based Priority Action for the Child and the Family
(EUROCEF)/Franța, reclamația nr. 82/2012, 19 martie 2013, punctul 42.
425 Consiliul Europei, Convenția europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant,
CETS nr. 93, 1977.
426 Consiliul Europei, Convenția europeană privind securitatea socială, CETS nr. 78, 1972.
165
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul de trai adecvat
În temeiul dreptului internațional, dreptul la un nivel de trai adecvat este ga‑
rantat de articolul 11 din Pactul internațional privind drepturile economice, so‑
ciale și culturale (PIDESC) și de articolul 27 din Convenția cu privire la drepturile
copilului (CDC).

167
UE Subiecte
abordate CoE
TFUE, articolul 21
Carta drepturilor fundamentale a UE,
articolul 45 (libertatea de circulație)
Directiva privind condițiile de primire
(2013/33/UE)
Directiva privind returnarea
(2008/115/CE)
Directiva privind procedurile de azil
(reformare) (2013/32/UE)
Regulamentul Dublin [Regulamentul
(UE) nr. 604/2013]
Directiva privind standardele mini‑
me (2011/95/UE)
Directiva privind libera circulație
(2004/38/CE)
CJUE, C-648/11, The Queen, la cererea formulată de MA și alții/Secretary of State for the Home Department, 2013 (transfer efectuat în
conformitate cu procedura Dublin)
Regulamentul privind Codul Frontie‑
relor Schengen (nr. 562/2006), ane‑
xa VII, punctul 6
Intrarea și
șederea
Convenția, articolul 8 (dreptul
la respectarea vieții private și
de familie)
Directiva privind procedurile de azil
(reformare) (2013/32/UE), artico‑
lul 25 alineatul (5)
Evaluarea
vârstei
9
Migrația și azilul
168
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
TFUE, articolele 67 și 73 și artico‑
lul 79 alineatul (2) litera (a)
Directiva privind reîntregirea familiei
(2003/86/CE)
Directiva privind standardele mini‑
me (2011/95/UE), articolul 31
Directiva privind condițiile de primire
(2013/33/UE)
Directiva privind protecția tempora‑
ră (2001/55/CE)
Regulamentul Dublin [Regulamen‑
tul (UE) nr. 604/2013]
Directiva privind returnarea
(2008/115/CE), articolul 13
Reîntregirea
familiei și
copiii separați
Convenția, articolul 8 (dreptul
la respectarea vieții private și
de familie)
CEDO, Șen/Țările de Jos,
nr. 31465/96, 2001 (realizarea
unui echilibru între drepturi)
CEDO, Jeunesse/Țările de Jos
[GC], nr. 12738/10, 2014 (viața
de familie, interesul superior al
copilului)
Directiva privind condițiile de primire
(2013/33/UE), articolul 11
Directiva privind returnarea
(2008/115/CE), articolul 17
Detenția
copiilor
CEDO, Mubilanzila Mayeka
și Kaniki Mitunga/Belgia,
nr. 13178/03, 2006 (detenție în
vederea expulzării)
CEDO, Popov/Franța,
nr. 39472/07 și nr. 39474/07,
2012 (detenție în vederea
expulzării)
CEDO, Kanagaratnam/Belgia,
nr. 15297/09, 2011 (detenție în
vederea expulzării)
Directiva privind libera circulație
(2004/38/CE), preambul
(considerentul 24), articolele 7, 12 și
13 și articolul 28 alineatul (3) litera (b)
Expulzarea CEDO, Gül/Elveția,
nr. 23218/94, 1996 (expulzarea
familiei)
CEDO, Boultif/Elveția,
nr. 54273/00, 2001 (expulzarea
minorilor)
CEDO, Tarakhel/Elveția [GC],
nr. 29217/12, 2014 (expulzarea
minorilor)
Carta drepturilor fundamentale a UE,
articolele 47-48 (dreptul la o cale de
atac eficientă și la un proces echi‑
tabil și prezumția de nevinovăție și
dreptul la apărare)
Directiva privind procedurile de azil
(reformare) (2013/32/UE), articole‑
le 7 și 25
Directiva privind drepturile victime‑
lor (2012/29/UE), articolul 8
Accesul la
justiție
Convenția, articolul 13 (dreptul
la un recurs efectiv)
CEDO, Rahimi/Grecia,
nr. 8687/08, 2011 (cale de atac
eficientă pentru contestarea
condițiilor de detenție)
169
Migrația și azilul
UE dispune de competențe clare de legiferare în domeniul migrației și azilului.
Dispozițiile referitoare la migranții minori reglementează o serie de situații le‑
gate de migrație, inclusiv migrația pe termen lung legată de găsirea unui loc de
muncă, azilul și protecția subsidiară și, de asemenea, situația migranților aflați
în situație de ședere ilegală. În afară de protecția pe care minorii migranți sunt
îndreptățiți să o primească în temeiul articolului 24 din Carta drepturilor funda‑
mentale a UE, articolele 18 și 19 din cartă se referă la dreptul de azil și la protecția
în caz de îndepărtare, expulzare sau extrădare. UE a acordat atenție și nevoilor
specifice ale copiilor neînsoțiți, inclusiv anumitor aspecte juridice precum tutela/
curatela și reprezentarea juridică, evaluarea vârstei, găsirea și reîntregirea fami‑
liei, procedurile de azil, detenția și expulzarea, precum și unor aspecte legate de
condițiile de viață ale minorilor, inclusiv locuința, asistența medicală, educația și
formarea, religia, normele și valorile culturale, activitățile recreative și petrece‑
rea timpului liber, interacțiunea socială și experiențele în ce privește rasismul427.
În sistemul juridic al Consiliului Europei, există patru convenții specifice care vi‑
zează protejarea drepturilor minorilor migranți în diferite contexte: Convenția,
CSE, Convenția europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant și
Convenția europeană asupra cetățeniei. Prezentul capitol se axează în principal
pe punerea în aplicare a dispozițiilor Convenției, îndeosebi articolul 3 (protecția
împotriva tratamentelor inumane ori degradante), articolul 5 (lipsirea de liber‑
tate) și articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), considerate
singure sau în coroborare cu articolul 14 (interzicerea discriminării). Aceste dis‑
poziții sunt invocate pentru a apăra drepturile de reîntregire a familiei, de acces
la justiție și de continuitate a șederii în statul gazdă, pe care le au copiii migranți,
refugiați sau solicitanți de azil și membrii familiilor acestora.
La nivel internațional, în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (CDC)
există o serie de prevederi care afirmă drepturile copiilor în contextul migrați‑
ei și azilului și care au constituit un model pentru măsurile juridice adoptate la
nivel european. În mod specific, articolul 7 protejează dreptul copilului la înre‑
gistrarea nașterii sale, dreptul de a dobândi o cetățenie și dreptul de a fi îngrijit
de părinții săi; articolul 8 protejează dreptul copilului de a‑și păstra identitatea,
inclusiv cetățenia, numele și relațiile familiale; articolul 9 garantează respecta‑
rea dreptului copilului care a fost separat de ambii părinți de a întreține contac‑
te directe cu amândoi, dacă acest lucru este în interesul superior al copilului; în
427 Pentru detalii suplimentare, a se vedea FRA (2010); FRA (2011a), p. 27-38; FRA (2011b),
p. 26-30.
170
Manual de drept european privind drepturile copilului
plus, articolul 22 le garantează copiilor refugiați dreptul la protecție și asistență
specială. De asemenea, Convenția Națiunilor Unite privind statutul refugiaților428,
împreună cu Protocolul din 1967 la aceasta sunt universal considerate ca fiind
elementul central al protecției internaționale a refugiaților.
Următoarele secțiuni tratează intrarea și șederea (secțiunea 9.1), evaluarea vârstei
(secțiunea 9.2), reîntregirea familiei pentru copiii separați (secțiunea 9.3), deten‑
ția (secțiunea 9.4), expulzarea (secțiunea 9.5) și accesul la justiție (secțiunea 9.6).
9.1. Intrarea și șederea
Aspecte esențiale
• Cetățenii UE beneficiază de dreptul de liberă circulație în interiorul UE.
• Deciziile privind intrarea și șederea copiilor trebuie luate având în vedere interesul
superior al acestora și în cadrul unor mecanisme și proceduri corespunzătoare.
În dreptul UE, natura și întinderea drepturilor copilului depinde în mare măsură
de cetățenia copilului și a părinților acestuia și, de asemenea, de modul în care
migrează acesta: singur sau împreună cu părinții săi.
Migrația cetățenilor din statele membre este reglementată de mai multe instru‑
mente juridice. Drepturile acordate cetățenilor UE sunt ample și menite să sti‑
muleze mobilitatea în cele mai bune condiții în interiorul Uniunii. În primul rând,
articolul 21 din TFUE prevede că orice cetățean al Uniunii și membrii familiei sale
au dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre. În plus, oda‑
tă sosiți pe teritoriul statului gazdă, ei au dreptul de a beneficia de un tratament
egal cu acela acordat cetățenilor statului în cauză în ceea ce privește accesul și la
piața muncii, la prestațiile sociale, la învățământ și la serviciile medicale, precum
și condițiile de a beneficia de acestea429. Articolul 45 din Carta drepturilor funda‑
mentale a UE garantează, de asemenea, libertatea de circulație a cetățenilor UE.
428 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, Convenția privind statutul refugiaților, 28 iu‑
lie 1951, Organizația Națiunilor Unite, Seria Tratatelor ONU, vol. 189, p. 137.
429 Imigranții proveniți din Croația, țara care a aderat cel mai recent la UE, au fost supuși unor re‑
stricții pe durata unei perioade de tranziție care s‑a încheiat în iunie 2015, unele state membre
având posibilitatea de a prelungi această perioadă până în anul 2020.
171
Migrația și azilul
De asemenea, drepturile copiilor care circulă însoțiți de părinți sau tutori cu ce‑
tățenie UE sunt reglementate și de Directiva privind libera circulație430. Aceasta
prevede că membrii familiilor acestora au drept de intrare și de ședere în statul
membru gazdă împreună cu migrantul cu cetățenie UE care beneficiază de dreptul
de ședere cu titlu principal, sau ulterior mutării acestuia în statul în cauză [arti‑
colul 5 alineatul (1)]. În sensul Directivei, printre „membrii de familie” se numără
copiii biologici ai migrantului cu cetățenie UE sau ai soțului sau partenerului, cu
condiția ca aceștia să fie în vârstă de cel mult 21 de ani sau să se afle în întreți‑
nerea sa [articolul 2 alineatul (2)]. Ei pot fi sau nu cetățeni ai Uniunii, cu condiția
ca migrantul principal căruia i se alătură să fie cetățean al UE. Pentru perioada
primelor trei luni după intrare, dreptul de ședere al familiei este necondiționat,
însă ulterior, cetățenii UE care doresc ca copiii lor să rămână cu ei în statul gaz‑
dă trebuie să demonstreze că dispun de suficiente resurse financiare, precum și
asigurări medicale complete pentru ei înșiși și pentru membrii familiilor lor (ar‑
ticolul 7). Copiii și alți membri ai familiei dobândesc automat dreptul de ședere
permanentă după ce au avut reședința legală împreună cu cetățeanul Uniunii în
statul membru gazdă pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani [articolul 16 alinea‑
tul (2) și articolul 18]. În acel moment necesitatea de a îndeplini condițiile privind
resursele financiare sau asigurarea de sănătate încetează.
Libertatea de circulație a resortisanților unor țări terțe care nu fac parte din fa‑
milia unui migrant cu cetățenie UE este supusă mai multor restricții. Acest dome‑
niu este reglementat în parte de legislația UE și în parte de legislația națională
privind imigrația adoptată de fiecare stat membru.
În contextul procedurilor de protecție internațională, minorii sunt considerați „per‑
soane vulnerabile” a căror situație specifică trebuie avută în vedere de statele
membre la punerea în aplicare a legislației UE431. Astfel, statele trebuie să identi‑
fice și să satisfacă orice nevoie specială pe care ar putea să o aibă copiii care soli‑
cită azil la intrarea în statul gazdă. Articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale
a UE se aplică cerințelor referitoare la intrare și ședere prevăzute în acquis-ul UE
în materie de azil, în măsura în care cei vizați sunt copiii. Articolul obligă statele
430 Trebuie avut în vedere că prevederile relevante ale Directivei sunt aplicabile și în Spațiul Eco‑
nomic European. Pentru informații suplimentare, a se vedea Acordul privind Spațiul Economic
European, 2 mai 1992, Partea a III‑a, „Libera circulație a persoanelor, serviciilor și capitaluri‑
lor” și Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte,
și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, semnat la
Luxemburg la 21 iunie 1999 și intrat în vigoare la 1 iunie 2002, JO 2002 L 114/6.
431 A se vedea în mod specific Directiva privind condițiile de primire 2013/33/UE, articolul 21 și
Directiva privind returnarea 2008/115/CE, articolul 3 alineatul (9).
172
Manual de drept european privind drepturile copilului
membre ale UE să se asigure că interesul superior al copilului primează în toate
acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt efectuate de autorități publice
sau de instituții private. Mai precis, principiul interesului superior al copilului stă
la baza punerii în aplicare a Directivei 2013/32/UE privind procedurile comune
de acordare și retragere a protecției internaționale (reformare) (Directiva pri‑
vind procedurile de azil)432, precum și a Regulamentului de stabilire a criteriilor
și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea
unei cereri de protecție internațională prezentate într‑unul dintre statele membre
de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (Regulamentul
Dublin), în ce privește aspectele referitoare la copii433. Ambele texte legislative
cuprind și garanții specifice pentru copiii neînsoțiți, inclusiv reprezentare juridi‑
că. Regulamentul (nr. 562/2006) privind Codul Frontierelor Schengen prevede că
polițistul de frontieră trebuie să verifice existența autorității parentale a însoți‑
torilor asupra minorului, în special în cazul în care minorul nu este însoțit decât
de un sigur adult și în cazul în care există motive întemeiate de suspiciune că re‑
spectivul minor a fost luat ilegal din custodia persoanei (persoanelor) care dețin
în mod legal autoritatea parentală asupra sa. În acest din urmă caz, polițistul de
frontieră efectuează o cercetare mai aprofundată în vederea descoperirii even‑
tualelor incoerențe sau contradicții în informațiile date. În cazul minorilor care
călătoresc neînsoțiți, polițiștii de frontieră trebuie să se asigure, printr‑o verifi‑
care aprofundată a documentelor de călătorie și a altor documente, că minorii
nu părăsesc teritoriul împotriva voinței persoanei (persoanelor) învestite cu au‑
toritatea parentală asupra lor434.
În dreptul CoE este recunoscut dreptul pe care îl au statele, în temeiul unor dis‑
poziții binecunoscute ale dreptului internațional, de a controla intrarea, șederea
și expulzarea străinilor, cu condiția respectării obligațiilor asumate prin tratate‑
le la care sunt parte, inclusiv Convenția. Dreptul la respectarea vieții private și
de familie stipulat la articolul 8 din Convenție este invocat adesea ca măsură de
432 Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind proce‑
durile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (reformare), 29 iunie 2013,
L 180/60, articolul 25 alineatul (6).
433 Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013
de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de
examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într‑unul dintre statele membre
de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (reformare), JO 2013 L 180/31180/59, articolul 6.
434 Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2016 de in‑
stituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul
Frontierelor Schengen), anexa VII punctul 6.
173
Migrația și azilul
protecție împotriva expulzării copiilor care în caz contrar ar fi fost considerati
ca nenecesitând protecție internațională sau protecție subsidiară. S‑au consta‑
tat violări ale articolului 8 în cazuri privitoare la copii, întrucât separarea forțată
de membrii apropiați ai familiei ar fi avut consecințe negative asupra educației,
stabilității sociale și emoționale și identității acestora435.
9.2. Evaluarea vârstei436
Aspecte esențiale
• Procedurile de evaluare a vârstei trebuie să țină seama de drepturile copilului.
• Evaluarea vârstei se referă la procedurile prin care autoritățile încearcă să stabilească
vârsta legală a migrantului pentru a stabili procedurile și normele privind migrația
aplicabile în cazul acestuia.
În dreptul UE, articolul 25 alineatul (5) din Directiva privind procedurile de azil
permite statelor membre să recurgă la examene medicale pentru a stabili vârsta
minorilor neînsoțiți, însă prevede că acestea trebuie să se efectueze „cu respec‑
tarea deplină a demnității individuale, procedându‑se la examinările cele mai pu‑
țin invazive și efectuate de profesioniști în domeniul medical calificați”. Această
dispoziție mai stipulează că persoanele trebuie să fie informate într‑o limbă pe
care o înțeleg că este posibil să se efectueze un examen medical în vederea
stabilirii vârstei, trebuind să se obțină consimțământul lor în acest sens. Refuzul
de a se supune examenului medical nu poate determina respingerea cererii de
protecție internațională.
Există diferențe semnificative între metodele de evaluare a vârstei aplicate în
diferitele state membre ale UE437. În Regatul Unit, de exemplu, procedurile na‑
ționale de evaluare a vârstei au făcut obiectul controlului judiciar, iar în cauza
Merton s‑au stabilit cerințe procedurale minime care trebuie respectate atunci
435 CEDO, Șen/Țările de Jos, nr. 31465/96, 21 decembrie 2001 (hotărâre disponibilă în limba france‑
ză); CEDO, Tuquabo-Tekle și alții/Țările de Jos, nr. 60665/00, 1 decembrie 2005.
436 A se vedea, de asemenea, FRA și CEDO (2014), secțiunea 9.1.2.
437 Pentru o imagine de ansamblu asupra diferitelor metode aplicate în fiecare stat membru, a se
vedea Orientările privind practicile de evaluare a vârstei în Europa întocmite de Biroul European
de Sprijin pentru Azil, Luxemburg, 2014. Pentru informații suplimentare, a se vedea FRA (2010),
p. 53-55.
174
Manual de drept european privind drepturile copilului
când se evaluează vârsta unei persoane care susține că este minor neînsoțit438.
Astfel de cerințe includ, printre altele, informarea solicitantului de azil cu privi‑
re la motivele respingerii solicitării sale sau obiecțiile ridicate de către ofițerul
care îl intervievează439. Instanțele naționale au mai statuat și nevoia de a aplica
principiul potrivit căruia „dubiul profită solicitantului” în cazurile în care trebuie
evaluată vârsta, deși această prevedere a fost interpretată de anumite instanțe
naționale ca fiind o simplă „evaluare permisivă a probelor”, și nu o aplicare for‑
mală a principiului potrivit căruia „dubiul profită solicitantului”440.
În dreptul CoE nu există nicio dispoziție specifică și nici jurisprudență a CEDO pri‑
vind drepturile copiilor în contextul procedurilor de evaluare a vârstei. Cu toa‑
te acestea, utilizarea unor practici deosebit de invazive în acest scop ar putea fi
problematică din perspectiva articolelor 3 și 8 din Convenție. Articolul 3 a fost
interpretat în sensul includerii unei game largi de scenarii care ar putea fi consi‑
derate inumane sau degradante, inclusiv examinările fizice invazive asupra co‑
piilor441. În ce privește aplicarea articolului 8 în contextul imigrației, imixtiunea
autorităților în exercitarea de către copil a dreptului la viață privată poate fi le‑
gitimă, iar autoritățile pot efectua evaluări ale vârstei dacă acest lucru respectă
legea și dacă este necesar pentru a proteja unul dintre scopurile legitime prevă‑
zute la articolul 8 alineatul (2) din Convenție.
În ceea ce privește dreptul internațional, articolul 8 din CDC obligă statele să res‑
pecte dreptul copilului de a‑și păstra identitatea. Acest lucru înseamnă că sta‑
tele trebuie să ofere asistență copilului pentru a‑și restabili identitatea, ceea ce
poate presupune și confirmarea vârstei copilului. Însă ar trebui să se recurgă la
procedurile de evaluare a vârstei doar în ultimă instanță.
În orice caz, principiul interesului superior al copilului ar trebui să prevaleze în
procedurile naționale de evaluare a vârstei. Comitetul ONU pentru drepturile
copilului susține că evaluarea vârstei trebuie să ia în considerare aspectul fizic
al copilului și maturitatea psihologică a acestuia. Evaluarea trebuie efectuată în
438 Regatul Unit, Curtea de Apel, R (la cererea formulată de B)/The Mayor and Burgesses of the
London Borough of Merton [2003] EWHC 1689, 14 iulie 2003.
439 A se vedea FRA (2010), p. 61-66.
440 Regatul Unit, Curtea de Apel, R (la cererea formulată de CJ)/Cardiff County Council [2011], EWCA
Civ 1590, 20 decembrie 2011, confirmată în Regatul Unit, Upper Tribunal, R (la cererea formulată
de MK)/Wolverhampton City Council [2013], UKUT 00177 (IAC), 26 martie 2013.
441 CEDO, Yazgül Yilmaz/Turcia, nr. 36369/06, 1 februarie 2011 (hotărâre disponibilă în limba
franceză).
175
Migrația și azilul
condiții de siguranță și în mod științific și echitabil, trebuie adaptată la nevoile
copiilor și trebuie să țină seama de aspectele de sex, evitând orice risc de violare
a integrității fizice a copilului și acordând respectul cuvenit demnității umane442.
9.3. Reîntregirea familiei pentru copiii
separați443
Aspecte esențiale
• Dispozițiile la nivel european se axează în principal pe reunirea copiilor cu părinții lor
în condiții de siguranță, fie în țara gazdă, fie în cea de origine.
• La determinarea membrilor de familie care trebuie reuniți cu restul familiei, se acordă
prioritate părinților copilului și/sau persoanelor care asigură îngrijirea acestuia.
• În cazurile de reîntregire a familiei trebuie să prevaleze interesul superior al copilului.
În dreptul UE instrumentul juridic cel mai important este Directiva privind reîn‑
tregirea familiei, ce impune statelor membre să autorizeze intrarea și șederea
părinților minorului neînsoțit care sunt resortisanți ai unor țări terțe, în situați‑
ile în care nu este în interesul superior al copilului să se alăture părinților săi în
străinătate. În lipsa unui părinte, statele membre pot autoriza intrarea și șede‑
rea tutorelui legal al copilului sau a oricărui alt membru al familiei444. Definiția și
drepturile aferente noțiunii de „familie” sunt, așadar, mai generoase în contextul
minorilor neînsoțiți decât pentru majoritatea celorlalte categorii de migranți minori.
În ceea ce privește copiii solicitanți de azil, Directiva privind standardele minime
subliniază nevoia de a garanta că minorii neînsoțiți sunt plasați la rude adulte în
statul gazdă sau nu sunt separați de frați/surori, și că membrii absenți ai famili‑
ei sunt găsiți într‑o manieră discretă și care nu pune în pericol viața sau integri‑
tatea fizică de îndată ce este posibil acest lucru (articolul 31). Directiva privind
condițiile de primire stabilește prevederi similare pentru minorii neînsoțiți care
încă nu au dobândit statutul de refugiat (articolul 24).
442 Comentariul general nr. 6 (2005) privind tratamentul aplicat copiilor neînsoțiți și separați, aflați
în afara țării lor de origine, punctul 31 subpunctul (A).
443 A se vedea, de asemenea, FRA și CEDO (2014), secțiunea 5.3 privind reîntregirea familiei.
444 Articolul 10 alineatul (3) literele (a) și, respectiv, (b).
176
Manual de drept european privind drepturile copilului
Directiva 2001/55/CE a Consiliului privind standardele minime pentru acorda‑
rea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și
măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru
primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri (Directiva
privind protecția temporară), urmărește de asemenea accelerarea reunificării
membrilor familiei (inclusiv a copiilor) care au fost separați în urma evacuării pe
neașteptate din țara lor de origine (articolul 15)445. Însă directiva nu a fost aplicată
până în prezent; pentru a putea fi „demarată” aplicarea, este nevoie de o decizie
a Consiliului, care nu a fost încă adoptată.
Articolul 24 alineatul (3) din Directiva privind condițiile de primire (reformare)
prevede, de asemenea, că statele membre trebuie să înceapă căutarea mem‑
brilor familiei minorului neînsoțit, dacă este cazul. Acest lucru se realizează cu
ajutorul organizațiilor internaționale sau al altor organizații relevante, cât mai
repede posibil după introducerea cererii de protecție internațională, protejând în
același timp interesul superior al minorului. În cazurile în care integritatea fizică
sau viața unui minor sau a apropiaților săi ar putea fi amenințată, în special în
cazul în care au rămas în țara de origine, colectarea, prelucrarea și difuzarea in‑
formațiilor privind persoanele respective trebuie să se facă în mod confidențial,
pentru a evita punerea în pericol a siguranței acestora. De asemenea, în confor‑
mitate cu articolul 31 alineatul (5) din Directiva privind standardele minime (re‑
formare), acordarea protecției internaționale nu trebuie să împiedice începerea
sau continuarea procesului de identificare a familiei.
În plus, Regulamentul Dublin prevede că în cazul în care un minor neînsoțit are
o rudă sau rude care locuiesc într‑un alt stat membru și care pot avea grijă de
el, respectivul stat membru are obligația, dacă acest lucru este posibil, să reu‑
nească minorul cu ruda sa, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al
acestuia (articolul 8). De asemenea, Regulamentul prevede obligația de a locali‑
za rudele aflate pe teritoriul statelor membre, protejând, în același timp, intere‑
sul superior al copilului (articolul 6). În plus, Directiva privind condițiile de primi‑
re include obligația de a începe căutarea membrilor familiei minorului neînsoțit,
dacă este cazul, cu ajutorul organizațiilor internaționale sau al altor organizații
relevante (articolul 24). Acest ultim tip de asistență este menționat și în cadrul
Regulamentului Dublin (articolul 6).
445 Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acor‑
darea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de
promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și
suportarea consecințelor acestei primiri, JO L 212 2001.
177
Migrația și azilul
Principiul interesului superior al copilului trebuie aplicat întotdeauna în procesul
de luare a deciziei privind reîntregirea familiei. De exemplu, părinții trebuie să
dovedească faptul că sunt capabili să‑și exercite îndatoririle părintești în bene‑
ficiul minorului. Instanțele naționale consideră ilegală returnarea unui minor în
statul său de origine dacă autoritățile nu au obținut dovezile necesare privind
existența unor condiții corespunzătoare de primire și îngrijire a minorului în sta‑
tul de returnare [Directiva privind returnarea, articolul 10 alineatul (2)].
În dreptul CoE, articolul 8 din Convenție nu le conferă părinților migranți și copi‑
ilor acestora un drept absolut de a alege unde doresc să locuiască. Autoritățile
naționale pot să expulzeze sau să refuze intrarea membrilor familiei în mod le‑
gitim în cazul în care nu există obstacole insurmontabile în calea organizării vie‑
ții de familie într‑un alt loc446. Astfel de decizii trebuie să reprezinte întotdeauna
un răspuns proporțional în raport cu preocupările mai generale legate de ordi‑
nea publică, inclusiv cu dorința de a expulza sau a împiedica intrarea unui părin‑
te care a fost implicat în activități infracționale.
Exemplu: În cauza Șen/Țările de Jos, CEDO a confirmat că la stabilirea unui
echilibru între drepturile copilului/familiei și interesele mai ample de ordine
publică, trebuie avuți în vedere trei factori: vârsta copiilor; situația acesto‑
ra în țara de origine; și gradul de dependență efectivă a acestora față de
părinți.
Exemplu: Cauza Jeunesse/Țările de Jos447 a vizat refuzul autorităților neer‑
landeze de a acorda unei femei surinameze căsătorite cu un cetățean neer‑
landez cu care avea trei copii drept de ședere în Țările de Jos în temeiul
vieții de familie a acesteia în statul vizat. CEDO a considerat că autorită‑
țile nu acordaseră destulă atenție impactului pe care refuzul lor îl va avea
asupra copiilor solicitantei și asupra interesului superior al acestora. CEDO
a constatat încălcarea articolului 8 din Convenție, deoarece nu se stabili‑
se un echilibru corect între interesele personale ale solicitantei și familiei
acesteia de a‑și continua viața de familie în Țările de Jos, pe de o parte, și
interesele de ordin public ale guvernului de a controla imigrația, pe de alta.
446 CEDO, Bajsultanov/Austria, nr. 54131/10, 12 iunie 2012; CEDO, Latifa Benamar și alții/Țările de
Jos, Decizie privind inadmisibilitatea, nr. 43786/04, 5 aprilie 2005.
447 CEDO, Jeunesse/Țările de Jos [GC], nr. 12738/10, 3 octombrie 2014.
178
Manual de drept european privind drepturile copilului
În dreptul internațional, un copil are dreptul de a nu fi separat de părinții săi, ex‑
ceptând situația în care autoritățile competente decid că această separare este
în interesul superior al copilului [articolul 9 alineatul (1) din CDC]. Articolul 10 din
CDC prevede că un copil ai cărui părinți își au reședința în state diferite va avea
dreptul de a călători între cele două state și de a întreține contacte directe cu
ambii părinți, sau de a se reuni cu aceștia, cu excepția restricțiilor prevăzute de
legislația în materie de imigrație. Principiul interesului superior al copilului, astfel
cum este consacrat în articolul 3 al Convenției, guvernează toate deciziile legate
de reîntregirea familiei cu un copil sau cu un copil neînsoțit. 448
9.4. Detenția
Aspecte esențiale
• Conform dreptului european, plasarea în detenție a minorilor în contextul imigrației
este autorizată doar ca măsură ultimă instanță.
• Autoritățile naționale sunt obligate să asigure copiilor cazare alternativă adecvată.
În dreptul UE, articolul 11 din Directiva privind condițiile de primire (reformare)
prevede că minorii sunt pot fi plasați în detenție numai ca o măsură la care se
recurge în ultimă instanță și după ce s‑a stabilit că alte măsuri mai puțin coer‑
citive nu ar putea fi aplicate în mod eficace. Plasarea în detenție se aplică pen‑
tru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă și se depun toate eforturile pentru
a‑i elibera pe minorii aflați în detenție și a‑i plasa în centre de cazare adecvate
pentru minori. În cazul în care minorii sunt plasați în detenție, aceștia ar trebui
să dispună de posibilitatea de a participa la activități de agrement, inclusiv la
joacă și la activități recreative adaptate vârstei lor. Potrivit aceluiași articol din
Directivă, minorii neînsoțiți sunt plasați în detenție numai în situații excepționale
și se depun toate eforturile pentru a‑i elibera cât mai rapid posibil. Minorii neîn‑
soțiți nu trebuie plasați niciodată în detenție în penitenciar, ci este necesar să li
se oferă cazare în instituții dotate cu personal și cu facilități care să țină seama
448 Potrivit UNICEF, în ceea ce privește solicitările de reunificare a copilului cu familia sa în țara
gazdă, instanțele naționale trebuie să se asigure că părinții nu își exploatează copiii în scopul
obținerii permiselor de ședere în țara respectivă. A se vedea UNICEF, Implementarea judiciară
a articolului 3 din CDC în Europa (Judicial implementation of Art. 3 of the CRC in Europe), p. 104.
A se vedea, de asemenea, ICNUR, Orientări privind stabilirea interesului superior al copilului
(Guidelines on Determining the Best Interests of the Child), mai 2008.
179
Migrația și azilul
de nevoile unor persoane de vârsta lor. De asemenea, trebuie să li se ofere ca‑
zare separată de adulți.
Articolul 17 din Directiva privind returnarea menționează posibilitatea deținerii
(„luare în custodie publică”) minorilor și a familiilor cărora le‑a fost respinsă soli‑
citarea de azil, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții. În ceea ce privește minorii
neînsoțiți, Directiva prevede cazarea acestora în centre în care există personal și
condiții care țin seama de necesitățile unor persoane de vârsta lor. Până în acest
moment, nu există jurisprudență CJUE specifică referitoare la detenția copiilor.
În ce privește dreptul CoE, detenția copiilor migranți a fost abordată în contextul
articolelor 3 și 5 din Convenție.
Exemplu: Cauza Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga/Belgia449 se referă
la un minor neînsoțit plasat în detenție. Un copil de cinci ani a fost reți‑
nut timp de două luni într‑un centru de tranzit pentru adulți, fără să i se
furnizeze sprijin adecvat. Copilul călătorise fără documentele de călătorie
necesare din Republica Democratică Congo, în speranța de a se alătura
mamei sale, care beneficia de statutul de refugiat în Canada. Ulterior, co‑
pilul a fost returnat în Republica Democratică Congo, deși acolo nu avea
membri ai familiei care să îl aștepte pentru a‑l lua în îngrijire. CEDO a decis
că, în absența oricărui risc ca minorul să încerce să scape de sub suprave‑
gherea autorităților belgiene, nu fusese necesară detenția acestuia într‑un
centru cu regim închis destinat adulților. CEDO a mai observat că ar fi putut
fi adoptate alte măsuri, precum plasarea copilului într‑un centru specializat
sau cu asistenți maternali, acestea protejând mai bine interesul superior al
copilului, astfel cum este consacrat la articolul 3 din CDC. CEDO a constatat
încălcări ale articolelor 3, 5 și 8 din Convenție.
În alte cauze s‑a evidențiat caracterul ilegal al detenției, chiar dacă minorul vizat
era însoțit de unul dintre părinți.
Exemplu: În cauza Muskhadzhiyeva și alții/Belgia450, CEDO a declarat că de‑
tenția timp de o lună într‑un centru de tranzit cu regim închis a unei mame
449 CEDO, Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga/Belgia, nr. 13178/03, 12 octombrie 2006.
450 CEDO, Muskhadzhiyeva și alții/Belgia, nr. 41442/07, 19 ianuarie 2010 (hotărâre disponibilă în
limba franceză).
180
Manual de drept european privind drepturile copilului
și a celor patru copiii ai acesteia, cu vârste cuprinse între șapte luni și șap‑
te ani, a reprezentat o încălcare a articolului 3 din Convenție. Argumen‑
tându‑și concluziile, Curtea a atras atenția asupra faptului că centrul de
detenție „nu era dotat corespunzător pentru a caza copii”, ceea ce a avut
consecințe grave asupra sănătății mintale a acestora.
Exemplu: Cauza Popov/Franța451 privește plasarea unei familii în detenție
administrativă pentru o perioadă de două săptămâni, în așteptarea expul‑
zării în Kazahstan și confirmă această principiile din hotărârea de mai sus.
CEDO a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenție, întrucât autorită‑
țile franceze nu evaluaseră efectele nocive inevitabile asupra celor doi co‑
pii (cu vârste de cinci luni și trei ani) pe care le‑a avut cazarea într‑un cen‑
tru de detenție în care condițiile „erau inadecvate pentru copii”452. Curtea
a mai constatat și încălcări ale articolelor 5 și 8 în ceea ce privește întreaga
familie și a făcut referire la articolul 37 din CDC, în care se prevede ca „ori‑
ce copil privat de libertate să fie tratat cu omenie și cu respectul cuvenit
demnității umane și de o manieră care să țină seama de nevoile persoane‑
lor de vârsta sa”453.
Exemplu: În mod similar, în cauza Kanagaratnam/Belgia454, plasarea în de‑
tenție timp de patru luni a unei solicitante de azil și a celor trei copii ai
acesteia, într‑un centru cu regim închis destinat străinilor în situație ilegală,
a constituit o încălcare a articolelor 3 și 5 din Convenție. În pofida faptului
că minorii erau însoțiți de mama lor, Curtea a considerat că prin plasarea
lor într‑un centru cu regim închis, autoritățile belgiene îi expuseseră senti‑
mentelor de anxietate și inferioritate și că, în deplină cunoștință de cauză,
riscaseră compromiterea dezvoltării lor. 455
451 CEDO, Popov/Franța, nr. 39472/07 și 39474/07, 19 ianuarie 2012.
452 Ibid., punctul 95.
453 Ibid., punctul 90.
454 CEDO, Kanagaratnam/Belgia, nr. 15297/09, 13 decembrie 2011 (hotărâre disponibilă în limba
franceză).
455 Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante (CPT), în cel de al 19-lea Raport general al său, a descris o serie de garanții pentru
migranții aflați în situație ilegală privați de libertate, însoțite de garanții suplimentare pentru
copii. Pentru mai multe detalii, a se vedea „20 de ani de eforturi pentru combaterea torturii, cel
de al 19-lea Raport general al Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor
sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT)” [20 years of combating torture, 19th General
Report of the European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman or Degrading
Treatment or Punishment (CPT)], 1 august 2008-31 iulie 2009.
181
Migrația și azilul
În dreptul internațional, articolul 9 alineatul 4 din CDC prevede că atunci când un
copil este plasat în detenție autoritățile statului trebuie să furnizeze părinților
informațiile despre locul unde se găsește acesta456.
9.5. Expulzarea457
Aspecte esențiale
• Gradul de vulnerabilitate la expulzare al copiilor migranți este intrinsec legat de
statutul părinților în ce privește dreptul de ședere în statul gazdă.
• Principiul interesului superior al copilului ar trebui să stea la baza tuturor deciziilor
legate de expulzarea copiilor imigranți și a familiei sau întreținătorilor principali ai
acestora.
• În conformitate cu dreptul UE, există situații în care copii migranți pot rămâne în sta‑
tul gazdă indiferent de statutul legal al părinților lor, îndeosebi în vederea finalizării
studiilor sau dacă desfășurarea vieții de familie în alt loc ar fi dificilă.
În dreptul UE, ca și în alte domenii ale legislației UE referitoare la migrație, nor‑
mele care reglementează expulzarea copiilor variază în funcție de cetățenia lor,
de cetățenia părinților lor, precum și de contextul migrării. Odată ce copilului i se
permite accesul pe teritoriul unui stat membru în temeiul legislației UE privind
libera circulație, el poate rămâne acolo, chiar dacă părintele migrant cu cetățe‑
nie UE cu care a sosit inițial nu mai întrunește condițiile pentru continuarea șe‑
derii sau decide să plece.
Mai precis, în conformitate cu Directiva privind libera circulație, decesul cetă‑
țeanului Uniunii nu atrage după sine pierderea dreptului de ședere al copiilor sau
al altor membri de familie ai săi care nu au cetățenia unui stat membru și care
și‑au avut reședința în statul membru gazdă în calitate de membri de familie
456 Pentru a consulta garanțiile internaționale pentru copiii aflați în situație de detenție, a se vedea
Raportul întocmit de Raportorul special privind tortura și alte pedepse sau tratamente inumane
sau degradante (Report of the Special Rapporteur on torture and other cruel, inhuman or degrading treatment or punishment), 5 martie 2015, A/HRC/28/68.
457 Mai este denumită returnare, îndepărtare, repatriere, extrădare sau deportare, în funcție de
contextul juridic. În sensul prezentului capitol, termenul „expulzare” va fi utilizat pentru a defini
îndepărtarea legală dintr‑un stat a unei persoane care nu este cetățean al statului respectiv,
sau a altei persoane. A se vedea, de asemenea, FRA și CEDO (2014), secțiunea 5.4 privind men‑
ținerea unității familiei – protecția împotriva expulzării.
182
Manual de drept european privind drepturile copilului
timp de cel puțin un an înainte de decesul cetățeanului Uniunii [articolul 12 ali‑
neatul (2)]. În mod similar, aceștia pot, în principiu, rămâne în statul membru în
urma părăsirii acestuia de către părintele lor. Însă, în ambele cazuri, dacă copiii
sau membrii familiei sunt resortisanți ai unei țări terțe, dreptul de ședere depin‑
de de capacitatea acestora de a dovedi că dispun de suficiente resurse pentru
a se întreține. De asemenea, ei trebuie să dețină asigurare medicală (articolul 7).
Normele sunt chiar mai permisive pentru copiii înscriși într‑o instituție de învă‑
țământ din statul gazdă. În această situație, copiii și părintele care are custodia
lor sau întreținătorul lor au dreptul să rămână în statul gazdă în urma decesului
sau plecării cetățeanului UE din statul membru gazdă, indiferent de cetățenia co‑
piilor [articolul 12 alineatul (3)]. Deși inițial s‑a considerat că această concesie în
temeiul studiilor ar trebui să se aplice numai copiilor din familiile care dispun de
resurse suficiente pentru a se întreține458, jurisprudența ulterioară a confirmat
că prevederea este valabilă și în cazul copiilor înscriși în instituții de învățământ
care depind de ajutorul social459.
În plus, membrii familiei, în special părinții care sunt resortisanți ai unei țări terțe,
își păstrează de asemenea dreptul de a rămâne în statul gazdă chiar dacă divor‑
țează de cetățeanul Uniunii, cu condiția ca copiii cuplului să le fi fost încredințați
sau ca dreptul lor de vizitare a copilului minor să trebuiască să fie exercitat în
statul gazdă [articolul 13 alineatul (2) literele (b) și (d)].
CJUE a invocat articolul 20 din TFUE și statutul de cetățean al Uniunii de care se
bucură copilul în temeiul acestuia pentru a le conferi părinților resortisanți ai unor
țări terțe dreptul de a munci și de a locui în statul membru al cărui cetățean este
copilul. Astfel, copilul se poate bucura de drepturile corespunzătoare statutului
său de cetățean al Uniunii, având în vedere că altminteri copilul ar fi trebuit să
părăsească Uniunea pentru a‑și însoți părinții460. Însă jurisprudența CJUE ulterioa‑
ră menționează că „numai faptul că un resortisant al unui stat membru ar putea
dori, pentru motive de natură economică sau pentru a menține unitatea famili‑
ală pe teritoriul Uniunii, ca membri ai familiei sale, care nu dispun de cetățenia
458 CJUE, C-413/99, Baumbast și R/Secretary of State for the Home Department,
17 septembrie 2002.
459 CJUE, C-480/08, Maria Teixeira/London Borough of Lambeth și Secretary of State for the Home
Department, 23 februarie 2010, CJUE, C-310/08, London Borough of Harrow/Nimco Hassan Ibrahim și Secretary of State for the Home Department [GC], 23 februarie 2010. Aspectele legate de
educația copiilor migranți sunt abordate mai detaliat în secțiunea 8.2.
460 CJUE, C-34/09, Gerardo Ruiz Zambrano/Office national de l’emploi (ONEm), 8 martie 2011.
183
Migrația și azilul
unui stat membru, să poată locui cu acesta pe teritoriul Uniunii nu este suficient
în sine pentru a considera că cetățeanul Uniunii este obligat să părăsească teri‑
toriul Uniunii dacă un astfel de drept nu este acordat”461.
Directiva privind libera circulație prevede în mod explicit faptul că orice expul‑
zare în împrejurări excepționale a copilului trebuie să se realizeze în conformita‑
te cu CDC (considerentul 24). În plus, articolul 28 alineatul (3) litera (b) confirmă
imunitatea copiilor față de expulzare, cu excepția cazului în care se consideră că
aceasta este în interesul superior al copilului, în conformitate cu CDC.
În ceea ce privește copiii solicitanți de azil ale căror cereri de azil au fost respinse,
Directiva privind returnarea menționează că autoritățile trebuie să acorde im‑
portanța cuvenită interesului superior al copilului înainte de a decide emiterea
unei decizii de returnare a acestuia (articolul 10). În plus, înaintea expulzării unui
minor neînsoțit de pe teritoriul unui stat membru, autoritățile statului membru
respectiv trebuie să se asigure că acesta este trimis unui membru al familiei sale,
unui tutore desemnat sau unor centre de primire corespunzătoare în statul de
returnare [articolul 10 alineatul (2)].
În situațiile în care minorii solicitanți de azil sunt returnați într‑un alt stat membru
pentru a li se evalua solicitarea de azil, Regulamentul Dublin prevede că intere‑
sul superior al copilului trebuie luat în considerare la punerea în aplicare a unor
astfel de decizii (articolul 6). În plus, Regulamentul oferă o listă de factori de care
autoritățile trebuie să țină cont pentru evaluarea interesului superior al copilului.
Acești factori sunt posibilitățile de reîntregire a familiei, bunăstarea și dezvoltarea
socială a minorului, considerente privind siguranța și securitatea, în special când
există riscul ca respectivul copil să fie o victimă a traficului de persoane, precum
și opinia copilului, în conformitate cu vârsta și maturitatea sa.
Exemplu: În cauza The Queen, la cererea formulată de MA și alții împotriva
Secretary of State for the Home Department462, CJUE a trebuit să identifi‑
ce statul membru căruia îi revenea responsabilitatea în cazul unui minor
neînsoțit care depusese solicitări de azil în diferite state membre ale UE și
461 CJUE, C-256/11, Murat Dereci și alții/Bundesministerium für Inneres, 15 noiembrie 2011, punctul
68. A se vedea și CJUE, C-40/11, Yoshikazu Iida/Stadt Ulm, 8 noiembrie 2012. A se vedea, de
asemenea, FRA și CEDO (2014), p. 125-127.
462 CJUE, C-648/11, The Queen, la cererea formulată de MA și alții/Secretary of State for the Home
Department, 6 iunie 2013.
184
Manual de drept european privind drepturile copilului
care nu avea familie sau rude pe teritoriul altor state membre ale UE. CJUE
a explicat că, în cazul în care nu există niciun membru de familie aflat în
mod legal pe teritoriul unui stat membru, responsabilitatea pentru exami‑
narea unei astfel de solicitări îi revine statului în care minorul este prezent
fizic. Curtea și‑a întemeiat concluzia pe articolul 24 alineatul (2) din Carta
drepturilor fundamentale a UE, potrivit căruia în toate acțiunile referitoare
la minori, interesul superior al copilului trebuie să primeze.
În dreptul CoE se admite, în principiu, imixtiunea statelor în exercitarea dreptu‑
lui la respectarea vieții de familie în condițiile enumerate la articolul 8 alinea‑
tul (2) din Convenție.
Exemplu: Cauza Gül/Elveția463 privește un solicitant care locuia în Elveția
împreună cu soția și fiica sa, beneficiind toți de permise de ședere din mo‑
tive umanitare. Solicitantul a dorit să își aducă în Elveția și fiul minor, pe
care îl lăsaseră în Turcia, însă autoritățile elvețiene nu i‑au acordat per‑
misiunea în acest sens, în principal pe motiv că solicitantul nu dispunea
de resurse suficiente pentru a‑și întreține familia. Potrivit CEDO, solicitan‑
tul provocase el însuși separarea de fiul său prin părăsirea Turciei. Vizitele
recente ale solicitantului în Turcia demonstrau că motivele inițiale pentru
care solicitase azil politic în Elveția nu mai erau valabile. Nu existau ob‑
stacole care să împiedice familia să se stabilească în țara de origine, acolo
unde locuise dintotdeauna fiul minor al familiei. Deși Curtea a recunoscut
că familia se găsea într‑o situație dificilă din punct de vedere uman, totuși
nu a constatat încălcarea articolului 8 din Convenție.
Exemplu: Hotărârea din cauza Üner/Țările de Jos464 a confirmat că, atunci
când se examinează dacă expulzarea constituie un răspuns proporțional,
trebuie să se țină seama de impactul asupra oricăruia dintre copiii familiei.
Acest lucru presupune evaluarea „interesului superior al copiilor și bunăs‑
tarea acestora, îndeosebi gravitatea dificultăților pe care oricare dintre co‑
pii […] le‑ar putea întâmpina în țara unde este expuzat solicitantul, precum
și soliditatea legăturilor sociale, culturale și familiale cu țara gazdă și cu
țara de destinație”.
463 CEDO, Gül/Elveția, nr. 23218/94, 19 februarie 1996.
464 CEDO, Üner/Țările de Jos, nr. 46410/99, 18 octombrie 2006, punctele 57-58. A se vedea, de
asemenea, Boultif/Elveția, nr. 54273/00, 2 august 2001.
185
Migrația și azilul
Exemplu: Cauza Tarakhel/Elveția465 privește refuzul autorităților elvețiene
de a examina solicitarea de azil a unui cuplu afgan și a celor șase copii ai
acestuia, precum și decizia autorităților de a‑i trimite înapoi în Italia. CEDO
a constatat că, dată fiind situația actuală a sistemului de primire din Italia și
în lipsa unor informații detaliate și fiabile privind centrul de destinație, au‑
toritățile elvețiene nu dispuneau de garanții suficiente că, odată returnați
în Italia, solicitanților li s‑ar fi acordat asistență adaptată vârstei copiilor.
Prin urmare, CEDO a hotărât că articolul 3 din Convenție ar fi încălcat dacă
autoritățile elvețiene i‑ar trimite pe solicitanți înapoi în Italia în temeiul Re‑
gulamentului Dublin II, fără ca în prealabil să obțină garanții individuale din
partea autorităților italiene referitoare la gestionarea solicitanților într‑un
mod adecvat vârstei copiilor și în așa fel încât familia să nu fie despărțită.
În conformitate cu dreptul internațional, statul este obligat să furnizeze, la cerere,
părinților, copilului sau, după caz, unui alt membru al familiei informațiile esenți‑
ale despre locul unde se găsesc membrul sau membrii familiei aflați în detenție,
închisoare, exil, expulzați sau decedați, exceptând cazul în care divulgarea acestor
informații ar aduce prejudicii bunăstării copilului [articolul 9 alineatul (4) din CDC].
9.6. Accesul la justiție466
Aspect esențial
• Copiii migranți au dreptul la o cale de atac eficientă.
În dreptul UE, drepturile copilului privind accesul la justiție în contextul imigrați‑
ei sunt consfințite într‑o serie de instrumente diferite. În primul rând, dreptul la
o cale de atac eficientă și la un proces echitabil este enunțat în articolul 47 din
Carta drepturilor fundamentale a UE. Acesta prevede dreptul la un proces echi‑
tabil, public și într‑un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești inde‑
pendente și imparțiale, inclusiv posibilitatea de a beneficia de consiliere, apărare
și reprezentare juridică adecvată în temeiul articolului 48. Pentru copiii migranți,
aceste drepturi sunt întărite de o serie de prevederi din legislația secundară a UE.
465 CEDO, Tarakhel/Elveția [GC], nr. 29217/12, 4 noiembrie 2014.
466 A se vedea, de asemenea, FRA și CEDO (2014), secțiunea 4.5 privind asistența juridică în proce‑
durile de azil și returnare.
186
Manual de drept european privind drepturile copilului
De exemplu, Regulamentul Dublin obligă statele membre să se asigure că un
minor neînsoțit este asistat de un reprezentant care are calificările și expertiza
necesare, precum și acces la conținutul documentelor relevante din dosarul mi‑
norului solicitant (articolul 6). Alte dispoziții paralele sunt enunțate în Directiva
privind standardele minime (articolul 31) și în Directiva privind procedurile de
azil (articolul 25). Dreptul de reprezentare juridică al minorilor este susținut și
de dreptul lor de a accesa serviciile de sprijinire a victimelor și serviciile confi‑
dențiale specializate de sprijin în temeiul articolului 8 din Directiva 2012/29/UE
de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția vic‑
timelor criminalității467.
Cu toate acestea, drepturile asociate accesului la justiție prezintă o serie de li‑
mitări și pot fi condiționate de anumite aspecte legate de vârstă. De exemplu,
Directiva privind procedurile de azil permite statelor membre „să nu desemne‑
ze un reprezentant [legal] în cazul în care minorul neînsoțit după toate probabi‑
litățile va împlini 18 ani înainte de adoptarea unei decizii în primă instanță” [ar‑
ticolul 25 alineatul (2)].
În dreptul CoE, CEDO a exclus aplicabilitatea articolului 6 (dreptul la un proces
echitabil) în cauzele care privesc decizii referitoare la intrarea, șederea și expul‑
zarea străinilor468. Articolul 13 din Convenție (dreptul la un recurs efectiv) poate
fi invocat însă în anumite circumstanțe.
Exemplu: Cauza Rahimi/Grecia469 privește condițiile în care un migrant mi‑
nor din Afganistan, care a intrat ilegal în Grecia, a fost plasat într‑un centru
de detenție și eliberat ulterior în vederea expulzării. Constatând o încălcare
a articolului 13 din Convenție, CEDO a observat că broșura informativă ofe‑
rită solicitantului nu indica și procedura prin care acesta ar fi putut adresa
o plângere comandatului poliției. În plus, solicitantul nu fusese informat,
într‑o limbă pe care să o poată înțelege, despre căile de atac pe care le pu‑
tea utiliza pentru a se plânge de condițiile de detenție. Pe baza rapoartelor
întocmite de Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor
sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT), CEDO a constatat lipsa
467 Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de
stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității,
JO 2012 L 315/55.
468 CEDO, Maaouia/Franța [GC], nr. 39652/98, 5 octombrie 2000.
469 CEDO, Rahimi/Grecia, nr. 8687/08, 5 aprilie 2011 (hotărâre disponibilă în limba franceză).
187
Migrația și azilul
unei autorități independente în Grecia însărcinate cu inspectarea centrelor
de detenție ale autorităților de aplicare a legii. De asemenea, Curtea a ob‑
servat că nu exista nicio autoritate imparțială, calea de atac neputând fi,
astfel, eficientă. Prin urmare, s‑au identificat încălcări ale articolului 3, ale
articolului 5 alineatele (1) și (4) și ale articolului 13 din Convenție.
CSE obligă statele să promoveze protecția juridică (dar și cea socială și economică)
a vieții de familie (articolul 16). În plus, articolul 19 alineatul (1) solicită statelor să
mențină „servicii gratuite corespunzătoare” și să se asigure că lucrătorii migranți și
familiile acestora primesc informații exacte privind emigrarea și imigrarea. O dis‑
poziție similară privind „informarea” (element esențial al accesului la justiție) este
formulată în articolul 6 din Convenția europeană referitoare la statutul juridic al
lucrătorului migrant, însă prevederile mai ample de reglementare a „dreptul[ui]
[...] de a recurge la autoritățile judiciare și administrative” (articolul 26) se referă
exclusiv la lucrătorii migranți, și nu la membrii familiilor acestora470.
În plus, este de remarcat elaborarea, de către Consiliul Europei, a unor orientări
cuprinzătoare privind justiția în interesul copilului, care stabilesc modul în care
ar trebui adaptate toate procedurile judiciare și administrative, inclusiv cele pri‑
vind imigrația, la nevoile copiilor471.
În dreptul internațional, articolul 37 din CDC este extrem de relevant pentru copiii
migranți privați de libertate, întrucât garantează faptul că acești copii au dreptul
de a avea acces rapid la asistență juridică sau la orice altă asistență corespunză‑
toare, precum și dreptul de a contesta legalitatea privării lor de libertate, în fața
unui tribunal sau a unei alte autorități competente, independente și imparțiale,
și dreptul la judecarea în procedură de urgență a cazului respectiv.
470 Consiliul Europei, Convenția Europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant,
CETS nr. 93, 1977.
471 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientările Comitetului de Miniștri al Consiliului
Europei privind justiția în interesul copilului, 17 noiembrie 2010.

189
UE Subiecte
abordate
CoE
Carta drepturilor fundamentale, articolul 38
TFUE, articolul 169
Directiva privind drepturile consumatorilor
(2011/83/UE)
Directiva privind practicile comerciale nelo‑
iale ale întreprinderilor de pe piața internă
față de consumatori (2005/29/CE)
Directiva privind siguranța generală a pro‑
duselor (2001/95/CE)
Directiva privind studiile clinice (2001/20/CE)
CJUE, C-244/06, Dynamic Medien Vertriebs
GmbH/Avides Media AG, 2008 (comerciali‑
zare de DVD‑uri pe internet)
CJUE, C-36/02, Omega Spielhallen- und
Automatenaufstellungs-GmbH/
Oberbürgermeisterin der Bundesstadt Bonn,
2004 (licență pentru utilizarea unui joc)
Regulamentul (UE) nr. 536/2014 privind
studiile clinice intervenționale cu medica‑
mente de uz uman
Directiva privind produsele alimentare cu
destinație nutrițională specială (2009/39/CE)
Directiva privind siguranța jucăriilor
(2009/48/CE)
Directiva privind apropierea legislațiilor
statelor membre referitoare la produse‑
le care, nefiind ceea ce par a fi, pot pune în
pericol sănătatea sau siguranța consumato‑
rilor (87/357/CEE)
Protecția
copiilor în
calitate de
consumatori
Convenția europeană
privind televiziunea
transfrontieră
10
Protecția consumatorilor
și a datelor cu caracter
personal
190
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate
CoE
Directiva „Televiziune fără frontiere”
(89/552/CEE)
Directiva serviciilor mass‑media
audiovizuale (2010/13/UE)
Carta drepturilor fundamentale a UE, artico‑
lul 7 (respectarea vieții private și de fami‑
lie), articolul 8 (protecția datelor cu caracter
personal) și articolul 52 (întinderea și inter‑
pretarea drepturilor și principiilor)
TFUE, articolul 16
Directiva privind protecția datelor (95/46/CE)
Copiii și
protecția
datelor
Convenția, articolul 8
(dreptul la respecta‑
rea vieții private și de
familie)
CEDO, K.U./Finlanda,
nr. 2872/02, 2008 (anunț
pe internet)
CEDO, Avilkina și alții/
Rusia, nr. 1585/09, 2013
(divulgarea dosarelor
medicale)
Convenția Consiliului
Europei pentru protejarea
persoanelor față de
prelucrarea automatizată
a datelor cu caracter
personal
Prezentul capitol prezintă legislația și jurisprudența europeană în domeniul pro‑
tecției consumatorilor și al protecției datelor. Există numeroase acte legislative
și un corpus vast de jurisprudență la nivelul UE, întrucât TFUE stabilește în mod
expres competența UE în această materie. Contribuția Consiliului Europei în acest
domeniu este mai limitată. La nivelul tratatelor, există două convenții principa‑
le privind mijloacele de comunicare în masă și protecția datelor. De asemenea,
CEDO s‑a pronunțat într‑o serie de cauze privind protecția datelor persoanelor.
Următoarele secțiuni se axează pe aspecte specifice copiilor legate de protecția
consumatorilor (secțiunea 10.1) și de protecția datelor (secțiunea 10.2). Pentru
fiecare dintre aceste teme se vor analiza cadrul juridic general și aplicabilitatea
acestuia în cazul copiilor, precum și normele specifice destinate protecției copi‑
ilor, în funcție de relevanță.
191
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter personal
10.1. Protecția copiilor în calitate de
consumatori
Aspecte esențiale
• Potrivit CJUE, interesul superior al copilului în calitate de consumator și protecția
drepturilor acestuia prevalează asupra cerințelor legate de interesul public și justifică
limitarea liberei circulații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor.
• În calitate de consumatori, copiii ar trebui să beneficieze de informațiile relevante
astfel încât să poată lua în considerare toate aspectele relevante și să facă alegeri în
cunoștință de cauză.
• Practicile comerciale neloiale sunt cele care nu respectă principiul diligenței profesio‑
nale și pot influența decizia comercială adoptată de consumatorul adult sau copil.
• Copiii pot participa la studii clinice intervenționale numai dacă se preconizează că
produsul medicamentos administrat le va aduce un beneficiu direct mai important
decât riscurile.
• Dreptul UE și CoE limitează expunerea copiilor la practicile de marketing, fără a le
interzice ca atare.
• Copiii au dreptul la protecție specifică, ceea ce presupune protecția împotriva oricărui
tip de publicitate sau de programe de teleshopping care le‑ar putea dăuna din punct
de vedere moral și fizic.
• Se interzice publicitatea prin poziționare de produse în programele pentru copii.
10.1.1. Drepturile consumatorului
În dreptul UE, principalii piloni ai protecției consumatorilor sunt consacrați de ar‑
ticolul 169 alineatul (1) din TFUE și articolul 38 din Carta drepturilor fundamen‑
tale a UE. CJUE a recunoscut faptul că interesul superior al copilului prevalează
asupra cerințelor legate de interesul public și justifică limitarea libertăților pe
piața comună.
192
Manual de drept european privind drepturile copilului
Exemplu: Cauza Dynamic Medien472 se referă la comercializarea pe inter‑
net în Germania a unor desene animate japoneze în format DVD. În Re‑
gatul Unit acestea fuseseră autorizate pentru copiii cu vârste mai mari de
15 ani. Ele nu fuseseră declarate adecvate de către autoritatea germană
cu competență în domeniu. Principala întrebare adresată CJUE era dacă in‑
terdicția din Germania venea în contradicție cu principiul liberei circulații.
CJUE a constatat că principalul scop al legislației germane era să protejeze
copiii de informații nocive. Curtea a statuat că restricționarea liberei cir‑
culații a mărfurilor nu este o măsură disproporționată atâta timp cât nu
depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de protejare
a copiilor, urmărit de statul membru vizat.
Exemplu: Cauza Omega473 se referă la funcționarea unei instalații de jocuri
de tip „laserdrom”, în Germania. Jocul practicat în „laserdrom” presupunea
lovirea unor ținte cu senzori plasate pe jachetele purtate de jucători. Echi‑
pamentele destinate jocului erau furnizate de o societate britanică, iar atât
jocul, cât și echipamentele fuseseră comercializate în mod legal în Regatul
Unit. Jocul a fost interzis în Germania din rațiuni de nerespectare a unor va‑
lori fundamentale precum demnitatea umană. CJUE a constatat că restricția
impusă de autoritățile germane nu era în contradicție cu legislația UE, de‑
oarece fusese justificată corespunzător pe temeiuri de ordine publică.
Cel mai recent proces de revizuire a legislației UE privind consumatorii a condus
la adoptarea Directivei 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, care vizea‑
ză armonizarea deplină a legislațiilor naționale privind vânzarea la distanță și
contractele negociate în afara spațiilor comerciale, precum și alte tipuri de con‑
tracte încheiate cu consumatorii474. Scopul Directivei este de a menține echilibrul
corect între un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și competitivitatea în‑
treprinderilor. În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (a), directiva nu se
aplică contractelor de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de caza‑
re socială, de îngrijire a copiilor și de susținere a familiilor și a persoanelor afla‑
te permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung.
472 CJUE, C-244/06, Dynamic Medien Vertriebs GmbH/Avides Media AG, 14 februarie 2008.
473 CJUE, C-36/02, Omega Spielhallen- und Automatenaufstellungs-GmbH/Oberbürgermeisterin der
Bundesstadt Bonn, 14 octombrie 2004.
474 Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind
drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directi‑
vei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/
CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului, JO L 304/64
(termenul‑limită de punere în aplicare a Directivei a fost 13 decembrie 2013).
193
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter personal
Serviciile sociale cuprind servicii pentru copii și tineri, servicii de asistență pen‑
tru familii, familii monoparentale și persoane mai în vârstă, precum și servicii
pentru migranți. Directiva acordă atenție în mod specific informării precontrac‑
tuale. Ea își fundamentează „cerințele în materie de informare” pe presupoziția
că dacă consumatorii, inclusiv copiii, primesc informații corespunzătoare, ei vor
putea lua în considerare toate aspectele relevante și vor putea face alegeri în
cunoștință de cauză.
10.1.2. Practicile comerciale neloiale care vizează
copiii
În dreptul UE, Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale în‑
treprinderilor de pe piața internă față de consumatori475 vizează toate tipurile
de tranzacții comerciale dintre întreprinderi și consumatori (indiferent dacă sunt
efectuate prin mijloace electronice sau nu și indiferent dacă se referă la bunuri
sau la servicii). În cadrul acestei Directive, copiii sunt incluși în categoria „con‑
sumatorilor vulnerabili” [articolul 5 alineatul (3)]. Deciziile comerciale nu pot
fi luate ca urmare a hărțuirii, constrângerii, a influenței nejustificate sau a in‑
formației înșelătoare, iar consumatorii copii au dreptul de a alege în mod liber.
Directiva interzice orice activitate de comercializare și publicitate care creează
confuzie cu alte produse sau mărci comerciale ale unui concurent și impune ca
toate informațiile destinate consumatorilor să fie furnizate într‑o manieră clară
și inteligibilă și într‑un moment care să permită consumatorului să ia o decizie
comercială (articolele 6 și 7).
10.1.3. Siguranța produselor
În dreptul UE există un cadru cuprinzător care garantează că numai produsele sigure
și care respectă cerințele ajung să fie comercializate. În special, Directiva 2001/95/CE
privind siguranța generală a produselor acordă o atenție specială siguranței co‑
piilor, incluzându‑i în categoria consumatorilor care pot fi deosebit de vulnerabili
riscurilor pe care le prezintă produsele respective (considerentul 8 din Directivă).
Prin urmare, este nevoie de o evaluare a siguranței produselor care să ia în
475 Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile
comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare
a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Par‑
lamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului
European și al Consiliului, JO L 149/22, 2005.
194
Manual de drept european privind drepturile copilului
considerare toate aspectele relevante, îndeosebi categoriile de consumatori că‑
rora li se adresează produsul.
Directiva 87/357/CEE a Consiliului este o directivă specifică în materie de siguran‑
ța produselor, care privește apropierea legislațiilor statelor membre referitoare
la produsele care, nefiind ceea ce par a fi, pot pune în pericol sănătatea sau si‑
guranța consumatorilor476. Directiva interzice comercializarea, importul și fabri‑
carea de produse care pot fi confundate cu produsele alimentare, dar nu sunt
comestibile. Statele membre trebuie să efectueze controale pentru a preveni co‑
mercializarea unor astfel de produse. Dacă un stat membru interzice un produs
în temeiul directivei, el trebuie să informeze Comisia Europeană și să furnizeze
detalii în vederea informării celorlalte state membre. Problematica siguranței ju‑
căriilor este abordată mai detaliat în secțiunea 10.1.6 de mai jos.
10.1.4. Studiile clinice efectuate pe copii
În dreptul UE, Directiva 2001/20/CE477 de apropiere a normelor statelor membre
privind aplicarea bunelor practici clinice în cazul efectuării de studii clinice pentru
evaluarea produselor medicamentoase de uz uman include copiii printre persoa‑
nele vulnerabile care nu sunt în măsură să își dea consimțământul legal pentru
participarea la studiile clinice (considerentul 3). Copiii pot fi implicați în studii cli‑
nice numai dacă administrarea produsului medicamentos ar însemna pentru ei
un beneficiu direct mai important decât riscurile (considerentul 3). Studiile clinice
ar trebui realizate prin protejarea optimă a subiecților (articolul 4).
În mod similar, Regulamentul (UE) nr. 536/2014 privind studiile clinice intervenți‑
onale cu medicamente de uz uman include dispoziții specifice referitoare la copii,
aceștia fiind incluși în categoria populațiilor vulnerabile [articolul 10 alineatul (1)].
Acest regulament este menit să înlocuiască treptat Directiva 2001/20/CE478. El
impune o examinare amănunțită a cererilor de autorizare a unui studiu clinic in‑
476 Directiva 87/357/CEE a Consiliului din 25 iunie 1987 privind apropierea legislațiilor statelor
membre referitoare la produsele care, nefiind ceea ce par a fi, pot pune în pericol sănătatea sau
siguranța consumatorilor, JO L 192/49, 1987.
477 Directiva 2001/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 de apropiere
a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind aplicarea
bunelor practici clinice în cazul efectuării de studii clinice pentru evaluarea produselor medica‑
mentoase de uz uman, JO L 121/34, 2001.
478 Regulamentul (UE) nr. 536/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014
privind studiile clinice intervenționale cu medicamente de uz uman și de abrogare a Directivei
2001/20/CE, JO 2014 L 158/1.
195
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter personal
tervențional care presupune participarea copiilor. Consimțământul de participare
la un studiu clinic trebuie acordat de către reprezentantul desemnat legal al copi‑
lului și de către copil, dacă acesta este capabil să‑și formeze o opinie [articolul 29
alineatele (1) și (8)]. Regulamentul stabilește condiții specifice pentru a asigura
desfășurarea studiilor clinice intervenționale pe copii în condiții de siguranță și
pentru a garanta obținerea consimțământului lor în deplină cunoștință de cauză
(articolul 32). Aceste condiții sunt: să nu fie acordate stimulente subiectului în
afara compensațiilor pentru cheltuielile și pierderile de venituri direct legate de
participarea la studiul clinic intervențional; studiul clinic intervențional are drept
scop investigarea tratamentelor pentru o afecțiune care afectează doar copiii;
în plus, există temeiuri științifice care permit să se preconizeze că participarea la
studiul clinic intervențional va produce: un beneficiu direct pentru minorul în ca‑
uză, care depășește riscurile și inconvenientele implicate; sau anumite beneficii
pentru populația reprezentată de minorul în cauză și că respectivul studiu clinic
intervențional va implica doar riscuri și inconveniente minime pentru minorul în
cauză în comparație cu tratamentul standard al afecțiunii minorului. Numai în
situații de urgență este permisă includerea în studii clinice intervenționale a co‑
piilor fără obținerea în prealabil a consimțământului lor sau a consimțământului
reprezentantului desemnat legal al acestora [articolul 35 alineatul (1)].
10.1.5. Alimentele destinate sugarilor și copiilor de
vârstă mică
În dreptul UE, Directiva 2009/39/CE privind produsele alimentare cu destinație
nutrițională specială479 se axează pe compoziția nutrițională și siguranța alimen‑
telor fabricate special pentru sugari și pentru copiii cu vârstă mai mică de 12 luni.
Dispozițiile sale vizează preparatele pentru sugari și preparatele de continuare,
produsele alimentare pe bază de cereale și alimentele pentru copii destinate su‑
garilor și copiilor de vârstă mică, precum și aditivii care se găsesc în produsele
alimentare destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică. Directiva este menită să
garanteze siguranța produselor alimentare și furnizarea de produse adecvate și
de informații corespunzătoare adresate consumatorilor. Printre altele, directiva
specifică faptul că o alimentație specială trebuie să răspundă cerințelor nutrițio‑
nale speciale ale anumitor categorii de persoane, inclusiv ale sugarilor sau copi‑
ilor de vârstă mică, în stare bună de sănătate [articolul 1 alineatul (3) litera (c)].
479 Directiva 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind produse‑
le alimentare cu destinație nutrițională specială (reformare), JO 2009 L 124/21.
196
Manual de drept european privind drepturile copilului
10.1.6. Siguranța jucăriilor
În dreptul UE, Directiva 2009/48/CE privind siguranța jucăriilor480 definește la ar‑
ticolul 2 jucăriile ca fiind „produse concepute sau destinate, în mod exclusiv sau
neexclusiv, utilizării pentru joacă de către copiii cu o vârstă mai mică de 14 ani”481.
Anexa I prezintă o listă neexhaustivă de produse care nu sunt considerate jucării
în sensul directivei, dar care ar putea stârni confuzie. Articolul 2 alineatul (2) enu‑
meră, de asemenea, o serie de jucării care sunt excluse din domeniul de aplicare
al Directivei. În plus, Directiva consolidează standardele de sănătate și siguranță
prin limitarea cantității anumitor substanțe chimice pe care le pot conține mate‑
rialele utilizate pentru fabricarea jucăriilor (articolul 10)482.
10.1.7. Copiii și publicitatea
În dreptul UE, Directiva 2010/13/UE privind serviciile mass‑media audiovizua‑
le483 a extins domeniul de reglementare juridică al Directivei 89/552/CEE privind
coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor
membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de te‑
leviziune (Directiva „Televiziune fără frontiere”). Directiva serviciilor mass‑media
audiovizuale reglementează volumul, calitatea și conținutul practicilor de mar‑
keting la care pot fi expuși copiii, reglementând durata calupurilor publicitare (ar‑
ticolele 20, 24 și 27). Directiva interzice practica poziționării produselor în cadrul
programelor pentru copii (articolul 11) și autorizează statele membre să interzică
prezentarea unei sigle de sponsorizare în timpul programelor pentru copii [ar‑
ticolul 10 alineatul (4)]484. Se urmărește realizarea unui echilibru între protecția
480 Directiva 2009/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind sigu‑
ranța jucăriilor, JO 2009 L 170.
481 Ibid., articolul 2 alineatul (1).
482 De asemenea, Comisia Europeană a încheiat „acorduri voluntare” cu fabricanții/comercianții
europeni de jucării cu scopul îmbunătățirii siguranței jucăriilor. A se vedea și: http://ec.europa.
eu/growth/sectors/toys/safety/index_en.htm.
483 Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind
coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în
cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass‑media audiovizuale (Directiva
serviciilor mass‑media audiovizuale), JO L 95/1, 2010.
484 Pentru o imagine de ansamblu asupra funcționării Directivei privind serviciile mass‑media
audiovizuale, a se vedea: COM(2012)203 final, Raport al Comisiei către Parlamentul Euro‑
pean, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind aplicarea
Directivei 2010/13/UE (Directiva serviciilor mass‑media audiovizuale), Bruxelles, 4 mai 2012 și
SWD(2012)125 final, Documentul de lucru al serviciilor Comisiei anexat Primului Raport al Co‑
misiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul
Regiunilor privind aplicarea Directivei 2010/13/UE (Directiva serviciilor mass‑media audiovizua‑
le), care însoțește documentul, Bruxelles, 4 mai 2012.
197
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter personal
copiilor și alte valori democratice importante, precum libertatea de exprimare, și
sprijină ideea că această protecție este posibilă prin implicarea esențială a răs‑
punderii părintești (considerentele 48 și 59).
Punerea în aplicare eficace a Directivei serviciilor mass‑media audiovizuale este
completată de recomandările din 1998485 și, respectiv, 2006486 privind protecția
minorilor și a demnității umane.
În dreptul CoE, Convenția europeană privind televiziunea transfrontieră487 a fost
primul tratat internațional care a stabilit un cadru legal pentru libera circulație
a programelor de televiziune transfrontaliere în Europa. Convenția protejează în
mod specific copiii și adolescenții [articolul 7 alineatul (2)], interzicând, de exem‑
plu, transmiterea de materiale pornografice și violente și de programe care in‑
cită la ură rasială. Documentul stabilește standarde în materie de publicitate și
reglementează momentul difuzării publicității și pauzele publicitare.
485 Recomandarea Consiliului nr. 98/560/CE din 24 septembrie 1998 privind dezvoltarea competiti‑
vității industriei europene de servicii audiovizuale și de informare prin promovarea unor cadre
naționale menite să asigure un nivel comparabil și eficace de protecție a minorilor și a demnită‑
ții umane, JO 1998 L 270.
486 Recomandarea nr. 2006/952/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decem‑
brie 2006 privind protecția minorilor și a demnității umane, precum și dreptul la replică în le‑
gătură cu competitivitatea industriei europene de servicii audiovizuale și de informare on‑line,
JO L 378, 27 decembrie 2006.
487 Consiliul Europei, Convenția Europeană privind televiziunea transfrontieră, CETS nr. 132, 1989.
Modificată potrivit dispozițiilor Protocolului de amendare, CETS nr. 171, 2002.
198
Manual de drept european privind drepturile copilului
10.2. Copiii și protecția datelor cu caracter
personal
Aspecte esențiale
• În dreptul UE și dreptul CoE, protecția datelor cu caracter personal este recunoscută
ca un drept fundamental.
• Dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a coresponden‑
ței (articolul 8 din Convenție) cuprinde și dreptul la protecția datelor cu caracter
personal.
• Printre alte drepturi referitoare la datele cu caracter personal, copiii beneficiază și
de dreptul de a se opune prelucrării datelor lor, cu anumite excepții întemeiate pe
motive imperioase legitime.
10.2.1. Dreptul european în materie de protecție
a datelor
În dreptul UE, Uniunea Europeană dispune de competență de legiferare în ma‑
terie de protecția datelor (articolul 16 din TFUE)488. Articolul 8 alineatul (2) din
Carta drepturilor fundamentale a UE prevede principiile esențiale privind protecția
datelor (tratamentul corect, consimțământul persoanei interesate sau un motiv
legitim prevăzut de lege, drept de acces la datele colectate și dreptul la rectifi‑
carea acestora), în timp ce articolul 8 alineatul (3) impune ca respectarea norme‑
lor de protecție a datelor să fie supusă controlului unei autorități independente.
Dreptul la protecția datelor cu caracter personal consacrat la articolul 8 poate fi
restrâns în conformitate cu legea și în vederea respectării principiilor unei socie‑
tăți democratice precum drepturile și libertățile celorlalți (articolul 52 din cartă)489.
Protecția datelor cu caracter personal a devenit unul dintre aspectele esenția‑
le ale dreptului european în materie de viață privată. Principalul instrument din
488 Pentru o imagine de ansamblu asupra dreptului european în materie de protecția datelor, a se
vedea FRAși CoE (2014).
489 CJUE, cauzele conexate C-468/10 și C-469/10, Asociación Nacional de Establecimientos Financieros de Crédito (ASNEF) și Federación de Comercio Electrónico y Marketing Directo (FECEMD)/
Administración del Estado, 24 noiembrie 2011, punctul 48; CJUE, C-275/06, Productores de
Música de España (Promusicae)/Telefónica de España SAU [GC], 29 ianuarie 2008, punctul 68.
199
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter personal
domeniu este Directiva 95/46/CE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
(Directiva privind protecția datelor)490.
Întrucât prelucrarea datelor are loc în spații închise, la care accesul publicului nu
este, în general, permis, copiii precum și alte persoane vizate nu au cunoștință
de faptul că datele lor cu caracter personal fac obiectul prelucrării. Pentru a re‑
duce vulnerabilitatea persoanelor vizate, dreptul UE garantează copiilor (și altor
persoane vizate) drepturi individuale specifice, precum dreptul de a fi informați
cu privire la colectarea datelor care îi privesc, dreptul de acces la datele stocate
și de a fi informați cu privire la detaliile operațiunilor de prelucrare, dreptul de
a se opune în cazul prelucrării ilegale, drepturile de rectificare, ștergere și blo‑
care a datelor.
Operatorii responsabili cu prelucrarea de date trebuie să furnizeze persoanei vi‑
zate informațiile corespunzătoare referitoare la prelucrarea datelor sale (artico‑
lele 10 și 11 din Directiva privind protecția datelor). O interpretare a dispozițiilor
în interesul copiilor presupune ca limbajul și forma în care sunt furnizate infor‑
mațiile să fie adaptate nivelului de maturitate și înțelegere al copiilor. Ca cerință
minimă, trebuie să se specifice scopul prelucrării, precum și identitatea și date‑
le de contact ale operatorului [articolul 10 literele (a) și (b) din Directiva privind
protecția datelor].
Directiva privind protecția datelor prevede obligația de a obține consimțămân‑
tul persoanelor vizate, indiferent de cât de sensibile ar fi datele prelucrate (arti‑
colele 7, 8 și 14). O procedură de obținere a consimțământului adaptată copiilor
presupune luarea în considerare a nivelului lor de dezvoltare, astfel încât aceștia
să fie implicați treptat tot mai mult în procedura în cauză. Primul pas îl constituie
consultarea copilului de către reprezentantul său legal înainte de acordarea con‑
simțământului, apoi se trece la obținerea consimțământului în paralel de la copil
și de la reprezentantul legal al acestuia, iar apoi la obținerea consimțământului
doar de la minorul adolescent.
Persoanele vizate au dreptul la ștergerea datelor, ceea ce presupune posibili‑
tatea ca datele lor cu caracter personal să fie eliminate sau șterse la cererea
lor și, de asemenea, au dreptul de a se opune prelucrării datelor lor personale.
490 Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind
protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera
circulație a acestor date (Directiva privind protecția datelor), JO L 281, 1995.
200
Manual de drept european privind drepturile copilului
Această ultimă prevedere capătă o importanță tot mai mare în cazul copiilor, dat
fiind volumul enorm de date cu caracter personal ale copiilor care circulă și sunt
disponibile prin intermediul rețelelor de socializare. Deși, până în prezent, CJUE
nu a avut ocazia să se pronunțe în cauze privitoare la copii, totuși, într‑o cauză
recentă privind un reclamant adult, Curtea a susținut că dreptul de opoziție se
aplică datelor și informațiilor „în special atunci când ele sunt inadecvate, atunci
când nu sunt sau nu mai sunt pertinente ori sunt excesive în raport cu scopurile
amintite și cu timpul care s‑a scurs”491. CJUE a mai dispus că aplicabilitatea drep‑
tului de opoziție trebuie pusă în balanță cu alte drepturi fundamentale.
În dreptul CoE, CEDO consideră că articolul 8 din Convenție cuprinde și dreptul de
protecție a datelor cu caracter personal. Curtea examinează situații în care inter‑
vin aspecte legate de protecția datelor, inclusiv interceptarea comunicațiilor492,
diferite forme de supraveghere493 și protecția împotriva stocării datelor cu ca‑
racter personal de către autoritățile publice494. De asemenea, CEDO a statuat că
legislațiile naționale trebuie să instituie măsuri corespunzătoare pentru a asigura
căi de atac împotriva încălcării drepturilor de protecție a datelor.
Exemplu: În cauza K.U./Finlanda495, reclamantul era un copil a cărui plân‑
gere privea publicarea unui anunț indecent în numele său pe un site inter‑
net de întâlniri. Furnizorul serviciului respectiv refuzase să dezvăluie iden‑
titatea persoanei care făcuse anunțul, invocând obligațiile prevăzute de
legislația finlandeză cu privire la confidențialitate. Reclamantul a susținut
că legislația internă din Finlanda nu oferea protecție suficientă împotriva
acțiunilor persoanei fizice care publicase pe internet informații incrimina‑
torii despre el. CEDO a reținut că statele au obligații pozitive care presu‑
pun adoptarea de măsuri menite să garanteze respectarea vieții private
chiar și în sfera relațiilor dintre persoane. În cazul în speță, o protecție reală
și practică a reclamantului ar fi însemnat să se ia măsuri efective pentru
491 CJUE, C-131/12, Google Spain SL și Google Inc./Agencia Española de Protección de Datos (AEPD)
și Mario Costeja González [GC], 13 mai 2014, punctul 93.
492 A se vedea, de exemplu: CEDO, Malone/Regatul Unit, nr. 8691/79, 2 august 1984; CEDO,
Copland/Regatul Unit, nr. 62617/00, 3 aprilie 2007.
493 A se vedea, de exemplu: CEDO, Klass și alții/Germania, nr. 5029/71, 6 septembrie 1978; CEDO,
Uzun/Germania, nr. 35623/05, 2 septembrie 2010.
494 A se vedea, de exemplu: CEDO, Leander/Suedia, nr. 9248/81, 26 martie 1987; CEDO,
S. și Marper/Regatul Unit [GC], nr. 30562/04 și 30566/04, 4 decembrie 2008.
495 CEDO, K.U./Finlanda, nr. 2872/02, 2 decembrie 2008. Pentru informații suplimentare, a se vedea
capitolul 4.
201
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter personal
identificarea și tragerea la răspundere a autorului faptei. Însă statul nu ofe‑
rise această protecție, iar Curtea a constatat o încălcare a articolului 8 din
Convenție496.
Exemplu: Avilkina și alții/Rusia497 privește dezvăluirea în fața unui procuror
a dosarului medical al unei fetițe în vârstă de doi ani, în urma solicitării
acestuia de a fi informat cu privire la toate cazurile de refuzare a transfuzii‑
lor de sânge de către membri ai grupului religios Martorii lui Iehova. Curtea
a recunoscut că interesul de anchetare a infracțiunilor poate prevala asu‑
pra intereselor unui pacient (și ale comunității în ansamblul ei) de protejare
a confidențialității informațiilor medicale, constatând totuși că reclamanta
nu era suspectă sau învinuită într‑o cauză penală. În plus, personalul me‑
dical în îngrijirea căruia se afla reclamanta ar fi putut solicita o autorizare
judecătorească privind transfuzia de sânge dacă ar fi considerat că persoa‑
na vizată se află într‑o situație care i‑ar fi pus viața în pericol. Dată fiind
absența unei nevoi imperioase de natură socială care să justifice solicitarea
de dezvăluire a informației medicale confidențiale privitoare la reclamantă,
CEDO a constatat încălcarea articolului 8 din Convenție.
Exemplu: Cauza S. și Marper/Regatul Unit498 se referă la stocarea pe termen
nelimitat a amprentelor digitale și a ADN‑ului unui copil în vârstă de un‑
sprezece ani, prelevate în contextul anchetării unei tentative de jaf de co‑
miterea căruia copilul fusese suspectat, deși acesta fusese în final achitat.
Dată fiind natura și volumul de informație personală conținută în mostrele
de celule și în profilul ADN, însăși reținerea acestora a constituit o atinge‑
re adusă dreptului primordial al reclamantului la respectarea vieții private.
Principiile fundamentale ale instrumentelor relevante ale Consiliului Euro‑
pei și ale dreptului și practicii din alte state semnatare ale Convenției im‑
pun ca reținerea datelor să fie proporțională cu scopul colectării acestora și
să fie limitată în timp, îndeosebi în activitatea polițienească. Protecția con‑
ferită de articolul 8 din Convenție ar fi redusă în mod inacceptabil dacă s‑ar
permite utilizarea, cu orice preț, a tehnicilor științifice moderne în cadrul
sistemului de justiție penală, fără să se stabilească cu grijă echilibrul corect
între potențialele beneficii și interesele importante în materie de viață pri‑
vată. Din acest punct de vedere, Curtea s‑a declarat uimită de caracterul
496 FRA și CoE (2014), p. 122.
497 CEDO, Avilkina și alții/Rusia, nr. 1585/09, 6 iunie 2013.
498 CEDO, S. și Marper/Regatul Unit [GC], nr. 30562/04 și 30566/04, 4 decembrie 2008.
202
Manual de drept european privind drepturile copilului
general și nediferențiat al competenței de reținere a datelor în Anglia și
în Țara Galilor, deoarece era permisă stocarea datelor pentru o perioadă
de timp nelimitată și indiferent de natura sau gravitatea infracțiunii sau
de vârsta suspectului. Stocarea datelor poate fi deosebit de dăunătoare în
cazul minorilor, dată fiind situația lor specială și importanța dezvoltării și
integrării lor în societate. În concluzie, stocarea datelor constituie o inge‑
rință disproporționată în dreptul reclamantului la respectarea vieții private.
Convenția Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea
automatizată a datelor cu caracter personal499 (Convenția nr. 108) se aplică tu‑
turor cazurilor de prelucrare a datelor în sectoarele public și privat și protejează
persoana, inclusiv copiii, împotriva abuzurilor care pot însoți prelucrarea datelor
cu caracter personal. Convenția nr. 108 are un Protocol adițional care prevede în‑
ființarea unor autorități de supraveghere și reglementează fluxul transfrontalier
de date cu caracter personal în direcția statelor care nu sunt părți la convenție500.
Principiile enunțate în Convenția nr. 108 referitoare la prelucrarea datelor cu ca‑
racter personal privesc obținerea și prelucrarea automatizată a datelor în mod
corect și legal, stocarea acestora în scopuri determinate și legitime, neputând fi
utilizate într‑un mod incompatibil cu aceste scopuri, și păstrarea acestora numai
pe durata necesară îndeplinirii scopurilor respective. De asemenea, principiile
se referă și la calitatea datelor. În absența unor garanții legale corespunzătoa‑
re, este interzisă prelucrarea datelor „sensibile” precum cele referitoare la ori‑
ginea rasială, opiniile politice, starea de sănătate, convingerile religioase, viața
sexuală sau antecedentele penale ale persoanei vizate. Convenția consfințește
și dreptul persoanei, inclusiv al copilului, de a fi informată în legătură cu existen‑
ța fișierului cu datele sale și, dacă este necesar, de a obține rectificarea acesto‑
ra. Restricționarea drepturilor prevăzute în convenție este posibilă numai dacă
măsurile respective sunt necesare pentru apărarea securității statului sau a si‑
guranței publice.
499 Consiliul Europei, Convenția Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor cu privire la prelu‑
crarea automatizată a datelor cu caracter personal, CETS nr. 108, 1981.
500 Consiliul Europei, Protocolul adițional la Convenția Consiliului Europei pentru protejarea persoa‑
nelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, CETS nr. 181, 2001.
203
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter personal
În dreptul internațional, dreptul la protecția datelor este circumscris dreptului co‑
pilului la viață privată consacrat la articolul 16 din Convenția cu privire la drep‑
turile copilului. Acest articol prevede că niciun copil nu va fi supus unei imixtiuni
arbitrare sau ilegale în viața sa privată, în familia sa, în domiciliul său ori în cores‑
pondența sa, precum și nici unui fel de atac ilegal la onoarea și reputația sa. Acest
drept trebuie respectat de oricine, inclusiv de reprezentantul legal al copilului.

205
UE Subiecte
abordate CoE
Carta drepturilor fundamentale,
articolul 47 (dreptul la o cale de
atac eficientă și la un proces echi‑
tabil), articolul 48 (prezumția de
nevinovăție și dreptul la apărare)
și articolul 49 (principiile legalității
și proporționalității infracțiunilor și
pedepselor)
Directiva privind dreptul la inter‑
pretare și traducere (2010/64/UE)
Directiva privind dreptul la infor‑
mare (2012/13/UE)
Directiva privind dreptul de a avea
acces la un avocat (2013/48/UE)
Garanțiile
unui proces
echitabil
Convenția, articolul 6 (dreptul la un
proces echitabil)
CEDO, T./Regatul Unit [GC],
nr. 24724/94, 1999 (copiii în
instanță)
CEDO, Panovits/Cipru, nr. 4268/04,
2008 (accesul la un avocat)
Carta drepturilor fundamentale,
articolul 4 (tortura și tratamentele
inumane sau degradante) și artico‑
lul 6 (dreptul la libertate)
Detenția Convenția, articolul 3 (tortura și
tratamentele inumane sau de‑
gradante) și articolul 5 (dreptul la
libertate)
CEDO, Bouamar/Belgia,
nr. 9106/80, 1988 (detenție în sco‑
pul educației sub supraveghere)
CEDO, D.G./Irlanda, nr. 39474/98,
2002 (detenție în scopul educației
sub supraveghere)
CEDO, Nart/Turcia, nr. 20817/04,
2008 (detenție preventivă)
CEDO, Güveç/Turcia, nr. 70337/01,
2009 (condiții de detenție)
11
Drepturile copiilor
în procedurile penale
și în procedurile alternative
(nejudiciare)
206
Manual de drept european privind drepturile copilului
UE Subiecte
abordate CoE
Directiva privind drepturile victi‑
melor (2012/29/UE)
CJUE, C-105/03, Proces penal împotriva Mariei Pupino [GC], 2005 (sta‑
tutul martorilor copii în instanță)
Copiii
martori și
victime
Convenția, articolul 3 (tortura și
tratamentele inumane sau degra‑
dante) și articolul 8 (viața privată)
CEDO, Kovač/Croația, nr. 503/05,
2007 (martori copil)
CEDO, S.N./Suedia, nr. 34209/96,
2002 (martori copil)
CEDO, R.R. și alții/Ungaria,
nr. 19400/11, 2012 (excluderea
unei familii din programul de pro‑
tecție a martorilor)
Drepturile copiilor în contextul procedurilor de justiție juvenilă privesc copiii puși
sub acuzare, urmăriți penal sau condamnați pentru săvârșirea de infracțiuni, pre‑
cum și copiii care participă la proceduri judiciare sau la proceduri conexe aces‑
tora în calitate de victime și/sau de martori. Statutul copiilor în contextul justiți‑
ei juvenile este reglementat de prevederile generale privind drepturile omului,
relevante atât în cazul adulților, cât și al copiilor.
Acest capitol prezintă o imagine de ansamblu a normelor europene relevante în
cazul copiilor implicați în proceduri judiciare și alternative. Capitolul abordează
aspecte precum garantarea unui proces echitabil, inclusiv participarea efectivă
a unui avocat și accesul la serviciile acestuia, drepturile delincvenților juvenili
reținuți, inclusiv detenția preventivă (garanții procedurale și de fond), condi‑
țiile de detenție și protecția împotriva relelor tratamente, precum și protecția
copiilor cu calitatea de martori sau de victime. Aspectele care țin de protecție
prezintă o relevanță specială în procedurile alternative necontencioase, care ar
trebui utilizate ori de câte ori acestea servesc, în cea mai bună manieră posibi‑
lă, interesului superior al copilului501. În cazul copiilor, obiectivele justiției penale,
precum integrarea socială, educația și prevenirea recidivei, constituie principii
fundamentale importante502.
501 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientări privind justiția în interesul copilului,
17 noiembrie 2010, punctul 24.
502 Pentru informații suplimentare, a se vedea Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2008),
Recomandarea CM/Rec (2008)11 a Comitetului de Miniștri, adresată statelor membre, privind
normele europene pentru delincvenții minori care fac obiectul unor sancțiuni sau măsuri dispu‑
se de organele judiciare, 5 noiembrie 2008, partea I.A.2.
207
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
11.1. Garanțiile unui proces echitabil
Aspecte esențiale
• În cadrul procedurilor penale, copiii au dreptul la un tratament corect și adecvat
interesului lor.
• Procedurile judiciare ar trebui să fie adaptate la nevoile copiilor, pentru a se asigura
participarea lor efectivă la acestea.
• Copiii beneficiază de dreptul a avea un avocat încă din fazele preliminare ale proce‑
durilor penale și încă de la primul interogatoriu la care sunt supuși de către poliție.
În timp ce prezintă pe scurt cerințele generale de la nivelul UE și al Consiliului
Europei privind un proces echitabil, secțiunea de față pune un accent deosebit
pe garanțiile unui proces echitabil în cazul specific al copiilor.
Dreptul la un proces echitabil constituie pilonul central al unei societăți democra‑
tice. Copiii suspectați sau acuzați de comiterea unei infracțiuni au dreptul la un
proces echitabil și beneficiază de aceleași garanții ca orice altă persoană aflată
în conflict cu legea. Garanțiile unui proces echitabil se aplică de la primul inte‑
rogatoriu la care este supus copilul și sunt menținute pe tot parcursul procesu‑
lui. Pe de altă parte, copiii aflați în conflict cu legea sunt deosebit de vulnera‑
bili, având nevoie, așadar, de protecție suplimentară. Organismele europene au
elaborat cerințe specifice pentru a asigura un răspuns efectiv la nevoile copiilor.
În dreptul UE, o serie de dispoziții ale Cartei drepturilor fundamentale a UE sta‑
bilesc drepturi de bază privind accesul la justiție care susțin garantarea unui pro‑
ces echitabil atât pentru adulți, cât și pentru copii. Articolul 47 se referă în mod
specific la dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, stabilind
cerințe extrem de relevante în cazul copiilor, precum cele referitoare la dreptul la
un proces echitabil, public și într‑un termen rezonabil, precum și dreptul oricărei
persoane de a fi apărată, reprezentată și consiliată și de a i se acorda asistență
juridică. În mod similar, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și
pedepselor, enunțate la articolul 49, prezintă o relevanță specială în cazul co‑
piilor. De asemenea, o serie de directive ale UE stabilesc garanții ale unui pro‑
ces echitabil în procedurile penale: Directiva privind dreptul la interpretare și
208
Manual de drept european privind drepturile copilului
traducere503, Directiva privind dreptul la informare504 și Directiva privind dreptul
de a avea acces la un avocat505. Primele două dintre ele nu cuprind garanții speci‑
fice copiilor, deși Directiva privind dreptul la informare cuprinde dispoziții care se
referă, în general, la persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate. Prevederile
referitoare la copii ale Directivei privind dreptul de a avea acces la un avocat sunt
analizate în secțiunea 11.2.2.
La punerea în aplicare a dispozițiilor acestor directive, chiar în lipsa unor prevederi
specifice referitoare la copii, statele membre trebuie să respecte Carta drepturilor
fundamentale a UE. Prin urmare, principiilor precum interesul superior al copilului,
consacrat la articolul 24, trebuie să li se acorde importanța cuvenită în cauzele
în care copiii fac obiectul oricăror prevederi enunțate în directivele menționa‑
te. Până în prezent, CJUE nu a avut ocazia să se pronunțe în cauze referitoare la
interpretarea articolului 24 din cartă coroborat cu una dintre aceste directive506.
O semnificație aparte o are propunerea de directivă a Comisiei Europene privind
garanțiile procedurale pentru copiii suspectați sau acuzați în cadrul procedurilor
penale507, care urmărește să le asigure acestora asistență obligatorie din partea
unui avocat în toate fazele procedurilor penale. Propunerea prevede și faptul
că minorii ar trebui să beneficieze de informare promptă cu privire la drepturile
lor, de asistența părinților (sau a altor persoane apropiate) și de audieri cu uși‑
le închise. În plus, copiii privați de libertate au dreptul să primească educație,
503 Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind
dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale, JO L 280/1, 2010.
504 Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul
la informare în cadrul procedurilor penale, JO L 142/1, 2012.
505 Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind
dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind
mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma
privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în
timpul privării de libertate, JO L 294/1, 2013.
506 CJUE s‑a pronunțat pe marginea interpretării articolului 24 în cauze legate de răpiri internațio‑
nale de copii (a se vedea secțiunea 5.4).
507 Comisia Europeană (2013), Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului
privind garanțiile procedurale pentru copiii suspectați sau acuzați în cadrul procedurilor penale,
COM(2013) 822 final, Bruxelles, 27 noiembrie 2013.
209
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
orientare și formare corespunzătoare, să beneficieze de îngrijiri medicale și să
fie deținuți separat de adulți508.
În dreptul CoE, în Convenție garanțiile unui proces echitabil se regăsesc la ar‑
ticolul 6, care generează cel mai vast corp de jurisprudență al Curții Europene
a Drepturilor Omului. Articolul 6 alineatul (1) din Convenție enunță în mod explicit
o serie de garanții ale unui proces echitabil: dreptul la judecarea cauzei și la pro‑
nunțarea sentinței în mod echitabil, în mod public (cu excepțiile impuse, printre
altele, de interesele minorilor); dreptul la judecarea cauzei în termen rezonabil;
dreptul la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială509; și
dreptul la judecarea cauzei de către o instanță instituită de lege. Inerent noțiu‑
nii de proces echitabil, CEDO a elaborat o serie de garanții: egalitatea armelor
și procedura contradictorie; dreptul de a se abține de la declarații; accesul la un
avocat; participarea efectivă; prezența la audieri; și deciziile motivate. În plus,
orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vi‑
novăția sa va fi legal stabilită [articolul 6 alineatul (2) din Convenție].
Orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni trebuie să dispună de ur‑
mătoarele drepturi minime: să fie informată, în termenul cel mai scurt, într‑o
limbă pe care o înțelege, despre acuzațiile care i se aduc [articolul 6 alineatul (3)
litera (a) din Convenție]; să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii
apărării sale [articolul 6 alineatul (3) litera (b) din Convenție]; să fie asistată de un
apărător ales de ea [articolul 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție]; să audieze
sau să solicite audierea martorilor acuzării [articolul 6 alineatul (3) litera (d) din
Convenție]; precum și dreptul să fie asistată gratuit de un interpret [articolul 6 ali‑
neatul (3) litera (e) din Convenție]. Aceste garanții sunt valabile deopotrivă pen‑
tru adulți și copii, însă dreptul de participare efectivă, precum și dreptul de acces
la un avocat constituie aspecte de o importanță deosebită pentru copii, care au
generat jurisprudență specifică acestora. Prin urmare, aceste două garanții spe‑
cifice ale unui proces echitabil sunt analizate mai în detaliu în prezentul capitol.
508 Pentru informații suplimentare, a se vedea secțiunea 11.2. De asemenea, poate fi relevantă
pentru protecția copiilor: Comisia Europeană (2013), Propunerea de directivă a Parlamentului
European și a Consiliului privind asistența judiciară provizorie pentru persoanele suspectate
sau acuzate care sunt private de libertate și asistența judiciară în cadrul procedurilor aferente
mandatului european de arestare, COM(2013) 824 final, Bruxelles, 27 noiembrie 2013.
509 CEDO, Nortier/Țările de Jos, nr. 13924/88, 24 august 1993; CEDO, Adamkiewicz/Polonia,
nr. 54729/00, 2 martie 2010.
210
Manual de drept european privind drepturile copilului
O mare importanță pentru copiii suspectați sau acuzați o au Orientările Consiliului
Europei privind justiția în interesul copilului510. Deși aceste orientări nu au caracter
obligatoriu, ele reprezintă totuși o etapă preliminară a demersului de garantare
a faptului că procedurile judiciare, inclusiv cele care fac parte din sistemul de jus‑
tiție penală, țin cont de nevoile specifice ale copiilor. Orientările sunt elaborate
pe baza jurisprudenței CEDO existente și a altor standarde juridice europene și
internaționale, precum Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Acestea
constituie instrumente utile pentru persoanele specializate care lucrează cu co‑
pii. Potrivit secțiunii I punctul (1), orientările se aplică copiilor în cadrul procedu‑
rilor judiciare (penale sau nepenale), precum și în cadrul alternativelor la aceste
proceduri. Prezintă o importanță specială pentru copiii implicați în proceduri pe‑
nale dreptul ca informațiile privind orice acuzații aduse împotriva copilului să fie
comunicate atât copilului, cât și părinților, astfel încât aceștia să înțeleagă acu‑
zația exactă (secțiunea IV.A.1.5), dreptul de a fi audiați numai în prezența unui
avocat sau a părinților sau a unui adult de încredere [secțiunea C punctul (30)],
dreptul de a beneficia de principiul celerității [secțiunea D punctul (4)], precum
și dreptul de a beneficia de interogatorii sau audieri adaptate copilului [secțiu‑
nea D punctul (5)].
În luna iunie 2014, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat
o rezoluție privind o justiție juvenilă adaptată copiilor, prin care subliniază nevoia
ca minorii în conflict cu legea să beneficieze de un tratament bazat pe respectă‑
rea drepturilor acestora și adaptat nevoilor lor511. APCE solicită statelor membre
să pună în aplicare standardele internaționale privind drepturile omului în ma‑
terie de justiție juvenilă, inclusiv Orientările Consiliului Europei privind justiția în
interesul copilului, și să adapteze legislația și practica națională în conformita‑
te cu aceste standarde. APCE sugerează utilizarea privării de libertate numai ca
măsură de ultimă instanță și pentru cea mai scurtă perioadă posibilă, stabilind
vârsta minimă de răspundere penală a minorilor la 14 ani, fără a permite excep‑
ții în cazul infracțiunilor grave, și instituind un sistem de justiție juvenilă specia‑
lizat, inclusiv mecanisme extrajudiciare, măsuri neprivative de libertate și pre‑
zența de personal specializat.
În dreptul internațional, articolul 40 din Convenția ONU cu privire la drepturi‑
le copilului recunoaște oricărui copil suspectat, acuzat sau cu privire la care s‑a
510 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientările Comitetului de Miniștri al Consiliului
Europei privind justiția în interesul copilului, 17 noiembrie 2010.
511 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Rezoluția 2010 (2014), „O justiție juvenilă adapta‑
tă copiilor: de la retorică la realitate”.
211
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
dovedit că a încălcat a legea penală dreptul la un tratament corect și care să țină
seama de vârsta sa. Potrivit aceluiași articol, obiectivul fundamental al justiției
juvenile este acela de a reintegra copiii în societate, acolo unde ei își pot asuma
un rol constructiv. Articolul 40 alineatul (2) din CDC recunoaște dreptul copiilor la
un proces echitabil și faptul că aceștia trebuie să beneficieze de o serie de drep‑
turi suplimentare, inclusiv dreptul de a fi asistați de părinți, dreptul la o cale de
atac și dreptul la respectarea deplină a vieții private în toate fazele procedurii.
De asemenea, și alte instrumente au dezvoltat principiile CDC referitoare la un
proces echitabil și la dreptul de a fi tratat într‑o manieră adaptată copilului, inclu‑
siv utilizarea privării de libertate ca o măsură de ultimă instnță și cât mai scurtă
posibil [a se vedea articolul 37 litera (b) din CDC]. Prezintă o importanță deose‑
bită Standardul minim de reguli al ONU privind administrarea justiției juvenile
(Regulile de la Beijing)512, Principiile ONU privind prevenirea delincvenței juvenile
(Principiile de la Riyadh)513 și Regulile ONU privind protecția minorilor lipsiți de li‑
bertate (Regulile de la Havana)514. Regulile de la Beijing oferă orientări detaliate
privind punerea în aplicare a cerințelor privind procesul echitabil și tratamentul
specific copiilor, enunțate la articolul 40 din CDC, inclusiv scopurile justiției juve‑
nile, protejarea vieții private, anchetarea și urmărirea penală, detenția preventi‑
vă, judecarea și actul de decizie, precum și plasarea sau neplasarea într‑o insti‑
tuție. Regulile de la Havana vizează tratamentul minorilor privați de libertate și
cuprind norme privind definirea privării de libertate, custodia poliției și detenția
preventivă, condițiile din centrele pentru minori, proceduri disciplinare, meto‑
de de verificare și utilizarea forței sau a constrângerii, mecanisme de formulare
a plângerilor, mecanisme de inspectare și monitorizare, precum și reintegrarea
minorilor. În sfârșit, Principiile de la Riyadh furnizează îndrumări detaliate privind
politicile menite să prevină delincvența juvenilă.
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a emis un Comentariu general (nr. 10)515
privind copiii și justiția juvenilă, care oferă orientări detaliate referitoare la in‑
terpretarea și punerea în aplicare a CDC în ceea ce privește justiția juvenilă.
512 ONU, Adunarea Generală (AG) (1985), Standardul minim de reguli al ONU privind administrarea
justiției juvenile, Doc. ONU, Rezoluția AG nr. 40/33,19 noiembrie 1985.
513 ONU, Adunarea Generală (AG) (1990), Principiile ONU privind prevenirea delincvenței juvenile,
Doc. ONU, Rezoluția AG nr. 45/112, 14 decembrie 1990.
514 ONU, Adunarea Generală (AG) (1990), Regulile ONU privind protecția minorilor lipsiți de liberta‑
te, Doc. ONU, Rezoluția AG nr. 45/113, 14 decembrie 1990.
515 ONU, Comitetul pentru drepturile copilului (2007), Comentariul general nr. 10 privind drepturile
copilului în justiția juvenilă, CRC/C/GC/10, 25 aprilie 2007.
212
Manual de drept european privind drepturile copilului
Documentul abordează principiile fundamentale ale justiției juvenile, inclusiv
dreptul la participare efectivă ca parte a dreptului la un proces echitabil (pentru
detalii suplimentare, a se vedea secțiunea 11.1.1), recurgerea la privarea de liber‑
tate ca măsură de ultimă instanță și pentru o perioadă pertinentă cât mai scur‑
tă, utilizarea mijloacelor extrajudiciare și prevenirea delincvenței juvenile, inclu‑
derea principiului interesului superior al copilului și a principiului nediscriminării
în sistemul justiției juvenile, precum și limitele de vârstă. Comitetul ONU pentru
Drepturile Copilului recomandă stabilirea vârstei minime a răspunderii penale la
12 ani, sau preferabil chiar la o vârstă mai mare. De asemenea, recomandă ca
tuturor minorilor să li se garanteze dreptul de a fi judecați în contextul justiției
juvenile și interzice transferarea celor cu vârste de 16 și 17 ani în sistemul penal
al adulților în cazul infracțiunilor grave. În plus, există și alte comentarii gene‑
rale relevante pentru justiția juvenilă, precum cel privind dreptul de a fi ascultat
(legat de dreptul de participare efectivă la procedurile judiciare) și cel privind
protecția împotriva tuturor formelor de violență516.
11.1.1. Participarea efectivă
În dreptul UE, articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE stabilește o se‑
rie de garanții similare celor enunțate la articolul 6 din Convenție, printre care
dreptul la un proces echitabil, public și într‑un termen rezonabil, în fața unei in‑
stanțe judecătorești independente și imparțiale, dreptul la reprezentare juridică
și dreptul la o cale de atac eficientă. Directiva propusă privind garanțiile proce‑
durale pentru copiii suspectați sau acuzați în cadrul procedurilor penale include
dreptul la participare efectivă și dreptul la reprezentare juridică517.
În dreptul CoE, CEDO a elaborat, în temeiul articolului 6 din Convenție, cerințe
specifice pentru garantarea participării efective a copiilor la procesele penale. Ca
regulă generală, în cadrul procedurilor trebuie garantat faptul că se ține seama
de vârsta, de maturitatea și de capacitățile emoționale ale copilului518. Exemple
concrete ale cerinței de „participare efectivă” cuprind prezența copilului pe durata
audierilor, desfășurarea acestora cu ușile închise, limitarea publicității, garantarea
516 ONU, Comitetul pentru drepturile copilului (2009), Comentariul general nr. 12 privind dreptul
copilului de a fi ascultat, CRC/C/GC/12, 1 iulie 2009; ONU, Comitetul pentru drepturile copilului
(2011), Comentariul general nr. 13 privind dreptul copilului la protecție împotriva tuturor formelor de violență, CRC/C/GC/13, 18 aprilie 2011.
517 Comisia Europeană (2013), Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului
privind garanțiile procedurale pentru copiii suspectați sau acuzați în cadrul procedurilor penale,
COM(2013) 822 final, Bruxelles, 27 noiembrie 2013.
518 CEDO, T./Regatul Unit [GC], nr. 24724/94, 16 decembrie 1999, punctul 61.
213
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
faptului că minorul înțelegere implicațiile procedurilor, precum și limitarea nive‑
lului de formalitate în ședințele de judecată. Până în prezent, CEDO nu a statu‑
at că stabilirea unei vârste prea mici pentru răspunderea penală ar constitui în
sine o încălcare a articolului 6 din Convenție. La stabilirea măsurii în care copilul
a putut participa efectiv la procedurile la nivel național, CEDO studiază circum‑
stanțele concrete ale fiecărui caz în parte.
Exemplu: Cauza T./Regatul Unit519 vizează uciderea unui copil în vârstă de
doi ani de către doi copii în vârstă de zece ani. Cei doi au fost supuși unui
proces public extrem de mediatizat. Procedura instanței naționale a fost
parțial modificată, în sensul că ședințele au avut o durată redusă, părinții
reclamantului au putut sta în apropierea acestuia în timpul procesului, era
disponibil un loc de joacă pentru pauzele din cadrul ședinței etc. Cu toa‑
te acestea, reclamantul și celălalt acuzat au fost judecați într‑un tribunal
pentru adulți, păstrându‑se majoritatea rigorilor unui proces penal. CEDO
a constatat că reclamantul nu putuse participa în mod efectiv la proceduri
din cauza publicității ședințelor de judecată și a mediatizării intense, pre‑
cum și din cauza capacității sale limitate de a le da instrucțiuni avocaților
săi și de a furniza mărturii adecvate. Prin urmare, fuseseră încălcate drep‑
turile sale în virtutea articolului 6 din Convenție.
Recunoașterea dreptului la participare efectivă se află și în centrul Orientărilor
Consiliului Europei privind justiția în interesul copilului. Justiția în interesul copi‑
lului, inclusiv justiția juvenilă, ar trebui să fie „accesibilă, adecvată vârstei copi‑
lului, rapidă, diligentă, adaptată la nevoile copilului și concentrată pe drepturile
acestuia, respectând drepturile copilului, inclusiv dreptul la un proces echitabil,
dreptul de a participa la proceduri și de a le înțelege, dreptul la viață privată și
la viața de familie, precum și dreptul la integritate și demnitate”520. Documentul
oferă orientări specifice privind modul în care ar trebui tratați copiii în contextul
justiției juvenile sau al altor proceduri judiciare. Copiii trebuie să aibă acces la
justiție și la procedurile judiciare, la consiliere și reprezentare juridică și trebuie
să le fie garantat dreptul de a fi ascultați și de a exprima opinii personale; tre‑
buie evitate întârzierile nejustificate, procedurile trebuie organizate într‑un mod
adaptat copilului (prevedere ce se răsfrânge asupra mediului și a limbajului) și,
519 CEDO, T./Regatul Unit [GC], nr. 24724/94, 16 decembrie 1999.
520 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientări privind justiția în interesul copilului,
17 noiembrie 2010, punctul II. C.
214
Manual de drept european privind drepturile copilului
de asemenea, trebuie instituite garanții speciale pentru a obține probe sau de‑
clarații din partea copiilor și a reacționa la acestea521.
11.1.2. Accesul la un avocat
În dreptul UE, Directiva 2013/48/UE privind accesul la un avocat522, cu termen
de punere în aplicare 27 noiembrie 2016, cuprinde referințe directe la copii, în
considerentele 52 și 55 din preambul și în articolul 5 alineatele (2)-(4). Conform
considerentului 55 și articolului 5 alineatul (2), dacă un copil este lipsit de liber‑
tate, titularul autorității părintești trebuie informat neîntârziat cu privire la lipsi‑
rea de libertate și motivele acesteia, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi
contrar intereselor superioare ale copilului, situație în care este informat un alt
adult adecvat în acest sens. Potrivit articolului 2, directiva se aplică persoanelor
suspectate sau acuzate din momentul în care li s‑a adus la cunoștință faptul că
sunt suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni și până în momentul
finalizării procedurilor printr‑o decizie definitivă privind vinovăția sau nevinovă‑
ția. În plus, articolul 3 alineatul (3) prevede că dreptul de a avea acces la un avo‑
cat implică dreptul persoanelor suspectate sau acuzate de a avea întrevederi și
de a comunica în mod confidențial cu avocatul, inclusiv înaintea primei interogări
efectuate de poliție, precum și dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să partici‑
pe efectiv atunci când sunt interogate și ca avocatul lor să fie prezent la o serie
de acțiuni de anchetare sau de strângere de probe.
În dreptul CoE, CEDO consideră accesul la un avocat ca fiind unul dintre elemen‑
tele fundamentale ale unui proces echitabil523. Persoanele acuzate de comiterea
unei infracțiuni au dreptul de acces la un avocat încă din fazele inițiale ale anche‑
tei polițienești. Acest drept poate fi restricționat în circumstanțe excepționale,
cu condiția ca restricția să nu aducă atingere în mod nejustificat drepturilor acu‑
zatului. CEDO consideră că acest lucru se poate întâmpla atunci când declarații‑
le date în absența unui avocat sunt utilizate pentru condamnarea acuzatului524.
521 Ibid., secțiunea D.
522 Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind
dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind
mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma
privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în
timpul privării de libertate, JO L 294/1, 2013.
523 CEDO, Salduz/Turcia [GC], nr. 36391/02, 27 noiembrie 2008, punctul 51.
524 Ibid., punctul 62.
215
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
Evaluarea CEDO privind accesul efectiv al reclamantului la un avocat este mai
exigentă în cauzele în care sunt implicați copii525.
Exemplu: În cauza Panovits/Cipru526 este vorba despre un minor în vârstă
de 17 ani care a fost acuzat de crimă și jaf. El a fost adus la secția de poli‑
ție, însoțit de tatăl său. Minorul a fost arestat și dus într‑o încăpere pentru
a fi supus unui interogatoriu în absența tatălui său ori a unui avocat. În
timp ce reclamantul era interogat, tatăl său a fost informat cu privire la
dreptul reclamantului de a lua legătura cu un avocat. Câteva minute mai
târziu, tatălui i s‑a adus la cunoștință că, între timp, fiul său a recunoscut
comiterea faptei. CEDO a considerat că, dată fiind vârsta reclamantului, nu
se putea considera că acesta este conștient de dreptul său la reprezentare
juridică înainte de a face orice fel de declarație. De asemenea, este puțin
probabil ca el să fi putut aprecia în mod rezonabil consecințele interogato‑
riului în absența unui avocat într‑o procedură penală de anchetare a unei
infracțiuni. Deși, aparent, autoritățile erau dispuse oricând să permită ca
reclamantul să fie asistat de un avocat dacă li s‑ar fi solicitat acest lucru,
totuși acestea nu i‑au adus la cunoștință reclamantului dreptul de a soli‑
cita desemnarea unui avocat din oficiu care să îl asiste gratuit dacă era
cazul. Nu exista nicio dovadă că reclamantul sau tatăl acestuia au renunțat
în mod expres și inechivoc la dreptul lor la asistență juridică. Prin urmare,
Curtea a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (c) coroborat
cu articolul 6 alineatul (1) din Convenție.
525 Ibid., punctul 60.
526 CEDO, Panovits/Cipru, nr. 4268/04, 11 decembrie 2008.
216
Manual de drept european privind drepturile copilului
11.2. Drepturile delincvenților minori în ceea
ce privește detenția
Aspecte esențiale
• Copiii pot fi privați de libertate numai ca o măsură de ultim grad și pentru o perioadă
cât mai scurtă.
• Dacă sunt reținuți, copiii trebuie tratați într‑o manieră adaptată vârstei și în condiții
de respectare a demnității lor.
• Copiii ar trebui să fie deținuți separat de adulți.
Orice persoană are dreptul la libertate. Privarea de libertate constituie, așadar,
o excepție și cuprinde orice formă de plasament, în baza unui ordin judecătoresc
sau administrativ, într‑o instituție pe care minorul nu o poate părăsi după bunul
său plac527. Dată fiind importanța apărării drepturilor copilului, inclusiv a intere‑
sului superior al acestuia, situațiile de privare de libertate trebuie analizate din
această perspectivă atunci când ele vizează copii.
Detenția poate avea loc în diferite circumstanțe, prezenta secțiune a manualului
referindu‑se, în principal, la copiii aflați în contact cu sistemele de justiție penală.
Instrumentele internaționale prevăd în general că detenția ar trebui să fie o mă‑
sură de ultim grad. Acest lucru înseamnă că, atunci când își pun problema plasării
unui copil în detenție, autoritățile statale ar trebui să țină seama, în prealabil și în
mod corespunzător, de alternativele existente pentru protejarea interesului su‑
perior al copilului și pentru reintegrarea sa în societate [articolul 40 alineatul (1)
din CDC]. Alternativele pot cuprinde, de exemplu: dispoziții referitoare la „îngrijire,
orientare și supraveghere, la îndrumare, la perioadele de probă, la plasamentul
familial, la programe de educație generală și profesională” [articolul 40 alinea‑
tul (4) din CDC].Detenția unui copil ar trebui luată în considerare numai dacă nu
există alternative viabile. În plus, detenția ar trebui dispusă pentru o perioadă
cât mai scurtă și în condiții de respectare corespunzătoare a garanțiilor de fond
527 Regula 21.5 din Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2008), Recomandarea CM/Rec(2008)11
referitoare la Regulile europene pentru minorii care fac obiectul unor sancțiuni sau măsuri
dispuse de organele judiciare, 5 noiembrie 2008.
217
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
și procedurale. Dată fiind vârsta și vulnerabilitatea copiilor, aceștia beneficiază
de drepturi și garanții speciale atunci când sunt plasați în detenție.
11.2.1. Forme de detenție (garanții de fond și
procedurale)
În dreptul UE, cadrul legal actual al procedurilor de justiție penală nu cuprinde
un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic privind detenția copiilor.
În dreptul CoE, articolul 5 din Convenție prevede că orice persoană are dreptul la
libertate. Detenția constituie o excepție care trebuie să fie reglementată în le‑
gislația națională și să nu aibă caracter arbitrar. În plus, detenția trebuie justifi‑
cată de una dintre cele șase situații exhaustive definite la articolul 5 alineatul (1)
literele (a)-(f). Detenția copiilor aflați în contact cu sistemul de justiție penală
poate fi justificată în temeiul următoarelor litere: (a) detenția pe baza condam‑
nării pronunțate de către o instanță competentă; (c) detenția preventivă; sau
(d) detenția hotărâtă pentru educația sa sub supraveghere. În continuare, vor fi
analizate ultimele două situații, dat fiind că presupun acțiuni specifice în partea
autorităților naționale.
Detenția preventivă
„Detenția preventivă” se referă la situațiile în care persoana este luată în custodia
poliției sub suspiciunea că ar fi săvârșit o infracțiune sau este arestată preventiv.
Detenția preventivă începe atunci când persoana este reținută și se finalizează
cu decizia pe fond pronunțată de un tribunal de primă instanță528. Deși copiii be‑
neficiază de aceleași garanții ca adulții, CEDO a enunțat o serie de principii supli‑
mentare menite să consolideze poziția copiilor în procedurile penale naționale.
În general, CEDO a interpretat articolul 5 alineatul (1) litera (c) și articolul 5 ali‑
neatul (3) în sensul că o persoană poate fi plasată în detenție preventivă numai
dacă există o suspiciune rezonabilă că aceasta a săvârșit o infracțiune. În plus,
detenția preventivă nu poate depăși un termen rezonabil și ar trebui verificată la
intervale de timp rezonabile. Cu cât perioada de detenție este mai îndelungată,
cu atât mai temeinică trebuie să fie justificarea acesteia din partea autorităților.
Potrivit jurisprudenței CEDO, o persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni
trebuie să fie pusă în libertate pe durata procesului, cu excepția cazului în care
528 CEDO, Idalov/Rusia, nr. 5826/03, 22 mai 2012, punctul 112.
218
Manual de drept european privind drepturile copilului
statul poate demonstra că există motive „pertinente și suficiente” care să justi‑
fice continuarea detenției529.
CEDO a enunțat patru motive fundamentale acceptabile pentru refuzul eliberării
pe cauțiune a deținuților arestați preventiv: riscul de sustragere de la procedu‑
ră, de interferare cu administrarea justiției, de săvârșire a altor infracțiuni sau de
provocare a dezordinii publice. De asemenea, continuarea detenției preventive
ar trebui să fie strict necesară, iar autoritățile trebuie să examineze faptele în
favoarea sau împotriva existenței unor motive autentice de interes public care
să justifice continuarea privării de libertate530.
În cauzele în care sunt implicați copii, CEDO statuează că autoritățile naționale
ar trebui să acorde o atenție specială vârstei copilului atunci când evaluează ar‑
gumentele relevante în favoarea sau împotriva detenției preventive; măsura ar
trebui adoptată numai în ultimă instanță și pentru cea mai scurtă perioadă po‑
sibilă531. Acest fapt presupune luarea în considerare, de către autorități, a alter‑
nativelor la detenția preventivă532. În plus, autoritățile naționale ar trebui să ia
toate măsurile necesare pentru judecarea copiilor într‑un termen rezonabil533.
Exemplu: În cauza Nart/Turcia534, reclamantul în vârstă de 17 ani a fost
arestat fiind suspectat de săvârșirea unui jaf într‑un magazin alimentar. El
a fost plasat în detenție preventivă, într‑un penitenciar pentru adulți, timp
de 48 de zile. Făcând o referire specială la faptul că reclamantul era minor,
CEDO a statuat că „detenția preventivă a minorilor ar trebui să fie utiliza‑
tă ca măsură de ultimă instanță adoptată pentru cea mai scurtă perioadă
posibilă, iar dacă detenția este absolut necesară, minorii trebuie plasați se‑
parat de adulți”535. În acest caz concret, autoritățile au încercat să justifice
detenția preventivă pe baza „temeiniciei probelor”, însă CEDO a constatat
că acest motiv nu poate, în sine, să justifice durata detenției reclamantu‑
529 CEDO, Smirnova/Rusia, nr. 46133/99 și 48183/99, 24 iulie 2003, punctul 58.
530 Ibid., punctele 58-59; CEDO, Ladent/Polonia, nr. 11036/03, 18 martie 2008, punctul 55.
531 CEDO, Korneykova/Ucraina, nr. 39884/05, 19 ianuarie 2012, punctele 43-44. A se vedea și
CEDO, Selçuk/Turcia, nr. 21768/02, 10 ianuarie 2006, punctele 35-36; CEDO, J.M./Danemarca,
nr. 34421/09, 13 noiembrie 2012, punctul 63.
532 CEDO, Dinç și Çakır/Turcia, nr. 66066/09, 9 iulie 2013, punctul 63 (hotărâre disponibilă în limba
franceză); CEDO, Güveç/Turcia, nr. 70337/01, 20 ianuarie 2009, punctul 108.
533 CEDO, Kuptsov și Kuptsova/Rusia, nr. 6110/03, 3 martie 2011, punctul 91.
534 CEDO, Nart/Turcia, nr. 20817/04, 6 mai 2008.
535 Ibid., punctul 31.
219
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
lui. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea articolului 5 alineatul (3) din
Convenție.
Detenția în scopul educației sub supraveghere
Această formă de detenție este impusă în situații în care copilul are nevoie de
educație sub supraveghere din cauza manifestării unor tulburări de personalitate
și a unui comportament violent. Articolul 5 alineatul (1) litera (d) din Convenție
vizează în principal forme de detenție din afara sferei de aplicare a sistemului
de justiție juvenilă.
Exemplu: Cauza Bouamar/Belgia536 vizează plasarea unui minor în detenție
preventivă de nouă ori pentru perioade de câte aproximativ 15 zile. Recla‑
mantul era un adolescent despre care se considera că prezintă tulburări de
personalitate și un comportament violent. Guvernul belgian a afirmat că el
fusese plasat în detenție preventivă în scopul educației sub supraveghere.
CEDO a observat că, în sine, plasarea provizorie în detenție preventivă nu
contravine articolului 5 alineatul (1) litera (d) din Convenție atât timp cât
autoritățile urmăresc scopul de a plasa minorul în vederea educației sub
supraveghere. Pe de altă parte, în cazul acestui reclamant, CEDO a consta‑
tat că autoritățile nu au arătat că ar fi avut intenția sau posibilitatea de a‑l
plasa într‑o instituție în care ar fi putut beneficia de educație sub suprave‑
ghere. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea articolului 5 alineatul (1)
litera (d) din Convenție.
Exemplu: Cauza D.G./Irlanda537 se referă la plasarea unui minor violent în‑
tr‑un centru de detenție. CEDO a statuat că noțiunea de „educație sub su‑
praveghere” nu ar trebui echivalată strict cu predarea tradițională într‑o
sală de cursuri. Educația sub supraveghere presupune numeroase aspecte
care țin de exercitarea autorității părintești de către autoritatea locală, în
beneficiul și spre protejarea persoanei vizate. CEDO a statuat că se permite
autorităților naționale plasarea temporară a minorilor în centre de detenție
până la găsirea unui centru de cazare adecvat, cu condiția ca acest lucru
să aibă loc repede. În cazul reclamantului nu a fost îndeplinită cerința de
promptitudine, dat fiind că a fost plasat într‑un centru de cazare adecvat
536 CEDO, Bouamar/Belgia, nr. 9106/80, 29 februarie 1988.
537 CEDO, D.G./Irlanda, nr. 39474/98, 16 mai 2002.
220
Manual de drept european privind drepturile copilului
după mai mult de șase luni de la punerea în libertate. Prin urmare, CEDO
a constatat încălcarea articolului 5 alineatul (1) litera (d) din Convenție.
Căi de atac în ceea ce privește detenția, promptitudinea
verificării măsurii și accesul la un avocat
CEDO solicită autorităților naționale să depună eforturi deosebite în cauzele în
care sunt implicați minori aflați în detenție. În plus față de garanțiile enumerate
mai sus, autoritățile naționale trebuie să se asigure că minorii dispun de dreptul
de a contesta, la intervale rezonabile, legalitatea detenției și că au acces la un
avocat pe durata procedurilor de stabilire a legalității detenției lor. De asemenea,
aceste contestații pe cale legală trebuie să fie soluționate prompt de instanțele
naționale. CEDO derivă aceste garanții procedurale din prevederile articolului 5
alineatul (4) din Convenție.
Exemplu: În cauza Bouamar/Belgia538, CEDO a constatat încălcarea artico‑
lului 5 alineatul (4) deoarece: audierile pentru dispunerea detenției recla‑
mantului s‑au desfășurat în absența avocaților acestuia; decizia nu a fost
luată prompt; nu a existat o decizie reală privind „legalitatea detenției”
întrucât instanțele naționale au respins apelurile depuse de reclamant ca
fiind lipsite de obiect.
11.2.2. Condițiile de detenție
În dreptul UE, articolul 4 din Carta drepturilor fundamentale a UE interzice tor‑
tura și tratamentele inumane sau degradante. Totuși, întrucât carta este valabi‑
lă exclusiv în sfera de aplicare a dreptului UE, prevederea trebuie coroborată cu
alt instrument juridic al UE privind detenția, pentru a determina respectarea sa
de către statele membre. Până în prezent, nu au existat cauze în care CJUE să se
pronunțe în raport cu articolul 4 din cartă.
În dreptul CoE, CEDO a constatat că detenția minorilor împreună cu adulții ar pu‑
tea conduce la o încălcare a articolului 3539 sau a articolului 5 din Convenție540. În
plus, lipsa îngrijirilor medicale corespunzătoare în timpul detenției poate duce la
538 CEDO, Bouamar/Belgia, nr. 9106/80, 29 februarie 1988.
539 CEDO, Güveç/Turcia, nr. 70337/01, 20 ianuarie 2009.
540 CEDO, Nart/Turcia, nr. 20817/04, 6 mai 2008.
221
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
încălcări ale articolului 3 din Convenție541.Printre alte aspecte care ar putea ridica
probleme în raport cu articolul 3 se numără spațiul disponibil din celulă, iluminatul
și activitățile recreative542. Atunci când evaluează compatibilitatea dintre condițiile
de detenție și standardele enunțate la articolul 3 din Convenție, CEDO are în vedere
adesea un set de standarde elaborate de Comitetul European pentru Prevenirea
Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT), care
monitorizează condițiile din penitenciare în contextul Convenției europene pentru
prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante,
prin efectuarea de vizite la fața locului în statele membre ale Consiliului Europei543.
Exemplu: În Güveç/Turcia544, un minor în vârstă de 15 ani a fost reținut fiind
suspectat că ar avea legături cu Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK).
El a stat închis timp de cinci ani într‑un penitenciar pentru adulți, printr‑un
ordin al Curții pentru Securitatea Statului. CEDO a constatat că deten‑
ția contravenea regulamentelor și obligațiilor asumate de Turcia în cadrul
unor tratate internaționale, inclusiv, printre altele, articolului 37 litera (c)
din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, care impune ca minorii
privați de libertate să fie ținuți separat de adulți. Curtea a mai observat că
reclamantul a început să prezinte probleme psihologice în detenție, drept
care a încercat în mod repetat să se sinucidă. În plus, autoritățile nu i‑au
acordat îngrijirile medicale necesare. Prin urmare, dată fiind vârsta recla‑
mantului, durata detenției sale în închisoare împreună cu adulți, faptul că
autoritățile nu i‑au furnizat îngrijirile medicale necesare pentru problemele
sale psihologice și nu au adoptat măsuri care să împiedice tentativele sale
repetate de suicid, CEDO nu a ezitat să constate că reclamantul fusese su‑
pus unui tratament inuman și degradant. Avusese loc, așadar, o încălcare
a articolului 3 din Convenție.
CEDS a interpretat în mod constant articolul 17 din Carta socială europeană în
sensul că minorii reținuți sau încarcerați ar trebui să fie separați de adulți.
Regulile europene ale Consiliului Europei pentru minorii care fac obiectul unor
sancțiuni sau măsuri dispuse de organele judiciare oferă orientări detaliate privind
541 CEDO, Güveç/Turcia, nr. 70337/01, 20 ianuarie 2009; CEDO, Blokhin/Rusia, nr. 47152/06, 14 no‑
iembrie 2013 (înaintată Marii Camere la 24 martie 2014).
542 CEDO, Kuptsov și Kuptsova/Rusia, nr. 6110/03, 3 martie 2011, punctul 70.
543 A se vedea, de exemplu, CEDO, Güveç/Turcia, nr. 70337/01, 20 ianuarie 2009.
544 Ibid.
222
Manual de drept european privind drepturile copilului
condițiile de detenție. De asemenea, acestea prevăd că minorii nu trebuie plasați
în centre pentru adulți, ci în instituții special concepute pentru ei545.
În materie de drept internațional, Convenția ONU cu privire la drepturile copilului
cuprinde o prevedere separată referitoare la copiii privați de libertate, potrivit
căreia aceștia trebuie separați de adulți, cu excepția cazurilor în care se aprecia‑
ză ca fiind în interesul superior al copilului să nu se procedeze astfel [articolul 37
alineatul (c) din CDC]. Articolul mai prevede că, în principiu, acești copii au dreptul
de a menține contactul cu familia lor prin corespondență și vizite.
11.2.3. Protecția împotriva abuzurilor și a relelor
tratamente
În dreptul CoE, CEDO a susținut în repetate rânduri că autoritățile naționale poar‑
tă responsabilitatea protejării persoanelor aflate în detenție împotriva decesu‑
lui, a abuzurilor sau a relelor tratamente provocate de alți deținuți sau chiar de
autorități. În acest sens, obligațiile statelor sunt extrem de ferme, întrucât de‑
ținuții se află sub autoritatea și controlul statului. 546 În afară de adoptarea unor
măsuri rezonabile de protecție a deținuților, autoritățile naționale trebuie, de
asemenea, să ancheteze în mod eficace presupusele acuzații de rele tratamen‑
te și de cauzare a decesului.
Exemplu: Cauza Çoșelav/Turcia a vizat suicidul unui adolescent încarce‑
rat547, care mai avusese anterior și alte tentative de suicid. În urma acestor
tentative, autoritățile l‑au transferat din corpul închisorii destinat mino‑
rilor într‑un centru de detenție pentru adulți. După ce a stabilit inițial că
autorităților le era cunoscută sau trebuia să le fi fost cunoscută existența
unui risc real și imediat asupra vieții fiului reclamanților, Curtea a observat
ulterior că autoritățile nu au adoptat măsurile rezonabile necesare pentru
a preveni riscul de suicid. CEDO a pus un accent deosebit pe vârsta deceda‑
tului și pe faptul că acesta fusese încarcerat împreună cu adulți. Prin urma‑
re, Curtea a constatat o încălcare pe fond a articolului 2 din Convenție. De
545 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2008), Recomandarea CM/Rec(2008) 11 referitoare la
regulile europene pentru minorii care fac obiectul unor sancțiuni sau măsuri dispuse de organe‑
le judiciare, 5 noiembrie 2008, regula 59.1.
546 CEDO, Anguelova/Bulgaria, nr. 38361/97, 13 iunie 2002; CEDO, H.Y. și Hü.Y./Turcia, nr. 40262/98,
6 octombrie 2005.
547 CEDO, Çoșelav/Turcia, nr. 1413/07, 9 octombrie 2012.
223
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
asemenea, Curtea a constatat și o încălcare a laturii procedurale a articolu‑
lui 2, în urma neefectuării de către autorități a unei anchete eficace a dece‑
sului fiului reclamantului. Printre motivele care au stat la baza acestor con‑
statări se numără: faptul că autoritățile nu au informat prompt reclamanții
cu privire la decesul fiului lor; neexaminarea de către parchet a pretinselor
încercări nereușite ale autorităților de a preveni suicidul; durata excesivă
a procedurii administrative ulterioare.
11.3. Protecția copiilor victime sau martori
Aspect esențial
• Copiii cu calitatea de victimă și de martori au dreptul la protecție împotriva continu‑
ării victimizării, la recuperare și la reintegrare, precum și la participarea efectivă în
cadrul procedurilor penale sau alternative.
Atât dreptul UE, cât și dreptul CoE recunosc statutul victimelor și al martorilor copii.
În dreptul UE, Directiva 2012/29/UE privind drepturile victimelor548 recunoaște în
mod explicit statutul victimelor‑copii. Directiva prevede că, atunci când victima
este un copil, se asigură luarea în considerare în primul rând a interesului supe‑
rior al acestuia, evaluat în mod individual. De asemenea, prevalează o aborda‑
re orientată spre copil, ceea ce înseamnă că trebuie luate în considerare vârsta,
nivelul de maturitate, opiniile, nevoile și preocupările acestuia. În plus, directiva
are drept scop garantarea faptului că atât copilul, cât și titularul răspunderii pa‑
rentale (sau alt reprezentant legal al minorului) sunt informați cu privire la orice
măsuri sau drepturi care vizează în mod specific copilul [articolul 1 alineatul (2)].
Copiii victimă au, de asemenea, dreptul de a fi audiați în cursul procedurii pena‑
le, iar statele membre trebuie să se asigure că ei pot prezenta probe. În plus, se
iau în considerare în mod adecvat vârsta și maturitatea copilului [articolul 10 ali‑
neatul (1)]. De asemenea, directiva vizează protejarea vieții private și a identității
victimelor‑copii în cursul procedurilor penale, precum și prevenirea victimizării
secundare, printre altele [articolul 21 alineatul (1) și articolul 26]. Directiva conți‑
ne și o prevedere specială privind dreptul la protecție al victimelor‑copii în cursul
548 Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de
stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității,
JO L 315/55, 2012.
224
Manual de drept european privind drepturile copilului
procedurilor penale (articolul 24), referitoare la înregistrarea pe suport audiovi‑
zual a tuturor audierilor victimei‑copil și la utilizarea acestor înregistrări ca probe
în procedurile penale, la numirea unui reprezentant special pentru victima‑copil,
precum și la dreptul de reprezentare juridică în nume propriu în procedurile unde
există un conflict de interese între victima‑copil și titularii răspunderii părintești.
În textul directivei mai sunt formulate și alte prevederi destinate protejării victi‑
melor în general, precum accesul victimei la servicii de asistență. În cazul copiilor
sau al altor grupuri vulnerabile, trebuie să fie puse la dispoziție servicii de asis‑
tență specializată (a se vedea punctul 38 al rezoluției care însoțește directiva)549.
Înainte de a fi înlocuită de Directiva privind drepturile victimelor,
Decizia‑cadru 2001/220/JAI privind statutul victimelor în cadrul procedurilor
penale făcea referire, printre altele, la participarea victimelor, la drepturile și la
tratamentul echitabil oferite acestora. Decizia recunoștea poziția specială a vic‑
timelor vulnerabile, deși nu se referea în mod explicit la copii. În temeiul acestei
decizii‑cadru, CJUE a statuat că minorii pot fi calificați drept vulnerabili dacă se
iau în considerare vârsta lor și infracțiunile ale căror victime consideră că sunt.
Acest fapt îi îndrituiește să beneficieze de măsuri speciale de protecție, precum
audierea lor în afara sălii de judecată și înainte de desfășurarea procesului550.
CJUE a mai dispus că toate măsurile luate în vederea protejării victimelor trebuie
concepute în așa manieră încât și acuzatului să i se garanteze un proces echita‑
bil. Cu alte cuvinte, protecția victimelor și a martorilor nu poate periclita dreptul
acuzatului la un proces echitabil (a se vedea și exemplele din corpul de jurispru‑
dență al CEDO)551.
Exemplu: În cauza Pupino552, o educatoare italiană a fost urmărită penal
pentru rele tratamente aplicate unui elev. În conformitate cu Codul italian
de procedură penală, ca regulă generală martorii trebuie să depună mărtu‑
rie în fața instanței în timpul ședinței de judecată. În anumite situații, însă,
li se pot lua declarații în prezența unui judecător, înainte de proces, prin
intermediul unei proceduri speciale (incidente probatorio). În acest caz,
procurorul a solicitat instanței naționale să permită depunerea în preala‑
bil a mărturiilor copiilor, aceștia fiind de vârstă mică, dar solicitarea a fost
549 A se vedea și FRA (2014b), p. 36.
550 CJUE, C-105/03, Proces penal împotriva Mariei Pupino [GC], 16 iunie 2005, punctul 53.
551 CJUE, C-105/03, Proces penal împotriva Mariei Pupino [GC], 16 iunie 2005. A se vedea și CJUE,
C-507/10, Proces penal împotriva lui X, 21 decembrie 2011.
552 CJUE, C-105/03, Proces penal împotriva Mariei Pupino [GC], 16 iunie 2005.
225
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
respinsă de instanța națională. Cu această primă ocazie, CJUE a oferit inter‑
pretarea sa în ceea ce privește anumite prevederi relevante privind statu‑
tul copiilor în calitate de victime și martori în cadrul procedurilor penale.
Curtea a subliniat faptul că Decizia‑cadru 2001/220/JAI impune statelor
membre să asigure protecție specifică victimelor vulnerabile, ceea ce în‑
seamnă că instanța națională trebuie să poată autoriza victimele vulne‑
rabile să depună mărturie într‑un mod care să le garanteze protecția, de
exemplu în afara procesului și înainte de desfășurarea acestuia. Potrivit
CJUE: „Totuși, indiferent de faptul că minoritatea victimei este, în general,
un motiv suficient pentru ca aceasta să poată fi considerată deosebit de
vulnerabilă în sensul deciziei‑cadru, nu se poate nega că, dacă, așa cum se
întâmplă în prezenta cauză, copii de vârstă mică susțin că au fost maltra‑
tați, și nu de oricine, ci chiar de un educator, acești copii se încadrează în
categoria victimelor deosebit de vulnerabile, având în vedere, în principal,
vârsta lor, precum și natura și consecințele faptelor ale căror victime se
consideră a fi”553. În plus, CJUE a statuat că toate măsurile care vizează pro‑
tecția și prevenirea victimizării secundare trebuie concepute în așa manie‑
ră încât acuzatului să îi fie garantat dreptul la un proces echitabil554.
În dreptul CoE, CEDO s‑a pronunțat în sensul că statul are datoria de a proteja in‑
teresele victimelor. Acest lucru este valabil și pentru victimele care participă în
calitate de martori în procese penale. Interesele lor, stabilite în temeiul preve‑
derilor Convenției, precum articolul 2 și articolul 8, trebuie ponderate în raport
cu interesele apărării555. CEDO s‑a pronunțat într‑o serie de cauze referitoare la
infracțiuni de natură sexuală, în care copii au depus mărturie împotriva presu‑
pușilor autori ai faptelor. Jurisprudența CEDO demonstrează recunoașterea de
către Curte a faptului că procedurile penale privind infracțiuni de natură sexu‑
ală „adesea sunt percepute ca fiind un calvar de către victimă, îndeosebi când
aceasta nu dorește să fie confruntată cu acuzatul”, iar acest lucru este chiar mai
pregnant atunci când sunt implicați minori556. Prin urmare, Curtea a fost de acord
că, în astfel de cauze, pot fi adoptate anumite măsuri în vederea protejării victi‑
melor‑copii. Cu toate acestea, Curtea a mai observat că asemenea măsuri nu tre‑
buie să pericliteze exercitarea efectivă și corespunzătoare a drepturilor apărării,
553 Ibid., punctul 53.
554 Ibid., punctul 59.
555 CEDO, Doorson/Țările de Jos, nr. 20524/92, 26 martie 1996.
556 CEDO, S.N./Suedia, nr. 34209/96, 2 iulie 2002, punctul 47.
226
Manual de drept european privind drepturile copilului
iar autorităților judiciare li s‑ar putea solicita, prin urmare, adoptarea de măsuri
care să echilibreze dezavantajul apărării557.
Exemplu: În cauza Kovač/Croația558, o minoră în vârstă de 12 ani a declarat
în fața judecătorului de instrucție că reclamantul ar fi comis acte indecente
la adresa ei. Reclamantul nu a fost nici prezent, nici reprezentat în timpul
declarației în cauză și nici nu i‑a fost oferită ocazia de a contesta afirmațiile
victimei. CEDO a reiterat că, în general, toate probele trebuie furnizate în
prezența acuzatului, în cadrul unei ședințe publice de judecată, în vederea
formulării de argumente contradictorii. Dacă declarațiile din faza anchetei
polițienești sau a celei judiciare sunt utilizate drept probe, acest lucru nu
contravine articolului 6 din Convenție cu condiția ca acuzatului să i se ofere
ocazia potrivită și la momentul oportun de a contesta sau a pune la îndo‑
ială afirmațiile martorului în cauză, fie la depunerea declarațiilor, fie într‑o
fază ulterioară a procedurii. În cazul reclamantului, afirmațiile victimei erau
unicele probe directe ale faptelor imputate acestuia și au fost decisive pen‑
tru pronunțarea unui verdict de vinovăție. De asemenea, reclamantul nu
a putut să conteste decizia sau să obțină din partea instanțelor naționale
un răspuns referitor la plângerea pe care a depus‑o în acest sens. Mai mult,
declarația victimei nu a fost citită niciodată în fața instanței. În schimb, ju‑
decătorul s‑a limitat la a menționa faptul că victima își menține declarația
dată în fața judecătorului de instrucție. CEDO a conchis, așadar, că recla‑
mantului nu i se garantase un proces echitabil, fiind încălcat articolul 6 ali‑
neatul (1) coroborat cu articolul 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție.
Exemplu: În cauza S.N./Suedia,
559 un minor în vârstă de zece ani a mărturi‑
sit poliției că a fost abuzat sexual de către reclamant. Băiatul a fost inter‑
vievat de două ori de către un inspector de poliție cu o vastă experiență
în cazuri de abuzuri asupra minorilor. Primul interviu a fost înregistrat pe
suport video, iar al doilea a fost înregistrat pe suport audio. Avocatul re‑
clamantului nu a fost prezent la cel de al doilea interviu, însă a convenit cu
inspectorul de poliție aspectele care trebuiau discutate. În timpul procesu‑
lui, tribunalul regional a redat înregistrările celor două interviuri acordate
557 CEDO, Bocos-Cuesta/Țările de Jos, nr. 54789/00, 10 noiembrie 2005; CEDO, A.L./Finlanda,
nr. 23220/04, 27 ianuarie 2009; CEDO, W./Finlanda, nr. 14151/02, 24 aprilie 2007; CEDO, Kovač/
Croația, nr. 503/05, 12 iulie 2007.
558 CEDO, Kovač/Croația, nr. 503/05, 12 iulie 2007.
559 CEDO, S.N./Suedia, nr. 34209/96, 2 iulie 2002.
227
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
de minor, dar nu l‑a audiat și personal. În cele din urmă, instanța l‑a con‑
damnat pe reclamant, bazându‑se aproape integral pe mărturiile copilului.
Curtea de Apel a menținut condamnarea. Această instanță a constatat că
interviurile date poliției au oferit probe suficiente pentru stabilirea vino‑
văției reclamantului, deși a recunoscut că nu existau dovezi tehnice care
să vină în sprijinul declarațiilor, uneori imprecise, ale copilului. CEDO a fost
de acord că, în cauzele referitoare la infracțiuni de natură sexuală, nu este
întotdeauna posibilă audierea martorului și de către partea adversă și că, în
astfel de cazuri, declarațiile martorilor trebuie tratate extrem de precaut. În
pofida faptului că declarațiile copilului erau practic singura probă împotriva
acuzatului, procesul, în ansamblu, a fost echitabil. Înregistrarea video a fost
redată în timpul procesului și al audierilor din faza apelului, iar transcrierea
celui de al doilea interviu a fost citită înaintea tribunalului regional; înre‑
gistrarea audio a fost, de asemenea, redată înaintea Curții de Apel. Astfel,
reclamantul a avut destule ocazii de a contesta mărturia copilului și cre‑
dibilitatea acestuia pe parcursul procedurii penale. Prin urmare, nu a fost
încălcat articolul 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție.
Jurisprudența CEDO nu cuprinde numai cazuri de ponderare a protecției victi‑
melor‑copii cu dreptul acuzatului la un proces echitabil, ci și cauze referitoare la
protecția dreptului la viață al martorilor și al familiilor acestora, inclusiv al copi‑
ilor, în temeiul articolului 2 din Convenție. Această situație este ilustrată cu aju‑
torul următorului exemplu.
Exemplu: Cauza R.R. și alții/Ungaria560 vizează un deținut care a depus măr‑
turie în ședință publică referitor la activitățile sale de trafic de stupefiante,
el fiind ulterior plasat, alături de soția sa și de cei doi copii ai săi, într‑un
program de protecție a martorilor din cauza riscului de a ajunge ținta unei
răzbunări. Atunci când autoritățile și‑au dat seama că deținutul încă mai
avea legături cu cercuri infracționale, acesta, împreună cu familia sa, a fost
exclus din programul de protecție a martorilor pe motivul încălcării condi‑
țiilor programului. Invocând dispozițiile articolului 2 din Convenție, familia
a susținut că excluderea din programul de protecție a martorilor le pusese
viețile în pericol, expunându‑i la acțiuni de răzbunare din partea mafiei.
Curtea a fost de acord că includerea reclamanților în programul de protec‑
ție a martorilor și colaborarea tatălui cu autoritățile a presupus expunerea
la riscuri privind viața reclamanților, atunci când măsura a fost instituită
560 CEDO, R.R. și alții/Ungaria, nr. 19400/11, 4 decembrie 2012.
228
Manual de drept european privind drepturile copilului
inițial. Dat fiind că retragerea protecției garantate de program nu avea la
bază diminuarea acestor riscuri, ci încălcarea condițiilor programului, Cur‑
tea nu a fost convinsă de faptul că autoritățile ar fi dovedit dispariția ris‑
curilor. În plus, se putea presupune în mod rezonabil că, în urma retragerii
identității sub acoperire a familiei, identitățile membrilor ei și locul în care
se găseau aceștia ar fi devenit accesibile oricărei persoane care ar fi dorit
să le facă rău. Astfel, exista posibilitatea ca autoritățile să fi expus familia
unui pericol la adresa vieții membrilor ei, încălcând astfel articolul 2 din
Convenție.
Articolul 31 din Convenția de la Lanzarote indică măsurile generale de protec‑
ție care ar trebui adoptate de statele membre în vederea apărării drepturilor
și intereselor victimelor, inclusiv a nevoilor speciale ale acestora în calitate de
martori, pe parcursul tuturor etapelor cercetării și procesului penal [articolul 31
alineatul (1)]. Printre aceste măsuri se numără informarea lor cu privire la drep‑
turile pe care le au în calitate de victime, la serviciile care le stau la dispoziție și
la evoluția generală a cercetărilor sau a procesului, la protejarea vieții private și
garantarea siguranței lor (inclusiv informații referitoare la punerea în libertate
a persoanei urmărite sau condamnate), precum și la asigurarea evitării contac‑
tului dintre victime și infractori la sediul instanțelor și al autorităților de anchetă.
De asemenea, articolul 31 mai prevede obligația asigurării serviciilor de asisten‑
ță pentru victime [articolul 31 alineatul (3)]. Informațiile furnizate trebuie să fie
adaptate vârstei și gradului de maturitate al copiilor și să fie într‑o limbă pe care
aceștia o înțeleg [articolul 31 alineatul (6)].
De asemenea, în Orientările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei pri‑
vind justiția în interesul copilului561 se acordă atenție statutului copiilor victime
și martori, îndeosebi dacă aceștia depun declarații în cadrul unor proceduri pe‑
nale. Orientările fac apel la statele membre să depună „toate eforturile posibile
pentru ca minorii să depună mărturie în cele mai favorabile spații și în cele mai
bune condiții, adaptate la vârsta, maturitatea și nivelul lor de înțelegere, ținân‑
du‑se cont de eventualele dificultăți de comunicare ale acestora”562. În acest
scop, ar trebui implicați specialiști calificați și, de exemplu, ar trebui încurajate
declarațiile audiovizuale. În cadrul procedurilor penale, copilul ar trebui să aibă
posibilitatea de a depune mărturie în absența presupusului autor al infracțiunii.
561 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientările privind justiția în interesul copilului,
17 noiembrie 2010. A se vedea și FRA (2015b).
562 Consiliul Europei, Comitetul de Miniștri (2010), Orientări privind justiția în interesul copilului,
17 noiembrie 2010, punctul 64.
229
Drepturile copiilor în procedurile penale și în procedurile alternative (nejudiciare)
Orientările recunosc și faptul că această abordare în interesul copilului ar trebui
să respecte dreptul altor părți de a contesta conținutul declarațiilor copilului. În
plus, orientările prevăd protejarea vieții private și de familie a copiilor martori
(secțiunea IV partea A punctul 9) și că procedurile ar trebui să aibă loc, prefera‑
bil, cu ușile închise.
În materie de drept internațional, poziția victimelor‑copil a fost recunoscută în
mod explicit la articolul 39 al Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.
Articolul prevede că statele părți la convenție trebuie să ia toate măsurile cores‑
punzătoare pentru a facilita recuperarea fizică și psihologică și reintegrarea soci‑
ală a copiilor victime. Această recuperare și reintegrare trebuie să se desfășoare
în condiții care favorizează sănătatea, respectul de sine și demnitatea copilului.
Merită, de asemenea, menționat faptul că Organizația Națiunilor Unite a adoptat
documentul intitulat „Orientările ONU în materie de justiție referitoare la copiii
victime și martori ai actelor de criminalitate”563. Orientările lansează un apel ca
minorii victime și martori să fie tratați într‑o manieră „adaptată copilului”, care
să denote „o abordare echilibrată a dreptului copilului de a fi protejat și care ia
în considerare nevoile și opiniile personale ale acestuia”564. Documentul ofe‑
ră îndrumări detaliate referitoare la modalitățile de punere în aplicare a aces‑
tor aspecte. De asemenea, în Comentariul general nr. 12, Comitetul ONU pentru
drepturile copilului a subliniat relevanța acestor orientări ale ONU formulate în
temeiul articolului 12 al CDC (dreptul de a fi ascultat)565. Potrivit Comitetului, co‑
piilor victime și copiilor martori ai unor infracțiuni ar trebui să li se ofere ocazia
de a‑și exercita pe deplin drepturile la liberă exprimare a opiniilor proprii, ceea
ce înseamnă îndeosebi că „trebuie depuse toate eforturile posibile pentru a ga‑
ranta că un copil victimă și/sau martor este consultat cu privire la aspectele re‑
levante ale implicării sale în cazul cercetat și că acestuia îi este permis să își ex‑
prime în mod liber, în felul său, opiniile și preocupările legate de implicarea sa
în procesul judiciar”.566 De asemenea, Comitetul mai susține că „dreptul copilului
victimă și martor este […] legat de dreptul său de a fi informat cu privire la as‑
pecte precum existența unor servicii medicale, psihologice și sociale, rolul unui
563 Consiliul Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite (ECOSOC), Rezoluția nr. 2005/20,
Orientări în materie de justiție referitoare la copiii victime și martori ai actelor de criminalitate,
22 iulie 2005.
564 Ibid., punctul 9 litera (d).
565 ONU, Comitetul pentru drepturile copilului (2009), Comentariul general nr. 12 privind dreptul
copilului de a fi ascultat, CRC/C/GC/12, 1 iulie 2009, punctele 62-64.
566 Ibid., punctul 63.
230
Manual de drept european privind drepturile copilului
copil victimă și/sau martor, modurile în care se desfășoară un „interogatoriu”,
existența unor mecanisme de sprijin destinate copiilor care depun plângeri sau
participă la anchete și la proceduri judiciare, locurile și programările specifice ale
audierilor, existența măsurilor de protecție, posibilitatea de a primi despăgubiri,
precum și dispozițiile privind căile de atac”.567
567 Ibid., punctul 64.
231
Capitolul 1
Introducere în dreptul european privind drepturile
copilului: context și principii de bază
Breen, C. (2002), „The emerging tradition of the best interests of the child in the
European Convention on Human Rights”, în: Breen, C., The standard of the best
interest of the child, Dordrecht, Martinus Nijhoff.
Cullen, H. (2004), „Children’s rights”, în: Peers, S. și Ward, A. (eds.), The EU Charter
of Fundamental Rights: Politics, law and policy, Oxford, Hart Publishing, pp. 323-348.
González Bou, E., González Viada, N., Aldecoa Luzárraga F. și Forner Delaygua, J.
(2010), La protección de los niños en el derecho internacional y en las relaciones
internacionales: Jornadas en conmemoración del 50 aniversario de la Declaración
Universal de los Derechos del Niño y del 20 aniversario del Convenio de Nueva
York sobre los Derechos del Niño, Marcial Pons.
Kilkelly, U. (1999), The child and the ECHR, Aldershot, Ashgate.
Kilkelly, U. (2014), „The CRC and the ECHR: The contribution of the European Court
of Human Rights to the implementation of Article 12 of the CRC”, în: Liefaard, T.
și Doek, J. (eds.), Litigating the Rights of the Child, Londra, Springer, pp. 193-209.
Lecturi suplimentare
232
Manual de drept european privind drepturile copilului
Lamont, R. (2014), „Article 24”, în: Peers, S., Hervey, T., Kenner, J. și Ward, A. (eds.),
The EU Charter of Fundamental Rights: A commentary, Oxford, Hart Publishing,
pp. 209–215.
Liefaard, T. și Doek, J. (2015), ‘Kinderrechten in de rechtspraak: Een internatio‑
naal perspectief”, Tijdschrift voor Familie- en Jeugdrecht, 2015/12(4), pp. 82-87.
McGlynn, C. (2002), „Rights for children?: The potential impact of the European Union
Charter of Fundamental Rights”, European Public Law, vol. 8, nr. 3, pp. 387-400.
Pulles, G. (2013), „Het Europese Hof voor de Rechten van de Mens en het IVRK:
receptie in het belang van het kind”, în Graaf, J. H. de, Mak, C., Montanus, P. J. și
Wijk, F. K. van (eds.), Rechten van het kind en waardigheid, Nijmegen, Ars Aequi
Libri, pp. 109-138.
Stalford, H. (2012), Children and the European Union: Rights, welfare and accountability, Oxford, Hart Publishing.
Stalford, H. (2014), „Using the Convention on the Rights of the Child in litigation
under EU law”, în: Liefaard, T. și Doek, J. (eds.), Litigating the Rights of the Child,
Londra, Springer, pp. 1-11.
Stalford, H. și Schuurman, M. (2011), „Are we there yet?: The impact of the Lisbon
Treaty on the EU Children’s Rights Agenda”, International Journal of Children’s
Rights, vol. 19, nr. 3, pp. 381-403.
Trinidad Núñez, P. (2003), „¿Qué es un niño? Una visión desde el Derecho
Internacional Público”, Revista española de educación comparada (Ejemplar de‑
dicado a: La infancia y sus derechos), nr. 9, pp. 13-48.
Trinidad Núñez, P. (2002), El niño en el derecho internacional de los derechos humanos, Universidad de Extremadura Servicio de Publicaciones.
UNICEF, Innocenti Research Centre (2009), Reformas Legislativas e a Implementação
sobre os Direitos da Criança, UNICEF.
UNICEF, Innocenti Research Centre (2013), In difesa dei diritti dell’infanzia: Uno studio globale sulle istituzioni indipendenti dei diritti umani per l’infanzia – Relacione
di sintesi, UNICEF.
233
Lecturi suplimentare
Verheyde, M. (2004), „Kinderen en het Europese Verdrag voor de Rechten van
de Mens”, în: Verhellen, E., Cappelaere, G. și Decock, G. (eds.), Kinderrechtengids:
Commentaren, regelgeving, rechtspraak en nuttige informatie over de maatschappelijke en juridische positie van het kind, Gent, Mys en Breesch, pp. 1-76.
Villagrasa Alcaide, C. și Ravetllat Ballesté, I. (2009), Por los derechos de la infancia y de la adolescencia: un compromiso mundial desde el derecho de participación en el XX aniversario de la Convención sobre los Derechos del Niño,
Editorial Bosch, S.A., pp. 55-80.
Capitolul 2
Drepturile și libertățile civile fundamentale
Brems, E. (2006), „Article 14: The right to freedom of thought, conscience and
religion”, în: Alen, A., Vande Lanotte, J., Verhellen, E., Ang, F., Berghmans, E. și
Verheyde, M. (eds.), A commentary on the United Nations Convention on the
Rights of the Child, Leiden, Martinus Nijhoff Publishers, pp. 7-40.
Comisia Europeană (2014), Summary of contextual overviews on children’s involvement in criminal judicial proceedings in the 28 Member States of the European
Union, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (Oficiul pentru
Publicații).
Daly, A., Eurobarometer (2011), „The right of children to be heard in civil proceedings
and the emerging law of the European Court of Human Rights”, The International
Journal of Human Rights, vol. 15, nr. 3, http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/
quali/ql_right_child_sum_en.pdf.
Enkelaar, A. și Zutpen, M. (2010) „De autonomie van het kind in de rechtszaal”,
în: Graaf, J. H. de, Mak, C., Wijk, F. K. van și Mulders, L. A. (eds.), Rechten van het
kind en autonomie, Nijmegen.
FRA (2010), Elaborarea indicatorilor pentru protecția, respectarea și promova‑
rea drepturilor copilului în Uniunea Europeană (Ediție de conferință), Viena, FRA.
FRA și ECtHR (2011), Manual de drept european privind nediscriminarea, Luxemburg,
Oficiul pentru Publicații.
234
Manual de drept european privind drepturile copilului
Koeren, M. (2013), „Recht op informatie?”, în: Graaf, J. H. de, Mak, C., Montanus,
P. J. și Wijk, F. K. van, Rechten van het kind en waardigheid, Nijmegen.
Lundy, L. (2007), „‘Voice’ is not enough: Conceptualising Article 12 of the United
Nations Convention on the Rights of the Child”, British Educational Research
Journal, vol. 33, No. 6, pp. 927-942.
Mazey, S. (2002), „Gender mainstreaming strategies in the EU: Delivering on an
agenda”, Feminist Legal Studies, vol. 10, nr. 3-4, pp. 227-240.
Nowak, M. (2005), U.N. Covenant on Civil and Political Rights, CCPR commentary, ediția a doua revizuită, Kehl, Strasbourg și Arlington: N.P. Engel Publisher.
Partsch, K. J. (1981), „Freedom of conscience and expression, and political free‑
doms”, în: Henkin, L. (ed.), The International Bill of Rights: The Covenant on Civil
and Political Rights, New York, Columbia University Press.
Schutter, O. de, European Network of Legal Experts in the non‑discrimination
field (2011), The prohibition of discrimination under European Human Rights Law:
Relevance for the EU non-discrimination directives – an update, Direcția Generală
Justiție a Comisiei Europene, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
Tomuschat, C. (1993), „Freedom of association”, în: Macdonald, R. St. J., Matscher, F.
și Petzold, H., The European system for the protection of human rights, Dordrecht,
Martinus Nijhoff Publishers.
Wheatley Sacino, S. (2011), „Article 17: Access to a diversity of mass media so‑
urces”, în: Alen, A., Vande Lanotte, J., Verhellen, E., Ang, F., Berghmans, E. și
Verheyde, M. (eds.), A commentary on the United Nations Convention on the
Rights of the Child, Leiden, Martinus Nijhoff Publishers.
Woodward, A. E. (2008), „Too late for gender mainstreaming? Taking stock in
Brussels”, Journal of European Social Policy, vol. 18, pp. 289-302.
235
Lecturi suplimentare
Capitolul 3
Egalitatea și nediscriminarea
Breen, C. (2006), Age discrimination and children’s rights: Ensuring equality and
acknowledging difference, Leiden, Martinus Nijhoff.
Carmona Luque, M. (2003), „La no discriminación como principio rector de la
Convención sobre los Derechos del Niño”, Cursos de derechos humanos de
Donostia-San Sebastián, vol. 4, pp. 173-188.
FRA (2010b) Separated, asylum-seeking children in European Union Member
States. Comparative Report, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA (2011a), Fundamental rights of migrants in an irregular situation in European
Union Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA (2011b), Migrants in an irregular situation: access to healthcare in 10 European
Union Member States, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA și ECtHR (2011), Manual de drept european privind nediscriminarea, Luxemburg,
Oficiul pentru Publicații.
FRA (2014a), Guardianship for children deprived of parental care: A handbook to
reinforce guardianship systems to cater for the specific needs of child victims of
trafficking, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
Karagiorgi, C. (2014), „The concept of discrimination by association and its applica‑
tion in the EU Member States”, European Anti-Discrimination Law Review, vol. 18,
pp. 25-36,
Toggenburg, G. (2008), „Discrimination by association: a notion covered by EU
equality law?”, European Law Reporter, vol. 3, pp. 82-87.
236
Manual de drept european privind drepturile copilului
Capitolul 4
Aspecte legate de identitatea personală
Doek, J. (2006a), „The CRC and the Right to Acquire and to Preserve a Nationality”,
Refugee Survey Quarterly, vol. 25, no. 3, pp. 26-32.
Doek, J. (2006b), „Article 8 – The Right to Preservation of Identity; Article 9 – The
Right Not to be Separated from His or Her Parents”, în: Alen, A., Vande Lanotte, J.,
Verhellen, E., Ang, F., Berghmans, E. și Verheyde, M. (eds.), A commentary on the
United Nations Convention on the Rights of the Child, Leiden, Martinus Nijhoff.
FRA (2015a), The fundamental rights situation of intersex people, FRA Focus,
Viena, 2015.
Mak, C. (2008), „Baas in eigen buik? De rechtsgeldigheid in nakoming van draag‑
moederschapsovereenkomsten in het licht van grondrechten”, în: Graaf, J. H. de,
Mak, C. și Wijk, F. K. van (eds.), Rechten van het kind en ouderlijke verantwoordelijkheid, Nijmegen.
Vonk, M. (2010), „De autonomie van het kind in het afstammingsrecht”, în: Graaf,
J. H. de, Mak, C., Wijk, F. K. van și Mulders, L. A. (eds.), Rechten van het kind en
autonomie, Nijmegen.
Waas, L. E. van (2008), Nationality matters. Statelessness under international
law, Anvers, Intersentia.
Ziemele, I. (2007), „Article 7 – The Right to Birth Registration, Name and Nationality,
and the Right to Know and Be Cared for by Parents”, în: Alen, A., Vande Lanotte,
J., Verhellen, E., Ang, F., Berghmans, E. și Verheyde, M. (eds.), A commentary on
the United Nations Convention on the Rights of the Child, Leiden, Martinus Nijhoff.
237
Lecturi suplimentare
Capitolul 5
Viața de familie
Bueren, G. van (2007), Child rights in Europe, convergence and divergence in judicial protection, Strasbourg, Council of Europe Publishing.
Kilkelly, U. (2010a), „Protecting children’s rights under the ECHR: The role of po‑
sitive obligations”, NILQ, vol. 61, nr. 3, pp. 245-261.
Kilkelly, U. (2010b), „Relocation: A children’s rights perspective”, Journal of Family
Law and Practice, vol. 1, nr. 1, pp. 23-35.
Lázaro González, I. (2011), „Intervención pública en la protección de los menores
y respecto a la vida en familia: aportaciones del Tribunal de Estrasburgo”, Icade:
Revista de las Facultades de Derecho y Ciencias Económicas y Empresariales,
nr. 83-84, pp. 255-290.
Capitolul 6
Protecția alternativă celei din cadrul familiei și
adopția
FRA (2014a), Serviciile de tutelă destinate copiilor lipsiți de îngrijire părintească:
Manual de consolidare a sistemelor de tutelă pentru a răspunde nevoilor specifice ale copiilor care sunt victime ale traficului de persoane, Luxemburg, Oficiul
pentru Publicații.
O’Halloran, K. (2009), The politics of adoption: International perspectives on law,
policy and practice, Dordrecht, Springer.
Vité, S. și Boéchat, H. (2008), „Article 21 – Adoption”, în: Alen, A., Vande Lanotte,
J., Verhellen, E., Ang, F., Berghmans, E. și Verheyde, M. (eds.), A commentary on
the United Nations Convention on the Rights of the Child, Leiden, Martinus Nijhoff.
238
Manual de drept european privind drepturile copilului
Capitolul 7
Protecția copilului împotriva violenței și
a exploatării
Fitch, K., Spencer‑Chapman, K. și Hilton, Z. (2007), Protecting children from sexual abuse in Europe: Safer recruitment of workers in a border free Europe, Londra,
NSPCC.
Forder, C. (2007), „Child protection in accordance with human rights and children’s
rights”, în: Meuwese, S. et al. (eds.), 100 years of child protection, Nijmegen, Wolf
Legal Publishers.
FRA (2009), Child trafficking in the European Union: Challenges, perspectives and
good practices, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA (2014b), Victims of crime in the EU: The extent and nature of support for
victims, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA (2014c), Violence against women: An EU-wide survey, Main Results, Luxemburg,
Oficiul pentru Publicații.
FRA (2015b), Child-friendly justice. Perspectives and experiences of professionals on children’s participation in civil and criminal judicial proceedings in 10 EU
Member States, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA (2015c), Severe labour exploitation: workers moving within or into the European
Union, States’ obligations and victims’ rights, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA și ECtHR (2014), Manual de drept european în materie de azil, frontiere și
imigrație, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
Fredette, K. (2009), „International legislative efforts to combat child sex tou‑
rism: Evaluating the Council of Europe Convention on Commercial Child Sexual
Exploitation”, Boston College International and Comparative Law Review, vol. 32,
nr. 1, pp. 1-43.
239
Lecturi suplimentare
Hartwig, M. (2008), „The elimination of child labour and the EU”, în: Nesi, G.,
Nogler, L. și Pertile, M. (eds.), Child labour in a globalized world: A legal analysis
of ILO action, Aldershot, Ashgate.
Lalor, K. și McElvaney, R. (2010), „Overview of the nature and extent of child sexual
abuse in Europe”, în: Protecting children from sexual violence: A comprehensive
approach, Consiliul Europei, Strasbourg, Council of Europe Publishing, pp. 13-36.
Liefaard, T. și Doek, J. (2013), „Fysieke en geestelijke mishandeling van kinderen:
over begripsvorming en de grenzen van het toelaatbare, volgens Nederlands re‑
cht”, în: Deetman, W. et al. (ed.), Seksueel misbruik van en geweld tegen meisjes in de Rooms-Katholieke kerk: Een vervolgonderzoek, Amsterdam: Uitgeverij
Balans, pp. 247-282.
Ruelle, E. (2010), „Sexual violence against children: The European legislative fra‑
mework and outline of Council of Europe conventions and European Union po‑
licy”, în: Protecting children from sexual violence: A comprehensive approach,
Consiliul Europei, Strasbourg, Council of Europe Publishing.
Staiger, I. (2005), „Trafficking in children for the purpose of sexual exploitation
in the EU”, European Journal of Crime, Criminal Law and Criminal Justice, vol. 13,
nr. 4, pp. 603-624.
UNICEF, Innocenti Research Centre (2010), Handbuch zum Fakultativprotokoll
Betreffend den Verkauf von Kindern, die Kinderprostitution und die
Kinderpornografie, Kinderhilfswerk der Vereinten Nationen, UNICEF.
UNICEF (2006), Behind closed doors: The impact of domestic violence on children.
Vrancken, P. (2007), „Child trafficking and Article 4 of the European Convention
for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms: Foreign judici‑
al decisions”, South African Yearbook of International Law, vol. 32, pp. 285-510.
240
Manual de drept european privind drepturile copilului
Capitolul 8
Drepturile economice, sociale și culturale și nivelul
de trai adecvat
Eide, A. (2006), „Article 27 – The Right to an Adequate Standard of Living”, în:
Alen, A., Vande Lanotte, J., Verhellen, E., Ang, F., Berghmans, E. și Verheyde,
M. (eds.), A commentary on the United Nations Convention on the Rights of the
Child, Leiden, Martinus Nijhoff.
Eide, A. și Eide, W. B. (2006), „Article 24 – The Right to Health”, în: Alen, A.,
Ang, F., Berghmans, E., Vande Lanotte, J., Verhellen, E. and Verheyde, M. (eds.),
A Commentary on the United Nations Convention on the Rights of the Child,
Leiden, Martinus Nijhoff.
FRA (2010b), Separated, asylum-seeking children in European Union Member
States, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA și ECtHR (2014), Manual de drept european în materie de azil, frontiere și
imigrație, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
Koch, I. E. (2009), Human rights as indivisible rights: the protection of socio-economic demands under the European Convention on Human Rights, Leiden, Brill.
Nolan, A. (2011), Children’s socio-economic rights, democracy and the courts,
Oxford, Hart Publishing.
Stoecklin, D. (2012), „Droits et capabilité des enfants”., Meyer‑Bisch, P. (ed.),
L’enfant témoin et sujet. Les droits culturels de l’enfant, Geneva‑Zürich‑Basel,
Schultess Editions Romandes, Collection interdisciplinaire, pp. 123-146.
Vandenhole, W. (2007), „Article 26 – The Right to Benefit from Social Security”,
în: Alen, A., Ang, F., Berghmans, E., Vande Lanotte, J., Verhellen, E. și Verheyde,
M. (eds.), A commentary on the United Nations Convention on the Rights of the
Child, Leiden, Martinus Nijhoff.
Verheyde, M. (2006), „Article 28 – The Right to Education”, în: Alen, A., Ang, F.,
Berghmans, E., Vande Lanotte, J., Verhellen, E. și Verheyde, M. (eds.), A commentary on the United Nations Convention on the Rights of the Child, Leiden,
Martinus Nijhoff.
241
Lecturi suplimentare
Capitolul 9
Migrația și azil
Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară (2011), Recomandarea 1969 (2010)
privind copiii neînsoțiți în Europa: Aspecte legate de sosire, ședere și returnare,
15 aprilie 2011.
Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European (2013), Raport referitor
la situația minorilor neînsoțiți în UE [2012/2263(INI)], 26 august 2013.
Eurydice, Comisia Europeană (Direcția Generală Educație și Cultură) (2004),
Integrating immigrant children into schools in Europe: Communication with families and opportunities for mother tongue learning.
FRA (2010b), Separated, asylum-seeking children in European Union Member
States, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA (2011a), Fundamental rights of migrants in an irregular situation in European
Union Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA (2011b), Migrants in an irregular situation: Access to healthcare in 10 European
Union Member States, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA și ECtHR (2014), Manual de drept european în materie de azil, frontiere și
imigrație, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
Ktistakis, Y. (2013), Protecting migrants under the European Convention on Human
Rights and the European Social Charter, Strasbourg, Council of Europe Publishing.
Lázaro González, I., Benlloch Sanz, P. și Moroy Arambarri, B. (2010), Los menores
extranjeros no acompañados, Universidad Pontificia Comillas, Tecnos.
Lodder, G. și Rodrigues, P (eds.) (2012), Het kind in het immigratierecht, Haga.
McBride, J., European Committee on Legal Co‑operation (2009), Access to justice for
migrants and asylum seekers in Europe, Strasbourg, Council of Europe Publishing.
Spijkerboer, T (2009), „Structural instability: Strasbourg case law on children’s
family reunion”, European Journal of Migration and Law, vol. 11, nr. 3, pp. 271-293.
242
Manual de drept european privind drepturile copilului
Stalford, H. (2012), Children and the European Union: Rights, welfare and accountability, Oxford, Hart Publishing.
Capitolul 10
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter
personal
Bergkamp, L. (2002), „EU data protection policy the privacy fallacy: Adverse
effects of Europe’s data protection policy in an information driven economy”,
Computer Law & Security Review, vol. 18, nr. 1, pp. 31-47.
Buckingham, D. (2011), The Material Child, Cambridge, Polity.
Cook, D. T. (2008), „The missing child in consumption theory”, Journal of Consumer
Culture, vol. 8, nr. 2, pp. 219-243.
Cook, D. T. (2013), „Taking exception with the child consumer”, Childhood, vol. 20,
nr. 4, pp. 423-428.
De Hert, P. și Papakonstantinou, V. (2012), „The proposed data protection regu‑
lation replacing Directive 95/46/EC: A sound system for the protection of indivi‑
duals”, Computer Law & Security Review, vol. 28, nr. 2, pp. 130-142.
Garde, A. (2012), „The best interest of the child and EU consumer law and po‑
licy: A major gap between theory and practice?”, în: Devenney, J. și Kenny, M.
(eds.), European consumer protection: Theory and practice, Cambridge, Cambridge
University Press, pp. 164-201.
FRA și CoE (2014), Manual de legislaţie europeană privind protecţia datelor,
Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
Hughes, K. (2012), „The child’s right to privacy and Article 8 European Convention
on Human Rights”, în: Freeman, M. (ed.), Current Legal Issues: Law and Childhood
Studies, vol. 14, pp. 456-486.
Kunnecke, A. (2014), „New standards in EU consumer rights protection? The new
Directive 2011/83/EU”, European Scientific Journal, vol. 1, pp. 426-437.
243
Lecturi suplimentare
Marsh, J. (ed.) (2005), Popular culture, new media and digital literacy in early
childhood, Londra, Routledge Falmer.
Tonner, K. și Fangerow, K. (2012), „Directive 2011/83/EU on consumer rights:
a new approach, in European consumer law?”, EUVR, vol. 2, p. 74.
Wuermeling, U. (2012), „Modernization of European data protection law at a tur‑
ning point”, Computer Law & Security Review, vol. 28, nr. 28, pp. 587-588.
Capitolul 11
Drepturile copilului în procedurile penale și în
procedurile alternative (nejudiciare)
Bartels, H (2013), „De rechtspositie van het verdachte kind tijdens het plotiever‑
hoor”, în: Graaf, J. H. de, Mak, C., Montanus, P. J. și Wijk, F. K. van, Rechten van
het kind en waardigheid, Nijmegen.
Brink, Y.van den și Liefaard, T. (2014), „Voorlopige hechtenis van jeugdige ver‑
dachten in Nederland‘, Strafblad, vol. 12, nr. 1, pp. 44-55.
Doek, J. (2008), „Juvenile justice: International rights and standards”, în: R. Loeber,
R., Slot, N.W., van der Laan, P. van der și Hoeve, M. (eds.), Tomorrow’s criminals,
Farnham and Burlington, Ashgate, pp. 229-246.
Dünkel, F.(2009), „Diversion: A meaningful and successful alternative to punish‑
ment in European juvenile justice systems”, în: Junger‑Tas, J. și Dünkel, F. (eds.),
Reforming juvenile justice, Dordrecht, Springer.
Dünkel, F. (2010), „Where do we go from here?: Current trends in developing ju‑
venile justice in Europe”, în: Deetman, W. et al. (eds.), Fervet opus: Liber amicorum Anton van Kalmthout, Apeldoorn, Anvers și Portland, Maklu, pp. 49-62.
244
Manual de drept european privind drepturile copilului
Dünkel, F. (2014), „Juvenile justice systems in Europe: Reform developments be‑
tween justice, welfare and new ‘punitiveness’”, Kriminologijos Studijos, vol. 1.
FRA (2014b), Victims of crime in the EU: The extent and nature of support for
victims, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
FRA (2015b), Child-friendly justice. Perspectives and experiences of professionals on children’s participation in civil and criminal judicial proceedings in 10 EU
Member States, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații.
Goldson, B. și Kilkelly, U. (2013), „International human rights standards and child
imprisonment: Potentialities and limitations”, International Journal of Children’s
Rights, vol. 21, nr. 2, pp. 345-371.
Jonge, G de. și Linden, A van der (2013), Handboek Jeugd en strafrecht, Deventer.
Liefaard, T. (2007), „The right to be treated with humanity: Implications of Article
37(c) CRC for children in detention”, în: Alen, A. et al. (eds.), The UN Children’s
Rights Convention: Theory meets practice, Anvers și Oxford, Intersentia Publishing.
Liefaard, T. (2008), Deprivation of liberty of children in light of international human rights law and standards, Anvers, Oxford și Portland, Intersentia Publishing.
Newell, P. (2008), „The principles of child‑friendly justice at international level”,
în: International justice for children, Strasbourg, Council of Europe Publishing,
pp. 129-132.
245
Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene
Asociación Nacional de Establecimientos Financieros de Crédito (ASNEF)
și Federación de Comercio Electrónico y Marketing Directo (FECEMD)/
Administración del Estado, cauzele conexate C-468/10 și C-469/10,
24 noiembrie 2011.................................................................................................198
Barbara Mercredi/Richard Chaffe, C-497/10 PPU, 22 decembrie 2010................... 84
Baumbast și R/Secretary of State for the Home Department,
C-413/99, 17 septembrie 2002................................................ 16, 29, 141, 150, 182
Carlos Garcia Avello/Statul belgian, C-148/02, 2 octombrie 2003............... 16, 29, 63
Donato Casagrande/Landeshauptstadt München, C-9/74, 3 iulie 1974 .................150
Doris Povse/Mauro Alpago, C-211/10 PPU, 1 iulie 2010........................................76, 91
Dynamic Medien Vertriebs GmbH/Avides Media AG, C-244/06,
14 februarie 2008................................................................................... 30, 189, 192
E./B., C-436/13, 1 octombrie 2014................................................................................ 82
Gerardo Ruiz Zambrano/Office National de l’Emploi (ONEm),
C-34/09, 8 martie 2011...................................................................................62, 182
Google Spain SL și Google Inc./Agencia Española de Protección de Datos
(AEPD) și Mario Costeja González [GC], C-131/12, 13 mai 2014 .....................200
J. McB./L. E., C-400/10 PPU, 5 octombrie 2010 .......................................................... 78
J. Nold, Kohlen- und Baustoffgroßhandlung/Comisia Comunităților
Europene, C-4/73, 14 mai 1974............................................................................. 27
Jasna Detiček/Maurizio Sgueglia, C-403/09 PPU, 23 decembrie 2009 ................... 82
Jurisprudență
246
Manual de drept european privind drepturile copilului
Joseba Andoni Aguirre Zarraga/Simone Pelz, C-491/10 PPU,
22 decembrie 2010.............................................................................. 30, 34, 42, 91
Konstantinos Maïstrellis/Ypourgos Dikaiosynis, Diafaneias kai
Anthropinon Dikaiomaton, C-222/14, 16 iulie 2015 ..........................................162
Kunqian Catherine Zhu și Man Lavette Chen/Secretary of State for
the Home Department, C-200/02, 19 octombrie 2004...........16, 29, 47, 55, 62, 72
London Borough of Harrow/Nimco Hassan Ibrahim și Secretary of State
for the Home Department [GC], C-310/08, 23 februarie 2010.......16, 29, 151, 182
M.J.E. Bernini/Minister van Onderwijs en Wetenschappen, C-3/90,
26 februarie 1992 ..................................................................................................150
María Martínez Sala/Freistaat Bayern, C-85/96, 12 mai 1998 ................................162
Maria Teixeira/London Borough of Lambeth și Secretary of State
for the Home Department, C-480/08, 23 februarie 2010............ 16, 29, 151, 182
Murat Dereci și alții/Bundesministerium für Inneres, C-256/11,
15 noiembrie 2011..................................................................................................183
Omega Spielhallen- und Automatenaufstellungs-GmbH/Oberbürgermeisterin
der Bundesstadt Bonn, C-36/02, 14 octombrie 2004.....................................189, 192
Parlamentul European/Consiliul Uniunii Europene [GC], C-540/03,
27 iunie 2006.................................................................................................... 29, 30
Procedură penală împotriva lui X, C-507/10, 21 decembrie 2011 ........................... 224
Procedură penală împotriva Mariei Pupino [GC], C-105/03, 16 iunie 2005.......206, 224
Productores de Música de España (Promusicae)/Telefónica de España
SAU [GC], C-275/06, 29 ianuarie 2008 ...............................................................198
S. Coleman/Attridge Law și Steve Law [GC], C-303/06, 17 iulie 2008...............48, 58
Stefan Grunkin și Dorothee Regina Paul [GC], C-353/06, 14 octombrie 2008........ 63
The Queen, la cererea formulată de MA și alții/Secretary of State
for the Home Department, C-648/11, 6 iunie 2013................................... 167, 183
Yoshikazu Iida/Stadt Ulm, C-40/11, 8 noiembrie 2012..............................................183
Z/A Government Department, The Board of Management of a Community
School [GC], C‑363/12, 18 martie 2014...............................................................162
Zoi Chatzi/Ypourgos Oikonomikon, C-149/10, 16 septembrie 2010........................162
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
A.L./Finlanda, nr. 23220/04, 27 ianuarie 2009.........................................................226
A.M.M./România, nr. 2151/10, 14 februarie 2012........................................................67
Adamkiewicz/Polonia, nr. 54729/00, 2 martie 2010 ...............................................209
Airey/Irlanda, nr. 6289/73, 9 octombrie 1979 ...........................................................143
247
Jurisprudență
Ali/Regatul Unit, nr. 40385/06, 11 ianuarie 2011 .......................................................146
Anayo/Germania, nr. 20578/07, 21 decembrie 2010 ................................................. 85
Anguelova/Bulgaria, nr. 38361/97, 13 iunie 2002.....................................................222
Assenov și alții/Bulgaria, nr. 24760/94, 28 octombrie 1998 ...................................120
Avilkina și alții/Rusia, nr. 1585/09, 6 iunie 2013............................................... 190, 201
B./România (nr. 2), nr. 1285/03, 19 februarie 2013............................................95, 104
B.B. și F.B./Germania, nr. 18734/09 și nr. 9424/11, 14 martie 2013 .................95, 104
Bah/Regatul Unit, nr. 56328/07, 27 septembrie 2011 ...................................... 142, 159
Bajsultanov/Austria, nr. 54131/10, 12 iunie 2012.......................................................177
Blokhin/Rusia, nr. 47152/06, 14 noiembrie 2013.......................................................221
Bocos-Cuesta/Țările de Jos, nr. 54789/00, 10 noiembrie 2005 ..............................226
Bouamar/Belgia, nr. 9106/80, 29 februarie 1988 .............................58, 205, 219, 220
Boultif/Elveția, nr. 54273/00, 2 august 2001 .................................................... 168, 184
C.N. și V./Franța, nr. 67724/09, 11 octombrie 2012 ...........................................116, 130
C.N./Regatul Unit, nr. 4239/08, 13 noiembrie 2012 ..................................................130
Campbell și Cosans/Regatul Unit, nr. 7511/76 și nr. 7743/76,
25 februarie 1982 ..........................................................................................115, 122
Catan și alții/Moldova și Rusia [GC], nr. 43370/04, 8252/05 și
18454/06, 19 octombrie 2012..............................................................141, 146, 148
Cauza „Cu privire la anumite aspecte ale legislației privind utilizarea
limbilor în sistemul de învățământ din Belgia”/Belgia, nr. 1474/62,
1677/62, 1691/62, 1769/63, 1994/63 și 2126/64, 23 iulie 1968.................59, 145
Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu/
România [GC], nr. 47848/08, 17 iulie 2014................................. 116, 137, 142, 155
Connors/Regatul Unit, nr. 66746/01, 27 mai 2004........................................... 142, 160
Copland/Regatul Unit, nr. 62617/00, 3 aprilie 2007..................................................200
Çoșelav/Turcia, nr. 1413/07, 9 octombrie 2012 ................................................... 19, 222
Costello-Roberts/Regatul Unit, nr. 13134/87, 25 martie 1993.................................. 119
Cusan și Fazzo/Italia, nr. 77/07, 7 ianuarie 2014 ......................................................... 64
D.G./Irlanda, nr. 39474/98, 16 mai 2002..................................................... 58, 205, 219
D.H. și alții/Republica Cehă [GC], nr. 57325/00, 13 noiembrie 2007 ...........47, 52, 141
Darby/Suedia, nr. 11581/85, 23 octombrie 1990 .........................................................35
Dinç și Çakır/Turcia, nr. 66066/09, 9 iulie 2013 .........................................................218
Dogru/Franța, nr. 27058/05, 4 decembrie 2008 .................................................. 33, 36
Doorson/Țările de Jos, nr. 20524/92, 26 martie 1996............................................. 225
E.B./Franța [GC], nr. 43546/02, 22 ianuarie 2008.............................................. 96, 110
248
Manual de drept european privind drepturile copilului
Eremia/Republica Moldova, nr. 3564/11, 28 mai 2013 .............................................127
Eriksson/Suedia, nr. 11373/85, 22 iunie 1989 ............................................................105
Fabris/Franța [GC], nr. 16574/08, 7 februarie 2013..............................................48, 59
Folgerø și alții/Norvegia [GC], nr. 15472/02, 29 iunie 2007 ..............................37, 146
Gas și Dubois/Franța, nr. 25951/07, 15 martie 2012............................................96, 111
Gaskin/Regatul Unit, nr. 10454/83, 7 iulie 1989 ...................................... 33, 40, 61, 66
Genovese/Malta, nr. 53124/09, 11 octombrie 2011..............................................62, 72
Glass/Regatul Unit, nr. 61827/00, 9 martie 2004............................................. 142, 155
Godelli/Italia, nr. 33783/09, 25 septembrie 2012................................................. 61, 69
Grzelak/Polonia, nr. 7710/02, 15 iunie 2010 ................................................. 33, 36, 147
Guillot/Franța, nr. 22500/93, 24 octombrie 1993....................................................... 64
Gül/Elveția, nr. 23218/94, 19 februarie 1996.................................................... 168, 184
Güveç/Turcia, nr. 70337/01, 20 ianuarie 2009........................... 19, 205, 218, 220, 221
H.Y. și Hü.Y./Turcia, nr. 40262/98, 6 octombrie 2005..............................................222
Handyside/Regatul Unit, nr. 5493/72, 7 decembrie 1976...................................33, 40
Harroudj/Franța, nr. 43631/09, 4 octombrie 2012........................................28, 96, 112
Hasan și Eylem Zengin/Turcia, nr. 1448/04, 9 octombrie 2007 ................................37
Havelka și alții/Republica Cehă, nr. 23499/06, 21 iunie 2007 ................................ 160
Horych/Polonia, nr. 13621/08, 17 aprilie 2012 ............................................................ 88
Idalov/Rusia, nr. 5826/03, 22 mai 2012......................................................................217
Ignaccolo-Zenide/România, nr. 31679/96, 25 ianuarie 2000.................................... 78
Iliya Petrov/Bulgaria, nr. 19202/03, 24 aprilie 2012......................................... 142, 154
J.M./Danemarca, nr. 34421/09, 13 noiembrie 2012...................................................218
Jeunesse/Țările de Jos [GC], nr. 12738/10, 3 octombrie 2014......................... 168, 177
Johansson/Finlanda, nr. 10163/02, 6 septembrie 2007....................................... 61, 64
K. și T./Finlanda [GC], nr. 25702/94, 12 iulie 2001..........................................79, 84, 85
K.A./Finlanda, nr. 27751/95, 14 ianuarie 2003...................................................101, 106
K.U./Finlanda, nr. 2872/02, 2 decembrie 2008 ...................................62, 70, 190, 200
Kanagaratnam/Belgia, nr. 15297/09, 13 decembrie 2011 ................................ 168, 180
Kayak/Turcia, nr. 60444/08, 10 iulie 2012 .........................................................115, 120
Kearns/Franța, nr. 35991/04, 10 ianuarie 2008..................................................96, 109
Kervanci/Franța, nr. 31645/04, 4 decembrie 2008 .............................................. 33, 36
Kjeldsen, Busk Madsen și Pedersen/Danemarca, nr. 5095/71,
5920/72 și 5926/72, 7 decembrie 1976...............................................................37
Klass și alții/Germania, nr. 5029/71, 6 septembrie 1978.........................................200
Konstantin Markin/Rusia [GC], nr. 30078/06, 22 martie 2012 ....................... 142, 162
249
Jurisprudență
Kontrová/Slovacia, nr. 7510/04, 31 mai 2007 ............................................................126
Korneykova/Ucraina, nr. 39884/05, 19 ianuarie 2012 ..............................................218
Kovač/Croația, nr. 503/05, 12 iulie 2007........................................................... 206, 226
Krušković/Croația, nr. 46185/08, 21 iunie 2011 ...........................................................67
Kuptsov și Kuptsova/Rusia, nr. 6110/03, 3 martie 2011................................... 218, 221
Labassee/Franța, nr. 65941/11, 26 iunie 2014............................................................ 68
Ladent/Polonia, nr. 11036/03, 18 martie 2008 ..........................................................218
Latifa Benamar și alții/Țările de Jos, Decizie de inadmisibilitate,
nr. 43786/04, 5 aprilie 2005.................................................................................177
Lautsi și alții/Italia [GC], nr. 30814/06, 18 martie 2011...................................33, 37, 38
Lavida și alții/Grecia, nr. 7973/10, 30 mai 2013...........................................................52
Leander/Suedia, nr. 9248/81, 26 martie 1987 ..........................................................200
Levin/Suedia, nr. 35141/06, 15 martie 2012.......................................................... 76, 85
M.A.K. și R.K./Regatul Unit, nr. 45901/05 și 40146/06, 23 martie 2010....... 142, 155
M.C./Bulgaria, nr. 39272/98, 4 decembrie 2003............................................... 119, 125
Maaouia/Franța [GC], nr. 39652/98, 5 octombrie 2000 ......................................... 186
Malone/Regatul Unit, nr. 8691/79, 2 august 1984...................................................200
Marckx/Belgia, nr. 6833/74, 13 iunie 1979 ............................................................15, 19
Markovics și alții/Ungaria, Decizie de inadmisibilitate, nr. 77575/11,
19828/13 și 19829/13, 24 iunie 2014..................................................................144
Maslov/Austria [GC], nr. 1638/0323, 23 iunie 2008..............................................16, 31
Mazurek/Franța, nr. 34406/97, 1 februarie 2000....................................................... 59
McMichael/Regatul Unit, nr. 16424/90, 24 februarie 1995......................................104
Mennesson/Franța, nr. 65192/11, 26 iunie 2014............................................61, 66, 68
Mikulić/Croația, nr. 53176/99, 7 februarie 2002 ......................................................... 66
Mizzi/Malta, nr. 26111/02, 12 ianuarie 2006..........................................................61, 67
Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga/Belgia, nr. 13178/03,
12 octombrie 2006 ....................................................................................... 168, 179
Muskhadzhiyeva și alții/Belgia, nr. 41442/07, 19 ianuarie 2010 .............................179
Mustafa și Armağan Akin/Turcia, nr. 4694/03, 6 aprilie 2010............................76, 86
Nart/Turcia, nr. 20817/04, 6 mai 2008 .....................................................205, 218, 220
Nencheva și alții/Bulgaria, nr. 48609/06, 18 iunie 2013 .................. 116, 119, 128, 138
Neulinger și Shuruk/Elveția [GC], nr. 41615/07, 6 iulie 2010............................... 76, 93
Nortier/Țările de Jos, nr. 13924/88, 24 august 1993 ................................................209
Odièvre/Franța [GC], nr. 42326/98, 13 februarie 2003 .......................................65, 69
O’Keeffe/Irlanda [GC], nr. 35810/09, 28 ianuarie 2014 ............................ 115, 119, 120
250
Manual de drept european privind drepturile copilului
Olsson/Suedia (nr. 1), nr. 10465/83, 24 martie 1988 .................................95, 102, 105
Oršuš și alții/Croația [GC], nr. 15766/03, 16 martie 2010..............................47, 53, 141
Oyal/Turcia, nr. 4864/05, 23 martie 2010......................................................... 142, 154
P.V./Spania, nr. 35159/09, 30 noiembrie 2010............................................................. 86
Panovits/Cipru, nr. 4268/04, 11 decembrie 2008.............................................205, 215
Partidul Popular Creștin Democrat/Moldova, nr. 28793/02,
14 februarie 2006................................................................................................... 34
Pini și alții/România, nr. 78028/01 și 78030/01, 22 iunie 2004 .......................96, 108
Ponomaryovi/Bulgaria, nr. 5335/05, 21 iunie 2011 ...............................47, 55, 141, 152
Popov/Franța, nr. 39472/07 și 39474/07, 19 ianuarie 2012............................ 168, 180
Povse/Austria, Decizie de inadmisibilitate, nr. 3890/11, 18 iunie 2013 ................... 92
R.M.S./Spania, nr. 28775/12, 18 iunie 2013.....................................................75, 79, 80
R.R. și alții/Ungaria, nr. 19400/11, 4 decembrie 2012..................................... 206, 227
Rahimi/Grecia, nr. 8687/08, 5 aprilie 2011 ........................................................ 168, 186
Rantsev/Cipru și Rusia, nr. 25965/04, 7 ianuarie 2010.............................116, 132, 133
S. și Marper/Regatul Unit [GC], nr. 30562/04 și 30566/04,
4 decembrie 2008 ........................................................................................200, 201
S.N./Suedia, nr. 34209/96, 2 iulie 2002....................................................206, 225, 226
Sahin/Germania [GC], nr. 30943/96, 8 iulie 2003................................................ 34, 43
Salduz/Turcia [GC], nr. 36391/02, 27 noiembrie 2008.............................................214
Salgueiro da Silva Mouta/Portugalia, nr. 33290/96, 21 decembrie 1999 ............... 87
Saviny/Ucraina, nr. 39948/06, 18 decembrie 2008 ........................................... 95, 103
Schneider/Germania, nr. 17080/07, 15 septembrie 2011 ..................................... 76, 85
Schwizgebel/Elveția, nr. 25762/07, 10 iunie 2010............................................... 19, 110
Selçuk/Turcia, nr. 21768/02, 10 ianuarie 2006..........................................................218
Șen/Țările de Jos, nr. 31465/96, 21 decembrie 2001 ............................... 168, 173, 177
Siliadin/Franța, nr. 73316/01, 26 iulie 2005................................................................129
Slivenko și alții/Letonia [GC], Decizie de admisibilitate, nr. 48321/99,
23 ianuarie 2002..................................................................................................... 72
Smirnova/Rusia, nr. 46133/99 și 48183/99, 24 iulie 2003 .......................................218
Söderman/Suedia [GC], nr. 5786/08, 12 noiembrie 2013 ................................ 116, 135
Sommerfeld/Germania [GC], nr. 31871/96, 8 iulie 2003 .............................. 44, 76, 86
Stummer/Austria [GC], nr. 37452/02, 7 iulie 2011 .....................................................163
T./Regatul Unit [GC], nr. 24724/94, 16 decembrie 1999..........................205, 212, 213
T./Republica Cehă, nr. 19315/11, 17 iulie 2014..................................................... 95, 105
Tarakhel/Elveția [GC], nr. 29217/12, 4 noiembrie 2014................................... 168, 185
251
Jurisprudență
Tuquabo-Tekle și alții/Țările de Jos, nr. 60665/00, 1 decembrie 2005 ...................173
Tyrer/Regatul Unit, nr. 5856/72, 25 aprilie 1978............................................... 119, 122
Üner/Țările de Jos, nr. 46410/99, 18 octombrie 2006...............................................184
Uzun/Germania, nr. 35623/05, 2 septembrie 2010..................................................200
Valsamis/Grecia, nr. 21787/93, 18 decembrie 1996 ....................................................37
Vidal/Belgia, nr. 12351/86, 22 aprilie 1992.................................................................. 43
Vojnity/Ungaria, nr. 29617/07, 12 februarie 2013 .................................................76, 86
W./Finlanda, nr. 14151/02, 24 aprilie 2007................................................................226
W./Regatul Unit, nr. 9749/82, 8 iulie 1987..................................................................104
Wallová și Walla/Republica Cehă, nr. 23848/04, 26 octombrie 2006.....95, 102, 160
X și alții/Austria [GC], nr. 19010/07, 19 februarie 2013 ...................................... 96, 112
X/Letonia [GC], nr. 27853/09, 26 noiembrie 2013 ...............................................76, 94
Y.C./Regatul Unit, nr. 4547/10, 13 martie 2012 ..................................................... 79, 80
Yazgül Yilmaz/Turcia, nr. 36369/06, 1 februarie 2011............................................... 174
Z și alții/Regatul Unit [GC], nr. 29392/95, 10 mai 2001 .................................... 119, 127
Zorica Jovanović/Serbia, nr. 21794/08, 26 martie 2013 ...................................116, 139
Jurisprudența Comitetului european pentru drepturi sociale
Asociația pentru Protecția Tuturor Copiilor (APPROACH)/Belgia,
Plângerea nr. 98/2013, 29 mai 2015...................................................................123
Acțiunea Europeană a Persoanelor cu Handicap (AEH)/Franța,
Plângerea nr. 81/2012, 11 septembrie 2013.......................................................144
Asociația Internațională Autism-Europe (IAAE)/Franța, Plângerea
nr. 13/2002, 4 noiembrie 2003.....................................................................60, 144
Asociația pentru Protecția Tuturor Copiilor (APPROACH)/Republica Cehă,
Plângerea nr. 96/2013, 29 mai 2015...................................................................123
Asociația pentru Protecția Tuturor Copiilor (APPROACH)/Slovenia,
Plângerea nr. 95/2013, 27 mai 2015 ...................................................................123
Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC)/Italia,
Plângerea nr. 27/2004, 7 decembrie 2005........................................................ 160
Centrul Internațional pentru Protecția Juridică a Drepturilor Omului
(INTERIGHTS)/Croația, Plângerea nr. 45/2007, 30 martie 2009......................147
Comisia Internațională a Juriștilor (ICJ)/Portugalia,
Plângerea nr. 1/1998, 9 septembrie 1999............................................................32
European Committee for Home-Based Priority Action for the Child and the
Family (EUROCEF)/Franța, Plângerea nr. 82/2012, 19 martie 2013....... 142, 164
252
Manual de drept european privind drepturile copilului
Defence for Children International (DCI)/Belgia,
Plângerea nr. 69/2011, 23 octombrie 2012 ..................................32, 142, 157, 161
Defence for Children International (DCI)/Țările de Jos,
Plângerea nr. 47/2008, 20 octombrie 2009.................................. 19, 28, 160, 161
Federația Europeană a Asociațiilor Familiilor Catolice (FAFCE)/Irlanda,
nr. 89/2013, 12 septembrie 2014.........................................................................134
Federația Generală a Angajaților Companiei Naționale de Electricitate
(GENOP-DEI) și Confederația Sindicatelor Funcționarilor Publici din
Grecia (ADEDY)/Grecia, Plângerea nr. 66/2011, 23 mai 2012 ................ 144, 164
International Federation of Human Rights Leagues (FIDH)/Franța,
Plângerea nr. 14/2003, 8 septembrie 2004.............................................. 142, 157
Médecins du Monde – International/Franța, Plângerea nr. 67/2011,
11 septembrie 2012 .......................................................................................147, 160
Mental Disability Advocacy Center (MDAC)/Bulgaria,
Plângerea nr. 41/2007, 3 iunie 2008 ......................................32, 60, 144, 147, 148
Organizația Mondială împotriva Torturii (OMCT)/Belgia,
Plângerea nr. 21/2003, 7 decembrie 2004................................................. 115, 123
Organizația Mondială împotriva Torturii (OMCT)/Grecia,
Plângerea nr. 17/2003, 7 decembrie 2004 ...........................................................32
Organizația Mondială împotriva Torturii (OMCT)/Irlanda,
Plângerea nr. 18/2003, 7 decembrie 2004.......................................................... 28
Syndicat des Agrégés de l’Enseignement Supérieur (SAGES)/Franța,
Plângerea nr. 26/2004, 15 iunie 2005 ................................................................. 48
Jurisprudența națională
Regatul Unit, Curtea de Apel, R (la cererea formulată de B)/The Mayor
and Burgesses of the London Borough of Merton [2003] EWHC 1689,
14 iulie 2003........................................................................................................... 174
Regatul Unit, Curtea de Apel, R (la cererea formulată de CJ)/Cardiff County
Council [2011] EWCA Civ 1590, 20 decembrie 2011 .......................................... 174
Regatul Unit, Upper Tribunal, R (la cererea formulată de MK)/
Wolverhampton City Council [2013] UKUT 00177 (IAC), 26 martie 2013 ....... 174
253
Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Baza de date
a jurisprudenței HUDOC
Baza de date HUDOC oferă acces liber la jurisprudența CEDO:
http://HUDOC.echr.coe.int.
Baza de date este disponibilă în limbile engleză și franceză și oferă un motor
de căutare ușor de utilizat care face ca identificarea cauzei dorite să fie extrem
de simplă.
Pe pagina de internet HUDOC Help (Ajutor) sunt disponibile tutoriale video și ma‑
nuale de utilizare. Pentru îndrumări privind funcțiile de căutare și opțiunile, utili‑
zatorul poate fixa mouse‑ul pe în partea dreaptă a fiecărei funcții de căutare.
Trimiterile la jurisprudența din prezentul manual oferă cititorului informații com‑
plete care să îi permită identificarea cu ușurință a textului integral al hotărârii
sau deciziei menționate.
Înainte de a începe o căutare, vă rugăm să rețineți că parametrii impliciți prezin‑
tă, în ordine cronologică, hotărârile Înaltei Camere și ale Camerei. Pentru căutare
în alte culegeri, cum ar fi culegeri de decizii, utilizatorul trebuie să bifeze caseta
corespunzătoare din câmpul „Document Collections” (Culegeri de documente)
care apare în partea de sus stânga a ecranului.
Cum puteți consulta
jurisprudența instanțelor
europene
254
Manual de drept european privind drepturile copilului
Cel mai ușor mod de a identifica o cauză este acela de a introduce numărul cererii
în câmpul „Application Number” (Numărul cererii), sub titlul „Advanced Search”
(Căutare avansată) din partea de sus dreapta a ecranului și apoi de a executa clic
pe butonul albastru „Search” (Căutare).
Pentru accesarea jurisprudenței referitoare la alte aspecte, cum ar fi cele refe‑
ritoare la copii, utilizatorul poate folosi Search field (Câmpul de căutare) indicat
printr‑o lupă, în partea de sus dreapta a ecranului. În câmpul de căutare, utiliza‑
torul poate efectua căutarea în text folosind:
• un singur cuvânt [de exemplu „child” (copil)]
• o expresie [de exemplu „migrant children” (copiii migranți)]
• un titlu de cauză
• numele unui stat
• o expresie logică [de exemplu „child IN alternative care” (copil IN
plasament)]
Pentru a ajuta utilizatorul să efectueze o căutare în text, este disponibiliă Căutarea
logică simplă executând clic pe săgeata care apare în interiorul Câmpului de că‑
utare. Căutarea logică simplă oferă șase posibilități de căutare: un cuvânt sau
expresie, toate cuvintele căutate, oricare dintre cuvintele căutate, niciunul din‑
tre cuvintele căutate, căutare logică.
După apariția rezultatelor căutării, utilizatorul le poate restrânge cu ușurință uti‑
lizând filtrele care apar în câmpul Filters (Filtre) din partea stângă a ecranului, de
exemplu, Language (Limba) sau State (Statul). Filtrele pot fi folosite în mod in‑
dividual sau în combinație cu o nouă restrângere a rezultatelor. Filtrul Keywords
(Cuvinte‑cheie) poate fi un instrument util, deoarece adesea cuprinde termeni
extrași din textul Convenției și este legat direct de raționamentul și concluziile
instanței.
Exemplu: Pentru identificarea jurisprudenței instanței referitoare la faptul
că expulzarea solicitanților de azil i‑ar putea expune riscului de tortură sau
tratamente ori pedepse inumane sau degradante, în sensul articolului 3 din
Convenție:
1) Mai întâi utilizatorul introduce expresia „asylum seekers” (solicitant de
azil) în Search Field (Câmpul de căutare) și execută clic pe butonul de cău‑
tare albastru.
255
Cum puteți consulta jurisprudența instanțelor europene
2) După apariția rezultatelor, utilizatorul selectează apoi cifra „3” din filtrul
Violation (Încălcare) din câmpul Filters (Filtre), pentru a restrânge rezulta‑
tele la cele referitoare la violarea articolului 3.
3) Apoi, utilizatorul poate selecta cuvinte‑cheie din filtrul Keywords (Cu‑
vinte‑cheie), pentru a restrânge rezultatele la cele relevante pentru arti‑
colul 3, cum ar fi cuvintele‑cheie „(Art. 3) Prohibition of torture” [(Art. 3)
Interzicerea torturii].
Pentru cauze cu o semnificație mai mare, baza de date HUDOC pune la dispoziție
o sinteză de jurisprudență. Sinteza conține o notă descriptivă inserată la înce‑
put, o prezentare concisă a elementelor de fapt și de drept, cu accent pe punc‑
tele de interes juridic. Dacă există o astfel de sinteză, atunci în rezultate va apă‑
rea un link, împreună cu linkul către textul hotărârii sau către decizie. Alternativ,
utilizatorul poate căuta exclusiv sinteze de jurisprudență, bifând caseta Legal
Summaries (Sinteză de jurisprudență) din câmpul Document Collections (Culegeri
de documente).
În cazul în care au fost publicate traduceri neoficiale ale unei anumite cauze, în
rezultate va apărea un link, împreună cu linkul către textul hotărârii sau către
decizie. De asemenea, baza de date HUDOC oferă linkuri către site‑uri de inter‑
net terțe care găzduiesc alte traduceri ale jurisprudenței CEDO. Pentru informații
suplimentare, a se vedea Language versions (Versiuni lingvistice) din secțiunea
Help (Ajutor) a HUDOC.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene: baza de date
a jurisprudenței CURIA
Baza de date a jurisprudenței CURIA oferă acces liber la jurisprudența CEJ/CJUE:
http://curia.europa.eu.
256
Manual de drept european privind drepturile copilului
Motorul de căutare este disponibil în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.568
Limba poate fi selectată în partea drepată a ecranului. Motorul de căutare poate
fi utilizat pentru căutarea de informații în toate documentele legate de cauze‑
le soluționate sau pendinte la Curtea de Justiție, Tribunalul Uniunii Europene și
Tribunalul Funcției Publice.
Există o secțiune de Ajutor disponibilă la adresa http://curia.europa.eu/common/
juris/en/aideGlobale.pdf. De asemenea, fiecare casetă de căutare are o pagină
de ajutor, care poate fi accesată executând clic pe pictogramă, și care conține
informații utile pentru ca acest instrument să fie folosit cât mai bine posibil de
către utilizator.
Cel mai simplu mod de a identifica o anumită cauză este acela de a introduce
numărul complet al cauzei în caseta de căutare intitulată Numărul cauzei și de
a executa apoi clic pe butonul verde Căutare. De asemenea, este posibilă căuta‑
rea unei cauze folosind o parte din numărul cauzei. De exemplu, dacă se introdu‑
ce 122 în câmpul Numărul cauzei, se va obține Cauza nr. 122 pentru cauzele din
toți anii și prezentate în fața oricăreia dintre cele trei instanțe: Curtea de Justiție,
Tribunalul Uniunii Europene și/sau Tribunalul Funcției Publice.
Alternativ, se poate folosi câmpul Numele părților pentru căutarea cu ajutorul
denumirii comune a cauzei. Aceasta este de obicei forma simplificată a numelor
părților implicate într‑o cauză.
În total, există 16 câmpuri de căutare multifuncționale disponibile pentru a aju‑
ta la restrângerea rezultatelor căutării. Diferitele câmpuri de căutare sunt ușor
de utilizat și se pot folosi în diverse combinații. Câmpurile conțin adesea liste de
căutare care pot fi accesate executând clic pe pictogramă și selectând termeni
de căutare disponibili.
Pentru căutări mai generale, utilizarea câmpului Text produce rezultate pe baza
căutărilor cu cuvinte‑cheie, în toate documentele publicate în repertoriul de
568 Disponibil, începând de la 30 aprilie 2004, în limbile: spaniolă, daneză, germană, greacă,
engleză, franceză, italiană, olandeză, portugheză, finlandeză și suedeză; de la 1 mai 2004, în
limbile: cehă, estoniană, letonă, lituaniană, maghiară, poloneză, slovacă și slovenă; de la 1 ianu‑
arie 2007, în limbile: bulgară și română; de la 30 aprilie 2007, în limba malteză; de la 31 de‑
cembrie 2011, în limba irlandeză; derogări temporare au fost stabilite prin Regulamentul (CE)
nr. 920/2005 și Regulamentul (UE) nr. 1257/2010. Legislația secundară în vigoare la data intrării
în UE a Croației este în curs de traducere și va fi publicată în Ediția specială a Jurnalului Oficial al
Uniunii Europene.
257
Cum puteți consulta jurisprudența instanțelor europene
jurisprudență al instanțelor Uniunii Europene începând din 1954, iar din 1994
pentru repertoriul de jurisprudență al instanțelor europene (ECR‑SC).
Pentru căutări mai specifice se poate utiliza câmpul Subiect. Pentru aceasta, se
execută clic pe pictograma din partea dreaptă a câmpului și se selectează su‑
biectul (subiectele) relevante de pe listă. Rezultatele căutării vor produce o lis‑
tă, în ordine alfabetică, cu documente selectate referitoare la problemele de or‑
din juridic soluționate în deciziile Curții de Justiție, Tribunalului Uniunii Europene,
Tribunalului Funcției Publice și în concluziile avocaților generali.
De asemenea, site‑ul CURIA conține și instrumente suplimentare de jurisprudență:
Căutare după numărul cauzei: această secțiune este o culegere de informații des‑
pre cauze, pentru fiecare cauză prezentată în fața uneia dintre cele trei instan‑
țe. Cauzele sunt enumerate după număr și în ordinea în care au fost introduse în
registrul respectiv. Cauzele pot fi consultate executând clic pe numărul cauzei.
Secțiunea „Căutare după numărul cauzei” este disponibilă la adresa http://curia.
europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7045/.
Prezentare sistematică a jurisprudenței: această secțiune oferă o clasificare sis‑
tematică a rezumatelor cauzelor privind principalele aspecte de drept mențio‑
nate în decizia respectivă. Aceste rezumate se bazează, pe cât posibil, pe textul
autentic al deciziei. Secțiunea „Prezentare sistematică” este disponibilă la adre‑
sa http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7046/.
Comentarii din doctrină referitoare la hotărârile Curții: această secțiune conți‑
ne referințe la comentariile în doctrină despre hotărârile pronunțate de cele trei
instanțe, de când acestea au fost înființate. Hotărârile sunt enumerate separat,
în funcție de instanță sau de tribunal, în ordine cronologică și după numărul ca‑
uzei, în timp ce comentariile în doctrină sunt enumerate în ordinea cronologică
a publicării lor. Referințele apar în limba lor originală. Secțiunea „Comentarii din
doctrină referitoare la hotărârile Curții” este disponibilă la adresa http://curia.
europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7083/
Baza de date a jurisprudențelor naționale: această baze de date externă poate
fi accesată prin site‑ul CURIA și oferă acces la jurisprudența națională relevan‑
tă în materie de drept al Uniunii. Baza de date conține o culegere de jurispru‑
dență a instanțelor și/sau tribunalelor din statele membre. Informațiile au fost
colectate printr‑o căutare selectivă a revistelor de drept și prin contactul direct
258
Manual de drept european privind drepturile copilului
cu numeroase instanțe și tribunale naționale. „Baza de date a jurisprudențelor
naționale” este disponibilă în limbile engleză și franceză, la adresa http://curia.
europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7062/.
259
Instrumentele juridice ale ONU
Pentru tratatele fundamentale ale Organizației Națiunilor Unite, inclusiv CDC
și organismele de monitorizare a acestora, consultați: www.ohchr.org/EN/
ProfessionalInterest/Pages/CoreInstruments.aspx.
Pentru Convențiile Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat privind
protecția internațională a copiilor, a familiei și a relațiilor patrimoniale, consultați:
https://www.hcch.net/en/instruments/conventions.
Instrumentele juridice ale Consiliului Europei
Toate instrumentele juridice ale UE sunt disponibile on‑line, la adresa:
http://conventions.coe.int/Treaty/.
Pentru informații despre gradul de acceptare a instrumentelor juridice
ale Consiliului Europei de către statele membre ale UE, consultați
secțiunea „International obligations” de pe site‑ul web al FRA, la adresa:
http://fra.europa.eu/en/publications‑and‑resources/data‑and‑maps.
Instrumentele juridice
la care se face trimitere
în manualul de față
260
Manual de drept european privind drepturile copilului
Titlu
Drepturile copiilor/Drepturile civile
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale
Convenția pentru apărarea drepturilor omu‑
lui și a libertăților fundamentale, amendată de
Protocoalele nr. 11 și 14, CETS nr.: 005, Roma,
4.11.1950, p. 1-15.
Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale, amendată
de Protocolul nr. 11, CETS nr.: 009, Paris, 20.3.1952,
p. 1-3.
Protocolul nr. 12 la Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
CETS nr.: 177, Roma, 4.11.2000, p. 1-3.
Convenția europeană privind
exercitarea drepturilor copiilor
Convenția europeană privind exercitarea dreptu‑
rilor copiilor, CETS nr.: 160, Strasbourg, 25.1.1996,
p. 1-10.
Convenția europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în
afara căsătoriei
Convenția europeană asupra statutului juridic al
copiilor născuți în afara căsătoriei, CETS nr.: 085,
Strasbourg, 15.10.1975, p. 1-5.
Convenția privind drepturile omului și biomedicina
Convenția europeană pentru protecția drepturilor
omului și a demnității ființei umane față de aplica‑
țiile biologiei și medicinei: Convenția privind drep‑
turile omului și biomedicina, CETS nr.: 164, Oviedo,
4.4.1997, p. 1-12.
Aspecte privind identitatea personală
Convenția-cadru pentru protecția
minorităților naționale
Convenția‑cadru pentru protecția minorităților na‑
ționale, CETS nr.: 157, Strasbourg, 1.2.1995, p. 1-10.
Convenția europeană asupra
cetățeniei
Convenția europeană asupra cetățeniei, CETS
nr.: 166, Strasbourg, 6.11.1997, p. 1-13.
Convenția Consiliului Europei privind evitarea apatridiei în situația
de succesiune a statelor
Convenția Consiliului Europei privind evitarea apa‑
tridiei în situația de succesiune a statelor, CETS
nr.: 200, Strasbourg, 19.5.2006, p. 1-7.
Viața de familie și îngrijirea de către părinți
Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii
Convenția asupra relațiilor personale care privesc
copiii, CETS nr.: 192, Strasbourg, 15.5.2003, p. 1-13.
Convenția europeană în materia
adopției de copii (revizuită)
Convenția europeană în materia adopției de copii
(revizuită), CETS nr.: 202, Strasbourg, 27.11.2008,
p. 1-11.
Convenția europeană asupra recunoașterii și executării hotărârilor în materie de încredințare
a copiilor și de restabilire a încredințării copiilor
Convenția europeană asupra recunoașterii și exe‑
cutării hotărârilor în materie de încredințare a co‑
piilor și de restabilire a încredințării copiilor, CETS
nr.: 105, Luxemburg, 20.5.1980, p. 1-12.
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
Convenția Consiliului Europei
pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale
Convenția Consiliului Europei pentru protecția co‑
piilor împotriva exploatării sexuale și a abuzuri‑
lor sexuale, CETS nr.: 201, Lanzarote, 25.10.2007,
p. 1-21.
261
Instrumentele juridice la care se face trimitere în manualul de față
Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor
sau tratamentelor inumane sau
degradante
Convenția europeană pentru prevenirea tortu‑
rii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante, CETS nr.: 126, Strasbourg, 26.11.1987,
p. 1-9.
Convenția privind criminalitatea
informatică
Convenția privind criminalitatea informatică, CETS
nr.: 185, Budapesta, 23.11.2001, p. 1-27.
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de
ființe umane
Convenția Consiliului Europei privind lupta îm‑
potriva traficului de ființe umane, CETS nr.: 197,
Varșovia, 16.5.2005, p. 1-21.
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și
combaterea violenței împotriva femeilor și a vio‑
lenței domestice, CETS nr.: 210, Istanbul, 11.5.2011,
p. 1-31.
Drepturile economice, sociale și culturale
Carta socială europeană Carta socială europeană, CETS nr. 035, Torino,
18.10.1961, p. 1-18.
Carta socială europeană
(revizuită)
Carta socială europeană (revizuită), CETS nr. 163,
Strasbourg, 3.5.1996, p. 1-29.
Aspecte privind migrația și azilul
Convenția europeană privind repatrierea minorilor
Convenția europeană privind repatrierea minorilor,
CETS nr.: 071, Haga, 28.5.1970, p. 1-9.
Convenția europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant
Convenția europeană referitoare la statutul juridic
al lucrătorului migrant, CETS nr.: 093, Strasbourg,
24.11.1977, p. 1-14.
Convenția europeană de securitate socială
Convenția europeană de securitate socială, CETS
nr.: 078, Paris, 14.12.1972, p. 1-42.
Codul european de securitate
socială
Codul european de securitate socială, CETS
nr.: 048, Strasbourg, 16.4.1964, p. 1-33.
Protecția consumatorilor și a datelor
Convenția pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter
personal
Convenția pentru protejarea persoanelor față de
prelucrarea automatizată a datelor cu caracter per‑
sonal, CETS nr.: 108, Strasbourg, 28.1.1981, p. 1-10.
Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră
Convenția europeană privind televiziunea trans‑
frontalieră, CETS nr.: 132, Strasbourg, 5.5.1989, p.
1-20.
262
Manual de drept european privind drepturile copilului
Instrumentele juridice ale UE
Toate instrumentele juridice ale UE sunt disponibile on‑line, la adresa:
http://eur‑lex.europa.eu.
Titlu
Nediscriminarea
Directiva privind egalitatea
rasială (2000/43/CE)
Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000
de punere în aplicare a principiului egalității de trata‑
ment între persoane, fără deosebire de rasă sau origi‑
ne etnică, JO L 180, 19.7.2000, p. 22-26.
Directiva privind egalitatea de
tratament (2000/78/CE)
Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiem‑
brie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea
egalității de tratament în ceea ce privește încadra‑
rea în muncă și ocuparea forței de muncă, JO L 303,
2.12.2000, p. 16-22.
Directiva privind egalitatea
de sex privind bunurile și
serviciile (2004/113/CE)
Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decem‑
brie 2004 de aplicare a principiului egalității de trata‑
ment între femei și bărbați privind accesul la bunuri
și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, JO L 373,
21.12.2004, p. 37-43.
Viața de familie și îngrijirea de către părinți
Regulamentul (CE) nr.
2201/2003 (Regulamentul
Bruxelles II bis)
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din
27 noiembrie 2003 privind competența, recunoaște‑
rea și executarea hotărârilor judecătorești în mate‑
rie matrimonială și în materia răspunderii părintești,
de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, JO
L 338, 23.12.2003, p. 1-29.
Regulamentul (CE) nr. 4/2009
(Regulamentul privind obligațiile de întreținere)
Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 de‑
cembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă,
recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea
în materie de obligații de întreținere, JO L 7, 10.1.2009,
p. 1-79.
Directiva privind medierea
(2008/52/CE)
Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte
ale medierii în materie civilă și comercială, JO L 136,
24.5.2008, p. 3-8.
Directiva privind accesul la justiție (2002/8/CE)
Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003
de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile trans‑
frontaliere prin stabilirea unor norme minime comune
privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii,
JO L 26, 31.1.2003, p. 41-47.
Protecția copilului împotriva violenței și a exploatării
Directiva privind protecția tinerilor la locul de muncă
(94/33/CE)
Directiva 94/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 pri‑
vind protecția tinerilor la locul de muncă, JO L 216,
20.8.1994, p. 12–20.
263
Instrumentele juridice la care se face trimitere în manualul de față
Directiva privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane (2011/36/UE)
Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane și protejarea victi‑
melor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei‑cadru
2002/629/JAI a Consiliului, JO L 101, 15.4.2011, p. 1-11.
Directiva privind combaterea
abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile
(2011/93/UE)
Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combate‑
rea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexu‑
ale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocui‑
re a Deciziei‑cadru 2004/68/JAI a Consiliului, JO L 335,
17.12.2011, p. 1-14.
Directiva privind victimele criminalității (2012/29/UE)
Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European
și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabili‑
re a unor norme minime privind drepturile, sprijini‑
rea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire
a Deciziei‑cadru 2001/220/JAI a Consiliului, JO L 315,
14.11.2012, p. 57-73.
Directiva privind permisele
de ședere pentru victimele
traficului de persoane
(2004/81/CE)
Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004
privind permisul de ședere eliberat resortisanților ță‑
rilor terțe care sunt victime ale traficului de persoa‑
ne sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigrației
ilegale și care cooperează cu autoritățile competente,
JO L 261, 6.8.2004, p. 19-23.
Decizia 2007/698/CE
a Comisiei
Decizia Comisiei din 29 octombrie 2007 de modifica‑
re a Deciziei 2007/116/CE în ceea ce privește introdu‑
cerea unor numere rezervate suplimentare care în‑
cep cu 116 [notificată cu numărul C(2007) 5139] (Text
cu relevanță pentru SEE) (2007/698/CE), JO L 284,
30.10.2007, p. 31-32.
Migrația și azilul, inclusiv drepturile sociale ale copiilor migranților
Directiva privind procedurile
de azil (2013/32/UE)
Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile co‑
mune de acordare și retragere a protecției internațio‑
nale, JO L 180, 29.6.2013, p. 60-95.
Regulamentul Dublin (UE)
nr. 604/2013
Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabili‑
re a criteriilor și mecanismelor de determinare a sta‑
tului membru responsabil de examinarea unei cereri
de protecție internațională prezentate într‑unul din‑
tre statele membre de către un resortisant al unei
țări terțe sau de către un apatrid, JO L 180, 29.6.2013,
p. 31-59.
Directiva privind condițiile
pentru protecție internațională
(2011/95/UE)
Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standarde‑
le referitoare la condițiile pe care trebuie să le înde‑
plinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru
a putea beneficia de protecție internațională, la un sta‑
tut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eli‑
gibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la con‑
ținutul protecției acordate, JO L 337, 20.12.2011, p. 9-26.
264
Manual de drept european privind drepturile copilului
Regulamentul (UE)
nr. 492/2011
Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului
European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind li‑
bera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (Text cu
relevanță pentru SEE), JO L 141, 27.5.2011, p. 1-12.
Directiva privind libera circulație (2004/38/CE)
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la li‑
beră circulație și ședere pe teritoriul statelor membre
pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora,
de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și
de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE,
72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,
90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (Text cu rele‑
vanță pentru SEE), JO L 158, 30.4.2004, p. 77-123.
Directiva 77/486/CEE
a Consiliului privind educația
copiilor lucrătorilor migranți
Directiva 77/486/CEE a Consiliului din 25 iulie 1977
privind educația copiilor lucrătorilor migranți, JO L 199,
6.8.1977, p. 32-33.
Directiva privind reîntregirea
familiei (2003/86/CE)
Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septem‑
brie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei,
JO L 251, 3.10.2003, p. 12-18.
Directiva privind protecția
temporară (2001/55/CE)
Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001
privind standardele minime pentru acordarea protec‑
ției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane
strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru
între eforturile statelor membre pentru primirea aces‑
tor persoane și suportarea consecințelor acestei pri‑
miri, JO L 212, 7.8.2001, p. 12-23.
Directiva privind condițiile de
primire (2013/33/UE)
Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a standar‑
delor pentru primirea solicitanților de protecție inter‑
națională, JO L 180, 29.6.2013, p. 96-116.
Directiva privind returnarea
(2008/115/CE)
Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standar‑
dele și procedurile comune aplicabile în statele mem‑
bre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați
în situație de ședere ilegală, JO L 348, 24.12.2008,
p. 98-107.
Directiva privind rezidenții pe termen lung (Directiva
2003/109/CE)
Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiem‑
brie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe
care sunt rezidenți pe termen lung, JO L 16, 23.1.2004,
p. 44-53.
Regulamentul (CE)
nr. 562/2006 de instituire a Codului Frontierelor
Schengen
Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului
European și al Consiliului din 15 martie 2006 de insti‑
tuire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere
a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor
Schengen), JO L 105, 13.4.2006, p. 1-32.
265
Instrumentele juridice la care se face trimitere în manualul de față
Protecția consumatorilor și a datelor cu caracter personal
Directiva privind drepturile
consumatorilor (2011/83/UE)
Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile
consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE
a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE
a Parlamentului European și a Consiliului și de ab‑
rogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și
a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și
a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE), JO L 304,
22.11.2011, p. 64-88.
Directiva 87/357/CEE privind
produsele care, nefiind ceea
ce par a fi, pot pune în pericol sănătatea sau siguranța
consumatorilor
Directiva 87/357/CEE a Consiliului din 25 iunie 1987
privind apropierea legislațiilor statelor membre refe‑
ritoare la produsele care, nefiind ceea ce par a fi, pot
pune în pericol sănătatea sau siguranța consumatori‑
lor, JO L 192, 11.7.1987, p. 49-50.
Directiva privind vânzarea la
distanță (97/7/CE)
Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția con‑
sumatorilor cu privire la contractele la distanță Declarația Consiliului și Parlamentului cu privire la
articolul 6 alineatul (1) - Declarația Comisiei cu privi‑
re la articolul 3 alineatul (1), prima liniuță, JO L 144,
4.6.1997, p. 19-27.
Directiva privind siguranța generală a produselor
(2001/95/CE)
Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța
generală a produselor (Text cu relevanță pentru SEE),
JO L 11, 15.1.2002, p. 4-17.
Directiva 2009/39/CE privind
produsele alimentare cu destinație nutrițională specială
Directiva 2009/39/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 6 mai 2009 privind produsele alimen‑
tare cu destinație nutrițională specială (reformare)
(Text cu relevanță pentru SEE), JO L 124, 20.5.2009,
p. 21-29.
Directiva privind siguranța jucăriilor (2009/48/CE)
Directiva 2009/48/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind siguran‑
ța jucăriilor (Text cu relevanță pentru SEE), JO L 170,
30.6.2009, p. 1-37.
Directiva „Televiziune fără
frontiere” (89/552/CEE)
Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octom‑
brie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu pute‑
re de lege și acte administrative ale statelor mem‑
bre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare
a programelor de televiziune, JO L 298, 17.10.1989,
p. 23-30.
Directiva privind serviciile mass-media audiovizuale
(2010/13/UE)
Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordona‑
rea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de
lege sau acte administrative în cadrul statelor mem‑
bre cu privire la furnizarea de servicii mass‑media
audiovizuale (Text cu relevanță pentru SEE), JO L 95,
15.4.2010, p. 1-24.
266
Manual de drept european privind drepturile copilului
Directiva privind protecția
datelor (95/46/CE)
Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea da‑
telor cu caracter personal și libera circulație a acestor
date, JO L 281, 23.11.1995, p. 31-50.
Directiva 2002/58/CE privind
prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor
electronice
Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea date‑
lor personale și protejarea confidențialității în sectorul
comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențiali‑
tății și comunicațiilor electronice), JO L 201, 31.7.2002,
p. 37-47.
Directiva privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori
(2005/29/CE)
Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practi‑
cile comerciale neloiale ale întreprinderilor de
pe piața internă față de consumatori și de mo‑
dificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului,
a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE
ale Parlamentului European și ale Consiliului și
a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului
European și al Consiliului („Directiva privind practicile
comerciale neloiale”) (Text cu relevanță pentru SEE),
JO L 149, 11.6.2005, p. 22-39.
Directiva privind studiile clinice (2001/20/CE)
Directiva 2001/20/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 4 aprilie 2001 de apropiere a actelor
cu putere de lege și a actelor administrative ale sta‑
telor membre privind aplicarea bunelor practici clini‑
ce în cazul efectuării de studii clinice pentru evalua‑
rea produselor medicamentoase de uz uman, JO L 121,
1.5.2001, p. 34-44.
Regulamentul nr. 536/2014
privind studiile clinice pe produse medicamentoase de uz
uman
Regulamentul (UE) nr. 536/2014 al Parlamentului
European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind
studiile clinice intervenționale cu medicamente de uz
uman și de abrogare a Directivei 2001/20/CE (Text cu
relevanță pentru SEE), JO L 158, 27.5.2014, p. 1-76.
Justiția penală și procedurile alternative
Directiva privind dreptul la
interpretare și traducere
(2010/64/UE)
Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la
interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale,
JO L 280, 26.10.2010, p. 1-7.
Directiva privind dreptul la informare (2012/13/UE)
Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la infor‑
mare în cadrul procedurilor penale, JO L 142, 1.6.2012,
p. 1-10.
267
Instrumentele juridice la care se face trimitere în manualul de față
Directiva privind dreptul de
a avea acces la un avocat
(2013/48/UE)
Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și
a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de
a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor pe‑
nale și al procedurilor privind mandatul european de
arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie
informată în urma privării de libertate și dreptul de
a comunica cu persoane terțe și cu autorități consu‑
lare în timpul privării de libertate, JO L 294, 6.11.2013,
p. 1-12.
Carta drepturilor
fundamentale
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
JO C 326, 26.10.2012, p. 391-407.
Copiii cu handicap
Decizia 2010/48/CE
a Consiliului
Decizia 2010/48/CE a Consiliului privind încheierea de
către Comunitatea Europeană a Convenției Națiunilor
Unite privind drepturile persoanelor cu handicap,
JO L 23, 27.1.2010, p. 35-61.

Mai multe informații cu privire la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene sunt
disponibile pe site‑ul FRA (fra.europa.eu).
Informații suplimentare referitoare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt
disponibile pe site‑ul internet al Curții: echr.coe.int. Baza de date HUDOC asigură accesul la hotărâri
și decizii în engleză și/sau franceză, traduceri în alte limbi, note informative lunare legate de
jurisprudență, comunicate de presă și alte informații despre activitatea Curții.
Cum se pot obține publicații ale Consiliului Europei
Editura Consiliului Europei produce lucrări referitoare la toate sferele de referință ale
Organizației, incluzând drepturile omului, științe juridice, sănătate, etică, afaceri sociale,
mediu, educație, cultură, sport, tineret și patrimoniu arhitectural. Cărți și publicații în format
electronic din catalogul extensiv al acesteia pot fi comandate online (http://book.coe.int/).
O sală de lectură virtuală permite utilizatorilor să consulte gratuit extrase din lucrările
principale nou publicate sau texte în integralitate ale anumitor documente oficiale.
Informații despre Convențiile Consiliului Europei, precum și textele integrale ale acestora,
pot fi obținute de pe site‑ul internet al Biroului Tratatelor: http://conventions.coe.int/.
CUM VĂ PUTEȚI PROCURA PUBLICAȚIILE UNIUNII EUROPENE?
Publicații gratuite:
• un singur exemplar:
pe site-ul EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu);
• mai multe exemplare/postere/hărți:
de la reprezentanțele Uniunii Europene (http://ec.europa.eu/represent_ro.htm),
de la delegațiile din țările care nu sunt membre ale UE
(http://eeas.europa.eu/delegations/index_ro.htm)
sau contactând rețeaua Europe Direct (http://europa.eu/europedirect/index_ro.htm)
la numărul 00 800 6 7 8 9 10 11 (gratuit în toată UE) (*).
(*) Informațiile primite sunt gratuite, la fel ca și cea mai mare parte a apelurilor telefonice (unii operatori și unele
cabine telefonice și hoteluri taxează totuși aceste apeluri).
Publicații contra cost:
• pe site-ul EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu).
Manual de drept european privind drepturile copilului FRA/CEDO
AGENȚIA PENTRU DREPTURI FUNDAMENTALE A UNIUNII
EUROPENE
Schwarzenbergplatz 11 – 1040 Viena, Austria
Tel. +43 (1) 580 30-60 – Fax +43 (1) 580 30-693
fra.europa.eu – info@fra.europa.eu
CONSILIUL EUROPEI
67075 Strasbourg Cedex – Franța
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Tel. +33 (0) 3 88 41 20 18 – Fax +33 (0) 3 88 41 27 30
echr.coe.int – publishing@echr.coe.int
DEPARTAMENTUL PENTRU DREPTURILE COPILULUI
Tel. +33 (0) 388 41 25 07 – Fax +33 (0) 90 21 52 85
coe.int/children – children@coe.int
Copiii sunt îndreptățiți să se bucure de drepturi depline. Ei beneficiază de toate drepturile omului și
de toate drepturile fundamentale și fac obiectul unor reglementări speciale, date fiind caracteristicile
lor specifice. Manualul de față își propune să ilustreze modul în care legislația și jurisprudența
europeană răspund intereselor și nevoilor specifice ale copiilor. De asemenea, ilustrează importanța
rolului jucat de părinți și tutori sau alți reprezentanți legali și face referire, unde este cazul, la
situațiile în care drepturile și responsabilitățile le revin în cea mai mare măsură persoanelor în
grija cărora se află copiii. Manualul de față are ca scop creșterea gradului de conștientizare și
îmbunătățirea cunoștințelor privind standardele juridice care asigură protecția și promovarea
drepturilor copilului în Europa. El constituie un punct de referință în ceea ce privește dreptul Uniunii
Europene (UE) și al Consiliului Europei (CoE) cu privire la aceste domenii, deoarece explică modul
în care este reglementat fiecare aspect în dreptul UE, inclusiv în Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene, precum și în Convenția europeană a drepturilor omului (CEaDO), în Carta Socială
Europeană (CSE) și în alte instrumente ale CoE. Manualul este destinat profesioniștilor din domeniul
juridic nespecializați, judecătorilor, procurorilor, autorităților de protecție a copilului, precum și
altor practicieni și organizații responsabile cu asigurarea protecției juridice a drepturilor copilului.
Acesta explică jurisprudența de bază, prezentând succint atât hotărârile majore ale Curții de Justiție
a Uniunii Europene (CJUE), cât și pe cele ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
ISBN 978-92-871-9899-0 (CoE)
ISBN 978-92-9239-931-3 (FRA)
doi:10.2811/573695  TK-04-15-510-RO-N